Prima pagină > Cântările Ortodoxiei > 12 iulie: TROPARUL ŞI VIAŢA SF. PROCLU ŞI ILARIE (Gr, Ro, En)

12 iulie: TROPARUL ŞI VIAŢA SF. PROCLU ŞI ILARIE (Gr, Ro, En)

Απολυτίκιο των Αγ. Πρόκλου, Ιλαρίου – 12 ΙΟΥΛΙΟΥ

TROPARUL ŞI VIAŢA SF. PROCLU ŞI ILARIE 

12 iulie

Aceşti sfinţi mucenici, Proclu şi Ilarie, au fost din hotarele cetăţii Caliptiei, care este aproape de Ancira. Ei au fost munciţi pe vremea împărăţiei lui Traian şi a lui Maxim ighemonul. Mai întîi a fost prins Sfîntul Proclu şi l-au dus chiar la împăratul, care era atunci în acele ţări. El a fost pus în fiare şi aruncat în temniţă; deci, împăratul, cercetîndu-l şi aflîndu-l nesupus la porunca sa păgînească, l-a dat lui Maxim ighemonul ca să-l muncească.

Maxim, şezînd la judecată, a pus de faţă la întrebare pe legatul lui Hristos şi l-a cercetat astfel: „De ce neam eşti?” El a răspuns: „Neamul meu este creştin şi nădejdea mea este Dumnezeul meu!” Ighemonul a zis: „Mă jur pe zei, că nu te voi ierta”. Şi iarăşi l-a întrebat: „Ştii poruncile împărăteşti cele puse de faţă pretutindeni, adică toţi creştinii să aducă jertfe zeilor?” Sfîntul a răspuns: „Am auzit de poruncile celor fărădelege, pe care le-a pus multora spre sminteală, iar lor spre pierzare!” Ighemonul a zis: „Ocărăşti pe împărat şi îndrăzneşti a huli legile lui? Au, nu vezi muncile care sînt înaintea ta, ticălosule?”

Mucenicul a răspuns: „Fă ceea ce voieşti, pentru că eu nu voi jertfi zeilor tăi, nici mă tem de muncile care ucid trupul, dar nu şi sufletul. Mai bine este a ne teme de Dumnezeu, decît de oameni!” Ighemonul a zis: „O, omule, alege-ţi una din două, ori viaţa, ori moartea! Iată, vezi că stă pregătit pentru tine lemnul cel de muncire şi uneltele cele puse dinainte; deci, aşteptăm răspunsul tău, ce vei alege!” Sfîntul Proclu, a răspuns: „Dacă voi vă temeţi a călca porunca împăratului, ca să nu cădeţi în muncile cele de puţină vreme, cu atît mai vîrtos noi, creştinii, ne temem de a călca porunca lui Dumnezeu, ca să nu cădem în muncile cele veşnice şi pe care Dumnezeul nostru le-a pregătit celor ce se leapădă de El şi se închină zeilor voştri celor mincinoşi, care, la judecata ce va să fie, se vor da la pierzarea cea nesfîrşită împreună cu cei ce le jertfesc lor”. Ighemonul a zis: „Dar cum îndrăzneşti a ocărî pe zeii noştri? Apoi să ştii căci cu sila te voi face să mărturiseşti atotputernicia lor!”

Mucenicul a răspuns: „Nădăjduiesc spre Dumnezeul meu că, mai înainte de a mă sili tu pe mine să mărturisesc pe zeii tăi, eu mai degrabă te voi face pe tine, ca, înaintea tuturor ostaşilor şi a slugilor tale, să mărturiseşti pe Stăpînul meu şi să scrii cu mîna ta, că El este adevăratul Dumnezeu, Dumnezeul păcătosului Proclu şi nu este altul afară de El”. Atunci ighemonul, mîniindu-se, a poruncit să spînzure pe mucenic la muncire, să-i lege de picioare o piatră grea şi să-i rupă trupul lui cu unghii de fier. Deci, Sfîntul Proclu, fiind muncit astfel, răbda cu vitejie, negrăind nimic, decît numai privea spre cer; apoi, luîndu-l de la muncire, îl ţinea legat.

După aceasta, ighemonul s-a dus în cetatea Calipta, poruncind ca şi pe mucenic să-l ducă după dînsul. Deci, sfîntul a fost dus cu sila pe lîngă caii care mergeau iute. Cînd au ajuns la jumătatea drumului, mucenicul s-a rugat cu mare glas lui Dumnezeu, zicînd: „Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu pentru Care pătimesc, fiind dus cu batjocură de ostaşii aceştia, ascultîndu-mă astăzi pe mine robul Tău, ca să se preamărească numele Tău în veci! Tinde mîna Ta cea atotputernică, ţine pe acest fărădelege ighemon şi nu-l lăsa să călătorească, pînă ce nu va mărturisi înaintea poporului acesta că nu este alt Dumnezeu afară de Tine!”

Astfel rugîndu-se el, deodată ighemonul a stat în drum legat, pentru că nici caii lui nu puteau să păşească, nici el singur nu putea să se mişte din loc, fiind ţinut cu puterea cea nevăzută a lui Dumnezeu. Cu el stăteau şi toţi ostaşii, care se mirau de un lucru minunat ca acela. Unii se osteneau bătînd caii, iar alţii, schimbînd caii de la careta ighemonului, îi sileau a trage careta, dar nimic n-au sporit, fiindcă pe ighemon n-au putut să-l scoată din careta ce stătea nemişcată ca un munte. Atunci ighemonul a zis către cei ce erau cu dînsul: „Vedeţi voi, oare ce minunată putere vrăjitorească ne-a făcut nouă vrăjitorul acesta de creştin? Iată, nu putem păşi din loc, ci mergem înapoi!”

Deci, ighemonul a trimis pe una din slugile sale, anume Ermie, la mucenic, care era încă mult înapoi, zicîndu-i: „De ce ai făcut aceasta şi ne-ai oprit pe noi în mijlocul drumului cu vrăjile tale? De aceea este dovedit că, temîndu-te de muncile care te aşteaptă în cetate, ai făcut acest meşteşug ca să nu fii dus acolo!” Atunci Sfîntul Proclu a zis către sluga ighemonului: „Viu este Domnul Dumnezeul meu, că nu veţi putea să vă mişcaţi din locul acela, pînă ce ighemonul nu va mărturisi numele Domnului meu Iisus Hristos, precum i-am zis lui mai înainte!” Ermie a zis: „Chiar de ar şi mărturisi ighemonul numele Dumnezeului tău, stînd în mijlocul drumului, apoi tu cum vei putea să auzi sau să ştii, fiind atît de departe de dînsul?” Mucenicul a grăit: „Ighemonul să scrie mărturisirea aceasta pe o hîrtie şi să o trimită la mine. Şi apoi în acel ceas veţi pleca în drumul vostru la cetatea Calipta”. Atunci Ermie, întorcîndu-se, a spus ighemonului cuvintele mucenicului. Iar acela, fără voia sa, a fost silit de primejdia de faţă şi, luînd o hîrtie, a scris: „Mărturisesc că unul este Dumnezeul cel adevărat, Acela pe care Proclu îl cinsteşte, şi nu este alt Dumnezeu afară de El!” Astfel scriind ighemonul, a trimis hîrtia aceea mucenicului şi îndată au pornit caii şi oastea, ducîndu-se cu ighemonul în calea ce le stătea înaintea lor.

Ajungînd în cetatea Calipta, ighemonul a stat la judecată şi punînd în faţă pe Sfîntul Proclu, i-a zis: „Toată puterea farmecelor tale ai arătat-o spre noi pe drum, iar eu aici îmi voi arăta spre tine puterea stăpînirii mele şi, precum tu m-ai silit ca să mărturisesc pe Dumnezeul tău, tot aşa şi eu te voi sili pe tine să mărturiseşti pe zeii noştri şi să le aduci jertfe”. Zicînd acestea, a poruncit ca să aducă lumînări aprinse şi să-i ardă pîntecele şi coastele lui. Deci, mucenicul atît de tare a fost fript, încît toată carnea lui s-a ars, iar el nearătînd nici un lucru de nerăbdare, tăcea răbdînd ca fiind în trup străin. Iar ighemonul a zis către dînsul: „Oare nu bagi de seamă muncile?” Sfîntul a răspuns: „Nu bag în seamă la acestea, ci mă tem de cele veşnice!” Ighemonul a zis iarăşi: „Te vei supune zeilor noştri?” Sfîntul a răspuns: „Mă voi supune lui Hristos, Cel ce petrece în veci, pentru că El este nădejdea mea!” Ighemonul a zis: „Dar voieşti ca să mori rău?” Sfîntul a răspuns: „Chiar de voi muri, însă iarăşi voi fi viu!” Atunci ighemonul a poruncit ostaşilor, să-l scoată pe el afară din cetate şi, răstignindu-l pe lemn, să-l săgeteze cu săgeţi.

Ostaşii, luînd pe mucenic, i-au zis: „Ascultă-ne pe noi şi jertfeşte zeilor şi îndată te vor tămădui pe tine doctorii cei iscusiţi şi cu mare dregătorie vei fi cinstit”. Răbdătorul de chinuri a răspuns: „Eu dregătorie am la ceruri, cu care mă va cinsti pe mine Hristos Dumnezeul meu; iar voi să încetaţi de a mă înşela, şi faceţi ceea ce vi s-a poruncit!” Astfel vorbind ei şi mergînd, i-a întîmpinat pe dînşii pe drum un bărbat tînăr, anume Ilarie, nepot de frate al Sfîntului Proclu. Acela, alergînd, s-a închinat unchiului său. Apoi, sărutîndu-se amîndoi, Ilarie striga: „Şi eu sînt creştin!” Atunci ostaşii, prinzînd pe Ilarie, l-au dus în temniţă, iar pe Sfîntul Proclu l-au dus la locul cel de moarte, unde l-au răstignit pe lemn şi, încordîndu-şi arcele lor, trăgeau într-însul. Dar răbdătorul de chinuri, primind multe săgeţi prin tot trupul său, se ruga lui Dumnezeu, zicînd: „În mîinile Tale îmi dau sufletul meu; izbăveşte-mă, Doamne, Dumnezeul adevărului!” Astfel, plecîndu-şi capul, Sfîntul Mucenic Proclu şi-a dat duhul în 12 zile ale lunii Iulie.

Credincioşii, luînd în taină cinstitele lui moaşte, le-au îngropat. Dar Sfîntul Ilarie, şezînd în temniţă, cînta: Iubite-voi, Doamne, vîrtutea mea, Domnul este întărirea mea şi scăparea mea şi izbăvitorul meu… şi multe altele. Apoi, adormind, i s-a arătat îngerul Domnului în vedenie, zicîndu-i: „Îmbărbătează-te şi te întăreşte, că eu sînt cu tine, fiind trimis de Dumnezeu să te întăresc!” Deci, a treia zi după sfîrşitul Sfîntului Proclu, au scos pe Sfîntul Ilarie la cercetare, iar ighemonul l-a întrebat, zicînd: „Eşti creştin?” Mucenicul a răspuns: „Da, cu adevărat sînt creştin, precum şi neamul meu întru creştinătate a fost, şi toţi, pe Hristos cinstindu-L, s-au sfîrşit”. Atunci ighemonul, umplîndu-se de mînie, a poruncit să-l spînzure pe mucenic la muncire şi să-l bată multă vreme. Apoi l-a osîndit la moarte, poruncind să-l ducă ca la trei stadii afară de cetate şi acolo să-i taie capul.

Ostaşii, legînd mîinile mucenicului, l-au aruncat la pămînt şi, legîndu-l de picioare cu o frînghie, l-au tîrît. Mucenicul, fiind tîrît cînta: Temeliile Lui pe munţii cei sfinţi, Domnul iubeşte porţile Sionului mai mult decît toate sălăşluirile lui Iacov… Deci, trupul mucenicului, tîrîndu-se, se zdrobea iar pămîntul se înroşea cu sîngele lui. Cînd era ca la trei stadii de cetate, călăul şi-a scos sabia, iar sfîntul s-a rugat lui Dumnezeu, zicînd: „Doamne Iisuse Hristoase, primeşte sufletul meu!” Şi i-au tăiat capul. Sfîntul Mucenic Ilarie s-a sfîrşit în 15 zile ale lunii Iulie, a treia zi după sfîrşitul Sfîntului Proclu. Trupul Sfîntului Ilarie a fost aruncat în acelaşi loc unde i s-a tăiat capul. Deci, credincioşii mergînd noaptea, l-au luat şi l-au îngropat cu cinste împreună cu trupul Sfîntului Proclu, slăvind pe Domnul nostru Iisus Hristos, Cel slăvit în veci, împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh. Amin.

 

Οἱ Ἅγιοι μάρτυρες Πρόκλος καὶ Ἱλάριος, ἔζησαν τὴν ἐποχὴ τοῦ αὐτοκράτορα τῶν Ρωμαίων Τραϊνοῦ καὶ τοῦ ἡγεμόνα Μαξίμου.Πρῶτος συνελήφθη ὁ Ἅγιος Πρόκλος καὶ ἀφοῦ διακήρυξε τὴν πίστη του στὸν Θεὸ ἐνώπιον τοῦ αὐτοκράτορα, ὁδηγήθηκε στὸν ἡγεμόνα νὰ ὑποβληθεῖ σὲ βασανιστήρια. Πρῶτα λοιπὸν τοῦ ἔκαψαν τὴν κοιλιὰ μὲ ἀναμμένους δαυλούς, στὴν συνέχεια τοῦ ξέσκισαν ὅλο τὸ σῶμα μὲ σιδερένια νύχια, ἔπειτα τὸν κρέμασαν καὶ τέλος πάρθηκε ἡ ἀπόφαση νὰ θανατωθεῖ μὲ τόξα.

Καθ’ ὁδὸν λοιπὸν πρὸς τὸν τόπο τοῦ μαρτυρίου, ὁ Ἅγιος συνάντησε τὸν ἀνεψιό του Ἱλάριο, ὁ ὁποῖος χαιρέτησε τὸν θεῖο του. Γι’ αὐτὸ τὸν λόγο συνελήφθη. Ἔτσι ἀφοῦ θανατώθηκε ὁ Ἅγιος Πρόκλος μὲ τὰ τόξα, στὴ συνέχεια θανατώθηκε καὶ ὁ Ἱλάριος, ἀφοῦ πρῶτα ρωτήθηκε ἂν εἶναι καὶ αὐτὸς χριστιανός.
Ἔτσι ἔλαβαν τὸν στέφανο τοῦ μαρτυρίου.

Ἀπολυτίκιον. Ἦχος α’. Τῆς ἐρήμου πολίτης.
Σταυροῦ τὴν πανοπλίαν ἱερῶς ἐνδυσάμενοι, Ἱλάριε καὶ Πρόκλε, ὑπὲρ φύσιν ἠθλήσατε, καὶ δόξης οὐρανίου κοινωνοί, ἐδείχθητε ὡς μέτοχοι Χριστοῦ· διὰ τοῦτο χαρισμάτων ταῖς δωρεαῖς, πυρσεύετε τοὺς κράζοντας· δόξα τῷ ἐνισχύσαντι ὑμᾶς, δόξα τῷ στεφανώσαντι, δόξα τῷ ἐνεργούντι δι’ ὑμῶν πᾶσιν ἰάματα.

Κοντάκιον. Ἦχος β’. Τοὺς ἀσφαλεῖς.
Ὡς συγγενεῖς, καὶ ἐν τοῖς τρόποις σύμψυχοι, καὶ ἐν παντί, ὁμονοοῦντες ὤφθητε, Πρόκλε Μάρτυς ἀξιάγαστε, σὺν Ἱλαρίῳ τῷ θεόφρονι· τὸ πάθος γὰρ Χριστοῦ ἐξεικονίσαντες, τῆς παρ’ αὐτοῦ εὐκλείας ἠξιώθητε, αἰτούμενοι πᾶσι θείαν ἄφεσιν.

Μεγαλυνάριον.
Βλέπων σε Ἱλάριος ὁ κλεινός, κατηγλαϊσμένον, Μάρτυς Πρόκλε ἀθλητικῶς, κοινωνός σοι ὤφθη, Χριστὸν ὁμολογήσας· ἔνθεν τῆς ἄνω δόξης, ἄμφω ἐτύχετε.

The Holy Martyrs Proclus and Hilarion were natives of the village of Kallippi, near Ancyra, and they suffered during the time of a persecution under the emperor Trajan (98-117). St Proclus was put under arrest first. Brought before the governor Maximus, he fearlessly confessed his faith in Christ. The governor decided to compel the saint to submit himself to the emperor and offer sacrifice to the pagan gods. During his tortures, the martyr predicted to Maximus that soon he himself would be compelled to confess Christ as the true God. They forced the martyr to run after the chariot of the governor, heading towards the village Kallippi. Exhausted, St Proclus prayed that the Lord would halt the chariot. By the power of God the chariot halted, and no force could move it from the spot. The dignitary sitting in it became petrified. The martyr told him that he would remain unmoving until such time as he would sign a document with a confession of Christ. Only after this could the chariot continue on its way with the governor.

The humiliated pagan took fierce revenge on St Proclus. He commanded that Proclus be led out beyond the city, tied to a pillar and shot with arrows. The soldiers, leading St Proclus to execution, told him to give in and save his life, but the saint said that they should follow their orders.

Along the way to the place of execution, they met Hilarion, the nephew of St Proclus, who with tears embraced his uncle and also confessed himself a Christian. The soldiers seized him, and he was thrown into prison. The holy Martyr Proclus prayed for his tormentors and surrendered his soul to God beneath a hail of arrows.

St Hilarion was brought to trial and, with the same courage as St Proclus, confessed himself a Christian. After tortures he was sentenced to death. They tied the martyr’s hands and dragged him by his feet through the city, wounded and bloody, and then they beheaded him three days after the death of his uncle, the holy Martyr Proclus. Christians buried them together in a single grave.

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: