Prima pagină > Noi pagini de Sinaxar > 5 IULIE: Aflarea Cinstitelor Moaşte ale Sfintei Fecioare Iuliana din Mînăstirea Pecersca – Kiev

5 IULIE: Aflarea Cinstitelor Moaşte ale Sfintei Fecioare Iuliana din Mînăstirea Pecersca – Kiev

Aflarea Cinstitelor Moaşte ale Sfintei Fecioare Iuliana din Mînăstirea Pecersca – Kiev

(5 iulie)

În zilele fericitului întru pomenire Elisei Pleteneanul, Arhimandritul Lavrei Pecersca, a murit în cetatea Kievului, cea păzită de Dumnezeu, o fecioară vestită, care avea să fie îngropată în sfîntul locaş al Pecerscăi. Ei au săpat mormîntul aproape de biserica cea mare de piatră a Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Pecersca, înaintea paraclisului Sfîntului Ioan, Înaintemergătorul, în despărţitura unde este uşa acum; iar mai înainte nu era acolo, ci dinăuntrul bisericii celei mari era intrarea în despărţitura aceea.

Săpînd, unii au aflat o vistierie păzită de Dumnezeu de mulţi ani – cinstitele moaşte ale Sfintei plăcute lui Dumnezeu fecioara Iuliana -, odihnindu-se în nestricăciune, foarte frumoasă, căci era albă la trup şi plăcută la chip. Ea se părea că doarme ca vie, împodobită cu îmbrăcăminte de mare preţ, din învelitori de mătase cu ţesături de aur; la gît avea grivne de aur cu multe mărgăritare; la mîini, brăţări de aur şi inele de mare preţ, iar pe cap, o cunună feciorească de aur cu mărgăritare mai mici şi cu pietre scumpe. Ea zăcea lîngă peretele bisericii, cu capul spre miazăzi, iar cu picioarele spre miazănoapte. Peste racla ei era pusă o piatră, pe care era însemnată pecetea dreptcredincioşilor domni Olşanschi, iar pe raclă era bătută o tăbliţă de argint aurită, pe care era închipuită aceeaşi însemnare a fecioarei, cu o scriere deasupra în felul acesta: „Iuliana, doamna Olşansca, fiica voievodului Grigorie Olşan, care a murit fecioară în vîrstă de şaisprezece ani”.

Toată îmbrăcămintea ei se vedea ca şi cum ar fi fost nouă, pînă ce nu se atinsese nimeni de ea, iar cînd s-a atins, îndată s-a stricat. Apoi, îmbrăcînd acele sfinte moaşte într-altă îmbrăcăminte nouă de mătase, le-au pus în biserica cea mare a Pecerscăi, în partea dinspre apus şi miazăzi, fără de nici o împodobire vrednică de cinste, ce se cuvine sfinţilor. Aceasta a făcut-o, pentru că oamenii se atingeau de acele sfinte moaşte, nedîndu-le cuviincioasa cinste. Atunci acele cinstite moaşte se acoperiseră de praf şi se înnegriseră.

După cîtăva vreme, fiind pe scaunul Mitropoliei Kievului fericitul întru pomenire, Preasfinţitul Părinte chir Petru Movilă, care avea împreună şi ocîrmuirea Mînăstirii Pecersca, i s-a arătat în vedenie minunată doamna Iuliana, această sfîntă şi plăcută lui Dumnezeu fecioară, mustrîndu-l că sfintele ei moaşte sînt lăsate în nebăgare de seamă şi părăsire, credinţa pentru sfinţenie împuţinîndu-se. Drept aceea, acel înţelept păstor îndată a poruncit la nişte fecioare din rînduiala monahicească, iscusite şi temătoare de Dumnezeu, să gătească îmbrăcăminte şi podoabe de bună cuviinţă, cu care să împodobească acele sfinte moaşte. Apoi să facă şi raclă frumoasă, în care să pună acele sfinte moaşte, cu dreaptă credinţă şi frumoasă rînduială; şi astfel a le muta într-alt loc cu prăznuire, luînd parte la mutarea lor tot poporul. Apoi, mitropolitul s-a îmbrăcat în veşmintele arhiereşti, a chemat tot sfinţitul sobor, făcînd rugăciuni şi cîntări de prăznuire, dădea mulţumire lui Dumnezeu şi Preasfintei Născătoare şi cuvioşilor părinţi ai Pecerscăi. Căci, pentru sfinţenia şi lauda acelui loc, s-a adăugat şi arătarea nestricatelor, cinstitelor şi minunatelor moaşte ale Sfintei fecioare Iuliana, la care, cei ce aleargă cu cucernicie şi cu credinţă cîştigă, cu rugăciunile plăcutei lui Dumnezeu, ajutor folositor de suflet la trebuinţele lor. Dacă voieşte cineva să ştie şi vreo minune de la acele sfinte moaşte ale Sfintei Iuliana, plăcuta lui Dumnezeu, mai ales aceasta să o cunoască, spre mai vrednică încredinţare.

În anul 1671 de la Naşterea Mîntuitorului Hristos, a venit în Mînăstirea Pecersca, sub stăreţia lui Elisei Preteneanul, mai sus pomenit, un om oarecare necunoscut de nimeni, anume Vasilie, care era eretic, deoarece ţinea de blestemata credinţă a lui Arie. Acela, prefăcîndu-şi cu înşelăciune făţarnica lui credinţă şi cucernicie, se arăta că venise să cerceteze Sfintele Locuri şi să se închine moaştelor făcătoare de minuni ale plăcuţilor lui Dumnezeu sfinţi ai Pecerscăi; dar înăuntru îşi ascundea vicleşugul eresului cel pierzător de suflet al lui Arie. Deci a îndrăznit necuratul a intra în sfînta, marea şi de minuni făcătoarea biserică a Pecerscăi. El a rugat cu vicleşug pe ierodiaconul Liverie, care era într-acea vreme eclesiarh, să-i deschidă racla fericitei fecioare Iuliana, ca şi cum dorea să se închine cu osîrdie cinstitelor ei moaşte. Ticălosul, cîştigîndu-şi cererea, a început a se închina cu făţărnicie la cinstitele ei moaşte, gîndind cu vicleşug şi căutînd vreme îndemînatică, ca să-şi săvîrşească răutatea cea ascunsă.

Cînd a văzut pe eclesiarh că se depărtează pentru trebuinţă, îndată urîtul de Dumnezeu, ereticul, înşelătorul şi hoţul, s-a grăbit a se apropia de cinstitele moaşte ale Sfintei Iuliana; şi, ca şi cum voia să le sărute cu toată osîrdia, a îndrăznit a apuca inelul din degetul mîinii drepte; apoi, depărtîndu-se blestematul închinător, se ducea cu îndrăzneală din biserică cu acel cîştig închipuit. Dar cînd a voit să iasă pe uşile bisericii, deodată s-a îndrăcit şi a căzut pe pietre, răcnind ca un bou sălbatic, tăvălindu-se şi scuturîndu-se încoace şi încolo. Apoi, acel eretic şi hoţ de cele sfinte, pedepsindu-se cu dreapta răsplătire a lui Dumnezeu, îndată şi-a dat necuratul său suflet.

Înspăimîntîndu-se eclesiarhul de lucrul acela, a alergat şi i-a spus arhimandritului. Acela a luat pe fraţi şi a mers acolo, şi toţi se mirau de sfîrşitul cel grabnic şi înfricoşat al acelui om cumplit. Vrînd să ştie pricina acelui grabnic sfîrşit rău, a poruncit să caute la acel eretic pretutindeni, poate că este la el ceva apucat sau furat din lucrurile bisericeşti. Deci, căutîndu-l, a găsit într-un buzunar un inel. Atunci arhimandritul a întrebat pe eclesiarh: „De la ce icoană o fi luat el acest inel?” Cercetînd şi numărînd eclesiarhul toate icoanele, nu a găsit lipsă nici una. După aceea, i-a venit în minte să deschidă şi racla Sfintei fecioare Iuliana; pentru că acel înşelător se vedea că se ruga cu dinadinsul la cinstitele ei moaşte.

Deschizînd racla şi căutînd, a cunoscut că acel inel de mare preţ a fost luat din degetul mîinii drepte a Sfintei fecioare Iuliana; atunci a spus mai-marelui. Făcîndu-se aceasta, a venit din întîmplare la biserică un bărbat binecredincios, cu numele Vartolomeu. Acela a cunoscut pe acel eretic, care zăcea mort, şi a spus numele şi familia lui. După aceea, arhimandritul a poruncit, ca, spre mai mare laudă a acelei minuni, să lipească acel inel apucat de la moaştele Sfintei Iuliana la icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, între celelalte podoabe de mare preţ. Iar pe acel eretic şi fur de lucruri sfinte, să-l îngroape afară din mînăstire.

Deci, el zicea către fraţi: „Socotiţi, părinţilor şi fraţilor, cum Dumnezeu, Care cearcă inimile şi rărunchii, asemenea şi fapta rea care se ascundea în inima acestui viclean om a vădit-o şi nu l-a lăsat fără pedeapsă, ca şi ceilalţi să aibă frică; pentru că nu este taină care să nu se arate”. Cu o minune ca aceasta s-a adeverit şi s-au încredinţat toţi credincioşii de sfinţenia şi dumnezeiasca plăcere a Sfintei fecioare Iuliana.

Pentru cinstea Sfintei fecioare Iuliana Olşansca, nu se cuvine a tăcea mărturisirea cea vrednică de credinţă, care după multă vreme s-a făcut astfel: În anul 1677 de la Naşterea lui Hristos, în şase zile ale lunii iulie, a venit într-adins la Mînăstirea Pecersca preacinstitul părinte Teodosie Sofronovici, egumenul mînăstirii Sfîntul Arhanghel Mihail, cea cu vîrful aurit. El dorea să i se deschidă racla Sfintei fecioare Iuliana, de cinstitul ieromonah Paisie, care era în vremea aceea eclesiarh, vrînd a se închina sfinţitelor moaşte; deci a zis: „Niciodată nu mi s-a întîmplat să mă închin la aceste sfinte moaşte. Înainte de aceasta, am avut o vedenie în mînăstirea mea. Ieşind din biserică, după cîntarea Utreniei şi adormind puţin, mi s-a arătat într-o lumină mare o ceată de sfinte fecioare, dintre care una mi-a zis cu mustrare: „Iată, eu sînt Iuliana, ale cărei moaşte zac în sfînta biserică a Pecerscăi, iar tu pentru ce mă socoteşti în deşert pe mine şi moaştele mele? Deci, iată de ce ţi-a arătat Domnul vedenia aceasta, ca să ştii, că şi eu sînt numărată de El cu sfintele fecioare, care bine I-au plăcut Lui””.

De atunci, acel preacinstit egumen, de cîte ori venea în sfîntul locaş al Pecerscăi, niciodată nu trecea cu vederea a se închina cu dreaptă credinţă şi cu toată osîrdia şi a săruta cu smerită şi umilită sărutare aceste sfinte moaşte nestricate ale Sfintei Iuliana, plăcuta lui Dumnezeu. Cu ale cărei sfinte rugăciuni să ne învrednicim şi noi a fi număraţi în ceata plăcuţilor Domnului Celui lăudat întru sfinţii Săi. Amin.

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: