Prima pagină > Predici > Predică la Duminica a 7-a după Rusalii a Părintelui Dorin Picioruş (2012)

Predică la Duminica a 7-a după Rusalii a Părintelui Dorin Picioruş (2012)

Predică la Duminica a 7-a după Rusalii

[2012]

Citiţi şi: PR. DR. DORIN OCTAVIAN PICIORUŞ: PREDICĂ LA DUMINICA A VII-A DUPĂ RUSALII (2011)

Iubiții mei,

Evanghelia acestei duminici [Mt. 9, 27-35] e a 4-a din luna aceasta care vorbește despre vindecare.

În fiecare duminică din luna iulie 2012 s-a vorbit despre vindecarea cuiva: a slujitorului centurionului (1 iulie), a celor doi demonizați din Gadarinos (8 iulie), a paraliticului (15 iulie)…

Pentru că vindecarea e semnul profund al îndreptării omului prin credință și fapte bune.

Pentru că mântuirea e vindecarea noastră de păcat, de răutatea păcatului…o vindecare de care ne bucurăm cu toată ființa noastră.

De aceea, în această duminică, când Evanghelia zilei ne vorbește despre vindecarea a doi orbi și a unui demonizat mut…vom vorbi despre vindecarea de vicii.

Folosesc cuvântul viciu…pentru ca să fiu înțeles de cât mai mulți…deși în tradiția ortodoxă noi folosim corelativul patimă. Însă patima, înțeleasă ca obișnuința cu păcatul, e tot una cu viciul.

Și întrebarea fundamentală e: de ce nu putem scăpa imediat, atunci când ne-o dorim, de viciul băuturii, al curviei, al drăcuitului, al blestematului, al fumatului, al lenii, al plictiselii etc.?

Pentru că nu mai avem voință să luptăm cu obișnuința rea din noi…

Pentru că orice viciu/ patimă e ca un virus care ne distruge sistemul imunitar…

Și când vrem să luptăm cu un viciu/ cu o patimă…înțelegem diferența dintre a gândi că poți și a putea efectiv.

Mulți cred că pot să fie curajoși…fără să știe dacă sunt curajoși.

Mulți se cred neînlănțuiți de păcate…până nu îi verifici la gânduri, la sentimente, la imaginile care îi străbat.

Însă gândurile care ne străbat…devin adesea fapte. Și faptele și cuvintele noastre vorbesc despre starea noastră interioară, despre perspectiva noastră de a vedea lucrurile.

Și în jurul viciilor pe care le avem…perspectiva e foarte îngustă.

Tindem să ne protejăm viciile.

Tindem să le cocoloșim. Să le ținem la cald

Căci dacă îți place să te îmbeți…nu îți place să fii și tras la rost pentru asta…sau lăsat fără băutură.

Iar dacă femeia e spasmul tău, dorința de a o domina, de a o poseda…fără de care te simți slab, neîmplinit…lupta cu propria ta plăcere…e o luptă cu plăcerea care ți-a scindat interior voința.

Cel mai adesea auzim sau spunem: „Nu pot să mă las. Încerc, dar nu pot! Nu pot să stau fără plăcere sau fără faptul de a produce durere în altul”.

Iar dacă mâncărurile diverse, și mirosurile diverse și delectările vizuale diverse, toate aduse de prosperitatea financiară, sporesc plăcerea, o rafinează în mod pervers…imaginațiile pline de răzbunare, plănuirea a cum să furi, a cum să omori, a cum să faci rău cresc în tine sadismul, răutatea, perversitatea ranchiunei.

Și dacă ți se pare că gândurile și faptele mici de răutate…nu sunt atât de periculoase…în timp vei observa că orice minimalizare a răului înseamnă o lăsare a lui să se extindă.

Și răul se extinde până când te face cu totul rob al lui…

Te face să fii laș, înfierbântat după plăcere, orgolios, avid după bani și faimă, pervers, nerușinat, ambițios.

O ambiție care distruge totul în jur…în timp ce pe tine te transformă într-o ruină.

De ce nu mai putem să luptăm cu ușurință cu răul?…Pentru că l-am lăsat să ne invadeze.

Însă păcatul nu e mai puternic decât virtutea!

Trebuie să înțelegem acest lucru foarte bine…și să-l observăm, peste tot, în viețile Sfinților și ale oamenilor Bisericii care luptă cu păcatul.

Căci atunci când omul se încredințează lui Dumnezeu și luptă împotriva păcatului cu Tainele și cu știința duhovnicească a Bisericii el se dezvrăjește de rău, se dezlipește de rău, se dezleagă de rele…și își capătă libertatea de a simți, de a trăi, de a gândi în afara păcatului, a viciului deformant de perspectivă.

Omul care gândea că nu poate trăi fără băutură, fără femeie, fără țigări, fără muzică…ajunge să înțeleagă că acest lucru e posibil…atunci când se pocăiește. Când se curățește de patimi.

Omul care credea că nu se poate dispensa de traiul bun, că nu poate trăi fără lux…când e pus să supraviețuiască…înțelege că se poate și acest lucru.

Despătimirea/vindecarea de vicii este un enorm eroism, cu alte cuvinte, un eroism teologico-sacramental, pentru că vindecarea se face prin înțelegerea răului pe care ni-l facem și prin umplerea noastră de har și de pocăință.

Noi, ortodocși, luptăm liturgico-mistic împotriva viciilor/ patimilor…și nu doar gândirist/ mental!

Noi analizăm patimile, le vedem rădăcinile și efectele…dar, în același timp, ne spovedim și ne împărtășim cu Hristos Dumnezeu, ne umplem de har în rugăciune și în post, în răbdarea ispitelor și în ridicarea continuu din păcate.

O simplă analiză a lor, psihologică sau psihanalitică sau filosofică, nu rezolvă problema de fond.

Pentru că problema de fond e aceasta: gândurile vicioase au devenit habitudini/ obișnuințe/ moduri de comportament.

Și dacă viciile noastre sunt gânduri transformate în fapte continue, în obișnuințe, vindecarea de vicii atunci e a întregului om…și nu doar a minții noastre.

De aceea e nevoie de o luptă pe toate planurile cu viciul.

Și la nivelul înțelegerii și al simțirii și al voinței și al fiziologicului viciul trebuie urmărit de noi și constrâns să adoarmă, cu harul lui Dumnezeu, prin aceea că în locul plăcerii păcătoase trebuie căutată plăcerea duhovnicească a faptei bune, a înțelegerii duhovnicești, a contemplației.

Și în locul iuțimii rele, a răutății și a răzbunării, trebuie să dorim râvna cea bună pentru credință și în loculacțiunilor rele…acțiunile care ne înnobilează.

Căci viața ortodoxă, viața pocăinței și a faptelor frumoase, înalte, duhovnicești, nu produce o mutilare a firii umane ci o transfigurare a ei.

O curățire a ei…care ne umple de frumusețe sfântă.

În locul destrăbălării…curăția, în locul comportamentului urât…cuviința…în locul unei vieți necredincioase…viața plină de evlavie.

Și când omul se întoarce spre Dumnezeu…și Îl vede pe El ca pe orizontul vieții sale…ca pe tărâmul spre care vrea să meargă veșnic…mișcările spre rău, adică viciile…devin mișcări spre bine…în scurt timp…

Pentru că viciul e o centrare rea pe obiecte și persoane…pe care le vedem în mod utilitarist.

Dar când ieșim din cercul utilitarismului grosier, a faptelor numai și numai pentru bani, înțelegem că existălibertate dincolo de bani, dincolo de mojicie, dincolo de hainele de lux și de mașinile de sute de mii de euro.

Că firescul vieții presupune împlinirea prin ceea ce vrei și faci…și că viața nu e o corvoadă…ci o mare binefacere.

binefacerea…e darul prea bun al lui Dumnezeu pentru noi…pentru ca să Îl cunoaștem pe El, să creștem în frumusețe și viață sfântă, pentru ca bucuria noastră să fie fără sfârșit.

Din această perspectivă, încercuirea viciilor și lupta cu ele…înseamnă o tot mai mare libertate și frumusețe în viața noastră.

Pentru că alegem să facem ceea ce dorește Dumnezeu să facem…și nu ceea ce doresc dracii să facem…sau noi, în mod pătimaș, influențați de demoni.

Și pentru asta avem nevoie să cunoaștem cărțile Tradiției Bisericii, ca să aflăm care e viciu și care e virtute. Și cum se luptă cu viciul…cu viciile de tot felul…și cum se dobândesc virtuțile de tot felul.

Și ne întoarcem la ceea ce vă spuneam în trecut: nu poți să trăiești ortodox fără cunoaștere teologică.

A lăuda prostia, neștiința, incultura teologică…înseamnă a lăuda decadența. Pentru că la baza decadenței, a păcătoșeniei grosiere stă neștiința teologică. Neștiința dogmelor, a canoanelor Bisericii, a slujbelor Bisericii, a ceea ce e bun și a ceea ce e rău.

Însă când ne îmbogățim teologic pe fiecare zi, când ne afundăm în viața de curăție și de evlavie a Bisericii, când luptăm cu patimile în mod efectiv…și nu facultativ, acest lucru se observă…și se va observa și mai mult în Împărăția lui Dumnezeu, unde fiecare dintre noi, care ne vom bucura de slava lui Dumnezeu, vom străluci pe măsura creșterii noastre duhovnicești.

Așa că trebuie să credem, să nădăjduim și să iubim pe Dumnezeu și pe oameni pe măsura inimii noastre.

Pe măsura conștiinței noastre.

Pe măsura dorului nostru de sfințenie.

Și vom vedea că atunci când ne zbatem să facem tot ceea ce simțim să facem, ajungem să ne trăim liniștea, împlinirea.

Dumnezeu să ne dea tuturor puterea dumnezeiască de a ne lupta cu noi înșine, cu propriile noastre alegeri proaste…în așa fel încât să ne lepădăm de alegerile rele…pentru bucuria duhovnicească a celor bune!

Să ne dea puterea Sa preasfântă de a ne bucura de viață și de sănătate și de bunurile noastre în mod simpluși demn.

Pentru că El ne cheamă să vedem cu ochii inimii și să vorbim cu gură plină de adevăr.

Din inimă bună

Pentru că de acolo iese bunătatea: din inima transfigurată.

Din inima unde harul lui Dumnezeu s-a coborât la Botez și a lucrat în mod minunat. Amin!

Anunțuri
Categorii:Predici
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. Iulie 20, 2012 la 10:16 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: