Prima pagină > Noi pagini de Sinaxar > 1 august: AFLAREA MOAŞTELOR SFINTEI CUVIOASE SOFIA DE SUZDAL, RUSIA

1 august: AFLAREA MOAŞTELOR SFINTEI CUVIOASE SOFIA DE SUZDAL, RUSIA


Icoana Sfintei Cuvioase Sofia de Suzdal cu o părticică din moaştele sale

Aflarea moaştelor sfintei Sofia de Suzdal s-a petrecut în anul 1995.

Sfânta Sofia, pe numele său din lume Solomonia, a fost mare prinţesă, fiică a nobilului Iuri Saburov.

În anul 1505 fu aleasă să-i fie mireasă viitorului moştenitor al tronului, marele prinţ Vasilie al III-lea. Căsnicia lor a fost nefericită, căci în ciuda frumuseţii şi aleselor daruri ale Solomoniei, mai ales blândeţea, aceasta nu putea naşte prunci, aşa că prinţul, îngrozit să lase tronul urmaşilor fraţilor lui, o părăsi. Pentru a avea moştenitor la tron, marele prinţ se căsători pentru a doua oară cu Elena Glinski, iar la 25 noiembrie 1525 îi porunci Solomoniei să intre în cinul monahal. Astfel, Solomonia fu silită să primească îndată tunderea în monahism în Mănăstirea Naşterii Domnului din Moscova, iar apoi fu escortată până la Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Suzdal. Aici, prin nevoinţe tăinuite de ceilalţi reuşi să alunge gândurile cele lumeşti, să biruiască patimile şi să îşi dăruiască mintea şi inima întregi lui Dumnezeu.

Prinţul Kurbski a numit-o pe maica Sofia „muceniţă”. Într-o notare veche din Vieţile Sfinţilor este numită „Sfânta prinţesă Sofia, făcătoarea de minuni, care a vieţuit în Mănăstirea Acoperământului Maicii Domnului”. În vremea prinţului Teodor era cinstită ca sfântă.  Ţarina Irina trimise la Suzdal „marii prinţese Solomonia, numită şi Sofia, o ţesătură de catifea reprezentând pe Mântuitorul Hristos dimpreună cu alţi sfinţi”. Patriarhul Iosif îi ceru printr-o scrisoare arhiepiscopului Serapion de Suzdal să slujească o panihidă şi alte rugăciuni la mormântul cuvioasei maici Sofia.

Sfânta cuvioasă Sofia plecă la cele veşnice în anul 1542. De-a lungul vremii se săvârşiră multe minuni la mormântul ei.

Pomenirea sa se mai săvârşeşte la 16 decembrie, ziua fericitei sale adormiri (1542).

+ * + * +

+ * + * +

Moaştele Sfintei Cuvioase Sofia de Suzdal

Sursa:http://sfintisiicoane.wordpress.com

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: