11 august: SFÂNTUL IERARH NIFON, PATRIARHUL CONSTANTINOPOLULUI (Viaţa, Slujba, Acatistul, Scrieri)

 

SFÂNTUL IERARH NIFON, PATRIARHUL CONSTANTINOPOLULUI 

(11 August)

VIAŢA ŞI NEVOINŢELE

Biserica Ţării Româneşti s-a învrednicit să fie cârmuită la începutul secolului al XVI-lea de unul din marii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe, de Sfântul Nifon, care a fost mai întâi mitropolit al Tesalonicului, apoi Patriarh al Constantinopolului în două rânduri (1486-1488; 1496-1498). Vitregiile l-au purtat şi în Muntenia, unde a păstorit ca mitropolit din 1500 (cu probabilitate) şi până în primăvara anului 1505, când s-a retras de bună voie la mănăstirea Dionisiu din Muntele Athos, unde a adormit în Domnul la 11 august 1508.

Era împodobit cu mari daruri sufleteşti. „Ştiinţa lui de carte grecească şi slavonească nimeni n-a avut-o pe acea vreme; smerenia şi înfrânarea lui au uimit chiar şi pe cei ce l-au asuprit. Cutezanţa lui faţă de cei greşiţi nu cunoştea margini şi era fără sfială de ranguri sau dregătorii. Necazurile şi surghiunul nu i-au stăvilit iubirea sa de turmă şi de adevăr. Cinstirea pravilei creştineşti şi apărarea dreptei-credinţe l-au stăpânit întreaga viaţă. Iar milostenia sa era atât de largă încât nu şi-a aflat asemănare” (1).

Din câte cunoaştem din viaţa sa, Sfântul Nifon s-a născut în jurul anilor 1435-1440, în ţinutul Peloponezului din sudul Greciei de astăzi, primind la botez numele de Nicolae. Tatăl său se numea Manuil, iar „pe poreclă, Halep”, şi pe mama sa o chema Maria.

Manuil se căsătorise cu Maria prin 1433, „fată de boieri mari”, şi au avut trei copii: Dimitrie, Nicolae şi Maria. El a murit după vreo şase ani şi a rămas soţia îndurerată să-şi crească cei trei copii cu „multă osârdie”. Pe Dimitrie l-a dat să slujească la curtea voievodului Toma Cantacuzino, din Peloponez, pe Nicolae l-a trimis la un dascăl grec, Eftimie, ca să înveţe carte, iar fata a oprit-o la dânsa „pentru mângâiere”.

Nicolae s-a dovedit înzestrat la învăţătură şi cu tragere de inimă, încât i-a întrecut pe toţi care erau cu dânsul şi a străbătut repede „toată dăscălia” cu înţelepciunea sa. S-a dus apoi la un alt dascăl iscusit, călugărul Ioasaf, de la care a deprins şi mai bine învăţătura de carte. De la un schimnic, numit Anto-nie, din cetatea Epidaur, Nicolae a îmbrăcat haina călugărească, schimbându-şi numele, potrivit pravilei, în Nifon. Aflând el după aceea că în cetatea Artei locuia un monah învăţat „şi plin de toate bunătăţile”, cu numele Zaharia, „ştiind carte grecească şi slavonească” şi venit de la mănăstirea Vatoped din Athos, s-a mutat şi el în Arta. Acesta l-a făcut „călugăr desăvârşit” şi a primit să-i fie părinte duhovnicesc. În curând, Nifon a fost hirotonit ierodiacon de către mitropolitul Artei. Apoi, Zaharia şi ucenicul său Nifon, împreună cu mulţi alţi fraţi, au plecat din Arta „în ţara Ascalonului”, adică în Albania, de frica turcilor prigonitori, la curtea despotului Gheorghe Scanderberg, care i-a primit cu bucurie.

În primăvara anului 1466, sultanul Mohamed, cuceritorul Constantinopolului, a pornit cu urgie asupra Albaniei, prădând şi pustiind totul în cale. Îl atacă pe Scanderberg şi asedie Croia, însă fără s-o poată cuceri, şi îşi întinse stăpânirea până la ţărmul Mării Adriatice. În faţa pustiirii, oamenii fugeau şi se as-cundeau cum puteau. În aceste grele împrejurări, Zaharia şi Nifon părăsiră Albania şi se refugiară în cetatea Ohridei, găsindu-şi adăpost în vestita mănăstire a Maicii Domnului, unde se afla atunci şi scaunul mitropoliei acelei părţi (2).

Atunci, întâmplându-se în Biserica Ohridei unele tulburări şi răscoale, sultanul Mohamed a poruncit ca arhiepiscopul Dorotei, împreună cu mulţi fruntaşi şi preoţi, să fie surghiuniţi la Constantinopol, iar la Ohrida a trimis să păstorească pe fostul Patriarh ecumenic, Marco Xilocarav. Printre cei deportaţi acum s-a aflat şi Zaharia împreună cu ucenicul sau Nifon. Aici s-a întâmplat că Zaharia a căzut bolnav şi în curând a murit.

Rămas singur, Nifon a mers să-şi caute liniştea sufletească la Muntele Athos. Luând învoirea şi binecuvântarea de la Daniil Protul, s-a dus la mănăstirea Cutlumuş, ctitoria lui Hariton, fostul mitropolit al Ţării Româneşti (1372-1381). Apoi a cercetat toate peşterile, chiliile şi schiturile mari şi mici din preajma Cariei, a cerut blagoslovenie şi „sfat bun” de la părinţii duhovniceşti şi s-a îndulcit de învăţăturile lor.

În peştera Crit, unde a aflat nişte călugări nevoindu-se în multă răbdare cu postul şi rugăciunea şi care se hrăneau din lucrul mâinilor lor, s-a alipit şi Nifon de ei, îndeletnicindu-se cu meşteşugul scrierii, căci avea darul scrisului frumos. După ce a petrecut acolo mai multă vreme, a fost chemat la Marea Lavră a Sfântului Atanasie Atonitul, unde a stat mai bine de un an, iar de acolo a mers la mănăstirea Dionisiu „pentru învăţarea smereniei – la care mănăstire cu mare bucurie l-au primit şi se plecă cu totul obiceiului şi tocmelii mănăstirii şi s-au făcut decât toţi mai mic şi toată posluşania cu dragoste o um-plea, cât ieşi în toate laturile lauda bunătăţilor lui” (3).

Pe când Nifon trăia aici, s-a întâmplat ca Biserica Tesalonicului să rămână văduvită de arhiereul ei, prin moartea lui Partenie. Atunci clerul şi credincioşii cetăţii au socotit destoinic pentru treapta de mitropolit al lor pe învăţatul şi smeritul Nifon de la Dionisiu. Şi deşi el „se îndoia a primi cinstea arhieriei, pentru frica greutăţii şi lauda cea deşartă a acestei lumi, luă şi fără de voie cârma arhieriei. Şi numaidecât s-au aprins cu râvna cea bună spre învăţătură şi spre îndreptarea cea bună a Bisericii, învăţând pre toţi ca să ţie tocmelile Sfinţilor Apostoli şi ale Sfinţilor Părinţi şi să se ferească de nedreptăţi şi să se nevoiască în ascultarea Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii, întru care aduc preoţii pentru oameni jertfă necruntă şi cinstită lui Dumnezeu împreună cu toţi sfinţii. Aşijderea zicea: miloste-nia să nu lipsească de la voi, ce deapururea să aveţi către săraci şi către văduve şi către năpăstuiţi şi către cei neputernici, către străini şi către cei din temniţă, către flămânzi şi către cei goi şi tuturor celor lipsiţi să le daţi din destul şi neoprit, pentru ca şi voi pre acest pământ să dobândiţi însutit mai mult, iar întru împărăţia cerutei, viaţa cea de veci, după cum a zis Domnul nostru Iisus Hristos; şi să vă feriţi de toate spurcăciunile şi vicleşugurile, ca să fie cu voi toată sfinţirea” (4).

Activitatea lui Nifon ca mitropolit al Tesalonicului, între anii 1483 şi 1486, „s-ar fi mărginit mai ales în accentuarea menţinerii vechilor aşezăminte bisericeşti” (5). Din timpul păstoriei sale aici se cunoaşte că a luat parte la sinodul ţinut la Constantinopol împotriva unirii de la Florenţa din 1439 şi în tomosul dogmatic al acestui sinod), Nifon a iscălit în locui al cincilea, după mitropolitul Iracliei şi înainte de mitropolitul din Anchialos.

După binecuvântată păstorire în eparhia Tesalonicului, Dumnezeu a voit să-l înalţe pe Nifon la o vrednicie şi mai mare. În Constantinopol, mutându-se către Domnul Patriarhul Ecumenic, Simeon, arhiereii s-au adunat în sobor şi au hotărât, spre sfârşitul anului 1486, alegerea în scaunul ecumenic a mitropolitului Tesalonicului, Nifon, „însă nu oamenii, ci judecata lui Dumnezeu” (6). Şi dacă a luat cârma Marii Biserici, fericitul Nifon „numaidecât chemă pre toţi, ca şi cu o trâmbiţă, către lauda lui Dumnezeu şi către folosul a tot lucrul cel bun, ca să ferească credinţa cea bună şi să fie întreagă şi aleasă de plevile şi de neghina ereticilor, de la care s-au depărtat toată sfinţirea”. Şi Biserica Constantinopolului se bucura de un asemenea arhipăstor, care „nevoindu-se în toată vremea pre mulţi au îndreptat cu învăţătura pre calea dreptăţii. Şi a fost tuturor cine cum îl vrea, ca sa câştige şi să dobândească pre toţi, după cuvântul lui Pavel Apostol”.

Păstoria Patriarhului Nifon n-a durat decât până la jumătatea anului 1488, căci „diavolul, cel ce nu iubeşte binele, văzând atâta îndreptare (a) păcătoşilor, cari scăpa den meşteşugurile şi vicleşugul său, nu putu răbda rana şi slăbiciunea cu care să junghe ca şi cu o ţapă ascuţită, puse-şi împotriva sfinţiii sale şi află oameni pre voia sa şi-i îndemnă asupra sfinţiii sale şi au împletit pizme hiclene şi cu pâri atâtea de multe, câte l-au scos din scaunul patrierşăsc”. Părăsind patriarhia, el plecă să trăiască în mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul din insula care era aşezată în faţa cetăţii Sozopol, din golful Burgas. În timpul şederii sale aici, Nifon clădi în apropiere de ţărmul mării, aproape de Akra, un schit cu hramul Sfântului Nicolae, pe care îl afierosi cu toate ale sale mănăstirii Sfântului Ioan Botezătorul.

În această mănăstire petrecu împreună cu călugării fericitul Nifon opt ani în rugăciune şi sfânta ascultare, până când, cu ajutorul lui Dumnezeu, iarăşi fu chemat în scaunul ecumenic de întregul cler al Marii Biserici şi „de tot norodul” creştinesc, pe la mijlocul anului 1496, „şi încălzea pe toţi cu veselia învăţăturii sfinţiei sale” (7). Dar şi a doua sa păstorire în scaunul ecumenic nu dura decât doi ani şi câteva luni, până după 16 iunie 1498. „După aceasta nu trecu vreme multă, ci iară nu putu răbda vrăjmaşul diavol să vază lumina învăţăturii sfinţiei sale, ci se aprinse cu pizmă spre izgonirea sfântului. Şi au îndemnat oamenii de au mers de l-au pârât la Amira împăratul turcesc şi-l trimise la pază în cetatea Odriiului”, adică Adrianopol, şi acolo i-a dat voie să locuiască sub paza la biserica Sfântul Ştefan. Dar „nici acolo n-au schimbat lupta şi podvigul său în care era deprins, adică cu ajunul şi cu ruga şi cu alte fapte bune, ce încă mai vârtos să nevoia să umple toată tocmeala sa, întru care fusese deprins, …că ieşi vestea bunătăţilor sale preste tot pământul, cât să auzi şi în Ţara Românească” (8), unde domnea voievodul Radu cel Mare (1495-1508), care a dorit să-l vadă şi să-l cunoască personal.

Cum acesta venea în fiecare an la Constantinopol „ca să plătească dările împărăteşti” (9) şi „să sărute mâna sultanului”, şi cum drumul obişnuit din acea vreme între Ţara Românească şi Constantinopol trecea prin Adrianopol, este posibil ca voievodul să fi obţinut îngăduinţa de a-l cunoaşte şi vorbi cu fostul patriarh Nifon în anul următor detronării şi exilului său, adică în 1499 (10). Se convinse că era arhiereu desăvârşit şi-l rugă să vină în Ţara Românească, dar el nu cuteză să plece fără învoirea stăpânirii turceşti, temându-se de urmări neplăcute.

În urma convorbirii, voievodul a cerut pe Nifon de la Poartă şi, dobândind aprobarea, „trimise degrabă de aduse sfântul în ţara sa şi-i deade toate pre mână, zicându-i: „eu să domnesc, iară tu să ne îndreptezi şi să ne înveţi legea lui Dumnezeu şi să fii tată şi păstoriu mie şi tuturor oamenilor şi solitoriu la Dumnezeu. Iară sfântul află turma neplecată şi neascultătoare şi Biserica izvrătită şi cu obiceiuri rele şi nesocotite. Şi chemă pre toţi egumenii de la toate mănăstirile ţării Ungrovlahiei şi tot clirosul Bisericii şi făcu săbor mare de împreună cu domnul şi cu toţi boerii, cu preoţii şi cu mirenii şi slobozi izvoare de învăţătură limpede şi necurmat. Şi le spunea den Sfânta Scriptură şi-i învăţa pre toţi şi-i adăpa cu apa milei credinţei cei adevărate. Grăia-le den pravilă şi den lege, de tocmirea Bisericii şi de dumnezeieştile slujbe, de domnie şi de boierie, de mănăstiri şi de biserici şi de alte rânduiri de ce trebuia. Şi tocmi toate obiceiurile pre pravilă şi pre aşezământul Sfinţilor Apostoli. Deci hirotoni şi 2 episcopi şi le deade şi eparhie hotărâtă, care cât va birui; şi-i învăţă cum vor purta grijă şi cum vor paşte oile cele cuvântătoare carele sunt date-şi în seamă, ca să se înderepteze toată ţara de la arhierei” (11).

Sinodul mitropolitan mixt, de clerici şi mireni, prezidat la Târgovişte de Sfântul Nifon, a avut un rol important pentru organizarea Bisericii din Ţara Românească la începutul veacului al XVI-lea. Nu avem însă informaţii precise în ce an a venit el aici şi când s-a ţinut sinodul respectiv. În sprijinul cercetăto-rului vine Ecthesi Chronica, în care se consemnează că, după detronarea Patriarhului Ioachim, care a păstorit după Nifon, Sericii din Constantinopol au fost îndrumaţi de sultan să aleagă alt întâistătător, iar ei au hotărât să-i încredinţeze pentru a treia oară conducerea Marii Biserici ierarhului nostru, alegându-l Patriarh Ecumenic. Sfântul Nifon se afla atunci în Ţara Românească, adică în anul 1502, şi nu ştia nimic despre cele hotărâte. Când delegaţii patriarhiei trimişi de turci au venit să-i aducă vestea, el n-a voit să primească alegerea şi să vină la Constantinopol, cunoscând uneltirile care se depănau în jurul scaunului ecumenic şi şi-a scris „paretisis”, adică renunţarea la această demnitate.

În cadrul sinodului mixt, Sfântul Nifon a constatat că în Ţara Românească se afla atunci numai o singură mare eparhie, greu de administrat, a Mitropoliei Ungro-Vlahiei, la care el fusese chemat conducător. Pentru îmbunătăţirea acestei situaţii, a procedat la reorganizarea ierarhiei muntene şi a hotărât să se mai înfiinţeze două episcopii, hirotonind şi pe titularii lor. Cele două episcopii nou-înfiinţate au fost: una pentru părţile de apus ale ţării, în Oltenia, cu aşezarea în oraşul Râmnicu-Vâlcea, în locul desfiinţatei mitropolii a Severinului, pentru care s-a şi numit episcopia Râmnicului-Noul Severin, şi a doua în părţile de răsărit, episcopia Buzăului.

În sinod, între alte măsuri organizatorice, Sfântul Nifon a propus lui Radu cel Mare să mute mitropolia de la Argeş la Târgovişte, ceea ce el n-a mai apucat să vadă. Hotărârea însă avea să fie realizată sub Neagoe Basarab, de sinodul mixt, prezidat de Teolipt, Patriarhul Constantinopolului, după ce a doua zi, după sfinţirea mănăstirii Argeşului, la 16 august 1517, canonizase pe Sfântul Nifon.

În Ţara Românească, Sfântul Nifon nu a avut odihnă în propovăduirea cuvântului de învăţătură, de mustrare, de îndreptare şi de îmbărbătare. Săvârşea Sfânta Liturghie în fiecare Duminică şi sărbătoare şi îndemna pe credincioşi să vieţuiască după rânduiala pravilei bisericeşti şi a cuvântului lui Dumnezeu.

Dar „pizmaşul diavolul, văzând învăţături folositoare de suflet ca acestea, nu putu răbda, ci făcu multe meşteşuguri şi vicleşuguri ca să gonească pe fericitul Nifon” (12). Conflictul dintre mitropolitul Nifon şi Radu cel Mare a izbucnit atunci când, voievodul, neţinând seama de canoanele bisericeşti şi pravilele Sfinţilor Părinţi, a cununat în „fărădelege” pe sora sa, domniţa Caplea, cu boierul moldovean Bogdan, fugit în Ţara Românească, să scape de pedepsirea voievodului Moldovei, Ştefan cel Mare, pentru trădarea sa, şi care avea soţie şi copii.

Aflând despre această faptă nelegiuită, „din plângerea femeii dintâi a lui Bogdan, Sfântul Nifon a chemat pe boierul moldovean şi cu blândeţe l-a sfătuit să lase femeia cea luată fără lege şi să se întoarcă la soţia sa cea după lege. Boierul moldovean a mers şi s-a plâns domnitorului Radu cel Mare, căutând să-l întărite a izgoni pe sfântul din Ţara Românească. Atunci, Sfântul Nifon, netemându-se de ameninţări, s-a dus la domnitor şi, arătându-i scrisoarea femeii celei după lege a boierului moldovean, i-a deschis Legea dumnezeiască şi i-a arătat că nu se cade să defaime cele rânduite de dumnezeieştile canoane. Dar Domnitorul Radu cel Mare, lăsând la o parte evlavia ce arătase mai înainte, s-a pornit cu sălbăticie împotriva Sfântului Nifon, învinuindu-l că a călcat predaniile şi rânduielile ţării şi poruncindu-i să plece din Ţara Românească.

Atunci Sfântul Nifon a mers la biserică, unde a poruncit să se strângă tot poporul, pe care învăţîndu-l îndestul, s-a îmbrăcat în veşmintele arhiereşti şi a afurisit atât pe boierul moldovean cel fără de lege, cât şi pe cei ce îl ajutaseră la săvârşirea acelei fărădelegi. Apoi a proorocit câte aveau să se întâmple Ţării Româneşti şi cum au să moară de moarte rea şi domnitorul Radu cel Mare, şi boierul moldovean, sfârşindu-se în fărădelegea lor. După aceea, aşezând veşmintele arhiereşti pe sfânta masă, a ieşit din biserică.

Auzind acestea, domnitorul Radu cel Mare a dat poruncă în tot oraşul ca nimeni să nu socotească pe Sfântul Nifon ca arhiereu şi nici să-i dea cinste şi căutare; căci cel care-i va da pâine ori altceva, ori îl va primi în casa sa, îşi va pierde viaţa, iar averea lui va trece pe seama domniei. Iar Sfântul Nifon s-a dus la marginea unui sat, într-o căscioară, unde un fiu duhovnicesc al său, Neagoe din familia Basarabeştilor, „care era mai mare peste vânători”, îl hrănea pe ascuns. Atunci voievodul Radu cel Mare, mustrat de cuget şi temându-se a nu veni asupra lui vreun rău pentru această faptă, a mijlocit să fie adus Sfântul Nifon din nou la palatul domnesc, unde domnitorul şi-a cerut iertare prin făgăduinţă de multe daruri. Sfântul, cunoscând însă vicleşugul voievodului, nu i-a dat iertare şi a plecat de la el repetând aceeaşi proorocie ce rostise în biserică” (13).

În vara anului 1505, Sfântul Nifon a ieşit din ţară, a trecut Dunărea şi s-a îndreptat către Sofia, unde a poposit puţin, iar de acolo a pornit mai departe din Bitolia Macedoniei către Sfântul Munte Athos. Aici şi-a ales ca lăcaş marea mănăstire a Vatopedului, unde a stat „mai mult de un an”. „Şi dacă auziră, mergeau toţi dentr-acel sfânt munte cu osârdie ca la un izvor curgător de viaţă, de la care toţi îşi luau băutură de veselie trupească şi sufletească” (14). În timpul cât a locuit în acea mănăstire, doi din ucenicii săi, „care merseseră cu dânsul”, s-au mutat către Domnul, iar pe al treilea, anume Macarie, l-a lăsat să meargă la Tesalonic „şi-l întări cu rugăciunile sale” ca „să se sfinţească cu sfârşitul mucenicilor”, pe care-l dobândi, pătimind multe chinuri pentru dreapta-credinţă.

Înţelegând cu duhul că i se apropie sfârşitul, Sfântul Nifon îşi luă cu sine pe ucenicul ce-i mai rămăsese, pe Ioasaf, şi fără să ştie nimeni, mergând prin locuri greu de străbătut, a trecut în cealaltă parte a muntelui şi a venit la mănăstirea Dionisiu, în care vieţuise aproape cu un sfert de veac în urmă. A aflat aici datinile, rânduielile şi pravila ca mai înainte şi s-a bucurat, deşi mulţi dintre fraţi, precum şi egumenul se săvârşiseră din viaţă şi nu a fost cunoscut decât mult „mai târziu şi prin arătare îngerească”.

Era aici canonul rânduit chiar de Sfântul Dionisie, ctitorul mănăstirii, că oricine venea să se călugărească era întrebat de stareţ dacă primeşte mai întâi să fie îngrijitor de catâri, să care lemne şi să facă orice altă ascultare, atâta timp cât va fi rânduit. Şi dacă primea să facă aceste ascultări, atunci era primit în cin, iar dacă era călugăr de mai înainte, îl numărau în viaţa de obşte. Venind aici Sfântul Nifon a doua oară, nu s-a arătat că a fost patriarh sau mitropolit al Tesalonicului şi în Ţara Românească, ci a rămas necunoscut de obştea fraţilor mai mult timp. Fiind întrebat când a venit la mănăstire, după obicei, a făcut metanie şi a primit să îngrijească de catâri la grajd. Prin descoperire cerească, făcându-se cunoscut cine era sfântul, încetă această smerită ascultare şi, cerându-i-se iertare, i-a binecuvântat pe toţi, nevoindu-se mai departe în ascultare, cu postul şi cu rugăciunea. Iar „cât petrecu acolo în toate era tocmai cu alţi fraţi şi cu mâncarea, şi cu postul, şi cu osteneala, şi fără de preget, atâta cât le era altor fraţi ruşine de smerenia şi de nevoinţa lui. Că era tuturor chip de învăţătură şi de mustrare şi să nevoia spre toate posluşaniile (= ascultările) şi tuturor fraţilor la toate slujbele le ajuta: la moară mergea de măcina, şi la magherniţă (= bucătărie) ajuta, şi la magupie (= brutărie) aşijderea, şi la alte posluşanii la toate, atâta cât striga osteninţele lui…”. Se minunau fraţii şi părinţii de smerenia lui şi toţi pustnicii din Sfântul Munte veneau să primească binecuvântare şi să-i asculte învăţăturile mântuitoare. „Şi pe mulţi din păgâni, turci, armeni şi de alte erese, au întors de i-au botezat şi i-au uns cu Sfântul Mir; şi i-au adus în credinţa cea adevărată a pravoslaviei mai mult de 4000 de suflete. Iar pe câţi mişei au miluit şi săraci şi câţi au scos din robie, aceia n-au număr; aşa era de milostiv, şi bun tuturor, şi dumnezeiesc, şi dirept”.

Şi Dumnezeu a proslăvit pe cel ce-L proslăvea prin faptele sale. Înainte de mutarea cu sufletul la ceruri, Sfântul Nifon a adunat pe toţi fraţii şi i-a binecuvântat, le-a cerut tuturor iertare şi i-a iertat pe toţi. Împărtăşit cu Preacuratele Taine ale lui Hristos, după trei zile şi-a dat obştescul sfârşit, în ziua de 11 august 1508. S-au adunat mulţime de pustnici şi de călugări de prin mănăstirile Atonului, au făcut priveghere toată noaptea şi a doua zi, cu slujbe şi cântări, au pus în mormânt sfinţitul lui trup. Iar Ioasaf, ucenicul Sfântului Nifon, lăsând întristarea şi jalea, se nevoi să împlinească porunca părintelui său duhovnicesc şi merse la Constantinopol unde rândui poruncile sfântului său părinte şi pătimi acolo multe chinuri pentru dreapta-credinţă, fiind ars în foc de turci şi învrednicindu-se de cununa mucenicilor.

În anul 1515, după trei ani de domnie, Neagoe Basarab trimite o delegaţie la Muntele Athos, condusă de logofătul Danciu, cu o scrisoare adresată egumenului mănăstirii Dionisiu, prin care solicita ca moaştele Sfântului Nifon să fie dăruite un timp pentru Ţara Românească (15). Egumenul, împreună cu soborul mănăstirii au fost de acord cu dorinţa domnitorului şi astfel moaştele ierarhului au ajuns la mănăstirea Dealu. În 1517, în ziua de 16 august, a doua zi după târnosirea ctitoriei de la Argeş, a avut loc şi canonizarea fostului Patriarh Ecumenic şi mitropolit al Ţării Româneşti. Trecerea sa în rândul sfinţilor a fost prima canonizare despre care ştim că s-a săvârşit la noi în ţară. S-a hotărât atunci ca pomenirea lui să fie în ziua morţii, la 11 august.

Nu cunoaştem însă prima slujbă a sa, întocmită cu prilejul canonizării. Abia pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea, egumenul Partenie de la Argeş a cerut textul ei de la Dionisiu. Alcătuită în elineşte, împreună şi cu istoria Vieţii scrisă în greaca vorbită de către Sfântul Nicodim Aghioritul (+ 1809), a fost tipărită în traducere românească de episcopul Iosif al Argeşului, la Sibiu, în 1806. A apărut apoi şi în alte ediţii, ca în cea din 1841, retipărită de ierodiaconul Dionisie, viitorul episcop al Buzăului.

O parte din slujba Sfântului Nifon se găseşte şi în Slujba sfinţilor, ale căror moaşte se află la sfânta monastire Curtea de Argeşiu, tipărită la Ploieşti în 1873 (16). În mineie, aceasta a fost introdusă mai târziu, în 1843, mai întâi în mineiui grecesc, apărut la Constantinopol, iar în româneşte în mineiui de la Neamţu, în 1847, apoi în ediţia Sfântului Sinod, din 1894. Prin slujba tipărită aparte a Sfântului Nifon, şi apoi, din 1862, prin mineiul de la Râmnicu-Vâlcea, s-a introdus definitiv în bisericile Ţării Româneşti prăznuirea lui, care, „totuşi rămâne un sfânt local cinstit numai la Athos şi în Ţara Românească la 11 august, ziua morţii sale” (17). Viaţa Sfântului Nifon a fost scrisă de Gavriil Protul (după 15 august 1517 – şi terminată până în 1519) la îndemnul lui Neagoe Basarab, care va fi dorit să cunoască viaţa părintelui sau sufletesc. Din limba greacă, opera sa a fost tradusă în slavonă, limba oficială de cult în Ţara Românească de atunci, şi ea se găseşte în manuscrisele româneşti împreună cu Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie. Din limba slavonă Viaţa Sfântului Nifon a fost tradusă în româneşte în timpul domniei lui Matei Basarab (1632—1654), poate de învăţatul cărturar Udrişte Năsturel (18).

După ce moaştele Sfântului Nifon au fost ţinute mai multe zile pentru închinarea credincioşilor, din porunca evlaviosului voievod, unii boieri, împreună cu mitropolitul Neofit, le-au însoţit înapoi, spre mănăstirea Dionisiu. Ele erau aşezate acum într-un sicriu de argint curat, poleit cu aur şi înfrumuseţat cu mărgăritare şi cu alte pietre scumpe şi cu email. Şi deasupra pleoapei sicriului era încrustat chipul Sfântului Nifon, iar jos, la picioarele lui, se afla chipul lui Neagoe în genunchi, rugându-se acestuia.

Racla dăruită de Neagoe Basarab şi în care se păstrează moaştele Sfântului Nifon are forma unei bisericuţe cu cinci turle, lucrată toată în filigran de argint aurit, împodobită cu o friză de email, pe care se află două rânduri de icoane înfăţişând pe Mântuitorul Hristos între Maica Domnului şi Ioan Bo-tezătorul, iar de o parte şi de alta, în rândul de deasupra, în dreptul celor cinci turle, precum şi în rândul de dedesubt, aflându-se prooroci şi sfinţi. Pe o fâşie îngustă, deasupra frizei, este încrustată în greceşte următoarea pisanie: „Această cinstită şi sfântă raclă este a prea sfinţitului arhiepiscop al Constantinopolei, Romei celei Noi, şi Patriarh Ecumenic chir Nifon. S-a pus la cale şi s-a săvârşit întru Hristos Dumnezeu, de către Prea credinciosul şi iubitorul de Hristos Domn Neagoe. Patriarhul a adormit acolo în venerata şi sfânta mănăstire a cinstitului Înainte Mergător şi Botezător Ioan. (S-a făcut) la anii 7023 (1515)” (19).

După ce au adus racla cu moaştele Sfântului Nifon înapoi la mănăstirea Dionisiu, călugării obştei, fiind adânc mişcaţi de darurile primite din partea domnului Ţării Româneşti, hotărâră să-i trimită „lui Neagoe Vodă plocon capul Sfântului şi o mână şi blagoslovenie de la părinţii cei sfinţi, care erau în mănăstire, ca să fie de sfinţire şi de ajutoriu domnului”. Iar voievodul, primind acele daruri cu mare bucurie, „le purta cu sine pe unde mergea, şi în curte şi în biserică; iară în cale le purta în carâtă (trăsură închisă) ca şi Israil, racla legii. Iară în muntele Atonului pre groapa sfântului zidi biserică frumoasă în numele Sfântului Nifon; iară mănăstirea o au îmbogăţit cu multă avuţie şi multe zidiri au făcut şi înalte”. Mai târziu, Neagoe Basarab a dăruit moaştele primite, ctitoriei sale de la Argeş, când, între icoanele aşezate în pronaosul bisericii, a pus şi „chipul Sfântului Nifon, ferecat tot cu aur şi cu pietre scumpe înfrumuseţat, atât de minunat cât nu poate mintea omului să închipuiască şi să spuie”.

Şi au stat moaştele Sfântului Nifon în biserica mănăstirii de la Argeş până în anul 1949, când au fost duse în biserica Sfântul Dumitru, catedrala mitropoliei Craiovei, mâna dreaptă într-o raclă mică de argint făcută de episcopul Iosif la 11 august 1795, iar capul în altă raclă, făcută de arhimandritul Partenie şi împodobită de episcopul Iosif în anul 1799, unde se află şi astăzi.

„Iar fericitul Nifon şi atuncea şi acum tot este cu noi nevăzut, şi măcar deşi dănţuieşte în cer cu îngerii, iar cei ce locuiesc pre pământ şi cheamă sfântul lui nume, nu se lipsesc de ajutorul lui” (20).

Pr. Prof. Ion Ionescu

1. Pr. prof. Gheorghe I. Moisescu, Viaţa Sfântului Nifon, Patriarhul Ţarigradului, în „Biserica Ortodoxă Română”, LXXVI (1958), nr. 9, p. 861.
2. Este posibil ca aici ierodiaconul Nifon să fi primit Taina Preoţiei, fiind sfinţit ieromonah.
3. Mitropolitul Tit Simedrea, Viaţa şi traiul Sfântului Nifon, Patriarhul Constantinopolului, Bucureşti, 1937, p. 6.
4. Ibidem.
5. Diac. dr. Nicolae M. Popescu, Nifon al II-lea, Patriarhul Constantinopolului, în „Analele Academiei Române”, seria istorie, 36 (1914), p. 770.
6. Mitropolitul Tit Simedrea, op. cit., p. 7.
7. Ibidem, p. 8.
8. Ibidem, p. 8.
9. Vasile Grecu, Viaţa Sfântului Nifon. O redacţiune greceasca inedită, editată, tradusă şi însoţită cu o introducere, Bucureşti, 1944, p. 83.
10. Pr. Gabriel Cocora, Tot despre. începuturile episcopiei Buzăului, în Spiritualitate şi istorie la întorsura Buzăului, Buzău, 1983, vol. II, p. 14.
11. Mitropolitul Tit Simedrea, op. cit., p. 8-9.
12. Ibidem, p. 10.
13. Sinaxar, din Mineiul pe august, ed. a IV-a, Bucureşti, 1974, p. 133
14. Mitropolitul Tit Simedrea, op. cit., p. 12.
15. Ibidem, p. 20.
16. Diac. dr. Nicolae M. Popescu, op. cit., p. 746, 793-795.
17. Ibidem, p. 795.
18. Petre Ş. Năsturel, Recherches sur les redactions greco-roumaines de la „Vie De Saint Niphon II, Patriarche de Constantinople”, în „Revue des etudes sud-est europeennes”, 1967, nr. 1-2, p. 58.
19. Mitropolitul Tit Simedrea, ibidem, p. 23.
20. Ibidem, p. 31.

Sursa: Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, Sfinţi români şi apărători ai Legii strămoşeşti, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1987, p. 338-349, Viaţa şi pătimirea Părintelui nostru Nifon, Patriarhul.

SLUJBA PĂRINTELUI NOSTRU NIFON, PATRIARHUL CONSTANTINOPOLULUI

În această lună, ziua a 11-a, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi a Sfântului Mucenic şi Arhidiacon Evplu.

LA VECERNIA MICĂ

La Doamne, strigat-am…, se pun stihirile pe 4, glasul al 2-lea:
Podobie: Când de pe lemn…

Veniţi, mulţimea credincioşilor şi cetele monahilor, ca împreună să prăznuim strălucita pomenire a dumnezeiescului Nifon şi să glăsuim în cântări faptele lui cele mai presus de fire şi darurile cu care Treimea cea Sfântă l-a mărit şi pe pământ şi în cer, ca pe cel ce a slăvit-O pe Dânsa.

Când te-ai rănit cu dorul pustniciei, Preasfinţite Nifon, atunci, ca un cerb însetat, ai alergat la Muntele cel sfânt şi, cercetând ca un înţelept toate sfintele locaşuri, ai ales a locui în cinstita Mănăstire a Înainte-mergătorului, socotind-o mai potrivită pentru nevoinţe.

Când ai strălucit cu lumina Treimii celei mai presus de fire, stând la rugăciune, atunci te-ai arătat stâlp în chip de lumină, şi ai povăţuit, de Dumnezeu cugetătorule, cu dumnezeieşti cuvinte cetele sihaştrilor la pământul nepătimirii şi spre săvârşirea faptelor bune şi a privirii către Dumnezeu.

Când, prin ameninţare dumnezeiască, ai fost înălţat pe Scaunul cel dintâi al păstoriei, atunci, ca un soare, pe toţi credincioşii i-ai luminat prin dumnezeieştile tale cuvinte, fericite. Şi, ca un păstor mare, ai povăţuit popoarele la păşunea cea de mântuire, iar ca un cârmuitor înţelept ai condus corabia Bisericii lui Hristos la limanul cel de Dumnezeu păzit.

Slavă…, glasul al 4-lea:

Adunarea ierarhilor celor desăvârşiţi şi a monahilor celor cuvioşi, cu laude să încununăm pe Fericitul Nifon, cel ce este între ierarhi cuvios şi între cuvioşi ierarh. Căci acesta, mai întâi curăţindu-se prin strădanie şi vas ales al Sfântului Duh făcându-se, s-a arătat apoi şi păstor a toată lumea în împărăteasa cetăţilor. Şi, păstorind, prin viaţă şi prin cuvânt, plinirea cea cu numele lui Hristos numită a adus pe mulţi la mântuirea Domnului, făcându-se slăvit de la Dumnezeu, Căruia, vieţuind după moarte, se roagă neîncetat să mântuiască sufletele noastre.

Şi acum…, a Născătoarei:

Păzeşte-ne pe noi, robii tăi, Născătoare de Dumnezeu prea-binecuvântată, de tot felul de primejdii, ca să te mărim pe tine, nădejdea sufletelor noastre.

LA STIHOAVNĂ

Stihirile, glasul al 2-lea:
Podobie: Casa Efratului…

Car înţelegător şi chivot de lumină purtător al Treimii te-ai arătat, de Dumnezeu înţelepţite, Ierarhe Nifon.

Stih: Cinstită este înaintea Domnului moartea cuviosului Său.

Te-ai arătat mai presus de doimea cea materialnică pentru Unimea Treimii celei înţelegătoare, de Dumnezeu purtătorule Nifon.

Stih: Preoţii Tăi, Doamne, se vor îmbrăca cu dreptate (Ps. 131, 9).

Prin faptele tale cele bune te-ai ridicat la privirea celor de sus, şezând în car de foc ca altădată Ilie proorocul, de Dumnezeu cugetătorule Nifon.

Slavă…, glasul 1:

Veseliţi-vă în Domnul, cele două cinstite locaşuri: din România şi de la Athos; bucuraţi-vă şi săltaţi, că ţineţi la sânul vostru ca pe o vistierie de mult preţ preacinstitele moaşte ale de trei ori Fericitului Nifon. Acestea au în sine toate semnele sfinţeniei: rămânerea în nestricăciune vreme de mulţi ani, mireasma cea cu bun miros şi râurile de minuni ce se revarsă peste cei ce se închină lor. Pentru aceea, prăznuind pomenirea lui cea după datorie, cu mulţumire grăiţi Mântuitorului Hristos: Slăvit eşti, Doamne, Care ai dăruit fiilor noştri părinte iubitor de fii, iar smereniei noastre înălţare de bună mărire şi mijlocitor fierbinte pentru mântuirea noastră, pe Ierarhul Nifon, prin care vom dobândi de la Tine izbăvire de păcate şi mare milă.

Şi acum…, a Născătoarei:

Ceea ce eşti bucuria cetelor cereşti şi pe pământ folositoare tare oamenilor, miluieşte, Preacurată Fecioară, pe cei ce nădăjduiesc întru tine, căci, după Dumnezeu, spre tine, de Dumnezeu Născătoare, nădejdea ne-am pus.

TROPARUL, glasul al 3-lea:
Podobie: Cu faptele strălucind…

Cu faptele dreptei credinţe strălucind toată Biserica ai luminat, însoţindu-te cu smerenia cea dătătoare de înălţare, tu, cinstea cea mărită a celor două sfinte locaşuri, podoaba şi înfrumuseţarea patriarhilor, Mărite Nifon. Iar acum umple de dumnezeieşti daruri pe cei ce cu credinţă te măresc pe tine.

Slavă…, Şi acum…, al Praznicului.

Ectenia mică şi otpustul.

LA VECERNIA MARE

După obişnuitul psalm, se citeşte Fericit bărbatul… Slava întâi.
La Doamne, strigat-am…, se pun stilurile pe 8 : 5 ale ierarhului şi 3 ale mucenicului.

Stihirile ierarhului, glasul al 4-lea:
Podobie: Dat-ai semn…

Dumnezeu, Cel ce locuieşte în cele din înălţime, te-a pus păstor al Bisericii Lui şi grăitor şi propovăduitor al dumnezeiescului Cuvânt pe tine, Părinte Nifon. Care, prin învăţăturile tale cele de Dumnezeu înţelepţite, aprinzi adunările credincioşilor şi povăţuieşti la împlinirea dumnezeieştilor porunci pe cei ce urmează ţie cu credinţă. Pentru aceea, roagă-te ca să dobândească dezlegare de păcate cei ce cinstesc cu credinţă pomenirea ta cea întru tot prăznuită.

Cu podoabele ierarhiei străduindu-te şi cu luminările împodobindu-te, cuvioase, săvârşirea cea fericită ai dobândit, părinte. Cu oştile cele de sus însoţindu-te şi cântarea cea întreit sfântă împreună cu ele cântând Celui ce stăpâneşte toate, te-ai umplut de strălucirea cea de acolo. Cu acelea împreună nu înceta să te rogi ca să se izbăvească de tot felul de ispite cei ce te laudă pe tine, Preafericite Nifon, părintele nostru.

Cei ce te-ai arătat luminat la inimă cu dorul cel dumnezeiesc, ai strălucit la suflet cu razele Duhului, din pruncie poftind a purta pe umerii tăi jugul cel uşor al Domnului. Atunci ai alergat la Muntele Atos, ca un cerb la izvoarele apelor, şi te-ai sălăşluit cu bucurie în locaşul Înaintemergătorului. Şi, făcându-te următor aceluia, te-ai arătat adevărat dreptar al vieţuirii celei în chip îngeresc şi mijlocitor fierbinte al credincioşilor.

Alte stihiri ale ierarhului, glasul 1:
Podobie: Ceea ce eşti bucuria…

Tăinuitorule de sfinţenie, Nifon, după dreptate te-ai învrednicit de adunarea oştilor celor de sus, cu care împreună neîncetat dănţuieşti, văzând, fericite, pe Sfânta Treime. Acesteia, stând înainte, roagă-te pururea pentru noi cei ce te cinstim pe tine.

Cu bărbăţie adormind năpădirile săltărilor trupului, de Dumnezeu purtătorule, cu toată dorirea ai tins, părinte, către Cel ce singur este desăvârşirea doririlor. De Acela îndestulându-te, cuvioase, pomeneşte-ne şi pe noi, cei ce te lăudăm pe tine.

Stihirile mucenicului, glasul 1:
Podobie: Prealăudaţilor mucenici…

Evplu, pururea mărite, vitejeşte ai surpat măiestriile vrăjmaşului celui rău, biruindu-l pe el prin mucenicia ta. Căci te-ai adus jertfă curată şi bine-primită lui Hristos, Ziditorul tău, Împăratul tuturor, în veac împreună cu El bucurându-te (de două ori).

Evplu, pururea mărite, întrarmând simţirile sufletului tău cu Crucea lui Hristos, de bunăvoie ai alergat vitejeşte către luptătorul împotrivă şi în chip vădit l-ai biruit. Pentru aceea, acum împărăteşti împreună cu Împăratul tuturor, în veac împreună cu El bucurându-te. Evplu, pururea mărite, ai defăimat cele materiale, agonisind ajutor ţie pe Hristos; şi pentru Dânsul ţi-ai dat trupul chinuitorilor spre bătăi, pătimind până la sânge, mucenice. Pentru aceasta, cu cununa biruinţei te-a împodobit pe tine Stăpânul şi Mântuitorul şi Domnul.

Slavă…, a ierarhului, glasul al 6-lea:

Veniţi, mulţimea credincioşilor din România şi de la Athos, ca, adunându-ne într-o unire astăzi, cu taină să pomenim pe purtătorul de Dumnezeu părintele nostru şi cu bună cucernicie mărindu-l în cântări să zicem: Bucură-te, cel ce te-ai arătat în vremurile mai de pe urmă, însă, prin râvna ta cea dumnezeiască, te-ai nevoit împreună cu cei de demult; bucură-te, podoaba ierarhilor, lauda monahilor şi lumina sihaştrilor; bucură-te, întărirea şi desfătarea dreptcredincioşilor. Cuvioase Nifon, părintele nostru, nu înceta a te ruga pentru cei ce cu credinţă şi cu dragoste săvârşesc pomenirea ta.

Şi acum… a Praznicului, acelaşi glas:

Mai înainte închipuind învierea Ta, Hristoase Dumnezeule, ai luat pe trei ucenici ai Tăi, pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan, şi Te-ai suit pe Tabor. Şi acolo, schimbându-Te la faţă Tu, Mântuitorule, Muntele Taborului s-a acoperit cu lumină, iar ucenicii Tăi, Cuvinte, s-au aruncat cu faţa la pământ, neputând suferi să vadă chipul cel de nevăzut. Căci îngerii slujeau cu frică şi cu cutremur, cerurile s-au spăimântat, pământul s-a cutremurat văzând pe pământ pe Domnul slavei.

VOHOD: Lumină lină…

Prochimenul zilei.

PAREMIILE

De la Pilde, citire:
(versete alese din diferite capitole)

Pomenirea dreptului cu laude şi binecuvântarea Domnului pe capul lui. Fericit este omul care a aflat înţelepciunea şi muritorul care ştie priceperea. Că mai bună este neguţătoria acesteia decât vistieriile aurului şi argintului, şi mai scumpă decât pietrele cele de mult preţ; şi tot ce este scump nu este vrednic de ea. Pentru că lungimea de zile şi anii vieţii sunt în dreapta ei şi în stânga ei bogăţie şi mărire. Că din gura ei iese dreptatea, legea şi mila pe limbă le poartă. Deci, ascultaţi-mă pe mine, fiilor, că lucruri de cinste vă spun; şi fericit este omul care va păzi căile mele. Că ieşirile mele sunt ieşiri de viaţă şi se găteşte vrerea de la Domnul. Pentru aceasta vă rog pe voi şi pun înainte glasul meu fiilor oamenilor. Că eu, înţelepciunea, am tocmit sfatul, şi gândul eu l-am chemat. Al meu este sfatul şi întărirea, a mea este priceperea şi a mea este tăria. Eu pe cei ce mă iubesc pe mine, îi iubesc; şi cei ce mă caută vor afla har. Înţelegeţi dar cei fără de răutate chibzuiala şi cei neînvăţaţi lipiţi-vă inima. Ascultaţi-mă pe mine iarăşi, că lucruri de cinste vă spun. Şi voi scoate cele drepte din buzele mele, că grumazul meu se va învăţa cu adevărul. Şi urâte sunt înaintea mea buzele mincinoase. Cu dreptate sunt toate graiurile gurii mele, nimic nu este strâmb nici răzvrătit în ele. Toate sunt drepte pentru cei ce înţeleg şi netede sunt toate pentru cei ce află cunoştinţă. Că vă învăţ pe voi adevărul, ca să fie în Domnul nădejdea voastră şi să vă umpleţi de Duh.

De la Înţelepciunea lui Solomon, citire:
(versete alese din diferite capitole)

Gura dreptului izvorăşte înţelepciune şi buzele oamenilor înţelepţi ştiu darul cel bun. Gura înţelepţilor se învaţă înţelepciune şi dreptatea îi mântuieşte pe ei din moarte. Sfârşindu-se omul drept, nu-i piere nădejdea. Căci fiul drept se naşte spre viaţă; şi în bunătăţile sale va culege roadă dreptăţii. Lumina drepţilor este de-a pururea, şi de la Domnul vor afla har şi mărire. Limba înţelepţilor ştie cele bune şi în inima lor odihneşte înţelepciunea. Domnul iubeşte inimile cele cuvioase şi la El sunt bine-primiţi toţi cei fără prihană în cale. Înţelepciunea Domnului luminează faţa celui priceput, că ea soseşte la cei ce o doresc mai înainte ca aceştia să o fi cunoscut pe ea. Cel ce vine la dânsa nu va osteni şi cel ce priveghează pentru ea curând va fi fără de grijă. Că ea însăşi umblă şi caută împrejur pe cei vrednici de ea şi se arată lor cu bună plăcere; căci pe înţelepciune nu o biruieşte niciodată răutatea. Pentru aceasta am fost eu iubitor al frumuseţii ei. Şi am iubit-o şi am căutat-o pe ea din tinereţele mele. Şi am căutat-o ca să o aduc mie mireasă. Ca pe Stăpânul tuturor am iubit-o, pentru că ea învaţă în taină ştiinţa lui Dumnezeu şi cunoaşte lucrurile Lui. Ostenelile ei sunt bunătăţi; şi ea învaţă curăţia, mintea, dreptatea şi bogăţia, iar în viaţa oamenilor nimic nu este mai de trebuinţă decât acestea. Căci de pofteşte cineva multă ştiinţă, înţelepciunea ştie cele trecute, iar cele ce urmează să fie le asemuieşte; ea ştie tălmăcirea cuvintelor şi dezlegările vorbelor cele ascunse, cunoaşte de mai înainte semne şi minuni, ca şi întâmplările vremurilor şi ale anilor; ea este sfetnic bun pentru toţi. Că nemurire este într-însa şi mărire în împărtăşirea cuvintelor ei. Pentru aceasta, am vorbit către Domnul şi m-am rugat Lui şi am zis din toată inima mea: Dumnezeul părinţilor şi Domnul milei, Cel ce ai făcut toate cu cuvântul Tău, şi cu înţelepciunea Ta ai tocmit pe om, ca să stăpânească făpturile cele făcute de Tine, şi să îndrepteze lumea întru cuviinţă şi dreptate, dă-mi înţelepciunea care şade pe scaunele Tale şi nu mă despărţi pe mine de robii Tăi, că eu sunt robul Tău şi fiul roabei Tale. Trimite înţelepciunea Ta din ceruri de la locaşul Tău cel sfânt şi de la scaunul slavei Tale, ca fiind cu mine să mă înveţe ce este plăcut înaintea Ta. Şi să mă îndrepteze spre cunoştinţă şi să mă păzească întru slava sa. Că gândurile celor muritori sunt toate cu temere şi cugetele lor cu greşeală.

De la Înţelepciunea lui Solomon, citire:
(Versete alese din diferite capitole)

Dreptul fiind lăudat, se vor veseli popoarele că pomenirea lui este fără de moarte. Pentru că este cunoscut lui Dumnezeu şi de oameni şi sufletul lui este bine-plăcut lui Dumnezeu. Iubiţi deci, oamenilor, înţelepciunea, poftiţi-o pe ea şi veţi învăţa că începutul înţelepciunii este dragostea şi păzirea legilor. Cinstiţi înţelepciunea ca să împărăţiţi în veci. Spune-voi vouă tainele lui Dumnezeu şi nu le voi ascunde de voi. Căci El este conducătorul înţelepciunii, îndreptătorul înţelepţilor şi cunoscătorul a tot cugetul şi lucrul; iar înţelepciunea învaţă toate gândurile, că într-însa este duh înţelegător şi sfânt, strălucirea luminii celei de-a pururea şi chipul bunătăţii lui Dumnezeu. Înţelepciunea aşază soţi lui Dumnezeu şi prooroci; şi este mai frumoasă decât soarele şi decât toată strălucirea stelelor, asemănându-se luminii celei dintâi. Ea scapă de dureri pe cei ce o slujesc şi-i îndreaptă pe cărări drepte; le dă lor cunoştinţă sfântă şi-i păzeşte de cei ce-i vânează pe ei, dându-le lor tărie în luptă; ca să înţeleagă toţi că ea este mai puternică decât toată credinţa. Şi nu va birui vreodată răutatea pe înţelepciune, nici nu va trece judecata fără să certe pe cei răi. Căci au zis întru sine, gândind cu nedreptate: Să facem silă dreptului, să nu ne fie milă de sfinţenia lui, nici să ne ruşinăm de cărunteţile bătrâneţilor celei de mulţi ani; că ne va fi nouă lege tăria noastră şi vom vâna pe cel drept, că nu este de nici un folos şi stă împotriva lucrurilor noastre şi ne învinuieşte de greşeli faţă de lege şi ne defăimează pentru păcatele învăţăturii noastre. Şi ne spune nouă că el are cunoştinţa lui Dumnezeu şi se numeşte pe sine fiu al lui Dumnezeu. Şi ne-a fost el nouă spre vădirea cugetelor noastre şi ne este greu nouă şi vedem că viaţa lui nu este asemenea cu a altora şi s-au schimbat cărările lui. De batjocură am fost socotiţi înaintea lui şi se depărtează el de căile noastre ca de nişte necurăţii şi fericeşte cele mai de pe urmă ale drepţilor. Să vedem dar dacă sunt adevărate cuvintele lui şi să ispitim cele ce urmează să i se întâmple lui. Cu ocară şi cu muncă să-l întrebăm pe dânsul, ca să cunoaştem blândeţile lui şi să ispitim nerăutatea lui, judecându-l pe el spre moarte de ocară, căci vor fi luate în seamă cuvintele lui. Acestea au gândit şi au rătăcit, că i-a orbit pe ei răutatea lor. Căci nu au cunoscut tainele lui Dumnezeu şi n-au socotit că tu eşti singurul Dumnezeu, Care ai stăpânire peste viaţă şi peste moarte; şi să mântuieşti în vreme de scârbă, şi mântuieşti de toată răutatea ca un îndurat şi milostiv şi dai sfinţilor Tăi har şi stai împotrivă celor mândri cu braţul Tău.

LA LITIE

Stihirile, glasul al 2-lea:

Dumnezeu cel unul, Cel ce întru sfinţi Se odihneşte, aflând sălăşluire curată preasfinţitul tău suflet şi în el locuind, de dumnezeieşti daruri l-a umplut. Pentru aceea, nu înceta a lumina pe cei ce te laudă pe tine, Nifon, părintele nostru.

Acelaşi glas:

Acum ai dobândit desfătarea cea nestricăcioasă şi îndulcirea cea veşnică, pentru că Dătătorul de plată cu îndestulare îţi dăruieşte roadele ostenelilor tale cele multe şi ale faptelor tale cele bune, pe care le-ai adunat ca într-o vistierie. Pentru aceasta, primeşte cu dragoste, dumnezeiescule Părinte, lauda ce se aduce ţie din buze de tină, că eşti blând şi iubitor, Fericite Nifon, de Dumnezeu înţelepţite. Şi ca cel ce ai îndrăznire, cuvioase, roagă-te pentru sufletele noastre.

Slavă…, glasul al 2-lea:

Racla moaştelor tale cele cu bun miros, prealăudate părinte, sfinţeşte sufletele şi trupurile celor ce se apropie de ea cu credinţă; iar sfântul tău suflet după vrednicie se veseleşte, împreună cu îngerii fiind. Pentru aceea, îndrăznire având către Domnul şi cu cei fără de trup dănţuind în ceruri, împreună cu aceia roagă-te, cuvioase, să se mântuiască sufletele noastre.

Şi acum…, a Praznicului, acelaşi glas:

Cel ce ai sfinţit toată lumea cu lumina, în Munte înalt Te-ai schimbat la faţă, Bunule, arătând ucenicilor Tăi puterea Ta de a izbăvi lumea din călcarea poruncii. Pentru aceasta, grăim către Tine: Milostive Doamne, mântuieşte sufletele noastre.

LA STIHOAVNĂ

Stihirile, glasul al 5-lea:
Podobie: Bucură-te, cămara…

Bucură-te cel ce te-ai arătat moştenitor pustniciei lui Antonie, a lui Pavel, a lui Efrem, a lui Eftimie, a lui Sava şi a celorlalţi sihaştri, care au călătorit pe calea cea cu anevoie spre câştigarea faptelor şi isprăvilor celor bune, rătăcind prin pustietăţi şi prin munţi, adesea prin peşteri fiind omorâţi. Acestora, de care toată lumea nu este vrednică, tu ai râvnit cu dinadinsul; iar acum, împreună cu aceia, te bucuri, părinte. Pentru aceea, roagă pe Hristos să dăruiască mare milă celor ce te laudă pe tine.

Stih: Preoţii Tăi, Doamne, se vor îmbrăca cu dreptate şi cuvioşii Tăi cu bucurie se vor bucura (Ps. 131, 9).

Bucură-te, cel ce ai fost următor arhiereilor celor prealuminaţi de demult; care, cu mare cuviinţă, ai vieţuit în multe fapte bune şi ai strălucit prin minuni şi care au suferit osteneli, şi primejdii au răbdat. Aceia cu dreapta credinţă au întărit Biserica şi nu au lăsat-o să se clatine din pricina ereziilor. Aşa şi tu, părinte, râvnind cu dinadinsul acelora, ai suferit mii de mâhniri şi de osteneli, primejduindu-te pentru credinţă. Iar acum roagă-te, împreună cu aceia, ca să se dăruiască mare milă celor ce te laudă pe tine.

Stih: Fericit bărbatul care se teme de Domnul; întru poruncile Lui va voi foarte (Ps. 111,1).

Bucură-te, cu adevărat, râvnitorule al Proorocului ce a petrecut timp îndelungat în pustietăţi şi s-a hrănit cu muguri şi cu miere sălbatică. Petrecerea şi mucenicia aceluia râvnind, Cuvioase Nifon, vitejeşte ca şi acela ai pătimit cu bunăştiinţă şi de bunăvoie adesea şi-ai omorât trupul, îndurând mucenicia care este cu mai multă durere decât mucenicia prin sabie. Pentru aceasta, acum te veseleşti împreună cu mucenicii, cu care roagă-te să se dăruiască mare milă celor ce te laudă pe tine.

Slavă…, glasul al 2-lea:

Lucrare pe potriva numelui ce porţi ai arătat, cuvioase, căci, prin îndelungata stare de trezire şi prin rugăciune neîncetată curăţindu-ţi mintea, te-ai făcut locaş al Sfântului Duh. Pentru aceea, mutându-te la ceruri în chip tainic, ne îmbunătăţeşti pe noi la apropierea de sfintele moaşte. Iar acum, închinându-ne cu dragoste la racla moaştelor tale, Preafericite Nifon, părintele nostru, cerem prin tine de la Dumnezeu curăţie şi mare milă pentru sufletele noastre.

Şi acum…, a Praznicului, acelaşi glas:

Cel ce în Muntele Taborului întru slavă Te-ai schimbat la faţă, Hristoase Dumnezeule, arătând ucenicilor Tăi slava Dumnezeirii Tale, străluceşte şi nouă lumina cunoştinţei Tale şi ne povăţuieşte pe cărarea poruncilor Tale, ca un bun şi de oameni iubitor.

La binecuvântarea pâinilor, troparul ierarhului (de două ori)
şi Născătoare de Dumnezeu Fecioară… (o dată).

Iar dacă nu se face binecuvântarea pâinilor, se zice:
troparul ierarhului, glasul al 3-lea (caută la Vecernia mică),

Slavă…, Mucenicul Tău, Doamne, Evplu… Şi acum…, al Praznicului.

LA UTRENIE

La Dumnezeu este Domnul…, se cântă troparul ierarhului (de 2 ori),
Slavă…, al mucenicului, Şi acum…, al Praznicului.

După catisma întâi, sedealna, glasul al 3-lea:

Podobie: De frumuseţea fecioriei tale…

Crucea pe umerii tăi cu osârdie ridicând-o, cuvioase, ai urmat Celui ce a binevoit a Se arăta pe pământ pentru noi. Pentru aceasta, ai părăsit toată îndulcirea lumească şi, ca fiind fără de trup, ai vieţuit, părinte, viaţă întocmai cu îngerii. Iar acum, împreună cu ei petrecând, adu-ţi aminte de cei ce cu dragoste te cinstesc pe tine (de două ori).

A Praznicului, asemenea:

Raza dumnezeieştii Tale slave, Cuvinte al lui Dumnezeu, ai arătat-o pe cât s-a putut ucenicilor Tăi în Muntele Taborului, schimbându-Te la faţă. Cu aceea luminează-ne şi pe noi, cei ce Te lăudăm pe Tine, Unule şi neschimbat, Iisuse atotputernice. Pentru aceasta, grăim Ţie cu credinţă: Slavă, Hristoase, împărăţiei Tale.

După catisma a doua, sedealna, glasul al 4-lea:
Podobie: Spăimântatu-s-a Iosif…

Toată ceata cea cerească s-a mirat văzând pe pământ viaţa ta cea în trup: căci ai petrecut, preafericite, vieţuind ca fiind fără de trup. Căci înspăimântă, înţelepte, toată mintea omenească, nepătimirea ta cea desăvârşită prin care te-ai arătat mai presus de oameni şi asemenea îngerilor. Pentru aceasta, îngerii şi oamenii împreună te laudă (de două ori).

A Praznicului, asemenea:

În Muntele Taborului Te-ai schimbat la faţă, Mântuitorule, arătând schimbarea oamenilor care va să fie la a doua Ta venire în slavă. Ilie şi Moise vorbeau împreună cu Tine, iar cei trei ucenici pe care i-ai luat împreună cu Tine, văzând, Stăpâne, slava Ta, s-au spăimântat de strălucirea Ta. Iar acum, luminează şi sufletele noastre Cel ce atunci ai făcut să strălucească acelora lumina Ta.

După polieleu, sedealna, glasul al 8-lea:
Podobie: Fluierele păstoreşti…

Cântând, fericite, din fluierele păstoreşti şi păscând fără rătăcire turmele tale, ai încetat a păstori, cunoscând sălbăticimea animalelor, şi ai alergat, părinte, acolo unde era preaslăvit Hristos Domnul. Şi, până la sfârşit vieţuind întru Dânsul, ai dobândit dumnezeiasca slavă.

A Praznicului:
Podobie: Porunca cea cu taină…

În Muntele Taborului ai arătat, Făcătorule de bine, strălucirea cea ascunsă sub trup a firii Tale, Hristoase, şi dumnezeiasca bunăcuviinţă, strălucind celor trei ucenici, care erau împreună cu Tine, slava Ta. Aceştia, neputând îndura strălucirea slavei Tale, au grăit: Sfânt eşti, că, neapropiat fiind, Te-ai făcut văzut lumii cu trup, Unule, Iubitorule de oameni.

Apoi antifonul întâi al glasului al 4-lea:

PROCHIMENUL:
Cinstită este înaintea Domnului moartea cuviosului Lui.

Stih: Preoţii Tăi, Doamne, se vor îmbrăca cu dreptate şi cuvioşii Tăi cu bucurie se vor bucura (Ps. 131, 9).

Evanghelia:

Din Sfânta Evanghelie după Ioan (X, 1-9), citire:
Zis-a Domnul: Cel ce nu intră prin uşă… (caută la 21 mai).

Psalmul 50. Slavă…, glasul al 2-lea:

Pentru rugăciunile Ierarhului Tău, Milostive, curăţeşte mulţimea păcatelor noastre.

Şi acum…

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea păcatelor noastre.

Stih: Miluieşte-ne, Dumnezeule, după mare mila Ta şi, după mulţimea îndurărilor Tale, curăţeşte fărădelegile noastre.

Glasul al 6-lea:

Cel ce ai ales pe cele nestricăcioase mai degrabă decât pe cele stricăcioase şi trecătoare, şi înţelepţeşte în locul pământului ai primit în schimb cerul, Înţelepte Nifon, pe noi, care încă locuim pe pământ, izbăveşte-ne de cei ce voiesc războaie, ca pururea să te cinstim.

CANOANELE

Canonul întâi al Praznicului, cu irmosul pe 6, al ierarhului pe 4 şi al mucenicului pe 4.

CANONUL Ierarhului
Alcătuire a lui Theona, ieromonahul şi egumenul.

Cântarea I, glasul al 8-lea:
Irmos: Apa trecând-o ca pe uscat…

Strălucit fiind cu slava Dumnezeirii, dumnezeiescule părinte, goneşte lipsa de luminare a sufletului meu, ca să laud luptele tale împotriva vrăjmaşilor celor nevăzuţi.

Rănit fiind de dragostea lui Hristos din pruncie, preafericite, ai alergat ca un cerb însetat la izvoarele apelor şi ai ajuns la faptele cele bune.

Fugind de nestatornicia celor trecătoare, ai schimbat cele mici cu cele mari, ca un înţelept. Pentru aceasta te-ai arătat vas al Treimii, părinte preasfinţite.

A Născătoarei:

Marie, Fecioară şi Maică a lui Dumnezeu, nu înceta a te ruga Fiului tău pentru cei ce vieţuim în locaşul tău cel dumnezeiesc, ca să ne izbăvim de toată primejdia.

CANONUL mucenicului
Alcătuire a lui Iosif.

Cântarea I, glasul al 4-lea:
Irmos: Pe voievozii cei tari…

Cu arma Crucii înotând, ai intrat în limanul Vieţii, în care, cu bucurie petrecând luminat, mărite, fă să înceteze valul inimii mele care mă tulbură mult, pentru ca în linişte să măresc pomenirea ta.

Stea cu totul luminoasă ai răsărit în cinstita tărie a Bisericii, înţelepte, luminând pe credincioşi cu strălucirile virtuţilor, Evplu, şi cu puterea Duhului izgonind întunericul demonilor.

Cu dumnezeiască putere fiind întărit, înţelepte, ai propovăduit cu cuget dumnezeiesc că Cel născut din Dumnezeu este Dumnezeu, Care de bunăvoie a răbdat răstignire şi cu moartea pe moarte a stricat, mărite.

Slavă…

Toţi să se grăbească a te lăuda pe tine, purtătorule de Dumnezeu, căci, cu învăţăturile cele dumnezeieşti, ai răpit din gura vrăjmaşului pe toţi cei ce cu bunăcuviinţă au primit cuvintele tale, preaviteazule purtător de chinuri al lui Hristos.

Şi acum…, a Născătoarei:

Cu pogorârea cea înfricoşătoare strălucind Hristos, din pântecele tău cel purtător de lumină, Preacurată, ca un Soare a răsărit celor din lume, risipind negura mulţimii de zei şi luminând marginile lumii.

Catavasie:
Cruce însemnând Moise…

Cântarea a 3-a:
Irmos: Doamne, Cel ce ai tăcut cele de deasupra…

Ca pe un adevărat propovăduitor câştigându-te pe tine, ne-am luminat prin cuvintele tale cele înţelepte şi către cunoaşterea voii lui Dumnezeu toţi au fost povăţuiţi. Pentru aceasta, te cinstim.

Potolind viforul săltărilor trupului, ai fost rănit de dragostea cea dumnezeiască, de Dumnezeu fericite. Pentru aceasta, ai alergat la locaşurile Domnului din Muntele Atos şi pe toţi cei ce locuiau acolo i-ai luminat.

Cu luminarea faptelor tale cele bune covârşeşti, preafericite, luminătorii cei de pe cer. Căci ai răsărit ca un soare în Muntele Atos, luminând pe toţi cei ce se apropie de tine.

A Născătoarei:

Tu eşti mărirea pământenilor, Născătoare de Dumnezeu şi scăpare tare a celor ce cu credinţă aleargă la tine. Pentru aceea, nu ne trece cu vederea, ci, apucând înainte, izbăveşte de tot felul de rele pe cei ce nădăjduiesc spre tine.

Alt Canon
Irmos: Biserica cea stearpă…

Te-ai dat pe tine de bunăvoie ca un mieluşel vrând a fi junghiat pentru Hristos, Care pentru tine de voie a sărăcit şi a fost junghiat, Evplu preafericite.

Jertfă fără de prihană şi cu bun miros, şi prinos desăvârşit te-ai adus lui Dumnezeu, fericite, cu bucurie cântând: Sfânt eşti, Doamne.

Slavă…

Întărindu-te cu legile Evangheliei, cugetătorule de Dumnezeu, ai stat în mijlocul celor fără de lege, strigând cu tărie: Stau de faţă înaintea celor ce nu mă caută ca să mustru păgânătatea lor.

Şi acum…, a Născătoarei:

Sălăşluindu-Se Dumnezeu în pântecele tău, Preacurată, nu a clintit nicidecum cheile fecioriei tale. Pe Acela roagă-L să întărească pe toţi cei ce te cântă pe tine.

Catavasie:
Toiagul în chip de taină…
Condacul şi icosul Praznicului şi

CONDACUL mucenicului, glasul 1:
Podobie: Ceata îngerească…

Cu arma Crucii bine înotând, ai intrat în limanul cel lin al locaşurilor cereşti. În acelea fiind sălăşluit, Fericite Evplu, roagă pe Ziditorul să izbăvească de toată nevoia şi necazul pe cei ce prăznuiesc cu rugăciune astăzi pomenirea nevoinţelor tale.

SEDEALNA Ierarhului, glasul al 8-lea:

Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul lui Dumnezeu…

Învăţând înţelepciunea cea de sus şi primind bogăţia cea de taină, ai îmbogăţit pe toţi credincioşii, preasfinte, cu cuvintele veselind inimile dreptcredincioşilor şi înecând taberele necredincioşilor. Pentru aceea, după vrednicie, ai luat răsplătire ostenelilor tale, cununa din darul cel de sus, Nifon, părintele nostru. Iar acum roagă pe Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

Slavă…, Sedealna mucenicului, glasul 1:
Podobie Mormântul Tău…

Legile lui Hristos ţinând în mâini, ai stat în chip vădit strigând către vrăjmaşi: De bunăvoie am venit şi de faţă stau ca să pătimesc cu toată tăria, Şi, plecându-ţi grumazul, ai primit cu bucurie tăierea capului cu sabia, săvârşindu-ţi alergarea.

Şi acum…, a Praznicului, glasul al 4-lea:
Podobie: Cel ce Te-ai înălţat…

Suindu-Te cu ucenicii în Munte şi strălucind întru slava Tatălui, au stat înaintea Ta Moise împreună cu Ilie. Căci Legea şi proorocii ca pe Dumnezeu Te slujesc pe Tine, a Cărui existenţă firească de Fiu mărturisind-o, Te-a numit Fiu pe Tine, Părintele ceresc, pe Care împreună cu Tine, Fiule, şi cu Duhul Sfânt Îl slăvim.

Cântarea a 4-a:
Irmos: Tu eşti, Hristoase, Domnul…

Raza Sfântului Duh sălăşluind în tine, cuvioase, şi curăţindu-te la trup şi la suflet, ai primit, părinte, darul preoţiei şi te-ai făcut cu adevărat locaş al Sfintei Treimi şi vas al darurilor Duhului.

Alt Moise te-ai arătat nouă, preasfinţite; dar, dând credincioşilor legea cea de mântuire, o dăruieşti nu scrisă pe lespezi de piatră, ci scrisă prin lucrarea darului în inimile lor; şi tuturor povăţuitor făcându-te ai grăit: Slavă puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Te-ai făcut Biserică vie şi însufleţită lui Dumnezeu, din pruncie fiind organ al Duhului care răsună tuturor glasul de Dumnezeu însuflat al faptei bune; şi pricină de mântuire te-ai făcut, arătând tuturor moştenirea cerurilor, Preamărite fericite Nifon.

A Născătoarei:

După Dumnezeu, pe tine folositoare te-am câştigat, pentru că ai fost Maică a lui Dumnezeu, a Făcătorului şi Ziditorului. Pentru aceea, pe toţi care locuiesc în locaşul tău miluieşte-i, iar moştenirea pe care ai câştigat-o acopere-o şi o izbăveşte de vrăjmaşii cei nevăzuţi, Preacurată.

Alt Canon
Irmos: Pentru dragostea chipului…

Cu adevărat Biserică însufleţită a Preasfintei Treimi te-ai arătat şi cu arma credinţei ai surpat pe pământ capiştile idolilor, Mucenice Evplu.

De frumuseţea cea dumnezeiască, îndulcindu-te, Evplu, ai nesocotit bătăile, durerile şi chinurile cele fără de număr şi cu bucurie ai pătimit.

Smerindu-te înaintea lui Dumnezeu, înţelepţite mucenice, ai smerit inima cu cuget semeţ a ucigătorului şi te-ai suit către Cel ce a înălţat pe oameni la cer.

Slavă…

Aprinzându-te de dragoste pentru Stăpânul, ai ars cu desăvârşire toată înşelăciunea şi cu osârdie ai mers la pătimire, mucenice.

Şi acum…, a Născătoarei:

Bogaţii poporului tău se închină ţie, Fecioară, care ai născut pe Cel ce a îmbogăţit pe toţi cu cunoştinţe dumnezeieşti, pe Hristos Dumnezeul nostru.

Catavasie: Auzit-am, Doamne, taina…

Cântarea a 5-a:
Irmos: Pentru ce m-ai lepădat…

Încă tânăr fiind tu, ai mers la Muntele Atos şi ai intrat în Mănăstirea Botezătorului, unde ai primit strălucirea Duhului. În acest chip, luminându-te, te-ai făcut propovăduitor tuturor celor de aproape şi de departe.

Nu înceta a te ruga în taină Stăpânului, preafericite, pentru toată obştea credincioşilor; căci Dumnezeu spre luminare te-a ales întâistătător, păstor şi începător al Bisericii Tesaliei.

În ce chip voi spune, cuvioase, osârdiile, ostenelile şi nevoinţele pe care le-ai săvârşit pentru turma ta? Şi în ce chip voi spune, fericite, străduinţa, vegherea cea de toată noaptea, răbdarea şi lupta împotriva năvălirilor diavoleşti, pe care le-ai îndurat?

A Născătoarei:

Unul în două firi, Dumnezeu şi om, Te ştim pe Tine, Care în chip de negrăit Te-ai născut din Preacurata Fecioară, lubitorule de oameni. De aceea Te rugăm, Mântuitorule, pentru rugăciunile Maicii Tale celei fără de prihană, mântuieşte pe cei binecredincioşi.

Alt canon
Irmos: Necredincioşii nu vor vedea…

Fiind cu totul strălucitor din pricina privirii spre Dumnezeu şi întărindu-te cu vitejia, ai mers cu nădejde în privelişte şi ca un leu viteaz ai biruit păgânătatea, preaalesule.

Ţie, celui ce ai suferit pentru Dânsul moarte amară, purtătorule de chinuri, ţi-a dăruit Iubitorul de oameni viaţă fără întristare şi cu cetele mucenicilor te-a împreunat pe tine, ca pe un viteaz.

Slavă…

Cu cuget plin de osârdie ţi-ai plecat grumazul şi, tăindu-ţi-se capul, luminat te-ai îndreptat cu Hristos, cuvioase, îndulcindu-te de Dumnezeire.

Şi acum…, a Născătoarei:

Arătatu-te-ai cu adevărat mai presus decât îngerii, născând în chip de negrăit pe Ziditorul îngerilor, pe Cel ce a preamărit pe Sfinţii Mucenici, Preasfântă Maică Fecioară.

Catavasie: O, de trei ori fericite lemn…

Cântarea a 6-a:
Irmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule…

Arătatu-te-ai dreptar şi chip al preoţiei, fericite, mai întâi în Tesalia şi apoi în cetatea lui Constantin, care împărăteşte peste toate cetăţile.

Ai adunat în sufletul tău, preafericite, virtuţile tuturor sfinţilor: lipsa de răutate a lui Moise, blândeţea lui David şi râvna lui Ilie. Pentru aceasta, te-ai arătat a fi locaş al lui Dumnezeu.

Te-ai asemănat neguţătorului bun, părinte preafericite, căutând mărgăritarul cu adevărat de mare preţ; şi, aflându-l, te-ai arătat minunat, prin razele Lui cele strălucitoare, şi pe Dumnezeu ai lăudat.

A Născătoarei:

Tu, singura viţă adevărată, Preacurată, ai odrăslit în chip nelucrat Strugurele cel copt, Care picură vin dulce, îndulcind inimile celor ce te laudă pe tine.

Alt canon
Iromos: Venit-am întru adâncurile…

Pe când încă ţi se scurgea sângele, ai stat înaintea Dătătorului tău de lupte şi de la Dânsul ai primit, bucurându-te, cununile biruinţei, de Dumnezeu înţelepţite Evplu, preaviteazule.

Cu bărbăţie ai stat înaintea divanului, ţinând în braţele tale Legile Stăpânului şi cu îndrăznire ai mustrat pe cei fără de lege, cuvioase.

Slavă…

Nu te-ai spăimântat de sabie şi nu te-ai temut de mulţimea chinurilor, ci cu dreaptă credinţă ai propovăduit adevărul înaintea judecătorilor divanului şi aşa ai nimicit înşelăciunea.

Şi acum…, a Născătoarei:

O, minune preaslăvită! Cum ai născut, Fecioară, necunoscând ispită de bărbat? Şi cum ai hrănit cu lapte pe Cel cu adevărat Dătător de lapte şi pe Cel ce hrăneşte toate făpturile, Maică preacurată.

CONDACUL Ierarhului, Glasul al 4-lea
Podobie: Cel ce Te-ai înălţat pe Cruce…

Pomenirea nevoinţelor tale cea strălucită şi de lumină purtătoare, răsărind în chip luminat, veseleşte, Părinte, sufletele tuturor celor binecredincioşi; iar atingerea de sfintele tale moaşte îndulceşte simţirile lor, îndulcindu-le. Pentru aceasta, după cuviinţă te mărim, înţelepte Nifon, de Dumnezeu cugetătorule, părintele nostru.

Icos

Înger în trup şi întocmai cu îngerii văzându-te pe tine, dumnezeiescule părinte, ne minunăm de lucrarea cea mai presus de fire a nevoinţelor tale şi, de uimire fiind cuprinşi, strigăm către tine: Bucură-te, vistieria tuturor faptelor bune; bucură-te, vasul luminii celei dumnezeieşti. Bucură-te, cel ce ridici pe cei ce cad de multe ori; bucură-te, cel ce îndrepţi pe toţi cei ce greşesc. Bucură-te, că te-ai arătat slugă credincioasă lui Dumnezeu; bucură-te, că pentru aceasta te-a încununat Hristos. Bucură-te, stâlpul cel neclintit al Bisericii; bucură-te, sprijinitorul fără asemănare al Ortodoxiei. Bucură-te, pricina de mântuire a celor ce sihăstresc; bucură-te, calea de slobozire a celor robiţi. Bucură-te, dreptar care covârşeşti firea; bucură-te, cel ce dăruieşti dez-legare de fapte rele. Bucură-te, părinte, de Dumnezeu înţelepţite cuvioase.

SINAXAR

În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea Cuviosului şi de Dumnezeu purtătorului Părintele nostru Nifon, arhiepiscopul Constantinopolului, care a pustnicit în sfânta Mănăstire Dionisiu din sfântul Munte Athos, în anii de la Hristos 1460.

Acest Sfânt Nifon s-a născut în Tesalonic din părinţi binecredincioşi şi de bun neam: mama lui, Maria, era din această cetate, iar tatăl său, Daniel, se trăgea din Dalmaţia. Aşezaţi în Tesalonic, părinţii sfântului au avut trei copii: Dimitrie, Nicolae şi Maria. După moartea tatălui, fiul cel mare, Dimitrie, a fost luat la curtea domnitorului Tesalonicului, iar cel de al doilea, Nicolae, a fost dat la învăţătura cărţilor sfinte, dovedind multă silinţă, încât la vârsta de 12 ani ştia toată rânduiala slujbelor bisericeşti, se îndeletnicea cu citirea sfintelor cărţi şi dorea să-şi adâncească cunoştinţele. Pentru aceasta, curând, fără ştirea dascălului şi a maicii sale, a urmat pe un monah învăţat, numit Iosif, cu care a ajuns la Epidar, unde a rămas alături de vestitul pustnic Antonie, care nu după multă vreme l-a tuns în călugărie, dându-i numele Nifon.

După moartea pustnicului Antonie, călugărul Nifon, plin fiind de râvna învăţăturii şi auzind că în cetatea Iarda este un dascăl foarte învăţat, numit Zaharia, a ajuns ucenic al acestuia. Iar când, după luarea Constantinopolului de către turci la 1453, dascălul Zaharia a fost hirotonit episcop, călugărul Nifon s-a dus la Sfântul Munte Atos, aşezându-se la început în Mănăstirea Pantelimon. Însă după o vreme s-a mutat în peştera Krughi, unde a pustnicit, desăvârşindu-se în învăţăturile sfinte.

De acolo a fost chemat de întâi-stătătorul Lavrei celei mari a Sfântului Atanasie ca dascăl. După multă vreme, cunoscând că în Mănăstirea Dionisiu, cu hramul Sfântului Înaintemergător şi Botezător Ioan, se află mulţi îmbunătăţiţi monahi, s-a mutat acolo, unde a îmbrăcat îngerescul chip al schimniciei şi a fost hirotesit, după canoane, citeţ şi ipodiacon, iar apoi hirotonit ierodiacon şi ieromonah. Nevoindu-se mai mult cu cele duhovniceşti, cu privegherile, cu rugăciunea şi cu dragostea faţă de toţi, Sfântul Nifon a ajuns curând a fi în adevăr luminător, nu numai al Mănăstirii Dionisiu, ci şi al întregului Sfânt Munte Atos, încât puterea înţelepciunii lui ajunsese vestită şi în cetatea Tesalonicului.

De aceea, după moartea mitropolitului Partenie al Tesalonicuiui, soborul episcopilor şi al clerului aleseră ca mitropolit al Tesalonicuiui pe Sfântul Nifon, care, cu toată împotrivirea lui, a trebuit să primească. Aici Sfântul Nifon a propovăduit prin alese cuvinte dogmele Bisericii şi îndemna pe cei bogaţi să ajute pe cei neputincioşi şi pe cei bolnavi, de care sfântul purta deosebită grijă, chiar dacă erau de altă lege. Vestea despre puterea cuvântului şi despre faptele Sfântului Nifon s-a răspândit atât de repede şi de departe, încât când, după doi ani, a murit patriarhul Constantinopolului, Sfântul Nifon a fost făcut patriarh al Constantinopolului şi a toată lumea. Însă nu după multă vreme, la uneltirile unor clerici, Sfântul Nifon a fost izgonit de puterea împărătească din Patriarhie la Mănăstirea Sozopoli. Dar după doi ani a fost din nou urcat în scaunul de patriarh al Constantinopolului; însă după scurtă vreme, la uneltirile unora, împăratul a surghiunit pe Sfântul Nifon în cetatea Adrianopol, unde petrecea păzit de ostaşi.

Vestea despre Sfântul Nifon s-a răspândit până departe, încât, auzind cele despre sfântul, domnitorul Ţării Româneşti, Radu cel Mare (1496-1508), dorind să-l vadă, a căpătat, aflându-se la Constantinopol pentru plata tributului, învoirea Înaltei Porţi să viziteze pe Sfântul Nifon la Adrianopol. Fiind în faţa sfântului, domnitorul Radu cel Mare grăi: «Eu, Stăpâne Sfinţite, doream foarte mult să mă învrednicesc a vedea fericita ta faţă. Slavă lui Dumnezeu că m-am învrednicit a dobândi aceasta astăzi; sunt mâhnit însă de ispitirile ce pătimeşti». Sfântul Nifon îi răspunse: «Preastrălucite Domn, prin multe necazuri ni se cade nouă să intrăm în împărăţia cerurilor, căci zice Domnul că se cade să suferim primejdiile acestei vieţi cu bucurie». Acestea şi altele asemenea auzind domnitorul Radu cel Mare zise: «Mă rog Arhieriei tale să vii în Ţara Românească să ne înveţi pe noi, căci cu totul suntem lipsiţi de duhovniceasca învăţătură şi de păstor învăţător; acolo te vei odihni şi toţi te vor primi cu bucurie. Dă-mi cuvântul şi voi mijloci la Poartă a ţi se da voie».

Şi, sfântul învoindu-se, l-a luat domnitorul Radu cel Mare cu sine şi l-a dus în Ţara Românească, la anul 1504, unde toţi l-au primit ca pe un Apostol al lui Dumnezeu. Atunci domnitorul Radu i-a zis: «Te avem pe tine povăţuitor şi păstor al nostru, ca să ne povăţuieşti pe noi pe calea mântuirii, şi să ai stăpânire asupra lucrurilor bisericeşti, şi orice vei porunci, se va face». «Mă rog, răspunse Sfântul Nifon, ca orice voi face spre îndreptare să primiţi cu bucurie; iar însuţi de vei greşi, să primeşti duhovniceasca mea sfătuire, pentru că dacă poporul va vedea că domnul ţării primeşte îndreptare de pocăinţă, şi el cu înlesnire se va îndrepta; şi, dimpotrivă, dacă domnul ţării va călca legile şi va defăima sfintele canoane, atunci se va face tuturor mare cădere».

Apoi preaînţeleptul Nifon a poruncit să se adune în sobor toţi preoţii, egumenii mănăstirilor şi boierii divanului domnesc, cărora le-a vorbit îndemnându-i la faptele cele bune. Iar puterea cuvântului său şi înţelepciunea sa cea mare atât au mişcat inimile celor de faţă încât toţi au primit învăţătura cu bucurie şi au hotărât a-şi îndrepta năravurile. După aceea Sfântul Nifon a hirotonit episcopi, cărora le-a dat toate rânduielile treptei lor de episcopi, sfătuindu-i să se îngrijească de turma lui Hristos.

În vremea aceea, un boier din Moldova, rău nărăvit şi făcând multe rele, a fugit din ţara Moldovei în Ţara Românească cu femeia şi cu copiii săi. Aici, împrietenindu-se cu domnitorul Radu cel Mare, a voit să-şi ia altă soţie, pe sora domnitorului Radu cel Mare, care, cu toate că ştia că acela este însurat, s-a învoit la aceasta, nesocotind legile părinţilor săi şi canoanele Bisericii. Aflând una ca aceasta, din plângerea femeii dintâi a aceluia, Sfântul Nifon a chemat pe boierul moldovean şi cu blândeţe l-a sfătuit, să lase femeia cea luată fără lege şi să se întoarcă la soţia sa cea după lege. Boierul moldovean a mers şi s-a plâns domnitorului Radu cel Mare, căutând să-l întărâte a izgoni pe Sfântul din Ţara Românească. Atunci Sfântul Nifon, netemându-se de ameninţări, s-a dus la domnitor şi, arătându-i scrisoarea femeii celei după lege a boierului moldovean, i-a deschis Legea dumnezeiască şi i-a arătat că nu se cade să defaime cele rânduite de dumnezeieştile canoane. Dar domnitorul Radu cel Mare, lăsând la o parte evlavia ce arătase mai înainte, s-a pornit cu sălbăticie împotriva Sfântului Nifon, învinuindu-l că a călcat predaniile şi rânduielile ţării şi poruncindu-i să plece din Ţara Românească.

Atunci Sfântul Nifon a mers la biserică, unde a poruncit să se strângă tot poporul, pe care învăţându-l îndestul, s-a îmbrăcat în veşmintele arhiereşti şi a afurisit atât pe boierul moldovean cel fără de lege cât şi pe cei ce îl ajutaseră la săvârşirea acelei fărădelegi. Apoi a proorocit câte aveau să se întâmple Ţării Româneşti şi cum au să moară de moartea cea rea şi domnitorul Radu cel Mare şi boierul moldovean, sfârşindu-se în fărădelegea lor. După aceea, aşezând veşmintele arhiereşti pe sfânta masă, a ieşit din biserică.

Auzind acestea domnitorul Radu cel Mare a dat poruncă în tot oraşul ca nimeni să nu socotească pe Sfântul Nifon ca arhiereu şi nici să-i dea cinste şi căutare; căci cel care-i va da pâine sau altceva, ori îl va primi în casa sa îşi va pierde viaţa, iar averea lui va trece pe seama domniei. Iar Sfântul Nifon s-a dus la marginea unui sat, într-o căscioară mică, unde un fiu duhovnicesc al său, Neagoe, din familia Basarabilor, îl hrănea pe ascuns. Atunci voievodul Radu cel Mare, mustrat de cuget şi temându-se a nu veni asupra lui vreun rău pentru această faptă, a mijlocit să fie adus Sfântul Nifon din nou la palatul domnesc, unde domnitorul şi-a cerut iertare prin făgăduinţi de multe daruri. Sfântul însă, cunoscând vicleşugul domnitorului, nu i-a dat iertare şi a plecat de la el repetând aceeaşi proorocie ce rostise în biserică.

Plecând din Ţara Românească, Sfântul Nifon s-a dus împreună cu doi ucenici ai săi, Macarie şi Ioasaf, mai întâi în Macedonia, apoi în Pelotonia, şi de acolo în Sfântul Munte Atos, la Mănăstirea Vatoped, unde a fost primit cu multă evlavie. Iar din Mănăstirea Vatoped, Sfântul Nifon a trecut ca un necunoscut în Mănăstirea Dionisiu, unde s-a supus la cele mai de rând ascultări, nefiind cunoscut de fraţii din mănăstirie decât târziu prin arătare îngerească. Şi, făcând multe minuni Sfântul Nifon, şi-a dat obştescul sfârşit în Mănăstirea Dionisiu, la 11 august 1508.

Ajungând domnitor, Neagoe Basarab, care fusese fiu de spovedanie al Sfântului Nifon, a trimis la Sfântul Munte Atos o delegaţie ca să aducă în Ţara Românească moaştele Sfântului Nifon «ca să curăţească greşeala Iui Radu şi a altora, care făcuse rău sfinţiei sale». Dezgropând trupul Sfântului Nifon şi aşezându-l în coşciug de lemn, delegaţia trimisă de Neagoe Basarab, împreună cu câţiva călugări din Mănăstirea Dionisiu şi cu mitropolitul Neofit de Anchialos, l-au adus în Ţara Românească, unde l-au dus cu alai mare la Mănăstirea Dealului şi l-au aşezat deasupra mormântului lui Radu cel Mare. În tot timpul nopţii în Mănăstirea Dealului s-au făcut rugăciuni pentru iertarea păcatelor domnitorului Radu cel Mare; iar în revărsatul zorilor Neagoe Vodă, care era părtaş la rugăciune, a văzut în aţipeală iertarea lui Radu Vodă.

După ce au fost ţinute mai multe zile pentru închinarea poporului, moaştele Sfântului Nifon au fost aşezate în sicriu de argint poleit cu aur şi înfrumuseţat cu pietre scumpe şi cu smalţ şi înapoiate la Mănăstirea Dionisiu din Sfântul Munte Atos. Călugării de la Mănăstirea Dionisiu au dăruit cu bucurie lui Neagoe Basarab capul şi o mână din moaştele Sfântului Nifon, care au fost aşezate în Mănăstirea zidită de Neagoe Basarab la Curtea de Argeş.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mare Mucenic Evplu diaconul

Acest sfânt a trăit în zilele împăratului Diocleţian şi era de neam din cetatea Catania, din Eparhia Siciliei. Fiind el pârât la guvernatorul Calvisian, că este creştin, şi nevoind a se lepăda de Hristos, a fost supus la nesfârşite şi grele chinuri, după care, tăindu-i-se capul, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea târnosirii cinstitei şi înfrumuseţatei case şi dumnezeieşti biserici a Preasfintei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu, numită Eleusa.

Tot în această zi, pomenirea Icoanei celei nefăcută de mână a Domnului Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici: Neofit, Zinon, Gaie, Marcu, Macarie şi Gaian, care s-au săvârşit prin foc. Şi se face soborul lor la locaşul sfinţilor şi măriţilor doctori fără de arginţi Cosma şi Damian.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Cântarea a 7-a:
Irmos: Din Iudeea venind…

Biserică însufleţită a Cinstitului şi Sfântului Duh te-ai făcut, învăţând pe credincioşi cu adăpările cele prea dulci ale cuvintelor tale, îndemnându-i a cânta: Dumnezeul părinţilor noştri binecuvântat eşti.

Cetatea cea cu adevărat mai presus decât toate cetăţile se bucură că te-a câştigat pe tine păstor de la Dumnezeu. Şi, luminându-se cu învăţăturile tale, acum cântă: Dumnezeul părinţilor noştri binecuvântat eşti.

Toată latura României mărturiseşte puterea darurilor tale, pentru că la intrarea ta în ea ai săvârşit vindecări; şi pe credincioşii de acolo i-ai îndemnat să cânte: Dumnezeul părinţilor noştri binecuvântat eşti.

A Născătoarei:

Pe Tine, Cuvântul cel mai presus de lumină şi Raza Tatălui, Hristos Domnul, Fecioara, norul cel luminos, fără de sămânţă Te-a născut mai presus de minte şi de cuvânt. Pentru rugăciunile ei, Mântuitorule, mântuieşte pe cei ce Te laudă pe Tine.

Alt canon
Irmos: Cei trei tineri în Babilon…

Sângele tău picurând pe pământ, a stins jeratecul înşelăciunii şi cu bogăţie a adăpat Biserica lui Hristos, care cu dreaptă credinţă te laudă pe tine, prefericite.

Având suflet viteaz şi cuget neclintit, ai surpat la pământ înşelăciunea şi pe sprijinitorii minciunii i-ai mustrat cu învăţăturile tale, Preaînţelepte Evplu.

Uşa raiului s-a deschis ţie, Evplu, fericite mucenice al lui Hristos, văzându-te înfrumuseţat cu pătimirea cea dumnezeiască şi cu cununa biruinţei.

Slavă…

Curăţindu-te la suflet, mucenice, cu jeratecul cel dumnezeiesc, ai stins jeratecul mulţimii de zei, cântând: Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri.

Şi acum…, a Născătoarei:

Pentru a închipui pântecele tău cel dumnezeiesc, Preacurată, cuptorul persan a păzit nearşi pe tinerii care cântau: Doamne Dumnezeule, binecuvântat eşti.

Catavasie: Nebuna poruncă a tiranului…

Cântarea a 8-a:
Irmos: De şapte ori cuptorul…

Ca un fulger a strălucit peste tot pământul viaţa ta şi puterea graiurilor tale şi a vieţuirii tale celei minunate, care veseleşte inimile tuturor credincioşilor care neîncetat cântă: Preoţi, lăudaţi, popoare, preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii.

Supunându-te legii, cuvioase, ai plecat din pricina împărţirii părerilor, din scaunul patriarhal; dar, ca pe o comoară prea-scumpă, te-a primit Ţara Românească, iar mai-marele poporului ei ţi-a încredinţat, după vrednicie, toată ocârmuirea Bisericii ca să-i aduci pe ei lui Dumnezeu, fericite.

A Treimii:

Părinte şi Fiule fără de început, Mântuitorule, şi Duhule cel dumnezeiesc, Lumina cea întreită a unei firi nedespărţite şi neapropiate, păzeşte pe cântăreţii tăi şi fereşte de necazuri şi de primejdii ţara aceasta şi pe cei ce cu dreaptă credinţă vieţuiesc în ea, ca să te laude fără încetare, Sfântă Treime, în toţi vecii.

A Născătoarei:

Prealăudată, tu eşti nădejdea, aşteptarea şi lauda mea, ancoră şi liman, zid şi întărire, folositoare, sprijin şi scăpare. Pentru aceasta, nu mă lepăda, Preasfântă, pe mine cel ce scap la tine, ca să grăiesc cu credinţă: Popoare, preaînălţaţi pe ceea ce este plină de har.

Alt Canon
Irmos: Izbăvitorule al tuturor…

Curăţire de tot felul de boli şi izgonire a duhurilor celor vătămătoare sunt moaştele tale, pe care, sărutându-le, grăim: Toate lucrurile, binecuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul.

Soborul credincioşilor s-a bucurat de tine, agonisindu-te pe tine mijlocitor, sprijinitor şi fierbinte rugător către Hristos, Evplu, preafericite diacone, cel împreună-vorbitor cu sfinţii îngeri.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Adunaţi-vă, dreptcredincioşilor şi luaţi de la mormântul mucenicului tămăduire împotriva bolilor; şi cu credinţă grăiţi: Toate lucrurile binecuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul.

Şi acum…, a Născătoarei:

Preacurată şi preanevinovată, te-ai înfrumuseţat mai mult decât toată bună-cuviinţa îngerilor, născând pe Ziditorul oamenilor şi al îngerilor, Căruia cântăm: Binecuvântaţi, toate lucrurile pe Domnul.

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi prea-înălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Catavasie: Binecuvântaţi, tineri…

Cântarea a 9-a:
Irmos: Spăimântatu-s-a Iosif…

Ai alergat, Preafericite Nifon, de Dumnezeu înţelepţite, la locaşurile cele prea-dorite din Muntele Atos. Şi acolo ai pus cu bărbăţie biruinţă mai întâi asupra luptătorului împotrivă, oştindu-te cu tărie. Pentru aceea, ca un mare purtător de biruinţă, ai primit cununa cea neveştejită.

Biserica Înaintemergătorului şi Botezătorului Ioan ai luminat, cuvioase, şi obştea ei ai înconjurat-o cu îngrădiri tari, bine povăţuind pe cei din ea către păşunea cea nepătimitoare a Edenului cel nestricăcios şi către odihna cea veşnică.

Calea ta cea bună ai săvârşit şi credinţa ai păzit pe pământ, părinte, iar în ceruri ţi s-a păzit cununa dreptăţii, de care te învredniceşte pururea, împreună cu toţi sfinţii, proorocii, apostolii şi ierarhii şi cu mucenicii.

A Născătoarei:

Fecioară, Maica lui Dumnezeu, să ne izbăvim toţi cei ce vieţuim cu dreaptă credinţă în ţara aceasta de răutatea vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi, cu sprijinul tău, Preacurată, şi cu rugăciunile robului tău, Nifon Ierarhul, apărătorul nostru.

Alt Canon
Irmos: Era prin boala…

Cu adevărat te-ai învred¬nicit a vedea de aproape cele dorite de departe de tine, preafericite; şi ca cel ce ai ajuns la singura săvârşire a doririlor tale ţi-ai potolit sufletul tău, Evplu, diacone, vrednicule de minune.

Ca pe un sceptru ţinând în mâinile tale Crucea, te-ai îmbrăcat în chip luminat cu porfira roşită de sfinţitul tău sânge, preafericite; iar acum stai înaintea Împăratului Hristos, Evplu, pârga mucenicilor.

Astăzi cinstita mitropolie a Cataniei, avându-te ales păzitor pe tine, prăznuieşte, împreună cu toate eparhiile şi cu toate cetăţile, pomenirea pătimirii tale, Mucenice Evplu; pe aceea păzeşte-o cu rugăciunile tale.

Slavă…

Cu dumnezeiască împărtăşire îndumnezeindu-te, te-ai făcut în chip vădit, cuvioase, soare luminos şi te-ai sălăşluit întru lumina cea dumnezeiască, mucenice. Iar acum luminezi pe cei ce săvârşesc pomenirea pătimirii tale celei purtătoare de lumină, fericite.

Şi acum…, a Născătoarei:

Cu razele Luminii celei din tine luminează, dumnezeiască Mireasă, sufletul meu, şi ridică-mă, Născătoare de Dumnezeu, pe mine cel ce zac în groapa piericiunii, ruşinând pe nevăzuţii vrăjmaşi care necăjesc pururea inima mea şi mă împing pe mine spre patimi.

Catavasie:

Rai de taină eşti, Născătoare de Dumnezeu, care «ai odrăslit nelucrat pe Hristos, «de Care lemnul Crucii, cel de viaţă purtător, pe pământ a fost sădit. Pentru aceasta, acum, înălţat fiind, închinându-ne lui, pe tine te mărim».

LUMINÂNDA Ierarhului:
Podobie: Cuvinte, Cel ce eşti Lumina…

Lumina cea înţelegătoare a Duhului strălucind în sufletul tău, preafericite, a luminat cugetul tău, înfrumuseţându-L Pentru aceasta, luminează acum mintea mea, îndreptând-o, părinte, pe cărarea cea dumnezeiască.

Altă luminândă, a mucenicului:
Podobie: Femei, auziţi glas…

Dăruindu-te cu totul lui Dumnezeu atotstăpânitorui şi cu fulgerele cele de sus fiind strălucit, adu-ţi aminte, purtătorule de chinuri, de cei ce săvârşesc pomenirea pătimirii tale cea purtătoare de lumină şi te cinstesc pe tine, sfinte, ca pe slujitorul Tainelor lui Hristos, Mucenice Evplu.

Slavă…, Şi acum…, a Praznicului:

Cuvinte, Cel ce eşti Lumina neschimbată a Tatălui luminii cel nenăscut, întru Lumina Ta cea arătată astăzi în Muntele Taborului am văzut Lumină pe Tatăl şi Lumină pe Duhul, Care aduce la lumină toată făptura.

LA LAUDE

Stihirile pe 4, glasul al 4-lea:
Podobie: Dat-ai semn…

Veniţi acum, întru Duhul alergând, adunările iubitorilor de praznic; bucuraţi-vă şi prăznuiţi preamărită pomenirea dumnezeiescului Nifon, care, ca şi când ar fi fost fără de trup, a petrecut viaţă îngerească. Pen-tru aceea, s-a şi învrednicit a se sălăşlui în ceruri şi a sta împreună cu îngerii Celui ce străluceşte toate.

Astăzi, cete ale tuturor sfinţilor, glăsuiţi din cer şi cântaţi cântare aleasă, că a sosit cu adevărat pomenirea Purtătorului de Dumnezeu Nifon. Pentru aceasta, toţi proorocii, apostolii şi mucenicii împreună cu îngerii slăviţi pe Domnul, Cei ce preamăreşte pe robii Săi.

Veniţi, toată mulţimea sihaştrilor din Muntele Atos, să lăudăm după datorie cu cântări pe dumnezeiescul Nifon, prietenul adevărat ai lui Dumnezeu; căci noi suntem datori să mulţumim lui ca unui făcător de bine şi să avem pildă chipul nevoinţelor lui, pentru că ne-a lăsat nouă învăţătură despre toate faptele bune.

Altă stihiră, acelaşi glas:

Veniţi, adunarea credincioşilor, să alcătuim ceată duhovnicească şi în cântări să cinstim pe ierarhul lui Dumnezeu, Nifon, pururea pomenitul. Căci astăzi ne-a răsărit nouă ca o stea strălucitoare, luminând cugetele tuturor celor ce cu credinţă şi cu dragoste săvârşesc cinstită pomenirea lui.

Slavă…, glasul al 5-lea:

Vieţuirea ta aleasă, cea întocmai cu a îngerilor şi de Dumnezeu iubită, cetele îngereşti văzând-o, de Dumnezeu înţelepţite, Cuvioase Nifon, cu uimire o laudă. Iar taberele puterilor întunericului cu adâncă mâhnire se ruşinează, văzând că tu, părinte, cu înţelepciune ai defăimat toate cele pământeşti şi te-ai înălţat cu gândul la cer. Pentru aceea, te-ai făcut, fericite, adevărată pildă credincioşilor şi îndreptător monahilor. Iar acum, având îndrăznire către Dumnezeu, roagă-te să mântuiască sufletele noastre.

Şi acum… a Praznicului, acelaşi glas:

Veniţi sa ne suim în Muntele Domnului şi în casa Dumnezeului nostru şi să vedem slava Schimbării Lui la faţă, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, şi prin Lumină să luăm lumină, ca, înălţaţi cu Duhul fiind, să lăudăm pururea Treimea cea de o fiinţă.

Doxologia mare, ecteniile şi optustul.

Sursa: Mineiul pe august, Edtura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2006, pag. 124-150.

ACATISTUL

Textul acestui Acatist a fost alcătuit de Comisia Liturgică şi Teologică a Arhiepiscopiei Târgoviştei, sub conducerea Înalt Prea Sfinţitului Părinte dr. Nifon, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Târgoviştei, revizuit de Prea Sfinţitul Ioachim Băcăoanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Romanului, corectat şi îndreptat de Prea Sfinţitul Irineu Slătineanul, secretarul comisiei speciale pentru canonizarea Sfinţilor români.

După obişnuitul început, se zic:

CONDACELE ŞI ICOASELE:

Condacul 1

Pe vrednicul păstor, Sfântul Nifon al Constantinopolului, Ierarhul cel minunat la Bisericii lui Hristos, cel ce, ca un luceafăr prea luminos a strălucit cu înţelepciunea şi cu smerenia pe toate laturile Ortodoxiei, să-l lăudăm după cuviinţă, ca pe un mărgăritar de mult preţ al Bisericii neamului românesc, zicându-i cu evlavie din adâncul inimii: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Icosul 1

Din tinereţile tale, Harul Duhului Sfânt te-a călăuzit să-ţi înfrumuseţezi viaţa şi lucrarea rugăciunii după poruncile Evangheliei lui Hristos. Drept aceea, cu multă dragoste şi râvnă, luând crucea pe umeri, ai urmat Stăpânului Mântuitor, pentru care faptă te lăudăm, zicând:

Bucură-te, alesul lui Dumnezeu;
Bucură-te, floare duhovnicească a ţinutului Dalmaţiei;
Bucură-te, mângâierea evlavioşilor tăi părinţi;
Bucură-te, purtătorul numelui Sfântului Nicolae, ocrotitorul tău;
Bucură-te, cel ce ai crescut în dreapta credinţă;
Bucură-te, că din pruncie sufletul tău s-a făcut sălaş al Duhului;
Bucură-te, mlădiţă bună altoită în Hristos;
Bucură-te, că din tinereţe ai iubit frumuseţile ortodoxiei;
Bucură-te, că luând Crucea ai urmat lui Hristos;
Bucură-te, că dragostea de Dumnezeu a cuprins inima ta;
Bucură-te, minte luminată şi înţelepţită de Duhul Sfânt;
Bucură-te, următor al predaniilor Sfinţilor Părinţi;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 2-lea

Pătruns fiind de iubirea lui Hristos, încă din fragedă vârstă ai părăsit grija cea lumească şi îmbrăţişând viaţa smerită a monahilor, ai fost îmbrăcat în chip îngeresc. Pentru aceasta, ai mulţumit totdeauna lui Dumnezeu, cântându-I: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Ca o floare, care se deschide rodului, Sfinte Părinte Nifon, alegând să mergi pe calea virtuţilor, ţi-ai deschis sufletul spre lumina învierii, făcându-l să crească întru roadele Duhului Sfânt. De aceea, ca un purtător de Dumnezeu, îţi cântăm unele ca acestea:

Bucură-te, mugur al sfinţeniei udat de apa vieţii;
Bucură-te, cămară care ţine roadele Duhului Sfânt;
Bucură-te, iconom al tainelor dumnezeieşti;
Bucură-te, râvnitor pentru casa Domnului;
Bucură-te, îndreptător al credinţei şi chip al blândeţelor;
Bucură-te, omule al lui Dumnezeu şi slugă credincioasă;
Bucură-te, smerit ascultător în mănăstirile Athosului;
Bucură-te, ucenic al pustnicului Antonie;
Bucură-te, următor şi împlinitor al pravilelor călugăreşti;
Bucură-te, cel ce ţi-ai hrănit sufletul cu înţelepciunea;
Bucură-te, candelă aprinsă din lumina învierii lui Hristos;
Bucură-te, lucrătorul virtuţilor mântuitoare;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 3-lea

Cunoscând mai marii cetăţii Tesalonicului înţelepciunea şi viaţa ta îmbunătăţită, după trecerea la cele veşnice a mitropolitului lor, te-au chemat să fii întâistătător, păstor şi învăţător. Drept aceea, întru smerenie, ai primit această înaltă chemare, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Îndreptător credinţei şi pildă de înţelepciune te-ai arătat păstoriţilor tăi, în cetatea Sfântului Dimitrie izvărâtorul de mir, Sfinte Ierarhe Nifon, vrednicule de laudă, căci învăţătura şi faptele tale au uimit chiar şi pe cei necredincioşi, numele tău făcându-se cunoscut în toate părţile Ortodoxiei. Pentru aceasta îţi cântăm:

Bucură-te, vas ales al Duhului Sfânt,
Bucură-te, sârguincios slujitor al tainelor dumnezeieşti;
Bucură-te, înţelept luminător al credincioşilor ortodocşi;
Bucură-te, blândeţe şi tărie duhovnicească drept călăuzitoare;
Bucură-te, păstorul cel bun al Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, învăţător şi tâlcuitor iscusit al Sfintelor Scripturi;
Bucură-te, luptător neînfricat împotriva nedreptăţilor;
Bucură-te, povăţuitorul monahilor şi sfătuitorul pustnicilor;
Bucură-te, stâncă neclătinată de zbuciumul lumesc;
Bucură-te, reazemul celor osteniţi şi ajutorul sărmanilor;
Bucură-te, bun chivernisitor al lucrurilor bisericeşti;
Bucură-te, iubitorule de pace şi dreptate pe pământ;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 4-lea

Ca o făclie purtătoare de lumină din lumina Prea Sfintei Treimi s-a arătat slujirea ta arhierească în întunericului necunoştinţei, căci ca nimeni altul, între ierarhii timpului tău, te-ai ostenit a conduce neamurile către lumina învăţăturii Mântuitorului Hristos. Drept aceea, învăţând şi sfinţind pe cei binecredincioşi, mulţumeai pururea lui Dumnezeu pentru darurile pe care le-ai primit, cântându-I: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Fericite Ierarhe Nifon, numele tău şi faptele tale sfinte fiind cunoscute în toată Ortodoxia, Bunul Dumnezeu a binevoit ca să fii chemat la înalta slujire de patriarh al Constantinopolului, drept aceea, ca păstor al păstorilor şi vrednic şezător pe scaunul apostolesc te lăudăm zicând:

Bucură-te, următorul Sfinţilor Apostoli;
Bucură-te, fericit luminător al sfintei Ortodoxii;
Bucură-te, trimis al lui Hristos să păstoreşti Biserica Sa;
Bucură-te, propovăduitor şi cinstitor evlavios al Prea Sfintei Treimi;
Bucură-te, văpaie de rugăciune care arde spinii eresurilor;
Bucură-te, slujitor al adevărului şi om al dreptăţii;
Bucură-te, semănătorul cuvântului Evangheliei;
Bucură-te, glasul duhului vieţii în Biserica sfintei Înţelepciuni;
Bucură-te, unsul lui Hristos şi purtător de har dumnezeiesc;
Bucură-te, potir în care s-a turnat înţelepciunea cerească;
Bucură-te, învăţător, conducător al sfinţilor credincioşi;
Bucură-te, patriarh prea înţelept al Constantinopolului;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 5-lea

Uneltirile şi vrăjmăşiile oamenilor răuvoitori te-au făcut să părăseşti scaunul apostolesc, suferind prigoană şi necazuri pe nedrept. Dar toate acestea le-ai răbdat şi le-ai biruit cu puterea rugăciunii către Hristos, cel ce a suferit împreună cu tine şi care niciodată nu te-a părăsit, cântându-I: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Cunoscută fiind viaţa ta curată şi plină de virtuţi, voievodul Radu cel Mare te-a chemat să fii povăţuitor al credincioşilor din Ţara Românească. Pentru aceasta înţelegând chemarea lui Dumnezeu pentru Grădina Maicii Domnului, Sfinte Părinte Nifon, ai primit să fii păstor strămoşilor noştri, care bucurându-se ţi-au cântat unele ca acestea:

Bucură-te, Sfinte Ierarhe binevenit în Ţara Românească;
Bucură-te, slujitor smerit în Biserica poporului român;
Bucură-te, învăţător statornic al dogmelor ortodoxe;
Bucură-te, organizator iscusit al vieţii bisericeşti;
Bucură-te, îţi aduc mulţumire credincioşii din episcopiile Buzăului şi Râmnicului, înfiinţate de tine;
Bucură-te, povăţuitor blând al poporului binecredincios;
Bucură-te, podoabă de mult preţ a Ortodoxiei româneşti;
Bucură-te, prieten al voievozilor şi al domnitorilor credincioşi;
Bucură-te, părinte duhovnicesc al monahilor români;
Bucură-te, fericit rugător al plaiurilor străbune;
Bucură-te, apostol între apostolii neamului românesc;
Bucură-te, fericit povăţuitor al preoţilor şi călugărilor evlavioşi;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 6-lea

Alergat-au la tine, ca la un păstor şi învăţător preaînţelept, clerul şi poporul cel iubitor de Hristos. Iar tu, Părinte, pe toţi i-ai povăţuit să aibă credinţă în Dumnezeu şi să ţină neschimbate dogmele şi Sfintele Tradiţii ale Bisericii drept măritoare, ca împreună cu îngerii să cânte cu vrednicie lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Nu te-ai cruţat, Părinte, să mustri cu asprime pe cei fără de lege care se îndepărtaseră de la poruncile lui Dumnezeu, pentru care ai suferit izgonire de la slujirea sfântă a Bisericii. Însă cu credinţă în Dumnezeu, retrăgându-te în singurătatea Muntelui Athos, te-ai rugat pentru cei ce te-au prigonit pe nedrept, drept aceia noi, minunându-ne de răbdarea ta, îţi cântăm unele ca acestea:

Bucură-te, Sfinte Ierarhe plin de răbdare şi iubire;
Bucură-te, că n-ai suferit călcarea poruncilor dumnezeieşti;
Bucură-te, descoperitorul minciunii şi surpătorul intrigilor;
Bucură-te, luptător vrednic împotriva uneltirilor diavoleşti;
Bucură-te, Ierarhe mai puternic decât ameninţările omeneşti;
Bucură-te, că nimic nu te-a despărţit de adevărul dumnezeiesc;
Bucură-te, că pe Hristos L-ai avut povăţuitor întru toate;
Bucură-te, străjer credincios şi statornic al Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, sabie care taie înşelăcinea şi viclenia oamenilor;
Bucură-te, scut de apărare pentru cei nedreptăţiţi;
Bucură-te, liman celor aflaţi în primejdii şi necazuri;
Bucură-te, luceafăr răsărit în vremea prigonirilor;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 7-lea

Mustrat fiind de cuget şi temându-se să nu vină peste el mânia lui Dumnezeu pentru fapta sa, Radu cel Mare a voit să te readucă, Sfinte Nifon, în Ţara Românească; însă tu, Părinte, mistuit fiind de dorul rugăciunii neîncetate şi al liniştei, ai rămas în viaţa pustnicească mulţumind lui Dumnezeu şi cântându-I: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Ierarh plăcut lui Dumnezeu şi făclie duhovnicească, exemplu al rugăciunii curate şi vistierie neîmpuţinată de sfaturi ziditoare te-ai arătat, Sfinte Părinte, călugărilor şi pustnicilor Muntelui Athos, la care cu toţii alergau şi te cinsteau ca pe un călăuzitor duhovnicesc care revarsă roadele dragostei lui Hristos, zicând:

Bucură-te, ancoră tare şi nemişcată a dreptei credinţe;
Bucură-te, înger în trup, plin de lumină cerească;
Bucură-te, suflet înmiresmat de mireasma Duhului Sfânt;
Bucură-te, cel ce ai fost învrednicit de darul rugăciunii inimii;
Bucură-te, mângâietorul şi povăţuitorul monahilor ascultători;
Bucură-te, cămară în care locuieşte Hristos;
Bucură-te, lauda vieţuitorilor Muntelui Athos;
Bucură-te, purtător de lumină necreată;
Bucură-te, cel prin ale cărui rugăciuni ispitele diavoleşti se risipesc;
Bucură-te, curăţitorul patimilor şi al răutăţilor omeneşti;
Bucură-te, defăimătorul lenevirii şi al vicleşugului;
Bucură-te, nădejdea celor greu ispitiţi;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 8-lea

Credinţa cea dreaptă păzind şi calea vieţii pământeşti săvârşind, Sfinte, Dumnezeu te-a mutat de la cele vremelnice la cele nepieritoare. Drept aceea, Împăratul slavei, Hristos Mântuirorul nostru, te-a încununat şi te-a aşezat în ceata marilor dascăli ai lumii şi ierarhi, împreună cu care cânţi neîncetat în ceruri Prea Sfintei Treimi: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Dobândind Împărăţia cerurilor, Sfinte Ierarhe Nifon, te bucuri de răsplata veşnicelor bunătăţi ale Stăpânului tuturor, Hristos Dumnezeu, Cel ce te-a întărit în toate ostenelile tale din Biserica Sa. Iar noi în Biserica slavei Sale cu bucurie îţi aducem unele ca acestea:

Bucură-te, prietene al Mântuitorului şi casnic al lui Dumnezeu;
Bucură-te, împreună vorbitorule cu sfinţii şi locuitorule cu îngerii;
Bucură-te, Patriarh al Bisericii aşezat de Hristos în ceata ierarhilor;
Bucură-te, văzătorule al feţei celei nevăzute a lui Dumnezeu;
Bucură-te, lauda cuvioşilor şi bucuria mucenilor;
Bucură-te, lumina aprinsă din focul dumnezeirii;
Bucură-te, chip ajuns la măsura asemănării cu Dumnezeu;
Bucură-te, piatra tăiată din piatra Hristos;
Bucură-te, candelă veşnic aprinsă în Împărăţia cerurilor;
Bucură-te, luceafăr strălucitor în lumina cea negrăită;
Bucură-te, cel ce urci din slavă în slavă în Dumnezeu;
Bucură-te, că Hristos Se oglindeşte în chipul tău;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 9-lea

După mutarea ta la cele veşnice, nu după multă vreme, monahii mănăstirii Dionisiu, unde te-ai săvârşit întru Domnul, Sfinte Părinte, au scos sfintele tale moaşte care s-au arătat pline de putere dumnezeiască şi izvorâtoare de tămăduiri, pe care le-au aşezat cu evlavie spre închinare, mulţumind lui Dumnezeu şi cântând: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Fericitul Voievod Neagoe Basarab, ucenicul tău, auzind că sfintele tale moaşte au fost preamărite de Dumnezeu, cu osârdie a trimis solie să le aducă în Ţara Românească pentru a ridica blestemul înaintaşilor săi. Drept aceea, sfintele tale moaşte, fiind aşezate pe mormântul voievodului Radu cel Mare şi, după multe rugăciuni şi privegheri, toţi au cunoscut că ai iertat de cel ce te-a prigonit. Iar noi minunându-ne de o rânduială ca aceasta, zicem:

Bucură-te, următorul în iertare al Mântuitorului Hristos;
Bucură-te, blândeţe şi tărie duhovnicească drept călăuzitoare;
Bucură-te, semn al dragostei trimis de Dumnezeu credincioşilor;
Bucură-te, casa împăcării şi pacea oamenilor;
Bucură-te, bun îndrumător şi povăţuitor al fericitului Voievod Neagoe Basarab;
Bucură-te, că prin sfintele tale moaşte aduci pace şi linişte în sufletele noastre;
Bucură-te, că te rogi lui Hristos pentru neamul românesc;
Bucură-te, tămăduitorul bolilor nevindecate;
Bucură-te, împodobitorul duhovnicesc al catedralei Craiovei cu creştetul tău;
Bucură-te, că Biserica Olteniei se bucură de grija şi ajutorul tău;
Bucură-te, îţi aduc credincioşii şi monahii care poartă numele tău;
Bucură-te, lumină pentru neamuri şi bucurie pentru popoarele ortodoxe;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 10-lea

Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii săi, zicea oarecând în glas de rugăciune proorocul David, că pe tine, Sfinte Ierarhe, cel ales dintre fiii oamenilor, te-a chemat să fii Ierarh cinstit şi preţuit de preoţi, monahi şi credincioşi, pentru care cu toţii veselindu-ne duhovniceşte ne uimim de strălucirea ta pe care ai primit-o de la Dumnezeu, unde, împreună cu îngerii cânţi Prea Sfintei Treimi: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Fiind aşezat de Dumnezeu în ceruri în ceata ierarhilor şi odihnindu-te de ostenelile tale în lumina cea negrăită a Prea Sfintei Treimi nu uita, Părinte Sfinte, pe cei ce cinstesc cu evlavie, aici pe pământ, sfântă pomenirea ta şi întru bucuria inimii îţi cântă:

Bucură-te, rugătorule neîncetat la Dumnezeu pentru noi păcătoşii;
Bucură-te, Sfinte, cinstit între sfinţii neamului românesc;
Bucură-te, foc al Ortodoxiei şi stâlp al Bisericii strămoşeşti;
Bucură-te, icoana ierahilor şi a preoţilor cucernici;
Bucură-te, pacea călugărilor şi liniştea sihaştrilor;
Bucură-te, sfetnic de lumină pentru toţi credincioşii;
Bucură-te, călăuza celor ce vor să se mântuiască;
Bucură-te, uşă deschisă către sfânta spovedanie;
Bucură-te, povăţuitor către Sfânta Împărtăşanie;
Bucură-te, izvor duhovnicesc care adăpi spre viaţa veşnică;
Bucură-te, liman duhovnicesc în care se odihnesc cei asupriţi pentru dreptate;
Bucură-te, îndulcirea celor ce-ţi cer ajutorul în necazuri şi întristări;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 11-lea

Cu ce cuvinte te vom lăuda pe tine, Sfinte Ierarhe Nifon, cel ce te-ai asemănat pe pământ cu îngerii, vieţuind mai presus de om; propovăduitorul Evangheliei Mântuitorului Hristos, cinstitorul adevărat al Maicii lui Dumnezeu, cel ce ai fost întâi şezător pe scaunul apostolilor, frumuseţea mucenilor şi cuvioşilor, slujitor îndumnezeit de Duhul Sfânt, care cânţi neîncetat: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Gura ta ce grabnică spre învăţătură, răsunând în urechile înţelenite de patimi, deşteaptă sufletele învârtoşate de păcate şi le face sârguincioase să înţeleagă tainele lui Dumnezeu. Pentru aceasta, Sfinte Ierarhe Nifon, de Hristos cuvântătorule nu înceta să te rogi lui Hristos Dumnezeu să ne trezească şi pe noi la lucrarea faptelor bune, ca să te lăudăm zicând:

Bucură-te, rugătorule fierbinte pentru cei ce se ostenesc în aspră nevoinţă;
Bucură-te, izbăvitorul de întristare şi dătătorul bucuriei;
Bucură-te, părinte pentru cei orfani şi oropsiţi;
Bucură-te, sprijinul bătrânilor şi reazemul săracilor;
Bucură-te, risipitorul furtunilor şi aducătorul de roadă pământului;
Bucură-te, înţelept povăţuitor al tinerilor;
Bucură-te, dezlegătorul blestemelor şi al farmecelor;
Bucură-te, călăuzitorul conducătorilor noştri pe calea adevărului;
Bucură-te, întruchiparea faptelor bune şi al virtuţilor;
Bucură-te, turnul din care se vede lumina lui Hristos;
Bucură-te, arhipăstor cinstit în toată Ortodoxia;
Bucură-te, apărător statornic al canoanelor şi dogmelor credinţei;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 12-lea

Cel ce în ceruri străluceşti în ceata ierarhilor, iar pe pământ eşti podoaba poporului celui bine credincios, Sfinte de Dumnezeu înţelepţite Nifon, roagă pe Dumnezeu să ne dăruiască harul său pentru a ajunge şi noi la împlinirea virtuţilor ca împreună cu tine să-I cântăm cântarea sfântă: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Harul Duhului Sfânt cere nouă de la Tatăl ceresc, Sfinte, ca să se reverse peste noi pentru a putea lupta împotriva vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi. Întinde mâna ta spre ajutorul nostru, împacă viaţa noastră, Părinte Ierarhe, ca să nu pierim în vâltoarea ispitelor ce ne împresoară, ci, bucurându-ne să-ţi zicem:

Bucură-te, râule al lui Dumnezeu cel plin de apele harului;
Bucură-te, vasului Duhului şi minte veghetoare;
Bucură-te, cunoscătorul teologiei şi al înaltei cugetări;
Bucură-te, icoană luminată de razele dumnezeirii;
Bucură-te, minte înţeleaptă şi gură de mireasmă duhovnicească;
Bucură-te, fulger care luminezi toate laturile Ortodoxiei;
Bucură-te, rugătorule înaintea Prea Sfintei Treimi;
Bucură-te, lauda şi darul Bisericii Ortodoxe Române;
Bucură-te, ocrotitorul Târgoviştei şi al Argeşului;
Bucură-te, bucuria poporului românesc ortodox;
Bucură-te, ajutorul nostru în ziua judecăţii;
Bucură-te, mijlocitorule pentru sufletele noastre;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 13-lea

O, întru tot fericite, Sfinte Ierarhe Nifon, primeşte această puţină rugăciune ce ţi-o aducem din inimă curată; izbăveşte-ne de boli, de primejdii, de moarte năpraznică şi de toate ispitele diavoleşti. Roagă, Sfinte, pe Înduratul Dumnezeu să ne izbăvească de focul cel veşnic, iertându-ne păcatele noastre, iar la sfârşitul vieţii noastre, să ne primească în Împărăţia Sa cerească unde toţi sfinţii se veselesc, ca împreună cu tine să cântăm: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)

Apoi se zic din nou
Icosul 1: „Din tinereţile tale…” şi
Condacul 1: „Pe vrednicul păstor…”
şi otpustul

Sursa: Viaţa şi Acatistul Sfântului Ierarh Nifon al II-lea, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolit al Ţării Româneşti, Arhiepiscopia Târgoviştei, 2008, pp. 31-46.

SCRIERI

Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nifon la Târgovişte.
Ziarul Lumina / Marți, 09 August 2011

La Târgovişte vor debuta, mâine, ceremoniile legate de sărbătorirea Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţării Româneşti, în faţa Catedralei arhiepiscopale unde se află moaştele sfântului. Sărbătorirea Sfântului Ierarh Nifon va fi deschisă de pelerinajul tinerilor din Municipiul Târgovişte, care va avea loc în ajunul praznicului. Procesiunea va porni din faţa Catedralei mitropolitane, la ora 19:00 şi va înainta prin centrul istoric al vechii Cetăţi de Scaun a Ţării Româneşti, încheindu-se, tot în faţa catedralei, cu oficierea Acatistului Sfântului Ierarh Nifon şi închinarea la racla cu sfintele moaşte.

Joi, 11 august, începând cu orele 07:30, la Catedrala arhiepiscopală din Târgovişte, va fi oficiată Sfânta Liturghie de către Înalt Preasfinţitul Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi alţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române.

Sărbătorirea solemnă a Sf. Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești.

Miercuri, 11 august 2010, sub îndrumarea şi binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON vor avea loc, la Târgovişte, ceremoniile legate de sărbătorirea solemnă a Sf. Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţării Româneşti în faţa Catedralei Arhiepiscopale şi Mitropolitane, unde se află moaştele acestui mare Ierarh.

Amintim că Sfântul Ierarh Nifon este primul sfânt canonizat pe pământ românesc şi este marele reorganizator al Bisericii muntene de la începutul secolului al XVI-lea, fiind o pildă de mare demnitate şi de nespusă strălucire morală. Cel mai cunoscut ucenic al său este Sf. Voievod Neagoe Basarab, iar una din roadele activităţii, pe plan spiritual şi cultural, a Sfântului Ierarh este tipărirea primelor cărţi, în spaţiul ortodox, de către Ieromonahul Macarie („Liturghierul”-1508, „Octoihul ” -1510 şi „Tetraevangheliarul”-1512).

Invităm credincioşii să participe în număr cât mai mare la acest eveniment, începând cu ora 7.30.

Sursa: Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Târgoviştei

<a title=”<sus

Scrisoare pastorală.
Jurnal de Dâmbovița / Marți, 10 August 2010

Scrisoare pastorală, adresată de către Î.P.S. Arhiepiscop şi Mitropolit Dr. Nifon, cu ocazia Sărbătorii Sf. Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţării Româneşti şi a pelerinajului la sfintele sale moaşte aflate în Catedrala Arhiepiscopală şi Mitropolitană din Târgovişte, în ziua de 11 august 2010.

Anul acesta, cu voia lui Dumnezeu, în ziua de 11 august, ne vom bucura împreună, preoţi şi credincioşi, de sărbătoarea Sf. Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţării Româneşti, la Catedrala Arhiepiscopală şi Mitropolitană din Târgovişte, unde se află moaştele acestui mare Ierarh, aşezate acolo în ziua de 26 septembrie 2009, cu ocazia proclamării locale a canonizării Sf. Voievod Neagoe Basarab şi a lansării oficiale a ediţiei jubiliare a „Octoihului” lui Macarie. Cultul sfinţilor are o importanţă deosebită pentru întreaga Ortodoxie, deoarece ei sunt cei care au urmat cu vrednicie pe Mântuitorul Iisus Hristos şi s-au constituit în exemple vii de trăire a valorilor evanghelice, dar şi în ocrotitori ai vieţii noastre şi în puternici mijlocitori către Dumnezeu. Încă de la început, Biserica a propus pe sfinţi ca modele demne de urmat, pentru că ei mărturisesc, prin viaţa şi faptele lor, nespusa iubire, milostivire şi generozitate divină, dar îndeamnă pe creştinii, din toate timpurile şi locurile, la o profundă angajare în slujirea lui Hristos.

În acest an aniversar al Crezului ortodox şi al Autocefaliei româneşti, cinstirea solemnă a Sf. Ierarh Nifon mărturiseşte despre tăria credinţei noastre, despre felul în care Simbolul de Credinţă ne animă viaţa şi exprimă credinţa noastră, în comuniune cu cetele sfinţilor, dar afirmă şi demnitatea Ortodoxiei noastre româneşti. Este vie şi sfântă amintirea sublimă şi frumoasă a Sfântului Ierarh Nifon, aici la Târgovişte, deoarece ea este puternic impregnată în conştiinţa locuitorilor acestor frumoase locuri, şi transpare, mai ales, din evlavia pe care târgoviştenii o au pentru marele Ierarh, care a fost, nu întâmplător, primul sfânt canonizat pe pământ românesc, la anul 1517, când s-a mutat aici, la Târgovişte, Mitropolia Ţării Româneşti şi, de atunci, sfintele sale moaşte au rămas la Mânăstirea Dionisiu, de unde am primit şi noi, anul trecut părticele, acestea fiind aduse de stareţul mânăstirii, iar o altă parte au fost aduse de la Catedrala din Craiova.

Sfântul Ierarh Nifon este cel care ne-a dăruit nu doar un exemplu de excelenţă organizatorică şi administrativă, căci a fost marele reorganizator al Bisericii muntene de la începutul secolului al XVI-lea, dar, mai ales, o pildă de mare demnitate şi de nespusă strălucire morală, arătând că, în viaţă, cel mai important este să-L slujeşti pe Dumnezeu şi să promovezi omul, neuitând niciodată de principiile moralei creştine. De asemenea, el este acela care a îndemnat mereu la fidelitatea faţă de credinţa strămoşească şi la ataşamentul faţă de cultură, susţinând, întotdeauna, buna şi necesara colaborare dintre spiritualitate şi civilizaţie, iar mărturie stă îndemnul său, repetat, pentru tipărirea de carte, astfel că, datorită Sfântului Ierarh, s-au tipărit, aici, la Târgovişte, cele trei binecunoscute opere macariene: „Liturghierul” (1508), „Octoihul ” (1510) şi „Tetraevangheliarul” (1512).

Astfel, pentru toate acestea, vă invit pe toţi, slujitori ai sfintelor şi străbunelor noastre altare, vieţuitori ai mânăstirilor şi dreptmăritori creştini, să participaţi, în număr cât mai mare, la această sărbătoare a Ortodoxiei noastre locale, româneşti şi universale, deopotrivă, în ziua de miercuri, 11 august a.c., la orele 7.30, la Catedrala Arhiepiscopală şi Mitropolitană din Târgovişte. Împărtăşindu-vă arhiereşti binecuvântări, rog pe Mântuitorul Iisus Hristos, Cel care străluceşte lumina Sa cea neapropiată peste sfinţii Săi, să ne dăruiască nouă, tuturor, şi pentru mijlocirea Sf. Ier. Nifon, marea Sa milostivire, iubire, lumină şi bucurie, dar şi putere de a urma pilda Marelui Ierarh, înaintând pe drumul sfinţeniei, spre slava lui Dumnezeu şi a Bisericii Sale şi spre propăşirea neamului nostru românesc.

Sursa: Jurnal de Dâmbovița

<a title=”<sus

CUVIOSUL NIFON DE LA ARGEŞ.
Sfântul Ioan Iacob Hozevitul

Poate să le pară cam “de şanţ” unora felul cum se zugrăveşte (din cele ce urmează) starea de decădere duhovnicească a “Ţării Româneşti” (adică Muntenia), pe vremea domniei lui Radu Vodă, înainte de a veni la păstorie Cuviosul Nifon, fostul Patriarh al Ţarigradului.

Însă trebuie de ţinut seamă că în vremea aceea norodul pravoslavnic din toate părţile era încă tulburat mult de “Scandalul de la Florenţa” şi multe Biserici ortodoxe au rupt legătura cu Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol. Între acestea era şi Biserica Ţării Româneşti (a Ungro-Vlahiei) care rupsese de mult legătura şi se conducea mai mult de sine, îngrădindu-se cu Biserica sârbească şi bulgară (mai mult pentru nevoile hirotoniilor).

În vremea aceea de zdruncinare duhovnicească, la noi în ţară nu se aflau şcoli, nici “dascăli” învăţaţi şi nici cărţi româneşti prin care să se lumineze norodul în cele ale credinţei.

În schimb propaganda papistăşească luase un mare avânt prin Episcopiile “catolice” a Cumanilor, a Argeşului, a Milcovei şi a Severinului (acestea sunt numai din Muntenia).

Pentru asta bietul norod trăia în nedumerire şi era stăpânit de multe obiceiuri rele şi de superstiţii.

Lipsa de îndrumare duhovnicească nu era o rânduială sănătoasă nici în dregătoriile politice ale ţării, de aceea Cuviosul Nifon (despre care ne este povestirea) a întâmpinat multe greutăţi la păstoria Bisericii din Ţara Românească şi în cele din urmă a suferit prigoană şi izgonirea din scaune pe nedrept.

Cel care a scris viaţa Cuviosului a fost unul dintre fiii lui duhovniceşti, având viaţă îmbunătăţită, care cunoştea bine Ţara Românească şi, prin urmare, spusele lui sunt vrednice de crezare.

Împletind versurile ce urmează, m-am folosit numai de materialul aflat în biografia Sfântului, fără să adaug decât doară câteva cuvinte de încheiere.

Înainte de a intra în materia povestirii, aş vrea să atrag atenţia încă despre un lucru şi anume: se ştie din istorie că în vremea cea veche, erau trimişi uneori în ţările noastre arhierei şi egumeni străini (mai mult cu sila) ca să păstorească norodul, ori să chivernisească anumite mânăstiri (fără să-i aleagă şi fără să-i dorească cineva din ţară!).

Mai totdeauna, asemenea “Păstori” nu zăboveau mult la noi, ci erau siliţi să plece “acasă”, de multe ori “cu nepusă masă”! Dar asta se întâmpla numai cu cei “nepoftiţi” şi nealeşi după canoane.

Nu trebuie să socotească cineva în rândul “păstorilor nepoftiţi” şi pe Sfântul şi prea înţeleptul Ierarh Nifon de la Argeş, despre care ne este cuvântul. Acest vestit dascăl al Bisericii, care a stat ca un sfeşnic luminos în scaunul Patriarhiei Ecumenice, nu a fost trimis de cineva din afară şi nici el singur n-a râvnit dregătorie sau avere în ţară la noi. El a fost adus cu multe rugăminţi şi cu îndelungate stăruinţe, de către voievodul de atunci al Ţării Româneşti (Radu Vosă), cu sfatul boierilor şi al clericilor.

Pentru asta scoaterea lui pe nedrept din scaun şi izgonirea din ţară a fost un act de mare nedreptate, care a mâniat pe Dumnezeu, aducând după sine pedeapsă pentru voievodul Radu şi pentru ţara întreagă.

CRÂMPEI
Din Viaţa Sfântului Nifon de la Argeş
(care a fost Patriarh la Constantinopol)

Pe vremea când domnea la Argeş
Semeţul Radu Voievod
Era nedumerire mare
Şi decădere în norod.

Atunci, în “Ţara Românească”
(Cum spun bătrânii scriitori)
Lipsea duhovniceasca hrană
Şi bunii povăţuitori:

Beţia şi destrăbălarea
Se răspândea în largul său
Şi nu era atuncea cine
Să pună stavilă la rău.

Când toţi se rătăceau în noapte
Cu întuneric pierzător,
A răsărit de peste mare
“Luceafăr prea luminător”.

Vestitul pustnic, Sfântul Nifon,
Care fusese Patriarh,
A fost trimis atunci de Domnul
La noi în ţară Chiriarh.

Chemat fiind de Radu Vodă
A fi “duhovnicesc Păstor”,
El pune regulă în toate
Şi dăscăleşte pe popor.

Mustrând mereu fărădelegea
Nu cruţă nici pe dregători
Şi nici pe însuşi Radu Vodă,
Cel mândru între Domnitori

Acesta, mai întâi, primeşte
Mustrarea Sfântului cu drag,
Dar mai pe urmă lasă “masca”,
SŞcoţându-şi ura în vileag.

“Ai fost chemat – îi zice Vodă –
Să ai al Păstoriei Post,
Iar Prea Sfinţia ta, Părinte,
Ne strici al rânduielii rost!

Suntem doar trăitori în lume,
Cu obiceiuri bătrâneşti
Şi nu putem pleca grumazul
La rânduieli călugăreşti!

N-ajunge că le-ai pus la Preoţi
Şi la călugări rânduieli?
Te-ai apucat să te amesteci
Într-ale mele socoteli!

Acum nu ne mai trebuie
În ţară păstoria ta,
Deci pleacă întru “ale tale”,
Aici nu ai ce căuta!

ÎNSEMNAREA ÎNTÎIA PENTRU SFÂNTUL NIFON

Sfântul Nifon se trăgea din părţile Peloponezului. Numele lui de botez era Nicolae. Era om învăţat şi îmbunătăţit în fapte încă din vârsta copilăriei. A plecat pe ascuns de acasă, în anii tinereţii, şi a intrat sub ascultarea unui sihastru vestit de la Epidaur, cu numele Antonie.

La sihăstria asta a primit cinul călugăresc şi a pus temelie nevoinţelor duhovniceşti. Ocupaţia lui era caligrafia (scrisul), din care îşi agonisea hrana. După săvârşirea Părintelui său a mai petrecut o vreme cu vestitul dascăl Zaharia (călugăr aghiorit) de la care a învăţat filozofia (cea după Dumnezeu). După ce dascălul său ajunge Episcop, Cuviosul Nifon pleacă în Sfântul Munte unde este primit la Mânăstirea Dionisiului. Podoaba virtuţilor lui şi înţelepciunea cuvintelor l-au făcut vestit în toate părţile. Mânăstirile din Sfântul Munte se întreceau care mai de care să-l cheme să ţină cuvânt de învăţătură fraţilor. Alergau sihaştrii din pustietăţi să se îndulcească din gura cea curgătoare de miere.

Ocupaţia lui mai de seamă, pe lângă învăţătura fraţilor era scrisul, la care avea mare talent.

N-a trecut multă vreme şi a trebuit să părăsească Mânăstirea (spre părerea de rău a lui şi a fraţilor), fiind ales Arhiepiscop la vestita cetate a Tesalonicului. Fiind lumea tulburată din cauza soborului viclean de la Florenţa, unde s-a pus la cale unirea ortodocşilor cu papistaşii, Sfântul Nifon s-a străduit să întărească norodul ortodox împotriva uneltirilor papistăşeşti.

Predicile lui erau ascultate de toţi, ca şi cele ale Sf. Ioan Gură de Aur, căci în vremea aceea nu se afla alt luminător vestit ca Sf. Nifon. De la Tesalonic a fost chemat la Constantinopol, unde ajunge Patriarh Ecumenic (a toată lumea). Viaţa şi cuvintele lui îl făceau să strălucească întocmai ca un soare în toată lumea pravoslavnică.

În vremea păstoriei lui mulţi dintre iudei şi dintre păgâni au primit Sf. Botez, atraşi fiind de podoaba vieţii lui şi de minunatele lui cuvinte. Cu povaţa lui mulţi dintre rătăciţi (armeni şi papstaşi) se întorc la dreapta credinţă şi mulţi dintre creştinii râvnitori primesc cununa muceniciei, mărturisind pe Hristos în faţa Stăpânirii păgâneşti, fiind înarmaţi cu rugăciunile şi cu îndemnurile Sfântului Nifon. Dar vrăjmaşul mântuirii şi organele lui nu puteau să rabde strălucirea acestui minunat Luminător al Bisericii. Au uneltit toate meşteşugurile ca să-l îndepărteze de la turmă. Mai întâi s-au ridicat împotriva lui o parte din clerici (care erau otrăviţi de zavistie şi l-au silit să plece în surghiun). Însă Biserica n-a putut răbda mult lipsirea luminii lui, ci l-a chemat în scurtă vreme să lumineze în sfeşnicul obştesc al Pravoslaviei.

A doua oară a fost scos cu sila din scaunul păstoriei de către sultanul turcesc, pe motiv că nu i-a dat cinstea cuvenită, când l-a întâlnit pe drum

Fiind îndepărtat cu tiranie de la cârma Bisericii, era ţinut sub pază la Adrianopol. Aflând despre asta Voievodul Munteniei Radu, l-a rugat să primească păstoria Bisericii din Ţara Românească şi el va mijloci ca să fie slobod din partea Stăpânirii. După mai multe rugăminţi din partea voievodului şi a boierilor, Cuviosul Nifin primeşte propunerea şi este adus în ţară ca Mitropolit al Ungro-Vlahiei (Munteniei).

Fiind pe atunci mare lipsă de carte şi de povăţuitori duhovniceşti, Sf. Nifon a avut de luptat mult cu apucăturile cele rele cari erau învechite la norod. A pus rânduială pe la biserici şi mânăstiri, povăţuindu-şi turma pe calea mântuirii, cu multă râvnă şi cu adâncă înţelepciune. Mustra pe toţi cei cari defăimau legea, fără a se sfii de cei mari. Mustra când era nevoie şi pe preoţi şi pe dregători şi chiar pe semeţul domnitor al ţării, Radu Vodă.

La început, voievodul primea poveţele Sfântului şi părea a fi bucuros de orânduielile lui, însă n-a răbdat multă vreme. A venit prilejul ca să-şi dea pe faţă mândria lui (să-şi arate arama);

În vremea aceea s-a oploşit la curtea lui Radu Vodă un boier fugar din Moldova, cu numele Bogdan. El îşi lăsase acasă femeia şi copiii fiind urmărit de stăpânire şi venind în Muntenia căuta ca să ia în căsătorie pe sora voievodului Radu. Radu s-a învoit la această fărădelege măcar că ştia despre familia lui Bogdan din Moldova.

Sfântul Nifon s-a împotrivit acestei cununii necanonice şi a mustrat cu asprime pe boier şi pe voievod, arătându-le scrisoarea de la femeia legitimă a lui Bogdan.

Dar vorbele Sfântului n-au fost luate în seamă de ei, ba dimpotrivă, s-au sculat amândoi cu duşmănie împotriva Sfântului Păstor şi la urmă l-au silit să plece din ţară.

Atuncea Cuviosul Nifon,
Mustrând pe mândrul voievod,
Vorbeşte întru adunare,
(La dregători şi la norod):

“M-am străduit să apăr “Legea”,
Cu râvnă după Dumnezeu
Şi pentru asta Domnul vostru
Mă scoate de la postul meu!

Rămâneţi, fiilor, de-acuma,
Mai mult nu mă aveţi cu voi!
Dar vor veni pe capul Ţării
Necazuri grele şi nevoi!

Nelegiuitul cel de Radu
Cu moarte grea se va sfârşi,
Că răilor le vine vremea
Când, căutând, nu m-or găsi!”

Zicând acestea Cuviosul,
Îşi pune sfântul omofor
Şi leagă pe Bogdan-boierul
Şi pe semeţul Domnitor.

Apoi se-ntoarce spre Neagoe,
(Iubitul fiu duhovnicesc
Din viţă veche domnitoare)
Zicând cu glasul părintesc:

De-acuma, fiule, nevoia
Ne face să ne despărţim,
Dar noi cu Duhul – întru Domnul –
De-a pururea avem să fim!

Plângând Neagoe cu suspinuri
Ca cel orfan se tânguia:
De-acuma altă sprijineală
La cine oare voi afla?

Ai fost dulceaţa vieţii mele
Şi sprijinul duhovnicesc,
Cum pot să sufăr eu de tine
Pe viitor să mă lipsesc?

Zicând acestea cu durere,
La inimă se sfâşia
Şi sta îngenunchiat, rugându-l
Blagoslovenie să-i dea.

Iar el, îmbrăţişând pe tânăr,
Îl mângâia cu glasul bland
Şi cele ce vor fi pe urmă
Le-a arătat atunci zicând

Mânia cea dumnezeiească
În ţara voastră va veni;
Pe mulţi din neamul tău va pierde,
Iar tu nevătămat vei fi!

Eu merg precum voieşte Domnul,
Lăsându-te în seama Lui
Vei trece pe sub “spada morţii”,
Apoi la Tron te vei sui!

Păzeşte sfaturile mele,
Şi Dumnezeu te va păzi,
Că rugăciunea mea smerită
În toate te va însoţi!

Zicând acestea Fericitul,
L-a sărutat pe el cu drag,
Apoi făcând o rugăciune,
Apucă “drumul de pribeag”.

ÎNSEMNAREA A 2-A PENTRU SFÂNTUL NIFON
(după izgonirea din scaun)

Înainte de a pleca din ţară, Cuviosul Nifon afuriseşte în sobor pe nelegiuitul Bogdan şi pe toţi cari fură părtaşi cu el la fărădelege (adică pe Radu Vodă). Aflând de asta voievodul, a dat ordin în toată ţara ca nimeni să nu dea nici un respect Cuviosului Nifon şi ameninţa cu pedeapsă de moarte pe cel care ar îndrăzni să-l găzduiască ori să-l ajute cu ceva.

Dar Cuviosul Nifon a fost îngrijit o bucată de vreme de către iubitul lui fiu duhovnicesc Neagoe, care se trăgea din familia veche domnitoare a “Basarabilor” şi care ţinea foarte mult la Sfântul.

Iar când a fost să plece din ţară Cuviosul Nifon, atunci a fost mare durere pentru evlaviosul tânăr. Atunci a auzit rostindu-se cuvintele prooroceşti ale părintelui său duhovnicesc pentru cele ce vor urma în ţară după plecarea lui.

Mergând necunoscut de nimeni,
La Sfântul Munte s-a oprit
Şi paznic la catâri acolo
Egumenul l-a rânduit.

O! Pogorâre negrăită!
Acelui minunat Ierarh!
Ce sta pe tron odinioară,
A toată lumea Patriarh!

De o smerenie ca asta
Şi Îngerii s-au minunat
Iară vrăjmaşii mântuirii
De asta s-au însapăimântat!

Dar Dumnezeu Prea Milostivul
Nu l-a lăsat necunoscut,
Ci arătat la tot soborul
(Întru minune) l-a făcut.

Căci în vedenie s-arată
Botezătorul lui Hristos
Şi porunceşte cu asprime
Ameninţând pe Proestos:

Adună-ţi repede frăţimea,
Ca să întâmpini cu sobor
Pe Patriarhul Ecumenic,
Pe marele Luminător!

I-ajunge multa pogorâre,
Ajunge lui cât s-a smerit!
Primiţi cu cinste pe Păstorul!
Destul a stat acoperit!

Lovind în toaca de aramă
Soborul tot s-a adunat
Şi, cu făclii şi tămâiere
Pe Sfântul l-au întâmpinat.

Privelişte prea mişcătoare
Era atuncea de văzut
Când Sfântul aducea catârii
Venind pe jos de la păscut!

Văzând în poartă adunarea
Şi clopotele auzind,
S-a dat în dosul mânăstirii,
Nimic de sine bănuind.

Soborul însă cu grăbire
Întâmpinare i-a făcut,
Iar el, căzând lor la picioare,
Plângând, iertare le-a cerut.

Atunci Egumenul, cu cinste,
Pân-la pământ s-a închinat
Şi dreapta cea arhierească
Cu plânsete a sărutat.

Acele vorbe mişcătoare
Ce s-au rostit atunci de toţi,
În faţa slugii prea smerite
A le descrie nu le poţi!

În sunete veselitoare
De clopote şi de cântări,
S-a închinat toată frăţimea,
Cerându-i binecuvântări.

Iar cei cari mai înainte
Pe Cuvios îl defăimau,
Cerând cu lacrămi iertăciune,
Amar acum se tânguiau!

El, sărutându-i părinteşte,
Le-a spus cuvinte de folos,
Apoi intrând în mânăstire
Se nevoia întru Hristos.

ÎNSEMNAREA A 3-A PENTRU SFÂNTUL NIFON
(După plecarea lui din Muntenia şi săvârşirea lui la Aton)

La mânăstirea Dionisiului din Sfântul Munte (cu hramul Sf. Ioan Botezătorul) era aşa rânduială ca toţi cei cari doreau să fie închinoviaţi, trebuiau să slujească mai întâi la catârii mânăstirii (adică la “odaie”, cum se zicea la noi).

La această slujbă a fost rânduit şi Cuviosul Nifon, fostul Patriarh ecumenic şi păstor duhovnicesc al “Ţării Româneşti”. Acolo slujea ca un argat, păscând catârii şi cărând cele de nevoie pentru mânăstire, din pădure şi de la metoc (căci nu-l mai cunoştea nimeni şi nici el n-a spus cine este şi de unde vine).

Odată i-a venit rândul să facă de strajă noaptea din cauza piraţilor, cari prădau mânăstirile.

Pe la miezul nopţii pe când îşi făcea rugăciunea obişnuită, l-au văzut nişte fraţi şi pustnici îmbunătăţiţi din apropiere că era la înfăţişare ca o pară de foc şi minunându-se au spus egumenului pentru asta. Atunci egumenul a rânduit ca să se facă rugăciunile de obşte spre a descoperi Dumnezeu taina acelui frate începător.

Atunci s-a arătat Sfântul Ioan Botezătorul Egumenului în vedenie poruncindu-i să întâmpine cu cinste pe Sfântul Nifon.

În chipul acesta s-au vădit cele ascunse ale smeritei slugi care făcea corvoadă la Mânăstirea Dionisiului.

Făcându-i-se primirea cu cinste ca unui Patriarh, s-a rugat de toţi ca să-i rânduiască ascultare în mânăstire, fără a face deosebire de ceilalţi fraţi din sobor. Deşi era acum bătrân şi slab, îşi petrecea viaţa cu multe osteneli, îndeplinind treburile cele mai de rând şi întărind pe fraţi prin pilda vieţii lui şi prin cuvintele lui cele pline de dar. El era întru toate şi pentru toţi “icoana cea vie a virtuţii şi izvorul cel pururea curgător de miere duhovnicească”.

Multe semne şi minuni a arătat Dumnezeu prin rugăciunile acestui pustnic smerit şi prea luminat Ierarh al lumii!

Odată primejduindu-se fraţii mânăstirii cu barca pe mare, când aduceau merinde de la metoc, Cuviosul Nifon a făcut rugăciune fierbinte pentru ei şi s-au domolit îndată valurile mării. Cunoscând fraţii puterea rugăciunii lui, l-au rugat cu multă stăruinţă ca să le dea ceva blagoslovit de el spre a fi păziţi în vreme de primejdie, pe viitor. Atunci Cuviosul Nifon, căzând în genunchi la rugăciune, le-a blagoslovit un fier (ce aveau în corabie), zicându-le să-l păstreze în loc curat şi la vreme de primejdie să-l slobozească cu o frânghie în apă şi se vor izbăvi de primejdie (numai dacă îşi vor ţine regulat pravila şi canonul). Şi era lucru de mare mirare, căci prin slobozirea fierului în apă, se domoleau numaidecât valurile, ca şi cum s-ar fi cucernicit de atingerea lui. Oricând se ivea primejdia pe mare, auzeai semnalul fraţilor: “Pogorâţi, pogorâţi repede pe “Patriarhul” în apă!” (adică fierul blagoslovit de Cuviosul Nifon). Şi totdeauna se făceau minuni prea slăvite cui fierul acela, încât fraţii îl ţineau la mare cinste, închipuindu-şi că au împreună cu ei pe Sfântul.

S-a păstrat la corabia mânăstirii Dionisiului “Fierul Nifon” peste 150 de ani, până când s-a pierdut în apă.

Cuviosul Nifon alerga în toate părţile unde erau treburile mai grele spre a da ajutor şi a încuraja pe fraţi, căci fiind mânăstirea aşezată pe o coastă prăpăstioasă, cu multe necazuri şi primejdii îşi agoniseau cele de nevoie. Cuvintele lui erau ca un balsam de alinare pentru toţi, căci în tot Sfântul Munte nu se afla alt părinte duhovnicesc şi dascăl iscusit ca Sf. Nifon.

Aproape de sfârşitul vieţii lui, s-au adunat mulţimi nenumărate de monahi de prin toate mânăstirile şi de prin pustietăţi ca să ia blagoslovenia lui cea de pe urmă. Şi toţi erau cuprinşi de o jale negrăită pentru lipsirea povăţuitorului obştesc.

L-au rugat atunci cu multe lacrămi şi cu amare tânguiri ca să le dea în scris o rugăciune de dezlegare pentru sufletele celor adormiţi (spre a se citi pe Mormânt).

Atunci fericitul le-a lăsat “cu limbă de moarte” Molifta cea de dezlegare pentru răposaţi, pe care o foloseşte Sfânta Biserică de Răsărit până astăzi. La mormântul lui se săvârşesc minuni şi semne preaslăvite întotdeauna.

Cu poveţele lui cele înţelepte şi cu rugăciunile lui cele bine primite de Dumnezeu, multe suflete s-au mântuit şi mulţi rătăciţi au aflat calea adevărului. Iar o parte din ei au primit cununa muceniciei, cu blagoslovenia lui. Doi ucenici a avut Sfântul mai aproape şi amândoi au fost număraţi în rândul mucenicilor, mărturisind pe Hristos cu îndrăzneală înaintea stăpânirii păgâneşti (a turcilor). Amândoi ucenicii – Macarie şi Ioasaf – au petrecut împreună cu Sfântul în Muntenia şi după aceea l-au însoţit în Sfântul Munte. Macarie a mărturisit pentru Hristos în Tesalonic, în vremea când trăia încă Sfântul Nifon, iar Ioasaf a mărturisit în Constantinopol, după săvârşirea din viaţă a Părintelui său, după cum a fost proorocit şi blagoslovit de el.

În chipul acesta minunat a vieţuit şi s-a săvârşit Cuviosul Părintele nostru Nifon, prea strălucitul Luminător al lumii, piatra cea neclătită a răbdării, care s-a lămurit ca şi aurul în cuptor prin grele încercări şi primejdii. Pomenirea lui se săvârşeşte la 11 ale lunii August.

PS. Este de însemnat şi aceasta, că în vremea când argăţea (necunoscut) la catârii mânăstirii Dionisiului, au fost trimişi delegaţi de la Sinodul Arhiereilor din Constantinopol, ca să-l aducă înapoi pe “Tronul Ecumenic”, văzându-se lipsa care era în Biserică, după plecarea lui. L-au căutat în toate părţile având şi întărire de la sultanul turcesc ca să-l aducă neapărat la postul lui. Au mers şi la Sf. Munte, iscodind pe la mânăstiri şi prin pustietăţi pentru dascălul lor, însă nu l-au putut afla nicăieri, căci cine îşi putea închipui că “rândaşul” de la odaia Dionisiului a fost Patriarh a toată lumea şi luminătorul Ortodoxiei!

Atunci în “Ţara Românească”,
(Pentru semeţul voievod)
A fost grozavă tulburare,
La mânăstiri şi la norod.

Stârnitu-s-au şi boale grele
Şi secetă cu groaznic vânt,
Ca o pedeapsă de la Domnul
Pentru gonirea “celui Sfânt”!

Din mult-acea neplouare,
Pamântul roadă n-a adus
Şi toţi au cunoscut din asta
“Bătaia Domnului de sus!”

Abia şi-a cunoscut greşeala
Nechibzuitul Domnitor,
Şi căuta acum pe Sfântul
În toate părţile de zor.

Dar n-a putut să-i dea de urmă
(Precum a şi fost proorocit),
Apoi şi el căzu în boala
Care cumplit l-a chinuit!

Că trupul – de multe rane –
Ca ciurul i s-a găurit
Şi putrezind, ieşea dintr-însul
Duhoare de nesuferit!

Deci, neputând atuncea nimeni
Să se apropie de el,
Cu chinuri nemaipomenite
S-a stins la Argeş, în “Castel”.

Iar după moartea lui – se spune –
Că Dumnezeu a arătat
Un semn de groaznică mânie,
La toţi fiind înfricoşat!

Mormântul lui la Mânăstire
Era trei zile tremurând
Şi toţi erau cuprinşi de spaimă,
“Mânia cerului” văzând!

Apoi la “Tronul de Domnie”
Neînţelegeri au urmat,
Suindu-se, cu tiranie,
Boierii Mihnea şi cu Vlad;

Iar pe Neagoe (despre care
Mai înainte am vorbit),
Au căutat ca să-l omoare
Dar Sfântul Nifon l-a păzit.

Prin rugăciunea cea fierbinte
A Sfântului ocrotitor,
Se izbăveşte de la moarte,
Fiind ales ca Domnitor.

Suindu-se pe “Tronul Ţării”
Neagoe s-a călăuzit
De rugăciunea şi povaţa
Părintelui celui Sfinţit.

ÎNSEMNAREA A 4-A PENTRU SFÂNTUL NIFON
(Împlinirea proorocirilor lui pentru pedepsirea lui Radu Vodă şi a ţării)

În Muntenia, după plecarea silnică a Cuviosului, au urmat multe necazuri şi tulburări. Din cauza secetei îndelungate şi a vânturilor celor rele, n-a rodit pământul nici pâine pentru hrana norodului şi nici păşune pentru vite, pentru asta a urmat foamete grea şi boli omorâtoare. La mânăstiri au fost tulburări şi răscoale în norod. Iar boierimea s-a împărţit în tabere pentru ocuparea domniei. Din multa duşmănie ce era între ei, s-a vărsat mult sânge între fraţi, iar familia Basarabilor (din care se trăgea tânărul Neagoe, fiul duhovnicesc al Sf. Nifon) a suferit prigoane înfricoşate şi însuşi Neagoe a scăpat prin minune de la moarte. Fiind acoperit prin rugăciunile sfântului său Părinte duhovnicesc, Neagoe se izbăveşte de la moarte sigură şi este ales Domnitor al Munteniei.

În toată viaţa lui a păzit cu sfinţenie sfaturile cuviosului său Părinte, văzând cu ochii cum se împlineau toate vorbele lui.

Fiind acum la bătrâneţe
Smeritul “Pustnic şi Ierarh”,
Prea cuvios îşi dă sfârşitul
Adevărat “de Patriarh”!

Fiind rugat de tot soborul
El lasă fraţilor când moare,
Spre veşnica lui pomenire
“Molifta cea de Dezlegare”.

Iar trupul lui cinstit rămâne
Ca un izvor vindecător
Şi sfânt “liman de ocrotire”
Prea necăjitului sobor.

Trimis-a deci atunci “solie”
Evlaviosul Domnitor
S-aducă Moaştele sfinţite
În Ţară pentru ajutor.

Primindu-le cu multă cinste,
Le-a pus deasupra, pe mormânt,
Unde zăcea cu neiertare
Acel ce izgonea pe “Sfânt”!

Făcând obştească priveghere
Prin semne s-a încredinţat
Că Fericitul lui Părinte
Pe Radu Vodă l-a iertat.

Cu negrăită bucurie
Pe Sfântul l-au sărbătorit
Şi toţi se vindecau de boale
Prin darul lui cel preaslăvit.

Căci orbii dobândeau vederea
Şi cei ologi se îndreptau,
Iar cei cu duhuri necurate,
Prin darul lui, se izbăveau!

Odată – noaptea – Sfântul Nifon
S-a arătat lui Vodă-n vis
Şi, sfătuindu-l părinteşte,
La urmă către el a zis:

“De-acuma, fiule iubite,
Trimite-mi trupul înapoi,
Să ne fie pentru mângâierea
Soborului întru nevoi!”

Deci ascultându-l voievodul,
La Aton iarăşi l-a trimis,
Oprind cinstitul cap şi mâna,
Precum “Soborul i-a permis”.

De-atunci la Curtea de Argeş
Păstratu-s-a cinstitul cap
În prea măreaţa mânăstire
A lui Neagoe Basarab.

Iar trupul “Sfântului”, la Aton,
Rămâne ca cinstit odor,
Păstrat în cea mai scumpă raclă
De la numitul Domnitor.

ÎNSEMNAREA A 5-A PENTRU SFÂNTUL NIFON
(Aducerea Sf. Moaşte în Ţară, iertarea lui Radu Vodă şi întoarcerea Moaştelor)

Aflând evlaviosul Domnitor Neagoe despre săvârşirea întru Domnul a Sfântului său Părinte duhovnicesc, a trimis pe doi egumeni mai însemnaţi şi câţiva boieri cu daruri bogate şi cu scrisori la Sfântul Munte (în mânăstirea Dionisiului), cerând cinstitele Moaşte ale Cuv. Nifon, ca să fie aduse în Muntenia spre blagoslovenia şi iertăciunea Ţării întregi şi spre dezlegarea afuriseniei răposatului voievod Radu, care murise neîmpăcat.

Grea de tot a fost pentru sobor cererea aceasta şi nu s-ar fi învoit cu nici un chip, însă Cuviosul Nifon a arătat prin semne că este voia lui să împlinească dorinţa iubitului său fiu duhovnicesc, Neagoe. Nimeni dintre părinţi n-a îndrăznit să deschidă mormântul Sfântului, atunci Marele Logofăt al lui Neagoe, având îndrăzneală şi încredere în multa evlavie a Stăpânului său, a început să sape la Mormântul Sfântului şi îndată a ieşit o mireasmă prea minunată de la Cinstitele Moaşte, care s-a răspândit în toată latura aceea. Deci scoţând Cinstitele Moaşte le-au aşezat într-o raclă prea scumpă şi s-a făcut priveghere de toată noaptea. Au alergat atunci din toate părţile monahi spre a se închina şi mulţi s-au vindecat de boli prin atingerea lor.

Aduse fiind apoi în ţară la noi cu multă cinste, au fost primite la Dunăre de episcopii ţării cu mare sobor de clerici, de boieri şi de norod.

Când s-au apropiat de cetatea lui Bucur (Bucureşti) a ieşit întru întâmpinare şi voievodul cu toată curtea lui. Îmbrăţişând cu lacrimi fierbinţi racla Sfântului a sărutat cu negrăită bucurie şi cu adâncă evlavie Cinstitele Moaşte ale iubitului său părinte şi ocrotitor. Apoi ridicând pe umerii săi Racla Sfântului, dimpreună cu cei mai de seamă sfetnici ai săi au mers cu alai strălucit (în sunetele clopotelor şi al cântărilor) până la mânăstirea Dealu, care era zidită de Radu Vodă, unde era îngropat acesta. Acolo au aşezat racla cu Sf. Moaşte pe mormântul lui Radu Vodă, ca semn de împăcare a Sfântului cu prigonitorul său. După aceea s-a făcut priveghere de toată noaptea, cu tot soborul şi cu toată “Curtea Domnească”.

Pe la miezul nopţii, aţipind puţin Neagoe (în vremea privegherii) i-a descoperit în vedenie Cuviosul Nifon că s-a împlinit dorinţa lui şi a fost iertat răposatul Radu Vodă, pricinuind negrăită bucurie tuturor.

După aceea s-au făcut litanii mari cu Cinstitele Moaşte, prin multe locuri din ţară şi s-au săvârşit nenumărate minuni cu bolnavii cari se atingeau de ele. Alerga norodul din toate părţile şi de peste hotare ca să se închine la racla Sfântului. Apoi luând înştiinţare prin vis ca să întoarcă cinstitele Moaşte la Aton, Neagoe basarab le-a aşezat într-o raclă minunată şi le-a trimis cu cinste în Sfântul Munte. Ea este lucrată din aur cu un meşteşug neîntrecut şi-i împodobită peste tot cu pietre scumpe şi cu smalţ. Deasupra are zugrăvită Icoana Sfântului, având alături pe Neagoe îngenunchiat la picioarele lui. Toate “Proschinatarele” Sfântului Munte şi toţi cari au trăit sau au vizitat Sfântul Munte mărturisesc că racla dăruită de Neagoe este un odor fără pereche – în scumpete şi în meşteşug.

La trimiterea Cinstitelor Moaşte din ţară, Neagoe Basarab – după aprobarea Soborului din Sf. Munte – a oprit cinstitul cap şi mâna Sfântului Nifon, iar el a dăruit mânăstirii Dionisiului cinstitul cap al Sf. Ioan Botezătorul (al cărui hram este mânăstirea) într-un chivot lucrat la fel din aur şi pietre scumpe.

Odată cu Cinstitele Moaşte, evlaviosul voievod a trimis şi multe daruri bogate pentru mânăstire, apoi a ridicat din temelie multe clădiri în cuprinsul mânăstirii Dionisiului, unde este pomenit totdeauna la Ctitori, la un loc cu Împăraţii bizantini.

Cât a trăit Neagoe nu s-a despărţit nicidecum de Moaştele Părintelui său duhovnicesc, ci le purta cu sine oriunde mergea – ca un scut de apărare împotriva celor văzuţi şi nevăzuţi potrivnici.

După moartea sa le-a dăruit Mânăstirii de la Curtea de Argeş, zidită de el.

Cinstitul Cap al Sfântului Ierarh Nifon se află până în ziua de azi în minunata Biserică a lui Neagoe de la Curtea de Argeş, alături de cinstitele capuri ale Sfinţilor Mucenici Serghie şi Vah şi al Sfintei Muceniţe Tatiana, ţinând tovărăşia feciorescului şi prea cinstitului trup al Sf. Muceniţe Filofteia.

De la capul acestui minunat Ierarh şi grabnic ajutător al ţării noastre, la nevoie îşi iau binecuvântarea prea evlavioşii voievozi când pornesc la lupte împotriva păgânilor, a ungurilor şi a polonilor, vrăjmaşii credinţei şi ai neamului nostru.

Cu rugăciunile Cuv. Nifon se înarmează marele voievod Mihai Viteazul, când îngrozeşte pe păgâni şi-i înfrânge de istov, care loveşte ca un fulger pe unguri şi pe poloni şi moare, apoi, ucis mişeleşte pe Câmpia Turzii.

În trecerea lui spre locaşul de veci de la Mânăstirea Dealu – ctitoria cu mormântul lui Radu Vodă – capul lui Mihai Viteazul este prohodit în Biserica lui Neagoe de la Argeş, unde îl aşteaptă Sf. Patriarh Nifon, înconjurat de Sfinţii Mucenici, spre a-l întâmpina ca pe un adevărat mucenic al cauzei noastre naţionale.

Megalinaria (Mărimurile) Sf. Nifon, glas 2,
după melodia megalinariilor de la Paraclisul Maicii Domnului: Apo ton polon mu amartioan

Tronul Ecumenic împodobeşti
Şi păstor pe urmă
Te arăţi Ţării Româneşti,
Apoi din Sfântul Munte
Cu daruri vii la noi,
Spre mântuirea turmei
La vreme de nevoi.

Troparul Cuviosului Nifon, glas 5,
după: Tin tahian su schepin che tin boithian

Ca sfeşnic în lume ai strălucit
Şi la noi în ţară ai păstorit,
Aşezând orânduieli
Dăscălit-ai pe norod
Izbăvindu-l de sminteli.
Înalt Prea Sfinţite Nifon,
Cel mare între Ierarhi
Şi Sfânt între Patriarhi.

Condacul, glas 3,
pe melodia condacului de la Naşterea Domnului în greceşte (I Parthena simeron)

Prea cinstitul cap al tău,
La Curtea de Argeş,
Depărtare celui rău
S-a arătat totdeauna;
Prea Cuvioase,
Daruri dând la Voievozii cei vrednici
Şi pe calea mântuirii
Îndrepţi pe cinstitorii tăi

Epilog

Tulburările şi lipsa
Care scrie c-au urmat
Când l-au scos pe Sf. Nifon,
Astăzi iar s-au arătat!

Iarăşi vezi în toată lumea,
Cum a fost atunci la noi
Urâciune între neamuri,
Prigonire şi nevoi.

Terminatu-s-a cu “Radu”
Cel cu vechi “aşezământ”,
Azi domneşte “Vlad cu Mihnea”
În tot locul pe pământ!

Iar “Neagoe şi cu Nifon”
Sunt de-a pururi prigoniţi
Şi, departe de la “turmă”
Stau acuma surghiuniţi.

Până când acei “legitimi”
Nu vor fi la “locul lor”,
Noaptea este fără lună,
Munca este fără spor!

Ieroschimonahul Ioan Iacob 25 ianuarie 1955, în Schitul “Sf. Ana” de la Hozeva, Valea Enon.

Sursa:http://www.sfintiromani.ro