Prima pagină > Noi pagini de Sinaxar > 2 IULIE: SF. ŞTEFAN CEL MARE (VIAŢA, SLUJBA, ACATISTUL, PARACLISUL, MOAŞTE, SCRIERI)

2 IULIE: SF. ŞTEFAN CEL MARE (VIAŢA, SLUJBA, ACATISTUL, PARACLISUL, MOAŞTE, SCRIERI)

Sf. Voievod Ştefan cel Mare

(2 Iulie)

VIAŢA ŞI NEVOINŢELE

Dreptcredinciosul Voievod Ştefan cel Mare în evlavia poporului român

Întreaga suflarea românească îşi aminteşte cu adâncă pietate de strălucitul voievod Ştefan Vodă, cel ce între 14 aprilie 1457 şi 2 iulie. 1504 a condus, cu inegalabilă râvnă, jertfelnicie, eroism şi conştiinţă creştină, ţara şi poporul său.

Prin mutarea „în lăcaşul veşnic”, cum scrie fiul şi urmaşul la tron, Bogdan al III-lea, pe piatra mormântului acestuia, Ştefan a trecut în nemurirea credinţei religioase care l-a însufleţit în eterna pomenire a istoriei româneşti şi a Europei întregi. Nici un voievod român, din toate cele trei provincii româneşti, nu-l poate egala, ca luminat şi înţelept om politic, ca neîntrecut strateg şi eminent comandant de oşti, ca purtător al atâtor calităţi ale polivalentei sale personalităţi.

Fiu al lui Bogdan al II-lea (1449-1451) şi al Doamnei Oltea, călugărită apoi, probabil sub numele de Maria (1), nepot al lui Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare personifică însăşi Moldova, învrednicindu-se de preţuire, atât din partea conştiinţei naţionale cât şi a celei europene.

El a fost căsătorit de trei ori: prima dată cu Evdocma din Kiev, sora cneazului Simion Olelkovici, la 5 iulie 1463, care a murit curând. Cinci ani după aceea, se căsătoreşte cu Maria din Mangop, rudă cu bazileii bizantini, care cârmuiau ţinutul acesta din Crimeea. După câţiva ani de convieţuite şi ea trece pragurile vieţii pământeşti. În sfârşit, a treia oară, s-a căsătorit cu Maria-Voichiţa, fiica lui Radu cel Frumos şi a soţiei acestuia, Maria, ambele trebuind să însoţească pe biruitorul soţului şi tatălui lor, de la Bucureşti, în 1473. Maria Voichiţa va supravieţui soţului său, fiind înmormântată la mănăstirea Putna. Prin urmare, căsătorii cu mari intermitenţe de timp şi în cea mai mare parte contractate în interesul ţării.

Viziunea unităţii de neam a românilor se observă şi cu alte prilejuri. Ştefan îşi pune solii să vorbească diferitelor foruri europene de „cealaltă Valahie” (L’altra Valachia), străduindu-se să-şi facă o statornică aliată din ea împotriva turcilor. A clădit o biserică în Ţara Românească (Sfânta Paraschiva din Râmnicul Sărat) şi altele în Transilvania (Feleac şi Vad) (2), biserici cu adânci semnificaţii politice şi patriotice pentru români, dată fiind unitatea primordială a credinţei lor ortodoxe.

De la început trebuie să precizăm că dispunem de un însemnat număr de izvoare, cronici şi referinţe străine: poloneze, germane, italiene, maghiare, slave, turceşti etc. Acestea conţin bogate informaţii şi numeroase aprecieri în legătură cu titanul Moldovei. Din ele vom selecta, în prima parte, pe cele privitoare la măreţia, biruinţa şi gloria eroului nostru. În cea de a doua parte vom grupa aprecierile profilului său moral-religios.

Cronicarul polonez Miechowski, ale căruj constatări nu le putem pune câtuşi de puţin la îndoială date fiind şi evenimentele neplăcute dintre moldoveni şi polonezi (Codrii Cosminului – 1497), zice: „Bărbat glorios şi victorios, care a biruit pe toţi regii vecini… Om fericit căruia soarta i-a hărăzit, cu dărnicie, toate darurile. Căci, pe când altora le-a dat numai unele însuşiri şi anume, unora prudenţă împreunată cu şiretenie, altora virtuţi eroice şi spirit de dreptate, altora biruinţă asupra duşmanului, numai ţie ţi le-a hărăzit, la un loc pe toate. Tu eşti drept, prevăzător, isteţ, biruitor contra tuturor duşmanilor. Nu în zadar eşti socotit printre eroii secolului nostru” (3).

Cronicarul contemporan polonez Dlugosz, după ce descrie amănunţit lupta cu armatele lui Mahomed al II-lea, din faţa Vasluiului de la 10 ianuarie 1475, exclamă atât de elogios: „O, bărbat demn de admirat, întru nimic inferior ducilor eroici, pe care atât îi admirăm, care cel dintâi dintre principii lumii a repurtat în zilele noastre o victorie atât de strălucită în contra turcilor. După părerea mea, el este cel mai vrednic să i se încredinţeze conducerea şi stăpânirea lumii şi mai ales funcţiunea de comandant şi conducător contra turcilor, cu sfatul comun, înţelegerea şi hotărârea creştinilor, pe când ceilalţi regi şi principi creştini trândăvesc în lene, în desfătări şi în lupte civile” (4).

Un alt polonez, cu numele de Wapowski, îl califică drept „strălucitul luptător foarte vestit prin victoriile asupra turcilor”, adăugind că: „vitejia şi succesul lui Ştefan erau renumite la popoarele vecine, pentru experienţa în chestiunile militare şi faptele celebre săvârşite contra turcilor, tătarilor şi ungurilor” (5).

Însuşi Sigismund I, regele Poloniei (1506-1548), (neîndoielnic martor ocular la dezastrul din Codrii Cosminului, după campania vinovată împotriva Moldovei a lui Ioan Albert, din august-octombrie 1497), adresându-se printr-o scrisoare lui Petru Rareş la un sfert de veac de la moartea nemuritorului domnitor îl numeşte „Ştefan cel Mare” (Stephanus ille magnus) (6). Sub acest supranume este cunoscut în toate limbile de mare circulaţie: Stephen the Great, Stephan der Grosse, Etienne le Grandd (7) etc., fără confuzie cu alte personalităţi ale lumii.

Antonius Bonfinius, cronicarul şi istoriograful oficial al lui Matei Corvinul, regele Ungariei, cel din urmă fiind aspru înfrânt de către Ştefan cel Mare în bătălia de la Baia din 1467, recunoaşte şi el calităţile deosebite ale conducătorului Moldovei: „Era însufleţit pentru lucruri frumoase şi mândre, pe lângă acestea activ şi straşnic la război” (8).

Cronica maghiară, cunoscută sub denumirea de Chronicon Dubnicense, îl prezintă pe Ştefan, după lupta de la Vaslui (1475): „bun apărător al ţării sale şi al poporului său, care s-a împotrivit cu bărbăţie (turcilor), în mijlocul ţării sale, gata să moară pentru ai săi” (9).

În legătură cu aceeaşi bătălie de la Baia, dominicanul Petru Ranzanus scrie: „Stăpânea atunci întreaga ţară, un bărbat de energie fără pereche, numele căruia era Ştefan … acesta deodată a atacat oastea regelui şi a cîştigat victoria” (10).

Însuşi Papa Sixt al IV-lea adresează elogii lui Ştefan, atunci când scrie: „Faptele tale săvârşite… cu înţelepciune şi vitejie, contra turcilor infideli, inamici comuni, au dus atâta celebritate numelui tăi, încât eşti în gura tuturor şi eşti în unanimitate foarte mult lăudat (11).

Un italian contemporan mărturiseşte şi el: „Om foarte rafinat şi foarte fin în meşteşugul războiului” (12).

În sfârşit, pentru a încheia cu aceste mărturii externe, vom reproduce relatările mai complexe ale medicului veneţian, Matei Muriano, care fusese la Suceava şi stătuse pe lângă Ştefan şi curtea sa, îngrijindu-l de podagra (guta) de care suferea. Acesta consemnează că domnitorul: „este un om foarte înţelept şi demn de mare laudă, foarte iubit de supuşi, căci e blând şi drept, foarte vigilent şi darnici” (13).

Din referinţele de până aici constatăm, cu îndreptăţită satisfacţie, că voievodul nostru este supranumit „Cel Mare”, că este o deplină concordanţă între aceste referinţe asupra meritelor sale personale şi sociale, conturând o personalitate plenară, un conducător de stat şi militar de, mare elită, aureolat de razele genialităţii. Conştiinţa europeană avea deplină dreptate să schiţeze un astfel de profil moral, căci ea se convinsese „pe viu” că gigantica luptă a lui Ştefan fusese dusă de către acesta nu numai pentru apărarea neatârnării Moldovei, ci şi pentru salvgardarea Europei de urgia lui Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului.

Este cazul să precizăm de asemenea că marele voievod al Moldovei a dus în general războaie de apărare, defensive, şi nu de cucerire. Cu totul excepţională ni se pare mai ales mărturia elogioasă la superlativ, dar în acelaşi timp veridică a lui Dlugosz. Într-adevăr, Ştefan era la vremea aceea singurul care ar fi putut duce cu succes campania pentru alungarea turcilor din Europa şi pentru recucerirea Constantinopolului.

Strălucirea unică pe care Moldova a dobândit-o datorită iradierii personalităţi covârşitoare a voievodului nostru se poate vedea şi din numeroase mărturii interne. Astfel, cronicarul Macarie îl numeşte în 1542 „Ştefan Voievod cel Viteaz”, deci o primă calificare autohtonă, însoţitoare a numelui său de botez.

Deschizând cronica lui Grigore Ureche, la locul unde se începe istorisirea vieţii acestui domnitor, ne atrage atenţia următorul titlu : „Domnia lui Ştefan Vodă ce-i zic cel Bun, feciorul lui Bogdan Vodă şi multe războaie minunate ce-au făcut”(14). Prin urmare, pe lângă calificativul de „Viteaz”, un al doilea, de „cel Bun”. Acesta din urmă îi însoţeşte amintirea şi după moarte, în Pomelnicul mănăstirii Putna, în dreptul numelui marelui voievod, se află adnotarea: „Acesta au fost dintâi întemeietor şi ziditor aceştii sfinte mănăstiri. Acestuia îi zic Ştefan Vodă cel Bun şi Vestit” (15).

Aceeaşi cronică în capitolul intitulat: De(spre) moartea lui Ştefan Vodă cel Bun, prezintă impresionanta „caracterizare a persoanei, activităţii şi morţii voievodului: „Fost-au acest Ştefan Vodă om nu mare de stătu, mânios şi degrabu vărsătoriu de sânge nevinovat; de multe ori la ospeţe omorâea fără judeţu. Amintrilea era om întreg la fire, neleneşu, ‘şi lucrul său îl ştia a-l acoperi şi unde nu gândiiai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie meşter, unde era nevoie însuşi se vârâierea, ca văzându-l ai săi, să nu îndărăptieaze şi pentru acela raru războiu de nu biruia. Şi unde biruia alţii, nu perdea nădejdea, că ştiindu-să căzut jios, să rădica deasupra biruitorilor. Mai apoi, după moartea lui şi ficiorul său, Bogdan Vodă, urma lui luasă de lucruri vitejeşti, cum să tâmplă din pom bun, roadă bună ias.

Iară pre Ştefan Vodă l-au îngropat ţara cu multă jale şi plângere în mănăstire în Putna, carea era zidită de dânsul. Atâta jale, de plângea toţi ca după un părinte al său, că cunoştiia toţi că s-au scăpatu de (16) mult bine şi de multă apărătură. Ce după moartea lui până astăzi îi zicu sveti Ştefan Vodă, nu pentru suflet, ce iaste în mâna lui Dumnezeu, că el încă au fost om cu păcate, ci pentru lucrurile lui vitejăşti carele nimea den domni, nici mai nainte, nici după aceia l-au agiunsu.

Fost-au mai nainte de moartea lui Ştefan Vodă, intru acelaş anu, iarnă grea şi geroasă că n-au fost aşa nici odinioară, şi decii preste vară au fost ploi grele şi povoae de ape, şi multă înnecare de ape s-au făcuta. Au domnit Ştefan Vodă 47 de ani şi 2 luni şi 3 săptămâni şi au făcut 44 de mănăstiri şi singur ţiitoriu preste toată ţara. Iar când au fost aproape de săvârşănia sa, chemat-au vlădicii şi toţi sfetnicii săi, boiarii cei mari, şi alţii toţi câţi s-au prilejit, arătându-le cum nu vor putea ţine ţara, cum o au ţinut el, ci socotind den toţi mai puternic pe turcu, şi mai înţelept au dat învăţătură să să închine turcilor”.

Trebuie să recunoaştem că această splendidă pagină antologică, în graiul bătrânesc al cronicarului, ne impresionează profund şi astăzi, Ştefan este prezentat cu toată obiectivitatea, iar calităţile şi virtuţile personale sunt preponderente. Pe lângă calificativul de „cel Bun” şi de „părinte al tuturora”, i se mai zice „sfântul”, cronicarul exlicând acordarea acestei eminente denumiri ca o recunoştinţă a poporului pentru eroismul său neegalat.

Vrednică de atenţie este şi corelaţia pe care Gr. Ureche stabileşte, desigur pe (baza credinţelor populare, între semnele grele ale iernii şi ale verii anului 1504 şi trecerea fruntariilor acestei vieţi de către marele, viteazul şi sfântul voievod al Moldovei. Faptul ca supuşii lui l-au regretat ca pe un „părinte” al lor, al tuturor, ne duce cu gândul la unii împăraţi romani, care, pentru merite cu totul remarcabile, erau denumiţi „pater Patriae”. Ştefan cel Mare merită cu prisosinţă să fie considerat de toată suflarea românească un adevărat „Părinte al Patriei”.

Rezonanţa intimă pe care o capătă în sufletele noastre sfârşitul voievodului, la care ia parte, se pare, însăşi natura, ne duce cu gândul la inspirata dramă istorică Apus de Soare a lui Delavrancea. Ştefan cel Mare a fost şi a rămas pentru Moldova marele ei luminător, soarele ei. De altfel, oare nu se găseşte această comparaţie în înseşi cântecele poporului român, cu care el îşi cinsteşte până astăzi eroul ?

„Ştefan, Ştefan, Domn cel Mare
Seamăn pe lume nu are
Decât numai mândrul soare.
Din Suceava când el sare
Pune pieptul la hotare
Ca un zid de apărare etc.

Aceeaşi imagine artistică şi acelaşi sentimente se reîntâlnesc în creaţia eminesciană:

Cântau cu toţi pe Basarabii
Pe Domnii neamului Muşatin,
Pân’ ce-ncheiau în gura mare
Cu Ştefan, Ştefan Domnul sfânt,
Ce nici în ceruri samăn n-are,
Cum n-are saman pe pământ !”
(Umbra lui Istrate Dabija Voievod)

În felul acesta, literatura cultă continuă la un alt nivel elogiul pe care folclorul, cu cântecele populare, cu legendele neamului nostim şi apoi cronicile şi alte mărturii, l-au păstrat în conştiinţa poporului român din veac în veac, rezultând un tot complex vrednic de eroul nostru. De altfel, Ştefan cel Mare intrase încă înainte de moarte în legendă. prin strălucitele sale victorii, cu o mână de oameni, împotriva unor hoarde imense, a unor întinse regate şi imperii, cum a fost acela al otomanilor lui Mahomed al II-lea.

O domnie ca a lui nu s-ar fi putut realiza şi menţine decât bazându-se pe oameni de încredere, disciplinaţi şi devotaţi integral domnului şi ţării (17). Practic el şi a menţinut aproape, lungă vreme, colaboratorii cinstiţi, ascultători şi gata de sacrificiu, i-a promovat în demnităţi mai înalteşi le-a făcut tot felul de favoruri şi înlesniri.

Se cuvine să reliefăm în acelaşi timp şi adevărul că marele domn ştia şi să ierte. Aşa este cazul cu boierii care ţinuseră cu Petru Aron, ucigaşul tatălui său, cărora le-a făgăduit iertarea şi restituirea proprietăţilor, dacă se vor întoarce în ţară şi vor recunoaşte noua domnie.

Tactica de luptă şi strategia de bază a lui Ştefan cel Mare justifică şi ele atitudinea necruţătoare faţă de boierii şovăielnici şi faţă de vrăjmaşi. Nu li se lăsa cotropitorilor ţării decât un singur drum de urmat, anume acela al cenuşii, al dărâmăturilor şi al fântânilor astupate sau otrăvite, căci totul era nimicit, pârjolit şi scos din normal.

Că Moldova acestui providenţial conducător avea nevoie de oameni neînfricaţi şi gata la tot lucrul cel bun se vede şi din faptul că epoca lui a însemnat şi o perioadă de mari construcţii, civile şi bisericeşti. Dintre cele civile, menţionăm în primul rând cetăţile ţării, curţile domneşti şi casele boiereşti. El înalţă cetatea de la Gâdinţi, de lângă Roman, pe aceea de la Chilia, reparându-le pe toate celelalte de pe Nistru şi din interiorul ţării. Ne uimeşte şi astăzi informaţia că, la înălţarea Chiliei, într-un timp într-adevăr record, de la 22 iunie 1479 până la 16 iulie acelaşi an, au fost folosiţi: „800 de zidari şi şaptesprezece mii de ajutoare”, ceea ce arată elocvent numărul imens al meşterilor şi iscusinţa organizării şantierelor, de care ajunsese să dispună domnia marelui voievod (18), hotărât să fie mare ctitor de ţară.

Dar amintirea statornică a lui Ştefan cel Mare şi veneraţia lui neîntreruptă a îmbrăcat şi alte forme de exprimare. Astfel, la 13 noiembrie 1856, cu aprobarea lacomei stăpâniri austriece de atunci, care ne răpise Bucovina, în 1775, cu Putna lui Ştefan cel Mare, soborul şi stareţul-arhimandrit al locaşului de veşnică odihnă al voievodului, însufleţiţi de adânc respect şi evlavie, în rugăciuni şi cântări duhovniceşti, au început cercetarea mormântului. După ce lespedea de marmoră a fost dată la o parte de către opt ţărani bucovineni, s-a găsit acolo doar craniul destul de bine păstrat, unele oase sau frânturi de-ale acestora, amestecate cu resturile de lemn ale sicriului şi câteva părţi ale mantiei domneşti. Nici urmă de odoare: coroană, sabie, inele sau nasturi (19). Toate dispăruseră în devastările barbare, la care au fost supuse biserica şi mormântul respectiv, de-a lungul trecutului atât de zbuciumat al acestei ţări române.

Luceafărul poeziei româneşti, animat de puternicele sale simţăminte patriotice, împreună cu Pamfil Dan, adresează prin presă un apel tineretului român de pretutindeni. Acesta era chemat la 3/15 august 1871, cu prilejul hramului mănăstirii, la mormântul lui Ştefan cel Mare de la Putna, pentru a sărbători patru sute de ani de la zidirea ei. Aici vine şi el însoţit de Ioan Slavici şi găzduiesc în Rădăuţi, la protopopul Ioan Mândrilă (20). Serbările s-au desfăşurat cu deosebit fast şi cu adâncă rezonanţă în sufletele tuturor românilor, mai ales că mormântul neînfricatului luptător pentru libertatea Moldovei se afla în captivitate. Cu prilejul acesta, studentul de atunci, A. D. Xenopol, viitorul mare profesor, istoric român şi filosof al istoriei, a rostit o remarcabilă Cuvântare festivă la serbarea naţională pe mormântul lui Ştefan cel Mare, apreciată în mod deosebit şi de viitorul său student şi savant de renume mondial, de mai târziu, Nicolae Iorga (21). Din fericire, presa aceasta o putem parcurge nemijlocit (22), spre a intui ideile şi sentimentele generoase ce o străbat, pentru viitorul poporului român.

Astfel, pornind de la ideea că „bărbatul care reuşeşte să adune, după patru sute de ani, la mormântul său, reprezentanţi din toate ţările unde trăiesc români este încă destul de puternic”, se ajunge la enumerarea ţelurilor înalte ale românilor formulate cuminte, la sugerarea modalităţii şi mijloacelor împlinirii lor, astfel ca toţi „împreună… să înlesnească înrădăcinarea credinţelor, năzuinţelor şi speranţelor noastre comune în unul şi acelaşi viitor şi să asigure împlinirea acestui viitor însuşi”. În continuare, se scot învăţămintele din viaţa lui Ştefan cel Mare, care pot duce la împlinirea eminentelor idealuri generale ale sufletului românesc, în care acesta se implică de la sine. Remarcabilul discurs se încheia cu o invocaţie ca „umbra măreaţă a lui Ştefan cel Mare” să se coboare şi să ocrotească împlinirea şi doririle acestui popor „ce năzuieşte către nemurire”.

Sărbătorile de la Putna au luminat şi însufleţit mii şi mii de romani, întărindu-i pentru evenimentele istorice deosebite care au urmat. Iată deci, că Ştefan cel Mare, şi după moarte, a urmărit şi a redeşteptat idealurile de neatârnare (1877) şi unitate naţională ale tuturor românilor (1916-1919).

Prin octombrie 1856, caimacamul de atunci al Moldovei, Toader Balş, antiunionist notoriu, agită ideea ridicării în Iaşi a unei statui a lui Ştefan. Aceasta o făcea cu gândul întăririi patriotismului local al moldovenilor, în detrimentul simţămintelor patriotice generale. Astfel el încerca o lovitură indirectă acţiunii de unire a principatelor, ce se proiecta la orizont. De data aceasta, memoria lui Ştefan era manevrată incorect, de un aliat al duşmanilor unirii, în sensul exact contrar luptelor strălucitului voievod.

Statuia ecvestră a lui Ştefan nu s-a înălţat atunci, ci mai târziu în 1883, şi a fost aşezată în faţa fostului palat administrativ din Iaşi, unde se află şi astăzi. Ea a fost executată de sculptorul francez Emmanuel Fremiet (1824-1910) (23), bine cunoscut mai ales prin statuia asemănătoare a Jeannei d’Arc, de la Paris. Din nefericire opera nu este prea reuşită, ceea ce-l face pe N. Iorga să afirme cu justeţe: „numai cine face parte dintr-un popor îi poate înţelege în adevăr eroii, îi poate iubi şi le poate da viaţă bronzului, marmorei, picturii sau cântecului” (24).

În privinţa cuvântărilor rostite la inaugurarea statuii; acelaşi învăţat observă că s-au ţinut şi unele discursuri în distonanţă „cu sfaturile înţelepte, pe care le dăduse studentul A. D. Xenopol celor mai bătrâni decâ dânsul, la 1871″. Şi adaugă imediat rezerva: „Afară de marele poet Eminescu, cunoscător desăvârşit al poporului, al trecutului, minte adâncă şi bogată, inimă cuprinzătoare, de la care pornise şi gândul serbării din 1871”. De aici se vede cât de ataşat a fost Eminescu marelui Ştefan şi idealurilor sale româneşti, el fiind prezent cu sărăcia, dar şi cu imensa bogăţie a geniului său, atât la Putna cât şi la dezvelirea statuii lui Ştefan cel Mare de la Iaşi (25).

Altă dovadă a preţuirii slăvitului înaintaş o constituie medalia jubiliară, pe care statul român a pus-o în circulaţie, cu prilejul sărbătoririi a patru veacuri de la moartea lui Ştefan. Pe reversul medaliei citim următorul text, deasupra şi dedesubtul stemei Moldovei: „Marelui strămoş Ştefan Vodă, la împlinirea a patru sute de ani de la şăvârlirea lui din viaţă, ca semn de recunoştinţă a neamului său (1504-1904)”. Pe avers, în jurul chipului voievodului purtând coroana Moldovei pe cap, se află textul: „ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFÂNT – 1457-1504” (26). „Mare şi sfânt” sunt în fond cele două supranume legate indisolubil de amintirea faptelor sale, vrednică de-a pururi de pomenirea urmaşilor.

Din cele înfăţişate până aici s-a putut desprinde concluzia că două au fost apelativele mai durabile cu care străinii şi poporul român, în totalitatea sa, au cinstit şi au însoţit amintirea lui netrecătoare: „cel Mare” şi „cel Sfânt”. Temeiurile şi mărturiile externe şi interne prezentate până acum au justificat în-deosebi denumirea de „cel Mare”. În cele ce urmează ne propunem să demonstrăm motivaţia celui de al doilea apelativ.

De la început trebuie să precizăm o evidenţă istorică: voievodul Ştefan cel Mare a fost un om credincios, cu mare frică de Dumnezeu, un adevărat fiu duhovnicesc al Bisericii de Răsărit, cucernic împlinitor al convingerilor sale ortodoxe. De bună seamă că acestea i le-a sădit în suflet tatăl său, Bogdan al II-lea, şi mai ales mama sa, Doamna Oltea Maria, călugărită după omorârea soţului său la Reuseni. Poporul român o laudă în legendele sale statornic, ca una care a dat sfaturi fiului său, în împrejurările deosebit de dramatice pentru moşia strămoşească şi sfânta lor ţară.

Ne încredinţează despre aceasta, mai întâi, frumoasele sale pisanii ale numeroaselor şi strălucitelor ctitorii, ajunse până la noi sau dispărute, cele mai multe dintre împodobitele sale documente interne sau destinate străinătăţii şi însăşi inscripţia de pe lespedea mormântului său, de la mănăstirea Putna. Se ştie că aceasta a fost alcătuită de el atunci când, meditând adânc asupra vieţuiri în lume şi în Dumnezeu, s-a împăcat cu gândul că va veni clipa morţii, pentru care s-a pregătit cu calm şi inegalabilă aşezare sufletească. În toate documentele amintite se intitulează fără excepţie: „Io Ştefan Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Ţării Moldovei” (27). Iar altele, legate de înzestrarea unor mă-năstiri, cum ar fi de exemplu Putna veşnicei sale odihne, dar şi altele, au următorul preambul: „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Treime Sfântă de o fiinţă şi nedespărţită, iată eu, robul Stăpânului meu Isus Hristos, Io Ştefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, domn Ţării Moldovei”. Ne dăm pe deplin seama că nu este vorba aici de o simplă titulatură cancelaristică, de o formulă protocolară, ci de însăşi concepţia sa personală, profesată convingător, despre cauzalitatea tuturor lucrurilor.

După tradiţie şi după vestigiile arheologice intrate în patrimoniul nostru naţional, cunoaştem că Ştefan cel Mare a purtat întotdeauna cu sine, mai ales în nesfârşitele sale războaie, un triptic (28). Pe el era, la mijloc, Mântuitorul, înconjurat de Maica Domnului şi de Sfântul Ioan Botezătorul, ceea ce numim îndeobşte „Grupul deisis”. Icoana se distinge printr-o rafinată tehnică a lucrăturii, prin subtilitate cromatică şi prin ornamentaţia cu pietre preţioase. Tripticul se păstrează, până astăzi în Muzeul mănăstirii Putna. Este şi aceasta o neîndoielnică dovadă a profundelor sale simţăminte religioase.

Impresionantă este de asemenea certitidinea domnitorului în eficacitatea rugăciunilor din biserici atât pentru cei vii cât şi pentru cei adormiţi. În ctitoriile sale el însuşi le statorniceşte sorocul, cu grijă, cu deplină cunoaştere a rânduielilor tipiconale ortodoxe, cu nestrămutată credinţă, nădejde şi dragoste de Dumnezeu şi de oameni. În această privinţă sunt demne de remarcat numeroasele acte ale daniilor făcute Putnei (29), Pobrotei (30), unde fusese înmormântată doamna Oltea-Maria şi unde se pare că fuseseră aşezate şi oasele tatălui său, Zografului (31) de la Muntele Athos, care devine un fel de lavră a Moldovei. Ilustrăm doar printr-un singur exemplar privitor la mănăstirea Zografu.

În primul înscris din 10 mai 1466, redactat la Suceava, după titulatura mai cuprinzătoare, de care am luat cunoştinţă mai sus, citim: „…cu voia lui Dumnezeu Atotţiitorul, ne-am gândit cu gândul bun al Domniei-mele şi cu ajutorul lui Dumnezeu, ca să fac pentru mântuirea sufletului meu şi de asemenea pentru sănătatea mea trupească şi pentru sufletul părinţilor mei şi ne-am legat şi am făgăduit să întărim sfânta mănăstire, care este la Sfântul Munte numită Zografu, unde este hramul Sf. Mare Mucenic şi purtător de biruinţă Gheorghe (32) şi am făgăduit să dau în fiecare an şi să trimit câte o sută de ducaţi ungureşti”.

„Iar pentru altă milă, pe care o va da Dumnezeu, cunoscătorul de inimi şi ochiul cel ce vede toate, sfânta mănăstire şi biserică a lui Dumnezeu, egumenul şi preoţii şi toţi fraţii întru Hristos ce vieţuiesc acolo să ţie şi să împlinească acest aşezământ, după rânduiala Sfintei Biserici şi după dorinţa noastră, cum o vom arăta mai departe: înainte de toate să scrie pe domnia mea la Sfânta Proscomidie, după datina Sfinţilor Părinţi şi după aşezământul Sfintei Biserici, şi să scrie şi pe doamna mea şi pe copiii noştri, dăruiţi de Dumnezeu, Alexandru şi Elena, şi să stea în sf. pomelnic, cum este şi scris. Şi iarăşi până când va fi mila lui Dumnezeiu Atotţiitorul asupra noastră şi vom fi în viaţă pe lumea aceasta, Sfânta Biserică să ne cânte sâmbătă seara paraclis şi Duminica la prânz să se dea băutură. Marţea să ni se cânte liturghie şi la prânz să se dea băutură; şi să se pomenească şi în fiecare zi la vecernie şi la pavecerniţă şi la miezul nopţii şi la utrenie şi la liturghie şi la sfânta proscomidie şi unde este obiceiul Sfintei şi dumnezeieştii Biserici. Aceasta să ni se facă cât vom fi în viaţă”.

„Iar după trecerea anilor noştri, după trecerea vieţii noastre, în primul an să ni se facă şi să ni se cânte sfântul parastas în sobor şi apoi slujbele de a treia zi, şi asemenea la a noua ei, la a 20-a zi, la a 40-a zi şi la jumătate de ani şi iarăşi la un an, iar după trecerea unui an, de atunci să ni se cânte, în fiecare an, într-o zi, în sobor de pomenire, seara parastas şi colivă şi băutură, iar dimineaţa sfânta liturghie şi colivă şi iarăşi la prânz băutură, spre mângâierea fraţilor. Aceasta să rămâie aşa, cât va dăinui sfânta mănăstire. Iar, noi, care ne-am scris, să fim ctitori şi să dăm în fiecare an o sută de ducaţi ungureşti, să-i dăm până la moartea noastră, iar după viaţa noastră, pe cine va alege milostivul Dumnezeu să fie domn în ţara noastră, sau din copiii noştrli, sau din rudele noastre… să împlinească sfântul obroc (33) al mănăstirii în fiecare an, după aşezământul nostru”.

La sfârşitul acestor rânduri, directe şi ceva mai extinse din gândirea, teologia şi concepţia despre viaţă şi despre moarte a lui Ştefan, constatăm că ele sunt cu adevărat o pagină de antologie, de mare înălţime morală şi creştinească, de inegalabilă frumuseţe sufletească. Este poate cea mai impresionantă pagină din tot scrisul nostru vechi, insuficient studiat până astăzi, sub acest aspect. Recunoaştem în ea nu numai limba, alcătuirea frazei şi vorbirea personală a marelui voievod, ci şi adânca lui concepţie teologică, identică cu aceea a Bisericii căreia i-a aparţinut cu fidelitate până la sfârşit. Pentru soarele Moldovei, veşnicia care urmează acestei vieţi, pe care de altfel nimeni n-o poate contesta, n-a fost o simplă vorbă, ci o tainică realitate, pentru care s-a pregătit cu grijă toată viaţa sa. În felul acesta viaţa pământească a închinat-o celei veşnice. Este demn de remarcat că pentru înaintaşii săi trecuţi în lumina cea neînserată, foloseşte expresii de adâncă şi sinceră evlavie ortodoxă: „pentru sufletul şi mântuirea sfânt-răposatului nostru bunic Alexandru Voievod cel Bătrân şi pentru sufletul şi mântuirea sfânt-răposatului părintelui nostru Bogdan Voievod şi pentru sufletul şi mântuirea mamei noastre, Maria” (34). Urmează cei vii, căci aceştia din urmă sunt întotdeauna precedaţi de cei defuncţi. După cum vedem, adevărată evlavie şi perfectă concordanţă între vorbe şi fapte. Dar înainte de toate, documentul reflectă adevărul credinţei noastre despre legătura tainică a unităţii dintre membrii Bisericii pământeşti cu aceia chemaţi la Izvorul vieţii.

În sensul comuniunii de dragoste, credinţă şi aspiraţii a diferitelor stări din cuprinsul Aşezământului mântuirii pledează şi următorul amănunt biografic al eroului nostru. După legenda consemnată de cronicarul Ioan Neculce, în O samă de cuvinte, Ştefan, în asprele zile de după bătălia de la Războieni, s-a dus pentru sfat la Daniil Sihastrul. Acesta l-a îmbărbătat şi l-a îndemnat să continue luptele cu turcii, care păreau complet încheiate din cauza pierderilor de oameni suferite, convorbire în urma căreia a ieşit iarăşi victorios. Chilia sărăcăcioasă a acestui monah se poate vedea, până astăzi, la Voroneţul Bucovinei lui. Gestul voievodului arată preţuirea sa pentru oamenii îmbunătăţiţi duhovniceşţe, pe care îi frecventa. Situaţia de mai sus se pare că s-a repetat şi cu un alt sihastru (retras în marea schimă) de la Dobrovăţul Vasluiului (35), într-o altă împrejurare.

Conturul lăuntric al personalităţii religioase în primul rând, a marelui voievod moldovean se clarifică mai mult, când analizăm întreaga motivaţie a ctitorilor sale. Pisaniile câtorva dintre ele arată simţăminte de evlavie şi recunoştinţă nu numai rudelor, ci şi colaboratorilor sau supuşilor săi credincioşi. Este cazul cu vestita biserică din Războieni, înălţată douăzeci de ani mai târziu, adică la 8 noiembrie 1496, exact pe locul luptei, unde atâţia moldoveni viteji căzuseră „stropşiţi” de mulţimea armatelor lui Mahomed al II-lea, acela care a desfiinţat strălucitul imperiu ortodox bizantin. După ce istoriseşte succint năvala otomanilor, ajutaţi de Laiotă Basarab al Valahiei, pisania arată dureros: „Fură biruiţi creştinii de către păgâni şi căzu acolo mare mulţime de ostaşi moldoveni… Pentru aceea a binevoit Io Ştefan Voievod… şi a zidit acest hram în numele arhistratigului Mihail, pentru rugăciunea sa şi a doamnei sale, Maria, şi a fiilor săi, Alexandru şi Bogdan, şi pentru pomenirea şi pentru sufletul tuturor binecredincioşilor creştini care au pierit aici. În anul 7004 (1496), iar al domniei sale anul al 40-lea curgător, luna noiembrie, 28” ? (36)

Din pisanie reţinem că osârdnicul domnitor nu-şi împlineşte scrupulos îndatoririle religioase de pomenire numai faţă de membrii familiei sale, ci şi faţă de mulţimile de ostaşi care au luptat alături de el, dându-şi viaţa pentru libertatea gliei străbune. Totodată nu-şi atribuie sieşi numeroasele şi strălucitele sale biruinţe, ci lui Dumnezeu şi harului Său atoatecuprinzător. Iar atunci când a suferit şi câte o înfrîngere, aceasta o consideră drept pedeapsă de sus (37): „Eu şi curtea mea am făcut ce mi-a stat prin putinţă şi s-a întâmplat ceea ce ştiţi. Pe care lucru îl socot că a fost voinţa lui Dumnezeu, ca să mă pedepsească pentru păcatele mele, şi lăudat să fie numele Lui” (38). Aceasta denotă, din partea sa, nu numai absenţa trufiei, dar totodată conştiinţa păcatului inerent oricărui om virtuos, cu alte cuvinte, un adânc univers spiritual creştin, plin de responsabilitate.

Pe făgaşul trăirii efective şi personale a credinţei sale religioase, putem menţiona şi alte fapte al căror ecou, dintre multe altele, a ajuns până la noi. Amintim astfel gestul înzestrării şi al măritării unor fete sărace (39). Există apoi dovezi sigure de eliberare din robie, care sunt atât de semnificative, încît ne duc cu gândul la timpurile neotestamentare. Actul referitor la „Oană tătarul” este redactat cu asentimentul („credinţa”) Bisericii şi în prezenţa mitropolitului Teoctist, a episcopului Tarasie de la „Târgul de Jos” şi a egumenului Ioasaf de la Putna (40).

În sfârşit atitudinea creştinească premergătoare bătăliei de la Rodul Înalt (Vaslui, 10 ianuarie 1475): „Cu toţii s-au legat a posti patru zile eu pâine şi apă, dacă Dumnezeu va scoate din primejdie pământul ostenelilor lor” (41). Cum Ştefan, în ziua aceea de marţi şi în zilele următoare, a obţinut cea mai mare biruinţă din viaţa sa şi asupra celui mai puternic şi înverşunat duşman, voievodul şi oastea sa au împlinit cu sfinţenie „postul de pâine şi apă pe care-l juruiseră lui Dumnezeu în clipele cele grele ale aşteptării”.

Toate acestea sunt fapte autentic creştine, fapte ale dragostei de oameni a Ortodoxiei, ale umanismului său românesc şi probe evidente ale trăirii efective a credinţei strămoşeşti. Şi ele întregesc fericit portretul moral al lui Ştefan cel Mare, pentru ca poporul să-l fi putut numi, pe lângă „cel Mare”, şi „cel Sfânt”. Fenomenul canonizării populare a ilustrului nostru domnitor a fost favorizat şi de atitudinea sa generoasă faţă de Biserica Moldovei.

Ştefan s-a străduit să ridice acest aşezământ la o înflorire niciodată atinsă până la el. Mitropolia ţării avea ca sufragane episcopiile de la Roman şi de la Rădăuţi, conduse de ierarhi cărturari şi patrioţi.

Cu toţii sunt des amintiţi, în termeni foarte reverenţioşi, în documentele emise de bine orânduita cancelarie domnească. De altfel se întâlnesc frecvent în actele vremii şi stareţii mănăstirilor („rugătorul nostru…”) şi numele a o sumedenie de preoţi, încît putem împărtăşi justificata convingere că, în timpul marelui domnitor, corpul clericilor şi monahilor moldoveni, de toate gradele şi categoriile, era foarte numeros. Aceste realităţi documentare duc la concluzia evidentă că raporturile dintre Biserică şi statul moldav al marelui Ştefan au fost dintre cele mai bune, mai armonioase şi, deci, pilduitoare. Ştefan respecta Biserica, şi credincioşii ei ascultau de căpetenia supremă a ţării.

Pe lângă daniile, ajutoarele, înlesnirile acordate Bisericii moldovene, în totalitatea ei şi fiecărei unităţi în parte, Ştefan este un inegalabil ctitor de mănăstiri şi biserici. De altfel, binecredincioşii creştini din această scumpă latură a ţării noastre, care este Moldova şi Bucovina, când era vorba de o biserică mai veche adeseori o atribuiau, cu mare uşurinţă, voievodului nostru. Cu cele peste 40 de ctitorii ale sale, pe care le şi înzestrează în bună parte, Ştefan rămâne, cu siguranţă, cel mai mare ziditor de locaşuri de închinare ortodoxă din Moldova şi unul dintre cei mai mari ai ţării întregi. Trebuie să accentuăm de asemenea că în timpul său se alcătuieşte o sinteză unică în lume, între arta tradiţională bizantină, unele contribuţii gotice şi elementele locale, cum ar fi decoraţia exterioară (ocniţe, firide, cornişe dinţate, cărămidă aparentă, discuri smălţuite policrom şi figurate etc.) şi mai ales acoperişul, care completează atât de fericit fizionomia exterioară a bisericii moldovene.

Lumina însăşi este studiată şi drămuită pe măsură ce pătrundem în sfântul lăcaş, ea proiectându-se întotdeauna de sus, de la „Părintele tuturor luminilor”, ca şi Harul dumnezeiesc care vine întotdeauna întru întâmpinarea silinţelor omeneşti, pe calea mântuirii.

Toate aceste elemente fundamentale şi încă multe altele, ce n-au putut fi luate în considerare aici, alcătuiesc ceea ce s-a numit, atât de judicios şi fericit, „stilul lui Ştefan cel Mare”. Precizăm că monumentul reprezentativ şi capodopera acestui stil este, cu siguranţă, biserica Înălţării Domnului, din mănăstirea Neamţu, terminată la 14 noiembrie 1497. De ce a construit Ştefan atâtea sfinte lăcaşuri de închinăciune? Răspunsul nu poate fi decât preocuparea înălţării poporului la cucerirea unor valori sufleteşti perene, valori pe care el însuşi le-a preţuit în mod deosebit şi le-a experimentat.

Sub acelaşi imbold al marelui său suflet, arta înfloreşte în toate provinciile: pictura bisericilor, cu valoroase elemente locale, sculptura în piatră, fina broderie, meşteşugitul lucru al metalelor, muzica bisericească, frumoasele cărţi şi miniaturi care se scriu în mănăstirile lui, în frunte cu Putna şi cu Neamţu, avându-l în capul seriei pe faimosul Gavriil Uric, al cărui minunat Tetraevanghel, din 1429, se află la Biblioteca Bodleiană din Oxford. Din aceste nepreţuite documente istorice şi artistice care au ajuns peste hotare, puţine s-au întors acasă. Numai drapelul lui Ştefan cel Mare, acela cu Sfântul Gheorghe călare omorând balaurul, care aparţine mănăstirii Zografu, ne-a fost restituit de statul francez, la 28 iunie 1917, şi se păstrează până astăzi la Muzeul de Istorie Naţională al R. S. România.

În Moldova lui Ştefan se ştiu şi unele lucruri minunate despre marele înaintaş. Astfel se zice „că el a murit şi că pe mormântul lui a ars trei zile şi trei nopţi o lumină, pe care n-o aprinsese nimeni. Moartea nu i-a luat simţirea şi când neamul lui suferă, strămoşul plânge în mormântul său”. Că va veni vremea când se va scula, pentru a face dreptate poporului său şi a-i asigura pacea şi fericirea definitivă. După aceea se va „culca iarăşi în mormântul lui de la Putna, dormind acum pe veci cu drepţii” (42).
Poporul are un adânc respect, o sinceră evlavie şi chiar un cult pentru Ştefan. De aceea i-a zis „cel Sfânt”. El l-a cântat în variate creaţii ale sale, în legende, în basme şi în alte creaţii folclorice. Unele ecouri şi accente ale acestora au trecut şi în versurile româneşti nemuritoare ale Luceafărului românilor. Acesta i-a dedicat mai multe poezii, în frunte cu Închinare lui Ştefan Vodă, cu ocazia serbărilor de la Putna (43) ş.a.

La hramurile Putnei, mulţimi întregi de credincios, de pretutindeni, se închină şi astăzi cucernic în faţa mormântului ctitorului, făcând metanii adânci, iar unii îi şi sărută lespedea rece… Cu toţii se simt acolo ca şi în faţa sufletului său întreg şi drept… Îi ascultă mesajul ne trecător, în cea mai curată evlavie, revenind apoi la casele lor împăcaţi. La mormântul lui Ştefan de la Putna osârdnicilor sale strădanii, arde fără încetare candela pe care i-au aprins-o urmaşii. Mai vârtos străluceşte mereu pe firmamentul simţirii şi conştiinţei româneşti ca steaua polară care nu apune niciodată şi-i poate astfel călăuzi pe toţi cei ce străbat marea acestei lumi. Un personal sârguincios şi devotat, în frunte cu stareţul, împlineşte toate rânduielile stabilite de marele voievod, încă fiind în viaţă, şi tot ce cred ei că i se mai cuvine… Înalţii Ierarhi ai Moldovei, din vremea din urmă, Iustin şi Teoctist, au pus şi continuă, cu deosebită râvnă, să pună în valoare cuviincioasă toată imensa lui moştenire. Şi nu numai la acestea se rezumă cultul care i se aduce constant lui Ştefan cel Mare şi Sfânt.

În încheiere subliniem că însuşi sufletul şi întreaga conştiinţă a neînfricatului conducător se întâlneşte într-un document de valoare unică. Prin el se justifică încă o dată mai mult evlavia cu care numele său este pomenit până astăzi la noi şi în largul creştinătăţii. Este vorba de scrisoarea pe care acesta a adresat-o cârmuiturilor Europei, la 25 ianuarie 1475, îndată după victoria de la Vaslui. Pentru cuprinsul ei atât de elocvent, mai ales că împărtăşim convingerea că a fost dictată nemijlocit de nemuritorul voievod al Moldovei, vom reproduce cea mai mare parte a ei: „Prea luminaţilor, prea puternicilor şi aleşilor domni a toată creştinătatea, cărora această scrisoare a noastră va fi arătată sau de care ea va fi auzită. Noi, Ştefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al ţării Moldovei, mă închin cu prietenie vouă tuturora, cărora vă scriu şi vă doresc tot binele şi vă spun domniilor Voastre că necredinciosul împărat al turcilor a fost de multă vreme şi este încă pierzătorul întregii creştinătăţi şi în fiecare zi se gândeşte cum ar putea să supuie şi să nimicească toată creştinătatea. De aceea, facem cunoscut Domniilor Voastre că pe la Boboteaza trecută, mai susnumitul turc a trimis în ţara noastră şi împotriva noastră o mare oştire, în număr de 120,000 de oameni… (urmează înşirarea celor zece nume de căpetenii turceşti, printre care şi Laiotă Basarab al Ţării Româneşti, n.n.).

Auzind şi văzând noi acestea, am luat sabia în mână şi cu ajutorul Domnului Dumnezeului nostru Atotputernic am mers împotriva duşmanilor creştinătăţii, i-am biruit şi i-am călcat în picioare şi pe toţi i-am trecut sub ascuţişul săbiei noastre; pentru care lucru lăudat fie Domnul Dumnezeul nostru! Auzind despre aceasta, păgânul împărat al turcilor îşi puse în gând să-şi răzbune şi să vină în luna mai cu capul său şi cu toată puterea împotriva mea şi să supuie ţara noastră, care este poarta creşti-nătăţii, şi pe care Dumnezeu a ferit-o până acum. Dar dacă această poartă, care este ţara noastră, va fi pierdută – Dumnezeu să ne ferească de aşa ceva – atunci toată creştinătatea va fi în mare primejdie. De aceea, ne rugăm de Domniile Voastre să ne trimiteţi pe căpitanii voştri împotriva duşmanului creştinătăţii până mai este vreme, fiindcă turcul are acum mulţi protivnici şi din toate părţile are de lucru cu oamenii ce-i stau împotrivă, cu sabia în mână. Iar noi, din partea noastră făgăduim, pe credinţa noastră creştinească şi cu jurământul domniei noastre că vom sta în picioare şi ne vom lupta până la moarte, pentru Legea creştinească, noi cu capul nostru. Aşa trebuie să faceţi şi voi, pe mare şi pe uscat, după ce, cu ajutorul lui Dumnezeu cel Atotputernic, noi i-am tăiat mâna dreaptă. Deci, fiţi gata fără întârziere. Dată în Suceava, în ziua de Sfântul Pavel, luna ianuarie, în 25, anul Domnului 1475, Ştefan Voievod, Domnul Ţării Moldovei” (44).

Remarcăm, mai întâi, că scrisoarea pomeneşte de şapte ori numele lui Dumnezeu şi alte echivalente ale numirii Lui şi de nouă ori creştinătatea şi credinţa creştină, într-un spaţiu doar de o pagină.

Pentru credinciosul şi viteazul nostru voievod, ţara sa împlineşte rolul de „poartă a creştinătăţii”, cum n-o numise nimeni până la dânsul, cu sacra menire de a fi pavăză şi zid de apărare al întregii Europe; dacă totuşi această poartă va cădea – cum gândeşte el cu luciditate -, „atunci toată creştinătatea va fi în mare primejdie”. Evoluţia istorică a arătat că, la adăpostul bătăliilor şi victoriilor marelui Ştefan, Europa a putut să-şi construiască în tihnă catedralele, universităţile şi celelalte bunuri materiale şi spirituale, cu care se mândreşte până astăzi.

Adresându-se căpeteniilor creştine ale Europei, Ştefan cel Mare şi Sfânt o face fără discriminare de apartenenţă confesională, îndemnându-le stăruitor să alcătuiască un front comun de rezistenţă şi de apărare a tuturor valorilor creştinătăţii. Prin această atitudine, el se dovedeşte un incontestabil precursor al principiilor Mişcării Ecumenice din zilele noastre, mişcare în care Biserica Ortodoxă Română activează cu autentic duh evanghelic, fiind convinsă că ea, în pofida unor deficienţe, constituie totuşi o mare binecuvântare a veacului nostru.

Ştefan a fost cu siguranţă, la vremea sa, singura căpetenie cu conştiinţă creştină europeană, care, dacă ar fi fost ascultată şi urmată efectiv, ar fi putut arunca pe musulmani din partea Europei cucerită de ei până atunci şi restaura imperiul creştin al marelui Constantin.

Pentru ai săi, el rămâne marea şi sfânta lor mândrie şi cel mai de seamă conducător de ţară, din toate punctele de vedere, şi din toate cele trei mari provincii româneşti, atât de pătimitoare în tot trecutul lor. Îndelunga şi zbuciumata domnie a ilustrului voievod nu reprezintă numai o perioadă de mare şi sinceră afirmare a crezului său personal – credinţa creştină -, numai o epopee de aspră confruntare militaro-politică, ci şi o adevărată epocă, şi încă o epocă de prodigioase împliniri şi de înfloritoare creaţii culturale, artistice, religioase, al căror prim motor a fost covârşitoarea sa personalitate.

De aceea poporul român îl numeşte cu netăgăduitul său simţ de adevăr „Ştefan cel Mare şi Sfânt”, rezumând astfel tot respectul şi evlavia pe care i-a acordat-o de-a lungul veacurilor.

Aceste profunde sentimente sunt exprimate în mod emoţionant de către doi mari istorici astfel:

„Un om minunat, un sfânt cum nu mai poate răsări altul: căci el era izvorul a toată vitejia, el era fântâna tuturor dreptăţilor, el era marea bunătăţilor”… „Nici un colţ de ţară n-a rămas nesfinţit de biruinţele lui sau de suferinţele cu care le plătea”… „Tot ce a fost pe acest pământ se topeşte în lumina lui” şi „Vor şti poeţii, scriitorii de azi să dea glas iubirii nemărginite cu care, de patru veacuri, miile de mii ale poporului au înconjurat, şi mai departe decât hotarele Moldovei, chipul de viteaz bun, cuminte şi sfânt al celui mai mare om ce s-a ridicat dintre români?” (45).

În sfârşit, C. C. Giurescu, cel mai de seamă istoric al românilor din vremea din urmă, conchide în deplină consonanţă cu noi: „Această unanimitate de elogii ne arată cât de puternică a fost personalitatea lui Ştefan, cât de mult a impresionat ea pe contemporani şi pe urmaşi. Şi duşmanii au trebuit să recunoască marile sale însuşiri, să se încline în faţa faptelor, care vorbesc mai limpede decât orice laude; pe temeiul acestor fapte, care nu s-au limitat la un singur domeniu, ci au îmbrăţişat întreaga viaţă a poporului, în toate manifestările ei, socotim, noi pe Ştefan, cel mai mare dintre toţi domnii noştri. Mihai Viteazul a strălucit prin vitejia sa şi prin reunirea – câteva luni numai – a tuturor celor „de un sânge şi de o lege”, sub aceeaşi cârmuire; Brâncoveanu şi-a câştigat o eternă glorie prin sprijinul ce a dat vieţii culturale, prin admirabila înflorire artistică din vremea lui; alţi domni, ca Matei Basarab, au fost buni gospodari; nimeni însă, ca Ştefan, n-a izbutit să concentreze armonios, în persoana sa, însuşiri atât de variate şi să realizeze opere atât de însemnate. Gloria lui va străluci veşnic în istoria patriei noastre” (46).

Pr. Prof. dr. Al. I. Ciurea

1. N. Iorga, Istoria lui Ştefan cel Mare, povestită neamului românesc, Bucureşti, 1904, p. 44. Evenimentul a putut avea loc după omorârea soţului său, de către Petru Aron (l451-1457. Ştefan o pomeneşte cu acest nume în 1466, atunci când ea nu mai era în viaţă
2. Miron Constantinescu, Constantin Daicoviciu şi Ştefan Pascu, Istoria României. Compendiu, Bucureşti, 1969, p. 167-168 şi 173.
3. Cf. C. C. Giurescu şi Dinu C. Giurescu, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri până astăzi, Bucureşti, 1975, p. 300
4. Ibidem, vol. II, p. 162
5. Ibidem, p. 191
6. E. Hurmuzaki, Documente privitoare la istoria românilor, vol. II, Bucureşti, p. 22.
7. Petit Larousse illustre, Paris, p. 1309.
8. Cf. C. C. Giurescu şi Dinu C. Giurescu, ibidem, vol. II, p. 191.
9. Ibidem
10. M. Constantinescu, C. Daicoviciu, Şt. Pascu, ibidem, p. 163.
11. E. Hurmuzaki, ibidem, p. 14. Ştefan se adresase Papei Sixt al IV-lea pentru a-i cere organizarea unei coaliţii creştine, împotriva turcilor, la 29 noiembrie 1474.
12. C. C. Giurescu şi Dinu C. Giurescu, ibidem, p. 191.
13. Ibidem.
14. Grigore Ureche, Letopiseţul Ţ’ării Moldovei, texte stabilite, studiu introductiv note şi glosar de Liviu Onu, Bucureşti, 1967, p. 81.
15. Cf. + Teoctist, mitropolitul Moldovei si Sucevei, Mitropolitul Iacob Putneanul Mănăstirea Neamţ, 1978, facsimilul din faţa paginii 39.
16. S-au scăpat de – au pierdut.
17. C. C. Giurescu şi Dinu C. Giurescu, ibidem, p. 188-189.
18. Grigore Ionescu, Arhitectura pe teritoriul României de-a lungul veacurilor, Bucureşti, 1981, p. 207.
19. N. Iorga, op. cit., p. 311-312. Vezi şi Descrierea mormintelor voievodale din mănăstirea Putna din 1856 (Procesele-verbale) publicate de K. A. Romstorfer, în „Anuarul Muzeului din Bucovina” (Bukowiner Vereinsdrukerei), Cernăuţi, 1904, în traducerea arhidiaconului Paulin Popescu, din 1958, text dactilografiat, ce ne-a fost pus la dispoziţie de P. S. Episcop Gherasim Hunedoreanul după ce textul nostru era deja predat spre publicare.
20. Pr. prof. Petru Rezuş, Mihai Eminescu, Bucureşti, 1983, p. 179 şi 448.
21. N. Iorga, ibidem, p. 313.
22. Retipărită recent în volumul A. D. Xenopol, Scrieri sociale şi filosofice, Bucureşti, 1967, p. 204-206. Cuvântarea a fost cercetată în prealabil de o comisie formată din M. Kogălniceanu, T. Maiorescu şi V. Alecsandri.
23. Petit Larousse illustre, Paris, 1982, p. 1337.
24. N. Iorga, ibidem, p. 314.
25. Pr. prof. Petru Rezuş, ibidem, p. 454. Cu această ocazie în cercul restrâns din casa lui Iacob Negruzzi, Eminescu, citeşte poezia Doina.
26. Vezi imaginea şi textele ei, la M. Constantinescu, C. Daicoviciu şi Şt. Pascu, op. cit., p. 169.
27. Vezi: Academia R. P. R.: Documente privind istoria României A. Moldova veacul XIV-XV, vol. I (1384-1475), Bucureşti, 1954, şi veacul XV, vol. I (1476-1500), Bucureşti, 1954, passim.
28. Maria-Ana Muzicescu, Muzeul mănăstirii Putna, Bucureşti, 1967, text p. 37-39; imagine, sub nr. 36; C. C. Giurescu şi Dinu C. Giurescu, op. cit., vol. II, p. 160.
29. Academia R. P. R., vol. I, documentele: 420, 433/460, 461; vol. II, doc. 1, 3, 7, 10, 17, 21, 90, 93, 107, 125, 127, 128, 129, 131, 167.
30. Ibidem, vol. I, doc. 417; vol. II, doc. 290 ş.a.
31. Ibidem, vol. I, doc. 414 din 10 mai 1466, p. 343, 344 şi doc. 453 din 13 septembrie 1471, p. 382. Acestea le statornicea cu mai mult de trei decenii înainte morţii, fiind în floarea vârstei.
32. Nu uităm că „Sf. Mare Mucenic şi purtător de biruinţă Gheorghe”, cum scrie marele oştean şi voievod, cu toată exactitatea titulaturii bisericeşti, eu toată evlavia, era patronul Moldovei şi că icoana sa figura pe toate drapelele ţării, cu care se mergea în războaie. Iată unul din motivele daniei, pe lângă celelalte care se deduc direct din conţinutul documentului.
33. „Obroc” – danie, termen vechi cunoscut atât în Moldova cât şi în Ţara Românească. Pr. prof. Teodor Bodogae, Ajutoarele româneşti la Sf. Munte Athos, Sibiu, 1941, p. 215 sq şi 304.
34. Academia R. P. R., ibidem, doc. 417 din 9 iulie 1466, pentru mănăstirea Probota, p. 347.
35. N. Iorga, op. cit., p. 307-308.
36. C. C. Giurescu şi Dinu C. Giurescu, op. cit, vol. II, p. 185.
37. A. V. Boldur, Biserica în timpul lui Ştefan cel Mare, în „Biserica Ortodoxă Română”, nr. 7-8, 1947, p. 727.
38. Cf. N. Iorga, ibidem, p. 179.
39. Ibidem, p. 309.
40. Academia R. P. R., Documente privind istoria României A. Moldova, vol. I, doc. 439, p. 369-370.
41. N. Iorga, ibidem, p. 149.
42. Ibidem, p. 310.
43. M. Eminescu, Poezii. Ediţie îngrijită de Perpessicius, Bucureşti, 1958, p. 219—222. Vezi Ştefan cel Mare (schiţe de imn – 1883), ibidem, p. 631-633.
44. C. C. Giurescu şi Dinu C. Giurescu, op. cit., vol. II, p. 163. Vezi şi I. Bogdan, Documentele lui Ştefan cel Mare, vol. II, Bucureşti, 1913, p. 319-323 (discuţiile legate de document).
45. N. Iorga, op. cit., p. 306, 307, 310, 314.
46. C. C. Giurescu şi Dinu C. Giurescu, ibidem, p. 192.

SLUJBA BINECREDINCIOSULUI ȘTEFAN CEL MARE ŞI SFÂNT

Slujba cântată de Grupul Anghelos, se regăsește în secțiunea Multimedia – Audio.

LA VECERNIA MICĂ

La Doamne strigat-am…, stihirile pe 4, glasul al 4-lea:

Podobie: Dat-ai semn celor ce se tem…

Veniţi toţi credincioşii, cu inimi curate şi cu dreaptă credinţă, să lăudăm cu cântări duhovniceşti pe slăvitul Ştefan Voievod, fiul preaiubit al părinţilor săi Bogdan şi Maria, care s-a arătat, prin râvnă dumnezeiască, Soare al Moldovei, mare binefăcător al Casei lui Dumnezeu şi către Domnul pururea rugător (de două ori).

Pe apărătorul întregii creştinătăţi şi al credinţei noastre strămoşeşti, pe atletul lui Hristos, pe Binecredinciosul Ştefan Voievod, care ne apără de potrivnici, toţi credincioşii să-l lăudăm.

Astăzi, împreună cu întreaga suflare românească, cu aleasă evlavie şi cu inimi curate, cinstim faptele măreţe ale slăvitului Ştefan Voievod, ostaşul lui Hristos, cel ce s-a luptat pentru dreapta credinţă, pe care într-un glas cu cântări duhovniceşti să-l lăudăm.

Slavă…, glasul al 4-lea:

Veniţi toţi iubitorii de rugăciune, unind credinţa cu fapta bună, să lăudăm pe slăvitul Ştefan al Moldovei, care prin acestea a bineplăcut lui Dumnezeu, iar după strămutarea la cereştile locaşuri se roagă neîncetat pentru pacea lumii şi mântuirea sufletelor noastre.

Şi acum… a Brâului (dacă nu este duminică), glasul al 2-lea:

Gândul şi mintea curăţindu-ne, cu îngerii să prăznuim şi noi luminat, începând cântarea lui David, Fecioarei Mirese a Împăratului Hristos Dumnezeului nostru, zicând: scoală-Te, Doamne, întru odihna Ta, Tu şi chivotul sfinţeniei Tale, că ai împodobit-o pe dânsa ca pe o cămară frumoasă, şi ai dăruit-o cetăţii Tale, Stăpâne, să o apere şi să o acopere de cei potrivnici, cu puternică tăria Ta, pentru rugăciunile ei.

La Stihoavnă:

glasul al 2-lea, Podobie: Ca pe un viteaz …

Astăzi, toţi credincioşii saltă de bucurie, văzând cum se cinsteşte cu alese laude şi cântări duhovniceşti Voievodul Ştefan, apărătorul Moldovei, prin care Dumnezeu S-a preamărit.

Stih: Înălţat-am pe cel ales din poporul Meu, aflat-am pe David sluga Mea, cu untdelemn sfânt al Meu l-am uns pe el.

Astăzi, Cuviosul Daniil Sihastrul se bucură că fiul său duhovnicesc acum este lăudat după cuviinţă cu psalmi şi cântări duhovniceşti, pentru marea sa iubire faţă de ţara strămoşească şi credinţa creştinească.

Stih: Pentru aceasta Te-a uns pe Tine Dumnezeul Tău, cu untdelemnul bucuriei, mai mult decât pe părtaşii Tăi.

Toate cetele purtătorilor de biruinţă, la prăznuirea dreptului Voievod, îşi unesc glasurile în rugăciuni şi cântări de laudă, slăvind pe Dumnezeu, Care prin cruce a dat biruinţă alesului Său asupra potrivnicilor; pentru aceea cu credinţă şi noi ne rugăm: pomeneşte-ne, Doamne, în Împărăţia Ta, dimpreună cu cel pe care l-ai iubit.

Slavă… asemenea

Astăzi, toată suflarea românească, într-un glas îl laudă, cu inima smerită, pe mult iubitorul Casei lui Dumnezeu, pe fericitul Ştefan, marele ctitor de locaşuri sfinte în care neîncetat Se preamăreşte Dumnezeu, Cel Unul în fiinţă şi închinat în trei Ipostasuri.

Şi acum… a Brâului

glasul al 2-lea, Podobie: Ca pe un viteaz …

Racla care ţine veşmântul tău, Preacurată, chivot de sfinţenie şi sfinţită îngrădire, slavă şI laudă, şi izvor de tămăduiri robilor tăi, în toate zilele se arată, la care, astăzi, cu evlavie adunându-ne, lăudăm măririle tale cele multe şi noianul minunilor.

Tropar, glasul 1:

Apărător neînfricat al credinţei şi patriei străbune, mare ctitor de locaşuri sfinte, Ştefane Voievod, roagă pe Hristos Dumnezeu, să ne izbăvească din nevoi şi din necazuri.

Slavă… Şi acum… a Brâului

Tropar, glasul al 8-lea:

Născătoare de Dumnezeu Pururea Fecioară, acoperământul oamenilor, veşmântul şi brâul preacuratului tău trup, puternic acoperământ cetăţii tale ai dăruit. Născând mai presus de fire şI nestricată rămânând, întru Tine şi firea şi vremea se înnoiesc.

LA VECERNIA MARE:

După obişnuitul Psalm, se cântă: Fericit bărbatul…, starea întâi

La Doamne, strigat-am…, stihirile pe 8, glasul al 4-lea:

trei ale Brâului şi cinci ale Sfântului

Podobie: Dat-ai semn celor ce se tem…

Veniţi toţi credincioşii, cu inimi curate şi cu dreaptă credinţă, să lăudăm cu cântări duhovniceşti pe slăvitul Ştefan Voievod, fiul preaiubit al părinţilor săi Bogdan şi Maria, care s-a arătat, prin râvnă dumnezeiască, Soare al Moldovei, mare binefăcător al Casei lui Dumnezeu şI către Domnul pururea rugător (de două ori).

Pe apărătorul întregii creştinătăţi şi al credinţei noastre strămoşeşti, pe atletul lui Hristos, pe Binecredinciosul Ştefan Voievod, care ne apără de potrivnici, toţi credincioşii să-l lăudăm.

Astăzi, împreună cu întreaga suflare românească, cu aleasă evlavie şi cu inimi curate, cinstim faptele măreţe ale slăvitului Ştefan Voievod, ostaşul lui Hristos, cel ce s-a luptat pentru dreapta credinţă, pe care într-un glas cu cântări duhovniceşti să-l lăudăm.

Veniţi toţi iubitorii de rugăciune, unind credinţa cu fapta bună, să lăudăm pe slăvitul Ştefan al Moldovei, care prin acestea a bineplăcut lui Dumnezeu, iar după strămutarea la cereştile locaşuri se roagă neîncetat pentru pacea lumii şi mântuirea sufletelor noastre.

Astăzi, toţi credincioşii saltă de bucurie, văzând cum se cinsteşte cu alese laude şi cântări duhovniceşti Voievodul Ştefan, apărătorul Moldovei, prin care Dumnezeu S-a preamărit.

Astăzi, Cuviosul Daniil Sihastrul se bucură că fiul său duhovnicesc acum este lăudat după cuviinţă cu psalmi şi cântări duhovniceşti, pentru marea sa iubire faţă de legea strămoşească şi credinţa creştinească.

Toate cetele călugărilor la prăznuirea dreptului Voievod, îşi unesc glasurile în rugăciuni şI cântări de laudă, slăvind pe Dumnezeu, Care prin cruce a dat biruinţă alesului Său asupra potrivnicilor; pentru aceea cu credinţă şi noi ne rugăm: pomeneşte-ne Doamne, întru Împărăţia Ta, dimpreună cu cel pe care l-ai iubit.

Astăzi, toată suflarea românească într-un glas îl laudă, cu inima smerită, pe binefăcătorul Casei lui Dumnezeu, pe fericitul Ştefan, mare ctitor de locaşuri sfinte în care neîncetat Se preamăreşte Dumnezeu, Cel Unul în fiinţă şi închinat în trei Ipostasuri.

Slavă…, glasul al 2-lea:

Veniţi binecredincioşilor creştini să lăudăm pe fiul dreptei credinţe şi apărătorul creştinătăţii, pe marele Ştefan al Moldovei, care cu vitejie şi înţelepciune s-a luptat, şi a biruit, cu puterea lui Dumnezeu, pe potrivnicii ţării şi ai credinţei strămoşeşti. Acest vrednic cinstitor de Hristos s-a întrarmat în luptele sale cu puterea Sfintei Cruci, cu pavăza dreptei credinţe, a dragostei de neam şi a nădejdii în ajutorul lui Dumnezeu. Pentru aceasta să alergăm toţi la mormântul său cu smerenie şi cu neclintită credinţă, rugând pe milostivul Dumnezeu, ca prin rugăciunile lui să ne dea biruinţă asupra potrivnicilor, pace lumii şi mântuire sufletelor noastre.

Şi acum… a Brâului, glasul al 2-lea:

Gândul şi mintea curăţindu-ne, cu îngerii să prăznuim şi noi luminat, începând cântarea lui David, Fecioarei Mirese a Împăratului Hristos Dumnezeului nostru, zicând: scoală-Te, Doamne, întru odihna Ta, Tu şi chivotul sfinţeniei Tale, că ai împodobit-o pe dânsa ca pe o cămară frumoasă, şi ai dăruit-o cetăţii Tale, Stăpâne, să o apere şi să o acopere de cei potrivnici, cu puternică tăria Ta, pentru rugăciunile ei.

VOHOD, Lumină lină…, apoi

Prochimenul zilei
(unde este hram, Prochimenul: Cine este Dumnezeu…)

Paremiile

Din cartea a treia a Regilor, citire:
(VIII, 22, 27-30)

Apoi a stat Solomon înaintea jertfelnicului Domnului, în faţa întregii adunări a lui Israel, şi şi-a ridicat mâinile la cer şi a zis: «Oare adevărat să fie că Domnul va locui cu oamenii pe pământ? Cerul şi cerul cerurilor nu Te încap, cu atât mai puţin acest templu pe care l-am zidit numelui Tău; însă caută la rugăciunea robului Tău şi la cererea lui, Doamne Dumnezeul meu! Ascultă strigarea şi rugăciunea lui cu care se roagă Ţie astăzi; să-Ţi fie ochii Tăi deschişi ziua şi noaptea la templul acesta, la acest loc, pentru care Tu ai zis: „Numele Meu va fi acolo”; să asculţi strigarea şi rugăciunea cu care robul Tău se va ruga în locul acesta. Să asculţi rugăciunea robului Tău şi a poporului Tău, Israel, când ei se vor ruga în locul acesta; să asculţi din locul şederii Tale cel din ceruri, să asculţi şi să miluieşti».

Din proorocia lui Isaia, citire:
(LXI, 10; LXII, 1-5)

Bucura-Mă-voi întru Domnul, sălta-va de veselie sufletul Meu întru Dumnezeul Meu, că M-a îmbrăcat cu haina mântuirii, cu veşmântul veseliei M-a acoperit. Ca unui mire Mi-a pus Mie cunună şi ca pe o mireasă M-a împodobit cu podoabă. Pentru Sion nu voi tăcea şi pentru Ierusalim nu voi avea odihnă până ce dreptatea lui nu va ieşi ca lumina şi mântuirea lui nu va arde ca o flacără. Atunci neamurile vor vedea dreptatea ta şi toţi regii slava ta şi te vor chema pe tine cu nume nou, pe care-l va rosti gura Domnului. Şi tu vei fi ca o cunună de mărire în mâna Domnului şi ca o diademă regală în mâna Dumnezeului tău. Şi nu ţi se va mai zice ţie: „Alungată”, şi ţării tale: „Pustiită”, ci tu te vei chema: „Întru tine am binevoit” şi ţara ta: „Cea cu bărbat”, că Domnul a binevoit întru tine şi pământul tău va avea un soţ. Şi în ce chip tânărul se însoţeşte cu fecioara, Cel ce te-a zidit Se va însoţi cu tine, şi în ce chip mirele se veseleşte de mireasă, aşa Se va veseli de tine Dumnezeul tău!

Din proorocia lui Isaia, citire:
(LX, 1-15)

Luminează-te, luminează-te, Ierusalime, că vine lumina ta, şi slava Domnului peste tine a răsărit! Căci iată întunericul acoperă pământul, şi bezna, popoarele; iar peste tine răsare Domnul, şi slava Lui străluceşte peste tine. Şi vor umbla regi întru lumina ta şi neamuri întru strălucirea ta. Ridică împrejur ochii tăi şi vezi, că toţi se adună şi se îndreaptă către tine. Fiii tăi vin de departe şi fiicele tale sunt aduse pe umeri. Atunci vei vedea, vei străluci şi va bate tare inima ta şi se va lărgi, căci către tine se va îndrepta bogăţia mării şi avuţiile popoarelor către tine vor curge. Caravane de cămile te vor acoperi, şi dromadere din Madian şi Efa. Toate sosesc din Şeba, încărcate cu aur şi cu tămâie, cântând laudele Domnului. Toate turmele Chedarului la tine se vor aduna, berbecii din Nebaiot te vor sluji pe tine şi ca o jertfă bineplăcută se vor urca pe jertfelnicul Meu, şi templul rugăciunii Mele se va slăvi. Cine zboară ca norii şi ca porumbiţa spre sălaşul ei? Căci pentru Mine se adună corăbiile, în frunte cu cele din Tarsis, ca să aducă de departe pe feciorii tăi; aurul şi argintul lor pentru numele Dumnezeului tău şi pentru Sfântul lui Israel, Care te preamăreşte. Feciorii de neam străin zidi-vor zidurile tale şi regii lor în slujba ta vor fi, că întru mânia Mea te-am lovit şi în îndurarea Mea M-am milostivit de tine. Porţile tale mereu vor fi în lături, zi şi noapte vor rămâne deschise, ca să se care la tine bogăţiile neamurilor, iar regii lor în fruntea lor vor fi. Căci neamul şi regatul care nu vor sluji ţie vor pieri şi neamurile acelea vor fi nimicite. Mărirea Libanului, chiparosul, ulmul şi merişorul la tine vor veni, cu toţii laolaltă, ca să împodobească locaşul cel sfânt al Meu, şi Eu voi slăvi locul unde se odihnesc picioarele Mele. Şi feciorii asupritorilor tăi smeriţi la tine vor veni şi se vor închina la picioarele tale toţi cei ce te-au urât şi pe tine te vor numi: cetatea Domnului, Sionul Sfântului lui Israel. Din părăsită şi defăimată ce erai pe veci, voi face din tine mândria veacurilor, bucurie din neam în neam.

LA LITIE

Stihira hramului, apoi Idiomela Sfântului, glasul al 6-lea:

Astăzi se bucură cetatea de scaun a Sucevei, dimpreună cu cetăţile de pe malul Nistrului şi din toată Moldova, pe care nebiruitul Ştefan Voievod le-a înălţat şi întărit întru apărarea creştinătăţii şi pământului străbun. Drept aceea se cuvine să ne bucurăm şi noi împreună cu moşii şi strămoşii care s-au jertfit pentru neam şi credinţa străbună, lăudând cu cântări duhovniceşti pe Dreptcredinciosul Voievod Ştefan al Moldovei.

Slavă… glasul al 5-lea:

Împodobeşte-te cetate a Sucevei, că astăzi stăpânul tău, apărătorul Moldovei şi al creştinătăţii, este lăudat la mormântul său din Sfânta Mănăstire Putna, care a fost aleasă loc de odihnă a celui ce nu a avut odihnă întru apărarea dreptei credinţe.

Şi acum… a Brâului, glasul al 2-lea:

Ca şi cu o cunună prea luminoasă s-a îmbrăcat Biserica lui Dumnezeu cu Sfântul tău veşmânt, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, şi bucurându-se se luminează astăzi, şi în taină se veseleşte grăind ţie stăpână: Bucură-te diademă cinstită şi coroana dumnezeieştii slave; bucură-te singura slavă a plinirii şi veşnica veselie; bucură-te limanul şi folosinţa celor ce aleargă la tine, şi mântuirea noastră.

LA STIHOAVNĂ

Stihirile, glasul 1:

Cinstită este înaintea Domnului moartea cuviosului Său, glăsuieşte David psalmistul. Cinstită este înaintea Domnului şi moartea binecredinciosului Voievod, aşa cum mărturiseşte poporul, care l-a plâns ca pe un părinte al său, numindu-l „Ştefan cel Mare şi Sfânt”.

Stih: Înălţat-am pe cel ales din poporul Meu, aflat-am pe David sluga Mea, cu untdelemn sfânt al Meu l-am uns pe el.

Plăcut fiind lui Dumnezeu, mărite Ştefane, ţi s-au arătat Sfinţii Mari Mucenici: Procopie, Gheorghe şi Dimitrie, întărindu-te în lupta cu potrivnicii creştinătăţii, pe care cu puterea lui Dumnezeu i-ai biruit.

Stih: Pentru aceasta Te-a uns pe Tine Dumnezeul Tău, cu untdelemnul bucuriei, mai mult decât părtaşii Tăi.

Pe cei trei mari Sfinţi Mucenici ai lui Hristos şi ostaşi purtători de biruinţă i-ai avut ocrotitori în luptele tale, mărite Ştefane, cărora biserici preafrumoase le-ai înălţat, ca în ele să Se preaslăvească Dumnezeu, Care, prin mijlocirile lor, ţi-a dat ţie biruinţă asupra vrăjmaşilor.

Slavă… glasul 1:

Mormântul tău, Sfinte Ştefane Voievod, loc sfânt de închinăciune s-a făcut nouă celor de un neam şi o credinţă cu tine, străjuit fiind pururea de lumina candelei, pentru tine, o, purtătorule de lumină a biruinţei. Primeşte în dar rugăciunile noastre şi le înalţă ca o tămâie cu bun miros către tronul dumnezeiesc, ca să primim în dar de la Dumnezeu pace sufletelor noastre şi mare milă.

Şi acum… a Brâului, glasul al 4-lea:

Sfânta punere în raclă a veşmântului tău, Stăpână, prăznuire o am câştigat veselindu-ne, că astăzi ai binevoit a se da cetăţii tale sfinţită îmbrăcăminte, cămară nefurată, dar cinstit, bogăţie nemutată, izvor de tămăduiri plin de daruri duhovniceşti.

La binecuvântarea pâinilor

Tropar, glasul 1:

Apărător neînfricat al credinţei şi patriei străbune, mare ctitor de locaşuri sfinte, Ştefane Voievod, roagă pe Hristos Dumnezeu, să ne izbăvească din nevoi şi din necazuri. (o dată)

Alt tropar, glas 2:

Neînfricat apărător al dreptei credinţe, te-a avut pe tine Biserica lui Hristos, Binecredinciosule Voievod Ştefane, pentru care tot poporul te-a numit mare, bun şi sfânt, şi te-a cinstit. Drept aceea noi pururea te avem întăritor credinţei noastre ortodoxe şi al ţării ocrotitor, prin rugăciunile tale cele către Dumnezeu.

Troparul Brâului, glas 8:

Născătoare de Dumnezeu Pururea Fecioară, acoperământul oamenilor, veşmântul şi brâul preacuratului tău trup, puternic acoperământ cetăţii tale ai dăruit. Născând mai presus de fire şi nestricată rămânând, întru Tine şi firea şi vremea se înnoiesc.

LA UTRENIE:

La Dumnezeu este Domnul…, Troparul Brâului de două ori

Slavă… al Sfântului, Şi acum… al Brâului

După Catisma întâi, Sedelna, glas 3

Podobie: Pentru mărturisirea…

Veniţi toţi credincioşii să lăudăm după vrednicie pe apărătorul dreptei credinţe, pe slăvitul Ştefan cel cu nume de cunună, care cu dreptate şi cu dragoste a cârmuit poporul încredinţat lui de Dumnezeu biruind pe cei potrivnici cu puterea Sfintei Cruci.

Slavă… Şi acum… a Brâului

glas 4, Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi…

Punerea în raclă a cinstitului tău veşmânt o prăznuieşte astăzi poporul tău, Prealăudată, şi neîncetat cântă ţie: Bucură-te, Fecioară, lauda creştinilor!

După Catisma a doua, Sedelna, glas 6

Podobie… Puterile îngereşti…

Astăzi cetele ctitorilor, oştirea ţării şi vieţuitorii mănăstirilor se bucură, împreună cu toţi credincioşii, aducând laude lui Dumnezeu, în ziua cinstirii celui care şi-a împodobit capul cu cununa biruinţelor şi a faptelor bune, înţeleptul cârmuitor al Moldovei, Ştefan Voievod. Drept aceea împreună să strigăm: Slavă Ţie, Doamne, Cel ce ai dăruit alesului Tău unele ca acestea.

Slavă… Şi acum…, a Brâului

glas 4, Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi…

Prăznuieşte astăzi lumea cinstită punerea în raclă a veşmântului tău, o curată, şi cu dragoste cântă ţie: Bucură-te, Fecioară, ajutătoarea credincioşilor.

POLIELEUL: Robii Domnului…

MĂRIMURILE:

Stih 1: Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria.

Stihiră: Fericimu-te pe tine, Binecredinciosule Voievod Ştefane, că iubind pe Dumnezeu, credinţa ai apărat şi lăcaşuri sfinte ai zidit.

Altă stihiră: Veniţi, toţi iubitorii de Hristos, să lăudăm pe măritul Voievod Ştefan, zicând: pe marele apărător al creştinătăţii.

Stihuri:

2. Fulgerele Lui au luminat lumea.
3. Că a întărit lumea care nu se va clinti.
4. În tot pământul a ieşit vestirea lor şi la marginile lumii cuvintele lor.
5. Vestiţi printre neamuri mărirea Lui şi la toate popoarele minunile Lui.
6. Supus-a popoarele nouă şi neamurile sunt sub picioarele noastre.

După Polieleu, Sedelna glas 8:

Podobie: Pre înţelepciunea….

Cu puterea credinţei întărindu-se Dreptcredinciosul Voievod, cu vrednicie creştinească a purtat pe umerii săi Crucea lui Hristos. Nici necazurile vieţii, nici amărăciunea ispitelor şi nici durerea rănilor nu i-au slăbit râvna şi dragostea pentru apărarea credinţei şi a ţării. Povăţuitor prea luminat având pe Sfântul Daniil Sihastrul, a luptat cu vitejie, biruind prin Cruce pe toţi vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi. Drept aceea, cu bucurie să strigăm: Slavă Ţie, Doamne, Care dai biruinţă celor ce cu dreaptă credinţă săvârşesc sfântă pomenirea lui.

Slavă… Şi acum… a Brâului, glas 4:

Podobie: Cel ce Te-ai înălţat…

Izvoarele tămăduirilor, Născătoare de Dumnezeu, care ies din preacinstita raclă a acoperământului tău ca din Eden, adapă faţa pământului, vărsând daruri celor ce te cinstesc pe tine cu credinţă. Pentru aceasta te lăudăm şi, cu credinţă, te slăvim, şi, cu mulţumită, te cântăm pururea: Bucură-te, ceea ce eşti singura nădejde a celor ce te laudă!

Antifonul întâi al glasului 4

Prochimen, glas 4

Înălţat-am pe cel ales din poporul Meu; aflat-am pe David sluga Mea, cu untdelmn sfânt al Meu l-am uns pe el.

Stih: Pentru aceasta Te-a uns pe Tine, Dumnezeul Tău cu untdelemnul bucuriei, mai mult decât pe părtaşii Tăi.

Toată suflarea…

Evanghelia de la Utrenia Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena (Ioan X, 9-16):
Zis-a Domnul: Eu sunt uşa…

Psalmul 50

Slavă…, glas 2

Pentru rugăciunile Binecredinciosului Tău Ştefan, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.

Şi acum…,

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.

Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta…

Stihira, glas 6

Pomenirea Binecredinciosului Voievod Ştefan, ca nişte mir prea sfânt, s-a revărsat astăzi peste noi toţi, care cu dragoste îl cinstim, pentru credinţa cea dreaptă, roditoare de fapte bune: zidind biserici, ajutând pe cei săraci şi mulţumind lui Dumnezeu pentru toate bunătăţile primite prin bunătatea Sa.

CANOANELE

Se pun: al Născătoarei de Dumnezeu pe 6, din Minei,
al Binecredinciosului Voievod Ştefan pe 8.

Al Născătoarei de Dumnezeu:
Cel dintâi cu irmosul pe 6, alcătuire a lui Iosif.
Cântarea 1, glas 4:

Canonul Binecredinciosului Voievod Ştefan

Cântarea 1, glas 8

Irmos: Apa trecând-o ca pe uscat…

Din copilărie iubind pe Dumnezeu, dreapta credinţă ai apărat, fericite Ştefane, biruind pe vrăjmaşi cu puterea lui Dumnezeu.

Dragostea de ţară şi dreapta credinţă le-ai primit de la mama ta, mărite Voievod, iar râvna pentru apărarea lor de la tatăl tău, Bogdan, ai învăţat-o.

Slavă…

Moartea nedreaptă a tatălui tău te-a făcut să lupţi pentru dreptate şi să iei cârma ţării, pe care ai condus-o cu înţelepciune şi iubire de oameni, apărând vitejeşte, cu puterea lui Dumnezeu, glia românească şi credinţa creştină.

Şi acum…

Ceea ce eşti uşă a dumnezeiescului Răsărit, deschide-mi uşile pocăinţei şi din uşile păcatului celui de moarte purtător, cu mijlocirea ta, scapă-mă, Stăpână.

Catavasie: Deschide-voi gura mea…

Cântarea a 3-a

Irmos: Doamne, Cel ce ai făcut…

Multe ai pătimit în viaţa ta, Binecredinciosule Voievod: rana nevindecată de la picior, moartea celor din neamul tău, ura necredincioşilor şi multe alte suferinţe; dar nici una dintre ele nu te-au despărţit de dragostea lui Hristos Dumnezeu.

Luând aminte la cuvintele apostolului: „Vouă vi s-a dăruit, pentru Hristos, nu numai să credeţi în El, ci să şi pătimiţi pentru El”, cu neclintită statornicie le-ai împlinit, Sfinte Ştefane.

Slavă…

Ştiind că lauda creştinilor este Crucea lui Hristos, pe aceasta ai avut-o armă nebiruită, în luptele cu potrivnicii credinţei creştine, pe care biruindu-i, laudă neîncetată lui Dumnezeu ai adus, zidind biserici şi mănăstiri, frumoase cetăţi ale dreptei credinţe.

Şi acum…

Din sfinţita vieţuire căzând eu, Preacurată, m-am asemănat necuvântătoarelor şi osândit de tot m-am făcut. Ceea ce ai născut pe Judecătorul, de toată judecata scapă-mă şi mă miluieşte.

Sedelna, glas 8

Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul…

Cu ce laude vom încununa îndeajuns pomenirea măritului Ştefan, cel ce pururea ne povăţuieşte cu pilda vieţii sale la smerenie şi pocăinţă, căci el a zis după înfrângerea de la Războieni: „Creştinii au fost biruiţi de păgâni cu voia lui Dumnezeu, ca să mă pedepsească pentru păcatele mele şi lăudat să fie numele Lui”. Aceste cuvinte, punându-le în inimile noastre, să ne învăţăm a mulţumi lui Dumnezeu pentru toate şi cu umilinţă să ne mărturisim păcatele, pentru a lua iertare de la Hristos, Dumnezeul nostru.

Slavă… Şi acum… a Brâului
glas 4, Podobie: Cel ce Te-ai înălţat…

Izvoarele tămăduirilor, Născătoare de Dumnezeu, care ies din preacinstita raclă a acoperământului tău ca din Eden, adapă faţa pământului, vărsând daruri celor ce te cinstesc pe tine cu credinţă. Pentru aceasta te lăudăm şi, cu credinţă, te slăvim, şi, cu mulţumită, te cântăm pururea: Bucură-te, ceea ce eşti singura nădejde a celor ce te laudă!

Cântarea a 4-a

Irmos: Auzit-am, Doamne, taina…

Înălţând biserici în ţară şi peste hotare, cu bucurie ai cântat lui Dumnezeu: „Cât este de bine şi cât e de frumos să locuiască fraţii împreună”. Pentru aceasta cu credinţă te lăudăm.

Cu creştinească dragoste te-ai îndreptat către mănăstirile din Sfântul Munte Athos, dându-le cele trebuitoare pentru a-şi redobândi frumuseţea şi trăinicia cea dintâi.

Slavă…

Iubind podoaba Casei lui Dumnezeu, te-a sfinţit pe tine Părintele luminilor, şi dorind să te împărtăşeşti pururea din binecuvântarea sfintelor rugăciuni, acum neîncetat eşti pomenit în ceata ctitorilor preafericiţi, pentru faptele dragostei tale creştineşti.

Şi acum…

Luminează sufletul meu cel întunecat de păcate, ceea ce ai născut pe Soarele dreptăţii, pururea Fecioară.

Cântarea a 5-a

Irmos: Mânecând strigăm Ţie…

Iubitor al rugăciunii fiind tu, pe aceasta pe buze şi în inimi ai avut-o pururea, pentru aceasta Dumnezeu ascultându-te, ţi-a dăruit biruinţă asupra vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi, Voievodule.

Sprijinitori ai luat în rugăciunile tale către Dumnezeu pe cuvioşii părinţi şi ceata preoţilor, înălţând împreună cu ei biserici şi mănăstiri, pe care le-ai înzestrat cu cele de trebuinţă.

Slavă…

Dragostea de rugăciune şi post de la mama ta, Maria Doamna, ai învăţat-o, încredinţat fiind că biruinţa asupra vrăjmaşilor creştinătăţii numai prin acestea, cu ajutorul lui Dumnezeu, este dobândită.

Şi acum…

Sufletul meu, cel ce prin îndemnarea şarpelui cu desfătări trupeşti întinat s-a făcut, curăţeşte-l Fecioară Preacurată.

Cântarea a 6-a

Irmos: Rugăciunea mea voi vărsa…

Văzând mulţimea duşmanilor ce se oştesc împotriva ţării tale şi a dreptei credinţe, ţi-ai pus nădejdea în Dumnezeu, întărit fiind în lupte de Sfinţii Mari Mucenici Gheorghe, Dimitrie şi Procopie.

Cu semnul Sfintei Cruci şi cu icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe însemnând steagurile oştirii tale, ai biruit pe toţi potrivnicii ţării şi ai credinţei neamului creştinesc.

Slavă…

Porunca iubirii şi a iertării vrăjmaşilor te-ai ostenit a o împlini iertând pe tătarul Oană şi cu aceeaşi iubire şi iertare ai chemat în ţară pe Mihu, alungând din inima ta toată ura şi mânia, dând uitării relele pricinuite de ucigaşii tatălui tău.

Şi acum…

Vindecă inima mea cea bolnavă şi rănită cumplit cu muşcarea celui viclean, Fecioară, şi mă învredniceşte vindecării şi mă miluieşte pe mine cel ce nădăjduiesc întru tine, cu rugăciunile tale, Preacurată.

CONDAC, glas 1

Iubind pe Dumnezeu cu adevărat, slăvite Ştefane, sfinte biserici şi mănăstiri ai înălţat; pe cei săraci ai ajutat şi pe cei greşiţi i-ai iertat. Pentru aceste fapte ale tale, Dumnezeu te-a înzestrat cu înţelepciune şi putere ca să biruieşti pe vrăjmaşii ţării tale şi ai credinţei creştineşti. Drept aceea, te cinstim şi părinte te numim.

ICOS

Pe tine, Sfinte Ştefane Voievod, te laudă mulţimea cetăţilor, ce ţi-au fost scut de apărare în lupta cu vrăjmaşii ţării şi ai dreptei credinţe: de tine pomenesc sfintele locaşuri de închinare, ca nişte făclii de Înviere şi candele ale Duhului Sfânt; pe tine mulţimile călugărilor, împreună cu toţi rugătorii Bisericii dreptmăritoare, te cheamă stăruitor în sfintele lor rugăciuni, ca pe cel ce ai iubit podoaba Casei lui Dumnezeu, dăruind cele trebuincioase Bisericii, prin care Se slăveşte Dumnezeu, Cel ce dă înţelepciune, putere şi biruinţă celor ce se tem de El.

Sinaxar

Întru această lună, iulie, în 2 zile
pomenirea Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt

„Fericiţi cărora s-au iertat fărădelegile şi cărora s-au acoperit păcatele. Fericit bărbatul, căruia nu-i va socoti Domnul păcatul, nici nu este în gura lui vicleşug”. (Ps. 31, 1-2)

Unul dintre aceşti fericiţi, a fost măritul Voievod Ştefan cel Mare al Moldovei (1457-1504), pe care poporul l-a numit şi „cinstit, bun, mare şi sfânt”. „Bun”, pentru faptele sale de milostenie şi iertarea celor greşiţi; „mare”, pentru iscusinţa cu care a condus ţara cu dreptate, întrucât prin el Dumnezeu a pedepsit pe cei lacomi şi trădători; „sfânt”, pentru luptele sale de apărare a întregii creştinătăţi, cât şi pentru numărul mare de biserici şi mănăstiri pe care le-a zidit şi înzestrat cu cele necesare spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea credincioşilor.

Marele Voievod Ştefan al Moldovei a fost fiul binecredincioşilor creştini Voievodul Bogdan al II-lea şi Doamna Maria-Marina Oltea. Încă din copilărie a arătat o dragoste deosebită faţă de ţară şi credinţa strămoşească. Urcarea sa pe tronul Moldovei a urmat după vremuri tulburi de luptă pentru domnie.

Pe Câmpia Dreptăţii este întâmpinat de mulţimea poporului, în frunte cu Mitropolitul Teoctist, în ziua de 12 aprilie, anul mântuirii 1457. Întrebând poporul adunat dacă este cu voia tuturor să le fie domn, i s-a răspuns într-un glas: „Întru mulţi ani de la Dumnezeu să domneşti”. Şi a domnit, precum ştim, 47 de ani, 2 luni şi 3 săptămâni, luptând pentru apărarea hotarelor ţării şi a credinţei strămoşeşti, a întregii creştinătăţi, zidind cetăţi militare, dar şi cetăţi ale sufletului, adică multe biserici şi mănăstiri. În toate câte le făcea arăta dragoste, dreptate şi mărinimie, neuitând nici o clipă pe vitejii oşteni, pe cei săraci şi suferinzi, răsplătind şi ajutând pe toţi cu neţărmurită dragoste părintească.

Deşi a fost încercat de numeroase suferinţe: rana de la picior căpătată în lupta de la Chilia, moartea a patru copii şi a două soţii, trădarea unor sfetnici şi multe războaie, nu şi-a pierdut niciodată nădejdea în Dumnezeu, ci şi-a purtat crucea vieţii sale cu răbdare creştinească, luptând cu dârzenie şi neîntrecută iscusinţă împotriva duşmanilor ţării şi ai credinţei.

De aceea, istoria mărturiseşte că evlaviosul Ştefan Vodă a trăit nu pentru sine, ci pentru ţara şi credinţa întregului popor. El aducea mulţumiri şi laudă lui Dumnezeu, nu numai atunci când biruia, ci şi atunci când era biruit, fiind pentru noi un mare dascăl al pocăinţei.

Fericitul Voievod a luptat pentru apărarea întregii creştinătăţi, chemând la luptă sfântă pe cârmuitorii creştini ai Europei prin scrisoarea sa din ianuarie 1475, din care, pentru frumuseţea şi valoarea ei duhovnicească, redăm acest text:

„Prealuminaţilor, preaputernicilor şi aleşilor domni a toată creştinătatea, cărora această scrisoare a noastră va fi arătată sau de care ea va fi auzită. Noi Ştefan Voievod din mila lui Dumnezeu, Domn al Ţării Moldovei, mă închin cu prietenie vouă tuturor cărora vă scriu şi vă doresc tot binele şi vă spun domniilor voastre că necredinciosul împărat al turcilor a fost de multă vreme şi este încă pierzătorul întregii creştinătăţi şi în fiecare zi se gândeşte cum ar putea să supuie şi să nimicească toată creştinătatea. De aceea facem cunoscut domniilor voastre că pe la Boboteaza trecută, mai sus numitul turc a trimis în ţara noastră şi împotriva noastră o mare oştire în număr de 120.000 de oameni, al cărui căpitan de frunte era Soliman Paşa. Auzind şi văzând noi acestea, am luat sabia în mână şi cu ajutorul Domnului Dumnezeului nostru Atotputernic, am mers împotriva duşmanilor creştinătăţii şi i-am biruit, pentru care lăudat să fie Domnul Dumnezeul nostru. Auzind despre acestea, păgânul împărat al turcilor îşi puse în gând să-şi răzbune şi să vie, în luna mai, cu capul său şi cu toată oştirea sa împotriva noastră şi să supuie ţara noastră care e o parte creştinească şi pe care Dumnezeu a ferit-o până acum. Dacă această poartă, care e ţara noastră, va fi pierdută, atunci creştinătatea va fi în mare primejdie. De aceea ne rugăm de domniile voastre să ne trimiteţi pe căpitanii voştri împotriva duşmanilor creştinătăţii până mai este vreme, fiindcă turcul are acum mulţi potrivnici şi din toate părţile are de lucru cu oamenii ce-i stau împotrivă cu sabia în mână. Iar noi, din partea noastră, făgăduim pe credinţa noastră creştinească şi cu jurământul domniei noastre că vom sta în picioare şi ne vom lupta până la moarte pentru legea creştinească, noi cu capul nostru. Aşa trebuie să faceţi şi voi, pe mare şi pe uscat, după ce cu ajutorul lui Dumnezeu Cel Atotputernic noi i-am tăiat mâna dreaptă. Deci fiţi gata fără întârziere”.

Ştefan cel Mare a pus biruinţele în luptele purtate nu pe seama iscusinţei sale, ci a voii şi puterii lui Dumnezeu. Pentru credinţa şi smerenia sa, Dumnezeu i-a dat putere, înţelepciune, „har”, cum spune cuvântul Sfintei Scripturi (Iacov 4, 6).

Ştefan cel Mare a fost nu numai un apărător al credinţei creştine în luptele sale cu turcii şI tătarii, ci el a fost şi un mărturisitor al ei prin numărul mare de biserici ridicate cu purtarea sa de grijă, prin înzestrarea lor cu cele necesare slujbelor şi obştei călugărilor, care împleteau rugăciunile de zi şi de noapte cu lucrul mâinilor şi cultura minţii.

Ştefan cel Mare a zidit biserici şi mănăstiri nu numai în Moldova, ci şi în Muntenia şI Transilvania, mărturisind prin aceasta conştiinţa unităţii de credinţă şi neam. De asemenea şi la muntele Athos, unde pericolul otoman ameninţa tot atât de mult Ortodoxia, a înălţat, înnoit şi înzestrat mai multe biserici şi mănăstiri, între care la loc de cinste stă mănăstirea Zografu. Pe toate aceste sfinte lăcaşuri, Ştefan cel Mare le-a înălţat ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru biruinţele purtate în lupta cu duşmanii creştinătăţii, cât şi pentru cinstirea şi pomenirea celor căzuţi în luptele cu duşmanii credinţei neamului. Pentru aceasta, poporul l-a cinstit numindu-l „cel Sfânt”.

Ştefan cel Mare a fost un om al pocăinţei şi al rugăciunii: el a simţit permanent nevoia să se roage, să se încredinţeze, el şi familia sa, împreună cu cei vii şi cu cei morţi, rugăciunilor părinţilor sfinţiţi din sfintele biserici ctitorite de el, pe care-i numea „rugătorii noştri”. „Să ne cânte nouă şi Doamnei Maria”, cerea călugărilor şi egumenului din Mănăstirea Neamţ, „în fiecare miercuri seara un parastas, iar joi o liturghie până în veac, cât va sta această mănăstire”.

Viaţa de rugăciune personală a lui Ştefan cel Mare ne este arătată şi de cele trei icoane unite, numite triptic: Mântuitorul, Maica Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul, păstrate până astăzi în Mănăstirea Putna, împreună cu o cruce, pe care slăvitul Voievod le purta la el permanent în călătorii şi mai ales în bătălii. Ştefan cel Mare şi Sfânt însoţea rugăciunea cu postul, înainte de a începe lupta cu duşmanii credinţei şi ai neamului şi după biruinţă, aşa cum aminteşte cronicarul că a făcut-o la Vaslui: „Cu toţii s-au legat a posti patru zile cu pâine şi apă”.

Ştefan cel Mare unea rugăciunea nu numai cu postul, ci şi cu fapta bună a milosteniei şi a dragostei creştine. Astfel, înzestra familiile tinere de curând căsătorite, cu cele necesare unei gospodării, pământ şi vite; nu uita niciodată pe vitejii luptători în atâtea războaie, arătând o deosebită purtare de grijă faţă de cei rămaşi cu infirmităţi, cum aminteşte tradiţia de Burcel, cel rămas fără o mână, căruia îi dăruieşte o pereche de boi, car şi plug, pentru a se putea gospodări singur, pentru a nu mai fi silit să-şi are pământul în zi de sărbătoare cu boi şi plug de împrumutat de la boieri.

Marele Voievod a fost deopotrivă om al dreptăţii şi al iubirii creştineşti, al iertării duşmanilor săi care au dat dovadă de căinţă pentru greşelile săvârşite: „Te-am iertat, scrie măritul Voievod lui Mihu, şi toată mânia şi ura am alungat-o cu totul din inima noastră. Şi nu vom pomeni niciodată în veci, cât vom trăi, de lucrurile şi întâmplările petrecute, ci te vom milui şi te vom ţine la mare cinste şi dragoste, deopotrivă cu boierii cei credincioşi şi de cinste”.

Întreaga sa viaţă Ştefan cel Mare a trăit sub povaţa permanentă a părintelui său duhovnicesc, Sfântul Daniil Sihastrul, căruia i-a arătat toată ascultarea şi cinstea cuvenită.

Acest fericit Voievod a cunoscut mai dinainte ceasul morţii, aşa cum este dat de Dumnezeu tuturor celor care au trăit viaţa cu adevărat creştineşte: „Iar când au fost aproape de sfârşenia sa, scrie cronicarul, chemat-au vlădicii şi toţi sfetnicii săi, boierii cei mari şi alţii, toţi câţi s-au prilejuit, arătându-le cum nu vor putea ţine ţara cum a ţinut-o el”. Cum vedem, grija pentru binele ţării şi al credinţei străbune o poartă în inima sa până în ceasul morţii. Cronicile vechi mai pun în gura măritului Voievod şi aceste cuvinte înainte de moarte: „Doamne, numai Tu singur ştii ce a fost în inima mea. Nici eresurile cele înşelătoare, nici focul vârstei tinereşti n-au putut a mă sminti, ci am întărit pe piatra care este Însuşi Hristos, pe a Cărui Cruce de-a pururi îmbrăţişată la piept ţinând, viaţa mea am închinat-o nesmintită printr-însa la Părintele veacurilor, prin care pe toţi vrăjmaşii am gonit şi înfrânt”.

Ştefan cel Mare „s-a strămutat la lăcaşurile de veci” la 2 iulie 1504 şi a fost îngropat în biserica Mănăstirii Putna, fiind plâns de întreg poporul, cum consemnează cronicarul: „iar pe Ştefan Vodă l-a îngropat ţara cu multă jale şi plângere în mănăstire în Putna care era de dânsul zidită. Atâta jale era de plângeau toţi ca după un părinte al său, căci cunoşteau toţi că s-au scăpat (păgubit) de mult bine şi multă apărătură”. A fost plâns de întreg poporul şi de tot pământul Moldovei, cum se spune şi azi în cântarea populară: „Plânge dealul/ Plânge valea/ Plâng pădurile bătrâne/ Şi norodu-n hohot plânge/ Cui ne laşi pe noi, Stăpâne?”.

Ştefan a rămas nemuritor în inimile noastre; îl simţim cu toţii, mai ales atunci când ne aflăm în faţa mormântului său de la Putna şi în faţa icoanei sale, insuflându-ne aceeaşi dragoste de ţară şi credinţă strămoşească; îl simţim alături de noi la bucurii şi mai ales la durere, în vreme de năvălire a necazurilor asupra noastră.

Binecredinciosul Voievod a avut întotdeauna credinţa că Mântuitorul Iisus Hristos va mijloci la Judecata de Apoi şi va răsplăti pe toţi acei care şi-au jertfit viaţa pentru credinţă şI apărarea hotarelor ţării.

La mormântul său străjuieşte, de la moartea sa până astăzi, o candelă permanent aprinsă, dovedindu-se prin aceasta cinstirea de care s-a bucurat de-a lungul veacurilor din partea întregului popor, care dintotdeauna l-a venerat ca pe un sfânt, apărător al creştinătăţii, după cum se vede şi în pictura bisericii Mănăstirii Dobrovăţ (Jud. Iaşi), ultima sa ctitorie, pictată nu la mult timp după moartea sa.

De aceea trecerea lui în rândul sfinţilor prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 20 iunie, anul mântuirii 1992, este împlinirea unei fapte bineplăcute lui Dumnezeu şi potrivită cu evlavia poporului dreptcredincios. El este o icoană de lumină pentru tot poporul dreptcredincios, un ocrotitor al ctitorilor de locaşuri sfinte şi al celor care luptă pentru biruinţa Crucii şi a iubirii lui Hristos pentru oameni.

Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Cântarea a 7-a

Irmos: Tinerii evrei în cuptor…

Întărindu-te cu postul şi cu rugăciunea, neclintit ai stat de strajă la poarta creştinătăţii, Ţara Moldovei, biruind pe duşmanii ei şi ai credinţei dreptmăritoare.

Dragostea creştinească şi dreptatea ţi-au fost călăuze vieţii. Drept aceea, pe săraci cu bunătate i-ai miluit şi pe oştenii luptători după dreptate i-ai răsplătit.

Slavă…

Ca un nou David te-ai arătat în luptă cu cei răi şi vicleni, pe care Dumnezeu prin tine i-a pedepsit după dreptate, aducând prin aceasta pace ţării tale şi dreptei credinţe întărire.

Şi acum…

De bună voia mea greşind şi robindu-mă cu netrebnice obiceiuri, la milostivirea ta cea obişnuită alerg acum; miluieşte-mă pe mine cel deznădăjduit, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu.

Cântarea a 8-a

Irmos: De şapte ori cuptorul…

Statornic în nădejdea învierii şi a vieţii veşnice, gândul morţii pururea l-ai avut în inima ta, Sfinte Ştefane Voievod, pregătindu-te cu fapte bune, ca să dai răspuns bun la înfricoşătoarea judecată a lui Hristos, Căruia I-ai cântat: Bine eşti cuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri.

Stăpânit cu totul de credinţa în învierea morţilor, ai împodobit mormintele părinţilor tăi, cerând de la Dumnezeu iertarea păcatelor şi mântuire.

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Crezând şi rostind cu Apostolul „Pentru mine viaţa este Hristos, iar moartea un câştig”, în viaţă fiind, ţi-ai pregătit mormântul, pe a cărui lespede ai pus să se scrie teologhisirea că „la veşnicile locaşuri te-ai strămutat”, unde te rogi neîncetat pentru noi şi împreună cu toţi sfinţii cânţi: Bine eşti cuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri.

Şi acum…

Ochii sufletului meu cei orbiţi de multe călcări de poruncă, luminează-i de Dumnezeu Născătoare, împacă mintea mea, rogu-mă şi inima mea cea tulburată cu desfătări de multe feluri rogu-mă şi mă miluieşte pe mine cel ce strig: Preoţi, binecuvântaţi, popoare, preaînălţaţi pe Hristos în veci!

Cântarea a 9-a

Irmos: Spăimântatu-s-a de aceasta…

Înălţând biserici multe, drept mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru biruinţele pe care ţi le-a dat asupra duşmanilor dreptei credinţe, ai pus să se zugrăvească în ele chipurile sfinţilor, ştiind că prin ei se adevereşte pogorârea lui Dumnezeu la noi şi înălţarea noastră la cele cereşti.

Sfintele icoane ce împodobesc sfintele locaşuri de închinare, înălţate de tine, slăvite Ştefane, arată frumuseţea duhovnicească a omului îndumnezeit pe care privindu-le şi cinstindu-le cu evlavie, în dreapta credinţă ne întărim.

Slavă…

Frumuseţea chipurilor sfinţilor zugrăviţi în sfintele tale biserici arată lucrarea Duhului Sfânt, Care dă har binecredincioşilor creştini prin Sfintele Taine şi rugăciuni ale Bisericii dreptmăritoare; pentru aceea pe tine, slăvite Ştefane, cu bucurie te lăudăm şi te cinstim după cuviinţă.

Şi acum…

Pe Împăratul şi Ziditorul tuturor zămislindu-L, L-ai născut Fecioară şi iată acum, ca o împărăteasă, stai de-a dreapta Lui, Curată. Pentru aceasta te rog să mă izbăveşti de partea cea de-a stânga, în ceasul judecăţii mele şi să mă numeri cu oile cele de-a dreapta.

LUMINÂNDA, glas 2

De Dumnezeu ai fost rânduit să cârmuieşti Moldova, slăvite Ştefane, cu dreptate şi cu dragoste, ca un părinte adevărat; şi luând înţelepciune de la Dumnezeu, cu puterea Crucii ai biruit pe vrăjmaşii cei văzuţi şi cei nevăzuţi.

Slavă… Şi acum… a Brâului

Podobie: Lumina cea neschimbată…

Tu ai înnoit şi firea şi vremea, Maică a lui Dumnezeu; că fără stricăciune este naşterea ta, fără stricăciune şi veşmântul tău, cu care acoperi cetatea ta şi întăreşti pe cei credincioşi.

LA LAUDE

Stihirile pe 6: 3 ale Brâului, glas 4

Ale Sfântului, glas 8:

Multă iubire de oameni ai arătat, Doamne, neamului nostru, dăruindu-ne pe Binecredinciosul Ştefan, domn şi părinte, căruia i-ai luminat mintea şi i-ai dat tărie braţului ca să poată birui, cu puterea Ta, pe vrăjmaşii săi. Pe acesta noi îl avem ocrotitor şi fierbinte rugător către Dumnezeu.

Cel ce împărăţeşte peste făptură, văzând bunătatea inimii tale, mărite Ştefane, te-a întrarmat cu pavăza Duhului Sfânt pentru a birui pe vrăjmaşi. Pentru aceea, cu glăsuire înaltă strigăm: slavă Ţie, Doamne, Cel ce ai dat biruinţă luptătorului Tău, Ştefan al Moldovei.

Bucură-te, Binecredinciosule, cel ce ai unit dreapta credinţă cu fapta cea bună; bucură-te, luptător neînfricat şi apărător al Bisericii lui Hristos; bucură-te, lauda românilor şi podoaba creştinătăţii; bucură-te, Sfinte Ştefane, Voievod preaînţelept.

Slavă…, glas 8

Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor, Cel ce cu daruri mari încununează pe vrednicii Săi slujitori, dintru înălţime ca pe Constantin oarecând, prin semnul Crucii, pe tine, Sfinte Ştefane, te-a călăuzit către biruinţă, pentru ca toţi creştinii să slăvească pe Cel ce ţi-a dat ţie putere şi te-a încununat.

Şi acum… a Brâului, glas 2

Gândul şi mintea curăţindu-ne, cu îngerii să prăznuim şi noi luminat, începând cântarea lui David, Fecioarei Mirese a Împăratului Hristos Dumnezeului nostru zicând: scoală-Te, Doamne, întru odihna Ta, Tu şi chivotul sfinţeniei Tale, că ai împodobit-o pe dânsa ca pe o cămară frumoasă, şi ai dăruit-o cetăţii Tale, Stăpâne, să o apere şi să o acopere de cei potrivnici, cu puternică tăria Ta, pentru rugăciunile ei.

Doxologia Mare
Ecteniile şi Otpustul
Ceasul întâi

LA LITURGHIE

Fericirile pe 8
4 de la Cântarea a 3-a a Brâului
şi 4 din Cântarea a 6-a a Sfântului

Apostolul Brâului (vezi 8 septembrie) Filipeni II, 5-11

Fraţilor, gândul acesta să fie în voi care era şi în Hristos Iisus, Care, Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o ştirbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, ci S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte pe cruce. Pentru aceea, şi Dumnezeu L-a preaînălţat şi I-a dăruit Lui nume, care este mai presus de orice nume, ca întru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cereşti şi al celor pământeşti, şi al celor de dedesubt. Şi să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatăl.

Apostolul din Fapte XXVI, 1 şi 12-20: În zilele acelea, Agripa regele…

Evanghelia Brâului (vezi 8 septembrie) Luca X, 38-42:

În vremea aceea, a intrat Iisus într-un sat, iar o femeie, cu numele Marta, L-a primit în casa ei. Şi ea avea o soră ce se numea Maria, care, aşezându-se la picioarele Domnului, asculta cuvântul Lui. Iar Marta se silea cu multă slujire şi, apropiindu-se, a zis: Doamne, au nu socoteşti că sora mea m-a lăsat singură să slujesc? Spune-i deci să-mi ajute. Şi răspunzând, Domnul i-a zis: Marto, Marto, te îngrijeşti şi pentru multe te sileşti; dar un lucru trebuie: căci Maria partea cea bună şi-a ales, care nu se va lua de la ea.

Evanghelia de la Ioan X, 1-9 (vezi la 21 mai, la Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena):
Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul…

Chinonicul
În tot pământul a ieşit vestirea lor, şi la marginile lumii cuvintele lor

Acatistul Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt

După obişnuitul început, se zic:

CONDACELE ŞI ICOASELE:

Condacul 1

Apărătorului creştinătăţii, Binecredinciosului Voievod al Moldovei, celui care cu dreptate şi cu dragoste a cârmuit poporul încredinţat lui de Dumnezeu, pilduitorului smereniei creştine şi al iertării celor ce i-au făcut rău, celui cinstit şi iubit ca un părinte, slăvitului Voievod să-i strigăm: Bucură-te, Sfinte Ştefane, Binecredincios Voievod şi apărător al creştinătăţii!

Icosul 1:

Pe părintele cel mai iubit al Moldovei, pe omul ales de Dumnezeu, pe cel ce a biruit duşmanii creştinătăţii şi viaţa şi-a pus-o în slujba lui Hristos, să-l lăudăm toţi credincioşii şi cu dragoste să-i cântăm:

Bucură-te, părinte iubit al Moldovei;
Bucură-te, întâiule în ceata voievozilor;
Bucură-te, om ales de Dumnezeu;
Bucură-te, izbăvitorule al poporului tău;
Bucură-te, biruitorul păgânilor;
Bucură-te, bucuria creştinilor;
Bucură-te, soarele Moldovei;
Bucură-te, lauda Sucevei;
Bucură-te, bărbăţia ostaşilor;
Bucură-te, biruitorul potrivnicilor;
Bucură-te, slugă bună şi credincioasă a lui Hristos;
Bucură-te, apărătorul creştinilor ortodocşi;
Bucură-te, Sfinte Ştefane, Binecredincios Voievod şi apărător al creştinătăţii!

Condacul al 2-lea:

Cu inima arzând de dragoste pentru Dumnezeu şi neamul tău, Sfinte Ştefane, te-ai arătat ca un trimis al Său poporului Moldovei. Şi venind ca un sol al binecuvântării de sus, urmând poveţelor Sihastrului Daniil, părintele tău, ţi-ai chivernisit neamul şi ţara şi i-ai făcut un suflet cu tine, evlavios şi puternic, pentru care cântăm: Aliluia!

Icosul al 2-lea:

Sfântă s-a arătat a fi adunarea de pe Câmpia Dreptăţii când Mitropolitul Teoctist împreună cu binecredincioşii creştini ai Moldovei, cereau să le fii domn. Şi după ce ai fost uns, au mulţumit Părintelui ceresc, iar noi, preţuind faptele tale, îţi cântăm aşa:

Bucură-te, inimă fierbinte pentru Dumnezeu;
Bucură-te, suflet din sufletul neamului tău;
Bucură-te, părintele celor năpăstuiţi;
Bucură-te, izbăvitorul celor robiţi;
Bucură-te, că de Dumnezeu ai fost rânduit;
Bucură-te, vlăstar din rădăcină muşatină;
Bucură-te, că poporul cu mare bucurie te-a primit;
Bucură-te, că părinte al lor te-au numit;
Bucură-te, că auzindu-ţi glasul toţi s-au veselit;
Bucură-te, că Domnului au mulţumit;
Bucură-te, că ai strălucit pe Câmpia Dreptăţii;
Bucură-te, că ai făcut Moldova Poartă a Creştinătăţii;
Bucură-te, Sfinte Ştefane, Binecredincios Voievod şi apărător al creştinătăţii!

Condacul al 3-lea:

Bucuratu-s-a Ţara Moldovei pentru soarele ce i-a răsărit, că i-ai întărit hotarele, zidind cetăţi cereşti şi pământeşti. Şi ca o slugă a lui Hristos, Sfinte Ştefane, ţi-ai adunat fiii sub aripile dreptei credinţe, slăvind pe Dumnezeu, Căruia Îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 3-lea:

Mare tulburare s-a făcut in inima duşmanilor Moldovei, mărite Ştefane, când stavilă ai pus nelegiuirilor ce apăsau poporul. Dar având nădejdea în Dumnezeu, nu te-ai înfricoşat de mânia lor, ci i-ai biruit, iar noi, pentru aceste fapte ale tale, te lăudăm aşa:

Bucură-te, nădejdea moldovenilor;
Bucură-te, întărirea creştinilor;
Bucură-te, purtătorule de grijă al celor săraci;
Bucură-te, că şi pe cei bogaţi i-ai îndreptat;
Bucură-te, folositorul celor necăjiţi;
Bucură-te, părtinitorul celor obidiţi;
Bucură-te, că dreptate şi milă ai împărţit;
Bucură-te, că tuturor toate te-ai făcut;
Bucură-te, că ai slobozit ţara de amara robie;
Bucură-te, că ai umplut inimile de bucurie;
Bucură-te, că nu te-au înfricoşat ameninţările păgânilor;
Bucură-te, că te-ai făcut pildă tuturor creştinilor;
Bucură-te, Sfinte Ştefane, Binecredincios Voievod şi apărător al creştinătăţii!

Condacul al 4-lea:

Ca ghimpele Apostolului Pavel, toată viaţa ai purtat rana primită la picior în lupta pentru eliberarea cetăţii Chilia, şi aceasta ţi-a fost spre a nu te mândri pentru marile daruri ce le-ai primit de la Hristos. Lăudăm astfel, părinte, răbdarea, credinţa şi faptele tale întru slava lui Dumnezeu, Căruia Îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

Întărirea Ţării Moldovei şi a dreptei credinţe a neliniştit pe Mahomed sultanul, Antihristul acelor vremuri, care punând gând rău asupra neamului tău, a trimis împotrivă mulţime de păgâni. Dar tu nu te-ai împuţinat sufleteşte, ci cu mare nădejde în Dumnezeu te-ai pregătit să-i înfrunţi. Iar noi, văzându-ţi vrednicia, îţi cântăm:

Bucură-te, eliberatorul Cetăţii Albe şi Chilia;
Bucură-te, că le-ai adus acestora bucuria;
Bucură-te, că asemenea Patriarhului Iacob rană în coapsă ai căpătat;
Bucură-te, că prin aceasta Apostolului Pavel te-ai asemănat;
Bucură-te, neînfricat ostaş al lui Hristos;
Bucură-te, luminat conducător de oşti;
Bucură-te, Voievod al Marelui Împărat;
Bucură-te, că Mahomed nu te-a spăimântat;
Bucură-te, stâlp neclintit al răbdării;
Bucură-te, că de bărbăţia ta poporul s-a minunat;
Bucură-te, că Hristos ţi-a fost pavăză şi scut;
Bucură-te, că numai de Dumnezeu te-ai temut;
Bucură-te, Sfinte Ştefane, Binecredincios Voievod şi apărător al creştinătăţii!

Condacul al 5-lea:

Ca un nou Ghedeon te-ai arătat, Sfinte Ştefane, învingând mulţimile păgânilor în mlaştinile Vasluiului, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, care S-a arătat a fi alături de tine, întunecând văzduhul şi cugetele lor, uşurându-ţi astfel biruinţa. Iar noi, văzând minunea aceasta, împreună cu tine cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea:

Patru zile de post şi rugăciune ai rânduit în toată Ţara Moldovei, Binecredinciosule Ştefane, drept mulţumire pentru biruinţa dobândită. Iar întreaga creştinătate, cunoscând că Dumnezeu a lucrat prin tine, atlet al lui Hristos te-a numit, aducându-ţi laude ca acestea:

Bucură-te, că tărie de la Hristos ai luat;
Bucură-te, căci cu lacrimi Domnului I-ai mulţumit;
Bucură-te, că în Moldova patru zile de post ai rânduit;
Bucură-te, că toată creştinătatea s-a bucurat;
Bucură-te, că faptelor tale toţi au râvnit;
Bucură-te, că Apusul vrednic conducător te-a numit;
Bucură-te, că papa Sixt te-a lăudat;
Bucură-te, că păgânătatea s-a întristat;
Bucură-te, că pe Soliman Paşa l-ai biruit;
Bucură-te, că grumazul lui Mahomed – Antihrist l-ai smerit;
Bucură-te, că mândria acestora tu o ai sfărâmat;
Bucură-te, ca începătorul răutăţii s-a ruşinat;
Bucură-te, Sfinte Ştefane, Binecredincios Voievod şi apărător al creştinătăţii!

Condacul al 6-lea:

Hristos ţi-a fost întărire, scăpare şi izbăvitor din toate răutăţile, că nu sufereau, mărite, vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi dragostea ta către Dumnezeu. Dar cu darul Său i-ai biruit şi drept mulţumire, ai zidit biserici şi mănăstiri mai multe decât numărul luptelor tale, în care necontenit se aduce laudă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea:

Patruzeci şi şapte de ani ai cârmuit Ţara Moldovei cu multă dragoste şi dăruire, neavând odihnă din partea duşmanilor. Prin multele războaie ce ai purtat, adevărat mărturisitor al credinţei te-ai arătat, iar oştenii tăi s-au făcut adevăraţi mucenici. Pentru vrednicia şi ostenelile tale, laudă şi mulţumire îţi aducem cântând:

Bucură-te, străjer neobosit al creştinilor;
Bucură-te, înfricoşat duşman al păgânilor;
Bucură-te, că începătorul răutăţii nu te-a biruit;
Bucură-te, că pe Antihrist cu crucea lui Hristos l-ai lovit;
Bucură-te, că atunci când Dumnezeu te-a smerit nu te-ai răzvrătit;
Bucură-te, că numai în braţul Lui ai nădăjduit;
Bucură-te, mărturisitorul credinţei;
Bucură-te, că pe oşteni dragostea de Dumnezeu i-ai învăţat;
Bucură-te, că pentru Acesta viaţa şi-au dat;
Bucură-te, că mucenici Domnului s-au făcut;
Bucură-te, că biserici ai zidit pe osemintele lor;
Bucură-te, că acestea ne sunt nepreţuit odor;
Bucură-te, Sfinte Ştefane, Binecredincios Voievod şi apărător al creştinătăţii!

Condacul al 7-lea:

Născătoarea de Dumnezeu, cea întru rugăciuni neadormită, din copilărie te-a ocrotit, şi cinstindu-o ca pe Maica Vieţii, ai avut-o acoperământ. Iar în încercările tale ţi-a fost de-a pururea mijlocitoare către Preamilostivul Dumnezeu, Căruia Îi cântăm şi noi: Aliluia!

Icosul 7

Vrând să arăţi recunoştinţa pentru facerile de bine primite, ai pus să se zidească biserici şi mănăstiri în cinstea Maicii lui Dumnezeu, pe care le-ai împodobit cu icoane ale preacinstitului ei chip, căruia şi noi cu dragoste ne închinăm, iar pe tine, Mărite Ştefane, te lăudăm aşa:

Bucură-te, că pe Maica Domnului o ai cinstit;
Bucură-te, că sub acoperământul ei te-ai odihnit;
Bucură-te, că de vederea ei te-ai învrednicit;
Bucură-te, că Fecioara Maria a iubit mult poporul tău;
Bucură-te, că prin mijlocirile ei ai căpătat mila lui Dumnezeu;
Bucură-te, că prin fapte ţi-ai arătat dragostea faţă de ea;
Bucură-te, că mănăstirile cele mai frumoase în numele ei le-ai zidit;
Bucură-te, că în acestea chipul ei cu măiestrie s-a zugrăvit;
Bucură-te, că mănăstirea Putna Adormirii ei ai închinat;
Bucură-te, că în triptic icoană i-ai purtat;
Bucură-te, trandafir în grădina Maicii lui Dumnezeu;
Bucură-te, pururea rugător pentru neamul tău;
Bucură-te, Sfinte Ştefane, Binecredincios Voievod şi apărător al creştinătăţii!

Condacul al 8-lea

Ca stâlpul cel de foc ce povăţuia poporul ales în vremea lui Moise prin pustie, ţi s-a făcut ţie Sfânta Cruce a lui Hristos, Ştefane Voievod. Pe aceasta având-o semn de biruinţă şi armă puternică, ai învins puterea vrăjmaşilor, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea:

Fiind apărător al creştinătăţii, ai chemat, slăvite, de nenumărate ori în rugăciunile tale pe sfinţii mucenici, şi aceştia ţi s-au arătat, aducându-ţi în dar biruinţă de la Dumnezeu, iar noi te lăudăm aşa:

Bucură-te, al mucenicilor cinstitor;
Bucură-te, că de vederea lor te-ai învrednicit;
Bucură-te, că Sfântul Gheorghe ţi-a fost ocrotitor;
Bucură-te, că Sfântul Dimitrie în ajutor ţi-a venit;
Bucură-te, că pe Sfântul Procopie l-ai avut întăritor;
Bucură-te, al nevoinţei lor următor;
Bucură-te, că asemenea cu mucenicii pe Hristos ai mărturisit;
Bucură-te, că din Crucea Lui putere ai primit;
Bucură-te, că prin aceasta ai privit la Hristos;
Bucură-te, că marelui Constantin te-ai asemănat;
Bucură-te, că împreună cu mucenicii te-ai numărat;
Bucură-te, că sfinţii ajutor ţi-au dat;
Bucură-te, Sfinte Ştefane, Binecredincios Voievod şi apărător al creştinătăţii!

Condacul al 9-lea:

Te-ai veselit, mărite Voievod, împreună cu povăţuitorul tău iubit, Sfântul Daniil Sihastru, pentru că Dumnezeu a pogorât pe cei puternici şi a ridicat pe cei smeriţi. De aceea, drept jertfă de mulţumire ai înălţat Domnului altar sfânt, întru care să se aducă neîncetat laudă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea:

Duhovnic iscusit s-a dovedit a fi Sfântul Daniil, că înzestrat cu înainte-vedere a ştiut a te îndruma în acele vremuri la slujire sfântă, Voievodule Ştefane, şi tu, ascultător făcându-te, ai împlinit cu credincioşie cele ce Dumnezeu printr-însul îţi grăia, iar noi, fiii tăi, îţi aducem laude ca acestea:

Bucură-te, ucenic al Sfântului Daniil;
Bucură-te, al poruncilor lui împlinitor;
Bucură-te, că întru toate povaţă ai luat de la el;
Bucură-te, că Dumnezeu printr-însul ţi-a vorbit;
Bucură-te, că în necazuri te-a sprijinit;
Bucură-te, că după sfatul lui biserici şi mănăstiri ai zidit;
Bucură-te, că pe el l-ai cinstit ca sfânt;
Bucură-te, că l-ai avut mijlocitor către Dumnezeu;
Bucură-te, că de răzbunarea lui Mahomed el te-a prevenit;
Bucură-te, că rugăciunea lui în luptă te-a întărit;
Bucură-te, desăvârşit ascultător;
Bucură-te, de monahi iubitor;
Bucură-te, Sfinte Ştefane, Binecredincios Voievod şi apărător al creştinătăţii!

Condacul al 10-lea:

Multe mănăstiri din Sfântul Munte Athos ai ctitorit şi sprijinit, dându-le cele de trebuinţă la rezidirea şi înfrumuseţarea lor. Sfintele locaşuri din Constantinopol, Armenia şi Ţara Sfântă s-au bucurat de daniile tale, iar în Muntenia şi Transilvania cetăţi şi biserici ai înălţat, făcând pământul românesc grădină preafrumoasă a lui Dumnezeu, Căruia Îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 10-lea:

Biserica drept-slăvitoare nu s-a întărit niciodată mai mult ca în vremea ta, Sfinte Ştefane, că locaşuri sfinte ai zidit, împodobindu-le cu icoane făcătoare de minuni, cărţi de slujbă şi odoare. Iar acum, primeşte de la noi această cântare de mulţumire:

Bucură-te, întăritorul Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, al Bisericii străbune înnoitor;
Bucură-te, întâiule între ctitori;
Bucură-te, că din Mănăstirea Putna Ierusalim al neamului românesc ai făcut;
Bucură-te, că prin a ta grijă Voroneţul s-a zidit;
Bucură-te, că şi Mănăstirea Neamţului din temelii o a-i înnoit;
Bucură-te, ctitorul bisericii din Feleac;
Bucură-te, că pân-la apa Nistrului biserici ai înălţat;
Bucură-te, că între ctitori la Capriana eşti pomenit;
Bucură-te, miluitorul mănăstirilor din Muntele Athos;
Bucură-te, că mănăstirea Zograful cu daniile tale s-a împodobit;
Bucură-te, că această jertfă e bine plăcută lui Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Ştefane, Binecredincios Voievod şi apărător al creştinătăţii!

Condacul al 11-lea:

În pisanii şi scrisori te-ai numit rob al lui Hristos, înfrângerile le-ai pus pe seama păcatelor tale şi prin aceasta trufia o ai călcat. Iar Dumnezeu, privind la smerenia ta, slăvite, te-a îmbogăţit cu daruri sfinte, şi tu cu dragoste ai cântat: Aliluia!

Icosul al 11-lea:

Cu haina smereniei te-ai îmbrăcat, următorule al lui Hristos, şi pe această temelie ai pus-o tuturor faptelor bune. Greşiţilor iertare le-ai dăruit, pe cei din robie i-ai slobozit, răsplata după măsura slujirii ai împărţit şi aşa, cu dreptate ai domnit, iar noi te lăudăm aşa:

Bucură-te, plinitorul smereniei;
Bucură-te, că aceasta cumpană dreaptă ţi-a fost;
Bucură-te, că Hristos cu daruri sfinte te-a îmbrăcat;
Bucură-te, chip de creştinească făptuire;
Bucură-te, pildă de milostivire;
Bucură-te, că pe cei greşiţi ai iertat;
Bucură-te, îndurare neajunsă;
Bucură-te, izvor al dreptăţii;
Bucură-te, a robiţilor slobozire;
Bucură-te, că poporul te-a numit „cel Mare”;
Bucură-te, că din viaţă ca sfânt ai fost cinstit;
Bucură-te, că prin toate acestea ai strălucit;
Bucură-te, Sfinte Ştefane, Binecredincios Voievod şi apărător al creştinătăţii!

Condacul al 12-lea:

Deschizându-ţi inima la cuvintele apostolesti: „Pentru mine viaţa este Hristos şi moartea un câştig”, din vreme la Putna ţi-ai pregătit mormântul, în care după adormire aşezat fiind, cu bucurie te cinstim cântând: Aliluia!

Icosul al 12-lea:

Strămutându-te la lăcaşurile de veci, părintele şi duhovnicul tău, sfinţitul între ierarhi mitropolitul Gheorghe, cu sobor de preoţi şi binecredincioşii Moldovei, pe braţe te-au purtat spre Putna, cinstindu-te după cuviinţă. Iar noi te-am aflat neîncetat rugător către Dumnezeu şi de-a pururea ocrotitor, pentru care îţi cântăm unele ca acestea:

Bucură-te, părinte, că ceasul morţii mai dinainte l-ai ştiut;
Bucură-te, că sfârşit bun şi după lege ai avut;
Bucură-te, că la moarte testament sfânt ne-ai întocmit;
Bucură-te, că atunci şi stihiile te-au prohodit;
Bucură-te, că de noi nu te-ai despărţit;
Bucură-te, cel ce în ceata binecredincioşilor împăraţi sălăşluieşti;
Bucură-te, cel ce împreună cu sfinţii te veseleşti;
Bucură-te, că preamăreşti Sfânta Treime împreună cu ei;
Bucură-te, că prin minuni ne vii în ajutor;
Bucură-te, că te-ai arătat mult folositor;
Bucură-te, că în ziua prăznuirii tale la mormântul tău pe toţi ne uneşti;
Bucură-te, că în cer smeritele noastre rugăciuni le primeşti;
Bucură-te, Sfinte Ştefane, Binecredincios Voievod şi apărător al creştinătăţii!

Condacul al 13-lea:

O, iubitorule de Dumnezeu, Sfinte Ştefane, zideşte în inimile noastre altar sfânt, precum ai zidit atâtea biserici şi mănăstiri; biruieşte duhurile rele care ne războiesc, precum ai biruit mulţimile de păgâni; ocroteşte-ne cu rugăciunile tale şi cu darul cel dat ţie de Hristos precum ai ocrotit pe creştinii din vremea ta, ca împreună să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia, Aliluia, Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)

Apoi se zic iarăşi
Icosul 1: „Pe părintele cel mai iubit…” şi
Condacul 1: ” Apărătorului creştinătăţii…”

După aceea zicem aceste rugăciuni:

Rugăciunea întâi:

Sfinte Părinte Ştefane, al nostru apărător şi grabnic folositor, pleacă-te spre rugăciunea ce-o înălţăm către tine, noi, nevrednicii tăi fii. Cunoaştem îndrăznirea pe care ai dobândit-o prin multe osteneli către Bunul Dumnezeu, şi precum Acesta ţi-a ascultat rugăciunile, aşa auzi-ne şi pe noi în această zi când chemăm numele tău. Dă Bisericii pacea ce o ai râvnit, întăreşte credinţa slăbită de ispitele acestui veac, surpă eresurile, iar nouă tuturor luminează-ne calea mântuirii, ca împreună cu tine în locaşurile cele cereşti să ne bucurăm de-a pururi în veci. Amin.

Rugăciune la mormântul Sfântului Ştefan, Voievodul Moldovei şi apărătorul creştinătăţii:

Sfinte Mare Voievodule Ştefane, Părintele neamului românesc, primeşte această laudă pe care noi, nevrednicii urmaşi ai urmaşilor tăi, o aducem ţie cu umilinţă. Căci nu ne-am arătat destoinici a păzi întreagă sfântă moştenirea ta, lăsată nouă cu multă trudă şi credinţă tare. În vremea aceea, numai tu singur ai oprit cu ajutorul lui Dumnezeu mulţimile păgânilor la această Poartă a Creştinătăţii, iar acum, pleacă-te spre rugăciunea ce-o înălţăm la tine, ajută-ne împotriva celor care ne-au copleşit nu cu paloşul, ci cu viclenia şi minciuna. Şi precum atunci te-ai ridicat deasupra biruitorilor tăi când erai înfrânt, aşa ridică şi neamul tău deasupra potrivnicilor. Fii apărător şi grabnic folositor. Dă Bisericii Ortodoxe pacea ce o ai râvnit atât de mult. Întăreşte-ne credinţa slăbită de ispitele veacului acestuia. Surpă eresurile şi pe cei ce năvălesc asupra noastră, iar nouă, luminează-ne calea mântuirii, ca împreună cu tine să ne bucurăm în Patria cerească, lăudând pe Hristos Domnul nostru în vecii vecilor. Amin.

Paraclisul Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt

Preotul face începutul obişnuit: Binecuvântat este Dumnezeul nostru…

Strana: Împărate ceresc,
Sfinte Dumnezeule,
Preasfântă Treime,
Tatăl nostru.
Preotul: Că a Ta este împărăţia…
Strana: Doamne miluieşte (de 12 ori)

Slavă… Şi acum…

Veniţi să ne închinăm (de 3 ori)

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioşia Ta; auzi-mă întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viaţa mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morţii cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine şi inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Tins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoşat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-Ţi întoarce faţa Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineaţă mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmaşii mei, că la Tine alerg Doamne. Învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii. Pentru numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viaţă, întru dreptatea Ta, scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpeşte pe vrăjmaşii mei şi pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Şi iarăşi:

Auzi-mă, Doamne, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău.
Duhul Tău Cel bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii.

Slavă… Şi acum…
Aliluia (de trei ori)
Dumnezeu este Domnul (de trei ori)

Apoi: Troparul (glas 4)

La slujitorul lui Hristos cel preavrednic, apărătorul şi podoaba Moldovei, ca nişte robi, cu dragoste venind, să strigăm: Mare Voievodule, către Hristos Împăratul rugându-te pururea, pomeneşte-ne, Sfinte, împărăţiei veşnice făcându-ne părtaşi, unsul lui Dumnezeu, fericite Ştefane.

Slavă… acelaşi din nou sau cel al hramului.
Şi acum… al Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu.

Niciodată nu vom tăcea, de Dumnezeu Născătoare, a vesti noi nevrednicii puterile tale; că de nu ai fi stătut înainte, rugându-te pentru noi, cine ne-ar fi izbăvit dintru atâtea primejdii? Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? De la tine, Stăpână, nu ne vom depărta, că pe robii tăi pururea îi izbăveşti din toate nevoile.

Psalmul 50: Miluieşte-mă Dumnezeule…

Canonul (glas 8) al cărui acrostih este „Calea virtuţii nouă arat-o, Ştefane”

Cântarea întâia. „Apa trecând-o ca pe uscat”

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Cununile slavei celei cereşti, Sfinte Voievoade, ai luat de la Dumnezeu, Ştefane cel Mare al Moldovei, pe Care roagă-L mereu pentru robii tăi.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Al Domnului slavei viteaz ostaş, Ştefane slăvite, izbăveşte-ne şi acum, năvala vrăjmaşului gonind-o, către Hristos Împăratul rugându-te.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

La Domnul Puterilor mijlocind, Ştefane, trimite celor care te pomenesc tărie să calce, Voievoade, toată-ndrăzneala vicleană a şarpelui.

stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Eva dezlegatu-s-a de blestem, Maică a Vieţii, prin slăvită naşterea ta; şi eu dezlegare de păcate să dobândesc cu fierbinte solirea ta.

Cântarea a treia. „Doamne, Cela ce-ai înălţat bolta cea cerească”

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Arma dreptei credinţe ai mânuit, Ştefane, scutul şi tăria Moldovei, izbăvind pe norodul tău; ci şi acum, Fericite, din tot necazul şi boala izbăveşte-ne degrab cu mijlocirea ta.
stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Valul relei credinţe pe robii tăi, Ştefane, şi a necredinţei furtună ne-mpresoară cu vicleşug; ci apucând înainte şi mijlocind, înţelepte, la credinţa lui Hristos grabnic întoarce-ne.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Izbăvire şi sprijin şi ajutor, Ştefane, nouă ai fost dat, Voievoade, celor care te lăudăm; căci cu a Crucii putere, precum demult împăratul Constantin, ai biruit ceata păgânilor.

stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Rugătoare fierbinte către Hristos, Fiul tău, robii tăi te ştim, Preacurată Născătoare de Dumnezeu; ci şi acum mijloceşte, învrednicindu-ne, Maică, a râvni neîncetat căile Domnului.
Trimite, de Dumnezeu întăritule Voievoade, robilor tăi întărire şi linişte, învârtoşarea din suflet alungându-le.
Caută cu milostivire, de Dumnezeu Născătoare Prealăudată, spre necazul meu cel cumplit al trupului şi vindecă durerea sufletului meu.

Preotul zice ectenia: Miluieşte-ne pe noi Dumnezeule…
Tot acum preotul îi pomeneşte pe cei pentru care se face paraclisul.
Strana: Doamne miluieşte (de 12 ori)

Ecfonisul: Că milostiv şi iubitor de oameni…

Sedealna (glas 2) „Rugătoare caldă”

Ostaşule al lui Hristos întru tot slăvite şi sprijinul credincioşilor, cu durere venind acum la tine îţi strigăm: Fericite Ştefane, apucă înainte şi din primejdii izbăveşte-ne pe noi, cela ce grabnic ajuţi pe cei ce te laudă.

Cântarea a patra. „Auzit-am, Doamne, taina iconomiei”

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Tare-n lupte te-ai arătat, harul Crucii, Ştefane, întărindu-te; ci şi nouă cu puterea ei sufletul şi trupul întăreşte-ne.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Urâciunile patimii curăţeşte-mi, Ştefane, cu solirea ta căci cu râvnă casa Domnului ai împodobit-o, Voievodule.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Ţara ta, înţeleptule, ţi-ai păzit cu oastea cetei monahilor; ci rugându-te Stăpânului, şi acum pe robii tăi păzeşte-ne.

stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Izbăvirea numiţilor cu preasfântul nume al împăratului izbăveşte-mă de patimă, mijlocind, Stăpâna mea, la Fiul tău.

Cântarea a cincea. „Luminează-ne pe noi”

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Iară mijlocind Fericite, pentru robul tău, îmi risipeşte noaptea păcatelor, cel ce te bucuri de lumina Stăpânului.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Nu te depărta de la robul tău, ostaşule al lui Hristos, împăratul puterilor şi bărbăţie dăruieşte-mi, Voievodule.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Oaste de vrăjmaşi nevăzută ne înconjură, ci tu degrabă, Ştefane, scapă-ne, înţelepciune tuturor dăruindu-ne.
stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Unde vom afla izbăvire de primejdie, acoperirea ta neavând-o? Ci, o, Stăpână, de vrăjmaşi izbăveşte-ne.

Cântarea a şasea. „Rugăciune voi vărsa către Domnul”

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Arată-i biruitori pe robii tăi asupra oastei simţite, cu mintea, de Dumnezeu întăritule Sfinte căci cu puterea Crucii ai biruit pe urâtorii de Hristos agareni, Voievodule Ştefane.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Având noi a ta solire, Ştefane, întru ispite puternică armă, ţie strigăm: cel ce ai, Voievoade, într-ajutor Ceata Sfinţilor luptători, învredniceşte-ne pe noi a călca sfătuirea vicleanului.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Ruşinea fricii alung-o degrabă de la cei ce te roagă cântându-ţi, să nu ne temem porunceşte, slăvite, de-nfricoşarea vrăjmaşului nevăzut, ostaşule al lui Hristos, întărirea şi scutul creştinilor.

stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

A milei Vistierie, Stăpână, ai născut-o cea nedeşertată; ci şi pe noi miluieşte-ne, Maică, de a gheenei muncire scăpându-ne, ca pururea îţi lăudăm, Preacurată, mulţimea minunilor.

Trimite, de Dumnezeu întăritule Voievoade, robilor tăi întărire şi linişte, învârtoşarea din suflet alungându-le.

Curată, care prin cuvânt pe Cuvântul în chip netâlcuit L-ai născut în zilele din urmă, nu înceta rugându-L, ca una ce ai îndrăznire de maică.

Preotul pomeneşte cum s-a arătat după Cântarea a treia,
cu ecfonisul: Că milostiv…

Condacul (glas 2) „Cu ale sângiurilor tale”

Pe stâlpul cel neclătinat al credinţei, pe voievodul şi unsul lui Dumnezeu, pe Ştefan, ostaşul lui Hristos nebiruit, lăudându-l îi strigăm: din necazuri izbăveşte-ne cu ale tale rugăciuni.

Prochimenul (glas 4)
Înălţat-am ales din poporul Meu, cu untdelemn sfânt l-am uns pe dânsul.

stih: Supus-a popoare nouă, şi neamuri sub picioarele noastre.

Evanghelia.
Diaconul: Înţelepciune, drepţi.

Din Sfânta Evanghelie de la Ioan citire (X, 1-9).

Zis-a Domnul către iudeii ce veniseră la Dânsul: Amin, amin zic vouă: cela ce nu intră prin uşă în ocolul oilor, ci sare pe aiurea, acela fur este şi tâlhar. Iar cela ce intră prin uşă, păstor este al oilor. Acestuia portarul îi deschide şi oile ascultă de glasul lui, şi oile sale le cheamă pe nume şi le mână afară. Şi când le scoate afară pe toate ale sale, înaintea lor merge şi oile îi urmează lui, că ştiu glasul lui. Iar celui străin nu vor urma, ci vor fugi de el, că nu ştiu glasul străinilor. Această pildă le-a spus-o Iisus, dar ei n-au cunoscut ce erau acelea ce le grăia lor. Zis-a, deci, iară Iisus: Amin, amin zic vouă: Eu sunt uşa oilor. Toţi câţi mai înainte de Mine au venit furi sunt şi tâlhari, dar nu i-au ascultat pe ei oile. Eu sunt uşa; prin Mine de va intra cineva, se va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla.

Slavă… (glas 2)

Pentru rugăciunile Voievodului Tău, Milostive, curăţeşte mulţimea greşalelor noastre.

Şi acum…

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea greşalelor noastre.

Stihira (glas 6) „Toată nădejdea”

stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale şterge fărădelegea mea.

Nu ma încredinţa ajutorului omenesc, Preasfântă Stăpâna mea, ci primeşte cererea celui ce te roagă, că scârbele mă cuprind şi a răbda nu-s în stare săgetările dracilor; acoperământ nu am unde să alerg eu ticălosul, pururea fiind luptat, şi n-am mângâiere afară de tine, Stăpână a lumii, nădejdea şi paza credincioşilor; nu îmi trece rugăciunile, ci fă ce-mi este de folos.

Preotul zice: Mântuieşte, Dumnezeule, poporul Tău…
Strana: Doamne miluieşte (de 12 ori)

Ecfonisul: Cu mila…

Cântarea a şaptea. „Feciorii lui Israel, strămutaţi din Iudeea în Babilon”

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Te rugăm, Voievoade, mijloceşte la Domnul cu îndrăznirea ta, pe care-ai dobândit-o mulţime de biserici ridicându-I şi mănăstiri, să ne ridice pe noi din grija cea lumească.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Adierea cea lină a iubirii de oameni şi milosteniei pe care ai făcut-o, Ştefane fericite, toată lumea o a cuprins; ci risipeşte-ne cu ea a inimii împietrire.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Ocrotirea Moldovei, iubitorul podoabei casei Stăpânului, acoperă-ne pururi, Ştefane înţelepte, mijlocind către Dumnezeu, şi întăreşte şi acum credinţa ortodoxă.

stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Şi acum sufleteşte întăreşte-ne, Maică a Împăratului, să-nvingem, Preacurată, vicleana sfătuire şi puterea celui vrăjmaş, ca mântuiţi să lăudăm purtarea ta de grijă.

Cântarea a opta. „Pe Împăratul Ceresc”

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Tâmpla cerească o ai trecut, Voievoade, pentru aceasta solirile tale, Ştefane, la Domnul fierbinte ţi le cerem.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Edenul, Sfinte, îl moşteneşti de la Domnul, al lui Hristos iconom credincioase, Căruia te roagă pe robii tăi să-i ierte.

stih: Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Fără zăbavă către Stăpânul a toate, Voievoade, rugându-te, dă-ne mintea să o punem stăpână peste patimi.

stih: Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Adevărată de Dumnezeu Născătoare cunoscându-te eu, rătăcitul, calea mântuirii arată-mi, Preacurată.

stih: Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe El întru toţi vecii.

Pe Împăratul Ceresc, pe Care Îl laudă oştile îngereşti, lăudaţi-L şi preaînălţaţi-L întru toţi vecii.

Cântarea a noua. „Adevărată de Dumnezeu Născătoare”

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Nu-i trece cu vederea, Ştefane slăvite, ci pomeneşte-i pe robii tăi, ca un bun, că îţi cântăm, Fericite, cântare de laudă.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Evlavie în lupta cea duhovnicească de la Hristos, Voievoade, trimite-le celor ce luptele tale îţi cântă cu dragoste.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Cu Maica Preacurată, Ştefane slăvite, şi toată tabăra Sfinţilor luptători neîncetat către Domnul pe toţi pomeneşte-ne.

stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Cu dragoste de maică pe Domnul cuprinzându-L, de Dumnezeu Născătoare, neîncetat, pe robii tăi izbăveşte-i din toate nevoile.

Apoi: Cuvine-se cu adevărat… cu megalinariile Voievodului:

Bucură-te, marele domnitor al Ţării Moldovei, Voievoade al lui Hristos, care cu puterea Crucii, înţelepte, ai biruit păgânii, viteazule Ştefane.

Bucură-te, marele ziditor de sfinte lăcaşuri credincioşilor ortodocşi; bucură-te, chivot al milostivirii, ctitore al Putnei şi al Zografului.

Toată bântuiala vrăjmaşului, Ştefane slăvite, risipeşte-o de la noi, care, Fericite, a ta pomenire o săvârşim cu râvnă, o, Voievodule.

Precum împăratului Constantin, trei cruci, Voievoade, în văzduh ţi s-au arătat şi-ai biruit, slăvite, cu arma cea cerească oştirea păgânească, viteazule Ştefane.

Pe cei ce cu dragoste te cinstesc acoperă-i, Sfinte, cu al tău acoperământ, ostaşule vrednic al Domnului slavei, Ştefane Voievoade, scutul creştinilor.

Şi aceste două tropare ale Maicii Domnului:

Din tine, Născătoare de Dumnezeu, Dumnezeu Cuvântul întrupându-Se negrăit, covârşeşti, Fecioară, Oştirea cea Cerească; ţie, dar, îţi aducem cântare de laudă.

Cu toate oştirile îngereşti, cu Botezătorul, cu Apostolii cei slăviţi şi cu tot soborul Sfinţilor, Preacurată, Fiului tău te roagă toţi să ne mântuim.

Sfinte Dumnezeule…
Preasfântă Treime,
Tatăl nostru.

Preotul: Că a Ta este împărăţia…

Troparul (glas 5) „Pe Cuvântul Cel împreună fără de început”

De cununa cerească învrednicindu-te, împărăteşti, Voievoade, cu Împăratul Hristos, credinciosule ostaş, slăvite Ştefane, pentru aceasta şi pe noi, care pururi lăudăm cinstitele tale lupte, izbăveşte-ne, Fericite, de tot văzutul şi gânditul vrăjmaş.

Preotul zice ectenia: Miluieşte-ne pe noi, Dumnezeule…
Strana: Doamne miluieşte (de trei ori)
Încă ne rugăm pentru mila, viaţa, pacea…
Strana: Doamne miluieşte (de trei ori)
Încă ne rugăm să se păzească…
Strana: Doamne miluieşte (de 40 ori)
Auzi-ne pe noi, Dumnezeule…
Strana: Doamne miluieşte (de trei ori)
Preotul zice ecfonisul: Că milostiv…

Otpustul cel mic fără însă a zice Pentru rugăciunile…

Troparul (glas 2) „Când de pe lemn”

Tuturor ne ajuţi, Preacurată, celor ce venim cu credinţă la puternică mâna ta, neavând altundeva, păcătoşii, către Dumnezeu în primejdii şi întristări; mijlocitoare preabună, cei ce suntem gârboviţi de către multe greşeli; Maica Dumnezeului Preaînalt, la tine cădem cu toţii: din toată împresurarea izbăveşte-i pe robii tăi.

Şi acestea, acelaşi glas:

Stăpână, primeşte rugăciunile robilor tăi şi ne izbăveşte pe noi din toată nevoia şi necazul. Toată nădejdea mea spre tine o înalţ, Maica lui Dumnezeu, păzeşte-mă sub acoperământul tău.

Şi acest tropar (glas 1):

Pentru rugăciunile tuturor Sfinţilor Tăi, Doamne, şi ale Născătoarei de Dumnezeu, pacea Ta dă-ne-o nouă şi ne miluieşte pe noi, ca un singur îndurat.

Otpustul: preotul încheie, zicând „Pentru rugăciunile…”

SFINTE MOAŞTE

Mormântul Sfântului se află la Mănăstirii Putna, comuna Putna, judeţul Suceava (la 30 km nord-vest de Rădăuţi).

Sfântul Voievod Ștefan Cel Mare al Moldovei, (+2 iulie 1504)

Sfântul și fericitul voievod Ștefan cel Mare, pentru multele sale biruințe împotriva celor necredincioși, pentru multele sale mănăstiri și biserici pe care le-a zidit pe pământul Moldovei, ca și pentru evlavia și frica sa de Dumnezeu, a fost trecut de popor în ceata sfinților.

Apoi Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat la 20 iunie 1992, cu zi de prăznuire la 2 iulie.

Mormântul său adevărat se află în mijlocul naosului bisericii Mănăstirii Putna, ca semn al smereniei pentru sângele vărsat în multele sale războaie, ca toți cei ce intră și ies din biserică să pășească pe mormântul lui.

Iar piatra de mormânt din partea dreapta a gropniței este și ea cinstită de credincioși, căci aici se închină și-i săruta icoana fiecare pelerin care ajunge la Sfânta Mănăstire Putna.

SCRIERI

Istoria lui Ştefan cel Mare (Prefaţă)
Nicolae Iorga
(1871 – 1940)

În ziua de 2 iulie 1504 Ştefan-vodă cel Mare se stingea de o moarte blândă la Suceava, în desăvârşita pace măreaţă ce se boltea asupra întregei ţări pe stâlpii puternici ai biruinţelor sale.

Pentru cea din urmă oară porţile cetăţii se deschideau înaintea acelui ce luptase bărbăteşte cea mai grea din luptele sale. Boierii călări, în haine de urşinic şi aur, unii bătrâni ca şi stăpânul adormit, ceilalţi în toată puterea vrâstei sau în avântul încrezător al tinereţelor, înconjurau sicriul înfăşurat în scumpe stofe. Suliţile ostaşilor se ridicau drepte în văzduhul limpede, zâmbitor al zilei de vară. Alaiul străbătea holdele grele de bogăţie, în drumul spre Mănăstirea Putnei.

Din turnul de strajă de asupra porţii clopotele prindeau a vui de jale. Soborul întreg al Moldovei, sub mitrele scânteietoare de pietre scumpe, mitropolitul, episcopul de Roman, mitropolit şi el, al Ţării-de-Jos, episcopul de Rădăuţi, egumenii care putuse să se încingă pentru această lungă cale primeau în cântările iertării de păcate pe stăpânul tuturora. Veşnica pomenire se cerea pentru acela care se făcuse vrednic a fi pomenit de neamul său în vecii vecilor. Apoi întunerecul gropniţii umbrea tot mai mult faţa poruncitoare, acum înseninată, şi pletele albe, rare ale bătrânului. Şi, pe când lacrimile brăzdau cele mai aspre obrazuri, minunata lespede de marmură săpată pecetluia micul mormânt în care încăpuse totuşi rămăşiţele Celui Mare.

Domnise aproape cincizeci de ani, o jumătate de veac. Venise tânăr, în vijelia năvălirii, ca să răzbune pe ai săi, ca să-şi întemeieze viaţa şi ca să tragă zid de vitejie în jurul ţării sale de moştenire. De atunci toate drumurile spre hotarele duşmane fusese bătute de copitele cailor oştirii sale. Dar peste sabia lui minunată apăsa o mână sigură, stăpânită de un gând cuminte. I-a fost totdeauna milă de sângele oamenilor vărsat în zădar.

A adus cu dânsul rânduiala şi buna cârmuire. Oastea aceea ale cărei steaguri îi fluturau deasupra sicriului el o închegase, el o făurise, ca pe o singură armă menită să învingă totdeauna. Boierilor acelora ce-l întovărăşeau înainte de a-şi lua hotărâtorul rămas bun el li statornicise chemările şi drepturile. Secerând buruiana roşie a vremilor de restrişte şi nelegiuire, el curăţise ţărâna ce băuse sângele nevinovat, coborând în ea sfinte temelii de biserică. Vlădicilor ce se rugau acum la Dumnezeu pentru sufletul său el li pusese mitra pe cap, după ce ştiuse că se cuvine s-o poarte.

Gândul lui de înţelepciune se stinsese în sfârşit, sau, mai curând, el se cobora ca o rază de bucurie asupra tuturora, trecea ca o binecuvântare asupra bogăţiei lanurilor şi fremăta ca o ameninţare pentru vrăjmaşii viitorului prin frunza pădurilor ce ocrotiseră si meniseră luptele învingătoare. Glasul lui nu se mai auzea însă, şi icoana lui nu mai stătea înaintea nimănuia.

Şi candela aprinsă deasupra mormântului său s-a stins uneori, în zile rele. Mâni de hoţi au scormonit în mormântul cel sfânt.

Dar amintirea sa a luminat totdeauna în marea biserică a conştiinţii neamului. Uneori mai tare, alteori mai slab, dar nici un vânt năprasnic n-a putut-o stinge. Şi astăzi ea se înalţă puternică, în marea flacără de mândrie şi recunoştinţă ce porneşte din toate inimile noastre la pomenirea celor patru sute de ani de la moartea puternicului împărat senin al românimii.

Sursa:sfintiromani.ro

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: