Prima pagină > PATRIARHIA ROMÂNIEI > ÎPS Teodosie şi părintele Iustin, la primul hram al mănăstirii ridicate în memoria celor care au pierit la canal

ÎPS Teodosie şi părintele Iustin, la primul hram al mănăstirii ridicate în memoria celor care au pierit la canal

ÎPS Teodosie şi părintele Iustin, la primul hram al mănăstirii ridicate în memoria celor care au pierit la canal


* * *

VIDEO

Moment emoţionant la Poarta Albă. De sărbătoarea Sfinţilor Români, zeci de credincioşi au luat parte la slujba primului hram al noului lăcaş de cult de la Poarta Albă, închinat celor care au pierit în timpul construcţiei Canalului Dunăre-Marea Neagră. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu părintele Iustin Pârvu, unul dintre supravieţuitorii închisorii comuniste.

Cea mai mare lucrare de inginerie din istoria României a fost plătită cu viaţa de mii de oameni. Pentru martirii “canalului morţii”, în apropierea localităţii Poarta Albă va fi ridicată o mănăstire. După ce în urmă cu două săptămâni a fost pusă piatra de temelie, astăzi, de sărbătoarea Sfinţilor Români, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a oficiat prima slujbă pe locul unde se va ridica lăcaşul de cult. Printre cei care au supravieţuit ororilor de la Canal se află şi părintele Iustin Pârvu, acum în vârstă de 93 de ani. La slujba oficiată exact pe locul unde se aflau temniţele muncitorilor, dar şi lângă movila sub care se spune că zac mii de oseminte, au luat parte zeci de credincioşi din tot judeţul Constanţa. Pentru cei care doresc să sprijine construcţia mănăstirii închinată martirilor de la Canal, Arhiepiscopia Tomisului a deschis trei conturi bancare în care se pot face donaţii. Construcţia Canalului Dunăre-Marea Neagră a început în anul 1949, dar lucrarea a fost terminată 35 de ani mai târziu. Aproximativ două mii de oameni îşi dorm somnul de veci în gropi comune, în cimitire fără cruci sau direct sub lutul malurilor ce se surpau aproape zilnic.

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: