Prima pagină > Noi pagini de Sinaxar > 8 iulie: SF. MC. EPICTET ŞI ASTION (Viaţa, Slujba, Acatistul, Scrieri)

8 iulie: SF. MC. EPICTET ŞI ASTION (Viaţa, Slujba, Acatistul, Scrieri)

Sf. Mucenici Epictet şi Astion

(8 Iulie)

VIAŢA ŞI NEVOINŢELE

Pe malul lacului Razelm, care în antichitate se numea Halmyris (sol, apă sărată), nu departe de braţul Sfântul Gheorghe al Dunării şi de actualul sat Dunavăţul de Jos, se află ruinele unei fortăreţe romano-bizantine care au fost identificate de învăţaţi cu cetatea Halmyris. Aceasta n-a fost cercetată niciodată prin săpături arheologice şi de aceea cunoştinţele noastre despre ea sunt destul de sumare. Unele ştiri izolate le avem din itinerariile antice care, indicând numele de cetăţi de pe drumurile principale ale imperiului, menţionează şi Halmyris. De asemenea, la câţiva istorici şi scriitori din epoca bizantină găsim scurte informaţii despre cetatea dobrogeană (1). Dintre aceştia amintim pe istoricul Procopie de Cezareea (secolul al VI-lea), care relatează că cetatea Halmyris se află în colţul cel mai îndepărtat al Sciţiei şi că a fost refăcută de Justinian (2). Ea mai apare într-o listă de episcopate dependente de Patriarhatul de Constantinopol, aflându-se sub jurisdicţia imediată a mitropolitului Tomisului, împreună cu alte 13 episcopii ale provinciei Sciţia (3).

Dar până astăzi, ştirile cele mai ample şi mai importante despre Halmyris le avem în legătură cu pătimirea aici a doi martiri Epictet şi Astion, poate cei mai vechi martiri de pe teritoriul României, despre care avem informaţii amănunţite. Potrivit datelor din actul lor martiric, Epictet şi Astion ar fi pătimit, mărturisindu-şi credinţa în Hristos, în anul 290, ca urmare a persecuţiei dezlănţuie de împăratul Diocleţian. Tot în legătură cu martiriul lor este menţionat şi primul episcop al Tomisului (cel dintâi din România), Evangelicus, care a venit la Halmyris în acea vreme.

Actul martiric al Sfinţilor Epictet şi Astion este plin de amănunte cu privire la viaţa, activitatea şi pătimirea lor. Din păcate, el ni se păstrează astăzi doar într-o copie din secolul al XV-lea; aflată în arhiva bisericii Mântuitorului, din Utrecht. Publicată în anul 1615 de învăţatul iezuit Herbert Rosweyde (+1629) (4), iniţiatorul marii colecţii hagiografice Acta Sanctorum, valoarea ei documentară a fost privită multă vreme cu rezerve, pe motiv că ştirile din ea n-ar fi confirmate şi de alte documente.

Nu mult timp după exprimarea acestor rezerve, şi anume în anul 1921, învăţatul benedictin Dom Germain Morin descoperea chiar în Martyrologium Hieronymianum, la ziua de 23 mai, pomenirea Sfinţilor Epictet şi Astion, afirmând totodată că rezervele exprimate asupra lor nu sunt justificate (5). Alt cercetător constată că actul martiric dezvoltat, aşa cum se păstrează în amintita copie de la Utrecht, a fost alcătuit mai târziu, poate în secolul al IV-lea (6). În tot cazul, aşa cum se va vedea mai departe, el conţine unele elemente mai târzii decât anul 290, când se pretinde chiar de actul martiric că Epictet şi Astion au murit la Halmyris.

Să lăsăm acum cuvântul acestui document, să ne istorisească viaţa, minunile şi moartea curajoasă a celor doi martiri.

Pe vremea nelegiuitului împărat Diocleţian, trăia în părţile Răsăritului (foarte probabil în Asia Mică) (7) un preot cu numele Epictet, care ducea o viaţă cu totul curată şi evlavioasă. Din fragedă copilărie, el fusese crescut în frica de Dumnezeu, urmând poruncile Mântuitorului. Ca şi odinioară Samuel, a fost cinstit din tinereţe cu haina preoţiei şi plin de harul lui Dumnezeu el făcea multe semne şi minuni. Adeseori, prin puterea rugăciunii sale, putea deschide ochii orbilor, vindeca pe leproşi şi pe ologi şi scotea duhurile necurate din cei îndrăciţi.

Odată, pe când stătea acasă şi-şi făcea obişnuita rugăciune către Hristos, i-a fost adusă fiica unui funcţionar, care era paralitică în aşa măsură, că nu putea mişca altceva decât limba. Tatăl său, aducând-o la uşa preotului, a lăsat-o afară şi a intrat la sfânt rugându-l fierbinte să-i tămăduiască fiica. Auzind acestea, preotul a zis tatălui s-o aducă înăuntru, apoi s-a rugat cu ardoare, a uns cu ulei sfinţit corpul fetei şi ea s-a făcut sănătoasă. Înălţând rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu, împreună cu părinţii, Epictet i-a îndemnat pe aceştia să facă de acum înainte fapte de evlavie în fiecare săptămână. I-a lăsat apoi să plece.

Altădată i-a fost adus un îndrăcit şi, din momentul când a ajuns: lângă omul lui Dumnezeu, duhul cel rău a început să strige şi să zică timp de trei zile: „O cruce, o chin, nevinovat sunt pus la cazne! Cât de bine îmi mergea când eram în Frigia!” (8). Certat de Sfântul Epictet, duhul cel rău a trebuit după trei zile să părăsească trupul în care se cuibărise. Izbăvit de diavol, omul a adus îndată mulţumire Mântuitorului Hristos.

În altă zi i-au înfăţişat lui Epictet o femeie oarbă. Aceasta plângea cu amar că medicii n-o putuseră vindeca şi-l ruga fierbinte să-şi pună dreapta sa peste ochii ei, căci aşa se va vindeca. Sfântul i-a îndeplinit rugămintea şi femeia şi-a recăpătat vederea.

Mai departe, actul martiric povesteşte întâlnirea dintre Epictet şi Astion. Acesta din urmă era un tânăr chipeş, fiul unui om cu vază din oraş, foarte bogat. Mama sa era şi ea de viţă nobilă, fiica senatorului Iulian. Părinţii îl iubeau nespus, fiind şi singurul copil, privindu-l ca pe odorul lor cel mai de preţ. În convorbirea cu tânărul Astion, Epictet îi lămureşte acestuia care este adevăratul nestemat al vieţii, spunându-i că aurul de aici nu reprezintă cea mai mare valoare, deoarece el înşală multe suflete. La fel şi argintul. „- Vino, îi zice el, şi-ţi voi arăta care aur trebuie să alegi şi după care argint trebuie să tinzi. Este acela pe care Domnul şi Mântuitorul nostru l-a dat celor ce cred în El. Tatăl tău, pe care-l vezi, nu este adevăratul tău tată, ci atotputernicul Dumnezeu este tatăl tău. Acesta a poruncit, şi tu ai devenit om, El a hotărât, şi tu te-ai plămădit în pântecele mamei tale. El a voit, şi tu ai putut ajunge până la vârsta tinereţii. De asemenea, mama noastră adevărată nu este fiinţa pe care o vedem, ci aceea care rămâne veşnic nemuritoare, ridicată în Hristos şi prin Hristos la locaş ceresc şi care şi de noi oamenii trebuie să fie recunoscută ca mama noastră sfântă, anume Biserica”.

A doua zi, tânărul s-a sculat în revărsatul zorilor şi s-a îndreptat în grabă spre harnica albină, în acelaşi loc unde cu o zi înainte gustase din florile cereşti. Intrând în locuinţa preotului lui Hristos, Astion a avut cu acesta o lungă convorbire şi la sfârşit i-a zis: „- Îngăduie-mi să fiu chiar de astăzi catehumen (9) şi supune-mă la post atâtea zile câte crezi de cuviinţă; după trecerea acestui timp doresc să primesc Botezul. Atunci îmi voi fi înguşit tot ce priveşte religia, creştină şi, te rog ca după aceea să părăsim amândoi acest oraş şi să ne ducem într-o ţară îndepărtată, acolo unde ne va îndrepta Duhul Sfânt, ca nu cumva tatăl meu să-mi schimbe gândul curat cu lacrimile sale”.

După ce a împlinit dorinţele înţeleptului tânăr, Preotul Epictet şi ucenicul său, Astion, au părăsit oraşul, s-au îmbarcat pe o corabie şi au sosit la graniţa sciţilor, oprindu-se în oraşul halmyrenilor, unde nu era nimeni care să-i cunoască sau să le ştie ţara. În timpul când cei doi bărbaţi îşi puneau în aplicare sfântul lor refugiu, părinţii lui Astion îşi căutau fiul şi tare se tânguiau că nu-l găsesc. Plângând, tatăl zicea: „- Nu ştiu unde şi încotro să mai trimit slugile să-l caute, ca să găsesc pe stâlpul bătrâneţilor mele, raza vieţii mele, porumbelul cel mai frumos, perla oraşului, înţeleptul înţelepţilor”. Nemângâiata mamă îşi rupea hainele de pe ea, îşi frângea mâinile strigând de durere, fiindcă pierduse podoaba vieţii sale.

Actul martiric da mai departe indicaţii geografice asupra loculul debarcării lui Epictet şi Astion, care toate duc spre concluzia că au poposit pe meleagurile unde învăţaţii moderni localizează cetatea dobrogeană Halmyris (comuna Dunavăţul de Jos).

După ce s-au stabilit aici, Epictet şi Astion au continuat să ducă viaţa lor curată, aşa cum trăiseră în patrie. Epictet a făcut şi aici multe semne şi minuni. Unei femei i-a vindecat fiul surdo-mut şi în acelaşi timp paralitic. Cel vindecat a lăudat pe Dumnezeu, s-a convertit şi împreună cu el mai mult de 1000 de locuitori din Halmyris, care asistaseră la minune. Şi Astion a căpătat darul facerii de minuni, având o deosebită putere asupra diavolului.

Actul martiric istoriseşte că într-o zi, pe când mergea grăbit spre Dunăre ca să ia apă, s-a întâlnit cu un om care era chinuit de duhul cel rău. Apropiindu-se de el, Astion s-a rugat, a făcut semnul crucii peste frunte şi peste celelalte părţi ale corpului şi în aceeaşi clipă duhul cel rău a fugit din el grăind: „Prin credinţa ta, o Astion, şi prin curăţia sufletului tău ai primit de la Mântuitorul putere împotriva neamului nostru”.

Altă dată Astion a văzut cum un om a căzut de la mare înălţime şi zăcea la pământ pe jumătate mort. În taină s-a rugat fierbinte lui Hristos, şi-a amintit de Sfântul Apostol Pavel cum l-a salvat pe Eutihie, care căzuse de la o fereastră, cum Petru i-a dat putere să meargă lui Eneea, care zăcea de opt ani pe patul de suferinţă. L-a implorat pentru nefericitul din faţa lui, zicând că „şi acesta este unul din turma Sa”. Atunci a rostit Astion către cel căzut cuvintele Sfântului Apostol Petru: „- În numele lui Hristos, ridică-te şi umblă!”. Astion l-a ridicat şi acesta a devenit apoi unul din catehumenii săi, botezîndu-l după aceea.

Cei doi sfinţi, Epictet şi Astion, îşi petreceau astfel viaţa în rugăciune şi sfinţenie, făcând adesea minuni şi semne.

Dar în vremea aceea a sosit în oraşul Halmyris comandantul Latronianus, cu scopul să rezolve unele treburi administrative şi militare. În a patra zi de la sosire, i s-a raportat de către unii din funcţionarii săi că există în oraş doi străini, care ar fi „vrăjitori” şi „ghicitori” şi că prin cuvântările lor au întors pe mulţi de la cinstirea zeilor. Auzind acestea, comandantul s-a înfuriat şi a dat ordin ca după apusul soarelui cei doi sfinţi să fie arestaţi şi duşi la închisoare. Pe drum, ei cântau psalmi, rosteau lungi şi fierbinţi rugăciuni şi s-au înţeles ca a doua zi când vor fi duşi la judecată, să nu spună nimic despre familia lor şi despre ţara de unde veneau, ci doar să repete că ei sunt creştini, că acesta este numele, neamul şi patria lor şi că ei nu sunt altceva decât cinstitori ai Dumnezeului adevărat.

Foarte devreme în ziua următoare, comandantul Latronianus a poruncit să fie făcută o tribună în mijlocul oraşului şi acolo să fie chemat cât mai mult popor. Apoi, au fost aduşi acuzaţii, iar Latronianus abia putea să-i privească, deoarece faţa lor strălucea ca soarele. Epictet era un bărbat cam de 60 de ani, înalt şi cu barba încărunţită, iar Astion, un tânăr de 35 de ani, frumos la înfăţişare. În cursul audierii, cei doi sfinţi îşi mărturiseau credinţa în Iisus Hristos şi arătau că ei nu pot să se închine zeilor. Înfuriat, dregătorul a defăimat pe Dumnezeul lor şi a poruncit ca amândoi să fie legaţi, chinuiţi şi să li se rupă carnea de pe corp cu gheare de fier. Cei torturaţi nu răspundeau la toate decât cu cuvintele: „- Noi suntem creştini, facă-se cu noi voia lui Dumnezeu”.

Unuia dintre judecători, pe nume Vigilantius, auzind din gura martirilor cum cinstesc şi mărturisesc fără încetare credinţa în Iisus Hristos, nu i-au ieşit din minte aceste cuvinte timp de trei zile; în a patra zi s-a dus şi a mărturisit: „Eu sunt creştin, facă-se şi cu mine voia lui Dumnezeu”. Vigilantius s-a dus la martiri în închisoare, ca să primească de la ei însemnul şi garanţia vieţii. Apoi, împreună cu casa sa, au devenit cu toţii ucenicii Mântuitorului. Mai târziu, fostul judecător a luat trupu-rile martirilor şi le-a înmormântat cu mare cinste.

În a cincea zi, cei doi sfinţi au fost iarăşi aduşi la judecată. Atunci Epictet a rostit o cuvântare, care s-a terminat cu cuvintele: „Noi suntem creştini”. Latronianus s-a înfuriat şi urla ca un leu: „Aduceţi sare şi oţet şi frecaţi cu ele rănile de deasupra, puneţi smoală şi grăsimi într-un cazan şi când vor începe să fiarbă în clocot, aruncaţi pe încăpăţînaţii aceştia înăuntru”. Auzind porunca, cei doi sfinţi repetau şi mai aprig cuvintele: ”Suntem creştini, facă-se cu noi voia lui Dumnezeu”. Dar la tortura care li se pregătise, ei au rămas nevătămaţi şi de aceea au fost condamnaţi ca 30 de zile să nu primească nimic de mâncare şi de băut. Atleţii lui Hristos s-au hrănit însă din bogăţia Cuvântului lui Hristos, întărindu-se zilnic cu pâinea care coboară din cer, cântând psalmi şi cântece sfinte.

Pe când Epictet şi Astion îndurau chinuri, a apărut la Halmyris un străin care, văzând pe Astion în faţa scaunului de judecată, l-a recunoscut şi a ştiut din ce neam se trage. Degrabă s-a suit în corabie, a călătorit pe mare şi a ajuns la ţărmul ţării de răsărit unde trăiau părinţii lui Astion. El le-a spus ce a văzut şi auzit în legătură cu fiul lor. Actul martiric redă cuvintele pe care le-au rostit părinţii lui Astion, când au aflat această veste cu totul neaşteptată. Mama a zis că vrea să devină creştină şi că, dacă ar fi nevoie, va înfrunta şi martiriul. Însoţiţi de trei slujitori, părinţii s-au îmbarcat în graba şi călătorind pe mare au ajuns în oraşul Halmyris, din ţara sciţilor (Dobrogea). Aici, ne spune actul martiric, că „episcopul şi întâistătătorul sfintelor biserici, era prea fericitul Evangelicus” (10).

După scurgerea celor 30 de zile au fost aduşi din nou în faţa judecăţii cei doi martiri. Latronianus a început prin a zice că el încă nu ştie de unde vin ei şi din ce neam se trag şi fiindcă ei nu vor să spună îi consideră demoni; apoi îi condamnă la moarte prin tăierea capului. Atât Epictet cât şi Astion şi-au mărturisit din nou credinţa în Hristos, zicând că ei demoni nu sunt, ci că ei au scos demonii din oameni cu ajutorul lui Hristos, şi anume pe acei demoni pe care judecătorii îi cinstesc şi li se roagă ca la nişte dumnezei. Auzind acestea, Latronianus a poruncit slujitorilor să-i lovească peste gură cu pietre şi să-i lege din nou. Dar pentru că fi în urma acestor chinuri ei au rămas senini şi veseli, dregătorul a dat ultima poruncă, cerând să fie scoşi afară din cetate şi acolo să li se taie capul. Cu braţele întinse şi cu privirea ridicată la cer, mucenicii au rostit o lungă rugăciune, iar poporul a răspuns „amin !”. Epictet a lăsat mai întâi pe Astion să i se taie capul; acesta, spunând o rugăciune, a terminat-o cu cuvintele Mântuitorului: „În mâinile Tale încredinţez duhul meu”. Epictet s-a aşezat peste trupul ucenicului său şi îndată i s-a tăiat şi lui capul. Toţi cei care au fost de faţă, creştini ori păgâni, se minunau de bunul învăţător Epictet şi de desăvârşita ascultare a ucenicului său; cu lacrimi ei au adus mulţumire lui Dumnezeu.

Actul martiric spune mai departe ca trupurile mucenicilor erau albe ca zăpada şi că cei care sufereau de vreo boală, durere sau aveau griji, şi se atingeau cu credinţă de ele, sau le sărutau cu evlavie, se vindecau.

La apusul soarelui, Vigilantius împreună cu toată casa sa şi alţi creştini au venit de au luat trupurile martirilor, au turnat peste ele mir şi alte miresme de preţ şi cântând psalmi şi imnuri le-au înmormântat într-un loc potrivit. Şi, spre slava lui Dumnezeu, spune autorul actului martiric, se fac acolo multe minuni până în ziua de azi (11).

După decapitarea celor doi martiri şi înmormântarea lor, Latronianus a înnebunit şi şi-a terminat viaţa în chip jalnic.

În a treia zi după înmormântare, Astion i s-a arătat lui Vigilantius spunându-i că în ziua aceea vor sosi părinţii săi ca să-l caute îl roagă să meargă degrabă în port, să-i primească, să le dea găzduire şi să-i mângâie. Ducându-se în port, Vigilantius găseşte pe părinţii lui Astion, care tocmai sosiţi se interesau de soarta fiului lor şi voiau, înainte de orice, să meargă să-l vadă. Vigilantius le-a povestit cum Astion plecase cu trei zile mai înainte într-o ţară îndepărtată, apoi, înfăţişându-le cu vorbe alese frumuseţile cereşti şi ale vieţii veşnice, le spune adevărul despre moartea fiului lor, adăugind că toţi cei care se învrednicesc de un asemenea sfârşit sunt numiţi „martiri”. Timp de o săptămână părinţii lui Astion au avut convorbiri cu Vigilantius, în urma cărora ei se convertesc la credinţa creştină. Preotul Bonosus care, pentru a scăpa de urmărire, se ascunsese într-un loc tăinuit, îi face catehumeni şi după 40 de zile de la moartea lui Astion sunt botezaţi de Episcopul Evangelicus. Acesta din urmă rămâne cu ei 8 zile, după care pleacă în alt oraş apropiat. Părinţii lui Astion se întorc apoi în patrie, luând cu ei pe Vigilantius şi pe preotul Bonosus.

Pentru noi, românii, actul martiric al sfinţilor Epictet şi Astion are o deosebită valoare, fiindcă, în afară de cel care istoriseşte pătimirea Sfântului Mucenic Emilian la Durostor (Silistra), este singurul cu care literatura aghiografică dobrogeană se poate mândri (12). El ne luminează pagini întregi din viaţa religioasă a Dobrogei, în vremea când creştinsimul era nu numai persecutat, dar reacţia oficialităţilor împotriva lui atinsese cote maxime.

Potrivit datelor din actul martiric, Epictet şi Astion şi-au dat viaţa şi au sfinţit pământul Dobrogei cu sângele lor în ziua de 8 iulie, pe vremea împăratului (în act „tiranului”) Diocleţian şi a comandantului Latronianus.

În acest document se mai spune că Astion a fost monah (13). În cazul în care indicaţia corespunde realităţii, atunci ea ar fi cea mai veche ştire datată privind existenţa monahismului pe teritoriul Dobrogei. Curios este însă că în cuprinsul documentului nu se face nici o aluzie la aceasta. În schimb slujirea de preot a lui Epictet este indicată atât în titlu, cât şi în cuprinsul şi la sfârşitul acestui document. Nu este exclus ca amândoi să fi fost monahi, şi anume, unul preot, celălalt simplu călugăr. De altfel, după cum reiese din document, nici unul n-a fost căsătorit. Întrebarea este dacă la acea dată şi în condiţiile lumii romane de atunci, monahismul, chiar şi sub o altă formă decât aceea pe care o cunoaştem mai târziu din perioada de libertate a creştinismului, a fost destul de răspândit în Asia Mică, de unde par să fi venit la noi Epictet şi Astion, ca să poată ajunge de acolo şi în Dobrogea. Sfântul Ioan Cassianul, originar de aici şi bun cunoscător al vieţii călugăreşti, ne spune că monahismul a apărut chiar în perioada apostolică (14) şi că, deci, vechimea lui n-ar fi o piedică în a-i considera pe martirii de la Halmyris şi monahi. Desigur aceasta nu exclude cu totul posibilitatea ca menţiunea de monah de pe lângă numele lui Astion să fi fost adăugată de autorul documentului sau de vreunul din copişti în cursul timpului.

Prin exemplul vieţii lor şi tăria credinţei, pecetluită cu moarte mucenicească, Sfinţii Epictet şi Astion au împodobit literatura aghiografică din primele secole şi s-au înscris în calendarul religios al românilor ca două nestemate, demne de cinstirea tuturor timpurilor.

Prof. dr. Emilian Popescu

1. Tabula Imperii Romani. Romula-Durostorum-Tomis, L 35, Bucarest, 1969, p. 44.
2. Procopius, De aedif., 4, 7, 10.
3. Carl de Boor, Nachtrage zu den Notitiae episcopatuum, II, în „Zeitschrift fur Kirchengeschichte”, 12 (1891), p. 531-532, nr. 637, 15; Em. Popescu, Organizarea ecleziastică a provinciei Scythia Minor în secolele IV-VI, în „Studii teologice”, XXXII (1980), nr. 7-8, p. 590-605.
4. Vitae Patrum, Antwerpiae, 1516, p. 211-224.
5. R. Netzhammer, Epiktet und Astion, diokletianische Martyrer am Donaudelta, Zug, 1937, p. 8.
6. Actul martiric este publicat în Acta Sanctorum, iulii, tom. II, 1867, p. 538-551.
7. Pentru motivul că de aici au venit mulţi misionari în Dobrogea şi, de asemenea, fiindcă ceva mai departe se menţionează Frigia, provincie din centrul Asiei Mici, ca loc apropiat de viaţă şi activitate al lui Epictet.
8. Duhul cel rău arată apoi că el acţionase foarte bine prin ereticii Montanus, Maximilla, Arie şi Menas, precum şi prin Donatus, referiri care plasează redactarea actului martiric după primul Sinod Ecumenic de la Niceea (325).
9. Catehumenatul reprezenta pentru păgâni o perioadă de pregătire în vederea primirii Botezului, timp în care cel ce voia să devină creştin era iniţiat în problemele şi tainele esenţiale ale creştinismului şi ducea o viaţă corespunzătoare în-văţăturii Bisericii. Existau mai multe categorii de catehumeni şi numai o parte din ei aveau dreptul să asiste la cultul divin.
10. Acta Sanctorum, iulii, t. II, p. 546: „…cujus provinciae tunc pontifex et praepo-situs sanctarum ecclesiarum beatissimus Evangelicus habebatur”.
11. Este aproape sigur că după ce creştinismul şi-a dobândit libertatea de manifestare în anul 313, trupurile Sfinţilor Epictet şi Astion au fost depuse în cripta vreunei bazilici, unde se păstrează, poate, şi astăzi. Cercetările arheologice, care se vor întreprinde cândva la Halmyris, au şansa să scoată la iveală şi moaştele acestor martiri, aşa cum au fost descoperite acelea ale Sfinţilor Zotikos, Attalos, Kamasis şi Philippos de la Niculiţel.
12. Din păcate, el n-a fost tradus niciodată în româneşte, nici chiar în volumul Actele martirice al Pr. prof. I. Rămureanu. Numai un studiu al lui R. Netzhammer, op. cit., îl prezintă în rezumat cu unele extrase din el; acesta ne-a fost şi nouă ghid în prezentarea de faţă.
13. Începutul în Acta Sanctorum, iulii, t.II. p. 538: De SS. Epicteto presbytero et Astione monacho martyribus Almiridensibus in Scythia.
14. Jeane-Claude Guy, S. Jean Cassien. Vie et doctrinne spirituelle, Paris, 1961, p. 67-69.

Sursa: Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, Sfinţi români şi apărători ai Legii strămoşeşti, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1987, p. 151-159, Sfinţii martiri Epictet şi Astion

SLUJBA SFINŢILOR MUCENICI ŞI DOCTORI FĂRĂ DE ARGINŢI EPICTET, PREOTUL ŞI ASTION, MONAHUL DIN DOBROGEA

LA VECERNIA MICĂ

La Doamne, strigat-am… Stihirile, glasul al 4-lea:

Astăzi, adunarea dreptcredincioşilor cu cântări de laudă slăveşte pe mucenicii lui Hristos, pe Epictet preotul cel înţelept şi pe Astion – ucenicul cel mult râvnitor, perechea cea prealăudată, slava călugărilor şi podoaba mucenicilor (de 2 ori).

Pe Epictet şi pe Astion, pe doctorii cei fară de arginţi şi mucenicii lui Hristos, veniţi toţi credincioşii să-i lăudăm: pe cei ce în Dobrogea s-au nevoit oarecând, iar în vremurile din urmă sfintele lor moaşte ni le-au dăruit nouă spre întărirea şi mângâierea noastră. Din dragoste pentru Dumnezeu toate cele vremelnice le-aţi socotit deşertăciune, încă până şi sufletul cu bucurie l-aţi pus pentru Cel iubit, că Cel ce singur este începător şi izvor al dragostei a aprins în inimile voastre focul cel mistuitor. Bucuraţi-vă, pereche care aţi cucerit cerurile, că v-aţi înălţat sufletele până la prestolul Celui Preaînalt în căruţa cea de foc a iubirii voastre!

Slavă…. glasul al 5-lea:

Mulţimea călugărilor şi adunarea credincioşilor împreună se bucură, sfinţilor mucenici, că sfintele voastre moaşte ca un soare duhovnicesc au răsărit nouă, risipind întunecimea de la sufletele noastre.

Si acum…. acelaşi glas:

Pe cea mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită fară de asemănare decât serafimii, pe cea una curată şi binecuvântată cu adevărat, pe Născătoarea de Dumnezeu şi Stăpâna lumii, pe Împărăteasa şi Doamna şi Maica noastră cea mult milostivă şi eu totul iubitoare, din inimă mulţămitoare să o mărim.

LA STIHOAVNĂ

Stihirile, glasul I

Pe Epictet, preotul cel preaînţelept şi pe Astion, ucenicul cel mult râvnilor, veniţi toţi să-i lăudăm, că aceştia asemenea lui Ermolae şi Pantelimon fiind, împreună au binevestit Evanghelia lui Hristos întru adevăr, după Andrei cel întâi chemat, apostoli ai Dobrogei s-au arătat: pe bolnavi tămăduind, demonii gonind, au strălucit cu minunile şi cu puterea cuvântului, pentru care şi răni au răbdat de la chinuitori şi bine încunununându-se, pururea se roagă pentru sunetele noastre.

Stih: Cinstită este înaintea Domnului moartea cuvioşilor Lui.

Învăţător prea înţelept şi doctor fără de arginţi, chip al blândeţilor şi dreptar credinţei te-ai arătat pe tine tuturor, preacuvioase Epictet, că darul preoţiei cu cinste l-ai purtat şi pe mulţi cu înţelepciunea şi cu blândeţea la Hristos i-ai povăţuit. Pentru aceasta te fericim.

Stih: Preoţii Tăi, Doamne, se vor îmbrăca întru dreptate şi cuvioşii Tăi se vor bucura.

Cu adevărat s-a plinit întru tine cuvântul Stăpânului Hristos, preafericite Astion, că lăsând casa şi părinţii pentru Evanghelie şi averile cele trecătoare nesocotindu-le, însutit ai luat în împărăţia cerurilor. Că nu numai sunetul tău s-a mântuit, ci şi sfintele tale moaşte s-au făcut izvor de tămăduiri tuturor celor ce le sărută cu credinţă.

Slavă…, glasul al 4-lea:

Cu cine vă vom număra pe voi, preafericiţilor, căci chipul cel îngeresc al călugăriei purtând, ca nişte apostoli Evanghelia aţi propovăduit şi doctori fără de arginţi şi făcători de minuni arătându-vă, încă şi cununa muceniciei la urmă aţi luat, încât multe daruri şi vrednicii au prisosit întru voi. Pentru aceasta. minunându-ne, vă fericim.

Şi acum…

De tine se bucură toată făptura, de Dumnezeu fericită, ceea ce covârşeşti cu frumuseţea şi cu sfinţenia cetele îngereşti. Întru tine este toată nădejdea noastră şi pe tine te lăudăm şi ne rugăm ţie: mântuieşte pe toţi cei ce te cinstesc pe tine, Născătoare de Dumnezeu.

TROPARUL, glas 1:

Pe cei de o cinste cu Ermolae şi cu Pantelimon, pe Epictet – preotul cel înţelept şi pe Astion – ucenicul cel mult râvnilor, veniţi toţi credincioşii să-i lăudăm, pe mucenicii lui Hristos şi podoaba Dobrogei, zicând: bucuraţi-vă, cei ce de-a pururi mijlociţi pentru sufletele noastre.

LA VECERNIA MARE

La Doamne, strigat-am… Stihirile, glasul al 4-lea:

Astăzi este ziua prăznuirii şi dimineaţa cea duhovnicească pentru toată Dobrogea, că moaştele sfinţilor mucenici Epictet şi Astion cu un soare duhovnicesc şi bineînmiresmat au răsărit tuturor. Luminează-te, întreagă adunare a Bisericii şi saltă, că ni s-au dat nouă mijlocitori tari înaintea Scaunului Celui Preaînalt.

Pe Epictet cel preaînţelept veniţi toţi să-l lăudăm, că acesta din tinereţe bineplăcând lui Hristos, cu darul facerii de minuni s-a împodobit: pe bolnavi tămăduind, demonii gonind şi tuturor blând povăţuitor fiind, pentru aceasta şi darul preoţiei a primit de la Hristos Dumnezeu, iar acum mijloceşte pentru sufletele noastre.

Frumuseţea chipului şi agerimea cugetului tău nu ai voit a le pune în slujba celor pământeşti, preafericite Astioane, că neamul cel ales şi bogăţia tatălui tău drept uscăciune socotindu-le, ca un cerb prea sprinten ai alergat spre izvoarele cele pururea curgătoare ale învăţăturii lui Hristos, pe care şi sorbindu-le din buzele preotului Epictet, îndată te-ai aprins de dragostea cea dumnezeiască şi fără tăgadă în numele lui Hristos te-ai botezat, pe Care roagă-l pentru sufletele noastre.

Mai degrabă aţi lăsat să vi se desprindă carnea de pe oase, decât să se desprindă mintea voastră de la cele înalte, multpătimitorilor, că nici cârligele de fier cu care vi s-au scrijelit coastele, nici loviturile de piatră care v-au zdrobit faţa, nici cazanele de smoală, nici măcar sabia nu a putut să vă despartă pe voi de Cel iubit.

Alte Stihiri…

Astăzi Dobrogea ca o mireasă iese întru întâmpinarea Mirelui ceresc împodobită nu în aur şi nici în mătăsuri scumpe, ci în sângiurile mucenicilor şi lacrimile cuvioşilor. Bucură-te, fiică aleasă a patriei româneşti, că a poftit Împăratul cel ceresc frumuseţea ta!

Aprinzându-se în inimă la râvna cea dumnezeiască, preafericite Astion, ai rugat pe dascălul tău, preotul Epictet, să părăsiţi cetatea în care tatăl tău era mai mare dregător şi aşa aţi ajuns în Ţara Sciţilor, în cetatea Halmyris, unde bine aţi propovăduit Evanghelia lui Hristos şi minuni nenumărate făcând, pizma urătorului de oameni diavol aţi stârnit, care a şi ridicat împotriva voastră pe dregătorul Latronianus. Dar voi, bărbăteşte chinurile răbdând, sufletul în mâinile Celui iubit le-aţi dat, de Care vă bucuraţi pururea.

Ca pe nişte apostoli şi ucenici ai lui Hristos v-au primit locuitorii cetăţii Halmyris, căci semne şi puteri apostoleşti aţi arătat cu adevărat: pe fata cea paralizată aţi făcut-o teafără doar cu cuvântul, orbului vederea i-aţi întors şi pe îndrăciţi i-aţi slobozit. Pentru aceasta, mulţime multă se întorcea la Hristos, binecuvântând pe Cel ce dă oamenilor astfel de puteri.

Atunci când chinuitorii au tăiat sfintele voastre capete, trupurile voastre au strălucit ca soarele şi văzduhul s-a umplut de bună mireasmă. Pentru aceasta şi noi ne minunăm: cum de a ţinut pământul această comoară ascunsă vreme de şaptesprezece veacuri şi abia acum a ţâşnit-o afară, ca pe un izvor ce izvorăşte pururea tămăduiri?

Slavă…. glasul al 5-lea:

Pe Epictet, preotul cel preaînţelept şi pe Astion, ucenicul cel mult râvnitor, veniţi toţi să-i lăudăm, că aceştia asemenea lui Ermolae şi Pantelimon fiind împreună au binevestit Evanghelia lui Hristos şi întru adevăr, după Andrei cel întâi chemat, apostoli ai Dobrogei s-au arătat: pe bolnavi tămăduind, demonii gonind, au strălucit cu minunile şi cu puterea cuvântului, pentru care şi răni au răbdat de la chinuitori şi bine încununându-se, pururea se roagă pentru sufletele noastre.

Şi acum…. Dogmatica, glasul al 5-lea:

În Marea Roşie chipul Miresei celei neispitite de nuntă s-a scris de demult. Acolo Moisi despărţitor al apei, iar aici Gavriil slujitor al minunii. Atunci adâncul l-a trecut cu picioare neudate Israil, iar acum pe Hristos l-a născut fără de sămânţă Fecioara. Marea după trecerea lui Israil a rămas nestrăbătută, iar cea fără de prihană după naşterea lui Emanuil a rămas nevătămată. Cel ce eşti şi mai înainte ai fost şi Te-ai arătat ca om, Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi.

VOHOD:
Lumină lină…

Prochimenul zilei.

PAREMlILE

Din Înţelepciunea lui Solomon. citire:
(Înţ, III. 1-9).

Sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu şi nu se va atinge de ele chinul. Părutu-s-a în ochii celor nepricepuţi a muri şi s-a socotit pedepsire ieşirea lor, şi mergerea de la noi sfărâmare, dar ei sunt în pace. Că înaintea feţii oamenilor de vor şi răbda chinuri, nădejdea lor este plină de nemurire: şi puţin fiind pedepsiţi, cu mari faceri de bine se vor dărui, că Dumnezeu i-a ispitit pe dânşii şi i-a aflat Luişi vrednici. Ca aurul în topitoare i-a lămurit pe ei şi ca o jertfă de ardere întreagă i-a primit. Şi în vremea cercetării Sale vor străluci şi ca scânteile pe trestie vor fugi. Judeca-vor neamuri şi vor stăpâni noroade şi va împărăţi într-înşii Domnul în veci. Cei ce nădăjduiesc spre Dânsul vor înţelege adevărul şi credincioşii în dragoste vor petrece cu Dânsul: că clar şi milă este întru cuvioşii Lui şi cercetare întru aleşii Lui.

De la Pilde, citire:
(Pilde X.,1-30)

Fiul înţelept înveseleşte pe tatăl său, iar fiul nebun întristează pe maica sa. Binecuvântarea Domnului pe capul dreptului, iară gura necredincioşilor o acoperă plângerea fără de vreme. Pomenirea drepţilor cu laude, iar numele necredincioşilor se stinge. Cel înţelept cu inima primeşte poruncile, iară cel neînţelegător, împiedicându-se, cu buzele alunecă. Cel ce umblă drept, umblă cu nădejde, iar cel ce strâmbă căile sale se va cunoaşte. Izvor de viaţă este în mâna dreptului, iară gurile necredincioşilor le va acoperi pieirea. Faptele drepţilor viaţă fac, iar roadele necredincioşilor Căile vieţii le păzeşte învăţătura: iară învăţătura nemustrată rătăceşte. Buzele drepţilor ştiu lucruri înalte, iară cei fără de minte întru lipsă se vor sfârşi. Binecuvântarea Domnului pe capul dreptului, aceasta îl îmbogăţeşte şi nu se va adăuga lui întristare în inimă. Precum trece viforul, aşa piere cel necredincios, iar dreptul, abătându-se, se mântuieşte în veac. Frica Domnului înmulţeşte zilele, iară anii necredincioşilor se vor împuţina. Veselia petrece cu cei drepţi, iară nădejdea necredincioşilor va pieri. Întărirea cuviosului este frica Domnului, iară celor ce fac rele este sfărâmare. Dreptul în veac nu se va clătina, iară necredincioşii nu vor locui pământul.

Din Înţelepciunea lui Solomon, citire:
(Înţ. IV. 1-15)

Atuncea dreptul va sta cu multă îndrăzneală înaintea feţei celor ce l-au necăjit pe dânsul şi a celor ce au nesocotit ostenelile lui. Şi văzându-l pe el se vor tulbura cu cumplită frică şi se vor minuna de mântuirea lui cea minunată. Şi vor zice întru sine, căindu-se, şi pentru îngustarea duhului vor suspina, zicând: acesta este pe carele noi l-am avut oarecândva de râs şi pildă de ocară. Noi, cei fără de minte, viaţa lui o am socotit nebunie şi sfârşitul lui fără de cinste. Dar el s-a socotit între fiii lui Dumnezeu şi între sfinţi soarta lui este. Rătăcit-am, dar, de la calea adevărului şi lumina dreptăţii nu ne-a strălucit nouă şi soarele nu ne-a răsărit nouă. Umplutu-ne-am de cărările fărădelegii şi ale pierzării şi am umblat pe cărări neumblate, iară calea Domnului nu o am cunoscut. Ce ne-au folosit nouă trufia, şi avuţia cu fală ce ne-a adus nouă? Toate acestea ca o umbră au trecut şi ca o veste ce aleargă pe aproape. Ca o corabie ce trece prin valurile apei, a cărei treceri nu se află urma, nici calea umblării ei în valuri; sau ca pasărea ce zboară prin aer, a căreia nici semn de călătorie nu se află, căci cu aripile bătând vânt uşor şi despicându-l eu sila pornirii, mişcând aripile se preumblă, şi după aceasta nu se află semn umblării ei; sau ca săgeata ce săgeată la locul însemnat, aerul despărţindu-se, îndată se împreună, încât nu se ştie pe unde a trecut. Aşa şi noi, după ce ne naştem, ne sfârşim şi nici un semn de faptă bună nu avem a arăta, ci întru răutatea noastră ne sfârşim. Că nădejdea celui necredincios este ca praful ce-l spulberă vântul şi ca spuma ce se goneşte de vifor şi ca fumul care se împrăştie de vânt şi ca amintirea unui oaspete ce trece într-o zi. Iară drepţii în veac vor fi vii şi întru Domnul plata lor şi purtarea de grijă pentru dânşii de la Cel Preaînalt.

LA LITIE

Stihirile, glasul 1:

Înflorit-a ca finicul dreptatea voastră şi ca cedrul cel din Liban s-au înmulţit faptele voastre cele bune, Sfinţilor Epictet şi Astion, că aţi vieţuit pe pământ ca nişte fără de trupuri, nepurtând grijă de cele trecătoare. Ieşit-aţi din mijlocul poporului vostru şi casa părinţilor o aţi părăsit şi ca nişte mieluşele gătite spre tăiere aţi urmat glasul Păstorului Celui Bun. Slavă Celui ce v-a dat vouă putere, slavă Celui ce v-a încununat pe voi slavă Celui singur bun şi iubitor de oameni cu adevărat.

Auzind glasul Mirelui celui smerit şi blând, nu te-ai trândăvit a ieşi în întâmpinarea Lui, preafericite Astion, ci părăsind culcuşul cel moale şi binemirositor al casei părinteşti, ai alergat în grabă pe uliţele cele întunecoase ale străinătăţii, de dorul Celui preaiubit, răbdând ocările şi năvălirile străjerilor celor răi, că ai ales a fi cu Cel iubit în pământ străin, decât a rămâne în casa părinţilor tăi, însă despărţit de Acela. Bucură-te, sfinte Aslion că sufletul tău ca o mireasă sfioasă şi curată a intrat în cămara Mirelui ceresc.

Înţelept te-ai arătat întru toate, părinte Epictet, că aflând pe Astion ca pe un mărgăritar de mare preţ lepădând toate, îndată ai fugit cu el unde nimeni să nu ţi-l poată răpi. O, iconomule mult prea înţelept! O, aurarule care ai făurit o podoabă atât de strălucitoare cum este Astion, pe care l-ai şi înfăţişat Împăratului Ceresc, iar acum străluceşte pe fruntea Bisericii Sale ca un soare mult prea luminos.

Slavă…, glasul al 8-lea:

Pe luminătorii cei neînseraţi ai Dobrogei, care au străluminat toată lumea, pe doimea cea prealăudală, pe Epictet şi pe Astion, acum cu cântări să-i fericim. Că aceştia chip al călugăriei s-au arătat şi ca nişte apostoli, pe urmele lui Andrei cel întâi chemat, Evanghelia au propovăduit; în faţa tiranilor au mărturisit pe Hristos şi în adunări au binevestit minunile Lui. Pentru aceea, îndrăznire având către Domnul, pururea se roagă pentru sufletele noastre.

Şi acum…

Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine! Că nu încetezi a căuta spre noi şi a te ruga pentru izbăvirea noastră. Bucură-te, Maică preamilostivă, bucură-te Apărătoare şi Doamnă! Bucură-te Împărăteasă care te pleci cu smerenie spre toţi cei ce te cheamă pe tine cu credinţă!

LA STIHOAVNĂ

Stihirile, glasul al 5-lea:

Pe doimea cea mult lăudată, pe Epictet şi pe Astion, care în pământul Dobrogei bine s-au nevoit şi s-au încununat, veniţi, credincioşilor, să-i lăudăm, că aceştia îndrăznire având către Mântuitorul, pururea se roagă pentru sufletele noastre.

Stih: Dreptul ca finicul va înflori şi ca cedrul cel din Liban se va înmulţi.

Bucură-te, sfinte Astion, că deşi cu trupul te-ai despărţit de părinţii tăi necredincioşi, sufletul pururea ţi-l ridicai pentru dânşii înaintea Domnului, cerând ca să-i lumineze cu lumina credinţei. Bucură-te că nu a avut altă comoară decât Sfânta Evanghelie şi cinstita Cruce, pe care le-ai lăsat moştenire părinţilor tăi. Bucură-te că aceştia primind averea cea de mare preţ de la tine, s-au bucurat mai mult decât de toate desfătările şi dulceţile lumeşti şi, luminându-se cu lumina lui Hristos, acum împreună cu tine se bucură în Împărăţia celor vii.

Stih: Cinstită este înaintea Domnului moartea cuvioşilor lui.

Bucură-te şi tu, părinte Epictet, că iubind pe Astion ca pe tine însuţi, sufletul aceluia l-ai trimis înaintea ta în Împărăţie. Că voind chinuitorii a vă tăia capetele, tu cu îndrăznire te-ai rugat ca primul să meargă la tăiere Astion, ca nu cumva, văzând ucenicul moartea dascălului său, să se înfricoşeze ca şi oarecând Apostolii în faţa pătimirii Învăţătorului Hristos. Că mare şi ascunsă este viclenia diavolului şi scris este: bate-voi păstorul şi se va risipi turma. Iar tu, ca un păstor preabun, nu ai voit a pierde pe cel ce pe umerele tale l-ai scos din hăţişurile necredinţei.

Slavă.., glasul al 6-lea:

Răsărit-au ca un soare moaştele sfinţilor Epictet şi Astion, risipind întunecimea de la sufletele noastre. Să se bucure Dobrogea şi să sălteze tot neamul românesc, că şi-a agonisii avere veşnică pe care furii nu o fură şi moliile nu o strică, aur luminos din care izvorăsc tămăduiri, soare bine-înmiresmat care luminează sufletele cele întunecate de păcate, foc care mistuie şi risipeşte duhurile necurate, putere din puterea Celui Înfricoşător, că aşa a binevoit Domnul cel milostiv a răsplăti pe toţi cei ce cred în El şi Îl iubesc pe Dânsul.

Şi acum…

Ceea ce singură eşti Născătoare de Dumnezeu şi Maica Luminii, pe noi, cei aflaţi în întunericul păcatelor, luminează-ne cu cercetarea ta cea de maică, ia de la noi toată amărăciunea şi risipeşte deznădăjduirea care ne-a cuprins, ca izbăviţi prin tine, să dobândim îndrăznirea cea bună către Fiul tău şi Dumnezeul nostru, ceea ce eşti una binecuvântată.

La binecuvântarea pâinilor TROPARUL, glasul 1:

Pe cei de o cinste cu Ermolae şi cu Pantelimon, pe Epictet – preotul cel înţelept şi pe Astion – ucenicul cel mult râvnitor, veniţi toţi credincioşii să-i lăudăm, pe mucenicii lui Hristos şi podoaba Dobrogei, zicând: bucuraţi-vă, cei ce de-a pururi mijlociţi pentru sufletele noastre.

LA UTRENIE

La Dumnezeu este Domnul….
se cântă troparul sfinţilor (de 3 ori).

După catisma întâi, sedealna, glasul I:

Nu de la oameni aţi luat chemare şi nu trupul şi sângele v-au descoperit vouă înţelesul cel de taină, ei Însuşi Hristos, Cel ce a lucrat în voi lucruri minunate, Acela v-a şi chemat. Acela v-a povăţuit şi v-a întărit prin Duhul Său cel Sfânt ca să grăiţi cu îndrăzneală înaintea tiranilor. Acela, la urmă, a primit sufletele voastre ca pe o bună mireasmă în jertfelnicul Său cel mai presus de ceruri, iar cinstitele voastre moaşte cu nestricăciune şi cu darul facerii de minuni le-a dăruit. Pentru aceasta şi noi chemăm: Sfinţilor Epictet şi Astion, cereţi de la Domnul iertare de păcate tuturor celor ce săvârşesc cu dragoste cinstită pomenirea voastră.

Slavă… Şi acum…

Pe tine, ceea ce ai născut cu trup pe Mântuitorul tuturor şi cu sângiurile tale ai îndulcit lumea cea amărâtă de păcat, pe cea una curată şi nevinovată cu adevărat, pe Maica şi Împărăteasa noastră, te rugăm: mijloceşte cu sfinţii mucenici pentru sufletele noastre.

După catisma a doua, sedealna, glasul 1.

Întru împărăţia cea neînserată, unde drepţii ca luminătorii strălucesc, acolo şi voi v-aţi sălăşluit, bunilor biruitori, căci încă în trupuri muritoare îmbrăcaţi fiind, aţi strălucit ca soarele şi cu toiul v-aţi arătat nepământeşti, răbdând chinurile ca nişte fără de trupuri. Dar apunând pentru această lume trecătoare, în alta mai bună aţi răsărit, de unde luminaţi tuturor celor ce săvârşesc pomenirea voastră cu credinţă.

Slavă… Şi acum…

Pe Împărăteasa cea bună, pe Doamna şi Maica creştinilor toţi să o lăudăm: că aceasta ne-a izbăvit pe noi din moartea cea veşnică cu naşterea sa.

După polieleu, sedealna, glasul al 5-lea:

Arătatu-v-aţi străluciţi biruitori şi întru toiul înfricoşători pentru vrăjmaş, că având în inimile voastre Piatra cea din capul unghiului, pe Hristos Dumnezeu, aţi surpat cu praştia cea duhovnicească pe Goliathul cel trufaş. Că de îndată ce a tăiat cinstitele voastre capete, tiranul Latronianus a fost ucis el însuşi de duhul răutăţii pe care l-a slujit. Iar Vigilantius, unul din dregători, văzând minunile pe care le săvârşea în voi Domnul Iisus Hristos, a crezut şi şi-a izbăvit sufletul său din amăgirea cea idolească. Pentru aceasta şi noi cântăm: Sfinţilor Epictet şi Astion, trimiteţi binecuvântarea voastră peste toţi cei ce cheamă numele voastre cu credinţă!

Slavă… Şi acum…

Neavând îndrăznite clin pricina mulţimii păcatelor noastre, Preasfântă Fecioară, pe tine te rugăm: roagă pe Cel ce S-a născut din tine să se mântuiască sufletele noastre.

Antifonul întâi al glasului 4:

Prochimen, glasul al 8-lea:
Cinstită este înaintea Domnului moartea cuvioşiior Săi.

Stih: Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi,Dumnezeul lui Israil.

Toată suflarea…

Evanghelia de la Matei (X, 16-22)
Caută Evanghelia de miercuri în săptămâna a treia după Pogorârea Sfântului Duh,

După Psalmul 50

Slavă…. glasul al 3-lea:

Când ai vrut să arăţi puterea Ta lumii, Mântuitorule, ai trimis pe ucenicii Tăi ca pe nişte mici în mijlocul lupilor, iar aceia, având puterea Ta, cu smerenia şi cu blândeţea au biruit pe cele trufaşe. Pentru rugăciunile mucenicilor Tăi, Mântuitorule, mântuieşte sufletele noastre.

Şi acum…

Fericimu-te pe tine, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, pe cea mai strălucită decât soarele şi mai înaltă decât cerurile, că pe toţi cei ce scapă la tine cu credinţă ca o Maică multmilostivă îi primeşti umplându-i de nădejde şi de mângâiere, ceea ce eşti dulceaţa credincioşilor.

Şi stihira, glasul al 6-lea:

Răsărit-au ca un soare moaştele sfinţilor Epictet şi Astion, risipind întunecimea de la sufletele noastre. Să se bucure Dobrogea şi să sălteze tot neamul românesc, că şi-a agonisit avere veşnică pe care furii nu o fură şi moliile nu o strică, aur luminos din care izvorăsc tămăduiri, soare bine-înmiresmat care luminează sufletele cele întunecate de păcate, foc care mistuie şi risipeşte duhurile necurate, putere din puterea Celui Înfricoşător, că aşa a binevoit Domnul cel milostiv a răsplăti pe toţi cei ce cred în El şi Îl iubesc pe Dânsul.

CANOANELE

Se pun canoanele zilei, din Octoih şi acest Canon al mucenicilor:

Irmoasele din Octoih

Cântarea 1
Irmos:

Pe luminătorii cei duhovniceşti ai Bisericii şi propovăduitorii credinţei care de la Răsărit au ieşit şi lumea au luminat, în cântări duhovniceşti să-i mărim.

Împodobit cu darul facerii de minuni încă din tinereţe ai fost, preacuvioase Părinte Epictet, tămăduitor şi propovăduitor preaînţelept al Evangheliei, pentru aceea jugul cel bun al preoţiei ai luat de la Hristos şi pe mulţi cu învăţăturile tale i-ai povăţuit la calea mântuirii.

Ca unul ce ai deschis pântecele maicii tale de parte bărbătească fiind, închinat Domnului ai fost, precum s-a scris în Lege, preafericite Astion, căci deşi dintre păgâni ai răsărit, ca o viţă bine rodită te-ai înălţat până la Scaunul Împăratului ceresc.

Slavă…

Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi, a zis dreptul David, şi noi cu acela mărturisim şi grăim: minunat eşti, Hristoase Dumnezeule, că în tot neamul şi în tot locul binecuvântezi pe cei ce te cinstesc pe Tine.

Şi acum…

Binecuvântată eşti, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, că ai avut în sfintele tale braţe pe Dumnezeul tuturor, către Care având acum îndrăznire ca o Maică mijloceşti pentru sufletele noastre.

Catavasie: Deschide-voi gura mea…

Cântarea 3
Irmos:

Ca un bun lucrător al viei lui Hrislos, pe Astion. strugurele cel binemirositor şi împlinit, cu grijă l-ai cules ca să-l duci la masa Împăratului Ceresc. Şi rod însutit aducând, părinte Epictet, te-ai făcut bucurie Stăpânului tău.

Odraslă singură fiind în casa părinţilor tăi ca o rândunea preafrumoasă ai zburat spre cerurile cele duhovniceşti ale învăţăturii lui Hristos. Cine nu te va ferici pe tine, Părinte Astion, căci dragostea cea pământească lăsând-o şi faima neamului celui ales nesocotind-o, ai ales mai bine a pătimi pentru Hristos, decât a te bucura de viaţa cea trecătoare din care moartea ne deşteaptă ca dintr-un vis.

Atunci când Duhul Sfânt S-a atins de inima ta, preafericite Astion, te-ai lipit cu toată inima de părintele tău Epictet, de la care ai aflat învăţătura lui Hristos mai mult decât de părinţii cei trupeşti. Şi alegând mai degrabă a merge în pământuri străine şi îndepărtate, spre a putea fi cu Hristos, ai părăsit casa cea bogată a părinţilor tăi, dar care nu-l aveau pe Dumnezeul cel Adevărat.

Slavă…

Pe cei ce i-ai ales şi Ţi-au urmat Ţie cu credinţă voit-ai să-i aşezi împreună cu Tine în Împărăţia Tatălui, Mântuitorule Bune, şi slava care Ţi se cuvine numai Ţie voit-ai a o împărtăşi şi lor. Cu adevărat negrăit este iubirea Ta de oameni şi mila Ta este fără de sfârşit. Pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi, Hristoase Dumnezeule mântuieşte sufletele noastre.

Şi acum…

Ca una ce eşti singură aleasă şi binecuvântată între femei, şezut-ai de-a dreapta Împăratului ceresc întrecând cu frumuseţea şi cu strălucirea cetele îngerilor şi ale arhanghelilor. Pe tine ca pe Maica lui Dumnezeu şi Împărăteasa lumii credincioşii toţi te mărim.

Catavasie: Pe ai tăi cântăreţi…

SEDEALNA, glasul al 4-lea:

În cetatea Halmyrisului v-aţi arătat străluciţi nevoitori şi propovăduitori neînfricaţi ai dreptei credinţe strălucind cu minunile şi cu faptele voastre cele bune vrednici următori ai Apostolului celui întâi chemat v-a arătat, Sfinţilor Epictet şi Astion. Cei ce lupta cea bună aţi luptat şi v-aţi încununat, izbăviţi-ne şi acum de eresurile cele păgubitoare, păzind întreagă turma cea cuvântătoare şi nestrămutată în veacul veacului.

Slavă…, Şi acum…

Născătoare de Dumnezeu Fecioară, Apărătoarea şi Mângâietoarea noastră, împreună cu sfinţii mucenici, roagă pe Milostivul Dumnezeu să se mântuiască sufletele noastre.

Cântarea 4
Irmos:

Dacă au văzut părinţii tăi, preafericite Astion, că nu te mai găsesc, au plâns cu amar pierderea ta, ca şi oarecând Patriarhul Iacov care a plâns pe fiul său, dreptul Iosif. Dar precum acela în pământul cel străin al egiptenilor s-a arătat strălucit şi a izbăvit din moarte pe părintele şi pe fraţii săi, aşa şi tu, pătimind de bunăvoie asprimea străinătăţii, prin pătimirile tale ai izbăvit din foametea credinţei idoleşti pe părinţii tăi, hrănindu-i cu pâinea cea vie şi neîmpuţinată a Evangheliei lui Hristos.

În cetatea Halmyrisului poposind, sfinţilor mucenici, prin viaţa voastră curată şi prin numeroasele minuni aţi câştigat dragostea locuitorilor, pe mulţi întorcând la dreapta credinţă. Căci ca şi apostolii odinioară pe ologi i-aţi ridicat, orbilor le-aţi întors vederea şi pe demoni ca pe nişte neputincioşi i-aţi gonit de la cei ce vă cereau ajutorul cu credinţă.

Văzând faptele voastre cele minunate şi dragostea care sporea în popor, răucredinciosul voievod Latronianus, mai marele cetăţii, ca un câine asmuţit de Diocleţian, s-a pornit cu ură împotriva voastră. Dar voi, ca nişte miei răbdând sfâşierile cele cumplite, necontenit lăudaţi pe Dumnezeu, Cel ce a făcut rănile voastre mai strălucitoare decât soarele.

Slavă…

Auzind un oarecare dregător Vigilantius glasurile voastre care din mijlocul chinurilor necontenit strigau „Suntem creştini, o tirane, fie, dar, voia Dumnezeului nostru cu noi!” s-a minunat de puterea care izvor; din aceste cuvinte şi, rostindu-le şi el în inima sa, fost aprins de dragostea cea dumnezeiască, mărturisind pe Dumnezeul cel Adevărat.

Şi acum…

Pe tine te laudă cetele proorocilor şi ale apostolilor, de tine se bucură mucenicii şi cuvioşii ţi se închină ţie, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu Fecioară. Primeşte, dar şi de la noi, smeriţii, această nevrednică laudă pe care ţi-o aducem ca unei Maici şi izbăvitoare a noastră a tuturor.

Catavasie: Sfatul cel neurmat…

Cântarea 5 Irmos:

Fiind luminaţi cu lumina cea neînserată, aţi strălucit ca nişte sfeşnice în lumea cea cuprinsă de întunericul păcatelor şi cu buna mireasma faptelor voastre celor bune aţi trezit inimile cele amorţite de duhoarea credinţei idoleşti, povăţuindu-le la credinţa cea adevărată.

Pe tânărul cel bogat şi de neam bun care a venit la tine l-ai învăţat cu dragoste taina adevăratei bogăţii şi înţelepciuni, părinte Epictet, căci strălucirea aurului trecător şi slava lumii în zadar acopăr goliciunea celui ce se pogoară în pământ.

Lepădând de bunăvoie aurul cel trecător şi slava cea deşartă, pentru Evanghelie v-aţi făcut voi înşivă comoară de mult preţ şi slavă pentru toată lumea, că sfintele voastre moaşte s-au arătat mai strălucite decât orice aur şi mai înmiresmate decât mirul, izvorând tămăduiri tuturor celor ce le sărută cu credinţă.

Slavă…

Atunci când iudeii îl loveau cu pietre pe Ştefan, întâiul între mucenici, faţa aceluia a strălucit ca soarele, căci a văzut pe Hristos, Lumina lumii, îmbărbătându-l să rabde până în sfârşit. Aşa şi trupurile voastre, mucenicilor, când au fost puse în mormânt au strălucit cu lumină orbitoare, umplând văzduhul de bună mireasmă.

Şi acum…

Ceea ce eşti Maica Luminii şi petreci în lumină, pe Tine te rugăm, luminează mintea şi simţurile noastre, ca să nu mai păşim în întuneric, ci să urmăm în calea poruncilor Fiului Tău şi Dumnezeului nostru, ceea ce eşti una binecuvântată.

Catavasie: Spâimântaiu-s-au toate…

Cântarea 6
Irmos:

Văzând un oarecare târgoveţ pătimirile voastre, o, mucenicilor, a recunoscut pe tânărul Astion că este fiu al mai marelui cetăţii din care se trăgea, şi, mergând, în grabă a vestit părinţilor despre locul aflării fiului lor. Iar acestea toate s-au făcut din purtarea de grijă a Celui Preaînalt Care voieşte ca tot sufletul să se întoarcă şi la cunoştinţa adevărului să vie.

Cine va povesti chinurile voastre, multpătimitorilor, că trupurile voastre ca nişte lemne fiind strujite, mintea voastră pururea se înălţa către cele înalte, iar cu inima şi cu gura mărturisind pe Cel ce vă întărea, aţi ruşinat îndrăznirile cele neputincioase ale chinuitorilor.

Ca o minune v-aţi făcut tuturor, căci mai degrabă oboseau chinuitorii voştri, nemaiştiind ce fel de chinuri să mai născocească, decât să slăbească bărbăţia voastră. Pentru aceea şi tiranul cel turbat, temându-se ca nu cumva tăria voastră să înmulţească numărul creştinilor, a poruncit să vi se taie capelele afară de cetate.

Slavă…

Când aţi voit a merge la nunta Mielului, preafericiţilor, în haină prealuminată v-aţi împodobit, ţesută nu din mătăsuri, ci din sângiurile voastre cele muceniceşti care strălucesc mai tare decât soarele.

Şi acum…

Fericimu-te pe tine, de Dumnezeu Născătoare, fecioară, că în pântecele tău S-a copt Pâinea cea adevărată Care S-a pogorât din cer, Hristos Dumnezeul nostru, dintru Care tot cel ce mănâncă cu vrednicie se mântuieşte.

Catavasie: Înţelepţii de Dumnezeu…

CONDACUL, glasul al 5-lea:

Din cer aţi luat dumnezeiescul dar şi tuturor v-aţi făcut izvor de tămăduiri şi sfeşnice prealuminate în calea mântuirii. În dar aţi luat, în dar daţi-ne nouă, sfinţilor mucenici şi doctori fără de arginţi, tămăduind rănile cele trupeşti şi sufleteşti ale celor ce săvârşesc cu dragoste sfântă pomenirea voastră.

ICOSUL

Iubind pe Dumnezeu din tot cugetul şi din toată inima voastră, aţi socotit deşertăciune şi vis cele vremelnice, preafericiţi lor, căci nu numai roada sufletelor voastre aţi înfăţişat-o Ziditorului, ci până şi trupurile vi le-aţi adus ca pe o jertfă curată şi bineplăcută; şi ca unii ce prăznuiţi acum în lumina cea neapropiată rugămu-vă, mijlociţi pentru cei ce săvărşesc cu dragoste sfântă pomenirea voastră.

SINAXAR:

În ziua a opta a lunii iulie, pomenirea sfinţilor mucenici şi doctori fără de arginţi Epictet, preotul şi Astion, monahul din Dobrogea, care au pătimit în vremea domniei răucredinciosului împărat Diocleţian

Aceşti fericiţi şi cu totul minunaţi ostaşi ai lui Hristos au trăit în vremea domniei răucredinciosului împărat Diocleţian. Faptele şi pătimirile lor cele minunate şi mai ales mulţimea de minuni şi de tămăduiri pe care le-au făcut în timpul vieţii, dar şi după proslăvire, prin sfintele lor moaşte, i-au făcut pe unii de au scris cu amănuntul viaţa lor. Mai târziu, un oarecare învăţat din Apus a tipărit viaţa mucenicilor într-o adunare de vieţi de sfinţi, foarte vestită, care în latină se zice Acta Sanctorum, adică Faptele Sfinţilor.

Amândoi sfinţii se trăgeau dintr-o oarecare cetate din răsărit, a cărui nume însuşi mucenicii au voit să-l ţină ascuns. Epictet era preot şi monah, propovăduind cuvântul Evangheliei şi lucrând numeroase minuni şi tămăduiri, căci încă din tinereţe s-a arătat în el alegerea pe care i-a făcut-o Dumnezeu. În una din zile a venit la preacuviosul Epictet un tânăr foarte frumos la chip şi bine îmbrăcat, voind să audă cuvintele lui, întocmai cum mai târziu tânărul Pantelimon a mers să asculte cuvintele preotului Ermolae. Acest tânăr nu era altul decât Astion, fiul mai marelui cetăţii, care era bogat în bogăţia cea pământească, dar sărac pentru împărăţia cerului, căci nu cunoscuse încă pe Hristos.

După ce i-a vorbit cu multă dulceaţă despre tainele cele înalte ale credinţei în Hristos, preacuviosul Epictet l-a botezat pe tânărul Astion, care atât se aprinse de dragostea cea dumnezeiască, încât nu a mai voit a se întoarce acasă, ci a cerut părintelui său să fugă împreună într-o ţară îndepărtată, ca nu cumva tatăl său, care era păgân, aflând despre botezul unicului şi iubitului său fiu, să facă tulburare împotriva celor doi. Aşa au ajuns sfinţii Epictet şi Astion în Sciţia Mică, în cetatea Halmyris, care este în România de astăzi, în Dobrogea.

Se spune despre sfinţii Epictet şi Astion în Acta Sanctorum că faptele şi minunile pe care le-au lucrat în pământul strămoşilor noştri, în Sciţia Mică, au fost încă şi mai minunate decât cele din patria lor. Că au ridicat din patul neputinţei pe slăbănogi şi paralizaţi, au întors ochii orbilor şi pe diavoli ca pe nişte neputincioşi îi goneau de la cei ce le cereau ajutorul. Si nu numai preotul Epictet lucra minuni, ci şi tânărul Astion pentru viaţa sa curată şi ascultarea desăvârşită pe care o făcea părintelui său s-a învrednicit de darul facerii de minuni. Văzând minunile sfinţilor şi minunându-se de cuvintele învăţăturii lor, mii de halmirideni se botezau în Hristos.

Dar diavolul, care dintru început este urâtor de oameni şi zavistnic a toată fapta bună, s-a arătat într-o zi cuviosului Astion şi i-a zis că de acum se va răzbuna pe el, căci intrând în mai marele cetăţii, îl va ucide. Aşa s-a şi întâmplat, căci intrând diavolul în guvernatorul ţinutului, pe nume Latronianus, a chemat pe cei doi în faţa tribunalului. Dar fiind întrebaţi din ce ţară se trag şi din ce neam, sfinţii nimic nu au răspuns, decât numai că sunt creştini şi se trag din patria creştinilor. Mâniindu-se atunci Latronianus, a poruncit ca mărturisitorii să fie supuşi la chinuri, dar şi în timpul chinurilor, ostaşii lui Hristos, ca şi oarecând tinerii în cuptorul haldeilor, strigau: „Suntem creştini, o, tirane! Fie, dar, voia Domnului Dumnezeului nostru cu noi!”

Un oarecare dregător, Vigilantius, văzând câtă putere iese din această mărturisire a sfinţilor, încât vreme de mai bine de treizeci de zile răbdau sfărâmarea oaselor, fierberea în ulei şi alte cumplite chinuri, a început şi el să zică în inima sa: „Suntem creştini, o, tirane! Fie, dar, voia Domnului Dumnezeului nostru cu noi!” Această mărturisire ca o văpaie cerească a aprins în inima lui Vigilanlius focul credinţei în Hristos.

Acest vrednic de pomenire, ca un al doilea Iosif din Arimatheia, a îngropat cu grijă cinstitele moaşte ale mucenicilor, care atunci când au fost puse în mormânt au strălucit ca soarele şi au umplut văzduhul de bună mireasmă, încât mulţi din cei ce erau de faţă au crezul în Hristos.

La câteva zile după aceea, sfântul Astion s-a arătat în vis lui Vigilantius şi i-a vestit că părinţii săi vor veni în cetate ca să-l caute şi că el va trebui să-i întâmpine şi să aibă grijă de ei. Căci un oarecare târgoveţ trecând prin Halmyris în timpul pătimirii mucenicilor, a recunoscut pe Astion al cui fiu este şi s-a dus în grabă de a vestit părinţilor săi. Ajungând părinţii sfântului în cetate, Vigilantius i-a luat la el acasă şi vorbindu-le timp de o săptămână despre fiul lor şi despre credinţa creştină, în cele din urmă i-a dus la mormântul sfinţilor. Aici sfântul Astion s-a arătat ca şi aievea, îmbrâţişându-şi mama bătrână şi vorbindu-i despre slava cea cerească, fericiţii părinţi ai sfântului Epictet, Alexandru şi Marcelina au primit sfântul botez de la însuşi episcopul locului, Evanghelicus după care s-au întors în cetatea lor, luând împreună cu ei şi pe Vigilantius.

Îndată după pătimirea sfinţilor, tiranul Latronianus a fost cuprins de un duh necurat si ieşind între supuşii săi a început să strige ca un turbat şi să lovească cu sabia. Văzând că nu este în toate minţile, soldaţii l-au legat şi l-au pus într-o temniţă, unde chinuit de diavol vreme de trei zile, în cele din urmă şi-a dat duhul.

Multe minuni s-au săvârşit la moaştele mucenicilor, însă cu vremea locul aflării lor s-a pierdut. Mare minune a fost când, după 17 veacuri de la pătimirea lor, în anul 2001, la praznicul Adormirii Maicii Domnului, această comoară cerească a fost descoperită în timpul săpăturilor în ruinele unei vechi bazilici din fosta cetate Halmyris. Toate cercetările nu au lăsat nici o urmă de îndoială că moaştele găsite, care au rămas întregi, sunt ale sfinţilor mucenici Epictet şi Astion, pomeniţi în Sinaxarul ortodox pe 8 iulie. În vremea de faţă moaştele sfinţilor se află puse spre închinare în catedrala arhiepiscopală Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Constanţa.

Sfinţii Epictet şi Astion, după ce au răbdat numeroase chinuri, s-au săvârşit prin sabie. La vremea pătimirii, preacuviosul Epictet avea cam la 60 de ani, iar ucenicul său Astion, monahul, în jur de 35. Bătrânul preot a cerut călăilor ca mai întâi să fie tăiat capul lui Astion, ştiind că multe sunt vicleniile diavolului şi ca nu cumva, văzând moartea dascălului său, ucenicul să fie cuprins de ispită, ca şi oarecând apostolii în faţa pătimirii învăţătorului Hristos. După aceea, punându-şi capul pe pieptul ucenicului său iubit, bătrânul Epictet a cerut să fie tăiat şi el. Şi aşa au luat amândoi cununa din mâna lui Hristos, la anul 290, mutându-se la Cel pe Care l-au mărturisit, a Căruia este slava în veci. Amin.

Cântarea 7
Irmos:

Tinerii cei binecredincioşi în cuptor au călcat văpaia şi focul în rouă l-au prefăcut prin credinţa în Dumnezeu, iar voi uneltirile tiranilor întru nimic le-aţi prefăcut, cântând: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat!

Cu postul şi cu înfrânarea şi cu privegherile cele îndelungate aţi făcut trupurile voastre ca pe nişte unelte de cântare, căci loviturile cele de multe feluri ca pe nişte degete care aleargă pe strune le-aţi socotit, izvodind cântare bineplăcută lui Dumnezeu: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.

Văzând Vigilantius, dregătorul cel insuflat de Dumnezeu mărturisirea voastră, s-a aprins de focul credinţei în Hristos şi împreună cu voi a cântat: Dumnezeul părinţilor şi al nostru, bine eşti cuvântat!

Slavă…

Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată, Fiul, Carele este în sânurile Tatălui. Acela L-a făcut cunoscut, iar voi, ca nişte slugi vrednice şi credincioase, aţi intrat în bucuria Stăpânului ceresc, pe Care rugaţi-L pentru sufletele noastre.

Şi acum…

Cine va povesti măririle tale şi cine te va lăuda după vrednicie, Preacurată? Că însuşi îngerul n-a găsit nimic a zice, decât numai: Bucură-te! Pentru aceasta şi noi, ca nişte necunoscători, dar mânaţi de dragostea cea către tine, grăim ţie: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine şi prin tine cu noi!

Catavasie: N-au slujit făpturii…

Cântarea 8
Irmos:

Cu adevărat nimic nu a putut să vă despartă pe voi de dragostea lui Hristos, că nici focul urii celei turbate a chinuitorilor, nici înălţimea mândriei celei drăceşti a lui Latronianus, nici adâncul durerilor celor asemenea cu iadul, nici sabia, nici îngerii cei răi nu au putut slăbi râvna voastră cea curată, multpătimitorilor, a celor ce cântaţi: Binecuvântat eşti Hristoase. Dumnezeule şi prealăudat întru toţi vecii.

Îndată după pătimirea voastră, te-ai arătat în vis dregătorului Vigilantius şi ca un viu i-ai vorbit lui, preafericite Astion, poruncindu-i să aibă grijă de părinţii tăi care aveau să vină în cetate căutându-te, iar acela, ca o slugă credincioasă, a împlinit cele rânduite de Mântuitorul tuturor, cântând: lăudat eşti Hristoase Dumnezeule întru toţi vecii!

Nu vom tăcea, o, părinte Astion, a pomeni aici şi pe părinţii tăi cei după trup, pe fericiţii Alexandru şi Marcelina, cei ce odinioară ca nişte păgâni au deplâns pierderea ta, iar la urmă s-au luminat cu lumina credinţei. Căci acestora tu însuţi te-ai arătat după pătimirea ta, îmbrăţişându-i aievea şi vorbindu-le cu dulce glas despre tainele Împărăţiei care va să fie, ca şi aceştia dimpreună cu tine să cânte: popoare, binecuvântaţi şi preaînălţaţi pe Hristos întru toţi vecii!

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Pe Tine Te binecuvântăm şi Ţie mulţumim, Părinte al luminilor şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, că toate le-ai făcut spre mântuirea noastră şi acum ne-ai dăruit nouă comoara cea nepreţuită, aurul ceresc, moaştele mucenicilor Tăi Epictet şi Astion, împreună cu care şi noi îţi cântăm: Binecuvântat eşti Doamne, Dumnezeule întru toţi vecii!

Şi acum…

Nu vom tăcea a spune puterile tale, Născătoare de Dumnezeu, că nu îţi întorci faţa ta de la noi, chiar dacă şi greşim, ci ca o Maică îndelung răbdătoare şi mult iubitoare, pururea izbăveşti pe cei ce cântă: tineri, binecuvântaţi, preoţi, lăudaţi, popoare, preaînălţaţi-L pe Hristos întru toţi vecii!

Să lăudam, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L întru toţi vecii.

Catavasie: Pe tinerii cei binecredincioşi…

Cântarea 9
Irmos:

Ca nişte slugi bune şi credincioase iubirea Stăpânului ceresc aţi câştigat şi aţi intrat în bunăvoinţa Preacuratei Sale Maici, căci cinstitori ai fecioriei ei celei de-a pururea veşnice aţi fost şi cu viaţa cea curată pe cea singură curată o aţi urmat. Pentru aceasta şi ea şi-a arătat bunăvoinţa sa către voi, descoperind nouă sfintele voastre moaşte la Praznicul cel ales al Adormirii sale.

În timpul vieţii voastre pământeşti ca două vlăstare roditoare aţi răsărit din tulpina Bisericii, prealăudaţilor, şi acum rodiţi vinul cel bine înmiresmat şi tămăduitor, potolind arşiţa cea pricinuită de patimi.

Izvor de binefaceri s-au arătat sfintele voastre moaşte, mult pătimitorilor, dintru care se adapă turma cea cuvântătoare, şi sicriul vostru scăldătoare duhovnicească stă înaintea tuturor, întru care ne spălăm de toată necurăţia sufletească.

Slavă…

Cu mucenicii şi cu feciorelnicii intrat-aţi la nunta Mielului, sfinţilor Epictet şi Astion, şi stând la Jertfelnicul cel mai presus de ceruri, împreună cu toţi sfinţii şi înfricoşătorii îngeri, pururea strigaţi: vrednic este Mielul cel înjunghiat ca să ia puterea şi bogăţia şi înţelepciunea şi tăria şi cinstea şi slava şi binecuvântarea în vecii vecilor!

Şi acum…

Înfricoşătoare şi nepătrunsă este naşterea ta Preacurată, că pe Cel pe Care muritorul nu poate să-L vadă în pântecele tău cel fecioresc L-ai purtat. Pentru aceasta ca pe o adevărată Născătoare de Dumnezeu şi izbăvitoare a noastră toţi te mărim.

Catavasie: Tot neamul omenesc…

LUMINÂNDA, glasul al 5-lea:

Pe doimea cea mult lăudată, pe dascălul Epictet şi pe ucenicul Astion, care în Dobrogea s-au nevoit şi s-au încununat, iar pentru faptele şi pătimirile lor cele minunate s-au făcut slăviţi în toată lumea, veniţi credincioşilor să-i lăudăm. Că aceştia ne-au lăsat moştenire mare, făcându-ne din săraci bogaţi şi din neputincioşi puternici, căci sfintele lor moaşte ca pe un aur ceresc astăzi îl primim, îmbogăţindu-ne cu bogăţie veşnică şi mântuitoare.

Slavă…

Sufletele voastre în mâna lui Dumnezeu le-aţi dat, precum se cuvine drepţilor, lăsând pământului trupurile voastre cele mult pătimitoare; dar şi acestea, la vreme bine cuvioasă, ca o apă bine înmiresmată au ţâşnit afară, spălând orice boală şi orice întinăciune de la sufletele noastre.

Şi acum…

Prea binecuvântată eşti Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, că ţi-a făcut ţie mărire Cel Puternic şi sfânt numele Lui, că, iată, după vrednicie te cinstesc toate neamurile şi numele tău se slăveşte în veacul veacului.

LA LAUDE

Stihirile pe 6, glasul 1:

Cu sângiurile voastre ca şi cu o porfiră şi cu vison împodobiţi fiind, intrat-aţi la nunta Mielului Celui ce ridică păcatul lumii, sfinţilor mucenici, unde drepţii ca luminătorii strălucesc şi împreună cu cetele îngereşti lăudă pe Cel unul vrednic de laudă cu adevărat.

Arătatu-te-ai vas ales al Duhului Sfânt şi lucrător de taină al iconomiei lui Hristos, Părinte Epictet, căci nimeni nu poate veni la Fiul, de nu-l va atrage mai înainte Tatăl, Cel ce stăpâneşte peste toate.

Ascultător părintelui tău te-ai arătat încă şi în moarte, preacuvioase Astion, pentru aceasta ai primit ascultare pentru ascultare. Căci oricâte cereai de la Dumnezeu îndată le primeai, arătând că oricine ascultă de părintele său este şi el ascultat de Dumnezeu.

Avut-aţi în inimă pe Cel ce stăpâneşte peste toate, căci Acela binevoieşte în cei ce Îl ascultă şi împreună cu Tatăl şi cu Duhul vine şi cinează întru dânşii, după cum Însuşi a tăgăduit.

Străini aţi fost pe pământ, având patria voastră în ceruri şi cu totul cetăţeni ai cerului v-aţi arătat, trăind în trup ca nişte fără de trupuri. Oameni cereşti şi îngeri pământeşti, pentru aceea şi chinurile le-aţi socotit o bucurie, căci ele v-au mutat la locuinţa voastră cea din ceruri.

Fericimu-vă pe voi, sfinţilor Epictet şi Astion, că mai înainte de Marele Antonie călugări aţi fost, fericimu-vă că împreună cu mucenicii şi cu feciorelnicii la Jertfelnicul Mielului aţi intrat, fericimu-vă că celor din nevoi aţi dăruit tămăduiri. Şi acum mijlociţi pentru cei ce săvârşesc pomenirea voastră cu credinţă.

Slavă…. glasul al 6-lea:

Astăzi este prăznuirea cea minunată şi bucurie celor credincioşi, că pământul ca cerul s-a înseninat, răsărind dintru sine moaştele Sfinţilor Epictet şi Astion cele mai strălucitoare decât soarele şi mai înmiresmate decât mirul. Veniţi toată turma cea cuvântătoare să ne adăpăm cu raze de lumină şi să ne săturăm cu apa cea vie care nu sărăceşte niciodată, că întru aceasta sunt tămăduirile şi milă şi har nemăsurat tuturor celor ce se închină cu credinţă.

Şi acum…

Pe Născătoarea de Dumnezeu şi Maica Luminii, pe Împărăteasa şi Stăpâna lumii cea multmilostivă şi cu totul iubitoare, întru cântări cinstind-o, să o mărim.

Slavoslovia mare. Ecteniile şi otpustul.

LA LITURGHIE

Apostolul din Epistola a doua către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel:
„Fraţilor, ştim că, dacă pământeasca noastră locuinţă…”
(Caută Apostolul de miercuri, pentru morţi).

Evanghelia de la Ioan XVII, 18-26
(caută Evanghelia de vineri din săptămâna a şaptea după Paşti).

CHINONICUL:
Întru pomenire veşnică va fi dreptul, de auz rău nu se va teme.

Sursa: Slujba Sfinţilor Mucenici şi Doctori fără de arginţi Epictet şi Astion

ACATISTUL

Acatistul cântat de Protopsaltul Marian Moise, se regăsește în secțiunea Multimedia – Audio.

După obişnuitul început, se zic:

CONDACELE ŞI ICOASELE:

Condacul 1

Pe Epictet, preotul cel preaînţelept şi pe Astion, ucenicul cel mult râvnitor, veniţi toţi să-i lăudăm, că aceştia de o cinste cu Ermolae şi cu Pantelimon fiind, împreună au binevestit Evanghelia lui Hristos şi întru adevăr, după Andrei cel întâi chemat, apostoli ai Dobrogei s-au arătat: pe bolnavi tămăduind, demonii gonind, au strălucit cu minunile şi cu puterea cuvântului, pentru care şi chinuri au răbdat de la chinuitori şi bine încununându-se, pururea se roagă pentru sufletele noastre. Pentru aceasta şi noi îi fericim: Bucuraţi-vă Sfinţilor Epictet şi Astion, doctorilor fără de arginţi şi mucenici ai lui Hristos!

Icosul 1

Din tinereţe în înfrânare ai petrecut preafericite Epictet, hrănindu-te cu învăţăturile lui Hristos şi când ai ajuns în puterea vârstei, ca Samuel odinioară, luând harul preoţiei, din dragoste pentru oameni ai săvârşit multe minuni; pentru aceasta cu laude te cinstim aşa:

Bucură-te, cel ce ai dus viaţă nepri¬hănită;
Bucură-te, că ai avut dragoste desăvârşită;
Bucură-te, că Domnului te rogi neîncetat;
Bucură-te, că la cele înalte totdeauna ai cugetat;
Bucură-te, că ochii orbilor ai deschis;
Bucură-te, că pe slăbănogi ai întărit;
Bucură-te, că duhurile necurate le alungi de la noi;
Bucură-te, mare miluitor al celor din nevoi;
Bucură-te, că pe leproşi ai curăţat;
Bucură-te, că la credinţă i-ai chemat;
Bucură-te, că pământul Dobrogei îl ocroteşti;
Bucură-te, că în primejdii a noastră nădejde eşti;
Bucură-te, Sfinte Epictet, doctore fără de arginţi şi mucenice al lui Hristos!

Condacul al 2-lea

Ascultând cuvintele părintelui Epictet, inima ţi-ai deschis, sufletul ţi-ai curăţit, şi ai primit tainele credinţei, apoi botezându-te, ai urmat lui Hristos, dovedindu-te a fi rob preaiubit al lui Dumnezeu. Drept aceea, cunoscând şi noi marea ta credinţă, venim către tine şi cu umilinţă te rugăm: Izbăveşte-ne, Sfinte mucenice Astion, de veşnica moarte, ca împreună să-I cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Dorind, sfinte Astion, să petreci viaţa îngerească, ai părăsit casa părintească şi te-ai sălăşluit în cetatea Halmyrisului, unde te-ai arătat mare făcător de minuni. Căci mergând spre Dunăre, ai întâlnit un om cu duh necurat, pe care îndată l-ai izbăvit cu rugăciunile tale şi cu semnul sfintei cruci. Iar noi, minunându-ne de unele ca acestea, cân¬tăm aşa:

Bucură-te, că ai fost înger pământesc;
Bucură-te, cel ce eşti om ceresc;
Bucură-te, că prin smerenie cele înalte ai dobândit;
Bucură-te, că pe vrăjmaş cu semnul crucii l-ai biruit;
Bucură-te, cel ce cu credinţă ai săvârşit minuni;
Bucură-te, cel ce ai înspăimântat pe păgâni;
Bucură-te, de demoni izgonitor;
Bucură-te, mare biruitor;
Bucură-te, de boli vindecător;
Bucură-te, de chinuri izbăvitor;
Bucură-te, grabnic ajutătorule;
Bucură-te, al Dobrogei apărătorule;
Bucură-te, sfinte Astioane, doctore fără de arginţi şi mucenice al lui Hristos!

Condacul al 3-lea

Un mare dregător alergând la tine, părinte Epictet, a îngenuncheat în faţa ta, rugându-te să-i tămăduieşti fiica paralizată. Iar tu, sfinte, rugându-te lui Dumnezeu şi trupul ei ungându-l cu undelemn sfinţit, îndată s-a vindecat. Pentru aceea, părinţii împreună cu tine slăveau pe Dumnezeu cântând: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Altă dată, o femeie oarbă a cerut de la tine vindecare, părinte Epictet, plângând şi zicând: „Ştiu cine eşti şi cred că poţi multe în faţa lui Dumnezeu; de aceea mă rog să nu dispreţuieşti plânsul meu şi să nu iei în deşert rugăciunea mea.” Iar tu, sfinte, minunându-te de credinţa ei, ai vindecat-o şi ea văzând lumina, a slăvit pe Dumnezeu, pentru care îţi cântăm şi noi unele ca acestea:

Bucură-te, ajutorul celor ce zac în neputinţe;
Bucură-te, mângâierea celor mâhniţi şi întristaţi;
Bucură-te, cel ce dăruieşti lumină orbilor;
Bucură-te, cel ce aduci alinare credincioşilor;
Bucură-te, că pe mulţi i-ai vindecat;
Bucură-te, dregătorul către tine a strigat;
Bucură-te, scăpare din ispite;
Bucură-te, dumnezeiescule părinte;
Bucură-te, chip duhovnicesc;
Bucură-te, doctor sufletesc;
Bucură-te, mult lăudat ocrotitor;
Bucură-te, al credinţei propo¬văduitor;
Bucură-te, sfinte Epictet, doctore fără de arginţi şi mucenice al lui Hristos!

Condacul al 4-lea

Viforul gândurilor deşarte l-ai biruit cu smerită cugetare, căci tânăr fiind, înţelepciunea vârstnicilor ai dobândit, mucenice Astion şi ai biruit ispitele vieţii acesteia. Pentru aceea te rugăm, ajută-ne să scăpăm nevătămaţi de tulburarea gândurilor şi greutatea necazurilor ce vin asupra noastră, ca împreună să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Având iubire de oameni, sfinte Astioane, te-ai retras şi în taină te-ai rugat Domnului pentru omul căzut de la înălţime, ce zăcea aproape mort. Iar Dumnezeu, ascultând rugăciunea ta, îndată l-a făcut sănătos, pentru care, minunându-ne, îţi cântăm unele ca acestea:

Bucură-te, că pentru omul căzut, în taină te-ai rugat;
Bucură-te, că pe el de la moarte l-ai scăpat;
Bucură-te, temelia vieţii cereşti;
Bucură-te, acoperişul casei duhov¬niceşti;
Bucură-te, cel ce ai trecut prin vămile cele cereşti;
Bucură-te, cel de sănătate dătător;
Bucură-te, cel ce pe bolnavi ai ridicat;
Bucură-te, cel ce pe mulţi ai vindecat;
Bucură-te, preafericite rugător;
Bucură-te, cel mult folositor;
Bucură-te, chip preacurat;
Bucură-te, om prea luminat;
Bucură-te, sfinte Astioane, doctore fără de arginţi şi mucenice ai lui Hristos!

Condacul al 5-lea

Frumuseţea chipului şi ager¬imea cugetului tău nu ai voit a le pune în slujba celor pământeşti, preafericite Astioane, că neamul cel ales şi bogăţia tatălui tău drept uscăciune socotindu-le, ca un cerb prea sprinten ai alergat spre iz¬voarele cele pururea curgătoare ale învăţăturii lui Hristos, pe care şi sorbindu-le din buzele preotului Epictet, îndată te-ai aprins de dragostea cea dumnezeiască şi fără tăgadă în numele lui Hristos te-ai botezat, Căruia Îi cânţi acum: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Înţelept fiind, părinte Epictet, te-ai arătat prin credinţă copilului celui de cincisprezece ani, care era surd, mut şi uscat la trup şi vindecându-l, el ţi-a spus aşa: „În Iisus Hristos se cuvine nouă să credem, o, preafericite, căci El aduce oamenilor întotdeauna binefaceri, până în ziua de azi”. Pentru aceasta, te rugăm, părinte, să primeşti de la noi, nevrednicii, unele ca acestea:

Bucură-te, că izvor nesecat de minuni te-ai arătat;
Bucură-te, că mutul vindecat, veselindu-se, slavă lui Hristos a dat;
Bucură-te, că văzând minunea, mulţi din cetate s-au botezat;
Bucură-te, că prin tine Hristos S-a preamărit;
Bucură-te, că de dobrogeni eşti mult iubit;
Bucură-te, că romanii au evlavie către tine;
Bucură-te, că din întreaga ţară vin să se închine;
Bucură-te, cel ce grabnic spre ajutor ne eşti;
Bucură-te, că te veseleşti cu puterile cereşti;
Bucură-te, cel ce pe copii îi ocroteşti;
Bucură-te, izbăvitorul celor umiliţi;
Bucură-te, scăparea celor prigoniţi;
Bucură-te, sfinte Epictet, doctore fără de arginţi şi mucenice al lui Hristosl

Condacul al 6-lea:

Priveghind mereu asupra ucenicului tău Astion, părinte Epictet, şi văzând tristeţea de moarte ce îl stăpânea, ai alungat-o de la el, arătându-i astfel puterea binecuvântării preotului lui Hristos, pe care o dăruieşte şi nouă, pentru a birui îndoiala şi deznădejdea, ca împreună cu toţi sfinţii să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Ca pe nişte apostoli şi ucenici ai lui Hristos v-au primit locuitorii cetăţii Halmyris, căci semne şi puteri apostoleşti aţi arătat cu adevărat: pe fata cea paralizată aţi făcut-o teafără doar cu cuvântul orbului vederea i-aţi întors şi pe îndrăciţi i-aţi slobozit. Pentru aceasta, mulţime multă se întorcea la Hristos binecuvântând pe Cel ce dă oamenilor astfel de puteri, iar pe voi întru acest chip fericindu-vă:

Bucuraţi-vă, că neamul ni l-aţi adus la dreapta credinţă;
Bucurati-vă, că aţi învins prin rugăciune şi nevoinţă;
Bucuraţi-vă, zid al credinţei neînvins;
Bucuraţi-vă, al dragostei de Dumnezeu foc nestins;
Bucuraţi-vă, folos deplin creştinilor;
Bucuraţi-vă, că pildă de vieţuire voi ne-aţi dat;
Bucuraţi-vă, că darul vindecării de la Hristos aţi luat;
Bucuraţi-vă, că de duşmani ne izbăviţi;
Bucuraţi-vă, că de ispite ne feriţi;
Bucuraţi-vă, că dulceaţa vieţii trecătoare nu o aţi îndrăgit;
Bucuraţi-vă, că braţul celui rău voi l-aţi zdrobit;
Bucuraţi-vă, că ura duşmanului cu răbdarea aţi biruit;
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Epictet si Astion, doctorilor fără de arginţi şi mucenici ai lui Hristos!

Condacul al 7-lea

Cu cine vă vom număra pe voi, preafericiţilor, căci chipul cel îngeresc al călugăriei purtând, ca nişte apostoli Evanghelia aţi propovăduit şi doctori fără de arginţi şi făcători de minuni arătându-vă, încă şi cununa muceniciei la urmă aţi luat, încât multe daruri şi vrednicii au strălucit întru voi. Pentru aceasta, minunându-ne, vă fericim, cântând: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Păgânul Latronianus, coman¬dantul provinciei, intrând în cetatea Halmyrisului a început prigoana împotriva creştinilor. Iar voi, sfinţilor, aţi fost pârâţi ca unii care îndepărtaţi pe mulţi de la jertfele idoleşti. Drept aceea, aţi fost aduşi în lanţuri în temniţă, dar temniţa chilie de rugăciune aţi prefăcut-o şi cu bucurie slăveaţi pe Dumnezeu în psalmi şi rugăciuni pentru care şi noi vă lăudăm aşa:

Bucuraţi-vă, că pe comandantul păgân cel cu suflet de fiară, l-aţi biruit;
Bucuraţi-vă, că prin mari chinuri pe Hristos L-aţi mărturisit;
Bucuraţi-vă, că numele lui Hristos pe pământ L-aţi propovăduit;
Bucuraţi-vă, cei ce credinţa idolească aţi surpat;
Bucuraţi-vă, căci cu nădejdea v-aţi înfrumuseţat;
Bucuraţi-vă, căci cu răbdare şi dragoste aţi biruit;
Bucuraţi-vă, că temniţa biserică aţi socotit;
Bucuraţi-vă, că lanţurile nu v-au speriat;
Bucuraţi-vă, că biciuiri fără de număr aţi răbdat;
Bucuraţi-vă, că prin credinţă v-aţi încununat;
Bucuraţi-vă, că în faţa lui Latronianus ca soarele aţi strălucit;
Bucuraţi-vă, că din dragoste pentru Hristos mult aţi pătimit;
Bucuraţi-vă Sfinţilor Epictet şi Astion, doctorilor fără de arginţi şi mucenici ai lui Hristos!

Condacul al 8-lea

În zori, locul de judecată a fost pregătit, iar comandantul vroia să vă piardă. Atunci din înălţime putere primind şi lumina harului strălucind ca soarele pe feţele voastre, sfinţilor mucenici, judecătorul nu putea privi spre voi, iar mulţimea poporului ce era de faţă, minunându-se, a cântat împreună cu voi lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Cu totul s-a spăimântat tiranul de prea minunata voastră bărbăţie, sfinţilor, şi de răspunsurile voastre s-a tulburat, căci cu îndrăzneală l-aţi înfruntat, zicând: „Suntem creştini, facă-se voia Domnului nostru cu noi!”. Pentru aceasta vă lăudăm, zicând:

Bucuraţi-vă, că pentru Dumnezeu, toate durerile desfătări le-aţi socotit;
Bucuraţi-vă, că răbdând chinuri, din dreapta credinţă nu v-aţi clintit;
Bucuraţi-vă, foc nestins al dragostei dumnezeieşti;
Bucuraţi-vă, că prin răbdare aţi uimit cetele îngereşti;
Bucuraţi-vă, că de curajul vostru păgânii au rămas fără de glas;
Bucuraţi-vă, că nu v-aţi spăimântat când trupul vi l-au ars;
Bucuraţi-vă, că prin aceasta, cunună mucenicească aţi agonisit;
Bucuraţi-vă, că ura duşmanului sufletelor cu bărbăţie aţi biruit;
Bucuraţi-vă, învingători ai stăpânirii iadului;
Bucuraţi-vă, moştenitori ai frumuseţii raiului;
Bucuraţi-vă, că focul inimii voastre luminător al Dobrogei a fost;
Bucuraţi-vă, mărgăritare de preţ ale Bisericii lui Hristos;
Bucuraţi-vă Sfinţilor Epictet şi Astion, doctorilor fără de arginţi şi mucenici ai lui Hristos!

Condacul al 9-lea

Pe scândură fiind schingiuiţi, sfinţilor mucenici, tiranii v-au sfâşiat cu cârlige de fier, cu făclii aprinse v-au ars trupurile şi în cazane cu smoală clocotită v-au aruncat. Însă credinţa voastră cea către Domnul din toate chinurile v-a scos nevătămaţi şi, neîncetat mărturisind pe Hristos, aţi fost închişi din nou în temniţă. Văzând aceste lucruri mai presus de înţelegere, ne minunăm şi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Ritorii cei mult vorbitori rămân ca nişte peşti fără de glas şi nu pricep a spune cum voi, sfinţilor mucenici, în trup omenesc vieţuind, aţi biruit chinurile mai presus de fire, făcându-vă următori ai lui Hristos. Iar noi, preaslăvind pe Domnul, Cel ce v-a întărit pe voi, lăudăm vitejia voastră şi cu mulţumire grăim aşa:

Bucuraţi-vă, frumuseţea cea mare a neamului românesc;
Bucuraţi-vă, flori binemirositoare din mănunchiul mucenicilor dobrogeni;
Bucuraţi-vă, că pentru slava şi cinstea Împăratului ceresc aţi luptat;
Bucuraţi-vă, cei ce chinuri înfricoşătoare aţi răbdat;
Bucuraţi-vă, robi credincioşi ai Domnului, care toată voia Lui aţi împlinit;
Bucuraţi-vă, cei ce înaintea stăpânitorilor Adevărul aţi mărturisit;
Bucuraţi-vă, cei ce vergile de frasin, în cununi de mucenicie le-aţi prefăcut;
Bucuraţi-vă, că Domnului preaiubiţi fii v-aţi făcut;
Bucuraţi-vă, propovăduitori fierbinţi ai dumnezeieştii credinţe;
Bucuraţi-vă, ca aţi înfruntat mâniile aprinse;
Bucuraţi-vă, moştenitori ai bunătăţilor celor veşnice;
Bucuraţi-vă, grabnici rugători pentru mântuirea noastră;
Bucuraţi-vă Sfinţilor Epictet şi Astion, doctorilor fără de arginţi şi mucenici ai lui Hristos!

Condacul al 10-lea

Auzind unul dintre anchetatori, pe nume Vigilantius, cum puşi fiind la chinuri, voi, sfinţilor, nu aţi încetat timp de 30 de zile a mărturisi pe Hristos şi auzind încă şi cuvântul vostru cum că oricine crede în Hristos va avea viaţă veşnică, nu s-a putut opri şi a mărturisit pe Hristos cu glas mare şi venind la voi în închisoare, a cerut botezul şi împreună cu voi a cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Ca un adevărat părinte duhovnicesc ai îndrumat paşii ucenicului tău Astion, spre Tatăl cel ceresc, părinte Epictet, că în clipa despărţirii de lumea aceasta te-ai îngrijit mai întâi de ucenicul tău iubit, pentru care învredniceşte-ne şi pe noi acestei iubiri părinteşti, ca să vă cântăm unele ca acestea:

Bucuraţi-vă, cei ce cununi neveştejite aţi primit;
Bucuraţi-vă, cei ce în trupurile şi în sufletele voastre, pe Dumnezeu L-aţi preamărit;
Bucuraţi-vă, cei ce cu toate faptele voastre pe Hristos L-aţi slăvit;
Bucuraţi-vă, că mâinile voastre la lucrarea faptelor bune le-aţi ridicat;
Bucuraţi-vă, că paşii judecătorului pe calea cea adevărată aţi îndreptat;
Bucuraţi-vă, cei ce nu v-aţi lipit inima către bogăţie sau desfătare lumească;
Bucuraţi-vă, că la cele cereşti şi la bucuria cea veşnică aţi cugetat;
Bucuraţi-vă, mărturisitori ai dreptei credinţe;
Bucuraţi-vă, vrednici urmaşi ai Apostolilor;
Bucuraţi-vă, că şi în temniţă aţi făcut ucenici;
Bucuraţi-vă, că în ceata mucenicilor cu bucurie aţi fost primiţi;
Bucuraţi-vă, că în rai cu sfinţii vă odihniţi;
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Epictet şi Astion, doctorilor fără de arginţi şi mucenici ai lui Hristos!

Condacul al 11-lea

Pe când sfinţii martiri răbdau cumplite chinuri în numele lui Hristos, un călător din ţara lui Astion, văzându-l în faţa scaunului de judecată şi cunoscându-l, degrabă a dat de veste părinţilor acestuia. Şi venind ei în Halmyris, după martirajul sfinţilor, au auzit despre faptele minunate ale fiului lor şi primind botezul, au slăvit pe Dumnezeu, cântându-I: Aliluia!

Icosul al 11-lea

De tatăl tău, Alexandru şi mama ta, Marcelina, sfinte Astion, cu multă dragoste te-ai îngrijit. Precum odinioară Iisus a încredinţat-o pe Maica Sa apostolului Ioan, aşa şi tu, sfinte, arătându-te în vis lui Vigilantius, i-ai încredinţat pe părinţii tăi. Aceştia, împreună cu sfinţitul preot Bonosus, au mers apoi la măritul episcop Evanghelicus, rugându-l să-i boteze, şi acesta, bucurându-se întru Domnul, a săvârşit Sfânta Taină; iar de la noi auzi unele ca acestea:

Bucură-te, că pe părinţii tăi din păgânătate i-ai scăpat;
Bucură-te, că şi ei haina botezului au îmbrăcat;
Bucură-te, că din întristare tu i-ai izbăvit;
Bucură-te, că prin credinţă ei te-au regăsit;
Bucură-te, stâlpul cel drept al monahilor;
Bucură-te, cinstea şi podoaba credincioşilor;
Bucură-te, liniştitorul sufletelor tulburate;
Bucură-te, ridicarea celor căzuţi în păcate;
Bucură-te, fierbintele nostru ajutător;
Bucură-te, doctor tămăduitor;
Bucură-te, că ai fost desăvârşit în viaţa călugărească;
Bucură-te, că te-ai învrednicit de cununa mucenicească;
Bucură-te, sfinte Astioane, doctorule fără de arginţi şi mucenic al lui Hristos!

Condacul al 12-lea

După tăierea capetelor, trupurile voastre, sfinţilor mucenici, s-au făcut albe la vedere precum zăpada, iar cei ce erau stăpâniţi de vreo slăbiciune trupească sau sufletească, atingându-se de ele cu credinţă şi cu dragoste, degrabă se îndepărta de la ei toată suferinţa şi durerea. Pentru aceasta, creştinii, cu evlavie, au luat sfintele voastre moaşte, le-au aşezat într-o criptă, peste care au înălţat în Halmyris o măreaţă biserică în cinstea voastră, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Venind popoarele barbare peste cetatea Halmyrisului, biserica în care se aflau sfintele voastre moaşte a fost distrusă, dar prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu ele au scăpat nevătămate, iar acum, după şaptesprezece veacuri, ca un soare duhovnicesc au răsărit din pământ spre luminarea şi mângâierea noastră. Iar noi, ştiind mulţimea de tămăduiri ce s-a făcut prin sfintele voastre moaşte în vremurile de demult, cu dragoste cuprinzându-le şi sărutându-le, cu bucurie mare nu ne pricepem a grăi decât acestea:

Bucuraţi-vă, că cinstitele voastre moaşte nevătămate au scăpat;
Bucuraţi-vă, că la Praznicul Adormirii Maicii Domnului ele s-au aflat;
Bucuraţi-vă, că în Dobrogea, sfântului apostol Andrei i-aţi fost următori;
Bucuraţi-vă, că după voi şi mucenicii Zotic, Atal, Camasie şi Filip au fost mărturisitori;
Bucuraţi-vă, cu sfinţii Gherman şi Ioan Casian în ceruri locuitori;
Bucuraţi-vă, sfătuitori ai preoţilor şi monahilor povăţuitori;
Bucuraţi-vă, buni cârmaci, care de potopul păcatelor ne feriţi;
Bucuraţi-vă, povăţuitori credincioşi, cei ce ne îndreptaţi pe noi la patria cerească;
Bucuraţi-vă, că prin voi, Treimea a fost propovăduită;
Bucuraţi-vă, că prin voi, Unimea a fost preamărită;
Bucuraţi-vă, lauda neamului creştinesc;
Bucuraţi-vă, că toţi credincioşii Dobrogei vă cinstesc;
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Epictet şi Astion, doctorilor fără de arginţi şi mucenici ai lui Hristos!

Condacul al 13-lea

Mult-pătimitorilor pentru Hristos, sfinţilor mucenici Epictet şi Astion, primiţi acum această rugăciune de la noi, cei ce plecăm genunchii înaintea sfintei voastre icoane şi precum aţi luminat ochii orbilor şi aţi dăruit vindecare slăbănogilor, tot aşa tămăduiţi-ne şi pe noi de toată neputinţa trupească şi sufletească. Păziţi-ne de tot răul cel aducător de moarte trupească şi sufletească şi din tot necazul grabnic ne izbăviţi, pe noi cei care cinstim pomenirea voastră şi mărturisim minunile pe care cu puterea Sfintei Treimi le săvârşiţi celor ce cu credinţă cântă lui Dumnezeu: Aliluia (acest condac se zice de trei ori)

Apoi se zic iarăşi
Icosul 1: ” Din tinereţe în înfrânare…” şi
Condacul 1: ” Pe Epictet, preotul cel preaînţelept…”

După aceea, se citeşte această rugăciune:

Rugăciune către Sfinţii Mucenici şi doctori fără de arginţi Epictet şi Astion.

Sfinţilor Mucenici Epictet şi Astion, căutaţi acum spre noi, cei ce cu umilinţă cădem înaintea sfintei voastre icoane şi cinstim sfintele voastre moaşte şi ca unii ce v-aţi învrednicit de mare cinste înaintea Atotputernicului Dumnezeu, rugaţi-vă Acestuia să ne izbăvească de toate necazurile şi primejdiile şi să dea iertare de păcate sufletelor noastre. Şi precum cei ce sunteţi podoaba şi ocrotitorii ţinutului Dobrogei, împreună cu sfinţii martiri Zotic Atal, Camasie şi Filip, purtaţi de grijă mulţimii credincioşilor ce vă aduc vouă cinstire.

Primiţi acum prinosul nostru de dragoste, laudă şi mulţumire către milostivul Dumnezeu şi prin darul celui Atotputernic, vindecaţi bolile noastre sufleteşti şi trupeşti, după cum aţi vindecat şi copila acelui mare dregător. Şi precum în timpul vieţii voastre mulţime de oameni aţi vindecat, asemenea vindecaţi şi sufletele noastre cele asuprite de patimi şi dureri. Şi după cum prin viaţă curată, credinţă şi sfântă nevoinţă, aţi biruit puterea vrăjmaşilor diavoli şi aţi câştigat mila Dumnezeului nostru Celui în Treime slăvit, aşa şi pe noi întăriţi-ne în credinţă şi ajutaţi-ne să fim biruitori în lupta cu păcatul, spre câştigarea virtuţilor în locaşurile cereşti. Ca împreună cu voi să cântăm lui Hristos Dumnezeu în Împărăţia cea fără de sfârşit, că Lui I se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, împreună cu Cel fără de început al Lui Părinte şi cu Preasfântul şi Bunul şi de Viaţă Făcătorul Lui Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Sursa: Acatistul Sfinţilor Epictet şi Astion

SCRIERI

Prăznuirea celor mai vechi sfinţi din România, Mucenicii Epictet şi Astion.
Alexandru Chituţă / Ziarul Lumina / Interviu – Miercuri, 08 Iulie 2009La o lună de zile după praznicul Sfinţilor martiri de la Niculiţel Zotic, Atal, Camasie şi Filip, praznic ce a adus bucurie sfântă în sufletul credincioşilor dobrogeni şi nu numai, Eparhia Tulcii este din nou în sărbătoare. Despre sărbătoarea celor mai vechi sfinţi cunoscuţi ca martiri pe teritoriul Dobrogei, Sfinţii Martiri Epictet şi Astion, pe care în fiecare an Biserica Ortodoxă îi pomeneşte la 8 iulie, şi despre mucenicia cărora s-a păstrat în Actele martirice cea mai bogată descriere a vieţii şi pătimirii lor, ne-a vorbit însuşi episcopul locului, Preasfinţitul Visarion.

Preasfinţia Voastră, în cadrul Episcopiei Tulcii se găsesc moaştele celor mai vechi sfinţi cunoscuţi în ţara noastră, Sf. Mc. Epictet şi Astion, de la Mănăstirea Halmyris. Vorbiţi-ne, vă rugăm, despre izvoarele istorice care amintesc de aceştia.

Ei sunt cunoscuţi ca sfinţii de la Halmyris, vechea cetate creştină aşezată pe malurile Dunării ce se numea în antichitate „Almyra“, şi care au suferit moarte martirică în timpul cruntei persecuţii declanşate împotriva Bisericii creştine de către împăratul Diocleţian (244-311) la 8 iulie 290. Cu siguranţă ei sunt cei mai vechi martiri dobrogeni atestaţi sigur de izvoarele aghiografice.

Despre viaţa şi pătimirea lor avem date în Actele martirice, dar, din păcate, actul martiric închinat lor ni s-a păstrat doar într-o copie târzie din sec. al XV-lea, aflată în Biserica Mântuitorului din Utrecht şi care a fost publicată în anul 1615 de către învăţatul iezuit Herbert Rosweyde (†1629).

În anul 1921, benedictinul Dom Germain Morin a descoperit în Martirologul ieronimian pomenirea Sf. Epictet şi Astion în ziua de 23 mai „De S.S. Epicteto presbytero et Astione monachu martyribus Almiridensibus in Scythia“, întărind şi el veridicitatea celor afirmate în Acta Sanctorum, editată de N. Rosweyde, amintit mai sus.

Din Acta Sanctorum a preluat pasaje într-un studiu al său asupra celor doi sfinţi martiri şi reputatul cercetător şi istoric Raymund Netzhammer (1862-1945), ajuns arhiepiscop catolic la Bucureşti şi care a lăsat posterităţii lucrarea Epiktet und Astion, diokletianische Martyrer am Danaudelta, Zug. 1937.

La fel, şi bizantinologul prof. dr. Emilian Popescu a realizat un document-studiu asupra vieţii şi activităţii lor în lucrarea Sfinţi Români şi apărători ai legii strămoşeşti (Bucureşti 1987).

Minunile de la malul Dunării

Preasfinţia Voastră, ce ne puteţi spune despre viaţa şi minunile săvârşite de Sfinţii Mc. Epictet şi Astion?

Din documentele amintite cunoaştem faptul că pe vremea împăratului Diocleţian trăia în părţile Răsăritului, probabil în Frigia (Asia Mică), un preot cu numele Epictet, având o viaţă curată şi evlavioasă. Pentru acest fapt Dumnezeu l-a preamărit cu darul facerii de minuni, vindecând mai mulţi bolnavi – o tânără paralizată în întregime a fost tămăduită, un tânăr posedat de un duh rău a fost curăţit cu puterea rugăciunii, o femeie oarbă care şi-a recăpătat vederea prin rugăciunile preotului Epictet.

Într-una din zile, Epictet îl întâlneşte pe Astion – un tânăr frumos la chip şi cu o viaţă curată, provenind dintr-o familie aleasă şi înstărită. În urma discuţiilor, Astion află despre învăţătura Evangheliei Mântuitorului Iisus Hristos şi despre fericirea cea veşnică, lucru care-l marchează în chip deosebit şi îl îndeamnă apoi să-i ceară preotului Epictet să-l ia ca ucenic şi să-i lumineze sufletul prin primirea tainei Sfântului Botez.

După primirea Sfântului Botez, s-au hotărât amândoi să părăsească aceste ţinuturi şi să se retragă într-un loc prielnic, unde să poată trăi în sfinţenie şi unde să poată propovădui credinţa creştină şi altora.

S-au îmbarcat pe o corabie şi au venit în cetatea Halmyris (Dunăvăţul de astăzi), pe malul Dunării, unde au continuat să trăiască în curăţie şi evlavie, săvârşind şi aici multe minuni. Se spune că preotul Epictet a vindecat un paralitic surdo-mut şi, în urma acestei minuni, s-au convertit la credinţa creştină mai mult de 1.000 de locuitori ai cetăţii.

Şi tânărul Astion a căpătat darul facerii de minuni, tămăduind un îndrăcit şi făcând sănătos pe un om ce căzuse de la înălţime şi rămăsese aproape mort.

Pârâţi fiind înaintea comandantului Latronianus, cei doi sfinţi au fost aduşi înaintea judecătorilor, interogaţi, întemniţaţi şi supuşi la chinuri. Cu toate încercările abătute asupra lor, ei au rămas tari în credinţă, ba chiar au convertit la creştinism şi pe unul dintre judecători, cu numele de Vigilanţiu.

În cele din urmă, sfinţii au fost condamnaţi la moarte prin tăierea capetelor, trupurile lor au fost luate de către creştini, în taină, care le-au şi îngropat într-un loc potrivit. Iar Actele martirice spun că se fac acolo „minuni multe până în ziua de astăzi“. Cultul preotului martir Epictet s-a întins până în Spania, unde este cinstit cu numele latinizat de Epitacius în ziua de 23 mai, zi în care sunt prăznuiţi aceşti doi sfinţi în Biserica Romano-Catolică.

După biruinţa creştinismului în anul 313, trupurile Sf. Epictet şi Astion au fost îngropate în cripta bazilicii episcopale din Halmyris, unde au rămas, de-a lungul vremurilor, timp de 1.700 de ani, până la descoperirea lor – în chip minunat – la 15 august 2001. Sfintele moaşte au fost luate atunci, identificate, studiate şi aşezate în racle şi depuse la Catedrala arhiepiscopală din Constanţa, de unde, în fiecare an, la 7 iulie – în preziua prăznuirii sfinţilor, erau aduse şi depuse la Catedrala „Buna Vestire“ din Tulcea, iar a doua zi erau duse la Halmyris, unde avea loc sărbătorirea sfinţilor.

Preasfinţia Voastră, pentru al doilea an ca episcop al Tulcii, organizaţi manifestările dedicate Sfinţilor Mucenici. Cum vor fi organizate anul acesta?

Ziua Sf. Martiri Epictet şi Astion este o zi de bucurie pentru credincioşii tulceni, bucurie sporită şi de faptul că anul trecut – la împlinirea a şapte ani de la descoperirea lor – cinstitele moaşte au fost aduse în întregime la Halmyris şi depuse pentru totdeauna în bazilica nouă ce se construieşte acum la mănăstirea ce le poartă numele.

La Constanţa au rămas doar câteva părticele din sfintele moaşte – ca mângâiere pentru credincioşi – moaştele fiind, aşadar, întregi la Halmyris.

Este pentru al doilea an când organizăm, ca episcop al Tulcii, sărbătoarea Sf. Mucenici Epictet şi Astion, anul trecut având bucuria de a primi întoarcerea moaştelor la locul unde s-au descoperit.

Şi în anul acesta, în preziua hramului se va oficia la altarul de vară de la Mănăstirea Halmyris slujba Vecerniei arhiereşti împreunată cu Litia, precum şi slujba Privegherii de toată noaptea.

A doua zi, sobor de arhierei, preoţi şi diaconi, înconjuraţi de o mare mulţime de pelerini din toate colţurile Dobrogei şi din ţară, va săvârşi Sfânta Liturghie arhierească şi ne vom împărtăşi cu toţii din darurile dumnezeieşti ale Mântuitorului Hristos Cel preaslăvit şi minunat întru sfinţii Săi.

Cea mai veche menţiune despre existenţa monahismului în Dobrogea Preasfinţia Voastră, care este importanţa actului martiric al Sf. Epictet şi Astion pentru noi?

Pentru noi, românii, actul martiric al Sf. Epictet şi Astion are o valoare deosebită pentru că, alături de cel al Sf. Emilian de la Durostor (Silistra), este singurul cu care literatura aghiografică dobrogeană se poate mândri.

Apoi, el aduce lumină în istoria vieţii religioase a Dobrogei, arătând răspândirea credinţei creştine pe teritoriul dintre Dunăre şi mare, precum şi persecuţiile la care e-rau supuşi creştinii acelor vremuri din partea autorităţilor romane păgâne.

În el se aminteşte numele episcopului de la Tomis, fericitul Evangelicus, beatissimus Evangelicus, care coordona viaţa bisericească de aici, unde existau şi alte scaune episcopale, inclusiv la Halmyris.

Din acest act martiric rezultă faptul că Epictet era preot, iar Astion era monah, fiind astfel cea mai veche menţiune despre existenţa monahismului pe teritoriul Dobrogei.
Prin exemplul vieţii lor şi tăria credinţei, prin suferirea morţii martirice, Sf. Epictet şi Astion sunt cinstiţi ca mucenici ai Bisericii lui Hristos, cea una, sfântă, sobornicească şi apostolească, fiind pilde de întruchipat pentru creştinii de atunci, dar şi pentru cei de astăzi în slujirea lui Hristos, a Bisericii şi a semenilor.

Prin minunile pe care le-au săvârşit asupra bolnavilor, minuni pe care le săvârşesc şi astăzi celor ce aleargă la cinstitele lor moaşte aflate la Mănăstirea Halmyris, ei sunt integraţi în categoria sfinţilor fără de arginţi, de talia Sfinţilor Pantelimon, Ermolae, Chir şi Ioan, Cosma şi Damian şi alţii.

Să-i cinstim, aşadar, cu cuviinţă pe cei doi atleţi ai lui Hristos şi din inimă smerită să le adresăm cerere de rugăciune, zicându-le: Sfinţilor Mucenici Epictet şi Astion, primiţi acum prinosul nostru de dragoste, laudă şi mulţumire către milostivul Dumnezeu şi prin darul Celui Atotvindecător vindecaţi bolile noastre sufleteşti şi trupeşti, tămăduiţi sufletele noastre cele asuprite de patimi şi dureri – ca împreună cu voi să cântăm laude lui Hristos Dumnezeu în împărăţia cea fără de sfârşit! Amin.

 Ziarul Lumina – Prăznuirea celor mai vechi sfinţi din România, Mucenicii Epictet şi Astion

Sursa:sfintiromani.ro

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: