Prima pagină > ORTODOXIE > Cele noua lectii predate de Sfintii Petru si Pavel

Cele noua lectii predate de Sfintii Petru si Pavel

Cele noua lectii predate de Sfintii Petru si Pavel

.

Autor: pr. Constantin STURZU

Mai e dispus cineva sa asculte, astazi, de un indrumator, sa-si ia de profesor pe unul dintre apostoli? Sau ne-am prea obisnuit sa ne lipim doar de invatatori mai putin exigenti, care ne cruta in slabiciunile noastre, pacalindu-ne ca, in felul acesta, suntem si cu Dumnezeu, dar si cu cele ale lumii ne mangaiem…

 

Saptamana viitoare, pe 29 iunie, praznuim pe cei mai cunoscuti dintre apostolii Domnului, pe Sfintii Petru si Pavel. Sa incercam, impreuna, sa deslusim care sunt acele lucruri pe care trebuie sa le purtam in mintea si in inima noastra atunci cand cugetam la acesti „invatatori ai lumii”. Si sunt cel putin 9 lucruri la care putem reflecta intr-o astfel de zi de sarbatoare.

1. In primul rand, observam ca cei doi apostoli erau de conditii diferite: in timp ce Pavel era un barbat foarte cultivat, rabin in religia evreiasca (inainte de a se converti), cunoscator al limbii grecesti, Petru era un simplu pescar, deprins sa-si trudeasca trupul, zi si noapte uneori, pentru a castiga o paine pentru el si pentru familia sa. Cu toate acestea, ei se bucura de aceeasi apreciere din partea Bisericii, fiind considerati, deopotriva, intre cei care au lucrat, cu multa osteneala, in ogorul Domnului. Asadar, atunci cand este vorba de a sluji lui Dumnezeu, nu trebuie sa ne uitam la conditia noastra sociala sau, cu atat mai putin, la profesia pe care am dobandit-o prin aptitudinile sau prin educatia noastra. Daca ar fi sa comparam modul in care se dobandeste mantuirea cu o intrecere sportiva, am putea spune, fara indoiala, ca, in crestinism, toti pornesc de la aceeasi linie de start si au aceleasi sanse de a trece linia de sosire.

2. In al doilea rand, parcurgand vietile celor doi sfinti, constatam ca, in timp ce Pavel nu a fost casatorit, facand elogiul unei vieti feciorelnice, dar fara a defaima cu ceva taina cununiei, Petru a fost casatorit si chiar sunt informatii ca si-ar fi luat cu el si sotia in unele calatorii misionare. Este binecunoscut, de altfel, episodul in care Mantuitorul o vindeca, in Capernaum, pe soacra lui Petru. Iata dar ca nu conteaza daca esti casatorit sau monah, daca te impovareaza grijile familiei sau te lupti cu ispitele aduse de celibat. In fata lui Dumnezeu poti fi un misionar la fel de apreciat; dupa cum nu poti sa te sustragi de la a predica Evanghelia folosind pretextul unor griji sau ispite lumesti…

3. In al treilea rand trebuie sa remarcam faptul ca Petru a fost ucenicul direct al Mantuitorului, l-a insotit pas cu pas de-a lungul activitatii Sale de propovaduire a Evangheliei. Pavel nu L-a cunoscut direct, dar l-a recunoscut imediat ca Domn si Dumnezeu, cand i S-a aratat pe drumul Damascului. Nici noi nu mai putem avea privilegiul de a cunoaste pe Domnul asa cum L-a cunoscut Petru, in timpul vietii sale pamantesti, dar toti putem sa ne invrednicim de darul primit de Pavel, cel care a cunoscut pe Hristos cel Inviat pe drumul spre Damasc.

4. Si ajungem astfel la al patrulea inteles, pe care-l putem extrage, spre folosul sufletelor noastre, din vietile „intaistatatorilor apostolilor”. Vedem ca Petru este cel care S-a alaturat Domnului inca de la inceputul propovaduirii Sale, insa la sfarsit s-a lepadat de trei ori de cel caruia ii jurase sa-i stea alaturi chiar cu pretul vietii. Pavel, pe de alta parte, la inceput a fost impotriva crestinilor cu o neobosita ravna, determinandu-L pe Hristos sa i se adreseze, cu durere in glas: „Saule, Saule, de ce ma prigonesti?” A urmat, apoi, convertirea, iar Saul, devenit intre timp Pavel, a fost unul dintre cei mai neobositi propovaduitori ai lui Hristos cel rastignit si inviat. Asa se intampla si in zilele noastre: unul poate e in Biserica, cu Hristos, inca de la nastere, prin purtarea de grija a familiei, insa mai tarziu ajunge sa se lepede de Hristos; oricand, insa, se poate intoarce la credinta, „plangand cu amar”. Altul, desi este, de-a lungul vietii, un anticrestin vehement, daca e onest in actiunile sale, va avea sansa sa-L intalneasca pe Dumnezeu, mai devreme sau mai tarziu.

5. Cea de-a cincea invatatura pe care ne-o transmit, peste veacuri, „apostolul neamurilor”, Pavel (care era si cetatean roman), si apostolul (mai ales al) celor taiati imprejur, Petru, este aceea ca toti sunt chemati in Imparatia lui Dumnezeu indiferent de nationalitate sau de religia in care s-au nascut.

6. Pavel a fost numit de catre Hristos Domnul „vas ales”, iar Petru, care inseamna „piatra” (Chefa, in evreieste), a primit acest nume in locul celui de Simon. Aceste doua elemente, piatra si vas, nu sunt alese intamplator. Ele definesc si ceva din personalitatea celor doi neintrecuti apostoli. In timp ce Petru era ca o piatra, extrem de darz si de hotarat, chiar daca avantul sau era uneori frant de slabiciunea sa omeneasca, Pavel a fost ca un vas purtator de Duh Sfant, un vas in care s-a adunat intelepciunea care s-a revarsat, apoi, asupra celor chemati la Hristos. Erau, fara indoiala, firi diferite cei doi apostoli, dupa cum diferiti suntem si noi unii fata de ceilalti. Insa Dumnezeu are un plan pentru fiecare dintre noi. Calitatile noastre sau aparentele defecte pe care le avem pot fi puse in slujba Domnului. Caci cine ne cunoaste mai bine decat Mantuitorul, Cel ce ne-a creat si ne-a inzestrat cu daruri si care nu a sadit nimic in noi care sa nu poata fi desavarsit?

7. Cei doi apostoli nu au avut intotdeauna, de-a lungul vietii, o impreuna lucrare armonioasa. Asa cum relateaza Apostolul Pavel, in epistola catre galateni, Petru a fost la un moment dat sub influenta crestinilor iudaizanti, adica a acelora care nu doreau sa se amestece cu cei de alt neam, desi toti erau botezati in numele aceluiasi Dumnezeu, intreit in persoane. Asa se face ca Pavel l-a certat, in Antiohia, pe Petru pentru ca, temandu-se de cei taiati imprejur, acesta nu mai statea la masa cu cei „dintre neamuri”. Iata ca avem, aici, o a saptea invatatura, aceea ca armonia frateasca nu este un scop in sine, ci ca ea deriva doar din dreapta credinta in Dumnezeu. Fatarnicia nu poate fi acceptata, indiferent sub ce chip ar ispiti. Petru a inteles prea bine aceste lucruri si, asa cum il stim, se va fi cait de aceasta slabiciune a sa.

8. Tot un moment de slabiciune se poate spune ca a avut Petru si atunci cand s-a apropiat momentul suprem, cel al primirii unei morti mucenicesti. Este scris in viata sa ca, pe cand Nero prigonea pe crestinii din Roma, el fugea, noaptea, afara din oras. Dar un om dumnezeiesc, care semana cu Hristos, mergea repede in cetate. Atunci l-a intrebat Petru: „Unde mergi, Doamne?”. „Ma duc sa ma rastignesc a doua oara!”, a raspuns El. Era Mantuitorul! Deci Petru a prins curaj, s-a intors, a fost prins de imparat si rastignit pe cruce pentru Hristos. Apostolul Pavel a primit si el moarte muceniceasca, tot pe vremea crudului imparat Nero, fiindu-i taiat capul cu sabia. Chiar daca unul a ezitat, initial, sa accepte acest sfarsit, iar celalalt a facut-o fara sa ezite, moartea lor ramane una si aceeasi: e moarte de mucenic. Iata aici a opta lectie pentru orice crestin, in orice veac ar trai.

9. A noua si ultima invatatura pe care am putea-o desprinde de la cei doi slaviti apostoli deriva din simbolurile cu care ei sunt indeobste asociati. In iconografia ortodoxa ii gasim, adesea, pictati impreuna, Petru purtand o legatura de chei, iar Pavel o sabie. Care este talcul acestor doua elemente, ce semnifica aceste obiecte? Cheile pe care Sfantul Petru le poarta sunt „cheile Imparatiei Cerurilor”, ele descuie portile raiului, dar numai prin taina pocaintei sau a spovedaniei. Sabia inseamna propovaduirea sarguitoare a cuvantului lui Dumnezeu: „Caci cuvantul lui Dumnezeu e viu si lucrator si mai ascutit decat orice sabie cu doua taisuri si patrunde pana la despartitura sufletului si duhului, dintre incheieturi si maduva, si destoinic este sa judece simtirile si cugetarile inimii” (Evr. IV, 12). Asadar, daca primim cuvantul lui Dumnezeu, chiar daca ne ustura la inceput, precum taietura provocata de o sabie, ulterior ne deschide portile vesniciei, precum deschide o cheie poarta casei.

Cu siguranta ca, ucenicind pe langa cei doi mari apostoli, zabovind adesea in lectura epistolelor lor, vom mai primi si alte lectii. Dar, inainte de toate, s-ar fi cuvenit sa adresez o intrebare, deloc retorica: mai e dispus cineva sa asculte, astazi, de un indrumator, sa-si ia de profesor pe unul dintre apostoli? Sau ne-am prea obisnuit sa ne lipim doar de invatatori mai putin exigenti, care ne cruta in slabiciunile noastre, pacalindu-ne ca, in felul acesta, suntem si cu Dumnezeu, dar si cu cele ale lumii ne mangaiem…

 

Sursa: http://ziaruldeiasi.ro/

Anunțuri
Categorii:ORTODOXIE
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: