Prima pagină > ECUMENISM > DUPĂ TOATĂ PROBABILITATEA, ÎN 2012 VA FI URMĂTOAREA ÎNTRUNIRE A COMISIEI MIXTE DE DIALOG DINTRE ORTODOCŞI ŞI CATOLICI

DUPĂ TOATĂ PROBABILITATEA, ÎN 2012 VA FI URMĂTOAREA ÎNTRUNIRE A COMISIEI MIXTE DE DIALOG DINTRE ORTODOCŞI ŞI CATOLICI

DUPĂ TOATĂ PROBABILITATEA, ÎN 2012 VA FI URMĂTOAREA ÎNTRUNIRE A COMISIEI MIXTE DE DIALOG DINTRE ORTODOCŞI ŞI CATOLICI

Cu informaţii de pe The Moscow Times.

S-au încheiat lucrările Comisiei Mixte Internaţionale de Dialog Teologic. Preşedinţii celor două delegaţii, Mitropolitul Ioannis Ziziulas de Pergam şi „Arhiepiscopul” catolic Kurt Koch, au făcut unele declaraţii referitoare la lucrările Dialogului. Mitropolitul Ioannis de Pergam a declarat printre altele că „nu există nori de suspiciune între cele două Biserici ale noastre” şi că „dacă vom continua aşa, Dumnezeu va găsi o modalitate ca să se depăşească toate dificultăţile care rămân între noi”. De asemenea, Mitropolitul Ioannis a vorbit şi despre „o adaptare (acomodare, ajustare) de ambele părţi” (an adaptation from both sides), care este indispensabilă pentru a fi conduşi spre unitate. În sfârşit, s-a referit la următorul pas în drumul spre unitate, care va fi convocarea Sinodului Pan-Ortodox pentru finisarea relaţiilor dintre Bisericile naţionale şi Patriarhul Ecumenic de Constantinopol, care are pe de o parte conducerea duhovnicească, dar nu are o autoritate practică asupra celorlalte Biserici. Sperăm că foarte curând vom fi în stare să convocăm un astfel de Sinod” – a spus Mitropolitul Ioannis. Încheind, a spus că data probabilă a noii întruniri a Comisiei Mixte va fi anul 2012.
„Arhiepiscopul”catolic Kurt Koch, şeful Vaticanului pentru unitatea creştinilor, a declarat că Dialogul comun trebuie să fie continuat „intensiv”, aşa încât „să ne vedem reciproc în deplinătate ca Biserici surori”. „Discuţia de bază se referă la cum Bisericile în cauză au trăit în primul mileniu şi cum putem să găsim un nou drum comun astăzi” – a explicat Koch. În sfârşit, Koch a declarat că papa Benedict şi-a arătat recent disponibilitatea să primească polimorfismul (diversitatea) în Biserică, chemând pe anglicanii nemulţumiţi să devină catolici, păstrându-şi în paralel unele din tradiţiile lor.
După cum se vede, din informaţiile de pe internet de până acum, nu s-a semnat nici de această dată un text comun. În esenţă, este vorba despre un nou naufragiu al Dialogului, de această data la Viena. Acum, toţi participanţii încearcă să ne convingă că Dialogul se mişcă cu atenţie şi că de aceea nu există un text comun. Adevărul este că încăpăţânarea catolică este atât de puternică, încât face imposibilă continuarea Dialogului în modul în care se face.

(trad.: Pelerin Ortodox; sursa: http://thriskeftika.blogspot.com/2010/09/2012.html)

Categorii:ECUMENISM
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un comentariu