Prima pagină > ORTODOXIE > „Ochiul atoatevăzător” – un simbol ignorat, tolerat sau acceptat?

„Ochiul atoatevăzător” – un simbol ignorat, tolerat sau acceptat?

„Ochiul atoatevăzător” – un simbol ignorat, tolerat sau acceptat?

ierom. Mihail Gheaţău

Întâlnit în diferite arii culturale şi religioase, dar fără a avea acelaşi conţinut, ochiul, – numit uneori „Ochiul lui Dumnezeu” sau „Ochiul atoatevăzător” – este, în iconografia ortodoxă, un simbol controversat. Ca imagine, poate fi întâlnit în diferite ipostaze în vechile religii păgâne iar prin adopţie îl regăsim în simbolistica unor organizaţii pseudocreştine, pentru ca în cele din urmă, frecvenţa prezenţei lui în cultul creştin să nu mai surprindă pe nimeni.


Deşi prezentă în textele biblice, iar în cele liturgice şi patristice de aproape două milenii, reprezentarea plastică a ochiului nu a fost acceptată ca simbol şi în erminia iconografiei ortodoxe, imaginea fiind reprodusă mimetic în cult cu consecinţe încă neevaluate.

Mulţimea reprezentărilor „Ochiului lui Dumnezeu” care inundă spaţiul liturgic ortodox începând cu secolul al XVIII-lea, este mai degrabă rezultatul unei „mode” decât consecinţa unor dezbateri şi hotărâri canonice ale Bisericii ca răspuns la vreo disfuncţie sau vreun derapaj al limbajului iconografic.


Dacă factura iconografică în sine nu are şi nu avea nevoie de vreo corijare doctrinară sau stilistică, exista totuşi în acea vreme o criză în ceea ce priveşte receptarea acestui stil chiar în mediile ortodoxe. Să ne amintim doar cum în epocă, la cererea unor întâistătători ai mai multor mănăstiri, s-a acoperit pictura bizantină din biserici cu imagini de factură apuseană mai la modă[1]. Pe fondul acestei crize, factorul politic a putut induce, dacă nu chiar impune noile însemne sigilografice şi heraldice ale cancelariei unui stat care îşi anunţa despărţirea de Biserică, context în care, din inerţie sau neştiinţă, întrebuinţarea cu aceeaşi necântărită râvnă şi în mediul eclezial a acestui simbol, a avut un impact suficient de puternic pentru ca şi astăzi „Ochiul lui Dumnezeu” să fie considerat de către unii un simbol bisericesc.

De ce un ochi şi nu doi?

Istoria artei plastice nu abundă în lucrări în care imaginea ochiului să fie un subiect prea curtat pentru conţinutul său de idei şi semnificaţii, excepţie făcând unele curente artistice mai avangardiste[2], care i-au exploatat mai frecvent potenţialul plastic şi semantic. Paralel cu arta creştină şi chiar cu mult înainte de creştinism, ochiul poate fi întâlnit ca imagine plastică în arta cultică a mai multor popoare, Egiptul antic având – prin sistemul de scriere hieroglific – un renume în ce priveşte densitatea reprezentărilor.


Inexistentă în cultul Bisericii până în preajma Revoluţiei Franceze, imaginea ochiului poate fi identificată sub diferite forme – ca simbol al unor sisteme de gândire cu aspiraţii religioase, diferite doctrinar de religia egipteană – în imagistica manualelor medievale de alchimie, astrologie, cabală şi magie, pentru ca mai apoi să migreze în însemenele heraldice ale unor confrerii pseudocreştine şi organizaţii politice din Apusul Europei. De aici, datorită unor conjuncturi politice precum şi apariţiei şi răspândirii tiparului, simbolul ochiului pătrunde şi în fondul imagistic al cultului creştin apusean, de unde migrează şi la noi, încercându-se în acest sens o adaptare, înlocuindu-i-se vechiul său bagaj de semnificaţii cu un nou conţinut dogmatic.

Greu de prins în cadrele iconografiei ortodoxe, atât din punct de vedere stilistic cât şi din punctul de vedere al conţinutului doctrinar, imaginea ochiului poate fi, în funcţie de apartenenţa religioasă, un simbol, un talisman sau chiar o zeitate. Marcat de o puternică ambiguitate semantică, simbolul ochiului încadrat într-un triunghi se prezintă ca o imagine ce pretinde că ar exprima dogma Sfintei Treimi, providenţa divină sau prezenţa Tatălui Ceresc, şi aceasta doar pentru faptul că triungiul are trei laturi sau pentru că numeroase lucrări cu caracter religios fac apel la expresia scripturistică „ochiul Domnului”. Urmând aceeaşi logică am putea şi noi invoca argumentul cantităţii, prin care să demonstrăm faptul că frecvenţa cu care apare expresia „ochii Domnului” în Sfânta Scriptură este cu mult mai mare decât apare „ochiul Domnului” în varianta de la singular, caz în care mai legitim ar fi ca în interiorul triunghiului să fie reprezentaţi doi ochi.

Căutătura ciclopică

Dar nici înlocuirea ochiului din triunghicu doi ochi saucuinscripţia tetragramei YHWH n-ar legitima acest simbol ca fiind unul creştin. Cred că este inutil să mai punem problema considerării imaginii ochiului ca o referire simbolică la vreo persoană, deşi există pretenţia că ar reprezenta chiar Persoana Tatălui. Dacă pe Dumnezeu Tatăl nimeni nu L-a văzut vreodată decât prin Chipul Fiului (Ioan 1,18), privind acest simbol, putem constata cu uşurinţă absenţa numelui, a chipului, de fapt chiar absenţa persoanei, care este înlocuită cu un fragment anatomic a cărui căutătură ciclopică răzbate din decupajul triunghiular ce lasă mai degrabă impresia că eşti pândit şi nu privit.

Biserica a transformat multe dintre simbolurile păgâne care puteau avea, printr-o convertire de sens, semnificaţii şi conotaţii creştine. Cu toate acestea, în ce priveşte simbolul ochiului, Sfinţii Părinţi egipteni din primele veacuri creştine – care ar fi fost cei mai în măsură şi ar fi avut mijloacele cele mai la îndemână să convertească acest simbol din mitologia egipteană într-un simbol creştin – n-au făcut-o. Dacă simbolul, domesticit în cultul iudaic, ajungea doar să indice, icoana urma să întrupeze. Investitura simbolului este limitată şi depăşită de noua realitate teologică pe care o aduce şi o presupune icoana. Conţinutul icoanei, esenţial legat de figura lui Hristos, nu putea fi suplinit prin simbolismul abreviat al artei creştine din primele veacuri. Simbolul tatonează icoana fără a putea vreodată s-o înlocuiască. Dacă simbolul eliberează privirea de experienţa contingentă a lumii, icoana o sfinţeşte datorită dumnezeirii Prototipului său invizibil[3].

Părinţii iconoduli arătau că „pentru vehicularea simbolului nu era nevoie de Revelaţie”[4], de aceea, încercarea de a implanta noi simboluri, străine de duhul Ortodoxiei în Erminia picturii bizantine, după mai bine de un mileniu de la constituirea canonului iconografic, este un abuz. Chiar dacă am admite că imaginea „Ochiului lui Dumnezeu” ar fi un simbol creştin (ceea ce nu este cazul), aceasta ar înseamna de fapt o revenire neîntemeiată către simboluri, umbre şi prefigurări ce exprimă nedeplin prezenţa şi arătarea desăvârşită a lui Hristos, aşa cum ni Se revelează în icoana Sa.

[1]Vezi doar cazul mănăstirii Probota sau cel al Mănăstirilor Golia şi Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi. Acolo unde s-au construit biserici noi, s-a preferat stilul realist-naturalist apusean, ca în cazul Catedralei Mitropolitane din Iaşi sau în cel al Mănăstirii Agapia.

[2]Dintre orientările artistice de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea menţionăm Simbolismul, Suprarealismul şi Dadaismul.

[3]Mihail Neamţu, Idol, simbol, icoană. O discuţie a fenomenologiei imaginii la Jean-Luc Marion, în Studia Theologica, Anul I, Numărul 2/2003, p. 27. „Comentând vestigiile de tipgraffiti din primele veacuri, Paul Evdokimov conchide că aceasta «e arta înviată întru Hristos: nici semn, nici tablou, nici icoană, ci simbol al prezenţei şi al strălucitorului ei sălaş, viziunea liturgică a misterului făcut imagine»”.

[4]Mihail Neamţu, Idol, simbol, icoană. O discuţie a fenomenologiei imaginii la Jean-Luc Marion, în Studia Theologica, Anul I, Numărul 2/2003.

Sursa: doxologia.ro

Anunțuri
Categorii:ORTODOXIE
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: