Prima pagină > Noi pagini de Sinaxar > 17 IUNIE: ŞI AMBASADORII ÎŞI AU SFINŢII LOR! (Pomenirea Sfinţilor Mucenici Manuil, Savel şi Ismail)

17 IUNIE: ŞI AMBASADORII ÎŞI AU SFINŢII LOR! (Pomenirea Sfinţilor Mucenici Manuil, Savel şi Ismail)

Predica Mitropolitului Augustin de Florina

la pomenirea Sfinţilor Mucenici Manuil, Savel şi Ismail

– 17 iunie –


MUCENICII AMBASADORI

Iubiţilor, sfinţenia este o floare a cerului, care nu răsare doar într-un anume loc sau doar într-o anume epocă. Este o floare, care răsare în Răsărit şi în Apus, la Miazănoapte şi la Miazăzi, şi în orice epocă, în toate timpurile. Sfinţi pot să devină şi cei mai sălbatici oameni, chiar şi canibalii. Oriunde cade sămânţa Evangheliei şi găseşte o inimă care primeşte cuvântul lui Dumnezeu, acolo sămânţa cea cerească răsare, înfloreşte şi rodeşte. În felul acesta, avem sfinţi din toate locurile şi din toate timpurile.

∗∗∗

Acum vom vorbi despre trei sfinţi, a căror patrie a fost Persia. Au trăit în veacul al IV – lea, iar pomenirea lor este sărbătorită de Biserică pe 17 iunie.

Persia este o ţară cunoscută nouă, elinilor. În anii de demult, înainte de Hristos, perşii – un popor barbar, au făcut incursiuni în Elada, iar elinii, ca să-i izgonească, au purtat lupte eroice de neuitat. Acum, recent, Persia, care se numeşte Iran, a devenit cunoscută în întreaga lume prin revoluţia pe care au făcut-o liderii religioşi, detronându-l pe şahul Persiei şi proclamând democraţia islamică. Mult sânge s-a vărsat în Persia.
Aşadar, cei trei martiri au fost perşi. Numele lor? Manuil, Savel, Ismail. Aceşti trei tineri au fost fraţi. Se distingeau prin excelenta lor educaţie şi fuseseră atraşi la palat, în slujba regelui Persiei, care era închinător la idoli. Erau un fel de funcţionari diplomatici, ambasadori, care erau trimişi în diferite ţări ca reprezentanţi ai regelui, ca să semneze acorduri. Aceşti trei tineri au fost trimişi ca ambasadori la împăratul Iulian, ca să încheie un acord de pace.
Iulian este acel împărat al Bizanţului, care a părăsit credinţa creştină şi s-a făcut închinător la idoli şi folosea toate mijloacele, ba chiar şi violenţa, ca să readucă popoarele la idolatrie. De aceea s-a numit „apostatul”. A dezvoltat o activitate demonică, ca să-şi atingă scopurile. Dar nu a reuşit. A împărăţit puţin timp, pentru că şi-a aflat o moarte tragică în războiul cu perşii.
Cei trei tineri, ca ambasadori ai regelui Persiei, având bune intenţii pentru pace, au venit în Constantinopol, ca să intre la Iulian şi să discute pentru pace. Iulian, ascunzându-şi simţămintele cele mai profunde, îi primeşte cu bucurie şi cu veselie. Însă nu au trecut multe zile şi adevăratele simţăminte, pe care Iulian le ascundea în inima sa, s-au descoperit. Iulian a organizat o sărbătoare idolatră într-un loc anume din Bitinia, care era plantat peste tot cu arbori, şi a chemat pe toţi câţi erau de acord cu el, pe înalţii funcţionari ai statului şi pe alţi renegaţi ai lui Hristos, să se ducă acolo şi să participe la sărbătoarea închinată idolilor. Au fost sacrificate mii de animale, oi şi boi, iar fumul cărnurilor care ardeau acoperea cerul. A fost o groaznică manifestare de adorare demonică. Şi o numim demonică, pentru că în idolii pe care-i adorau erau ascunşi demonii.
Cei trei tineri, ambasadorii regelui Persiei, au fost chemaţi şi ei să se ducă la ceremonie, dar ei nu-şi închipuiau că sărbătoarea se va desfăşura în acest fel. Când au venit şi au văzut ce se întâmplă acolo, când au văzut necuratele jertfe, s-au îngrozit. Şi când au fost chemaţi de către un slujbaş al împăratului Iulian să se apropie şi ei şi să jertfească idolilor, au refuzat şi au spus: – Noi nu am plecat din îndepărtata noastră ţară pentru a veni aici să jertfim demonilor. Nici nu suntem atât de proşti ca să aducem jertfe idolilor neînsufleţiţi. Noi am venit aici pentru alt scop. Am venit ca trimişi ai regelui Persiei ca să ajutăm cele două regate, care poartă războaie între ele, să se împace, iar oamenii acestor regate să trăiască paşnic. Pentru pace am venit, care este un lucru dumnezeiesc. Dar să ne lepădăm de credinţa noastră, niciodată nu vom face aşa ceva. Să audă acestea şi împăratul vostru…
Când a aflat acestea, Iulian s-a tulburat. Dar pentru că nu voia ca în această perioadă de sărbătoare să facă tulburare, şi-a ascuns simţămintele, i-a lăsat în pace pe cei trei ambasadori, iar el a continuat să sărbătorească şi să prăznuiască. Însă mai apoi a dat dispoziţie ca aceşti trei tineri să fie aruncaţi în închisoare.
În timp ce erau conduşi spre închisoare, cei trei tineri cântau imne de bucurie şi veselie. „Veniţi să ne bucurăm de Domnul şi să strigăm Dumnezeului, Mântuitorului nostru; să întâmpinăm faţa Lui întru mărturisire şi în psalmi să-I strigăm Lui. Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru, Care face cu noi lucruri slăvite şi minunate! Noi suntem poporul Lui şi lucrul mâinilor Lui şi pe El Îl chemăm în toată vremea”.
În cealaltă dimineaţă i-au scos pe cei trei tineri din închisoare şi i-au dus înaintea lui Iulian. Iulian a încercat cu cuvinte linguşitoare să-i atragă în rătăcire. – Împăratul vostru, le-a spus, v-a trimis aici ca pe nişte prieteni ai noştri de acelaşi cuget cu noi. După cum noi, aşa şi perşii adoră pe aceiaşi dumnezei, soarele, luna şi stelele. Una este credinţa ambelor neamuri. Voi de ce nu credeţi în acestea, în care amândouă popoarele cred? De ce vă delimitaţi?…
La întrebarea împăratului, cei trei tineri au răspuns: – Noi, împărate, suntem creştini. Ştim că strămoşii noştri au adorat idoli şi au trăit în întunericul de nepătruns al păcatului şi al rătăcirii. Dar slavă adevăratului Dumnezeu! El a rânduit lucrurile în aşa fel, încât ne-am întâlnit cu o persoană demnă de cinste, care ne-a învăţat credinţa în Hristos ca pe cel mai nepreţuit lucru existent. Ştim că majoritatea poporului din Persia nu crede în Hristos. Nici măcar tatăl nostru nu crede în Hristos şi ne îndeamnă să ne lepădăm de credinţa noastră şi să ne întoarcem la idoli. Asta faci şi tu astăzi. Dar aşa cum acolo, în patria noastră, am spus „nu”, aşa şi aici spunem „nu”. Însă tu, împărate, n-ar trebui să pui în discuţie credinţa. Pentru că noi n-am venit aici să discutăm despre religii, ci despre pace. De ce ai părăsit scopul pentru care am venit şi vrei să ne sileşti să ne lepădăm de credinţa noastră? Nu acceptăm asta…
Iulian a încercat cu multe cuvinte, cu felurite argumente ale înţelepciunii omeneşti să clatine credinţa lor în Hristos. Dar cei trei tineri au rămas neclintiţi. Şi prin cuvinte simple, prin adevărată înţelepciune, au mustrat rătăcirea lui Iulian. Iulian i-a supus la înfricoşătoare chinuri, pe care le descrie sinaxarul. În cele din urmă a poruncit să-i decapiteze. Ziua muceniciei lor este 17 iunie 362.


∗∗∗

Ambasadorii, care slujesc în diferite ambasade ale lumii, au şi ei pe sfinţii lor. Chiar şi un ambasador, dacă vrea, poate să trăiască şi să moară ca un creştin, slujind credinţa şi virtutea, şi să fie gata să-şi jertfească şi poziţia, şi viaţa pentru Adevăr. Iar Adevărul este Hristos.

DIN CARTEA „FLORI ÎNMIRESMATE”

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: