Prima pagină > Noi pagini de Sinaxar > 21 IULIE: SFINŢII CUVIOŞI RAFAEL ŞI PARTENIE DE LA AGAPIA VECHE (VIAŢA, ACATISTUL, SCRIERI)

21 IULIE: SFINŢII CUVIOŞI RAFAEL ŞI PARTENIE DE LA AGAPIA VECHE (VIAŢA, ACATISTUL, SCRIERI)

SFINŢII CUVIOŞI RAFAEL ŞI PARTENIE DE LA AGAPIA VECHE

(21 Iulie)

VIAŢA ŞI NEVOINŢELE

Sfântul Cuvios Rafael de la Agapia Veche

La Agapia din Deal, la locul sihaştrilor celor din veac, unde mireasma rugăciunii neîncetate se răspândea pretutindeni, în mia din zilele anilor 1580-1585 a poposit un tinerel îmbrăcat în haine ţărăneşti (1), cu faţa sfioasă, cu multă evlavie în suflet şi cu dorul de a vedea aceasta „cetate de pe munţii credinţei noastre” (2). Şi a văzut acolo cum cu dârzenie se nevoiau părinţii ostenindu-şi trupurile lor, tăind şi scoţând rădăcinile copacilor sălbatici şi, în locul lor, sădind pomi care să aibă roade folo-sitoare pentru vieţuitorii de acolo. A văzut cum se limpezeau locuri pentru case şi pentru toate cele de nevoie unei aşezări omeneşti. S-a minunat nu numai de munca dar şi de cuminţenia lor, de tăcerea şi de nelipsirea de la rânduiala canonică a rugăciunii, oricât de osteniţi ar fi fost (3). Şi întrebând pe câte un părinte ceva, acesta îi spunea: „- Frate, roagă-te!”, iar el insista: „- Cum să mă rog, că nu ştiu rugăciuni multe?”. „- Roagă-te cu rugăciunea scurtă: „Doamne, Iisuse, miluieşte-mă!” şi te vei mântui. Rugăciunea aceasta îţi va fi leac pentru alungarea urâtului din suflet şi vei avea mare mângâiere oriunde te vei întoarce în viaţa ta”. Şi erau la Agapia din Deal părinţi îmbunătăţiţi, înalţi în cele duhovniceşti, care se nevoiau ziua şi noaptea, ca să corespundă preafrumosului nume de creştin. Şi păzeau dreapta-credinţă cu străşnicie – „credinţa strămoşească” sau „legea românească”, cum o numeau ei – şi se mândreau cu ea şi se apărau în faţa celor care ar fi încercat în vreun fel să le-o încalce. Era pentru ei pavăză, şi „păzirea legii celei de moşie”, cum ziceau ei, trebuie apărată, căci numai aşa te poţi mântui.

Farmecul unor astfel de cuvinte, duhul dragostei celei nefăţarnice, care era acolo, au făcut ca tinerelul poposit să se hotărască să rămână în sihăstrie şi cu nici un chip să nu se mai întoarcă la ai săi, în satul de unde venise. Dobândind binecuvântare, s-a stabilit la Agapia din Deal şi, văzând traiul şi sfintele nevoinţe ale îmbunătăţitilor părinţi, a început să se roage ziua şi noaptea, ca să-l dăruiască şi pe el Bunul Dumnezeu cu putere, ca din treaptă în treaptă să ajungă la împlinirea poruncii: „Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este” (Matei 5, 48). Şi darul lui Dumnezeu era cu el şi cu ajutorul rugăciunilor părinţilor sporea duhovniceşte şi, cu râvnă mare, în puţin timp a ajuns să cunoască psalmi şi rugăciuni pe care le rostea pe de rost la vremea ascultărilor de obşte. Şi era blând şi cucernic, şi cu mare bunătate către toţi şi mai ales, ajuta pe cei ce erau slăbiţi şi în suferinţă.

La vremea tunderii în monahism i s-a pus numele de Rafail – nume de arhanghel – care înseamnă „Dumnezeu aduce vindecare” (4), fiind „unul din cei şapte sfinţi îngeri care ridică rugăciunile sfinţilor şi le înalţă înaintea slavei Celui Sfânt” (Tobit 12, 15) şi care a fost trimis să călăuzească pe Tobie, fiul lui Tobit. Citind cartea Tobit a aflat acolo că „bun lucru este a binecuvânta pe Dumnezeu, a preaînălţa numele Lui şi a vesti, slăvind faptele lui Dumnezeu. Şi voi să nu vă leneviţi a-L prea-slăvi… Faceţi bine şi răul nu vă va ajunge ! Mai mult preţuieşte rugăciunea cu post şi cu milostenie şi cu dreptate, decât bogăţie cu nedreptate; mai bine să faci milostenie, decât să aduni aur, căci milostenia izbăveşte de la moarte şi curăţă orice păcat. Cei ce fac milostenie şi dreptate vor trăi mult. Iar păcătoşii sunt duşmanii vieţii lor” (cap. 12, 6-10). Cuviosul Rafail „lua aminte cu inima lui” (Înţ. lui Sirah 16, 25) la cuvintele dumnezeieşti şi cu mai multă stăruinţă a început nevoinţa ziua şi noaptea. Era atât de smerit, încât minuna pe toţi. Smerenia este cea mai mare putere, deoarece numai ea singură înlătură duhul mândriei. Şi de la o vreme a început a se ruga de părinţi, ca să-l lase să meargă la mai multă linişte duhovnicească, în alte locuri mai tainice ale muntelui împădurit. Şi petrecea acolo zile şi nopţi, după care se întorcea din nou în obşte. Şi s-a făcut povăţuitor unei mulţimi de părinţi şi fraţi, fiindu-le mai mult decât un duhovnic, căci toţi doreau să stea de vorbă cu el şi să primească mângâierea cuvântului. A făcut lucrul acesta în mulţi ani cu darul lui Dumnezeu. Şi zic oarecare cercetători ai vieţii sale că şi egumen al acestei mănăstiri Agapia din Deal să fi fost, pentru care lucru în pomelnice şi în sinodicele mănăstirii se pomeneşte cu formula: „Fericitul stareţ Rafail” (5).

Vestea despre acest îmbunătăţit părinte s-a dus până departe în părţile Moldovei, căci alergau la el mulţi călugări de pe la alte aşezări mănăstireşti, precum şi credincioşi de prin satele vecine şi chiar din cealaltă parte a crestelor Carpaţilor. Îi învăţa să păzească poruncile Sfintei noastre Biserici, să facă fapte bune, să se iubească frăţeşte, să preţuiască pe cei care se dăruiesc pentru binele obştesc şi să străjuiască moşia strămoşească.

Cuviosul Părintele nostru Rafail s-a nevoit îndelung în nevoinţa cea bună a vieţii călugăreşti, fiind, la vremea când a trecut din această viaţă către Domnul, de peste optzeci de ani, între 1640-1645 (6). Cu multă cernire duhovnicească şi cu bucuria învierii în inimi, părinţii de acolo au pus în mormânt, cu bunăcuviinţă, trupul celui trecut către Domnul. Şi au pus deasupra şi piatră însemnată cu oarecare puţine date despre cuviosul Rafail (7).

Iar la şapte ani, când s-a făcut dezgroparea, s-a aflat că trupul său a rămas în neputrezire şi că fusese înzestrat cu bună mireasmă şi cu răspândirea de daruri celor care se rugau să le fie mijlocitor către Dumnezeu. Văzând părinţii o astfel de stare a trupului cuviosului, după rugăciuni şi dezlegări – aşa cum este rânduiala Sfintei noastre Biserici în asemenea cazuri -, rămânând în aceeaşi stare de frumuseţe, de curăţenie şi de mireasmă, au făcut o raclă de lemn bun şi au pus sfintele lui moaşte în biserica mănăstirii. Şi erau acestea ca o comoară la care veneau părinţii şi credincioşii şi se plecau cu evlavie şi venerare, aprinzând luminări şi întorcându-se cu bucurie şi mângâiere în sufletele lor. Cu vremea a început să vină mulţime din ce în ce mai multă, stabilindu-se şi zile îndătinate de cercetare a sfintelor moaşte, mai ales cu prilejul hramului mănăstirii Neamţu, când treceau şi pe la Agapia din Deal, pe la racla Cuviosului Rafail (8).

Când hatmanul Gavriil Coci şi soţia sa, Liliana, au avut dragoste şi au ridicat la Agapia din Vale o biserică mare cu chilia şi cu zid împrejmuitor (9), au fost aduse – pentru un timp – şi moaştele Cuviosului Rafail spre mai multă mângâiere a celor care nu puteau să urce până la Agapia din Deal.
Mitropolitul Dosoftei al Moldovei şi Sucevei, stihuitorul Psaltirei, s-a bucurat şi el cu bucurie duhovnicească negrăită că acela, despre care auzise multe fapte de credinţă şi cucernicie creştinească încă de când se afla în viaţă, acum se arătase tuturor – prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu – un mare ales al Său. Şi, plecându-se cu multă smerenie, a sărutat sfintele moaşte ale Cuviosului Părintelui nostru Rafail, lăsând o însemnare în cartea sa, Vieţile Svinţilor sau Prologariu din anul 1686, tipărit la Iaşi, la fila 152, de la 9 iunie: „…şi din Rumîni mulţi sunt carii am şi văzut viaţa şi traiul lor, dar nu s-au căutat, fără numai Daniil de Vooroneţ şi Rafail de Agapia, şi am sărutat şi sfintele moştii”.

Întrebarea tuturor celor din zilele noastre este aceasta: „Ce s-a întâmplat cu sfintele moaşte ale Cuviosului Părintelui nostru Rafail? De ce nu mai sunt arătate spre cinstire şi spre sărutare?”. Răspunsul nu poate fi altul decât următorul: sfintele moaşte au fost tăinuite de frica năvălitorilor la adăpost sigur, de unde nu au mai fost scoase. La Agapia din Deal există totuşi un loc, lângă sfântul altar al bisericii, unde tradiţia spune că ar fi fost puse moaştele Cuviosului Rafail; acolo se aprind luminări până astăzi, iar credincioşii se închină cu evlavie când trec pe lângă el.

Viaţa acestui vas ales al Sfântului Duh a fost minunată, dar nu s-a scris despre ea decât atât cât a lăsat mitropolitul Dosoftei. Dăm slavă lui Dumnezeu şi pentru puţinul acesta, ca şi pentru faptul că s-a păstrat din generaţie în generaţie evlavia pentru locul de la Agapia din Deal. Multe întrebări se pot ridica. Un singur lucru apare evident: Rafail de la Agapia a fost un adevărat cuvios sfânt, ridicat din neamul românesc, de mare faimă, cu moaşte cinstite şi ocrotite cu adâncă veneraţie.

Chipul alesului ostaş al lui Hristos împodobeşte pereţii bisericuţelor de la Agapia din Deal (10), ai celei de la cimitirul Agapiei din Vale (11), ai schitului Vovidenia de la mănăstirea Neamţu (biserică din veacul al XlX-lea), ca şi ai altor biserici chinoviale şi parohiale.

Vrednicia şi nevoinţele acestui cuvios părinte, după atâta trecere de vreme, nimeni nu le mai poate arăta cu toate amănuntele.

Diac. I. Ivan

1. Marele Dicţionar geografic al României (G. I. Lahovari, C. I. Brătianu, Gr. G. Tocilescu), Bucureşti, 1898, vol. I, p. 25; Eustochia Ciucanu, stareţa mănăstirii Agapia, Scrisoare către autor, 1984, arată că se păstrează tradiţia că Rafail ar fi fost de loc din fostul judeţ Bârlad, astăzi judeţul Galaţi, comuna Bursucani- Crede că el ar fi trăit în secolele al XIV-lea-XV-lea ; în schimb, Ierom. Ioanichie Bălan, Pateric românesc, Bucureşti, 1980, p. 152-153, afirmă existenţa lui Rafail în veacurile al XVI-lea-XVII-lea.
2. Pr. prof. D. Stăniloae, Cuvânt la terminarea cursurilor Seminarului monahal de la mănăstirea Neamţu, în „Biserica Ortodoxă Română”, LXIX (1951), nr. 7-9, p. 542.
3. Ierom. Ioanichie Bălan, Vetre de sihăstrie românească, Bucureşti, 1982, p. 93, relatează că „nevoinţa sihaştrilor din sihăstria cuviosului Agapie era foarte aspră. Citirea zilnică a Psaltirii, numeroasele închinăciuni şi metanii, cu Rugăciu-nea lui Iisus, tăcerea, privegherea de noapte cu paza minţii, mâncarea o dată pe zi după trei zile şi dormitul câteva ore pe mici scăunele”.
4. Dr. Hermanni Zachokke, Historia sacra Veterio Testamenti, editio septima procurata a Dr. Joanne Doller, Vindobonae et Lipsiae, 1920, p. 298, „Raphaele – Deus affert sanationem”.
5. Pr. N. Dărângă, Istoria sfintei mănăstiri Agapia din judeţul Neamţ, Iaşi, 1908, p. 41; Ierom. Ioanichie Bălan, Vetre de sihăstrie…, p. 95; Eustochia Ciucanu, stareţa mănăstirii Agapia, Scrisoarea cit., arată că în toate pomelnicele vechi şi mai noi, ca şi în Sinodicul mănăstirii, scris în 1869, întocmit după cele mai vechi pomelnice, cum se subliniază în prefaţă, pomelnice care s-au distrus, la capitolul Stareţi şi duhovnici, el apare al doilea după sihastrul Agapie, întemeietorul schitului Agapia Veche, şi este numit „fericitul stareţ Rafail…”.
6. Calculul aproximativ s-a făcut luându-se în considerare datele Pr. dr. conf. Al. I. Ciurea, Câteva însemnări despre Rafail de la Agapia, în „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”, XXXII (1956), nr. 10, p. 614. Dr. Liviu Stan, Sfinţii români, Sibiu, 1945, p. 48, nr. 6, prezintă pe „Rafail, Sfântul de la Agapia”, astfel: „Dacă în ce priveşte numărarea între sfinţi a lui Gavriil feste vorba de Gavriil de la Neamţu, din veacul al XV-lea, s.n.) poate încăpea rezervă, apoi, nu încape nici o îndoială şi, în mod sigur, trebuie numărat în rândul sfinţilor români Sfântul Rafail de la Agapia, pe care mitropolitul Dosoftei îl aşază – în Vieţile Svinţilor – alături de Sfântul Daniil”. Ca şi acesta din urmă, Rafail s-a bucurat de un cult general, de un cult obştesc, fiind amândoi mai vestiţi decât alţii mai vechi, pe care-i cunoaşte Dosoftei, dar pe care nu-i mai aminteşte. Ei vor fi trăit, probabil, prin veacul al XVI-lea, bucurându-se de o cinstire atât de mare, de un cult atât de statornicit, încît însuşi mitropolitul ţării a căutat sfintele moaşte ale lui Rafail ca să li se închine şi le-a sărutat, aşa cum făcuse şi cu ale lui Daniil.
7. I. D. Ştefănescu, Cuviosul Daniil Sihastrul, în „Biserica Ortodoxă Română”, LXXIV (1956), nr. 6-7, p. 537. Se afirmă că a existat o piatră funerară a curioşilor Rafail, Partenie de la Agapia şi „Ioan de şa Râşca”.
8. I. D. Ştefănescu, ibidem, p. 537. Autorul vorbeşte de existenţa, în trecut, a unui „pelerinaj îndătinat şi de mare renume la mormintele lui Rafail, Partenie şi Ioan de la Râşca” (I?).
9. Nicolae Stoicescu, Repertoriul bibliografic al localităţilor si monumentelor medievale din Moldova, Bucureşti, 1974, p. 22-25 şi notele 6-8 de la p. 34. Lucrarea de ridicare a bisericii, a chiliilor şi a zidului înconjurător s-a făcut între anii 1642-1964.
10. Execuţia arhim. Theodor Varahil Moraru.
11. Autor : Arhid. Vartolomeu Florea.

Sursa: Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, Sfinţi români şi apărători ai Legii strămoşeşti, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1987, p. 357-361, Cuviosul Rafail de la Agapia.

Sfântul Cuvios Partenie de la Agapia Veche

Partenie, părintele cel sfânt şi minunat, vrednic urmaş al sihaştrilor din Munţii Agapiei, a vieţuit în aceste locuri în veacul al XVII-lea. Sf. Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, care a cunoscut mulţi călugări cu înaltă viaţă duhovnicească din Moldova, îl numără pe Cuviosul Partenie printre sfinţii români cărora le-a văzut viaţa şi traiul.

Ucenic al stareţului Eufrosin, ctitorul mănăstirii din Livada Părinţilor, primeşte din mâinile acestuia tunderea în schima monahală. Cât a petrecut în viaţa de obşte, cât s-a nevoit în sihăstrie, nu putem şti. Tradiţia spune despre el că a sihăstrit în muntele Scaunele, după pilda părinţilor de odinioară. Nevoinţa lor era aceasta: ziua se rugau în singurătate, mai ales cu Psaltirea, pe care o ştiau pe dinafară, iar la apusul soarelui, gustau puţin din pâine şi legume fierte, după care toată noaptea se nevoiau rugându-se cu mintea (rugăciunea lui Iisus), iar cu mâinile împletind coşuri. Aţipeau doar câte puţin când oboseau, în laviţe (scaune), aşezate între trunchiurile de brazi. Această nevoinţă continua fără întrerupere până dimineaţa. Ucenicii duceau coşurile la târg, unde le vindeau, iar cu banii astfel câştigaţi, cumpărau hrană şi cele necesare traiului pustnicesc. De la aceste scaune muntele şi poiana primit numele de Scaune.

El urcă în acest munte al fericiţilor ca într-un alt Tabor, când stareţul Eufrosin îi îngăduie să meargă la linişte, căci, gustând din dulceaţa harului dumnezeiesc, duhul îi tânjea după bunătăţile ce le naşte pustia. Acolo şi-a închis porţile simţurilor cu legile lui Dumnezeu ca şi cu nişte zăvoare şi vorbea cu Stăpânul tuturor în rugăciunea cea de taină, iar osteneala îi era desfătare. Cine poate spune nevoinţele cele fără de măsură, privegherile cu lacrimi, lupta cu gândurile şi duhurile înşelăciunii? Prin răbdarea strâmtorărilor pustiei şi uscăciunea trupului, s-a făcut asemenea îngerilor şi vrednic vieţuitor al mănăstirii celor fără de trupuri.

Acest dumnezeiesc bărbat este numărat în rândul egumenilor Agapiei. Mulţi călugări şi pustnici s-au mântuit prin rugăciunea şi povăţuirea sa blândă. Era luminat şi plin de toată înţelepciunea, căci dragoste de Sfintele Scripturi şi de cărţile Sfinţilor Părinţi având, s-a îngrijit ca fraţii din obşte să nu fie lipsiţi de aceste comori nepreţuite în vremuri când cu anevoie şi cu mare cheltuială se dobândeau.

Avea darul tămăduirii şi îndrăzneală la rugăciune înaintea lui Dumnezeu. Potrivit unor tradiţii, scotea şi demoni din oameni. Pentru viaţa sa sfântă, dintotdeauna a fost cinstit de călugări şi de credincioşi.

Mărturie a vieţuirii sale sfinte şi minunate este şi faptul că, după moarte (1660), trupul fiindu-i dezgropat, după rânduiala strămoşească, a fost găsit nestricat. Se spune că se făceau minuni la mormântul său. Cu adâncă evlavie şi nădejde veneau să se închine la sfintele sale moaşte călugări şi credincioşi de pretutindeni. Sfintele moaşte ale Cuviosului Partenie au fost tăinuite, poate, odată cu ale Cuviosului Rafail. Aceşti doi mai luminători ai călugărilor întregesc şirul părinţilor din veac, ce s-au sfinţit prin mari nevoinţe în „Mănăstirea lui Agapie” şi în împrejurimile ei.

Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi! Amin.

ACATISTUL

După obişnuitul început, se zic:

CONDACELE ŞI ICOASELE:

Condacul 1

Cuvioșilor lui Hristos, care în munții Agapiei s-au nevoit și sfeșnice prealuminoase călugărilor au strălucit, cununi de laudă aducem în această zi de slăvită prăznuire, noi, care cu evlavie, îi cinstim zicând: Bucurați-vă Sfinților Cuvioși Rafail și Partenie!

Icosul 1

Dumnezeiască râvnă pentru viața monahicească purtând în suflet, din tinerețe jugul cel bun al lui Hristos ai luat și calea părinților celor de demult ai urmat, pentru aceasta îți aducem laudă, zicând:

Bucură-te, tinerețe neîntinată;
Bucură-te, ocrotit al Arhanghelului Rafail;
Bucură-te, că îngerescul chip ai îmbrăcat;
Bucură-te, că de cele pământești te-ai lepădat;
Bucură-te, că pe poarta cea strâmtă în Împărăție ai intrat;
Bucură-te, că pe cărarea cea dreaptă ai umblat;
Bucură-te, că războiul cel nevăzut l-ai purtat;
Bucură-te, că râvnă pentru cele sfinte ai avut;
Bucură-te, că de începătorul răutății nu te-ai înfricoșat;
Bucură-te, că că lupta cea bună ai luptat;
Bucură-te, cel ce cu armele Duhului Sfânt te-ai întrămat;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Rafail, povățuitor al călugărilor!

Condacul al 2-lea

Despre petrecerea îngerească a cuvioșilor din Mănăstirea Sfântului Arhanghel Mihail ai auzit și toate cele deșarte ale lumii lepădând, ucenic starețului Eufrosin te-ai făcut. Cu postul, cu privegherea și cu lacrimile, patimile trupului le-ai veștejit, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Ca un dumnezeiesc lucrător ți-ai sădit în inima sfaturile pustnicilor, mintea având-o pavăză împotriva patimilor pierzătoare, și bărbătește luptându-te, în curăție ai viețuit și cu toată fapta bună te-ai îmbogățit, Cuvioase Partenie. Pentru aceea, cinstire îți aducem, zicând:

Bucură-te, aspru nevoitor;
Bucură-te, podoaba călugărilor;
Bucură-te, lauda pustinicilor;
Bucură-te, pildă celor iubitori de ascultare;
Bucură-te, dascăl al înfrânării;
Bucură-te, adânc de smerenie;
Bucură-te, rugăciune întraripată;
Bucură-te, apostol al răbdării;
Bucură-te, chip îmbunătățit;
Bucură-te, întărirea postitorilor;
Bucură-te, înger pământesc;
Bucură-te, om ceresc;
Bucură-te, Sfinte Partenie, lauda cuvioșilor!

Condacul al 3-lea

Mult te-ai minunat, Cuvioase Rafail, de sfintele osteneli ale părinților. Că trupuri purtând, prin mari nevoințe, celor fără de trupuri s-au asemănat. Iar tu cu osârdie, pilda viețuirii lor urmând, lauzi pe Hristos, împreună cu ei cântând: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Următor bătrânilor cuvioși ai fost, căci de la rânduiala strămoșească nu te-ai depărtat și, prin asprimea vieții sihăstrești, cămară împodobită a lui Hristos te-ai arătat. Aceasta dorind și noi, cu evlavie te lăudăm zicând:

Bucură-te, următor al părinților pustiei;
Bucură-te, că dragoste curată ai dobândit;
Bucură-te, că nevoința ai învățat;
Bucură-te, dor de neîncetată rugăciune;
Bucură-te, cel ce ți-ai potolit setea din izvorul dreptei credințe;
Bucură-te, cel ce cu înfrânarea te-ai întrarmat;
Bucură-te, cel ce dascălilor pustiei ai urmat;
Bucură-te, ucenic desăvârșit și duhovnic iscusit;
Bucură-te, cel ce cu bunătatea te-ai împodobit;
Bucură-te, împlinitorule al pravilei călugărești;
Bucură-te, chip al sfințeniei;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Rafail, povățuitor al călugărilor!

Condacul al 4-lea

Sfinte Cuvioase Partenie, ai viețuit pe pământ în vremuri de cumplită încercare pentru țară, când de frica hoardelor păgâne, creștinii din cetăți și sate la sihaștrii din munți aflau scăpare. Acelora, cu dragoste și milostivire te-ai făcut alinare, iar lui Dumnezeu împreună cu ei ai cântat: Aliluia!

Icosul al 4-lea

În adâncul codrilor, pentru iubirea de Dumnezeu, te-ai sălășluit și împreună cu sihaștrii ai petrecut, dorul de rugăciune în liniște pururi, în suflet purtând, pentru aceea noi, cei care suntem în vâltoarea ispitelor, cu evlavie îți cântăm:

Bucură-te, că de lume te-ai îndepărtat;
Bucură-te, că pentru Domnul te-ai însingurat;
Bucură-te, luminător minților întunecate;
Bucură-te, risipitor al gândurilor necurate;
Bucură-te, că pe toți oamenii i-ai iubit;
Bucură-te, liman al celor prigoniți;
Bucură-te, mângâietor al celor întristați;
Bucură-te, grabnic ajutător;
Bucură-te, fierbinte rugător;
Bucură-te, blând povățuitor;
Bucură-te, întărirea celor suferinzi;
Bucură-te, că tuturor te-ai arătat milostiv;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Partenie, lauda cuvioșilor!

Condacul al 5-lea

Mlădiță aleasă a neamului tău cel iubitor de liniște, ai râvnit viața cea fericită a pustinicilor care întraripați cu dumnezeiescul dor, prin rugăciune, milostivirea lui Dumnezeu din ceruri au pogorât pe pământ. Cu binecuvântarea părinților, din mănăstire în tainițele codrilor te-ai îndepărtat, împreună cu ei cântând: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Având dreptar rânduielile de odinioară, te-ai nevoit în privegheri neîncetate și ai biruit desăvârșit patimile, căci trupul ai supus gândului nepătimaș, urcând treptele lăuntricului Tabor, pentru care cântăm:

Bucură-te, sfânt pământean;
Bucură-te, l;cuitor al sihăstriei;
Bucură-te, rod minunat al pustiei;
Bucură-te, ostenitor neobosit;
Bucură-te, rugător desăvârșit;
Bucură-te, curăție întrupată;
Bucură-te, cugetare luminată;
Bucură-te, fire înnoită;
Bucură-te, vistierie de har;
Bucură-te, purtător al luminii lui Hristos;
Bucură-te, făclie de lumină nestinsă;
Bucură-te, pregustarea slavei ce va să vină;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Rafail, povățuitor al călugărilor!

Condacul al 6-lea

Povățuitor blând și înțelept obștii te-ai arătat, Cuvioase Partenie, când egumen ai fost pus, dar nu ai aflat odihnă, dorind neîncetat să fii doar cu Hristos. Pentru aceasta în sihăstriile Muntelui Scaunele, în liniște, în rugăciune și în mari nevoințe ai petrecut, iar acum nu ne uita în rugăciunile tale pe noi cei ce cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Cu totul te-ai desprins de cele pământești, cugetând la cele veșnice, la Împărăția ce va să vie, în care vor intra cei curați cu inima. Pentru aceea te lăudăm zicând:

Bucură-te, crin al pustiei;
Bucură-te, pom cu bună roadă;
Bucură-te, dor de veșnicie;
Bucură-te, cugetător la moarte;
Bucură-te, locuitor al patriei cerești;
Bucură-te, jertfă curată adusă Tatălui Ceresc;
Bucură-te, că întru tine s-a odihnit Hristos;
Bucură-te, vas ales al Duhului Sfânt;
Bucură-te, rug aprins în rugăciune;
Bucură-te, cel ce ai strălucit în lumina harului;
Bucură-te, părtaș al slavei dumnezeieşti;
Bucură-te, lumină din Izvorul Luminii;
Bucură-te, Sfinte Partenie, lauda cuvioșilor!

Condacul al 7-lea

Precum oarecând în Colose, la rugăciunea Cuviosului Arhip, Sfântul Arhanghel Mihail a izbăvit biserica de la pieire, astfel și prin rugile voastre către marele Arhistrateg, lavra lui Agapie, cea mult încercată, nu s-a risipit. Pentru aceasta, împreună cu cetele cuvioșilor, Îl slăvim pe Dumnezeu, cântând: Aliluia!

Icosul al 7-lea

“Fericit stareț” ai fost numit, căci sihaștrilor și călugărilor făclie luminoasă te-ai arătat. Cu virtuți alese fiind împodobit, mulțimi de peste Carpați și din Moldova întreagă veneau, cerând cuvânt de folos și ajutor de la Dumnezeu prin rugăciunile tale, pentru care te cinstim zicând:

Bucură-te, păstor al turmei lui Hristos;
Bucură-te, al Agapiei apărător;
Bucură-te, rugător pentru neamul românesc;
Bucură-te, purtător al Duhului Sfânt;
Bucură-te, cunună a celor iubitori de nevoință;
Bucură-te, cel ce ne întărești în credință;
Bucură-te, alinare a celor îndurerați;
Bucură-te, împăciuitor al celor învrăjbiți;
Bucură-te, al celor slabi întăritor;
Bucură-te, scăpare a celor în nevoi;
Bucură-te, sfătuitor al credincioșilor;
Bucură-te, viețuire minunată;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Rafail, povățuitor al călugărilor!

Condacul al 8-lea

Pururi în minte ai avut cuvântul Domnului: “Fiți desăvârșiți precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârșit este”. Mâinile la rugăciune ridicând, cu lacrimi curate Celui Prea Înalt ai cerut putere a împlini dumnezeiasca poruncă. Pentru aceea ne înveți să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Prin răbdare în ispite, dragoste statornică, nezdrobită nădejde și credință tare, duhurile înșelăciunii le-ai surpat și vas curat, sfințit lui Hristos fiind, te-ai învrednicit să spui ca și Pavel: “De acum nu mai trăiesc eu, ci hristos trăiește în mine”. Pentru aceasta, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi ce-ți cântăm:

Bucură-te, iubitor al Scripturii;
Bucură-te, cinstitor al dascălilor rugăciunii;
Bucură-te, că pe Hristos ai dorit;
Bucură-te, că în virtuți te-ai împodobit;
Bucură-te, că toată pofta ai călcat;
Bucură-te, că grija lumească ai lepădat;
Bucură-te, că în sfințenie te-ai îmbrăcat;
Bucură-te, că împărăția lui Dumnezeu ai câștigat;
Bucură-te, că în tine patimile le-ai răstignit;
Bucură-te, că în tine Hristos a strălucit;
Bucură-te, lumina razei Duhului Sfânt;
Bucură-te, mireasmă de taină a pustiei;
Bucură-te, Sfinte Partenie, lauda cuvioșilor!

Condacul al 9-lea

Dumnezeu Cel minunat întru sfinții Săi, stâlp de foc a arătat din cer deasupra muntelui ce poartă în sânul său moaștele cuvioșilor. Pentru aceasta noi cei neputincioși sufletește, cerem, cu lacrimi de umilință, sfinților nevoitori să ne fie mijlocitori către Domnul, Căruia îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Cine ar putea spune minunile și ostenelile tale, Cuvioase Părinte Rafail, care, împreună cu Partenie cel minunat, ai întregit ceata cuvioșilor care s-au ostenit în muntele cel binecuvântat. Cu buze nevrednice, îndrăznim a te lăuda zicând:

Bucură-te, ocrotitor al Mănăstirii Agapia;
Bucură-te, tainic păzitor al mănăstirilor, satelor și orașelor;
Bucură-te, slijitor al luminii;
Bucură-te, că ai văzut slava Treimii;
Bucură-te, purtător de Dumnezeu;
Bucură-te, învățător al iubirii;
Bucură-te, dascăl al rugăciunii;
Bucură-te, mijlocitor al tuturor;
Bucură-te, străjer neadormit;
Bucură-te, cunoscător al tainelor negrăite;
Bucură-te, luminată cuvioșie;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Rafail, povățuitor al călugărilor!

Condacul al 10-lea

Sfinților, care, încă din lumea acesta, din dulceața raiului ați gustat, calea vieții pământești ne-o luminați nouă celor rătăciți în pustiul păcatului, spre a ne înălța în locașurile cerești. De aceea, rugați-vă pentru noi cei ce cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Umbrit fiind de dumnezeiasca înțelepciune, ai lăsat cele stricăcioase și Dumnezeului celui veșnic ai slujit, dobândind pe cele nestricăcioase. Pentru aceasta acum stai aproape de tronul slavei veșnice. De aceea, nu ne uita nici pe noi cei ce te lăudăm, zicând:

Bucură-te, rob credincios care voia Tatălui ai împlinit;
Bucură-te, că viața în evlavie ți-ai săvârșit;
Bucură-te, că în slava cerească acum locuiești;
Bucură-te, că te desfătezi întru fericirea cea negrăită;
Bucură-te, că împreună cu sfinții în ceruri petreci;
Bucură-te, că de frumusețile raiului te îndulcești;
Bucură-te, că îndrăznire la Dumnezeu ai dobândit;
Bucură-te, povățuitor spre patria cerească;
Bucură-te, că în lumina cea neapusă strălucești;
Bucură-te, că ne luminezi cu înțelepciunea ta;
Bucură-te, făclie mult luminoasă celor dintru întuneric;
Bucură-te, că din viforul ispitelor ne izbăvești;
Bucură-te, Sfinte Partenie, lauda cuvioșilor!

Condacul al 11-lea

Negrăită mireasmă a sfintelor voastre nevoințe arătată s-a făcut lumii. Voi, în sihăstrie sălășluindu-vă, patimile trupului ați topit și în lumina lină a sfintei slave ați intrat. Acesteia, învredniciți-ne prin rugăciunile voastre, si pe noi cei ce cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Treimea Cea de o ființă și nedespărțită pe sfinții Săi îi încununează cu slavă încă de pe pământ. Pentru aceea, și nevoințele tale sihăstrești au fost arătate Sfântului Mitropolit Dosoftei, cel care, luminat de Duhul Sfânt, a sărutat sfintele tale moaște. Învrednicește-ne și pe noi de această duhovnicească bucurie, cei care te lăudăm, zicând:

Bucură-te, că, în liniștea inimii, pe Dumnezeu ai lăudat;
Bucură-te, că Treimii Sfinte te-ai închinat;
Bucură-te, că lui Dumnezeu Tatăl te-ai dăruit;
Bucură-te, că pe Hristos L-ai slavoslovit;
Bucură-te, că în lumina Sfântului duh te-ai sălășluit;
Bucură-te, cel ce credința cu osteneli ai pecetluit-o;
Bucură-te, că îngerilor te-ai asemănat;
Bucură-te, că faptele tale bune le-ai tăinuit;
Bucură-te, că virtuțile tale întru smerenie le-ai ascuns;
Bucură-te, făclie ce luminezi noaptea necredinței;
Bucură-te, luminarea celor nepricepuți;
Bucură-te, că prin rugăciune îi ridici pe cei căzuți;
Bucură-te, Sfinte Cuvioase Rafail, povățuitor al călugărilor!

Condacul al 12-lea

Nevrednici suntem de voi sfinților, Fericite Rafail și Preaminunate Partenie. De aceea, trupurile voastre pline de slavă dumnezeiască, neprețuită comoară, odihnesc în pământ tăinuite, dar, cu evlavie și cu umilință, noi nu încetăm a vă aduce laudă de mulțumire, cânând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Pomenirea te cea strălucitoare ne veselește astăzi, că mare folositor și mijlocitor în nevoi te-au dobândit cetele călugărilor, preoților și credincioșilor, și cinstit ai fost de evlavioșii ierarhi, care și sfintele tale moaște le-au sărutat. Învrednicește-ne de aceasta și pe noi care te lăudăm, zicând:

Bucură-te, cel ce patimile ai biruit;
Bucură-te, că lui Dumnezeu te-ai dăruit;
Bucură-te, căci pentru Hristos multe încercări ai răbdat;
Bucură-te, că îngerește ai viețuit;
Bucură-te, împreună locuitor cu îngerii;
Bucură-te, că Hristos cu slavă te-a încununat;
Bucură-te, că prin ostenelile tale Dumnezeu S-a slăvit;
Bucură-te, cel ce strălucești ca luminătorii pe cer;
Bucură-te, lauda călugărilor;
Bucură-te, făclie a sihaștrilor;
Bucură-te, cel cinstit de Mitropolitul Dosoftei;
Bucură-te, ocrotitor al Agapiei și al celorlalte mănăstiri moldave;
Bucură-te, rugător pentru tot neamul românesc;
Bucură-te, Sfinte Partenie, lauda cuvioșilor!

Condacul al 13-lea

O, Preafericiților Părinți Rafail și Partenie, care în munții Moldovei cu sfinte nevoințe ați strălucit și cetei sfinților români v-ați adăugat, primiți această smerită laudă de la noi nevrednicii, care vă chemăm în ajutor, rugându-vă ca prin mijlocirile voastre, să ne ocrotiți pe noi și neamul nostru, întărindu-ne în credință și evlavie, ca prin pocăință să facem fapte vrednice de mântuire și neîncetat să cântăm cu dragoste lui Dumnezeu: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)

Apoi se zic iarăşi
Icosul 1: „Dumnezeiască râvnă…” şi
Condacul 1: „Cuvioșilor lui Hristos…” şi apoi se face obișnuitul sfârșit.

Sursa: Viața și Acatistul Sfinților Cuvioși Rafail și Partenie de la Agapia Veche

SCRIERI

Sfinții Cuvioși Rafel și Partenie sărbătoriți la Agapia Veche
Agenția de Știri Basilica

La schitul Agapia Veche, din judeţul Neamţ, a avut loc ieri, 21 iulie a.c., proclamarea locală a canonizării Sfinţilor Cuvioşi Rafael şi Partenie.

Proclamarea locală a canonizării celor doi sfinţi nemţeni s-a desfăşurat la sfârşitul Sfintei Liturghii, oficiată de Înalt Prea Sfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu Preasfinţitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului, Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului şi Preasfinţitul Corneliu Bârlădeanu, arhiereu-vicar al Episcopiei Huşilor. La Sfânta Liturghie a participat şi Înalt Prea Sfinţitul Seraphim, Arhiepiscop de Ottawa şi al Canadei.

În cuvântul adresat credincioşilor, Înalt Prea Sfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a evidenţiat exemplul de credinţă pe care l-au reprezentat Sfinţii Cuvioşi Rafael şi Partenie de la Agapia, iar la sfârşitul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului, a dat citire Tomosului sinodal de canonizare.

Canonizarea sfinţilor nemţeni a fost aprobată de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa de lucru din 5-7 martie 2008.

În data de 5 iunie a.c., la Mănăstirea Neamţ, în cadrul Sfintei Liturghii, oficiate cu prilejul sărbătorii Înălţării Domnului, a avut loc proclamarea solemnă a canonizării a nouă părinţi cuvioşi din ţinutul Neamţului, printre care se aflau şi Sfinţii Cuvioşi Rafael şi Partenie de la Agapia Veche. (Sursa: Radio Trinitas)

Sfântul Cuvios Rafail de la Agapia Veche, cinstit în satul său natal.
Adrian Portase / în Ziarul Lumina – Joi, 23 Iulie 2009

Se spune că Dobrogea este un ţinut bântuit de uscăciune. Că verile sunt fierbinţi şi iernile cotropite de vânturi. La data de 21 iulie, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sfântului Cuvios Rafail, vieţuitor la sfârşitul secolului al XVI-lea la Mănăstirea Agapia Veche din Munţii Neamţului.

El a fost canonizat anul trecut la sărbătoarea Înălţării Domnului de la Mănăstirea Neamţ, alături de alţi opt sfinţi cuvioşi nemţeni: Cuvioşii Simeon şi Amfilohie de la Pângăraţi, a căror zi de prăznuire este 7 septembrie, Sfântul Cuvios Chiriac de la Tazlău, cu zi de pomenire la 9 septembrie, Sfinţii Cuvioşi Iosif şi Chiriac de la Bisericani, a căror zi de prăznuire este 1 octombrie, Sfântul Cuvios Partenie de la Agapia Veche, care este sărbătorit în aceeaşi zi cu Sfântul Rafail – 21 iulie, Sfântul Cuvios Iosif de la Văratec, cu zi de prăznuire pe 16 august, şi Sfântul Cuvios Ioan de la Râşca şi Secu, care va fi prăznuit pe 30 august.

La sărbătorirea Sfântului Rafail, nu numai locurile vieţuirii sale monahiceşti se umplu de mireasma bucuriei duhovniceşti, ci şi ţinutul de baştină al sfântului, satul Bursucani, din nordul judeţului Galaţi, unde binecredincioşi creştini din zonă şi vecinătate îşi aduc prinosul de rugăciune şi cinstire către sfântul care se roagă pentru ei înaintea Sfintei Treimi şi pe care îl consideră „unul de-al lor“.
Sfântul Rafail – ocrotitor al creştinilor de la Dunărea de Jos.

Odată cu oficializarea cinstirii sale în Biserica Ortodoxă Română, Sfântul Cuvios Rafail a devenit unul dintre ocrotitorii Eparhiei Dunării de Jos, alături de Sfântul Apostol Andrei, cel care a propovăduit Evanghelia mântuirii pe aceste meleaguri, şi Sfântul Ierarh Atanasie al III-lea al Constantinopolului, „păstor al creştinilor de la Dunăre“, canonizat anul acesta, pe data de 3 mai, la Catedrala episcopală din Galaţi.

De fapt, Sfântul Rafail reprezintă o nouă mărturie a rodirii, de peste veacuri, a cuvântului lui Dumnezeu binevestit strămoşilor noştri de către Întâiul Chemat la Apostolat, Sfântul Andrei.

Viaţa Cuviosului Rafail.

Sfântul Rafail s-a născut în anul 1560 în satul Bursucani (astăzi, în comuna Bălăbăneşti, jud. Galaţi), într-o zonă cu veche tradiţie monahală. În această parte a ţării, documentele vremii amintesc că, începând cu secolul al XVI-lea, mulţi sihaştri s-au aşezat în codrii Adamului, vieţuind în asceză şi rugăciune. Probabil de la aceşti monahi Sfântul Rafail s-a aprins de dorul de Dumnezeu, dorind a lua chipul îngeresc. De aceea, pleacă din tinereţe la mănăstirea nemţeană Agapia Veche, unde, după ce a fost ucenic al monahilor de aici, este călugărit primind numele de Rafail.

Sfântul Rafail a trăit o perioadă în inima munţilor, iar după ani de rugăciune şi asceză a devenit îndrumător al fraţilor din obşte, uimind pe toţi prin virtuţile sale. De aceea, era numit „Fericitul stareţ Rafail“. Din timpul vieţii a primit darul facerii de minuni, iar după moartea sa, mulţi bolnavi şi neputincioşi veneau la mormântul
său, pentru a se vindeca.

Însuşi Sfântul Mitropolit Dosoftei al Moldovei l-a considerat sfânt şi i-a cinstit sfintele sale moaşte.

Sfinţirea locului şi punerea temeliei Schitului Zimbru, în satul natal al Sfântului Rafail.

Prima cinstire a Sfântului Rafail a fost săvărşită în localitatea sa natală anul trecut, când Preasfinţitul Episcop Casian al Dunării de Jos, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, în mijlocul unei mulţimi de credincioşi, a slujit Sfânta Liturghie în cătunul Zimbru al satului Bursucani, pe locul vechiului schit.

Anul acesta, sfântul a împlinit dorinţa rugătorilor săi şi a binecuvântat sfinţirea locului pentru ridicarea noului schit Zimbru, dependent de Mănăstirea Adam. „Am aşezat temelia schitului cu nădejdea că, prin sfintele rugăciuni şi cu ajutorul credincioşilor şi al oamenilor buni, ne va învrednici Domnul ca la anul, la Sărbătoarea Sfântului Rafail de aici, din satul său natal, să putem sfinţi lăcaşul monahal, care va arăta frumuseţea, continuitatea şi bucuria împreună-lucrării noastre cu sfinţii lui Dumnezeu. Avem nădejdea că la anul ne vom bucura să vedem cum cei care vor trece spre Bârlad vor putea să intre aici, să se roage, să mediteze puţin şi să admire un loc aşa de frumos, duhovnicesc. Este frumos să zideşti o biserică nouă, dar e mult mai frumos să refaci o biserică încărcată de istorie!“, a spus, cu acest prilej, Chiriarhul Dunării de Jos, Preasfinţitul Casian.

Referindu-se la prăznuirea Sfântului Rafail, Preasfinţia Sa a mai adăugat: „Un cuvios este cel care Îl aşază pe Dumnezeu mai presus de orice pe lumea aceasta. De aceea, viaţa pustnicilor şi a cuvioşilor este «fericită», după cum spun cântările Bisericii. Dumnezeu ne învaţă să descoperim oameni fericiţi, ca să învăţăm să fim şi noi fericiţi şi să fericim, la rândul nostru, pe alţii! Căci viaţa pustnicilor este fericită pentru că L-au găsit pe Dumnezeu şi au rămas în dragostea Lui. Cei care trăim cu gândul doar la cele lumeşti suntem aşa cum este şi lumea; cei care nădăjduim la frumuseţile lui Dumnezeu pe care le vedem astăzi, aici, suntem aşa cum trăim această clipă binecuvântată de Dumnezeu. Noi nu putem fi singuri fericiţi în lumea aceasta, pentru că Însuşi Mântuitorul ne-a arătat de ce: din cauza noastră şi a felului nostru de viaţă, în lume vom avea necazuri! Dar cei care au biruit necazurile, cu răbdare, cu post, cu rugăciune, cu nevoinţele de tot felul, care în lipsuri şi nevoi nu s-au întristat, aceştia au găsit viaţa fericită. Iar viaţa fericită este viaţa sfinţilor lui Dumnezeu. Şi dintre sfinţii lui Dumnezeu, cuvioşii sunt cei care ne arată de-a pururi fericirea lor!“.

„Aceasta ne învaţă pe noi Dumnezeu, când ne cheamă să ne întâlnim la rugăciune în locurile pline de sfinţenie unde au trăit sfinţii! Sfântul Rafail, ca şi alţi cuvioşi, ne arată cât de important este pentru orice creştin cunoaşterea vieţilor celor ce au iubit pe Dumnezeu şi au răspândit iubirea lui Dumnezeu în lumea noastră şi în aceste locuri!“ a mai spus Preasfinţitul Casian.

Pe tot parcursul Sfintei Liturghii, icoana sfântului a fost ţinută pe braţe de tineri localnici îmbrăcaţi în costume populare, ca o nouă mărturie a frumuseţii şi bogăţiei spirituale ale acestor locuri.

La sfârşit, toţi credincioşii au primit câte o iconiţă cu Sfântul Rafail, iar bucuria sărbătoririi s-a întregit cu o agapă creştină, pregătită de harnicele maici de la Mănăstirea Adam.

În acest cadru solemn, la biserica din satul Bursucani, închinată, şi ea, Sfântului Cuvios Rafail, au fost sfinţite lucrările de restaurare.

Istoria Schitului Zimbru.

Ridicarea Schitului Zimbru se leagă tot de numele Sfântului Rafail. Avându-se în vedere puternicele legături spirituale dintre sihaştrii din Munţii Neamţului şi cei de la Mănăstirea Râşca, ctitorii Schitului Zimbru pot fi consideraţi ucenicii de peste ani ai Sfântului Rafail de la Agapia, care au venit în satul de naştere al acestuia pentru a dărui lui Dumnezeu biserică şi schit călugăresc chiar în locul naşterii marelui sihastru.

Acest lăcaş monahal, care avea ca ocrotitor pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, a fost ridicat la marginea satului Bursucani, în anul 1793, de către doi călugări – ieromonahii Ioasaf şi Aloman – veniţi de la Mănăstirea Râşca, judeţul Suceava, cu sprijinul familiilor Cernat, Plesnilă şi Iamandi. Schitul a funcţionat până la 1864 ca mănăstire de călugăriţe. La secularizare, prin ordinul Ministerului de Culte, maicile, împreună cu stareţa lor, monahia Agafia Palade, au fost silite să părăsească schitul, cele mai multe dintre ele ajungând la Mănăstirea Adam. Însă, la schit au mai rămas totuşi câteva maici, printre care Epraxia Iamandi şi Agripina Cernat. În locuinţa primeia dintre ele, statul hotărăşte, în anul 1866, înfiinţarea Şcolii Primare din Bursucani. Celelalte bunuri ale schitului au fost vândute la licitaţie. Astfel, biserica schitului devine parohială. În ea se slujea doar de hram. În anul 1939, ea împlinea cerinţele spirituale ale credincioşilor din satul Zimbru, astăzi desfiinţat. La cutremurul din 10 noiembrie 1940, biserica este distrusă definitiv.

Astăzi, schitul Zimbru, reînfiinţat de către Episcopia Dunării de Jos prin Hotărârea nr. 244/2008, va fi refăcut în scurt timp, după cum a existat în realitate şi după cum mărturisesc documentele istorice, precum şi după cum a rămas în amintirea bătrănilor satului. El va primi, pe lângă vechiul hram, şi cel închinat Sfântului Rafail.

Prăznuirea Sfântului Cuvios Rafail în satul său natal reprezintă o firească cinstire adusă de către urmaşii săi de peste timp, cei ce formează astăzi „obştea“ sa de ucenici de la Dunărea de Jos, care nădăjduiesc în ajutorul şi mijlocirea Sfântului la tronul dumnezeiesc.

Sursa:http://www.sfintiromani.ro/ro/pagina/105/sfinti_iulie.html

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: