Prima pagină > Predici > PREDICĂ LA DUMINICA A X-A DUPĂ RUSALII: ARME ÎMPOTRIVA CELUI VICLEAN

PREDICĂ LA DUMINICA A X-A DUPĂ RUSALII: ARME ÎMPOTRIVA CELUI VICLEAN

Miropolitului Augustin de Florina

Predică la Duminica a X-a dupa Rusalii

(Matei 17, 14-23)

ARME ÎMPOTRIVA CELUI VICLEAN

“Iar neamul acesta nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post” (Matei 17, 21)

Alte predici:

* * *

Cine, iubiţii mei, cine nu vrea pacea? Toată lumea iubeşte pacea. Şi desigur atunci când îi lipseşte, atunci mai mult o caută. Dar, din nefericire, în pofida iubirii omenirii întregi pentru pace, lumea de multe ori a încercat – şi încă încearcă – focul războiului. Interese materiale şi egoisme omeneşti împing orbeşte spre catastrofă. Două războaie mondiale şi nenumărate alte războaie locale au împrăştiat şi împrăştie groază. Cei ce au trăit astfel de zile doresc ca ele să nu se mai întoarcă niciodată. Oameni iubitori de linişte, care în pofida voinţei lor au fost duşi la ucidere între ei, strigă din adâncul sufletului: Blestemat să fie războiul!

Dacă însă acest război este blestemat, există şi un alt război care este binecuvântat. Război binecuvântat? Dar ce sunt  acestea ce le spui? – s-ar nedumeri cineva. Da, iubiţii mei, există şi un război binecuvântat. Este un război, la care creştinul este chemat să ia parte nu doar de voie, din proprie voinţă, ci şi cu tot sufletul, cu toată inima lui. Este un război împotriva răului şi, de aceea, este binecuvântat. Şi care este acest război? Este războiul împotriva celui mai mare vrăjmaş al nostru, împotriva diavolului.

Avem război deci. Duşmanul în acest război este diavolul. Şi arme? Cu ce arme poate cineva să lupte împotriva diavolului? Pentru că împotriva acestuia, desigur că nu poţi lupta cu tunuri şi care armate şi avioane sau chiar cu bombe atomice. De alte arme e nevoie aici. Despre armele împotriva diavolului ne vorbeşte Evanghelia astăzi. Să vedem deci, care arme împotriva celui rău ne recomandă pericopa evanghelică pe care am ascultat-o.

 ***

Un tată înghenunchiat înaintea Domnului, Îl roagă să-i vindece fiul, care pătimeşte de atacul unui duh viclean. Demonul îl aruncă pe copil când în foc, când în apă. Ucenicii lui Hristos, în ciuda bunei lor intenţii, nu au putut să-l izbăvească de tiranie. Dar Hristos cu un cuvânt al Său izgoneşte demonul şi salvează copilul imediat. Şi după ce a plecat lumea, ucenicii se apropie în particular de Învăţătorul şi Îl întreabă: “De ce noi n-am izbutit să-l scoatem?”. Şi Hristos răspunde: “Din pricina necredinţei voastre. Adevărat vă zic vouă: dacă veţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, veţi zice acestui munte: pleacă de aici şi du-te dincolo, şi va pleca şi se va duce, şi nimic nu va fi cu neputinţă pentru voi. Iar neamul acesta (al demonilor) nu iese decât cu rugăciune şi cu post” (Matei 17, 19-21). În aceste cuvinte Îl auzim pe Domnul arătându-ne trei arme împotriva celui rău: prima armă credinţa, a doua rugăciunea, iar a treia postul.

Prima armă este credinţa. Care credinţă? Credinţa fierbinte şi neclintită. Zice Hristos ucenicilor Săi: N-aţi putut să scoateţi demonul din pricina necredinţei voastre. Dar dacă aţi fi avut credinţă fierbinte şi puternică, cum fierbinte şi puternic este muştarul, aţi fi mutat chiar şi munţi. Prin credinţă cel rău este biruit. Să credem deci în Dumnezeu, care este Atotputernicul, căci diavolul înaintea Lui se teme şi tremură. Să credem în cuvântul Evangheliei, care confirmă că dacă ne împotrivim diavolului, acela va fugi biruit: „Staţi împotriva diavolului şi va fugi de la voi” (Iacov 4, 7). Să credem în puterea lui Hristos, care şi munţii îi alungă şi-i strămută.

A doua armă este rugăciunea. „Iar neamul acesta nu iese decât cu rugăciune şi cu post” (Matei 17, 21). Mare este puterea rugăciunii şi minunate urmările ei în ceasul ispitei. Însuşi Hristos, când trecea prin clipe de profundă agonie în grădina Ghetsimani, a înfruntat ispita cu rugăciunea: ”Şi fiind în agonie se ruga mai stăruitor”, zice evanghelistul (Luca 22, 44). În felul acesta a arătat că atunci când şi noi  ne aflăm în ciclonul ispitei, aşa să înfruntăm atacul diavolului, prin rugăciune. Dar şi înainte de ciclon, în ceas de linişte şi înainte de a ne găsi ispita, Hristos ne-a recomandat: „Rugaţi-vă, ca să nu intraţi în ispită” (Luca 22, 40). De aceea să ne rugăm şi anticipat – preventiv. De altfel şi în rugăciunea domnească, cunoscutul „Tatăl nostru”, ne învaţă să zicem: „Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean” (Matei 6, 13).

Iar a treia armă, pe care o recomandă Hristos, este postul. Însuşi Domnul a postit în pustie şi a biruit cele trei ispite ale diavolului. Proorocii au postit, apostolii au postit, mucenicii au postit, cuvioşii şi pustnicii înainte de toate au postit. Postul subţiază simţurile, ajută în rugăciune, smereşte trupul şi cugetul trupesc, întăreşte duhul, face pe om disponibil sau osârduitor în împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, atrage Harul lui Dumnezeu, alungă atacurile demonice, face minuni. Desigur că nu înţelegem postul doar de bucate; înţelegem postul şi de patimi. Aşadar, să nu dispreţuim şi această armă atât de decisivă.

 ***

Creştinul însă are şi alte arme împotriva celui viclean. După jertfa lui Hristos, prin care satana a fost biruit, pe lângă cele trei arme pe care le-am amintit, Biserica  învaţă că Domnul ne-a dăruit şi o altă armă împotriva celui viclean. Şi aceasta este cinstita Lui Cruce. De aceea, într-o frumoasă cântare, noi ortodocşii cântăm: ”Doamne, armă asupra diavolului, Crucea Ta ai dat-o nouă; că se îngrozeşte şi se cutremură nesuferind a căuta spre puterea ei, că morţii i-a sculat şi moartea o a surpat. Pentru aceasta ne închinăm Îngropării Tale şi Învierii”. Zice: Ne-ai dat, Doamne, armă împotriva diavolului Cinstita Ta Cruce; şi, într-adevăr, diavolul se îngrozeşte şi tremură, nesuferind să vadă puterea ei. Pentru că Crucea înviază pe cei morţi şi zdrobeşte moartea. De aceea şi noi, Doamne, ne închinăm Îngropării şi Învierii Tale. Aşadar, să ne însemnăm cu semnul crucii zicând: „Iisus Hristos biruieşte”.

În sfărşit, să-l întrebăm şi pe unul din cei care au luptat cu diavolul şi l-au biruit. Să-l întrebăm, de pildă, pe Sfântul Antonie, să ne spună: Ce armă a folosit? Sfântul Antonie răspunde: „Am văzut” – zice -”cursele diavolului întinse pe pământ şi am zis înfricoşat: Cine poate să le învingă pe acestea? Şi atunci am auzit un glas: Cel care are smerenie”. Cel smerit se află sub umbrela ocrotitoare a harului dumnezeiesc şi respinge orice atac demonic.

 ***

Iubiţii mei creştini,

Să nu trăim în neştiinţă. Să nu trăim în nepăsare, nebănuind ce se întâmplă în lume. În jurul nostru şi în noi are loc o luptă, o luptă duhovnicească. „Războiul nevăzut”, cum zice Sfântul Nicodim Aghioritul în renumita sa carte cu acelaşi nume, pe care v-o recomand să o citiţi. Iar Apostolul Pavel lămureşte: ”lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh” (Efeseni 6, 12). Gloanţele ca ploaia. Cad capete! Duşmanii cei nevăzuţi întreprind atacuri în fiecare ceas şi în fiecare clipă. Suflete nemuritoare sunt în pericol. De aceea şi noi să fim priveghelnici. Nu la somn, ci la arme, la armele cele duhovniceşti! În această luptă Hristos nu ne-a lăsat fără arme. Duh este vrăjmaşul, duhovniceşti sunt şi armele împotriva lui. Am enumărat cinci arme, care constituie o desăvârşită panoplie duhovnicească: credinţa, rugăciunea, postul, smerenia şi Cinstita Cruce. Dacă vom folosi aceste arme, atunci vrăjmaşul va fi biruit şi se va împlini cu fiecare din noi acel cuvânt triumfător a lui Hristos:”Am văzut pe Satana ca pe un fulger ca un fulger căzând din cer”(Luca 10, 18). Amin.

(traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară “Sfinţii Trei Noi Ierarhi”,sursa: „Kyriaki”, Atena, 1998, p. 136)

Sursa: Cartea „KIRIAKODROMION AUGUSTINIAN”

Anunțuri
Categorii:Predici
  1. elena d
    Iulie 28, 2010 la 10:22 am

    SMERENIA!Ce cuvant mare si cat de greu de castigat! „Să te simţi pe tine mai prejos decât toţi. Este nevoie de multă smerenie. . Să-ţi spui gândul tău cu smerenie şi să nu arăţi că le ştii pe toate. Atunci Dumnezeu te va îmbrăca cu harul Lui şi vei avea sporire. Îndrăzneala la ascultător este cel mai mare duşman al său, pentru că alungă evlavia. De obicei, după îndrăzneală urmează răzvrătirea, după ea nesimţirea şi nepăsarea pentru micile păcate, cu care omul încet-încet se obişnuieşte şi le vede după aceea ca fiind fireşti, dar nu există odihnă în adâncul sufletului, ci numai nelinişte. Unul ca acesta nici nu poate înţelege ce are, pentru că inima lui este împietrită şi nu pricepe lucrurile strâmbe pe care le face”.Paisie Aghioritul.

  2. Mihail si Zoe
    Iulie 29, 2010 la 12:37 am

    In lupta noastra duhovniceasca ce o ducem impotriva raului care se cuibareste in noi si care este in jurul nostru ispitindu-ne, ajuta Doamne neputintei noastre ca sa ne inarmam cu spada credintei, sageata rugaciunii, platosa postului, scutul smereniei si sulita Cinstitei Tale Cruci!
    Iisus Hristos biruieste! Amin!

  3. pr. Mihai
    August 1, 2010 la 2:12 am

    omul care avea un fiu lunatic = cel ce se apropie formal de Hristos, si de toate ale Sale (mai intai vine la ucenici, si indoielnic vine la Hristos). Se aseamana cu omul care vine la Biserica sa se roage pentru orice alt lucru meschin decat pentru mantuirea sufletului.
    fiul lunatic = patima care alimenteaza sufletul celui ce vine la Biserica sa ceara lui Dumnezeu facilitatea infaptuirii ei.
    „lunatic” = cronicitatea inerenta a patimilor ce absorb toata viata omului in chestiuni de importanta minora. Vine de la „manifestabil odata cu luna plina”, adica patimile care dau o dependenta ciclica.
    „il arunca in foc si in apa” = il determina sa-si atinga limitele pentru a-si hrani patimile; focul si apa sunt niste limite termice, deci ele sunt simbolul unor excese pe care sufletul patimas si poftitor le face din disperarea de a-si implini poftele.
    „o, neam necredincios” = este o adresa la tipologia care plaseaza in derizoriu credinta in Dumnezeu.
    „pana cand voi fi cu voi?” = oare Dumnezeu va inceta vreodata sa fie cu noi? nicidecum, ci este o invitatie la impreuna-lucrarea omului cu El. Adica, „pana cand sa suplinesc tainic in sufletul omului lipsa motivatiei interioare de a face binele?” caci multi fac bine dintr-un reflex si nu ca un rod al convingerilor lor, multi fac bine dintr-o datorie sociala si mai putin ca un efect al milei.
    „aduceti-l aici la Mine” = Hristos se adreseaza cu acest plural colectivitatii care impune norma unui bine social, dar nu-l centreaza ca rod al cautarilor lui Dumnezeu. Binele savarsit trebuie sa fie asumat ca un act al cautarii lui Dumnezeu caci atunci el are valoare soteriologica.
    „Iar Iisus le-a răspuns: Pentru puţina voastră credinţă. Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă în voi cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă” = in ce masura un act de adeziune spirituala modifica un raport material? Credinta devine un dar al Duhului Sfant, pentru omul eshatologic ea circumscrie planul material. Credinta este infaptuitoarea minunilor la propriu, nu numai figurativ. Nu este vorba despre credinta materializarii unui lucru, ci de credinta in Dumnezeu, cea asumata in care un efect fizic este doar o consecinta insignifianta, secundara a iubirii lui Dumnezeu. Dumnezeu investeste totul in relatia cu omul, chiar si suspendarea unor legi fizice.
    „Acest neam de demoni iese numai cu post si rugaciune” = cultivarea legaturii cu Dumnezeu si exerecitiul vointei este sursa curatirii omenesti.
    „Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor. Şi-L vor omorî, dar a treia zi va învia” = este continuarea ideii din intrebarea „pana cand voi fi cu voi?”. Profetia Patimilor si Invierii este un simbol al unui drum pe care orice urmator al Sau va trebui sa-l parcurga. Fiul Omului nu va corespunde deloc valorilor pe care aceasta lume le ridica. Singuratatea crucii, un drum al instrainarii de noi insine pe care putini se incumeta sa paseasca, dar care este o conditie a regasirii noastre. Regasirea autentica a omului este doar aceea in Dumnezeu. In afara Sa, nici omul nu are valoare, nici macar inaintea lui insusi.

  4. August 12, 2012 la 9:31 am

    Cred,Doamne,ajuta necredintei mele!

  1. Iulie 28, 2010 la 4:19 pm
  2. August 11, 2012 la 1:07 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: