Απολυτίκιο Αγ. Αναργύρων Κοσμά, Δαμιανού – 01 ΙΟΥΛΙΟΥ / TROPARUL ŞI VIAŢA SF. DOCTORI FĂRĂ DE ARGINŢI COSMA ŞI DAMIAN – 1 IULIE (GREEK, ROMANIAN, ENGLISH)

Απολυτίκιο Αγ. Αναργύρων Κοσμά, Δαμιανού – 01 ΙΟΥΛΙΟΥ

Troparul şi viaţa Sfinţilor Cosma şi Damian

1 iulie

Pomenirea Sfintilor Mucenici si doctori fara de arginti, Cosma si Damian, cei ce s-au savârsit la Roma.

Dupa rasarirea cea trupeasca a Domnului nostru Iisus Hristos, pretutindeni se auzea, ca un lucru oarecare de mirare, de viata tuturor sfintilor mucenici ai lui Hristos, pentru ca pu­terea Mantuitorului s-a facut minunata intru ei. Asemenea este de mirare tuturor indrazneala cu care ei se impotriveau ighemonilor.

Dintre unii ca aceia au fost si acestia, de care ne este acum cuvantul, Sfintii rabdatori de chinuri: Cosma si Damian, amandoi frati dupa trup. Ei s-au nascut in Roma cea veche, dintr-un tata si o maica, si au crescut in dreapta credinta. Acestia, invatand mestesugul doctoricesc, tamaduiau toate bolile si toate neputin­tele; caci la toate aveau impreuna ajutor darul lui Dumnezeu si, peste cati din oamenii cei ce patimeau si din dobitoace isi puneau mainile lor, indata aceia se faceau sanatosi desavarsit. Ei, bunii tamaduitori, de la nimeni nu luau pla­ta pentru tamaduiri; pentru care s-au si numit doctori fara de arginti. Numai de o plata ca aceasta prea scumpa aveau ei trebuinta: cei ce se tamaduiau sa creada in Hristos. Ei, nu nu­mai in Roma, ci si prin toate cetatile dimpre­jur si prin sate trecand si tamaduind pe cei bolnavi, pe multi ii intorceau la Hristos.

Pe langa darul cel tamaduitor si prin indu­rata daruire, ei mai faceau si bine popoarelor. Caci, avand de la parinti si de la stramosi mul­te averi adunate si ramase lor, le vindeau si le imparteau la saraci si la cei ce aveau trebuinta. Astfel, hraneau pe cei flamanzi, imbracau pe cei goi si aratau spre cei saraci si lipsiti de tot felul, mila si indurare. Cand tamaduiau pe cei bolnavi, graiau astfel catre ei: „Noi numai mai­nile punem pe voi, caci cu puterea noastra nimic nu putem face. Toate le lucreaza prin noi taria cea atotputernica a lui Hristos, Unul adevara­tul Dumnezeu, in Care, de veti crede cu neindoiala, indata veti fi sanatosi”. Aceia, crezand, indata castigau sanatatea. Si astfel, in toate zilele intorcandu-se multi de la paganatatea in­chinarii la idoli, se apropiau de Hristos.

Sfintii acestia doctori aveau petrecere deo­sebita intr-un sat oarecare din hotarele Romei, unde erau averile parintilor lor. Acolo avand adapostirea lor, i-au luminat cu sfanta credinta pe toti cei dimprejur. Diavolul insa, nevoind sa vada viata lor care stralucea de faptele cele bune, a indemnat pe niste slujitori ai lor, ca sa mear­ga la imparat, sa parasca pe acesti nevinovati. Pe vremea aceea imparatea in Roma, Carin. Acesta, ascultand pe cei clevetitori, indata a tri­mis ostasi in satul acela, ca sa prinda pe doc­torii cei fara de plata, Cosma si Damian si sa-i aduca inaintea lui la judecata.

Mergand ostasii in satul acela si intreband de Cosma si Damian, credinciosii s-au adunat la sfinti si-i rugau sa se ascunda pana ce va trece mania cea imparateasca. Dar sfintii n-au voit sa-i asculte pe ei, ci mai mult se sarguiau sa iasa de voie la ostasii care ii cautau, dorind cu bucurie sa patimeasca pentru Hristos. Dar, dupa ce mai multi credinciosi s-au adunat la ei si dupa ce i-au rugat cu lacrimi si-i indemnau ca sa-si pazeasca viata lor, nu pentru sinesi, ci pentru mantuirea multora, atunci s-au supus lor fara sa vrea.

Deci credinciosii, luandu-i, i-au ascuns intr-o pestera. Ostasii, cautandu-i pretutindeni si neaflandu-i, s-au umplut de manie si, prinzand pe niste barbati cinstiti din satul acela, i-au legat cu lanturi si i-au dus la Roma. Instiintandu-se Sfintii Cosma si Damian de acest lucru, indata au iesit din pestera si au alergat de­graba in urma ostasilor. Deci, ajungandu-i pe ei pe drum, au zis catre dansii:

„Lasati in pace pe acesti nevinovati si ne luati pe noi. Pentru ca noi suntem aceia pen­tru care voi aveti porunca sa-i prindeti”. Deci ostasii, liberandu-i pe acei barbati, au pus lan­turile pe Sfintii Cosma si Damian si i-au dus la Roma, unde au fost paziti pana a doua zi.

A doua zi, imparatul a sezut la obisnuita judecata inaintea poporului care venise la lo­cul de priveliste. Si, punand inainte pe Sfintii Cosma si Damian, a inceput a vorbi catre ei cu glas mare, zicandu-le: „Voi sunteti cei ce va im­potriviti zeilor parintilor nostri si tamaduiti bolile intre oameni si intre dobitoace fara de plata, cu oarecare mestesug de vraji, amagind prin aceasta poporul cel prost, ca sa se depar­teze de zei si de legile parintesti? Macar acum, intorcandu-va de la a voastra ratacire, ascultati sfatul meu cel bun si, apropiindu-va, aduceti jert­fa zeilor, care indelung v-au rabdat pe voi pana acum. Caci, facandu-li-se strambatate de catre voi, nu v-au rasplatit rau pentru rau, cu toate ca puteau sa va rasplateasca; dar au rabdat, asteptand intoarcerea voastra catre ei”.

Sfintii cei placuti ai lui Hristos, ca si cu o gura raspunzand catre imparatul, au grait: „Noi pe nici un om nu l-am inselat, nici nu stim de vraji, nici am facut vreun rau cuiva, ci tama­duim bolile cu puterea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, precum Acela ne-a poruncit, zi­cand: „Pe cei bolnavi tamaduiti, pe cei leprosi curatiti”. Aceasta o facem fara plata, de vreme ce Mantuitorul a poruncit, zicand: In dar ati luat, in dar dati. Noi nu avem trebuinta de averi, ci cautam mantuirea sufletelor omenesti si slu­jim neputinciosilor si saracilor ca Insusi lui Hris­tos. Acela socoteste ingrijirile cele facute pen­tru dansii, ca Lui, zicand catre bunii datatori: „Flamand am fost si Mi-ati dat sa mananc; am insetat si M-ati adapat; am fost gol si M-ati im­bracat”. Aceste porunci ale Lui ne sarguim a le implini, asteptand ca sa luam de la Dansul pla­ta in viata cea fara de sfarsit a Imparatiei cerului. Zeilor inchipuiti de tine, nicidecum nu voim sa le slujim; tu si ai tai slujiti-le lor, pentru ca noi stim cu adevarat ca aceia nu sunt dumne­zei. De voiesti, imparate, noi iti punem inainte un sfat bun; adica sa cunosti pe Unul si adevaratul Dumnezeu, Facatorul tuturor, Care rasa­re soarele Sau peste cei rai si peste cei buni si ploua peste cei drepti si peste cei nedrepti. Pen­tru trebuinta noastra si spre slava numelui Sau cel mare, Aceluia sa-I slujesti, departandu-te de idolii cei nesimtitori si fara suflet!”

Atunci imparatul Carin a zis catre dansii: „Nu v-am chemat sa graiti filosofii, ci sa aduceti jertfa zeilor!” Sfintii au raspuns: „Noi aducem Dumnezeului nostru jertfa fara de sange sufle­tele noastre, Celui ce ne-a izbavit din cursele diavolului si a dat pe Fiul Sau Unul Nascut pen­tru mantuirea lumii. Acel Dumnezeu este nezi­dit, ziditor al tuturor; pe cand zeii tai sunt nis­te scorniri omenesti si sunt facuti de maini ome­nesti. De n-ar fi fost intre oameni mestesugul de a face pe zei, voi n-ati fi avut la ce sa va in­chinati”. Carin a zis: „Nu batjocoriti pe vesnicii zei, ci mai ales, apropiindu-va, sa va inchinati lor cu jertfe, mai inainte de a primi muncile ce va asteapta!”

Atunci robii lui Hristos, umplandu-se de Duhul Sfant, au zis: „O, imparate, sa fii rusinat impreuna cu zeii tai, deoarece mintea ta se intoarce de la Dumnezeul Cel ce pururea este si vietuieste in veci! Deci, fata ta sa se intoar­ca de la locul sau, spre a ta infruntare, ca sa te deprinzi prin incercare ce poate Dumnezeul nostru!” Sfintii, zicand acestea, indata fata lui Carin s-a schimbat si s-a intors la spate, iar grumajii lui i s-au sucit, incat nu putea sa-i mai intoarca; deci, nimeni nu putea sa-i ajute cu ceva. Astfel el sedea pe scaun, avand grumajii si fata intoarsa, iar poporul care privea la el, striga cu glas mare: „Mare este Dumnezeul cres­tinilor si nu este alt Dumnezeu afara de Dan­sul!” Dintru acea vreme multi au crezut in Hristos si au rugat pe sfintii doctori sa-l tamaduiasca pe imparat. Chiar si imparatul singur se ruga catre dansii, zicand:

„Acum stiu cu adevarat ca sunteti robi ai adevaratului Dumnezeu. De aceea ma rog ca­tre voi ca, precum ati tamaduit pe multi, asa sa ma tamaduiti si pe mine, caci si eu cred ca nu este alt Dumnezeu afara de Dumnezeul pro­povaduit de voi, Care a facut cerul si pamantul!” Atunci sfintii au zis catre dansul: „De vei cunoaste pe Dumnezeul Cel ce ti-a dat viata si Imparatia si de vei crede intr-insul cu toata ini­ma, Acela poate sa te tamaduiasca pe tine”. Im­paratul, auzind aceasta, a zis cu glas mare: „Cred in Tine, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul cel adevarat, miluieste-ma pe mine si nu pomeni nestiinta mea cea dintai!” Aceasta zicand impa­ratul, i s-au indreptat grumajii, asemenea si fata i-a venit la loc precum a fost mai inainte. Apoi, sculandu-se din locul sau, si-a ridicat ochii spre cer si, inaltandu-si mainile, a dat multu­mire lui Dumnezeu impreuna cu tot poporul, zicand: „Bine esti cuvantat Hristoase, Dumne­zeul cel adevarat, Care m-ai adus din intuneric la lumina prin acesti sfinti ai Tai!” Astfel tamaduindu-se, imparatul a cinstit pe Sf. doctori Cosma si Damian si i-a liberat pe ei cu pace; iar ei, plecand din Roma, s-au dus in satul lor. Locuitorii satului acela si cei de primprejur, auzind toate cele ce se facusera in Roma, au iesit in intampinarea placutilor lui Dumnezeu si i-au primit cu bucurie, veselindu-se si sla­vind pe Stapanul Hristos. Dar sfintii, dupa obi­ceiul lor, iarasi umblau primprejurul cetatilor si prin sate, tamaduind neputintele si luminand poporul cu sfanta credinta, apoi iarasi se intorceau in satul lor. Dar vrajmasul diavol, neputand prin mestesugirea sa cea dintai sa piarda dintre cei vii pe acesti sfinti, a scornit un alt mestesug. In partile acelea era un doc­tor slavit, de la care acesti oameni preaminunati invatasera mestesugul doctoricesc. Pe ace­la vrajmasul l-a indemnat sai ucida pe sfinti, deoarece nu putea suferi slava lor cea buna. Deci acel doctor, chemand pe sfinti la dansul prin inselaciune, i-a luat la un munte ca sa adune buruieni pentru doctori, dar in inima lui avea gandul lui Cain. De aceea, ducandu-i pe ei departe, a randuit ca deosebit fiecare sa adune buruieni. Astfel, pandind mai intai asu­pra unuia, l-a ucis cu pietre; apoi si pe celalalt. Dupa aceea, luand trupurile lor, le-a ascuns langa un izvor de apa ce era in apropiere.

Astfel sfintii rabdatori de chinuri ai lui Hristos, doctorii cei fara de plata, Cosma si Damian, si-au luat sfarsitul vietii si s-au invrednicit de cununile mucenicesti de la Hristos Domnul si Mantuitorul nostru, Caruia, impreuna cu Tatal si Sfantul Duh, i se cuvine cinstea si slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Οἱ Ἅγιοι Ἀνάργυροι Κοσμᾶς καὶ Δαμιανός, οἱ ὁποῖοι ἔζησαν τὴν ἐποχὴ ποὺ αὐτοκράτορας τῶν Ρωμαίων ἦταν ὁ Κάρυνος, ἦταν γιατροὶ στὸ ἐπάγγελμα καὶ παρεῖχαν ἰάσεις σὲ ὅλους ὅσους εἶχαν ἀνάγκη, καὶ γιὰ ἀντάλλαγμα δὲν ἔπαιρναν χρήματα, ἀλλὰ τὸ μόνο ποὺ ζητοῦσαν ἦταν νὰ πιστέψουν στὸν Χριστό. Κάποιοι ὅμως καλοθελητὲς διέβαλαν τοὺς ἁγίους στὸν αὐτοκράτορα καὶ τοῦ εἶπαν ὅτι οἱ θεραπεῖες καὶ τὰ θαύματα ποὺ ἐπιτελοῦσαν τὰ ἔκαναν μὲ μαγικὲς τέχνες.

Τότε οἱ Ἅγιοι Ἀνάργυροι ἐπειδὴ δὲν ἤθελαν νὰ πᾶνε ἄλλους ἀντὶ αὐτῶν στὸν αὐτοκράτορα, προσῆλθαν μόνοι τους ἐνώπιόν του καὶ ὁ Καρίνος προσπάθησε νὰ τοὺς μεταπείσει νὰ ἀρνηθοῦν τὸν Χριστό. Ἐκεῖνοι ὅμως ὄχι μόνο δὲν ἀρνήθηκαν τὴν πίστη τους, ἀλλὰ κατάφεραν νὰ μεταπείσουν καὶ νὰ ἀλλάξουν καὶ τὸν ἴδιο τὸν αὐτοκράτορα, ἀφοῦ καὶ ὁ ἴδιος δέχθηκε τὶς θεραπευτικές τους ἰάσεις. Συγκεκριμένα, ὅταν ὁ Καρῖνος ἀνέκρινε τοὺς Ἁγίους, μετατοπίστηκε ἡ θέση τοῦ προσώπου του καὶ στράφηκε πρὸς τὴν ράχη του. Ἀμέσως τότε οἱ Ἅγιοι τὴν θεράπευσαν μὲ τὴν προσευχή τους στὸν Χριστό. Ἐξαιτίας αὐτοῦ τοῦ θαύματος, πίστεψαν στὸν Χριστὸ ὅσοι βρίσκονταν ἐκείνη τὴν στιγμὴ μπροστὰ σ’ αὐτὸ ποὺ συνέβη καὶ ὁ ἴδιος ὁ Αὐτοκράτορας τοὺς ἔστειλε πίσω στοὺς συγγενεῖς τους μὲ μεγάλες τιμές.
Ἀργότερα ὅμως, μετὰ ἀπὸ μεγάλο χρονικὸ διάστημα, οἱ Ἅγιοι φθονήθηκαν ἀπὸ τὸν ἴδιο τὸν δάσκαλο ποὺ τοὺς εἶχε μάθει τὴν ἰατρικὴ ἐπιστήμη, γιατί εἶχαν ἀποκτήσει μεγάλη δόξα καὶ φήμη. Γι’ αὐτὸ τὸν λόγο τοὺς ἀνέβασε σὲ κάποιο ὅρος γιὰ νὰ μαζέψουν δῆθεν κάποια βότανα καὶ ἐκεῖ τοὺς ἐπιτέθηκε μὲ πέτρες καὶ τοὺς θανάτωσε.

Ἀπολυτίκιον. Ἦχος πλ. δ’.

Ἅγιοι Ἀνάργυροι καὶ θαυματουργοί, ἐπισκέψασθε τὰς ἀσθενείας ἡμῶν· δωρεὰν ἐλάβατε, δωρεὰν δότε ἡμῖν.

Ἕτερον ἀπολυτίκιον. Ἦχος δ’. Ταχὺ προκατάλαβε.
Ὡς θεῖοι θεράποντες, καὶ ἰατῆρες βροτῶν, ἀνάργυρον βλύζετε, τὴν θεραπείαν ἡμῖν, Ἀνάργυροι ἔνδοξοι· ὅθεν τοὺς προσιόντας, τῇ σεπτῇ ὑμῶν σκέπῃ, ῥύσασθε νοσημάτων, καὶ παθῶν ἀνιάτων, Κοσμᾶ καὶ Δαμιανέ, Ῥώμης βλαστήματα.

Κοντάκιον. Ἦχος β’.
Οἱ τὴν χάριν λαβόντες τῶν ἰαμάτων, ἐφαπλοῦτε τὴν ῥῶσιν τοῖς ἐν ἀνάγκαις, ἰατροὶ θαυματουργοὶ ἔνδοξοι· ἀλλὰ τῇ ὑμῶν ἐπισκέψει, καὶ τῶν πολεμίων τὰ θράση κατευνάσατε, τὸν κόσμον ἰώμενοι ἐν τοῖς θαύμασι.

Μεγαλυνάριον.
Ἴασιν σωμάτων ῥῶσιν ψυχῶν, Κοσμᾶ θεοφόρε, σὺν τῷ θείῳ Δαμιανῷ, νείματε ὑψόθεν, ἀΰλῳ χειρουργίᾳ, τοῖς κατατρυχομένης, ποικίλοις πάθεσι.

The Holy Martyrs, Wonderworkers and Unmercenary Physicians Cosmas and Damian were born at Rome, brothers by birth, and physicians by profession. They suffered at Rome in the reign of the emperor Carinus (283-284). Brought up by their parents in the rules of piety, they led strict and chaste lives, and they were granted by God the gift of healing the sick. By their generosity and exceptional kindness to all, the brothers converted many to Christ. The brothers told the sick, „It is not by our own power that we treat you, but by the power of Christ, the true God. Believe in Him and be healed.” Since they accepted no payment for their treatment of the infirm, the holy brothers were called „unmercenary physicians.”

Their life of active service and their great spiritual influence on the people around them led many into the Church, attracting the attention of the Roman authorities. Soldiers were sent after the brothers. Hearing about this, local Christians convinced Sts Cosmas and Damian to hide for a while until they could help them escape. Unable to find the brothers, the soldiers arrested instead other Christians of the area where the saints lived. Sts Cosmas and Damian then came out of hiding and surrendered to the soldiers, asking them to release those who had been arrested because of them.

At Rome, the saints were imprisoned and put on trial. Before the Roman emperor and the judge they openly professed their faith in Christ God, Who had come into the world to save mankind and redeem the world from sin, and they resolutely refused to offer sacrifice to the pagan gods. They said, „We have done evil to no one, we are not involved with the magic or sorcery of which you accuse us. We treat the infirm by the power of our Lord and Savior Jesus Christ and we take no payment for rendering aid to the sick, because our Lord commanded His disciples, „Freely have you received, freely give” (Mt. 10: 8).

The emperor, however, continued with his demands. Through the prayer of the holy brothers, imbued with the power of grace, God suddenly struck Carinus blind, so that he too might experience the almighty power of the Lord, Who does not forgive blasphemy against the Holy Spirit (Mt. 12:31). The people, beholding the miracle, cried out, „Great is the Christian God! There is no other God but Him!” Many of those who believed besought the holy brothers to heal the emperor, and he himself implored the saints, promising to convert to the true God, Christ the Savior, so the saints healed him. After this, Sts Cosmas and Damian were honorably set free, and once again they set about treating the sick.

But what the hatred of the pagans and the ferocity of the Roman authorities could not do, was accomplished by black envy, one of the strongest passions of sinful human nature. An older physician, an instructor, under whom the holy brothers had studied the art of medicine, became envious of their fame. Driven to madness by malice, and overcome by passionate envy, he summoned the two brothers, formerly his most beloved students, proposing that they should all go together in order to gather various medicinal herbs. Going far into the mountains, he murdered them and threw their bodies into a river.

Thus these holy brothers, the Unmercenary Physicians Cosmas and Damian, ended their earthly journey as martyrs. Although they had devoted their lives to the Christian service of their neighbors, and had escaped the Roman sword and prison, they were treacherously murdered by their teacher.

The Lord glorifies those who are pleasing to God. Now, through the prayers of the holy martyrs Cosmas and Damian, God grants healing to all who with faith have recourse to their heavenly intercession.

The Unmercenary Saints Cosmas and Damian of Rome should not be confused with the Unmercenary Saints Cosmas and Damian of Asia Minor (November 1), or the Unmercenary Saints Cosmas and Damian of Arabia (October 17).