Prima pagină > Predici > Predică la Duminica a 10-a după Rusalii a Părintelui Dorin Picioruş [2012]

Predică la Duminica a 10-a după Rusalii a Părintelui Dorin Picioruş [2012]

Predică la Duminica a 10-a după Rusalii

[2012]

Iubiții mei,

ce înseamnă, de fapt, să nu ai chef/poftă de viață?

Ce înseamnă să fii viu, sănătos, cu de toate…și, în același timp, să nu te simți bucuros cu ce ai și cu cine ești și cu ce faci?

Înseamnă că ești gol duhovnicește și sufletește.

Înseamnă că ai nevoie de har, de împlinire eclesială, liturgică, ascetică, teologică și, în același timp, de împlinire științifică, culturală, tehnologică…

Pentru că omul care se plictisește de viață e omul care nu privește viața profund.

Care nu caută să cunoască și să înțeleagă oamenii, istoria, lucrurile…ci, privindu-le periferic, la suprafață…găsește că nu e nimic de cunoscut.

Nimic mai fals!

Viața se umple de sens, de bucurie, de chef/de poftă de viață când simți că aprofundările tale dau rezultate.

Începi să înveți o limbă străină. Începi să înveți cum să folosești computerul, telefonul mobil, o mașină…

Începi să citești despre o anume perioadă istorică. Începi să cauți noi combinații de plante medicinale sau de ingrediente pentru mâncare.

Te apuci să înveți o meserie, ceva care să presupună efortîndemânare…dar și descoperire continuă.

Și acest nou, acest continuu nou în viața noastră, pe lângă noutatea continuă a rugăciunii, a postului, a cunoașterii teologice sunt pofta noastră de viață. Sunt neplictisirea noastră.

De aceea consider că ortodocșii nu au timp să se plictisească.

Da, te poți epuiza mental și trupește…

Te poți obosi foarte mult…

Însă una e să te obosească munca împlinitoare și alta e să te îmbătrânească statul degeaba, lipsa de sens, neîmplinirea…ratarea…

Oboseala împlinitoare înseamnă asceză.

Și asceza nu constă numai în rugăciunepost și metanii, cum se crede adesea…ci și în scrisul la computer, în scrisul de cărți, în cititul de cărți, în luatul de notițe, în făcutul mâncării, în spălatul rufelor, în cultivarea câmpului, în curățenia făcută în casă și Biserică…în tot ce înseamnă efort frumos, împlinitor.

Tot ceea ce faci pentru Dumnezeu și pentru aproapele înseamnă asceză.

Iar în Evanghelia de astăzi [Mt. 17, 14-23]  – în care un copil este exorcizat de Domnul și astfel e eliberat de dracul care îl făcea să fie lunatic (cu manifestări suspecte de „boală” la diferite faze ale lunii)  – se discută din plin despre asceză.

Despre asceza care se dovedește plină de credință în Dumnezeu (v. 20) și de dragoste față de aproapele (v. 21).

Și ultima predică din Praedicationes (vol. 2), volum editat recent, e la această duminică…predica din 2008…și acolo am vorbit, pe larg, despre exorcizare…și despre ce se întâmplă, de fapt, în cadrul acesteia.

Despre cât de reali și de răzbunători sunt demonii, despre cât de dureroasă și de depersonalizantă e posedareade demoni și despre rugăciunile Bisericii care îl vindecă de satanizare pe om…

…Însă tot la fel de legitimă e și întrebarea, născută din v. al 20-lea: cine va muta munții plictiselii, ai neîncrederii, ai nerușinării, ai lipsei de verticalitate din noi?

Pentru că marasmul, frica, nerușinarea, ipocrizia, duplicitatea, aroganța, infatuarea, desfrânarea, minciuna, erezia sunt tot atâția munți, sunt tot atâtea pietre de mormânt peste…fericirea noastră.

Și la întrebarea aceasta neapărată, răspunsul adevărului…răspunsul adevărat…vine de la Domnul: dacă am avea puțină credință în Dumnezeu, cât un grăunte de muștar de mare, în inima noastră…dacă am avea doar puțină încredere în Dumnezeu am muta munții (v. 20).

Am muta toți munții care ne opresc fericirea.

Și îmi aduc aminte de zilele din trecut, când nu gâlgâia în mine, în mod conștientizat, izvorul harului dumnezeiesc…că eram avid de o bucurie, de o pace, de o înțelegere plenară a lucrurilor…pe care o presimțeam și nu o aveam.

Intuiam că există ceva mai mult, că bucuria și viața și împlinirea trebuie să fie ceva stabil, ceva înrădăcinat în noi și nu lucruri tranzitorii, fulgurante, trecătoare…

Însă când am văzut și am simțit slava Lui, a Dumnezeului treimic, când El mi S-a făcut cunoscut în frumusețea și bucuria Sa netrecătoare atunci intuiția mea, presimțirea mea…a devenit realitate…realitate personală…și am înțeles că trebuie să lupt, în mine însumi, cu tot ce este non-frumusețe și non-bucurie.

Adică să lupt cu orice gând, cu orice simțire, cu orice idee, cu orice patimă care înlocuie fericirea dumnezeiască cu tristețea, cu nefericirea…

Și de aceea, mărturisesc cu toată ființa mea, nelegitimitatea ontologică a munților patimilor în noi înșine.

Ei nu sunt dintotdeauna în noi…ei nu s-au născut de la Dumnezeu…ci sunt creația aplecării spre rău a persoanei noastre.

Tocmai de aceea munții patimilor din inima noastră, care ne distrug fericirea, sunt rodul iresponsabilitățiinoastre.

Și suntem iresponsabili în orice clipă în care lăsăm să intre în noi și să facă pui…gânduri, sentimente, idei, moduri de-a fi și de a ne comporta care nu au amprenta harului dumnezeiesc ci sunt păcate.

Dar…după cum găsim aici, la v. 20-21 din Matei 17, asceza continuă, efortul continuu, născut din credința în Dumnezeu, înseamnă eradicare continuă a păcatului, sub toate formele, din viața noastră.

Și eradicarea continuă, eradicarea reală, curățirea reală de patimi se vede în pofta de viață, în împlinirea personală, în dăruirea și frumusețea de suflet pe care o emanăm în jur.

Da, nu există munte, nu există obstacol, nu există neputință interioară…care nu poate fi trecută prin credință!

Toate sunt cu putință…dacă ne încredem în Dumnezeu și dacă lucrăm binele în mod ascetic. Cu toată conștiințași dăruirea.

Și atunci vor ieși din noi demonii…cum a ieșit din acest copil…

Pentru că ei sunt cei care ne aduc lene, negrijă, nesimțire, lipsă de voință, afundarea în plăcere, în frică, în curiozități dezamăgitoare.

Ei ne fac tone de nesimțire…pe noi, cei care trebuie să zburăm, ca o pasăre, spre Domnul slavei.

De aceea Domnul să ne dea gândul cel bun, adică regăsirea de sine, pentru ca să înțelegem ce ne împlinește…și să lucrăm cu bucurie ceea ce ne împlinește.

Pentru că numai astfel suntem bucuroși, frumoși la cuget, împliniți în viața noastră…și rezultatele vieții noastre sunt copleșitoare pentru toți.

Domnul să ne binecuvinteze cu pace și cu bucurie multă în acest post al Maicii Sale, pentru ca să înțelegem căfără bucuria Lui viața noastră este o mare și tristă tristețe. Amin!

Sursa: http://www.teologiepentruazi.ro/2012/08/09/predica-la-duminica-a-10-a-dupa-rusalii-2012/

 

 

 

Anunțuri
Categorii:Predici
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: