Prima pagină > Noi pagini de Sinaxar > 26 iulie: SF. CUVIOS IOANICHIE DE LA MUSCEL ( VIAŢA, SLUJBA, ACATISTUL, SCRIERI)

26 iulie: SF. CUVIOS IOANICHIE DE LA MUSCEL ( VIAŢA, SLUJBA, ACATISTUL, SCRIERI)

Sf. Cuvios Ioanichie de la Muscel

(26 Iulie)

VIAŢA ŞI NEVOINŢELE

Sfantul Cuvios Ioanichie Schimonahul este unul din cei mai renumiti sihastri ce s-a nevoit pe Valea Chiliilor in primele decenii ale secolului al XVII-lea. Se crede ca acesta era cu metania din Manastirea Cetatuia Negru Voda de alaturi, unde s-a nevoit la sfarsitul secolului al XVI-lea.

Ravnind fericitei vieti pustnicesti si arzand pentru dragostea lui Hristos, Sfantul Ioanichie a trait in pestera sa mai bine de 30 de ani, vreme in care acesta nu a vazut chip de om, numai ucenicul sau aducandu-i paine si apa, o data pe saptamana.

Din pricina inaccesibilitatii locului, ucenicul ii dadea hrana coborand-o, pana la gura pesterii, intr-un cos legat cu sfoara. Tot prin ucenicul sau credincios, egumenul de laManastirea Negru Voda din Campulung ii trimitea, din cand in cand, Sfinte Taine spre Impartasire.

Cum s-a nevoit acolo schimonahul Ioanichie, cate ispite a rabdat si la ce masura duhovniceasca a ajuns, singur Dumnezeu stie. Sfantul Ioanichie, in urma marilor sale nevointe pentru Hristos, si-a cunoscut din-nainte sfarsitul sau, astfel incat, si-a sapat singur mormantul in pestera in care a vietuit. Apoi, culcandu-se in mormant, si-a dat sufletul in mainile Domnului.. iar pestera a ramas parasita vreme prea indelungata.

Cu trecerea anilor, numele Sfantului Cuvios Ioanichie s-a uitat, iar pestera lui s-a parasit din cauza muntelui abrupt. In primele decenii ale secolului al XX-lea, coborandu-se egumenul schitului cu o franghie in pestera, a descoperit osemintele intregi ale acestui mare sihastru, asezate cu bunacuviinta in fundul pesterii. Erau galbene, binemirositoare si acoperite cu o panza de paianjen. Deasupra mormantului erau sapate in piatra aceste cuvinte: „Ioanichie Schimonah, 1638”.

Sfantul Ioanichie Schimonahul de la Cetatuia – descoperirea sfintelor moaste

Monahul Pimen Barbieru s-a nascut in comuna Matca din judetul Galati, intr-o familie de oameni credinciosi, ca cel mai mare dintre cei 6 copii ai familiei – 6 baieti si o fata. Ramas orfan de tata in urma Primului Razboi Mondial, in urma luptei de la Marasesti, tanarul Pimen va ramane, in scurt timp, orfan si de mama, aceasta murind in urma unei grave boli – tifos. In urma mortii si celui mai mic dintre frati, la frageda varsta de numai 2 ani, cei ramasi in viata ajung in grija rudelor acestora.

Ravnitorul de cele sfinte, Pimen, ia calea manastirii. Putin mai tarziu, acestuia ii calca pe urme si alti doi frati ai sai: arhimandritul Nifon, ajuns staret la Manastirea Cernica, si Maica Doroteea de la Manastirea Pasarea.

Din randuiala lui Dumnezeu, monahul Pimen ajunge staret al Manastirii Cetatuia. Pentru evlavia si smerenia de care va da dovada, acestuia i se va randui sa traiasca o minune. Ca urmare a ravnei spre cele sfinte, inainte de Postul Mare, parintele Pimen hotaraste sa petreaca cele 40 de zile intr-una din pesterile Muntelui Cetatuia, urmand astfel marilor nevoitori de odinioara.

Tot din randuiala lui Dumnezeu, care nu lasa necinstiti si ascunsi pe sfintii Sai, parintele Pimen patrunde intr-o pestera cu buna mireasma. Aici se aflau, neatinse de stricaciune, placute la vedere si frumos mirositoare, moastele Sfantului Schimonah Ioanichie, adormit in Domnul la anul 1638.

In interiorul pesterii, pe peretele de piatra, sfantul si-a cioplit doar numele si anul adormirii sale, spre vesnica pomenire, astfel: „Ioanichie Schimonah 1638.” Moastele au fost mutate, cu mare evlavie in biserica manastirii. Acestea sunt singurele moaste intregi ale unui sfant cuvios roman din secolul al XVII-lea pastrate pana in zilele noastre.

Sfantul Ioanichie Schimonahul – sfantul ocrotitor din Carpatii Romaniei

Prea Sfintitul Calinic al Argesului, vorbind despre Sfantul Ioanichie, spune urmatoarele: „Cand citim in Scripturile batrane ca „al Domnului este pamantul si plinirea lui!” (Psalmul 23, 1), inima ne tresalta de bucurie si sufletul inalta marire lui Dumnezeu Atoatecreatorul.

Pe intinsul Pamantului, vai, campii, dealuri si munti, zidirea lui Dumnezeu, faptura mainilor Sale, omul, a umplut vazduhul cu bucuria lui de a fi, in frumusetea lumii vazute. Din plamada mainilor Sale, Dumnezeu a ridicat eroii credintei, nadejdii si dragostei, sihastrii si eroii pe drumul desavarsirii rasariti si la noi, de la picioarele muntilor pana-n crestetul lor mangaiati de lumina si caldura soarelui.

„Coloana vertebrala” a Romaniei, Carpatii, plini de pesteri, ape, flori si cant de pasari cu ponoare si poieni pline de ghiocei, narcise si brazi, candelabre atarnate de taria cerurilor, iubitorii de Dumnezeu, monahii si monahiile, unii preoti si arhierei si-au cuprins fiinta intru marirea lui Dumnezeu, cea nevestejita de trecerea timpului, intru sfanta sihastrie si veghere neadormita. De mii de ani, Carpatii si spatiile romanesti au cantat imaginea lui Dumnezeu in culori si lumini neapuse. Templul cel maret, indreptat cu fruntea spre soare, Carpatii romanesti, si-a deschis ferestrele de veghe, rugaciune si virtuti.

Carpatii Moldovei, Ceahlaul cel sihastresc, daca ne gandim doar la sihastrii nevoitori din secolele XVI-XVII, vom aminti pe Melania si Sofia schimonahiile, cuviosii Vucol, Ghedeon si Gherman; cuviosul Lazar Sihastrul din Sihastria Putnei, Silvestru, Chiriac, Iov si Agaton, sihastrii din chinovia Tazlau, Chiriac, celebru  nevoitor din muntii Bisericani, Partenie si Pavel, ctitorii Sihastriei Nemtene, Varlaam, Mitropolitul sfant, de curand canonizat, Epifanie si Daniil de la Voronet, Atanasie Crimca, mitropolitul Moldovei si Sucevei, episcopul Efrem al Radautilor, Pangratie arhimandritul de la Sucevita, Dosoftei Dascalul de la Schitul Zosima Secul Neamtului; cuviosii Evloghie, Pimen, Misail, Vasile si Paisie, Partenie si Rafael, din Sihastria Agapiei Vechi; Filotei Dascalul de la Manastirea Putna, Isaia Pustnicul de la Manastirea Moldovita si Ioan Arhiepiscopul de la Rasca. O parte dintre sihastrii mentionati vor fi canonizati anul acesta, la propunerea Parintelui Patriarh Daniel si cu aprobarea Sfantului Sinod.

In Carpatii Tarii Romanesti si ai Ardealului s-au nevoit Meletie si Neofit, sihastrii din pesterile Manastirii Stanisoara, Daniil si Misail, ctitorii Manastirii Turnu; Sfintii IerarhiSava si Iorest marturisitorul, Iosif de la Partos si Ioan Valahul. O, Doamne, si cati sihastrii sfinti n-or mai fi pe acest sfant pamant romanesc pe care noi nu-i stim, dar pe care Dumnezeu ii va scoate la lumina atunci cand va crede El.

In Tara Campulungului Muscel se afla o sihastrie unica in felul ei, numita Valea Chiliilor, in vechea asezare dacica denumita Cetateni, de la care si-a luat numirea si Manastirea Cetatuia Negru Voda.

In acest loc mirific – Valea Chiliilor -, in secolele trecute, zeci de sihastri ridicau marire lui Dumnezeu in postiri si rugaciuni cu foc dumnezeiesc. In chip cu totul minunat, in anul 1944, egumenul Schitului Cetatuia, Pimen Barbieru, dimpreuna cu monahul Isidor, din indemn dumnezeiesc, au descoperit o pestera sapata in peretele muntelui, aproape de bisericuta din piatra, in care se aflau, pe un pat de piatra, moastele unui sfant sihastru. Ele erau acoperite de o panza fina tesuta de paianjeni, iar deasupra, pe perete scris in piatra: „Schimonahul Ioanichie + 1638.”

Din marturiile de atunci, transmise prin viu grai mai mult, osemintele marelui sihastru Ioanichie au fost duse in biserica schitului si asezate la loc de cinstire, unde se afla pana in ziua de astazi.

Vietuitorii Manastirii Cetatuia Negru Voda, staretul Modest, crestinii evlaviosi si clericii mireni, dau marturii despre minunile ce le savarseste Schimonahul Ioanichie. Cea mai aspra sihastrie din Tara Romaneasca, Valea Chiliilor, este un tezaur duhovnicesc unde s-au sihastrit in post si rugaciune, in decursul veacurilor, multime de calugari.

Pana acum, cu voia lui Dumnezeu, s-au descoperit moastele Schimonahului Ioanichie, trecut la cele vesnice in anul 1638, dupa cum s-a citit inscriptia sapata in piatra, pe peretele din pestera, poate chiar de mana sa.

Aceste semne, de vadita piosenie, ne indeamna sa facem demersurile la Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane pentru a aproba pregatirea canonizarii Schimonahului Ioanichie, care s-a nevoit in Valea Chiliilor peste 30 de ani. Ne bucuram sa reamintim osteneala Parintelui Ioanichie Balan, harnicul cercetator care a publicat cateva carti in care a zidit memoria timpului sihastresc din Romania, cum ar fi:

„Vetre de sihastrie romaneasca, Sihastrii din Dambovita” (Editura IBMBOR, Bucuresti, 1982); „Sihastria de pe Valea Chiliilor, Comuna Cetateni, secolele XIII-XIX”; „Pateric romanesc” (Editura Arhiepiscopiei Tomisului si Dunarii de Jos, Galati, 1990);”Cuviosul Ioanichie Schimonahul – Sihastria Valea Chiliilor Muscel” († 1638) si „Sfinte Moaste din Romania” (Editura Manastirea Sihastria, 2004).

Osteneala Parintelui Ioanichie Balan, marele cautator, prin munti si vai, de sfinte sihastrii, unde au vietuit in aspra asceza si sfintenie, cu candela aprinsa intru priveghere neadormita, isi gaseste acum mangaiere, intalnindu-se cu toti sfintii romani, cuviosi si ierarhi, despre care a scris cu credinta, nadejde si iubire, aprinse de focul Duhului Sfant.

Daca nu era voia lui Dumnezeu, Duhul Sfant nu-l indemna pe egumenul Pimen Barbieru sa descopere pestera din peretele abrupt al muntelui din Valea Chiliilor sisfintele moaste ale Schimonahului Ioanichie care au rezistat timpului 370 de ani.”

SLUJBA SFÂNTULUI CUVIOS IOANICHIE DE LA MUSCEL

Slujba Vecerniei Mici, Vecerniei Mari, Utreniei şi Acatistul Cuviosului Ioanichie Schimonahul de la Sihăstria Valea Chiliilor, Mănăstirea Cetăţuia, Negru Vodă au fost alcătuite de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Romanului, diortosite de Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului şi aprobate în Şedinţa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din data de 18-19 iunie 2009.

LA VECERNIA MICĂ

La: „Doamne, strigat-am”, se pun stihiile pe 4, glasul al 4-lea

Podobie: Dat-ai semn…

Pe tine, cel ce ai luat crucea ostenelilor şi nevoinţelor sihăstreşti, Cuvioase Ioanichie, te lăudăm cu bucurie în ziua trecerii tale în odihna lui Dumnezeu, unde te rogi pentru sufletele noastre.

Înflorit-a, ca şi crinul, peştera în care te-ai sălăşluit din Valea Chiliilor, următor fiind, părinte, marilor sihaştri al căror nume numai Dumnezeu îl ştie, căci pe toţi îi odihneşte în slava Sa cea negrăită.

Pe îngerul cel pământesc şi omul cel ceresc, pe iubitorul de Dumnezeu, Ioanichie, să-l cinstim cu cântări duhovniceşti pentru că, în ceruri, se roagă pentru sufletele noastre, iar pe pământ ne-a lăsat comoară duhovnicească, sfintele sale moaşte!

Ca şi Ilie de demult, în peşteră ţi-ai petrecut viaţa, înfruntând cu bărbăţie ispitele războiului nevăzut. Pentru aceasta Hristos, văzând răbdarea ta, Cuvioase, te-a învrednicit să-L vezi, faţă către faţă, în lumina împărăţiei celei de Sus.

Slavă…., glasul al 6-lea

Cine poate spune, Părinte, care a fost lucrarea ta cea duhovnicească, ascuns fiind treizeci de ani în adâncimile peşterii din Valea Chiliilor? Dumnezeu Atotştiitorul a numărat mulţimea virtuţilor pe care le-ai împlinit, aşezându-te în odihnă veşnică, în ceruri, iar noi, pe pământ, minunându-ne de răbdarea ta, te lăudăm şi cinstim sfintele tale moaşte.

Şi acum…

Maică preacurată, Născătoare de Dumnezeu, roagă pe Fiul Tău Cel preaiubit să ne scoată din nevoi şi din necazuri, ca să te lăudăm zicând: Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

LA STIHOAVNĂ

Se pun stihirile, glasul al 2-lea
Podobie: Casa Eufratului…

Arătatu-te-ai vas al Preasfântului Duh, sălaşluindu-te în peşteră întunecoasă, mult nevoitorule, Ioanichie, Părintele nostru, Cuvioase.

Stih: Scumpă este înaintea Domnului moartea Cuviosului Lui.

Ca o sămânţă purtătoare de rod duhovnicesc s-a pregătit sufletul tău în peşteră, care a fost semănată de Hristos în grădina Raiului desfătării.

Stih: Fericit bărbatul care se teme de Domnul şi doreşte să păzească
poruncile Lui.

Bucură-te, sihăstrie din Valea Chiliilor, care ai odrăslit mlădiţa purtătoare de rodul răbdării, Cuviosul Ioanichie!

Slavă…, Şi acum…

Cetele cele de Sus, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, te laudă cu pământenii, cântând neîncetat:
Bucură-te Maică nenuntită!

Troparul: glasul 1

Locuitor în sihăstrie şi înger trupesc, de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, părintele nostru Ioanichie; cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea, cereşti daruri luând, vindeci pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui ce ţi-a dat ţie putere, slavă Celui ce te-a încununat pe tine, slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri!

LA VECERNIA MARE

După obişnuitul psalm, se cântă
Fericit bărbatul… starea întâi

La: „Doamne strigat-am”, se pun stihirile pe 8, glasul al 5-lea.

Podobie: Cuvioase Părinte…

Cuvioase Părinte, cel ce ţi-ai curăţit sufletul în focul luptelor războiului nevăzut din peştera lui Negru Vodă, dumnezeiescul dar te-a purtat pe aripi către unirea cu Dumnezeu, pe Care L-ai iubit. Pentru aceasta te-ai umplut de frumuseţea cea nespusă a împărăţiei cerului, luminând sufletele noastre, Părinte Ioanichie.
(de două ori)

Cuvioase Părinte, sihăstria din Valea Chiliilor s-a umplut de lumină prin vieţuirea ta cea după Evanghelia lui Hristos, iar obştea Mănăstirii Cetăţuia Negru Vodă se veseleşte cu Duhul având ca mărgăritar de mult preţ sfintele tale moaşte purtătoare de mireasmă duhovnicească, revărsând tămăduiri celor ce le sărută cu credinţă. De aceea, minunate părinte, fă să strălucească lumina ta şi în sufletele noastre, doritoare de mântuire! (de două ori)

Cuvioase Părinte, chipul sihaştrilor şi podoaba Bisericii, în peşteră vieţuind, ai văzut întru nevedere pe Cel ce S-a născut în trup în peştera Bethleemului. Întru El petrecând pe pământ, te îndulceşti acum în casa pâinii din hrana dată celor aleşi de Hristos să locuiască împreună cu El. Roagă-te, Preasfinte, să se mântuiască sufletele noastre! (de două ori)

Cuvioase Părinte, dacă ţi-ai păstrat chipul tău nevătămat şi mintea ţi-ai ferit-o de patimile cele pierzătoare, ai ajuns la asemănarea cu Hristos, pe Care L-ai dorit. Toate simţirile trupului le-ai înduhovnicit încât, în trup fiind, ai dobândit starea de nepătimire şi ai gustat din bucuria cea nespusă a Raiului desfătării. Ajută-ne, părinte, să ne izbăvim de păcate şi fărădelegi ca să umblăm pe calea pocăinţei! (de două ori)

Slavă…, glasul al 6-lea

Pe purtătorul de Dumnezeu, Cuviosul Ioanichie, cel ce s-a nevoit în ţinutul minunat al Muscelului, la pomenirea sa cea de peste an, să-l lăudăm zicând: Bucură-te, Sfinte părinte, cel ce ai luat pe umeri Crucea şi ai urmat lui Hristos în toată viaţa! Bucură-te, înger pământesc şi omule ceresc, ieşit din viţa neamului românesc! Bucură-te, crinul bunelor vestiri, oferit Bisericii Ortodoxe din toată lumea! Bucură-te, podoaba sihaştrilor şi icoana nevoitorilor! Bucură-te, rugătorule, fierbinte pentru sufletele noastre!

Şi acum…, Dogmatica glasul al 6-lea.

VOHOD, Lumină lină…

Prochimenul zilei

PAREMIILE

Din Înţelepciunea lui Solomon, citire:
(V, 16-24; VI, 1-3)

Drepţii în veac vor fi vii şi întru Domnul este plata lor şi purtarea de grijă pentru dânşii este de la Cel preaînalt. Pentru aceea vor lua împărăţia podoabei şi stema frumuseţii din mâna Domnului, căci cu dreapta Sa îi va acoperi pe ei şi cu braţul Său îi va apăra. Lua-va râvna Lui drept armă şi va într-arma făptura spre biruirea vrăjmaşilor; îmbrăca-se-va în platoşa dreptăţii şi-şi va pune drept coif judecata cea nefăţarnică; lua-va drept pavăză nebiruită sfinţenia, va ascuţi cumplita mânie ca pe o sabie şi lumea va da război împreună cu Dânsul asupra celor fără de minte. Merge-vor drept nemeritoare săgeţile ca fulgerele, şi ca dintr-un arc bine încordat al norilor, la ţintă vor lovi. Şi mânia Lui ca o asvârlitoare de pietre va arunca grindină; întărâta-se-va asupra lor apa mării şi râurile îi vor îneca de năpraznă. Sta-va împotriva lor duhul puterii şi ca un vifor îi va vântura pe ei; fărădelegea va pustii tot pământul şi răutatea va răsturna scaunele celor puternici. Auziţi dar, împăraţi, şi înţelegeţi! Învăţaţi-vă, judecători ai marginilor pământului! Luaţi în urechi cei ce stăpâniţi mulţimi şi cei ce vă trufiţi cu mulţimile de neamuri! Că de la Domnul s-a dat vouă stăpânirea şi puterea de la Cel Preaînalt.

Din Înţelepciunea lui Solomon, citire:
( III, 1-9)

Sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu şi nu se va atinge de ele chinul. Părutu-s-a în ochii celor nepricepuţi că aceia au murit şi ieşirea lor din această lume s-a socotit pedepsire şi la plecarea lor de la noi sfărâmare; iar ei sunt în pace. Că de ar fi şi pedepsiţi în faţa oamenilor, nădejdea lor este plină de nemurire. Şi puţin fiind pedepsiţi cu mari faceri de bine se vor dărui, că Dumnezeu i-a ispitit pe dânşii şi i-a aflat Luişi vrednici. Ca pe aur în topitoare i-a lămurit pe ei şi ca o jertfă de ardere de tot i-a primit. Şi în vremea cercetării lor vor străluci şi ca scânteile pe paie vor fugi. Judeca-vor neamuri şi vor stăpâni popoare, şi va împărăţi peste dânşii Domnul în veci. Cei ce nădăjduiesc spre Dânsul vor înţelege adevărul, şi credincioşii în dragoste vor petrece cu Dânsul. Că har şi milă este pentru cuvioşii Lui şi cercetare pentru aleşii Lui.

Din Înţelepciunea lui Solomon, citire:
( IV, 7-15)

Dreptul de va ajunge să se sfârşească, întru odihnă va fi. Că bătrâneţile sunt cinstite, nu cele de mulţi ani, nici cele ce se măsoară cu numărul anilor. Şi cărunteţile sunt înţelepciunea oamenilor, şi vârsta bătrâneţilor, viaţa nespurcată. Plăcut lui Dumnezeu făcându-se, L-a iubit şi vieţuind printre păcătoşi, s-a mutat. Răpitu-s-a ca să nu schimbe răutatea mintea lui, sau viclenia să înşele sufletul lui. Că râvna răutăţii întunecă cele bune şi neînfrânarea poftei schimbă mintea celui fără de răutate. Sfârşindu-se peste puţin, a împlinit ani îndelungaţi; că plăcut era Domnului sufletul lui. Pentru aceasta s-a grăbit a-l scoate pe dânsul din mijlocul răutăţii. Iar popoarele au văzut şi nu au cunoscut şi nici nu au pus în gând una ca aceasta. Că har şi milă este pentru cuvioşii Lui, şi cercetare pentru aleşii Lui.

LA LITIE

Stihira Cuviosului, glasul al 2-lea:

Pomenirea Cuviosului Ioanichie ne revarsă astăzi în suflete mireasmă duhovnicească şi bucuria întâlnirii cu Dumnezeu, căci minunatul părinte s-a ostenit în toată viaţa sa urmând lui Hristos şi sălăşluind în peştera din Valea Chiliilor. Pentru aceea, după îndelungi nevoinţe, a fost aşezat în lumina cea necreată a împărăţiei Cerurilor, de unde se roagă să primim şi noi milă şi har de la Dumnezeu, Cel ce este minunat între Sfinţii Săi.

Slavă…, glasul al 5-lea…

Cuvioase Părinte Ioanichie, nu ai dat somn ochilor tăi, nici genelor tale dormitare până ce sufletul şi trupul nu ţi le-ai curăţit de patimi şi pe tine însuţi te-ai gătit locaş al Duhului. Că venind Hristos împreună cu Tatăl, sălăşluire întru tine s-a făcut şi Treimii Celei de o Fiinţă slujitor ai ajuns; propovăduitorule de lucruri mari, Ioanichie, roagă-te pentru sufletele noastre!

Şi acum…, a Născătoarei.

Fericimu-te, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, şi te mărim credincioşii după datorie pe tine, cetatea cea neclintită, zidul cel nesurpat, ocrotitoarea cea tare şi scăparea sufletelor noastre.

La binecuvântarea pâinilor se cântă Troparul Cuviosului de 2 ori şi al Născătoarei, o dată.

LA STIHOAVNĂ

Bucură-te, cămara cea cu bun miros a pustniceştilor nevoinţe cu adevărat! Că, luând Crucea pe umeri, ai urmat lui Hristos, împlinind cu prisosinţă toate poruncile Evangheliei, zdrobind sub picioare toată robia vrăjmaşului, minunate părinte Ioanichie. Întru evlavie petrecând în sihăstrie, sufletul l-ai ridicat peste plăcerile cele trupeşti, arzând de dragostea cea dumnezeiască a Stăpânului Mântuitor. Pentru aceasta, la săvârşirea ta din peştera întunecoasă, sufletul tău înaripat cu virtuţile s-a înălţat la Ceruri, unde a fost aşezat în lumina cea neapropiată, din care trimite-ne nouă pace şi mare milă!

Stih: Scumpă este înaintea Domnului moartea Cuviosului Lui.

Bucură-te, cel ce ai fost următor sihaştrilor din Valea Chiliilor a Munţilor Carpaţi, Părinte Ioanichie, prealăudate! Că prin nevoinţe şi rugăciune neîncetată ai sugrumat toate ispitele diavoleşti, iar prin statornicie ai supus cugetului toate patimile trupului. Drept aceea, minunate părinte, numele tău s-a făcut cunoscut în toate laturile Ortodoxiei româneşti, iar Dumnezeu a voit să preamărească, peste veacuri, trupul în care ai vieţuit. Cinstind moaştele tale, avem încredinţare că, în Ceruri, te rogi lui Hristos Dumnezeu să dăruiască sufletelor noastre pace şi mare milă.

Stih: Fericit bărbatul care se teme de Domnul şi doreşte să păzească
poruncile Lui.

Părinte Ioanichie, sihastru iscusit şi împlinitor al Evangheliei lui Hristos, te-ai făcut, prin nevoinţe, prieten şi casnic al lui Dumnezeu; dacă te desfătezi în Ceruri de bunătăţile cele făgăduite celor osârduitori, ajută pe cei ce cinstesc cu dragoste sfântă pomenirea ta să se împărtăşească de harul Duhului Sfânt, prin care să se ridice deasupra neputinţelor trupeşti şi a patimilor sufleteşti pentru ca să slăvească pe Hristos, Cel ce trimite pace şi mare milă.

Slavă…, glasul al 8-lea.

Mulţimile călugărilor te cinstim pe tine, îndreptătorule Ioanichie, părintele nostru, că prin tine am cunoscut a umbla cu adevărat pe cărarea cea dreaptă. Fericit eşti că ai slujit lui Hristos şi ai biruit puterea vrăjmaşului, cel ce eşti cu îngerii împreună vorbitor, iar cu drepţii şi Cuvioşii împreună locuitor, cu care roagă-te Domnului să se miluiască sufletele noastre!

Şi acum…, a Născătoarei.

Fecioară nenuntită, care pe Dumnezeu în chip de negrăit L-ai zămislit cu trup, Maica Dumnezeului Celui preînalt, primeşte rugăciunile robilor tăi! Ceea ce eşti cu totul fără prihană, care dăruieşti curăţire de păcate, primind acum rugăciunile noastre, roagă-te să ne mântuim noi toţi!

Dacă nu se face Litie, urmează: Acum slobozeşte…, şi celelalte, apoi Troparul Cuviosului,

Slavă …, Şi acum…, a Născătoarei.

LA UTRENIE

La: „Dumnezeu este Domnul…” se cântă Troparul Sfântului (de două ori),
Slavă…, Şi acum…, a Născătoarei de Dumnezeu.

După Catisma întâi, se cântă Sedealna, glasul 1,

Podobie: Mormântul tău…

Viaţă plină de virtuţi petrecând pe pământ, te-ai făcut locaş al Prea Sfântului Duh, luminând, Cuvioase Părinte, plaiurile muscelene şi Biserica dreptmăritoare a neamului din care ai ieşit. Bucură-te, zicem noi, cei ce te numim prieten şi casnic al lui Dumnezeu!

Slavă…., iar aceasta
Şi acum… a Născătoarei.

Marie, ceea ce eşti cinstit locaş al Stăpânului, ridică-ne pe noi cei căzuţi în prăpastia cumplitei deznădăjduiri, a greşelilor şi a necazurilor, că tu eşti izbăvitoare şi ajutătoare a păcătoşilor, ocrotitoare tare şi miluieşti pe robii tăi!

După Catisma a doua, se cântă Sedealna, glasul al 8-lea;
Podobia: Pre înţelepciunea şi Cuvântul …

Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi, Cel ce a preaslăvit pe Schimonahul Ioanichie din ţinuturile Argeşului! Căci acesta s-a ridicat prin nevoinţe şi rugăciune la starea bărbatului desăvârşit. La săvârşirea din viaţa aceasta vremelnică, sufletul său l-a aşezat în ceata Cuvioşilor din Raiul desfătării, iar trupul l-a rânduit să fie mărgăritar de mult preţ obştei Mănăstirii Cetăţuia, Negru Vodă, unde a vieţuit, ca să fie balsam tămăduitor bolilor nevindecate. Pentru aceasta, la pomenirea sa cea de peste an îl lăudăm cu dragoste şi zicem: Sfinte Părinte Ioanichie, roagă pe Hristos Dumnezeu iertare de păcate să dăruiască celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea ta!

Slavă…, iar aceasta.
Şi acum… a Născătoarei.
Pe ceea ce este uşă cerească şi chivot, munte cu totul sfânt, nor strălucitor, pe scara Raiului celui cuvântător, mântuirea Evei şi odorul cel mare a toată lumea să o lăudăm, că printr-însa s-a săvârşit mântuirea noastră şi iertarea greşelilor celor de demult! Pentru aceasta strigăm către dânsa: Roagă pe Fiul tău şi Dumnezeu iertare de greşeli să dăruiască celor ce se închină cu credinţă prea Sfintei naşterii tale!

Urmează Polieleul: Robiile Domnului… apoi:

Mărimurile

Stih 1: Aşteptând, am aşteptat pe Domnul şi el a căutat spre mine şi a auzit rugăciunea mea.

Stihiră:

Fericimu-te pe tine, mult nevoitorule, Părintele nostru Ioanichie şi cinstim trăirea ta după Evanghelia lui Hristos.

Stihiră:

Veniţi, iubitorilor de prăznuire, să lăudăm pe Schimonahul Ioanichie din peştera Văii Chiliilor, pe lauda ţinutului Argeşului şi a Mănăstirii Cetăţuia, Negru Vodă!

2. Genunchii mei au slăbit de post şi trupul meu s-a istovit din lipsa untului de lemn.
3. După cuvintele gurii Tale, m-am ferit de cărările împilărilor.
4. Întors-ai plângerea mea întru bucurie, luat-ai necazul de la mine şi m-ai încins cu veselie.
5. Să ştiţi că Domnul şi-a cunoscut sluga Sa cea credincoasă.
6. Lăudaţi pe Domnul toţi Cuvioşii Lui! Slăviţi cu laude Sfinţenia Lui!

Slavă…

Slavă Ţie, Treime Sfântă: Părinte, Cuvinte şi Duhule Sfinte! Slavă Ţie, Dumnezeule!

Şi acum…, a Născătoarei.

Bucură-te, ceea ce eşti cu dar dăruită, Marie, Domnul este cu tine şi prin tine cu noi!

Aliluia. (de trei ori)

După Polieleu se cântă Sedealna, glasul al 4-lea.

Podobie: Arătatu-te-ai astăzi lumii…

Răsărind peste veacuri ca un luceafăr din peştera unde ai adormit întru Domnul, spre a risipi norii întunericului ce se abat peste ţinuturile româneşti, ieşit-ai, părinte, să te arăţi ca lumină aprinsă din Lumina lui Hristos.

Slavă… iar aceasta.
Şi acum… a Născătoarei.

Cu venirea Prea Sfântului Duh, pe Cel ce pe scaun este şezător cu Tatăl şi de o Fiinţă, prin glasul îngerului, L-ai zămislit, Curată, de Dumnezeu Născătoare, ceea ce eşti chemarea la viaţă a lui Adam.

Se cântă Antifonul întâi al glasului al 4-lea: Din tinereţile mele…

Prochimen, glasul al 4-lea:

Scumpă este înaintea Domnului moartea Cuviosului Lui.

Stih: Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie?

Toată suflarea…

Evanghelia de la Matei (11, 27-30):
Zis-a Domnul ucenicilor Săi: toate-Mi sunt date de către Tatăl Meu…
(vezi ….. în săptămâna a 4-a după Rusalii)

Psalmul 50

Slavă… glasul al 2-lea

Pentru rugăciunile schimonahului Tău, Ioanichie, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre!

Şi acum… a Născătoarei, asemenea.

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea greşalelor noastre!

Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta…

Stihira idiomelică, glasul al 6-lea.

Cuvioase părinte, în tot pământul Ţării Româneşti a ieşit vestea faptelor tale, pentru aceasta în Ceruri ai aflat plata ostenelilor, taberele demonilor ai pierdut, cetele îngerilor ai ajuns, a căror viaţă fără prihană ai urmat. Îndrăznire având către Dumnezeu, cere pace sufletelor noastre!

CANOANELE

Se pun două canoane: Canonul Născătoarei de Dumnezeu, pe 6 şi
Canonul Cuviosului Ioanichie, pe 8.

Cântarea întâi: Glasul al 6-lea

Irmosul:

Ca pe uscat umblând Israel cu urme prin adânc, pe prigonitorul Faraon văzându-l înecat a strigat: lui Dumnezeu cântare de biruinţă să-I cântăm!

Bucură-te, tăria cea prealăudată a părinţilor! Bucură-te, lauda cea preamărită a neamului nostru! Bucură-te, izvorul mântuirii care izvorăşti mila celor ce cu credinţă te laudă pe tine, singură prea lăudată!

Primeşte laudă din buzele cele întinate, ceea ce eşti mult lăudată şi preamărită! Că tu eşti buna podoabă şi mântuirea lumii, care ocroteşti pe toţi cei ce cu cucernicie te cântă pe tine.

Bucură-te, cortule de lumină purtător, făclie, biserică, masă şi munte sfânt! Bucură-te, palatul măririi, dumnezeiscule locaş al lui Dumnezeu! Bucură-te, zidul cel nesurpat al celor ce te lăudăm pe tine!

Ceea ce eşti nădejdea şi ocrotitoarea celor fără de nădejde, ajutătoarea cea neînfruntată a tuturor, deschide-mi uşile cele cereşti şi adu-mă la Fiul tău, Stăpână, pe mine, robul tău!

A Cuviosului, glasul al 8-lea

Irmos: Apa trecând ca pe uscat…

Veniţi, toţi iubitorii de Hristos, să prăznuim pe unul din sihaştrii ţinuturilor muscelene, pe Ioanichie Sihastrul, cel ce s-a nevoit în peştera din Valea Chiliilor!

Bucuraţi-vă, toţi fiii Bisericii neamului românesc, căci Ioanichie din Mănăstirea Cetăţuia, Negru Vodă a fost preaslăvit de Dumnezeu şi aşezat în împărăţia Sa cea veşnică!

Slavă…

Preasfântă Treime, Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile alesului Tău, Ioanichie, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi!

Şi acum…, a Născătoarei.

Îndreptându-ne cu învăţăturile cele înţelepte ale Fiului Tău, pe Stăpânia dumnezeiască cea Una şi în trei Străluciri slăvim, şi pe tine, Pururea Fecioară, te fericim.

Catavasie: Deschide-voi gura mea…

Cântarea a 3-a
Irmosul:

Nu este sfânt precum Tu, Doamne Dumnezeul meu, Carele ai înălţat fruntea credincioşilor Tăi, Bunule, şi ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.

Pe tine, Preasfântă, te măresc toate cetele îngerilor, iar noi după datorie neîncetat te cântăm şi cu mulţumită te lăudăm: Bucură-te, scăparea şi ajutorul celor ce cu credinţă te caută pe tine!

Cine după vrednicie va lăuda naşterea ta, Născătoare de Dumnezeu Fecioară? Striga cu spaimă zidirea, văzând taina cea săvârşită întru tine, că în adevăr n-a născut alta, fecioară fiind, afară de tine.

Dăruieşte milă, celor ce cer de la tine, Fecioară, şi-ţi tinde mâna ta celor ce sunt întru nevoi şi ne întâmpină în primejdii, că pe tine te avem toţi izbăvire în necazuri!

Lacrimi de pocăinţă nu am, ca desfrânata de demult, şi în desfrânări viaţa mea cheltuind-o, cad la tine rugându-mă cu suspine: Dă-mi, Stăpână, cu rugăciunile tale, plâns curăţitor!

A Cuviosului
Irmos: Doamne Care ai făcut…,

Având voinţa luminată de Duhul Sfânt şi mintea statornicită în puterea cea de Sus, ai ajuns la nepătimire şi la desluşirea tainelor lui Dumnezeu.

Năvălirile demonilor din războiul cel nevăzut le-ai surpat cu rugăciunea şi postul, care ţi-au devenit aripi ale
sufletului atunci când Domnul te-a chemat la Ceruri.

Slavă…

Purtătorule de Dumnezeu, Ioanichie, ai strălucit mai mult decât toţi sihaştrii timpului tău, de aceea Dumnezeu, Cel în Treime lăudat, te-a preamărit.

Şi acum…, a Născătoarei.

Pe tine noi toţi te-am agonisit scăpare şi zid al nostru creştinesc şi pe tine te mărim neîncetat, Maică Preacurată!

SEDEALNA, glasul al 5-lea.

Podobie: Pe Cuvântul cel împreună…

Crucea Domnului ridicând, înţelepte, lui Hristos I-ai şi urmat fără şovăire. Credinţa, nădejdea şi dragostea au fost virtuţile pe care le-ai împlinit şi care te-au purtat către asemănarea cu Dumnezeu.

Slavă…tot aceasta
Şi acum… a Născătoarei

Luminează, ceea ce eşti bună, cu lumina ta sufletul meu cel întunecat şi alungă-i împietrirea, învăţându-mă să fac voia Fiului tău, ca să aflu iertare de greşelile mele cele multe, Preacurată, şi să scap de focul cel nestins cu rugăciunile tale!

Cântarea a 4-a
Irmos:

Hristos este puterea mea, Dumnezeu şi Domnul – cântă cinstita Biserică cu dumnezeiască cuviinţă, strigând din cuget curat, întru Domnul prăznuind.

Tu eşti slujirea lumii, Născătoare de Dumnezeu curată, şi mântuirea tuturor, ca ceea ce ai născut pe Dumnezeu. Pentru aceasta cu dragoste te mărim toţi şi te binecuvântăm.

Zid de întărire şi nădejde a credincioşilor şi turn de mântuire eşti, pentru aceasta surpă, Preacurată, pe vrăjmaşii care se oştesc asupra noastră, că în tine ne-am pus toată nădejdile!

Având nădejdea ta cea nebiruită, Preacinstită, surpăm semeţiile vrăjmaşilor prin credinţa cea întru tine, că acum ne întărim cu chemarea ta.

Vezi-mi necazul meu, Preacurată, vezi suspinul meu, vezi-mi mâhnirea şi arată întru mine Harul tău cel mult, umplând de veselie sufletul meu cel smerit!

A Cuviosului:

Irmosul: Auzit-am, Doamne, taina…

Aşa precum Hristos, la plinirea vremii, a coborât în peştera din Bethleem ca să se nască, tot aşa şi tu, sfinte Ioanichie, ai coborât în peşteră ca să te înalţi întru Cel pe care L-ai iubit şi a cărui Cruce ai luat.

Cu totul te-ai sfinţit lui Dumnezeu, minunate părinte, prin El trăind şi pentru El murind, având nădejde că vei învia împreună cu El în slava cea negrăită a împărăţiei celei de Sus.

Slavă…

Ştiindu-L pe Dumnezeu că este Făcător a toate câte sunt, Ocârmuitor cu totul înţelept şi cu adevărat de viaţă Dătător, Cuvioase Ioanichie, în toată viaţa ai cântat: Slavă, Ţie, Treime Sfântă, miluieşte făptura ta cea căzută pentru numele Tău Celui Sfânt!

Şi acum…

Pe Dumnezeu, Cel ce S-a întrupat din tine, Care neschimbat a rămas precum a fost şi de o Fiinţă fiind cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, roagă-L ceea ce L-ai născut, să ne dăruiască iertare de greşeli şi mântuire sufletelor noastre!

Cântarea a 5-a
Irmosul:

Cu dumnezeiască strălucirea Ta, Bunule, sufletele celor ce mânecă la Tine cu dragoste mă rog luminează-le, ca să Te vadă, Cuvântule al lui Dumnezeu, pe Tine, adevăratul Dumnezeu, Cel ce ne chemi din negura greşelilor!

Bucură-te, zidul credincioşilor şi mijlocitoarea cea tare, Preacurată! Bucură-te, munte sfânt, Prealăudata! Bucură-te, scară însufleţită, Stăpână! Bucură-te, bucuria şi ajutorul tuturor celor fără ajutor, şi acoperământul celor ce cu tot sufletul aleargă la tine!

Ceata proorocilor, strigând cu mare glas, a propovăduit înfricoşătoarea taină a Naşterii tale, că tu singură ai născut fără stricăciune pe Dumnezeul tuturor, Carele după Naştere te-a păstrat Fecioară, precum te-a păzit şi mai înainte de Naştere.

Cine va putea, Curată, să spună taina ta cea mai presus de minte? Că pe Dumnezeu ai născut şi, ca pe un prunc, pe Acesta L-ai alăptat. Pentru aceea toate neamurile te fericesc, precum mai înainte ai zis, Fecioară, şi cu dragoste cântăm pe Cel ce te-a preamărit pe tine.

Darurile tale cele de Dumnezeu dăruite, ca ceea ce eşti milostivă şi iubitoare de bine, le reverşi oamenilor totdeauna, Născătoare de Dumnezeu, Maică nenuntită. Tu izbăveşti pe toţi din chinuri cu rugăciunile tale, de aceea să nu treci cu vederea pe cei ce aleargă la acoperământul tău cel tare.

A Cuviosului:
Irmos: Mânecând, strigăm către Tine…

Precum cerbul care caută să se adape din izvoarele răcoroase ale munţilor, aşa şi tu, părinte, în toată viaţa ai dorit să nu te depărtezi de izvorul cel pururea curgător al învăţăturilor lui Hristos.

Precum Ilie oarecând a stat în peşteră pentru a se pregăti să se întâlnească cu Dumnezeu în Horeb, aşa şi tu, Cuvioase Ioanichie, tot în peşteră te-ai pregătit să te întâlneşti cu Hristos, faţă către faţă, în Împărăţia lui Dumnezeu.

Slavă…

După îndelungi osteneli şi chinuri, când Dumnezeu a voit, te-a mutat din viaţa aceasta la cea veşnică, unde Hristos s-a recunoscut în chipul tău şi-n faptele pe care le-ai făcut spre slava Sa.

Şi acum…

Cei ce te avem pe tine zid şi cu apărarea ta suntem înconjuraţi, care ne lăudăm cu dumnezeiasca ta mărire, pe tine te fericim, că tu, Preasfântă, izvorăşti sufletelor noastre bucurie negrăită.

Catavasia…

Cântarea a 6-a

Irmosul:

Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine: Scoate din stricăciune viaţa mea, Mult-Milostive!

La tine cad, Precurată Născătoare de Dumnezeu. Cere prin rugăciunile tale de la Fiul tău şi Domnul, Dăruitorul a toată bunătatea, să-mi dea şi mie iertare greşelilor!

Întru adâncul viforului celui cumplit al mării, care mă învăluie, m-am aruncat prin nemăsuratele şi grelele mele păcate; potoleşte-mi furtuna şi dăruieşte-mi alinarea, ceea ce eşti cu totul neîntinată!

Ceea ce eşti Stăpâna tuturor ziditorilor, ca una ce pe Dumnezeu mai presus de fire L-ai născut, curăţeşte-mi rănile greşelilor, Precurată, şi vieţii celei veşnice învredniceşte-mă!

Tu eşti mângâierea şi scăparea robilor tăi, Precurată. Pentru aceasta fă cerere de rugăciune neîncetată către Dumnezeu pentru cei ce cu credinţă şi cu dragoste te roagă pe tine!

A Cuviosului:
Irmosul: Rugăciunea mea voi vărsa…,

Ca o comoară ascunsă în pământ au rămas multe veacuri sfintele tale moaşte, în peştera în care te-ai nevoit până ce Dumnezeu a voit să le arate poporului celui binecredincios spre întărirea lui întru credinţă.

Mare bucurie au avut cei care au fost rânduiţi, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, să scoată din peşteră preacuratele tale moaşte, Sfinte Ioanichie. Tot astfel au dat slavă lui Dumnezeu pentru darul primit, iar noi îţi mulţumim pentru binefacerile pe care le primim, prin tine, de la Hristos.

Slavă…

Înalţă şi mintea noastră, a robilor Tăi, Dumnezeule, Cel ce eşti închinat în trei Ipostasuri, aşa cum ai înălţat-o pe cea a smeritului tău slujitor, Ioanichie Schimonahul din peştera Văii Chiliilor!

Şi acum…, a Născătoarei.

Primit-a Fiul lui Dumnezeu, ca un iubitor de oameni să Se întrupeze din tine, Preacurată Fecioară, şi părtaşi ai măririi celei dumnezeieşti i-a făcut pe oameni.

Catavasie:

Condacul Cuviosului, glasul al 8-lea

Podobie: Apărătoare Doamnă…

Ca o floare de primăvară s-a deschis peştera din Valea Chiliilor ca să dea rodul înmiresmat al moaştelor tale, Sfinte Cuvioase Ioanichie. Pentru aceea muţumim lui Dumnezeu pentru darul dobândit, iar ţie îţi cântăm: Bucură-te, Părinte Cuvioase, podoaba sihaştrilor şi tămăduitorul bolnavilor!

Icosul

Muţime de candele stau aprinse în locaşul care adăposteşte moaştele tale, Sfinte Ioanichie, ca să lumineze pe cei ce vin cu credinţă în Mănăstirea Cetăţuia, Negru Vodă. La lumina lor, mulţime de călugări şi credincioşi evlavioşi îţi cântă unele ca acestea: Bucură-te, Cuvioase preaslăvit de Dumnezeu în Ceruri şi cinstit de pământ de toţi românii! Bucură-te, candelă aprinsă din lumina Duhului Sfânt! Bucură-te că sporeşti untdelemnul faptelor bune călugărilor râvnitori! Bucură-te, Părinte Ioanichie, podoaba sihaştrilor şi tămăduitorul bolnavilor!

SINAXAR

Întru această zi, 26 iulie, se face pomenirea Sfântului Cuvios Ioanichie, Schimonahul din Sihăstria Valea Chiliilor, Mănăstirea Cetăţuia Negru Vodă

Acest plăcut al lui Dumnezeu, Cuviosul Ioanichie, s-a născut din părinţi evlavioşi, trăitori în ţinutul Muscelului. Din fragedă tinereţe, ascultând chemarea Mântuitorului Hristos, s-a retras în Mănăstirea Cetăţuia, Negru-Vodă, de pe valea Dâmboviţei, unde a primit chipul îngeresc al călugăriei. Aici, fericitul a deprins rânduielile vieţii ascetice de la părinţii îmbunătăţiţi ai chinoviei şi de la sihaştrii care locuiau, în vremea aceea, în jurul sfintei mănăstirii. Numărul mare de pustnici din ţinutul muscelean a dat numele locului acestuia de Valea Chiliilor. În scurt timp plăcutul lui Dumnezeu Ioanichie, după ce a deprins felul de viaţă al călugărilor iscusiţi, luând binecuvântare de la stareţul său, s-a retras într-una din peşterile Muntelui, unde s-a nevoit aproape 30 de ani.

Nevoinţele sale, posturile, privegherile şi lipsurile de tot felul l-a apropiat pe Cuviosul de Dumnezeu, fără ca să ştie cineva ostenelile sale. Peştera în care s-a retras era departe de lume într-un loc sihăstresc şi cu greu de ajuns. Numai o dată pe săptămână un ucenic al Sfântului venea să-i aducă pâine şi apă, iar Duminica stareţul mănăstirii, după Sfânta Liturghie, venea şi-l împărtăşea cu Sfintele Taine, spre marea bucurie şi mângâiere a fericitului.

Petrecând astfel Cuviosul multă vreme în rugăciune şi aspră nevoinţă, Dumnezeu i-a descoperit cele ascunse ale tainelor Sale, care l-au întărit în răbdare şi 1-a învrednicit de darul Sfântului Duh. Dar, după ce a dus viaţă îngerească, spre sfârşitul vieţii, Sfântul Ioanichie, cunoscându-şi dinainte trecerea în patria cerească, şi-a săpat singur mormântul în peştera sa, însemnând în piatră anul trecerii sale la cele veşnice. Deci, aşezându-se în mormânt, în ziua de 26 iulie 1638, a adormit întru Domnul, fiind acoperit de pânza unui păianjen, ţesută deasupra trupului său. Aşa la preamărit Dumnezeu pe plăcutul său, păstrându-i sfintele osemintele mulţi ani în tăcerea peşterii din munte.

Însă, cum iubitorul de oameni Dumnezeu doreşte ca sfinţii săi să reverse asupra poporului credincios râuri de daruri, a descoperit şi sfintele sale moaşte păstrate în chip minunat. Într-una din zile Cuviosul Pimen Bărbieru, stareţul Mănăstirii Cetăţuia, Negru-Vodă, coborând în peştera unde sihăstrise cu mulţi ani înainte Schimonahul Ioanichie, a descoperit sub pânza păianjenului sfintele moaşte ale fericitului bine mirositoare, pe care le-a scos cu grijă şi cu multă evlavie şi le-a aşezat în biserica mănăstirii, spre sfinţirea monahilor şi bucuria credincioşilor.

Mulţi s-au folosit de acest dar duhovnicesc descoperit în peştera din Valea Chiliilor. Bolnavii se vindecau, cei cuprinşi de disperare îşi redobândeau nădejdea, săracii plecau îndestulaţi sperând la timpuri mai bune.
Dar cum potrivnicul diavol, care aduce neorânduială, a făcut să se stingă din nou această flacără a bucuriei aprinsă în Mănăstirea Negru-Vodă. Căci nu mult după această dată mare necaz s-a abătut asupra poporul nostru prin venirea la cârma lui a oamenilor străini de duhul credinţei în Dumnezeu. Deci aceşti necredincioşi au poruncit să se ascundă în pământ aceste odoare scumpe ale Duhului Sfânt. Astfel, părinţii din mănăstire, cu mare durere şi mâhnire, au aşezat moaştele Sfântului într-un sicriu, pe care l-au îngropat în cimitirul mănăstirii.

Anii au trecut, însă evlavia faţă de Cuviosul Ioanichie schivnicul s-a păstrat neatinsă printre credincioşii din aceste ţinuturi. Deci, Dumnezeu preamilostivul, izbăvind ţara şi Biserica de tirania celor răi, a făcut să se deschidă multe mănăstiri închise, care şi-au reluat viaţa călugărească. Printre acestea se numără şi Mănăstirea Cetăţuia, Negru Vodă. Pentru aceasta, părinţii mănăstirii îndemnaţi de evlavia faţă de Cuviosul, împreună cu ierarhul lor au scos la iveală sfintele moaşte din ascunzătoarea în care fuseseră ţinute şi le-au reaşezat spre închinare în biserica mare a mănăstirii. Astfel a vrut Milostivul Dumnezeu să reaşeze lumina Cuviosului în sfeşnicul bisericii, la vederea tuturor, învrednicindu-l totodată de mai multe daruri. Din sfintele sale moaşte se revarsă până astăzi râuri de vindecări peste cei ce cu credinţă vin şi se ating de ele şi le sărută cu dragoste.

Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi, Amin!

Cântarea a 7-a

Irmosul:

Dătător de rouă a făcut îngerul cuptorul Cuvioşilor tineri, iar pe haldei arzându-i porunca lui Dumnezeu, pe chinuitorul l-a plecat şi a strigat: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!

Maică Fecioară, să nu încetezi a ruga pe Domnul, ca să ne izbăvească pe noi din primejdii şi din necazuri, Stăpână, ca să cântăm cu sârguinţă: Binecuvântat este Precurată, Rodul pântecelui tău!

Maică Fecioară, Stăpână, mai sfântă te-ai arătat decât toate puterile cereşti, şi decât heruvimii şi serafimii, ca ceea ce ai născut pe Hristos, Stăpânul zidirii.

Şi ai născut şi eşti Fecioară şi după Naştere ai rămas curată ca şi mai înainte de Naştere, Născătoare de Dumnezeu, nearzându-se pântecele tău. Pentru aceea cu credinţă, după Dumnezeu, pe tine te mărim, Precurată!

Mă înfricoşează şi mă tulbură valurile greşelilor mele, dar tu, Presfântă, ceea ce eşti bună, dăruieşte-mi milostivire în ceasul încercării, mântuire cerându-mi.

A Cuviosului:
Irmosul: Tinerii evrei…

Deşi ai trăit în Sihăstria Munţilor Carpaţi, departe de lume, totuşi pilda vieţii tale a luminat minţile celor ce cântă cu fierbinte credinţă şi dragoste: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!

Umplutu-s-a de lumină mănăstirea care adăposteşte sfintele tale moaşte şi întăreşte duhovniceşte obştea care cântă cu credinţă: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!

Slavă…

Dacă Bunul Dumnezeu, Cel în Treime lăudat, a voit să scoată din străfundul pământului sfintele tale oseminte, poporul a cântat din adâncul inimii: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat!
Şi acum… a Născătoarei

Cuvântule, Cel ce eşti după Fiinţă nevăzut şi atotlucrător, Te-ai arătat oamenilor Om din curata Maica Ta, Născătoarea de Dumnezeu, chemând pe om la împărtăşirea dumnezeirii Tale.

Cântarea a 8-a

Din văpaie, Cuvioşilor rouă ai izvorât şi jertfa dreptului cu apă o ai ars, că toate le faci, Hristoase, cu singură voirea. Pe Tine Te preaînălţăm întru toţi vecii!

Tu eşti scăparea noastră şi mângâierea tuturor, Fecioară Preacurată. Că, iată, Domnul tuturor născându-Se din pântecele tău, te păzeşte Fecioară şi după Naştere, pe Carele bine-L cuvântăm cu buze nevrednice şi-L preaînălţăm întru toţi vecii!

Pleacă-te, ceea ce eşti gata fierbinte sprijinitoare a credincioşilor şi scăparea mea şi primeşte rugăciunile inimii mele făcute cu durere, şi mă scapă de împătimirea dobitocească, de relele deprinderi şi plâns de bucurie dă sufletului meu celui întunecat!

Când gândesc la relele cele făcute de mine şi la Judecata cea groaznică, mă înfricoşez, Fecioară, şi mă tem. Dar tu, ca o iubitoare de oameni mai înainte de sfârşit fă-mi milostiv pe Judecătorul, că tu eşti întemeierea celor căzuţi, nădejdea şi folositoarea celor deznădăjduiţi.

Roagă, Curată, pe Fiul tău şi Dumnezeu să ne fie nouă milostiv şi lesne împăcat şi cu rugăciunile tale păzeşte-ne de toată nălucirea cea potrivnică şi să se surpe degrabă semeţia vrăjmaşilor, ca să te lăudăm pe tine, ceea ce eşti cu Har dăruită.

A Cuviosului:
Irmosul: Pe Împăratuil ceresc

Ioanichie, prealăudate, podoaba cea sfântă a argeşenilor şi muscelenilor, ocroteşte ţinutul în care te-ai nevoit întru Domnul şi învaţă toată suflarea să cânte: Preoţi lăudaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii!

Ridicat fiind de pe pământ la starea bărbatului desăvârşit, ai lăsat moştenire prin darul lui Dumnezeu sfintele tale moaşte din care izvorăsc tămăduiri celor ce cântă: Preoţi lăudaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii!

Binecuvântăm pe Tatăl…

Treime nedespărţită, Unime neamestecată, izbăveşte-ne de patimile cele de multe feluri şi ne ridică din nevoi şi din necazuri pentru rugăciunile plăcutului tău prieten şi casnic, Ioanichie cel minunat!

Şi acum… a Născătoarei

Ca una ce eşti mai înaltă decât toate făpturile, de Dumnezeu Născătoare, roagă-te Fiului tău şi Dumnezeului nostru să ne mântuim din toate chinurile, noi, cei ce te cinstim pe tine cu adevărată dragoste!

Cântarea a 9-a

Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre care nu cutează a căuta cetele îngereşti; iar prin tine, Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul întrupat, pe Carele mărindu-L cu oştile cereşti, pe tine te fericim.

Să nu ne uiţi pe noi robii tăi, Maică Fecioară neispitită de nuntă, cei ce năzuim la Biserica ta! Că tu singură eşti nădejdea creştinilor, întărirea tuturor celor ce aleargă la tine, Curată. Ascultă şi împlineşte rugăciunile noastre, Stăpână!

Bucură-te, zidul cel nesurpat, bucură-te, acoperământul lumii, bucură-te, Biserică, bucură-te, făclie, bucură-te, scaun al lui Dumnezeu! Bucură-te, bucuria şi ajutătoarea tuturor, ceea ce eşti de-a pururea armă de mântuire nebiruită asupra vrăjmaşilor celor nevăzuţ!

Avându-te pe tine, Curată, părtinitoare, acoperământ şi nădejde, zid de scăpare, curăţire şi dezlegare de cele rele, ne mântuim de ispite şi de primejdii, de boli şi de patimi; pentru aceea neîncetat lăudăm puterile tale.

Tu eşti mărirea îngerilor, oglinda proorocilor, lauda patriarhilor şi a Apostolilor; tu, podoaba Mucenicilor lui Hristos, sfinţenia pustnicilor şi a Drepţilor şi înnoirea a toată lumea.

A Cuviosului:
Irmos: Cu adevărat Născătoare…

Cel ce eşti pururea rugător pentru neamul românesc, Sfinte Cuvioase Ioanichie, fă să sporească credinţa fiilor Bisericii noastre dreptmăritoare şi revarsă pace din pacea lui Hristos în ţara în care te-ai născut!

Izbăveşte de necazuri şi tămăduieşte bolile tuturor celor ce se închină cu credinţă Sfintelor tale moaşte,
Cuvioase Părinte Ioanichie!

Slavă…

Înalţă mintea noastră şi gândul către tine, Dumnezeule, luminează-ne cu strălucirile cele preacurate, Părinte şi Cuvântule şi Mângâietorule, aşa cum ai înălţat şi ai luminat pe cel de un neam cu noi şi de o credinţă, Cuviosul Ioanichie mult nevoitorul!

Şi acum… a Născătoarei

De bucurie şi veselie umple-mă, Fecioară, ca una ce ai primit pricina bucuriei, că tu ai izvorât tuturor bucuria.

Catavasia…

LUMINÂNDA

Întru lumina Duhului ai trăit faptele credinţei în adâncul peşterii până ce ai ajuns la Împărăţia lui Hristos. Trimite-ne, părinte, şi nouă, celor din întunericul necunoştiinţei, raze de lumină care să ne arate lumina lui Hristos!

Slavă…. Şi acum ….a Născătoarei

Strălucita minune a Naşterii tale cea mai presus de minte spăimântează tot gândul, al celor pământeşti şi al îngerilor, că, Fecioară fiind, ai născut şi Fecioară ai rămas ca şi mai înainte de Naştere. O, înfricoşătoare taină! O, naştere minunată! O, Preacurată Maică, pururea Fecioară!

LA LAUDE

Stihirile pe 4, glasul al 6-lea

Cine poate spune, părinte, care a fost lucrarea ta cea duhovnicească, ascuns fiind trei sute de ani în adâncimile peşterii din Valea Chiliilor? Dumnezeu, Atotştiitorul, a numărat mulţimea virtuţilor pe care le-ai împlinit, aşezându-te în odihnă veşnică, în Ceruri, iar noi, pe pământ, minunându-ne de răbdarea ta, te lăudăm şi cinstim sfintele tale moaşte.

Alte stihiri, glasul al 4lea
Podobie: Dat-ai semn

Pe tine, cel ce ai luat Crucea ostenelilor şi nevoinţelor pustietăţii, Cuvioase Ioanichie, te lăudăm cu bucurie în ziua trecerii tale în odihna lui Dumnezeu, unde te rogi pentru sufletele noastre.

Înflorit-a ca şi crinul peştera în care te-ai sălăşluit din Valea Chiliilor, următor fiind, părinte, marilor sihaştri al căror nume numai Dumnezeu îl ştie, căci îi odihneşte în slava Sa cea negrăită.

Pe îngerul cel pământesc şi omul cel ceresc, pe iubitorul de Dumnezeu, Ioanichie, să-l cinstim cu cântări duhovniceşti pentru că, în Ceruri, se roagă pentru sufletele noastre, iar pe pământ, ne-a lăsat comoară duhovnicească sfintele sale moaşte.

Ca şi Ilie de demult în peşteră ţi-ai petrecut viaţa înfruntând cu bărbăţie ispitele războiului nevăzut. Pentru aceasta, Hristos văzând răbdarea ta, Cuvioase, te-a învrednicit să-L vezi faţă către faţă în lumina Împărăţiei celei de Sus.

Slavă… galsul al 5-lea

Cuvioase Părinte, glasul Evangheliei Domnului ascultând, lumea ai părăsit: bogăţia şi slava întru nimic nu le-ai socotit. Pentru acesta ai strigat tuturor: iubiţi pe Dumnezeu şi veţi avea dar veşnic! Nimic să nu cinstiţi mai mult decât dragostea Lui ca să aflaţi odihnă împreună cu toţi Sfinţii când va veni întru slava Sa! Pentru ale cărui rugăciuni, Hristoase, păzeşte şi mântuieşte sufletele noastre!

Şi acum…
Fericimu-te pe tine…

DOXOLOGIA mare

Şi celelalte, după rânduială.

LA SFÂNTA LITURGHIE

Fericirile pe 8: 4 de la Cântarea a 3-a şi 4 de la Cântarea a 6-a

Prochimen, glas 7: Drepţii să se bucure de izbânda lor…

Stih: Cântaţi Domnului cântare nouă! Cântaţi laudele în adunarea credincioşilor!

Apostolul

Din Epistola către Galateni (V, 22-VI, 2):
Fraţilor, roada Duhului…
(caută la sâmbăta din săptămâna a 27-a după Rusalii)

Aliluia, glasul 1: Fericit bărbatul care se teme de Domnul.

Stih: De la răsăritul soarelui până la apus lăudat este numele Domnului.

Evanghelia de la Matei (XI, 27-30)
Zis-a Domnul ucenicilor Săi: Toate-Mi sunt date de către Tatăl Meu…
(caută joi în săptămâna a 4-a după Rusalii).

Chinonicul:
Întru pomenire veşnică va fi dreptul, de auzul rău nu se va teme.

Sursa: Slujba Sfântului Ioanichie de la Muscel.

Mulțumiri sorei Iuliana I. Domnul sa vă răsplătească dragostea!

ACATISTUL

Slujba Vecerniei Mici, Vecerniei Mari, Utreniei şi Acatistul Cuviosului Ioanichie Schimonahul de la Sihăstria Valea Chiliilor, Mănăstirea Cetăţuia, Negru Vodă au fost alcătuite de Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Romanului, diortosite de Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului şi aprobate în Şedinţa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din data de 18-19 iunie 2009.

După obişnuitul început, se zic:

CONDACELE ŞI ICOASELE:

Condacul 1:

Pe tine, alesule între sihaştrii musceleni, Cuvioase Ioanichie, mult nevoitorule, cu cântări de laudă te cinstim! Cel ce ţi-ai petrecut viaţa în rugăciuni, privegheri şi osteneli duhovniceşti, fiind plăcut lui Dumnezeu, ai primit de la Dânsul cununa bucuriei, aşezându-te în Raiul desfătării şi având îndrăzneală către Dumnezeu, roagă-te să ne izbăvească din nevoi şi din necazuri pe cei ce-ţi cântăm: Bucură-te, Cuvioase Ioanichie, bucuria sihaştrilor!

Icosul 1:

Din tinereţe, fericite părinte, ai luat Crucea şi ai urmat lui Hristos, părăsind ispitele şi necazurile acestei lumi trecătoare. Prin puterea Duhului Sfânt, care ţi-a luminat viaţa, ai ajuns la starea bărbatului desăvârşit, supunând sufletului osârduitor toate simţămintele trupului neputincios. Cunoscându-ţi, părinte, nevoinţele tale, cu smerenie îţi cântăm:

Bucură-te, sihastru iscusit din ţinuturile muscelene;
Bucură-te, cel ce toată viaţa ai fost adumbrit de Duhul Sfânt;
Bucură-te, floare înmiresmată răsădită în Valea Chiliilor;
Bucură-te, următor al marilor sihaştri argeşeni;
Bucură-te, cel pe care Dumnezeu l-a făcut cunoscut credincioşilor;
Bucură-te, cel ce te-ai adăpat din izvoarele Scripturilor;
Bucură-te, iubitor de linişte şi sihăstrie;
Bucură-te, că Hristos te-a chemat să-I slujeşti;
Bucură-te, că pururea ai ascultat de cuvintele Lui;
Bucură-te, următor al marilor sihaştri înduhovniciţi;
Bucură-te, bucuria nevoitorilor şi podoaba Bisericii;
Bucură-te, cel ce ai umplut Munţii Carpaţi de mireasma rugăciunilor;
Bucură-te, Cuvioase Ioanichie, bucuria sihaştrilor!

Condacul al 2-lea:

După ce mulţi ani ai petrecut în ascultare şi răbdare în obştea Mănăstirii Cetăţuia, Negru-Vodă, asemenea cerbului care doreşte apele răcoroase ale munţilor, aşa şi tu, Părinte Ioanichie, ai dorit să te îndulceşti de viaţa pustnicilor care este minunată şi plăcută lui Dumnezeu. Drept aceea, te-ai retras într-o peşteră a Munţilor Cetăţuia, unde timp de 30de ani ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea:

Ştiind, Sfinte părinte, că viaţa pustnicilor fericită este, te-ai întraripat cu dumnezeiescul dor, care ţi-a dat nădejdea îndulcirii din veşnicele bunătăţi ale Împărăţiei Cerurilor. Avându-te model de viaţă îmbunătăţită, mulţi s-au folosit duhovniceşte, cântând:

Bucură-te, că inima ţi-a fost luminată de Duhul Sfânt;
Bucură-te, locuitor al sihăstriei şi înger în trup;
Bucură-te, cel ce ai biruit păcatul cu postul şi rugăciunea;
Bucură-te, minte veghetoare şi ochi lăuntric neadormit;
Bucură-te, cel ce ai desluşit tainele înfrânării;
Bucură-te, iubitor de linişte şi pace duhovnicească;
Bucură-te, viteaz luptător în războiul cel nevăzut;
Bucură-te, biruitor al păcatului şi ispitelor diavoleşti;
Bucură-te, izgonitorul duhurilor necurate,
Bucură-te, că ai ajuns la starea de nepătimire;
Bucură-te, cel ce ai văzut pe Dumnezeu întru nevedere;
Bucură-te, floare deschisă în aşteptarea rodului;
Bucură-te, Cuvioase Ioanichie, bucuria sihaştrilor!

Condacul al 3-lea:

Prin viaţă sihăstrească, Cuvioase Ioanichie, ţi-ai luminat cugetul şi inima de pornirile fireşti ale patimilor. Hristos, prin puterea Duhului Sfânt, te-a întărit să dobândeşti roadele curăţiei, ca să lauzi pe Domnul, cântând: Aliluia!

Icosul al 3-lea:

Umplut fiind de dragostea cea negrăită a lui Dumnezeu, te-ai retras din zarva lumii acesteia în peştera din Valea Chiliilor, Cetăţuia Negru Vodă, Cuvioase Părinte Ioanichie, ca să petreci după poruncile Evangheliei. Întunericul peşterii s-a prefăcut în lumină taborică, rugăciunea ta neîncetată făcând prezentă Slava Prea Sfintei Treimi. Minunându-ne de dumnezeiasca ta petrecere, îţi cântăm unele ca acestea:

Bucură-te, că întru credinţă ostenindu-te, ai simţit slava lui Dumnezeu;
Bucură-te, că având nădejde în puterea Lui, ţi-ai sporit răbdarea în nevoinţe;
Bucură-te, că de dragostea lui Hristos te-ai înflăcărat,
Bucură-te, că patimile şi rănile Lui le-ai trăit;
Bucură-te, că voinţa ta a fost absorbită de voinţa Lui;
Bucură-te, cel ce te-ai dăruit total lui Dumnezeu;
Bucură-te, că traiul tău a fost luminat de viaţa lui Iisus;
Bucură-te, că Duhul Sfânt a umbrit sufletul tău;
Bucură-te, că nici un gând viclean n-ai lăsat să pătrundă în fiinţa ta;
Bucură-te, cel ce, în trup fiind, ai gustat din slava cea negrăită a Raiului;
Bucură-te, că lacrimile pocăinţei ţi-au purificat sufletul;
Bucură-te, că îngerii ţi-au fost slujitori şi apărători;
Bucură-te, Cuvioase Ioanichie, bucuria sihaştrilor!

Condacul al 4-lea:

Asemenea marelui profet Ilie, cel ce s-a nevoit în peştera din Horeb şi a vorbit cu Dumnezeu, aşa şi tu, părinte Ioanichie, ai stat în peştera muntelui ca să ai pe Hristos totdeauna în preajma ta. Întru El ai biruit toate uneltirile vrăjmaşului, pentru că El ţi-a fost întărirea, El mângâierea, viaţa, şi numai Lui ai cântat: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

Puterea Celui de Sus te-a umbrit, Sfinte Ioanichie, pentru că, plin de Duhul Sfânt, ai împlinit cu osârdie poruncile Evangheliei lui Hristos. Drept urmare, sihăstria musceleană, unde ai vieţuit, s-a umplut de crini duhovniceşti a căror mireasmă s-a simţit, peste veacuri, de către cei ce iubesc podoaba casei lui Dumnezeu, cântându-ţi:

Bucură-te, cel care ai făcut să rodească pustia cu flori binemirositoare; Bucură-te, căpetenia sihaştrilor musceleni;
Bucură-te, cel ce ai udat cu lacrimi florile duhovniceşti ale virtuţilor;
Bucură-te, trandafir ale cărui petale se scaldă în lumina necreată;
Bucură-te, minte văzătoare a tainelor dumnezeieşti;
Bucură-te, că viaţa ţi-a fost ca o Sfântă Liturghie;
Bucură-te, cel ce ai umplut cerul de rugăciuni şi cântări duhovniceşti;
Bucură-te, cel ce ţi-ai împodobit fiinţa cu raze strălucitoare;
Bucură-te, cel care ţi-ai unit rugăciunile cu nevoinţele trupeşti;
Bucură-te, cel ce ai lăsat pe Dumnezeu să pătrundă în sufletul tău;
Bucură-te, că Sihăstria din Valea Chiliilor s-a prefăcut în Rai duhovnicesc;
Bucură-te, mare pustnic înaripat cu virtuţile îngereşti;
Bucură-te, Cuvioase Ioanichie, bucuria sihaştrilor!

Condacul al 5-lea:

Numai Dumnezeu ştie mulţimea ostenelilor şi faptelor tale, minunate Părinte Ioanichie, pentru că, retrăgându-te în peştera munţilor, viaţa ta ascunsă de privirile oamenilor a văzut-o doar Mântuitorul Hristos, în Numele Căruia ai pustnicit, cântând: Aliluia!

Icosul al 5-lea:

Amintiţi-vă de înaintaşii noştri cum şi-au sfârşit viaţa şi urmaţi-le credinţa, ne învaţă marele, între Apostoli, Pavel, chemând neamurile la urmarea şi trăirea în Hristos. Pentru că poporul nostru a fost chemat dintru început la lumina lui Hristos, avem atâta nor de mărturii de viaţă curată, pe cei ce au urmat Mântuitorului, între care Ioanichie Schimonahul din Valea Chiliilor, căruia îi cântăm:

Bucură-te, Părinte Ioanichie, următor al părinţilor celor de demult;
Bucură-te, cel ce ai avut credinţa şi râvna Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat;
Bucură-te, cel ce te-ai înarmat cu răbdarea Mucenicilor trăitori în zorii creştinismului românesc;
Bucură-te, următor lui Hristos, asemenea Sfântului Ioan Casian;
Bucură-te, cel ce ai umplut curgerea timpului mântuirii, aşa cum s-a socotit de Sfântul Cuvios Dionisie cel Smerit;
Bucură-te, cel ce te-ai împărtăşit de viaţa curată a marilor isihaştri ai neamului românesc;
Bucură-te, aşezat sub ascultarea Sfinţilor Ierarhi ai Bisericii Româneşti;
Bucură-te, că te-ai îndulcit din învăţăturile Sfântului Voievod Neagoe Basarab;
Bucură-te, cel ce ai întărit pe Sfinţii Cuvioşi care au trăit în veacurile de după mutarea ta;
Bucură-te, că ai făcut să rodească sămânţa isihasmului românesc;
Bucură-te, cel ce ai fost pildă monahilor iscusiţi;
Bucură-te, credincioşilor sprijin şi al nostru părinte mult folositor;
Bucură-te, Cuvioase Ioanichie, bucuria sihaştrilor!

Condacul al 6-lea:

Acolo unde se întăreşte cetatea, şi lupta vrăjmaşului se înmulţeşte, ne învaţă dumnezeiescul stihuitor al psalmilor, David Împăratul. Cunoscând aceasta, ţi-ai întărit cetatea sufletului cu postul şi rugăciunea ca sa poţi birui lupta diavolului, care n-a curmat statornicia ta în lucrarea virtuţilor şi s-a îndepărtat, lăsându-te să cânţi lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea:

,,Dacă este vreun îndemn în Hristos, dacă este vreo mângâiere a dragostei, dacă este vreo împărtăşire a Duhului, dacă este vreo milostivire şi îndurare, faceţi-mi bucuria deplină, ca să gândiţi la fel, având aceeaşi iubire, aceleaşi simţiri, aceeaşi cugetare”, zicea Apostolul neamurilor celor doritori de viaţă curată. Acestea toate urmându-le şi lăsându-le ca testament, Sfinte Ioanichie, întăreşti pe cei ce-ţi cântă:

Bucură-te, cel care ai purtat Crucea lui Hristos cu multă râvnă;
Bucură-te, că te-ai mângâiat din rostirea cu dragoste a numelui lui Hristos;
Bucură-te, cel ce ai întreţinut lumina credinţei cu rugăciunea;
Bucură-te, că te-ai împărtăşit din roadele Duhului Sfânt;
Bucură-te, că ai simţit milostivirea şi îndurarea lui Dumnezeu;
Bucură-te, minte plină de smerita cugetare şi bucurie cerească;
Bucură-te, că n-ai lăsat slava deşartă să intre în inima ta;
Bucură-te, că te-ai îngropat cu Hristos ca să înviezi împreună cu El;
Bucură-te, cel ce ai mărturisit pe Hristos nu prin cuvânt, ci prin trăire;
Bucură-te, că Mântuitorul s-a recunoscut în lucrarea ta;
Bucură-te, cel care ai purtat în trupul tău rănile lui Hristos;
Bucură-te, cel ce cu ochiul lăuntric ai văzut împărăţia cea de Sus;
Bucură-te, Cuvioase Ioanichie, bucuria sihaştrilor!

Condacul al 7-lea:

Nici frigul, nici foamea, nici setea, nici orice altă nevoinţă nu te-a despărţit, fericite Părinte Ioanichie, de dragostea Celui ce, ,,la plinirea vremii’’, chip de rob luând, a coborât în peştera Bethleemului să se nască, să crească şi să ne mântuiască. Ţintuind gândul în smerenia lui Hristos, ai coborât în peştera din Muntele Cetăţuiei, unde treizeci de ani ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea:

Atotţiitorule, Doamne, Cel ce cunoşti mulţimile stelelor şi la toate nume le dai, Tu singur ştii pe fiecare dintre cei ce bine Ţi-au plăcut dintre neamurile pământului. Când a fost bunăvoinţa Ta, din mulţimea sihaştrilor români ai ales să faci cunoscut lumii pe minunatul între Cuvioşi Ioanichie, sihastrul din Valea Chiliilor, căruia ajută-ne să-i cântăm unele ca acestea:

Bucură-te, cel ce te-ai făcut prinos şi jertfă lui Dumnezeu;
Bucură-te, că ai trăit scăldat în iubirea Lui;
Bucură-te, că ai mulţumit lui Hristos, Cel ce te-a acoperit cu Harul Său;
Bucură-te, cel ce de bunăvoie ai luat Crucea ostenelilor;
Bucură-te, cel ce ţi-ai silit firea, înduhovnicindu-ţi simţămintele trupului;
Bucură-te, că Dumnezeu ţi-a dat harul după măsura dragostei de Hristos;
Bucură-te, cel ce ai coborât în peşteră ca să te înalţi prin Harul Lui;
Bucură-te, că Hristos pe unii i-a făcut Apostoli, pe alţii dascăli sau învăţători, iar pe tine ascet desăvârşit;
Bucură-te, că ai ajuns la înălţimea cunoştinţelor, întru legătura păcii cu Hristos;
Bucură-te, că urmând adevărului, ai crescut întru iubirea lui Dumnezeu;
Bucură-te, al Prea Sfintei Treimi slăvitor;
Bucură-te, cetăţean al Raiului şi stea luminoasă a Bisericii;
Bucură-te, Cuvioase Ioanichie, bucuria sihaştrilor!

Condacul al 8-lea:

După lungi ani de nevoinţe, când Dumnezeu a binevoit, ţi-a dat semn că vei fi mutat din viaţa aceasta vremelnică la cea nepieritoare. Cunoscându-ţi ziua sfârşitului, ţi-ai încrustat pe piatra pe care ai adormit anul chemării tale la cele de Sus, cântând: Aliluia!

Icosul al 8-lea:

De la mutarea ta la ceruri, Sfinte părinte, necunoscut a rămas numele şi trupul tău, până ce Dumnezeu a socotit să te preaslăvească în ochii şi inima oamenilor. Din rânduiala Celui Preaînalt, prin smeritul stareţ Pimen, s-au aflat moaştele tale binemirositoare în peştera în care ai adormit. Mare minune! Epitaful care acoperea sfintele tale oseminte era ţesut din pânza unui păianjen, iar cel ce a fost rânduit să te ridice s-a mirat, zicând:

Bucură-te, Sfinte, trecut la Domnul în liniştea unei peşteri;
Bucură-te, că firea necuvântătoare ţi-a slujit la adormirea ta;
Bucură-te, că sufletul tău a fost aşezat în ceata Cuvioşilor;
Bucură-te, cel ce te bucuri cu soboarele de îngeri;
Bucură-te, că pământul nu te-a socotit străin Cerului;
Bucură-te, trup de slavă inundat de Sfântul Duh;
Bucură-te, că, din rânduială dumnezeiască, numele şi faptele tale s-au cunoscut;
Bucură-te, că Dumnezeu te-a preaslăvit când întunericul cădea peste poporul din care ai răsărit;
Bucură-te, că minunată a fost descoperirea sfintelor tale moaşte;
Bucură-te, că mare mirare au avut cei ce te-au descoperit;
Bucură-te, că Dumnezeu se preaslăveşte prin sfintele tale moaşte;
Bucură-te, mărgăritar de mult preţ al Mănăstirii Cetăţuia, Negru Vodă;
Bucură-te, Cuvioase Ioanichie, bucuria sihaştrilor!

Condacul al 9-lea:

Dacă sfintele tale moaşte au fost scoase şi aşezate spre închinarea credincioşilor, mulţi din cei ce le-au sărutat cu credinţă s-au vindecat de boli şi neputinţe, dând laudă lui Dumnezeu, Cel ce Se preamăreşte întru Sfinţii Săi, cântând: Aliluia!

Icosul al 9-lea:

Nu după multă vreme, întunericul s-a abătut asupra ţării în care se preaslăvea numele lui Dumnezeu în Treime lăudat. De aceea, sfintele tale moaşte, ca un mărgăritar preţios, au fost ascunse din nou în pământ, unde au şezut până când Dumnezeu iarăşi a rânduit aflarea lor. Mintea nu poate spune planul providenţei Tale, Doamne, pentru noi, de aceea cântăm:

Bucură-te, că Dumnezeu a avut pentru tine minunată rânduială;
Bucură-te, că prin harul Sfântului Duh ai lucrat minuni în mijlocul oamenilor;
Bucură-te, cel ce te preaslăveşti cu ajutorul lui Dumnezeu;
Bucură-te, că te-ai împăcat cu Dumnezeu, trăind moartea Fiului Său;
Bucură-te, cel ce prin providenţă te dăruieşti celor plini de credinţă;
Bucură-te, că mulţumim lui Dumnezeu pentru rânduiala Sa;
Bucură-te, cel care te-ai supus voinţei Lui;
Bucură-te, fiu al Celui Preaînalt şi împreună moştenitor cu Hristos;
Bucură-te, că toată făptura suspină şi aşteaptă mântuirea de la Dumnezeu;
Bucură-te, că nu ai fost supus stricăciunii, ci îndumnezeirii;
Bucură-te, că Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce-L iubesc;
Bucură-te, cel ce ai fost chemat să fii cinstit de mulţimea credincioşilor;
Bucură-te, Cuvioase Ioanichie, bucuria sihaştrilor!

Condacul al 10-lea:

Veniţi, adunarea evlavioasă a dreptcredincioşilor români, pe Cuviosul Ioanichie sihastrul să-l lăudăm, că acesta cu adevărat mai presus de om s-a arătat, pentru că trup materialnic având, viaţa celor fără de trup a râvnit, pe care dobândindu-o, a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea:

Toate cetele sihaştrilor, călugărilor şi bunilor credincioşi cu bucurie să încununăm pe iubitorul de Hristos, Ioanichie din Valea Chiliilor, proslăvit de Dumnezeu în Ceruri, căruia să-i cântăm cu dragoste:

Bucură-te, stea răsărită în ţinutul Argeşului şi Muscelului, care luminezi Biserica Ortodoxă;
Bucură-te, lumină aprinsă din lumina lui Hristos;
Bucură-te, ştiutorul neştiutelor taine ale lui Dumnezeu;
Bucură-te, chipul sihaştrilor şi al călugărilor iscusiţi;
Bucură-te, pildă de nevoinţă şi asceză pentru Hristos;
Bucură-te, sămânţă din care a răsărit rod dumnezeiesc;
Bucură-te, piatră duhovnicească pusă la temelia Bisericii;
Bucură-te, rod al rugăciunii şi al tresviei;
Bucură-te, arbore purtător de fructul mântuirii;
Bucură-te, văzătorul nevăzutelor vedenii,
Bucură-te, crin bine mirositor răsădit în grădina Raiului;
Bucură-te, preafrumos giuvaier în vistieria împărăţiei;
Bucură-te, Cuvioase Ioanichie, bucuria sihaştrilor!

Condacul al 11-lea:

În cămara aleşilor Tăi, Doamne, ai aşezat pe marele între sihaştrii neamului româneasc, Cuviosul Ioanichie, cel mult nevoitor. Căci acesta a ştiut pe pământ să preamărească numele Tău prin viaţă curată, iar în Ceruri, Te laudă neîncetat, împreună cu îngerii, cântând: Aliluia!

Icosul al 11-lea:

Dacă sfintele tale moaşte au fost din nou scoase de sub obroc şi aşezate ca lumina în sfeşnic, în Mănăstirea Cetăţuia, Negru Vodă, în care oarecând ai vieţuit, acestea s-au dovedit făcătoare de minuni pentru cei ce se închină cu credinţă şi cântă unele ca acestea:

Bucură-te, ajutătorul celor din primejdii şi necazuri;
Bucură-te, părinte bun, ocrotitor orfanilor şi oropsiţilor;
Bucură-te, doctorul bolnavilor şi balsamul suferinzilor;
Bucură-te, nădejdea celor fără de nădejde;
Bucură-te, hrănitorul celor ce vin în casa pâinii;
Bucură-te, slujitorul celor neputincioşi;
Bucură-te, ocrotitorul văduvelor şi al lipsiţilor;
Bucură-te, bogăţia neîmpuţinată a săracilor;
Bucură-te, folositorul tuturor învăţăceilor;
Bucură-te, purtătorul greutăţilor celor slăbănogi;
Bucură-te, ajutorul celor fără de ajutor;
Bucură-te, aducătorul de belşug în vremea secetei;
Bucură-te, Cuvioase Ioanichie, bucuria sihaştrilor!

Condacul al 12-lea:

Prea Sfântă Treime, Dumnezeul nostru, primeşte rugăciunile preaiubitului Tău slujitor, Ioanichie, fiul Bisericii Tale dreptmăritoare, şi ajută-ne să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte, ca să cântăm: Aliluia!

Icosul al 12-lea:

Lăudăm nevoinţele tale, Cuvioase părinte, cinstim sfintele tale moaşte, preamărim răbdarea ta pentru Hristos, cântăm cu bucurie încununarea ta în Ceruri şi cu osârdie ne rugăm ţie să aperi de necazuri ţara în care ai trăit, iar pe binecredinciosul tău popor să-l ocroteşti de rătăciri şi de duhurile lumii deşarte, ca să îţi cântăm:

Bucură-te, fiu al Bisericii Ortodoxe dreptmăritoare;
Bucură-te, tezaurul de mult preţ al Mănăstirii Cetăţuia, Negru Vodă;
Bucură-te, lumină veşnic aprinsă în Episcopia Argeşului şi Muscelului;
Bucură-te, ocrotitorul dreptcredincioşilor creştini musceleni;
Bucură-te, cel ce reverşi mireasma Duhului Sfânt în Valea Dâmboviţei;
Bucură-te, cel ce asculţi rugăciunile celor evlavioşi;
Bucură-te, cel ce aduci ploi mănoase pământurilor româneşti;
Bucură-te, păzitorul Grădinii Maicii Domnului;
Bucură-te, stejar la a cărui umbră se adăpostesc credincioşii;
Bucură-te, călăuza celor rătăciţi pe cărările acestei lumi;
Bucură-te, sprijinul celor ce vor să se mântuiască;
Bucură-te, veghetor în vremea sfârşitului nostru;
Bucură-te, Cuvioase Ioanichie, bucuria sihaştrilor!

Condacul al 13-lea:

O, întru tot lăudate Părinte Ioanichie, omul rugăciunii, podoaba sihaştrilor şi a Bisericii dreptmăritoare, nevoitorul din peştera Muntelui Cetăţuia, lumina cea nestinsă a argeşenilor şi muscelenilor, cel ce după îndelungi osteneli ai primit moştenirea veşnicelor bunătăţi ale Cerului, primeşte această smerită cântare de laudă şi, prin rugăciunile tale către Dumnezeu, uşurează-ne necazurile şi supărările, alină-ne suferinţele sufleteşti şi trupeşti şi fii ajutătorul nostru în ziua Judecăţii, ca împreună cu tine să Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)

Apoi se zice iarăşi Icosul întâi: Din tinereţe, fericite Părinte,…
şi Condacul întâi: Pe tine alesule între sihaştrii…, şi se face otpustul.

Sursa: Acatistul Sfântului Ioanichie de la Muscel

Mulțumiri sorei Iuliana I. Domnul sa vă răsplătească dragostea!

SCRIERI

TOMOSUL DE CANONIZARE
a Sfântului Cuvios Ioanichie, Schimonahul din Sihăstria Valea ChiliilorDANIEL

DIN MILA LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOPUL BUCUREŞTILOR
MITROPOLITUL MUNTENIEI ŞI DOBROGEI
LOCŢIITOR AL TRONULUI CEZAREEI CAPADOCIEI
ŞI PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

Preaiubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor creştini din cuprinsul Patriarhiei Române, har, milă şi pace de la Dumnezeu, iar de la noi, patriarhiceşti binecuvântări.

Cuviincios şi drept lucru este a cinsti pomenirea celor ce s-au săvârşit întru sfinţenie, care au câştigat de la Dumnezeu îndrăznire datorită vieţii lor plină de evlavie şi de fapte bune. Pe aceştia, Tatăl Cel din ceruri, i-a pătruns cu lumina harului Duhului Sfânt şi prin Fiul Său Cel Unul Sfânt i-a aşezat în ceata sfinţilor. Despre ei Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne spune că întrucât au ascultat Cuvântul Său, s-au făcut „prietenii Lui” (Ioan 15, 14). Pe aceştia Biserica noastră îi cinsteşte cu laude şi cântări, împreună cu Proorocul de Dumnezeu insuflat David, care zice: „Eu am cinstit foarte pe prietenii Tăi, Dumnezeule, şi foarte s-a întărit stăpânirea lor” (Psalmul 138, 17).

Printre aceşti slujitori aleşi ai lui Dumnezeu se numără şi Sfântul Cuvios Ioanichie, Schimonahul din Sihăstria Valea Chiliilor. Acest fericit, cunoscut de toţi credincioşii ca mare nevoitor şi iubitor de Dumnezeu, după ce s-a dăruit cu totul vieţii pustniceşti şi a ajuns la desăvârşire, a primit de la Duhul Sfânt darul călăuzirii sufletelor pe calea mântuirii. Fiind lucrător încercat al rugăciunii neîncetate, Cuviosul a fost cinstit în timpul vieţii pământeşti de toţi credincioşii şi numărat împreună cu marii isihaşti ai monahismului românesc, numiţi şi sihaştri. După trecerea sa la cele veşnice, Dumnezeu a proslăvit trupul său cu nestricăciunea şi cu facerea de minuni. Astfel, el a rămas în memoria vie a Bisericii, în evlavia ierarhilor, preoţilor, călugărilor şi mirenilor, ca pildă de iubire jertfelnică, de înfrânare, de smerenie şi de iscusită povăţuire duhovnicească.

Smerenia Noastră, la propunerea Sinodului Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, împreună cu toţi membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, privind la vieţuirea plăcută lui Dumnezeu a acestui fericit Părinte care a sfinţit şi împodobit pământul Ţării Româneşti, luând aminte la râvna lui vrednică de laudă pentru rugăciune şi căutând folosul duhovnicesc al poporului dreptmăritor ce poartă numele lui Hristos, urmând Tradiţiei Sfinte a Bisericii Ortodoxe şi chemând în ajutor harul Preasfintei, celei de o fiinţă şi de viaţă făcătoarei şi nedespărţitei Treimi,

HOTĂRÂM

Ca, de acum înainte şi în veci, Sfântul Cuvios Ioanichie, Schimonahul din Sihăstria Valea Chiliilor, cu zi de prăznuire pe 26 iulie, să fie numărat între sfinţii Bisericii şi să fie pomenit şi cinstit cu cântări de laudă în ziua lui de prăznuire. Poruncim de asemenea, în Duhul Sfânt, ca viaţa, slujba şi icoana lui să fie primite cu evlavie de preoţii, monahii şi credincioşii Bisericii noastre.

Spre deplină statornicire a celor pe care le-am hotărât în chip sinodal şi canonic, întărim cu semnăturile noastre acest Tomos Sinodal de canonizare a Sfântului Cuvios Ioanichie, aducându-l la cunoştinţă clerului şi tuturor dreptcredincioşilor din cuprinsul Patriarhiei Române.

Dat în Bucureşti, anul mântuirii 2009, luna iunie, ziua nouăsprezece

Preşedintele Sfântului Sinod,

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Sursa: Tomosul de Canonizare

ARGUMENTE PENTRU CANONIZAREA CUVIOSULUI IOANICHIE SCHIMONAHUL

1. Viaţa sihăstrească pe Valea Chiliilor.

Când citim în Scripturile bătrâne că: „al Domnului este pământul şi plinirea lui!” (Psalmul 23, 1), inima ne tresaltă de bucurie şi sufletul înalţă mărire lui Dumnezeu Atoatecreatorul.

Pe întinsul Pământului, pe văi, câmpii, dealuri şi munţi, zidirea lui Dumnezeu, făptura mâinilor Sale, omul, a umplut văzduhul cu bucuria lui de a fi, în frumuseţea lumii văzute.

Din plămada mâinilor Sale, Dumnezeu a ridicat eroii credinţei, nădejdii şi dragostei, sihaştrii şi eroii pe drumul desăvârşirii, răsăriţi şi la noi, de la picioarele munţilor până-n creştetul lor, mângâiaţi de lumina şi căldura soarelui.

Coloana vertebrală a României, Carpaţii, plini de peşteri, ape, flori şi cânt de păsări, cu ponoare şi poieni pline de ghiocei, narcise şi brazi, candelabre atârnate de tăria cerurilor, iubitorii de Dumnezeu, monahii şi monahiile, preoţii şi arhiereii şi-au cuprins fiinţa întru mărirea lui Dumnezeu, cea neveştejită de trecerea timpului, întru sfântă sihăstrie şi veghere neadormită.

De mii de ani, spaţiile româneşti au cântat imaginea lui Dumnezeu în culori şi lumini neapuse. Templul cel măreţ, îndreptat cu fruntea spre soare, Carpaţii româneşti, şi-au deschis ferestrele de veghe, rugăciune şi virtuţi.

Prin Carpaţii Moldovei, în Ceahlăul cel sihăstresc, dacă ne gândim doar la sihaştrii nevoitori din secolele XVI-XVII, vom aminti pe: Melania şi Sofia Schimonahiile, Cuvioşii Vucol, Ghedeon şi Gherman; Cuviosul Lazăr Sihastrul din Sihăstria Putnei, Silvestru, Chiriac, Iov şi Agaton, sihaştrii din chinovia Tazlău, Chiriac, celebru nevoitor din munţii Bisericani, Partenie şi Pavel, ctitorii Sihăstriei nemţene, Varlaam, Mitropolitul sfânt, de curând canonizat, Epifanie şi Daniil de la Voroneţ, Atanasie Crimca, Mitropolitul Moldovei şi Sucevei, Episcopul Efrem al Rădăuţilor, Pangratie arhimandritul de la Suceviţa, Dosoftei Dascălul de la Schitul Zosima-Secul Neamţului; Cuvioşii Evloghie, Pimen, Misail, Vasile şi Paisie, Partenie şi Rafael, din Sihăstria Agapiei Vechi; Filotei Dascălul de la Mănăstirea Putna, Isaia Pustnicul de la Mănăstirea Moldoviţa şi Ioan Arhiepiscopul de la Râşca.

O parte din sihaştrii menţionaţi au fost şi vor fi canonizaţi, la propunerea Părintelui Patriarh Daniel şi cu aprobarea Sfântului Sinod.

În Carpaţii Ţării Româneşti şi ai Ardealului, în aceeaşi vreme, s-au nevoit: Meletie şi Neofit, sihaştrii din peşterile Mănăstirii Stânişoara, Daniil şi Misail, ctitorii Mănăstirii Turnu; Sfinţii Ierarhi Sava şi Iorest mărturisitorul, Iosif de la Partoş şi Ioan Valahul.

O, Doamne, şi câţi sihaştrii sfinţi n-or mai fi pe acest sfânt pământ românesc, pe care noi nu-i ştim dar pe care Dumnezeu îi va scoate la lumină atunci când va crede El.

În Ţara Câmpulungului Muscel, se află o sihăstrie unică în felul ei, numită Valea Chiliilor, în vechea aşezare dacică denumită Cetăţeni, de la care şi-a luat numirea şi Mănăstirea Cetăţuia Negru Vodă.

În tradiţia locului se spune că, pe culmea abruptă de piatră ce se înalţă între râul Dâmboviţa şi pârâul Cetăţuia, a existat o cetate de rezistenţă încă de pe timpul stăpânirii romane. Această cetate ar fi fost loc de refugiu şi pentru legendarul domn al Ţării Româneşti, Negru Vodă, care îşi avea aici şi o peşteră de taină, numită până astăzi „Peştera lui Negru Vodă”. De la această cetate şi-au luat numele, atât muntele, pârâul şi Schitul Cetăţuia de deasupra, cât şi satele dimprejur. Valea stâncoasă a pârâului Cetăţuia este bogată în peşteri, unele naturale, altele săpate cu dalta de mâna sihaştrilor. Aici s-au nevoit, mai ales în secolele XIV-XVIII, numeroşi călugări, adevăraţi eremiţi de aceeaşi faimă şi înălţime duhovnicească precum cei din Dobrogea, Munţii Buzăului, Vrancei, Moldovei, Bucovinei şi Transilvaniei.

Aşezarea isihastă de pe Valea Chiliilor este considerată cea mai aspră sihăstrie din Ţara Românească. Ea pare să fi luat fiinţă încă dinainte de secolul XIII, prin câţiva sihaştri nevoitori în peşterile din partea locului. Aici se nevoiau sihaştri foarte sporiţi în post şi rugăciune, care puteau birui cu uşurinţă ispitele diavolului. Cei mai înduhovniciţi ostenitori între ei se închideau de bunăvoie în peşteri şi se nevoiau acolo până la moarte. Sfânta Împărtăşanie le-o ducea egumenul Schitului Cetăţuia, iar cele strict necesare vieţii le aduceau ucenicii lor. Sihaştrii care aveau peşteri pe panta greu accesibilă a muntelui primeau hrana cu ajutorul unei funii, asemenea sihaştrilor de la Athos şi Meteora. Alţii aveau în faţa peşterii o piatră sau o mică fereastră unde li se lăsa hrana: pesmeţi de pâine, sare şi apă.

Mulţi dintre aceşti sihaştri se nevoiau în chilii zidite din lespezi de piatră sau din bârne de lemn. Ei aveau ucenici şi câte o mică grădină de legume pe care o cultivau. Aceştia duceau o nevoinţă mai uşoară. Ziua se rugau şi lucrau în tăcere la chilii. Seara mâncau pesmeţi de pâine şi legume, iar noaptea urcau pe vârful muntelui Cetăţuia cu felinare în mâini şi ascultau Slujba Utreniei. În duminici se împărtăşeau cu Trupul şi Sângele lui Hristos, iar în zorii zilei coborau la chilii. De la aceste numeroase chilii de sihaştri îşi trage numele şi Sihăstria de pe Valea Chiliilor.

Prima biserică făcută de sihaştri pe muntele Cetăţuia avea hramul Soborul Sfinţilor Îngeri, un hram simbolic, foarte adecvat sihaştrilor de aici, care căutau să imite viaţa cea netrupească a îngerilor. În tradiţie se spune că sihaştrii din preajma muntelui Cetăţuia au înălţat încă două biserici. Una cu hramul Sfântul Teodor Tiron şi Sfântul Arhidiacon Ştefan, rămasă mai târziu ca biserică de mir în satul Cetăţenii din Deal. Alta, cu hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, rămasă ca parohie pentru satul Cetăţenii din Vale.

Între anii 1673-1677, Neagoe Săcuianu, mare vornic, a rectitorit biserica de pe munte, biserică existentă până astăzi, ce se află într-o peşteră naturală, de unde izvorăşte şi un mic izvor considerat miraculos. Sute de ani călugării de aici duceau de mâncare sihaştrilor eremiţi de pe Valea Chiliilor, cale de unul până la doi kilometri.

În această renumită vatră isihastă s-au nevoit mulţi cuvioşi sihaştri timp de şapte secole, dintre care unii au ajuns la măsura desăvârşitei sfinţenii. Ultimii sihaştri nevoitori s-au săvârşit în Valea Chiliilor o dată cu începerea secolului al XX-lea. Astăzi se mai văd câteva peşteri încă în bună stare şi urme de chilii, greu accesibile şi ascunse de ochii iscoditori ai lumii.

2. Descoperirea moaştelor Cuviosului Ioanichie Schimonahul.

Cu adâncă mângâiere duhovnicească, citim în Sfintele Scripturi că: „Sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu şi nu se va atinge de ele chinul … Ca pe aur în topitoare i-a lămurit pe ei şi ca o ardere de tot i-a primit … Că har şi milă este pentru cuvioşii Lui şi cercetare pentru aleşii Lui.” (Înţelepciunea lui Solomon III, 1-9).

Dar, Dumnezeu, nu numai de sufletul drepţilor are grijă, ci şi de trupurile lor, care „ca pe aur în topitoare i-a lămurit pe ei şi ca o jertfă de ardere de tot i-a primit”, descoperind la vreme potrivită moaştele lor ascunse de ochii lumii.

Aşadar, din îndemn dumnezeiesc, în anul 1944, Pimen Bărbieru, egumenul Schitului Cetăţuia, dimpreună cu monahul Isidor, au descoperit o peşteră săpată în peretele muntelui, aproape de bisericuţa din peşteră, în care se aflau, pe un pat de piatră, moaştele unui cuvios sihastru. Ele erau acoperite de o pânză fină ţesută de păianjeni, iar deasupra, pe perete, era scris în piatră: „Schimonahul Ioanichie † 1638”. Osemintele Cuviosului erau galbene, binemirositoare, nemişcate de mâna omului, aşezate într-o scobitură de piatră în formă de sicriu. Acestea sunt singurele moaşte întregi ale unui cuvios român din secolul al XVII-lea, păstrate până în zilele noastre.

Din mărturiile evlavioşilor creştini, transmise prin viu grai, osemintele marelui sihastru Ioanichie au fost duse în biserica schitului şi aşezate la loc de cinstire, unde se află până în ziua de astăzi.

Vieţuitorii Mănăstirii Cetăţuia Negru Vădă, stareţul Modest, creştinii evlavioşi şi clericii mireni, dau mărturii despre minunile pe care le săvârşeşte Schimonahul Ioanichie.

3. Osteneli ale Cuviosului Ioanichie Schimonahul.

Cuviosul Schimonah Ioanichie a sihăstrit la începutul secolului al XVII-lea într-o peşteră din „Valea Chiliilor”, ajungând un mare călugăr isihast. Era cu metania din Schitul Cetăţuia Negru Vodă, unde s-a nevoit la sfârşitul secolului al XVI-lea. Apoi, râvnind fericita viaţă pustnicească şi arzând pentru dragostea lui Hristos, s-a coborât de bună voie într-o peşteră săpată în peretele muntelui şi acolo s-a nevoit neştiut de oameni mai mult de 30 de ani. Numai ucenicul său îi aducea pâine şi uneori apă, pe care le cobora până la gura peşterii cu o frânghie din cauza locului foarte abrupt. Sfintele Taine i le aducea din când în când egumenul schitului.

Cum s-a nevoit acolo Schimonahul Ioanichie, câte ispite a răbdat, singur Dumnezeu ştie! Însă, după o nevoinţă atât de aspră, Cuviosul Ioanichie, ajungând la măsura sfinţeniei şi cunoscându-şi dinainte sfârşitul, şi-a pregătit singur mormântul săpându-şi patul de piatră ce-l avea în peşteră. Apoi culcându-se şi-a dat sufletul în mâinile Domnului.

4. Minuni ale Cuviosului Ioanichie Schimonahul şi mărturia poporului dreptcredincios.

Chiar dacă uneori uitarea se aşterne asupra vieţii omeneşti precum întunecimea nopţii fără lună asupra firii, potrivit cuvântului Sfintei Scripturi: „Drepţii în veac vor fi vii şi întru Domnul este plata lor şi purtarea de grijă pentru dânşii este de la Cel Prea Înalt” (Înţelepciunea lui Solomon V, 16).

Dacă nu era voia lui Dumnezeu, Duhul Sfânt nu-l îndemna pe egumenul Pimen Bărbieru să descopere peştera din peretele abrupt al muntelui din Valea Chiliilor şi moaştele Schimonahului Ioanichie, care au rezistat timpului 370 de ani!

Astfel, dorindu-se a se face o raclă ce să adăpostească moaştele sale şi spunându-se unei persoane din Braşov despre această dorinţă, acesta a zis: „Dar, oare, e sfânt?” Răspunsul vieţuitorilor din Cetăţuia a fost: „Ţi se va face cunoscut”.

Seara, respectiva persoană a sunat zicând că a fost abordată de o altă persoană, ce i-a oferit fără nicio plată material lemnos din stejar vechi de peste 25 de ani. Şi astfel s-a făcut racla Cuviosului prin arătare duhovnicească.

O altă familie din Baia Mare a dorit să picteze icoana Părintelui Ioanichie Schimonahul, dar şi-a exprimat şi dorinţa de a fi mijlocitor Cuviosul înaintea lui Dumnezeu ca să fie binecuvântaţi cu naştere de prunci. Cererea lor a fost ascultată, iar acum se bucură de pruncii care le vor fi sprijin la bătrâneţile lor.

Multe sunt facerile de bine ale Cuviosului, mulţi tineri şi-au pus nădejdea în solirile Fericitului Ioanichie; unii şi-au ales calea de a sluji lui Dumnezeu şi nu uită în rugăciuni a cere pe mai departe mijlocirile Cuviosului.

Viaţa pământească a Schimonahului Ioanichie din Sihăstria Cetăţuii Negru Vodă, a fost binecuvântată de harul lui Dumnezeu.

Domnitorul Ţării Româneşti, Mihai Viteazul, s-a bucurat de ajutorul lui Dumnezeu şi prin rugăciunile marelui isihast Ioanichie, de la care s-a împărtăşit de sfat duhovnicesc, ei trăind şi având cam aceeaşi vârstă pământească.

Neîndoielnic, trebuie să subliniem că şi Matei Basarab, voievodul Ţării Româneşti, s-a bucurat de rugăciunile aceluiaşi Sfânt Cuvios Ioanichie şi a altor călugări isihaşti care împodobesc de-a pururi pământul românesc.

În Mănăstirea Cetăţuia Negru Vodă ard peste 200 de candele. Ele reprezintă ofranda de mulţumire a creştinilor care şi-au pus nădejdea în Maica Domnului şi în mijlocirile sihastrului nevoitor Ioanichie, dovadă că cererile lor au fost auzite.

Prin rugăciunile Prea Cuviosului Părinte Ioanichie, cerem de la Părintele Luminilor sprijin în nevoi, sănătate şi mântuire sufletelor noastre. Amin!

Sursa: Argumente pentru canonizarea Sfântului Ioanichie de la Muscel.

Canonizarea Cuviosului Ioanichie cel Nou de la Muscel, aprobată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.În zilele de 18-19 iunie 2009, la Reședința Patriarhală, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Printre hotărârile luate, Sfântul Sinod a aprobat canonizarea Cuviosului Ioanichie cel Nou de la Muscel (Argeș), cu ziua de prăznuire la 26 iulie.

Acest Cuvios plăcut lui Dumnezeu s-a născut din părinți evlavioși, trăitori în ținutul Muscelului. Din fragedă tinerețe, ascultând chemarea lui Hristos, s-a despărțit de toate plăcerile și ispitele lumii deșarte și s-a retras în Mănăstirea Cetățuia, Negru-Vodă, de pe valea Dâmboviței, unde s-a călugărit și a deprins, de la părinții îmbunătățiți ai așezământului, primele reguli ale vieții ascetice.

A cunoscut pe mulți dintre sihaștrii care locuiau în vremea aceea în jurul mănăstirii. Datorită numărului mare de pustnici, ținutul muscelean a fost numit, mai târziu, Valea Chiliilor. Minunatul Ioanichie, după ce a deprins modul de viață al călugărilor iscusiți, luând binecuvântare, s-a retras într-una din peșterile Muntelui Negru-Vodă, unde s-a nevoit aproape 50 de ani. Suferințele sale, lucrarea sa isihastă, lipsurile sau stările de har pe care le-a trăit Cuviosul, numai Dumnezeu le știe. Întrucât peștera în care s-a retras era într-un loc inaccesibil, nimeni nu a putut consemna din faptele și nevoințele sale. O dată pe săptămâna un ucenic al Cuviosului venea să-i aducă pâine și apă. De asemenea, starețul mănăstirii, duminica, după Sfânta Liturghie, îi aducea merinde pentru suflet, Sfintele Taine.

Deci, petrecând Cuviosul multă vreme în rugăciune și aspră nevoință, Dumnezeu i-a descoperit multe din tainele Sale, care l-au întărit să rabde toate ispitele războiului nevăzut. Cunoscându-și dinainte sfârșitul, minunatul părinte Ioanichie și-a săpat singur mormântul în peștera sa, încrustându-și în dreptul capului anul trecerii la cele veșnice – 1638. Așezându-se în mormânt, în ziua de 26 iulie, a adormit întru Domnul.

Firea necuvântătoare i-a slujit, căci un păianjen i-a țesut deasupra trupului o pânză, ca un epitaf. Așa, osemintele Sfântului, au rămas mulți ani. Din rânduiala dumnezeiască, moaștele lui s-au aflat după sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial, în anul 1944. Iată cum: Cuviosul Paisie, starețul Mănăstirii Cetățuia, Negru-Vodă, a coborât în peștera unde sihăstrise cu mulți ani înainte Schimonahul Ioanichie. Și, o minune, pânza păianjenului acoperea încă osemintele bine mirositoare ale Cuviosului! Le-a scos cu grijă și cu multă evlavie și le-a așezat în biserica mănăstirii, spre lauda monahilor și bucuria credincioșilor.

Mulți s-au folosit de minunatul odor descoperit în peștera din Valea Chiliilor. Bolnavii se vindecau, necăjiții recăpătau nădejdea, săracii își acceptau condiția sărăciei, sperând în timpuri mai prielnice. Dar potrivnicul diavol, care aduce neorânduiala, a făcut să se stingă din nou această flacără a bucuriei aprinsă în Mănăstirea Negru-Vodă. După terminarea războiului alt mare necaz s-a abătut peste poporul român. Dincolo de stricăciunile provocate de război, a venit o rânduire politico-socială străină de duhul credinței în Dumnezeu, comunismul. Reprezentanții brațului secular au dat dispoziție să fie îngropate moaștele Sfântului în pământ. Cu mare mâhnire, monahii s-au despărțit de prețiosul odor și au așezat moaștele Sfântului într-un sicriu, pe care l-au îngropat în cimitirul mănăstirii.

În anul 1981, Părintele Ioanichie Bălan, din Mănăstirea Sihăstria-Neamț, consemnează, pe scurt, în Patericul Românesc, viața Cuviosului din Valea Chiliilor. Anii au trecut, însă amintirea Cuviosului s-a păstrat în ținutul Muscelului. Dumnezeu a binevoit să se risipească orânduirea atee din România, Biserica recăpătând libertatea de a-și manifesta misiunea în rândul credincioșilor. Multe mănăstiri închise de regimul comunist și-au reluat viața liturgică și duhovnicească. Între acestea a fost și Mănăstirea Cetățuia, Negru Vodă, unde starețul mănăstirii, împreună cu tot soborul a descoperit moaștele Sfântului Cuvios Ioanichie Schimonahul și le-a reașezat spre închinare credincioșilor în biserica mare a mănăstirii.

Astăzi ne putem închina la acest odor din Valea Chiliilor, din care ies mulțime de minuni, unele consemnate de viețuitorii mănăstirii, dând slavă lui Dumnezeu pentru toate.

Sursa: http://www.basilica.ro

Sursa:http://www.sfintiromani.ro

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: