Prima pagină > BISERICA ELADEI, Mari duhovnici > PARASTASUL DE 40 DE ZILE PENTRU STAREŢUL CHIRIL, FOSTUL EGUMEN AL MĂNĂSTIRII CUVIOSULUI DAVID BĂTRÂNUL DIN EVVIA, ŞI ÎNTRONIZAREA NOULUI EGUMEN (PHOTO)

PARASTASUL DE 40 DE ZILE PENTRU STAREŢUL CHIRIL, FOSTUL EGUMEN AL MĂNĂSTIRII CUVIOSULUI DAVID BĂTRÂNUL DIN EVVIA, ŞI ÎNTRONIZAREA NOULUI EGUMEN (PHOTO)

osios.david

Parastasul de 40 de zile al Stareţului Chiril

şi întronizarea noului egumen

16 mai 2012

Din partea Mitropoliei

Cu harul lui Dumnezeu şi într-o atmosferă de întristare aducătoare de bucurie, în prezenţa unei mulţimi de credincioşi, a fost oficiat duminica trecută, 13 mai 2012, parastasul de 40 de zile al fericitului întru adormire egumen al Sfintei Mănăstiri a Cuviosului David Bătrânul din  Evvia, Arhimandritul Chiril Gherantonis.

Încă din ajun, sâmbătă, 12 mai, s-a cântat Vecernia Mare praznicală, slujind Înaltpresfinţitul Mitropolit de Heliopolis (Egipt), kyr Theodoros, şi asistând Înaltpreasfinţiţii Mitropoliţi: de Karystia şi Skyros, kyr Serafim; de Sisanios şi Siatisti, kyr Pavlos şi de Halkida, kyr Hrisostomos.

Duminică, 13 mai, dimineaţa, a slujit Utrenia şi a condus slujba Dumnezeieştii Liturghii şi parastasul Înaltpreasfinţitul Mitropolit de Karystia şi Skyros, kyr Serafim, care a şi predicat dumnezeiescul cuvânt referindu-se la întâlnirea lui Iisus Hristos cu femeia samarineană, precum şi la răposatul egumen, părintele Chiril. Au co-liturghisit şi Mitropoliţii: de Fthiotida, kyr Nikolaos; de Sisanios şi Siatisti, kyr Pavlos; de Corinth, kyr Dionisios; Mitropolitul de Heliopolis – Egipt, kyr Theodoros şi de Halkida, kyr Hrisostomos, clerici – reprezentanţi ai Mitropoliţilor: de Florina, kyr Theoklitos; de Veria, kyr Panteleimon şi de Morfos – Cipru, kyr Neofitos; mulţi clerici din alte Sfinte Mitropolii, din Sfânta Mitropolie de Halkida şi reprezentanţii obştilor  monahale.

Înainte de apolisul parastasului, a vorbit pe scurt ierarhul locului, Mitropolitul de Halkida, kyr Hrisostomos, care s-a referit la personalitatea fericitului întru adormire părinte Chiril şi a mulţumit preasfinţiţilor arhierei pentru prezenţa lor în Sfânta noastră Mitropolie şi în acelaşi timp a transmis obştii şi urările Preafericitului Patriarh Ecumenic, kyr Bartolomeu.

La sfintele slujbe a cântat Corul Bizantin al Baroului din Atena – „CUVIOSUL DAVID”.

osios.david1

În după-amiaza aceleiaşi zile, a avut loc în biserica mare a Sfintei Mănăstiri vecernia praznicală, la care a slujit Înaltpreasfinţitul Mitropolit de Halkida, kyr Hrisostomos, împreună cu Înaltpreasfinţitul Mitropolit de Sisanios şi Siatisti, kyr Pavlos.

La sfârşitul vecerniei a avut loc după  rânduiala bisericească cuvenită ceremonia de întronizare a noului egumen ales de obştea sfintei mănăstiri, părintele Gavriil Emmanouilidou.

În cuvântul său adresat noului egumen, părintele Gavriil, Înaltpreasfinţitul Mitropolit de Halkida, kyr Hrisostomos, şi amintind sfaturile Marelui Vasile, a atras atenţia asupra importanţei duhului de unitate, care trebuie cultivat continuu între membrii obştii, precum şi asupra efortului tuturor şi mai ales a noului egumen pentru păstrarea caracterului monastic autentic, transmiţând totodată noului egumen şi urările de felicitare ale Preafericitului Patriarh Ecumenic, kyr Bartolomeu, şi ale Preafericitului Arhiepiscop al Atenei şi a toată Elada, kyr Ieronimos.

Noului egumen i-a fost adresat un cuvânt, la rugămintea ierarhului locului, kyr Hrisostomos, şi de către Înaltpreasfinţitul Mitropolit de Siatisti, kyr Pavlos.

Noul egumen, părintele Gavriil, din respect faţă de memoria predecesorului său, Gheronda Chiril, a rostit acelaşi cuvânt la întronizare pe care l-a rostit fericitul întru adormire Stareţ Chiril la propria sa întronizare (pe 05.08.1992), adăugând doar câteva mulţumiri către persoanele care l-au ajutat în viaţă.

După apolisul vecerniei, noul egumen a primit urările clericilor şi fraţilor mireni, iar la sfârşit a avut loc un trisaghion la mormintele celor doi fericiţi întru adormire Stareţi: Iakov Ţalikis († 1991) şi Chiril Gherantonis, ce a adormit în urmă cu 40 de zile şi predecesorul său imediat. 

Toate sfintele slujbe menţionate mai sus au fost transmise în direct de către postul de radio al Sfintei Mitropolii de Halkida (97,7).

TRADUCERE: https://acvila30.wordpress.com, SURSA: ROMFEA.GR

Copyright
Această traducere ne aparţine şi este protejată de Legea Drepturilor de Autor, legea nr. 8/1996. Ea poate fi citată parţial [fragmentar] pe alte bloguri sau site-uri cu precizarea sursei sau link către pagina de unde provine [https://acvila30.wordpress.com], dar nu poate fi preluată de mass-media fără un acord scris.
Nu aveţi voie să copiaţi această traducere fără voia sau ştirea https://acvila30.wordpress.com.
Dacă aveţi nevoie sau vreţi să folosiţi în scopuri proprii această traducere, vă rugăm să ne contactaţi şi vom stabili atunci condiţiile.

osios.david.2

 
 
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: