Prima pagină > Cântările Ortodoxiei > 14 iunie: TROPARUL ŞI VIAŢA SF. PR. ELISEI (Gr, Ro, En)

14 iunie: TROPARUL ŞI VIAŢA SF. PR. ELISEI (Gr, Ro, En)

Απολυτίκιο του Προφήτου Ελισσαίου – 14 ΙΟΥΝΙΟΥ

*

Sfîntul Prooroc Elisei era de neam din cetatea Avelmeula şi fiul lui Safat, care se trăgea din seminţia lui Ruvim. El, de la naştere s-a arătat mare făcător de minuni; pentru că la naşterea lui era o juncă de aur în Siloam, căreia israelitenii, care se întorseseră spre închinarea de idoli, îi aduceau jertfele lor şi i se închinau ca unui Dumnezeu; acea viţeluşă fiind fără de suflet, în ceasul naşterii lui Elisei a mugit aşa de tare, încît s-a auzit pînă la Ierusalim glasul ei.

De acest lucru minunîndu-se toţi foarte mult, un preot oarecare, fiind plin de Duhul Sfînt, a zis: „Astăzi s-a născut un mare prooroc al lui Dumnezeu, care va strica pe idolii cei ciopliţi şi va sfărîma pe cei puternici”. După ce Elisei s-a făcut bărbat desăvîrşit, îşi petrecea viaţa sa în curăţia fecioriei, pentru a fi mai plăcut lui Dumnezeu. El a fost chemat la proorocie în acest fel: „Elisei ara pămîntul cu douăsprezece perechi de boi, iar Sfîntul Prooroc Ilie era la Horeb, vorbind cu Dumnezeu. Şi i-a poruncit lui Ilie să se ducă şi să facă prooroc în locul său pe Elisei. Sfîntul Ilie, ducîndu-se, a găsit pe Elisei arînd, şi, punînd cojocul său pe dînsul, i-a spus voia Domnului, adică să fie prooroc în locul său. Deci, i-a poruncit să meargă după dînsul; şi Elisei, lăsînd îndată toate, a urmat cu osîrdie Sfîntului Ilie, proorocul lui Dumnezeu; dar l-a rugat să-i dea voie să se ducă acasă, ca să se binecuvinteze de tatăl şi de maica sa. Şi Ilie i-a dat voie să se ducă. El, ducîndu-se, a luat o pereche de boi cu care ara singur şi, înjunghiindu-i, a tăiat şi plugul de lemn şi făcînd foc cu el, a fript carnea şi a pus-o înaintea oamenilor şi a prietenilor care s-au întîmplat acolo şi, ospătîndu-i, a luat binecuvîntare de la tatăl său şi de la mama sa; apoi a alergat în urma lui Ilie şi-i slujea, învăţînd de la dînsul vederea multor taine ale lui Dumnezeu.

Astfel s-a făcut prooroc cu darul lui Dumnezeu nu mai puţin decît Sfîntul Ilie, povăţuitorul şi învăţătorul său. Cînd Dumnezeu a voit să ia pe robul Său Ilie în nor de foc cu căruţa sa spre cer şi să-l mute în Rai, Ilie a zis lui Elisei să-i spună ce dar voieşte să ceară de la Dumnezeu, pe care să-l mijlocească Sfîntul Ilie cu rugăciunea sa. „Cere, a zis el, ce vrei să-ţi fac, mai înainte pînă ce nu voi pleca de la tine. Elisei nu a cerut oarecare lucruri vremelnice, pămînteşti, că nu-i trebuia nimic pe pămînt, căci lăsase toate pentru Dumnezeu; ci, fiind sărac cu duhul şi cu lucrul, n-a cerut nici sănătate trupului, nici lungime de zile, pentru că nu dorea petrecere lungă în această viaţă vremelnică; ci, aşteptînd să moştenească viaţa cea veşnică, a cerut îndoit darul Sfîntului Duh, care era în Sfîntul Ilie: „Să fie, zicea el, Duhul cel din tine îndoit în mine”, adică darul proorociei şi al facerii de minuni. Pe oamenii cei rătăciţi de la Dumnezeu şi duşi în urma idolului Baal să-i înveţe cu cuvîntul proorocesc, iar cu facerea de minuni să întărească cele grăite şi să-i întoarcă iarăşi la Dumnezeul cel adevărat.

Deci el şi-a cîştigat cererea, pentru că Ilie a grăit către dînsul: Dacă mă vei vedea cînd voi pleca de la tine, ţi se va împlini dorinţa. Pe cînd mergeau şi vorbeau, s-a văzut o căruţă cu cai de foc. Acea căruţă s-a aşezat între amîndoi şi a luat pe Ilie cu vifor spre cer. Elisei, văzîndu-l că se depărtează de la el, a strigat: „Părinte, părinte, carul şi caii lui Israil!” Dar Elisei n-a mai văzut căruţa aceea de foc care luase pe Sfîntul Ilie, că se dusese în înălţime, departe de la ochii lui; apoi a început a plînge după dînsul, ca după părintele său, rupîndu-şi hainele. Şi din înălţime a căzut de la Sfîntul Ilie cojocul, care se lăsase lîngă dînsul; iar el l-a luat spre mîngîierea necazului său şi spre semnul darului cel îndoit cîştigat de la Ilie şi ţinea la el ca la o vistierie scumpă sau ca la o cinstită porfiră împărătească. Prin acel cojoc, ca şi Ilie mai înainte, a făcut această minune: Elisei, voind să treacă rîul Iordan, a lovit apa cu cojocul şi s-a despărţit în două şi a trecut ca pe uscat!

Văzînd aceasta fiii proorocilor, care petreceau în Ierihon, au zis unul către altul: Iată duhul lui Ilie se odihneşte în Elisei. Apoi, venind, i s-au închinat lui. Sfîntul Elisei s-a dus la Ierihon, voind să petreacă acolo cîtăva vreme; şi oamenii cetăţii au zis către dînsul:Stăpîne, viaţa cetăţii noastre este bună, precum o vezi; însă apele sînt rele, de aceea şi pămîntul este neroditor. Sfîntul Elisei a zis către dînşii: Aduceţi-mi un vas nou de apă şi turnaţi sare într-însul. Făcînd oamenii aceasta, el a luat vasul, s-a dus la izvoarele apelor, a turnat sarea acolo şi a zis: Aşa grăieşte Domnul: Tămăduit-am apele acestea şi de acum nu va mai fi într-însele moarte şi nerodire. Şi s-au tămăduit apele Ierihonului după cuvîntul lui Elisei. După aceasta Sfîntul Elisei s-a dus de la Ierihon în cetatea Betil, ai cărei locuitori se lepădaseră de Dumnezeu şi se închinau idolilor.

Dacă s-au apropiat de cetate, copiii cei mici care ieşiseră din cetate să se joace, văzînd că vine sfîntul prooroc, care era pleşuv la cap, au început a-l batjocori, zicînd: Hai, pleşuvule, hai! Sfîntul, trecînd de dînşii, s-a uitat înapoi şi, văzîndu-i că alergau în urma lui şi strigau aceeaşi batjocură, i-a blestemat în numele Domnului. Atunci au ieşit din dumbravă două ursoaice şi au sfîşiat patruzeci şi doi dintr-înşii, iar ceilalţi abia au scăpat fugind în cetate. Proorocul lui Dumnezeu a adus asupra acelor copii această pedeapsă cu dreaptă judecată, pe de o parte pedepsind şi tăind batjocora lor, ca nu venind în vîrstă bărbătească să fie mai răi cu obiceiul; iar pe de alta, făcîndu-le răsplătire părinţilor lor pentru închinarea de idoli. Deci îi învăţa, ca să-şi crească copiii cu pedepsire, să ştie să se teamă de Dumnezeu şi să cinstească cu cucernicie pe slujitorii Lui. De aici, sfîntul s-a dus la muntele Carmelului şi de acolo s-a întors în Samaria.

În vremea aceea s-au ridicat israelitenii cu război împotriva Moabitenilor, pentru o pricină ca aceasta: împăratul moabitenilor, al cărui pămînt era foarte bogat şi avea cirezi de dobitoace, dădea dajdie împăratului lui Israil, în toţi anii, o sută de mii de miei şi tot atîţia berbeci cu lîna lor. Murind Ahav, împăratul lui Israil, Mosa, împăratul moabitenilor, s-a depărtat de Israil şi a încetat a mai da dajdia obişnuită.

Atunci Ioram, fiul lui Ahav, cel ce împărăţea peste Israil în Samaria, şi care ţinea de păgînătatea tatălui său, a adunat puterea oştilor sale, chemînd în ajutor şi pe plăcutul lui Dumnezeu, Iosafat împăratul Iudeii din Ierusalim, luînd asemenea şi pe împăratul Edomului. După rînduiala lui Dumnezeu, era în rîndul ostaşilor şi Sfîntul Prooroc Elisei. Mergînd la cei trei împăraţi şapte zile cu oştile lor, nu aveau apă pentru ei şi pentru dobitoacele lor şi toţi sufereau de sete. Ioram, împăratul lui Israil, a zis cu suspine: „Ne-a adunat pe noi Domnul, trei împăraţi, ca să ne dea în mîinile lui Moab”. Dar împăratul Iudeii, Iosafat, a zis: „Nu este între ostaşi vreun prooroc al Domnului, ca prin el să ne mîntuim?” O slugă a împăratului lui Israil a răspuns: „Este Elisei, fiul lui Safat, care a fost sluga proorocului Ilie şi care turna apă pe mîinile lui”. Iar împăratul Iosafat a grăit către Elisei: „Într-acel bărbat este Cuvîn-tul Domnului”.

Deci, aceşti trei împăraţi au mers la Sfîntul Elisei şi l-au rugat să se roage Domnului, doar i se va descoperi despre ei. Sfîntul Elisei a zis către împăratul Ioram: „Mergi la proorocii lui Ahav, tatăl tău şi al mamei tale, Isabela, şi îi întreabă, să-ţi spună de cele ce vă vor fi vouă”. Iar Ioram a zis cu smerenie către ei: „Pentru aceasta ne-a adunat pe noi Domnul ca să ne dea în mîinile lui Moab?” Elisei i-a zis lui: „Viu este Domnul puterilor, Căruia îi stau înainte, că de n-aş fi cinstit pe împăratul Iosafat, plăcutul lui Dumnezeu, n-aş fi ţinut seamă de tine şi nici n-aş fi căutat spre tine, care eşti închinător de idoli. Dar să aduceţi la mine un cîntăreţ”.

Atunci ei au adus un cîntăreţ, anume Levit, care ştia a cînta bine psalmii lui David. Cîntînd Levit cîntările psalmilor, s-a făcut mîna Domnului, adică Duhul Sfînt peste Elisei, şi a zis: „Săpaţi acum pîraie şi gropi adînci, că aşa zice Domnul: „Nu veţi vedea nici vînt, nici ploaie, iar rîurile şi gropile se vor umple de apă şi veţi bea voi, oamenii şi dobitoacele voastre! Pe Moab îl va da Domnul în mîinile voastre şi veţi birui puterea lui; veţi strica toate cetăţile cele tari, veţi tăia toţi pomii cei roditori, veţi astupa şi veţi pustii tot pămîntul moabitenilor”.

Aceste cuvinte prooroceşti s-au împlinit toate, întocmai; fiindcă a doua zi, în vremea jertfei pe care Iosafat, dreptcredinciosul împărat al Ierusalimului, în toate dimineţile o aducea lui Dumnezeu prin mîinile preoţilor. Deci, toate popoarele au văzut că prin porunca lui Dumnezeu curgea apă pe calea Edomului, care a curs mai întîi în ceata lui Iosafat, apoi în celelalte, încît se umplură de apă toate gropile, pîraiele şi văile, umplîndu-se tot ţinutul acela de apă. Deci, bînd toţi şi răcorindu-se, au mers asupra lui Moab; şi au lovit oştile lui cu mare rană, robind şi pustiind tot pămîntul acela – după cuvîntul proorocului lui Dumnezeu – şi s-au întors cu veselie la locurile lor.

După aceasta, o văduvă, care fusese soţia unuia din fiii proorocilor, a strigat către Elisei: „Robul tău şi bărbatul meu pe care tu îl ştii bine, a murit. El a fost rob şi temător de Domnul; dar acum vine un datornic la care bărbatul meu a fost împrumutat, şi nimic nu poate să ia de la mine, fiind săracă; deci, acela voieşte să ia în robie pe cei doi fii ai mei, pe care, în mîngîierea văduviei mele, îi am ca pe luminile ochilor”. Astfel striga acea femeie către proorocul lui Dumnezeu. Unii zic că femeia aceea a fost soţia proorocului Avdie, care a fost rînduitor al casei lui Ahav şi care a ascuns o sută de prooroci ai lui Dumnezeu dinaintea sabiei împărătesei Isabela, hrănindu-i la vreme de foamete şi cheltuind cu ei toată averea sa. Acela a fost nevoit să se împrumute; dar, murind, a lăsat femeia şi copiii în grija lui Dumnezeu, poruncindu-le să aibă nădejde către Domnul. Sfîntul prooroc Elisei, avînd milă de dînsa şi de fiii săi, i-a zis: „Femeie, ce voieşti să-ţi fac? Spune-mi ce ai în casa ta?” Iar ea i-a zis: „În casa mea nu este nimic, decît numai puţin untdelemn într-un vas”. Şi a zis sfîntul către dînsa: Du-te acasă şi cere de la vecinii tăi multe vase deşarte şi, închizîndu-te în casă cu fiii tăi, toarnă din untdelemnul pe care-l ai prin toate vasele şi le vei afla pline.

Deci, plecînd, femeia a făcut aşa. A cerut vase şi, ducîndu-le în casă, a închis uşa după sine şi a turnat din vasul său în cele împrumutate; iar fiii, apropiindu-se, turnau şi-i dădeau vasele; astfel că untdelemnul nu lipsea din vasele ei şi curgea ca dintr-un izvor. După ce s-au umplut toate vasele, a zis femeia către fiii ei: Acum nu mai este nici un vas deşert.Alergînd femeia cu bucurie, a spus aceasta omului lui Dumnezeu. Şi a zis către ea Elisei:Du-te şi vinde untdelemnul şi plăteşte datoriile celor ce ţi-au împrumutat; iar din untdelemnul rămas să te hrăneşti cu fiii tăi.

Într-o zi, Sfîntul Prooroc Elisei trecea prin cetatea Soman, şi acolo l-a oprit o femeie cinstită, ca să mănînce pîine în casa ei; deci, acea femeie a ospătat pe omul lui Dumnezeu cu osîrdie. Proorocul Elisei de multe ori umbla prin cetatea aceea, cînd mergea de la Carmel la Iordan, de la Galgala la Ierihon, sau se întorcea de acolo la Carmel; deci, totdeauna se abătea la casa acelei femei să mănînce pîine; pentru că era dreptcredincioasă şi îmbunătăţită. Şi a zis acea femeie către bărbatul său: Am cunoscut că acel om al lui Dumnezeu, care trece adeseori prin cetatea aceasta, este sfînt. Deci, să-i facem un foişor mic şi să-i punem un pat, scaun şi fereastră, ca, abătîndu-se din drum la noi, să-şi aibă odihna sa. Deci, s-a făcut astfel; aşa că Sfîntul Prooroc, de cîte ori i se întîmpla să meargă în cetatea aceea, găzduia acolo.

Într-o vreme, omul lui Dumnezeu, odihnindu-se într-acel foişor ce era făcut pentru dînsul, se gîndea în sine cu ce ar putea mulţumi pe acea femeie primitoare de străini; pentru că vedea bunătatea ei cea mare. De aceea a zis către Ghehazi, sluga sa: Cheamă pe Şunamiteanca aceasta la mine. Chemînd-o pe ea sluga, omul lui Dumnezeu a zis către dînsa: „Minunată primire de oaspeţi ne-ai făcut nouă! Deci, cu ce să-ţi răsplătim ţie? Nu ai vreo trebuinţă de ajutor de la împărat, de vreun boier sau voievod?” Atunci ea a răspuns: „Eu nu am nici un fel de nevoie; pentru că eu petrec în pace în poporul meu!” După ce a ieşit de la dînsul femeia, sfîntul a zis către Ghehazi: „Cu ce să mulţumim pe această femeie pentru facerile ei de bine?” Iar Ghehazi a zis către dînsul: „Iată, ei nu au copii, iar bărbatul ei este bătrîn; deci, roagă-te lui Dumnezeu pentru dînsa, să-i dea ei un moştenitor”.

Atunci, plăcutul lui Dumnezeu a făcut multe rugăciuni pentru dînsa către Dumnezeu şi, primind încredinţarea, a zis către sluga sa: Cheamă la mine pe Şunamiteanca. Deci, chemînd-o pe ea sluga şi intrînd iarăşi la omul lui Dumnezeu, acesta a zis către dînsa:Într-această vreme şi în acest ceas vei zămisli un fiu! Iar ea, închinîndu-se, a zis: Mă rog ţie, stăpînul meu, nu mă amăgi pe mine roaba ta!” Iar sfîntul o sfătuia să creadă cuvîntul cel nemincinos. După aceea, femeia a zămislit şi, împlinindu-se vremea, a născut un fiu şi îl hrănea pe el. Pruncul crescînd, într-un an, la vremea secerişului a ieşit la tatăl său şi la secerători; şi, zăbovind puţin acolo, a zis către tatăl său: „Mă doare capul!” Atunci tatăl a zis slugii sale: „Du-l pe el la maică-sa”. Copilul a zăcut pe genunchii maicii sale pînă la amiază, cînd a şi murit. Atunci dînsa, luînd copilul mort, s-a suit cu el în foişorul proorocului şi l-a pus pe pat, apoi ieşind a închis uşa. Ea chemînd pe bărbatul său, nu i-a spus nimic despre moartea fiului lor, ci l-a rugat pe el, zicînd: Trimite la mine pe o slugă şi o asină, ca să mă duc la omul lui Dumnezeu în Carmel şi îndată mă voi întoarce.

Bărbatul ei a zis către dînsa: „Pentru ce vrei să te duci la dînsul, că acum nu este lună nouă, nici sîmbătă – pentru că numai în acele zile se aduna poporul la Sfîntul Prooroc Elisei, pentru preamărirea lui Dumnezeu şi pentru învăţătură. Atunci femeia a zis: Măcar că nu este nici sîmbătă, nici lună nouă, însă eu mă voi duce. Şi s-a dus cu sîrguinţă. Dar, pe cînd se apropia de muntele Carmelului, omul lui Dumnezeu a cunoscut venirea ei şi a zis lui Ghehazi: „Iată, vine Şunamiteanca; aleargă întru întîmpinarea ei şi-i zi: „Pace ţie”. Atunci, întîmpinînd-o pe ea, i-a zis: „Pace ţie, pace bărbatului tău şi pruncului tău”. Iar ea a zis: „Pace”. Deci femeia, alergînd la Sfîntul Elisei, a căzut înaintea lui şi i-a apucat picioarele; iar Ghehazi s-a apropiat de ea, vrînd să o dea în lături. Dar Elisei i-a zis: „Ia-o pe ea, că sufletul ei este întristat acum; pentru că Domnul a tăinuit de mine supărarea ei şi nu mi-a spus-o mai dinainte”.

Atunci femeia a zis: „Au doar eu am cerut fiu de la Domnul meu? Au nu tu singur, domnul meu, mi l-ai dăruit pe el de la Dumnezeu, iar eu ţie am zis: „Nu mă amăgi pe mine roaba ta? Iată dar că fiul meu acum a murit!” Omul lui Dumnezeu s-a umplut de milă pentru dînsa şi a poruncit lui Ghehazi să ia toiagul lui şi să-l pună peste pruncul cel mort. Dar mama pruncului, nemulţumindu-se cu aceasta, a zis către sfîntul prooroc: „Viu este Domnul şi viu este sufletul tău, că nu mă voi duce de la tine”. Deci, Sfîntul Elisei, sculîndu-se, a mers în urma ei; iar Ghehazi, apucînd înainte, a pus toiagul pruncului, dar nu era în el nici glas, nici suflare.

Atunci Ghehazi, întorcîndu-se, a întîmpinat pe omul lui Dumnezeu şi i-a spus lui, că nu s-a sculat pruncul. Deci, ajungînd în cetate Sfîntul Prooroc Elisei, s-a dus la casa femeii şi s-a suit în foişor, unde pruncul cel mort era pus în patul lui. Sfîntul Elisei, intrînd înăuntru, a închis uşa şi s-a rugat Domnului, după aceea s-a suit şi s-a culcat peste prunc, şi punîndu-şi gura sa peste gura lui, ochii săi peste ochii lui, mîinile sale peste mîinile lui, gleznele sale peste gleznele lui, şi suflînd peste dînsul, s-a încălzit trupul pruncului; apoi, sculîndu-se proorocul şi umblînd prin odaie încoace şi încolo, s-a suit şi s-a aplecat peste prunc, pînă de şapte ori şi astfel i-a deschis ochii.

Apoi Elisei, chemînd pe Ghehazi i-a zis lui: „Cheamă la mine pe Şunamiteanca”. Ghehazi, chemînd-o pe ea, Elisei a zis către dînsa: „Ia-ţi pe fiul tău”. Deci, femeia căzînd la picioarele omului lui Dumnezeu şi, închinîndu-se lui pînă la pămînt, a luat pruncul viu şi a plecat, bucurîndu-se şi lăudînd pe Dumnezeu.

După aceea, proorocul lui Dumnezeu, Elisei, sculîndu-se de acolo, s-a dus la Galgala, pe unde, demult, poporul israelitean a intrat în pămîntul făgăduinţei, trecînd rîul Iordanului. Sfîntul Elisei a zăbovit în Galgale multă vreme, fiind în pămîntul acela foamete mare, iar fiii proorocilor, care erau ucenicii lui, petreceau lîngă dînsul, urmînd vieţii lui celei plăcute lui Dumnezeu, întru curăţie şi necîştigare, după asemănarea călugărilor celor din Legea nouă. Petrecerea omului lui Dumnezeu cu ucenicii lui era la un loc deosebit şi liniştit; şi a zis una din slugile sale: „Să pui o căldare mare pe foc, ca să fierbi fiertură fiilor proorocilor”, căci erau ca la o sută de bărbaţi. Şi, ieşind unul dintre dînşii să adune verdeţuri sălbatice, a adunat un rod asemenea cu strugurii, care se numea colocuntidi, amari fără de măsură; de aceea, unii din ei au numit-o fierea pămîntului; fiind şi vătămător vieţii omului rodul acela, deşi doctorii îl obişnuise ca doctorii; iar de ar mînca cineva dintr-însul peste măsură, moare.

Acela care l-a adus, neştiind puterea cea vătămătoare a rodului acela, a cules haina sa plină şi a pus-o în căldare, ca să fiarbă. După ce fiertura aceea a fost pusă înaintea fiilor proorocilor şi au început a mînca din ea, au simţit amărăciunea împreună cu vătămarea, şi au strigat către dînsul, zicînd: „Omule al lui Dumnezeu, ce ai făcut? În căldare este moarte”. Atunci ei nu au mai mîncat, pentru că nu le era lor cu putinţă. Dar Sfîntul Elisei le-a poruncit să toarne în căldare puţină făină; nu ca cum ar goni vătămarea aceea cu făină, dar cu aceea acoperea facerea lui de minuni. Şi s-a îndulcit fiertura aceea, iar vătămarea s-a prefăcut în doctorie, încît toţi mîncînd s-au săturat şi au rămas sănătoşi.

După aceea, a venit la proorocul lui Dumnezeu oarecare bărbat iubitor de Dumnezeu din cetatea Valsalisa şi a adus 20 de pîini de orz, pe care l-a secerat întîi. Elisei, omul lui Dumnezeu, a poruncit să pună pîinile acelea înaintea celor ce vieţuiau împreună cu dînsul; iar sluga lui a zis către el: „Aceste puţine pîini, nu ajung la o sută de bărbaţi”. Sfîntul i-a zis: „Pune-le înaintea lor să mănînce, că aşa zice Domnul: Vor mînca şi le va prisosi”. Şi aşa a fost. Au mîncat şi s-au săturat, o sută de bărbaţi şi au rămas multe fărîmituri, după cuvîntul Domnului cel zis prin gura proorocilor.

În zilele acelea, era la împăratul Siriei un boier din cei puternici, adică voievod a toate puterile ostăşeşti, cu numele Neeman, mare bărbat înaintea stăpînului său, viteaz şi bine norocit în războaie; însă era foarte lepros, încît nu se găseau doctori, ca să-l poată tămădui. Odată, au ieşit din Siria nişte ostaşi voinici şi au răpit o fată tînără din pămîntul lui Israil şi au adus-o femeie lui Neeman, voievodul lor. Acea tînără auzise de la părinţii săi despre Sfîntul prooroc Elisei şi despre minunile cele mari ale lui Dumnezeu, care se făceau cu rugăciunile lui. Aceea a zis stăpînei sale: „Dacă stăpînul nostru s-ar duce la Elisei, proorocul lui Dumnezeu cel din Samaria, ar fi bine, că acel prooroc l-ar curăţi de boală”.

Femeia lui Neeman i-a spus bărbatului său cuvintele acelei copile, zicînd: „Acestea îmi spune tînăra, care este din pămîntul lui Israil”. Atunci Neeman s-a dus la împăratul lui Israil şi l-a rugat să-l lase să se ducă în Samaria la proorocul lui Dumnezeu cel din neamul lui Israil, pentru tămăduire. Împăratul, nu numai că nu l-a oprit să se ducă acolo, dar i-a dat şi o scrisoare din partea lui către Ioram, împăratul lui Israil, fiul lui Ahav. Atunci Neeman a luat zece talanţi de argint, şase mii de galbeni şi zece rînduri de haine frumoase pentru schimbat, ca toate acestea să le dăruiască lui Dumnezeu. Deci, s-a dus în pămîntul lui Israil şi a dat împăratului scrisoarea de la împăratul său, în care era scris astfel: „Cînd vei primi această scrisoare a mea, să ştii că am trimis la tine pe Neeman, sluga mea, ca să-l curăţi de lepra lui”.

Împăratul Ioram, citind scrisoarea împăratului Siriei, s-a supărat foarte tare şi şi-a rupt hainele, zicînd: „Eu sînt Dumnezeu ca să-l pot omorî şi să-l înviez? Iată, el a trimis la mine pe acest bărbat lepros să-l curăţ. De aici puteţi vedea, că acesta caută pricini cu mine, ca să poată ridica război asupra mea”.

Sfîntul Prooroc Elisei, aflînd de aceasta, că împăratul s-a supărat şi şi-a rupt hainele, a trimis la dînsul, zicînd: Împărate, pentru ce te-ai supărat şi ţi-ai rupt hainele? Să vină Neeman la mine şi să cunoască că în Israil este proorocul lui Dumnezeu! Ducîndu-se Neeman cu caii şi cu caretele, a stat lîngă uşile casei lui Elisei; iar sfîntul a trimis pe sluga sa să-i spună: Du-te şi te scaldă de şapte ori în Iordan, că ţi se va curăţi trupul şi te vei vindeca de lepră. Neeman s-a mîniat şi s-a dus, zicînd: „Eu credeam că va ieşi afară şi, stînd lîngă mine, va chema numele Dumnezeului său, va pune mîna pe rănile mele şi îmi va curăţi lepra; însă el îmi porunceşte să mă duc la Iordan. Nu sînt oare mai bune rîurile Damascului, Avana şi Farfara, decît Iordanul şi decît toate apele lui Israil ca să mă spăl într-însele şi să mă curăţ?” Zicînd aceasta, a plecat mînios din Samaria. Dar slugile l-au sfătuit să nu calce porunca proorocului lui Dumnezeu, zicîndu-i: Dacă ţi-ar fi grăit proorocul vreun cuvînt mare, n-ai fi făcut porunca lui? El ţi-a spus să faci numai acest lucru mic: să te speli în Iordan şi te vei curăţi, şi tu nu voieşti să asculţi?

Atunci Neeman a primit sfatul slugilor sale şi, apropiindu-se de rîul Iordan, s-a dat jos din caretă, s-a afundat în Iordan de şapte ori, după cuvîntul omului lui Dumnezeu, şi s-a făcut trupul lui ca de copil, curăţindu-se de stricăciune; apoi s-a întors iar la Sfîntul Elisei împreună cu toată suita lui. Neeman, stînd înaintea sfîntului, a zis: Acum am cunoscut că nu este Dumnezeu în tot pămîntul, fără numai în Israil. Deci primeşte de la robul tău aceste daruri pe care ţi le-am adus. Şi Neeman i-a dat proorocului lui Dumnezeu aurul, argintul şi hainele. Sfîntul Elisei, văzînd acestea, i-a zis: Viu este Domnul, Căruia îi stau înainte, că nu voi lua nimic. Însă Neeman silea pe prooroc să ia cele aduse; însă el nu l-a ascultat, nici nu a luat nimic. Atunci Neeman a zis către dînsul: Dacă nu voieşti să iei nimic de la mine, atunci dă-mi tu mie, robului tău, o sarcină de pămînt galben de acesta, cît voi putea duce cu două perechi de catîri, ca, ducîndu-l la casa mea, să facă din el altar Domnului Dumnezeului lui Israil; căci de acum robul tău nu va mai aduce jertfe şi arderi întregi la alţi zei, ci numai unui Dumnezeu Cel adevărat. Sfîntul Elisei nu l-a oprit să ia ce a cerut şi l-a eliberat cu pace.

Ducîndu-se Neeman de la Elisei, omul lui Dumnezeu, Ghehazi, sluga sfîntului, a zis în sine: „Stăpînul meu a făcut hatîr lui Neeman Sirianul, de n-a luat nimic din darurile aduse! Viu este Domnul, că voi alerga în urma lui şi-i voi lua ceva!” Deci, Ghehazi, sculîndu-se, a alergat după Neeman şi, văzîndu-l că vine în urma lui, s-a uitat din caretă. Ghehazi i-a zis: „Pace ţie.” Neeman i-a răspuns asemenea şi lui: „Pace!” Ghehazi a zis iar: „Stăpînul meu m-a trimis la tine, zicînd: Acum au venit la mine doi tineri din fiii proorocilor de la muntele lui Efrem, să dai pentru ei un talant de argint şi două rînduri de haine”. Neeman a zis: „Iată doi talanţi de argint şi hainele.” Apoi Neeman a pus doi talanţi în două pungi şi două rînduri de haine şi le-a dat la două slugi ale sale pe care le-a trimis cu Ghehazi.

Venind el seara cînd se întuneca la locul său cu acele lucruri, le-a luat din mîinile slugilor şi, eliberîndu-i, le-a ascuns în casa sa. Apoi el singur s-a dus şi a stat în faţa stăpînului său. Sfîntul Elisei a zis către dînsul: „Unde ai fost, Ghehazi?” El a răspuns: „Nu am fost nicăieri”. Sfîntul Elisei a zis către dînsul: „Inima mea a fost cu tine, şi a văzut cum s-a uitat bărbatul din careta lui în întîmpinarea ta, cum ai luat de la dînsul argintul şi hainele. Oare cu acel argint voieşti să cumperi grădini, saduri de măslini, vii, oi, boi, slugi şi slujnice? Pentru aceasta, lepra lui Neeman să se lipească de tine şi de seminţia ta în veci!” Şi a plecat Ghehazi din faţa lui Elisei înleproşat ca zăpada.

Într-o vreme, fiii proorocilor au zis către Elisei: „Iată, locul unde petrecem noi în preajma ta este strîmt. Deci, să mergem acum la Iordan, să luăm de acolo fiecare bărbat cîte o bîrnă şi să ne facem locaşuri, ca să petrecem acolo”. Sfîntul le-a zis: „Mergeţi”. Iar unul i-a zis cu blîndeţe: „Părinte, să mergi şi tu cu slugile tale! Omul lui Dumnezeu, sculîndu-se, a mers cu ei. Deci, ajungînd la Iordan, tăiau lemnele; iar unul din ei, pe cînd tăia o bîrnă, toporul a ieşit din coadă şi a căzut în apă. Acela a strigat: „O, Domnul meu, acest topor l-am împrumutat de la altul!” Omul lui Dumnezeu a întrebat: „Unde a căzut toporul?” Acela i-a arătat locul.

Sfîntul a tăiat un lemn şi l-a aruncat acolo în apă, şi fierul a ieşit deasupra. Sfîntul a zis către tăietor: „Ia-l tu singur”. Iar el, întinzîndu-şi mîna, l-a luat. Atît de mare era puterea acestui sfînt bărbat, încît şi greutatea cea firească a fierului putea să o prefacă într-o uşurinţă ca aceea, ca securea de fier să plutească deasupra apei, ca o frunză căzută din pom. El vedea şi pe cele depărtate, ca şi cum s-ar face aici înaintea ochilor. Pentru că, de multe ori, împăratul Siriei, luptîndu-se contra lui Israil, se sfătuia cu slugile sale, zicînd: „Să trecem prin cutare sau cutare loc şi să pîndim pe împăratul lui Israil”. Iar Sfîntul Elisei, văzînd mai înainte aceea, trimitea la împăratul lui Israil, zicînd: „Fereşte-te să nu mergi prin cutare loc, căci acolo te pîndesc sirienii!” Împăratul a trimis acolo să ştie de este adevărat. Deci, înştiinţîndu-se că este aşa, se păzea cu dinadinsul, trimiţînd pe ostaşii săi care năvăleau fără de veste asupra sirienilor şi-i băteau.

Aceasta a fost nu o dată, nici de două ori, ci de mai multe ori. Deci, s-a tulburat sufletul împăratului Siriei de cuvîntul acesta, şi a chemat pe slugile sale şi le-a zis: „Pentru ce nu-mi spuneţi cine este cel care înştiinţează tainele mele împăratului lui Israil şi mă dă în mîinile lui? Unul din slugile lui a zis: „Stăpînul meu, împărate, nu de la noi se face aceasta, ci proorocul Elisei cel din Israil spune împăratului său toate cuvintele, orice ai grăi în ascuns în cămara ta”. Împăratul Siriei a zis: „Mergeţi ca să aflaţi unde este proorocul acela ca, trimiţînd oastea, să-l aduc la mine”. Ei i-au răspuns: „El acum petrece în Dotaim”. Împăratul a trimis acolo cai, căruţe şi putere mare şi, sosind noaptea, a înconjurat cetatea. Dimineaţa, sculîndu-se sluga lui Elisei, a ieşit şi, iată, puterea sirienilor înconjurase cetatea cu mulţime de cai şi căruţe.

Atunci sluga a zis către Elisei: „O, stăpîne, ce vom face?” Sfîntul Elisei a răspuns: „Nu te teme, căci mai mare putere este cu noi decît cu ei”. Elisei s-a rugat lui Dumnezeu şi a zis: Doamne, deschide acum ochii slugii tale, ca să vadă puterea Ta! Dumnezeu a deschis ochii slugii şi a văzut muntele plin de cai şi de căruţe de foc împrejurul lui Elisei; Iar Sfîntul Elisei cu sluga sa a ieşit din cetate împotriva sirienilor. Deci, Elisei s-a rugat Domnului şi a zis: Pedepseşte, Doamne, cu orbirea, pe acest neam străin! Şi Domnul i-a pedepsit cu orbirea, după cererea lui Elisei. Apoi el a zis către ei: Nu este aceasta calea, nici cetatea la care mergeţi; ci veniţi după mine, că eu vă voi duce la bărbatul acela pe care-l căutaţi. Deci, i-a dus în Samaria; şi, după ce au intrat în Samaria, Elisei s-a rugat, zicînd: Doamne, deschide-le ochii să vadă unde sînt. Domnul le-a deschis ochii şi au văzut că sînt în mijlocul Samariei. Împăratul s-a înştiinţat de ei şi i-a văzut. Atunci el a întrebat pe Elisei: Părinteoare porunceşti să-i lovesc cu bătaia? Sfîntul a răspuns: Să nu-i ucizi, căci nu i-ai adus tu pe aici, nici nu i-ai biruit cu armele tale! Ci, dă-le lor hrană şi băutură ca să mănînce şi să bea şi după aceea trimite-i la stăpînul lor. Deci, împăratul le-a dat spre ospătare, bucate multe; şi ei au mîncat şi au băut şi s-au dus liberi la împăratul lor, care nu a mai încercat să vină din Siria pe pămîntul lui Israil.

După aceasta, trecînd multă vreme, Venedad, împăratul Siriei, ridicînd război împotriva lui Ioram, împăratul lui Israil, a adunat toată oastea sa şi, venind, a înconjurat cetatea Samaria, cea de scaun a împăraţilor lui Israil, unde era şi proorocul Elisei. În cetate era atunci foamete mare, încît oamenii cei săraci îşi mîncau copiii lor. Odată împăratul lui Israil umblînd pe zidul cetăţii, o femeie a strigat la el, zicînd: „Împăratul meu, mîntuieşte-mă pe mine!” Împăratul i-a răspuns: „De nu te va mîntui Domnul, apoi eu cum te voi mîntui pe tine? Oare din arie sau din călcătoare îţi voi da hrană? Spune ce-ţi trebuie?” Ea a început a se plînge contra prietenei sale, zicînd: „Această femeie mi-a zis: „Dă-mi pe fiul tău, fiind prunc, să-l mîncăm astăzi, iar mîine îl mîncăm pe al nostru!” Deci, am fript pe fiul meu şi l-am mîncat. A doua zi am zis: „Dă-mi pe fiul tău să-l mîncăm!” Iar ea a ascuns pe fiul ei!” Împăratul, cînd a auzit cuvintele acelei femei, şi-a rupt hainele şi s-a mîniat foarte asupra proorocului lui Dumnezeu, căci cu sfatul său l-a oprit pe el să nu se supună împăratului Siriei şi să nu dea cetatea în mîinile lui; ci să aştepte ajutor de la Dumnezeu. Împăratul a zis: „Aceasta să-mi facă mie Dumnezeu şi aceasta să-mi adauge, dacă capul lui Elisei va mai fi la locul lui!” Şi îndată a trimis pe un călău ca să taie capul proorocului.

Deci omul lui Dumnezeu şedea în casa sa şi bătrînii lui Israil şedeau cu el. Sfîntul a zis către bătrîni: „Au nu ştiţi că împăratul Ioram, fiul ucigaşului Ahav, care a ucis fără de vină pe Navutia, acela a trimis pe acest călău, ca să vină să-mi taie capul? Deci, întăriţi bine uşile şi nu-l lăsaţi aici, pînă ce va veni după el însuşi stăpînul lui care l-a trimis. Ascultaţi, oare nu se aude sunetul picioarelor stăpînului în urma lui? Grăind sfîntul acestea, împăratul a ajuns pe acel călău trimis; căci îndată s-a căit de acel cuvînt al său şi alerga degrabă el însuşi în urma trimisului, ca să nu se săvîrşească acea poruncă rea a lui; pentru că ştia că Elisei proorocul este sfînt şi nevinovat şi este de bună trebuinţă împărăţiei lui Israil, căci a făcut mult bine la mulţi. Împăratul, venind la proorocul lui Dumnezeu, a zis: „Atîta răutate s-a pornit de la Domnul asupra noastră, încît nu ştiu ce mai aştept? Deci, voi da cetatea împăratului Siriei, şi mă voi închina lui ca să nu murim cu toţii de foame; pentru că este mai bine să fim robi lui, decît să pierim de foame, împotrivindu-ne”.

Sfîntul Prooroc Elisei a zis către împărat şi către toţi cei ce erau acolo: „Ascultaţi cuvîntul Domnului: Mîine, în ceasul acesta, în părţile Samariei măsura de făină de grîu va fi un siclu, şi două măsuri de orz vor fi un siclu„. Şi a răspuns voievodul, pe a cărui mînă se odihnea împăratul, şi a zis către Elisei: „De ar deschide Dumnezeu jgheaburile cereşti şi tot nu ar fi aşa!” Iar Elisei i-a zis: „Iată, tu vei vedea aceasta cu ochii; însă din pîinea aceea nu vei mînca”. Potolindu-se puţin, împăratul s-a dus la palat.

În noaptea aceea, rugîndu-se Elisei, proorocul lui Dumnezeu, pentru eliberarea cetăţii, Domnul a trimis tulburare în tabăra sirienilor; pentru că le-a făcut un zgomot de armă şi a zis unul către altul: „Iată am ridicat asupra voastră pe împăratul lui Israil, pe împăratul Hateului, şi pe împăratul Egiptului, venind asupra noastră cu puterea lor”.

Deci s-au umplut sirienii de frică mare şi au zis: „Să fugim de aici”. Şi, sculîndu-se noaptea cu împăratul lor, au fugit lăsînd corturile, caii, catîrii şi toate cele ce erau în tabăra lor, scăpînd numai sufletele lor. În noaptea aceea, patru bărbaţi leproşi şedeau lîngă porţile cetăţii şi ziceau unul către altul: „Pentru ce noi aşteptăm să murim şezînd aici? De vom intra în cetate, vom muri de foame pentru că acolo este foamete. De vom sta aici, asemenea vom muri; deci, să intrăm în tabăra sirienilor şi, de ne vor lăsa vii, vii vom fi; iar de ne vor omorî, vom muri. Deci, în viaţa aceasta nu vom răbda mai multă pătimire, căci este mai bine să murim de sabie decît de foame”.

Astfel sfătuindu-se, s-au sculat şi au intrat în tabăra sirienilor, fiind noapte. Intrînd în tabără şi trecînd prin mijloc şi neaflînd nici un om, s-au mirat. După aceea, au intrat într-un cort unde au mîncat, au băut şi au luat de acolo aur, argint şi haine pe care le-au ascuns.

Întorcîndu-se, au intrat în alt cort şi au luat de acolo ce au voit şi cît au putut ascunde. Apoi au zis între ei: „Nu facem bine, pentru că ziua aceasta este zi de bună vestire, iar noi tăcem. Şi de vom petrece pînă la lumina dimineţii, ne vom afla vinovaţi păcatului; deci, să mergem în cetate să spunem şi împăratului”. Ducîndu-se la porţile cetăţii, au spus păzitorilor: „Am intrat în tabăra sirienilor şi n-am aflat nici un om, nici glas de om, decît numai caii şi catîrii legaţi, şi corturile cu toate bogăţiile ce sînt într-însele”. Iar portarii ce păzeau, au spus aceasta în casele împărăteşti. Împăratul, sculîndu-se noaptea, a zis către slugile sale: „Eu vă voi spune meşteşugul sirienilor, pe care ei acum ni l-au făcut nouă. Ei au înţeles că noi sîntem flămînzi; deci, ieşind din conacul lor, s-au ascuns în sat, socotind: „Ei vor ieşi din cetate flămînzi şi îi vom prinde vii, după aceea vom intra în cetatea lor”. Deci, slugile au sfătuit pe împărat să trimită ca să afle adevărul. Împăratul lui Israil a trimis doi călăreţi care, intrînd în tabără şi neaflînd pe nimeni, au alergat în urma sirienilor pînă la Iordan. Toată calea aceea era plină de haine şi de arme pe care le aruncaseră sirienii, fugind de frică.

Întorcîndu-se, trimişii au spus împăratului şi la toată cetatea tot ce văzuseră. Atunci, ieşind tot poporul, au jefuit toate corturile sirienilor şi a fost măsura de grîu un siclu şi două măsuri de orz iarăşi un siclu, după cuvîntul Domnului. Iar împăratul a pus pe voievodul cel mai înainte zis, pe ale cărui mîini se odihnea, spre a păzi porţile cetăţii. Pe cînd acela se îndrepta să nu se îngrămădească poporul la porţi, l-au călcat popoarele şi a murit, precum a zis omul lui Dumnezeu, Elisei; pentru că acel voievod n-a crezut Cuvîntul lui Dumnezeu, cel zis prin gura proorocului, pentru îndestularea pîinii, ci a răspuns împotrivă, zicînd: „Măcar şi jgheaburile cereşti de ar deschide Domnul, tot nu va fi aşa”.

Era minunat acest mare plăcut al lui Dumnezeu şi în alte fapte şi daruri prooroceşti, precum se scrie pe larg în cărţile împăraţilor. O foamete de şapte ani, ce era să fie în pămîntul lui Israil, a spus-o mai înainte. Moartea lui Venadad împăratul a ştiut-o mai înainte, iar lui Azail i-a spus mai înainte despre luarea împărăţiei. Pe Iehu, unul din boierii lui Israil, l-a uns la împărăţie şi l-a ridicat spre pierderea casei lui Ahav, cea urîtă de Dumnezeu şi închinătoare de idoli, care a şi ucis pe doi împăraţi închinători de idoli, pe Ioram al lui Israil şi pe Ohozie al Iehudeei, nepotul împăratului Iosafat şi care nu a urmat unchiului său, ci s-a abătut la păgînătate. A ucis încă şi pe Izabela, acea spurcată femeie a lui Ahav; iar mama lui Ioram a ucis pe toţi slujitorii şi vrăjitorii lui Baal. În toate acestea, avea ajutor dreapta credinţă şi rugăciunile Sfîntului Prooroc Ilie.

După moartea lui Iehu a împărăţit în Israil Ioahaz, fiul lui, apoi Ioaş, nepotul lui. Pe vremea împărăţiei aceluia, s-a îmbolnăvit de moarte în Samaria omul lui Dumnezeu, Elisei, fiind la adînci bătrîneţi. Şi a venit la dînsul Ioaş, regele lui Israil, spre cercetare şi, plîngînd deasupra lui, a zis: „Părinte, părinte carul lui Israil şi călăreţul lui!” Şi i-a zis Elisei: „Ia un arc şi o săgeată şi deschide fereastra cea dinspre răsărit, încotro se află Siria, şi pune o săgeată în arcul cel întins”. Împăratul a făcut aceasta; iar proorocul lui Dumnezeu, punîndu-şi mîinile sale pe ale împăratului, a zis: „Dă drumul săgeţii spre Siria”. Şi împăratul a făcut aşa. Iar proorocul a zis: „Această săgeată este mîntuirea Domnului şi vei birui pe sirieni”. Şi iar a zis împăratului: „Ia nişte săgeţi!” Şi împăratul a luat. Şi a zis către el proorocul: „Loveşte în pămînt”. Şi a lovit împăratul de trei ori şi a stat. Atunci s-a scîrbit asupra lui omul lui Dumnezeu şi a zis: „Dacă ai fi lovit de cinci sau de şapte ori, ai fi călcat Siria pînă în sfîrşit, iar acum o vei birui numai de trei ori”.

Astfel proorocind Sfîntul Elisei, a murit şi s-a îngropat cu cinste. Dar nu numai în viaţă a făcut multe minuni, ci şi după moarte era făcător de minuni; pentru că, în acel an, s-a întîmplat lucrul acesta. Ducînd pe un mort în cetatea Samariei la îngropare, deodată ostaşii de la Moav au năvălit tîlhăreşte în pămîntul acela. Iar îngropătorii, văzînd de departe pe ostaşi venind, au aruncat pe acel mort în mormîntul lui Elisei şi au fugit în cetate. Deci corpul celui mort, căzînd peste oasele lui Elisei, îndată a înviat şi a stat pe picioarele sale; apoi, ieşind din groapă, a alergat în cetate. Astfel că, şi după moarte, Dumnezeu a preamărit pe plăcutul său.

Pentru acel lucru, se cuvine Dumnezeului nostru de la toţi slavă, cinste şi închinăciune, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Ὁ Προφήτης Ἐλισσαῖος καταγόταν ἐξ Ἀβελμαοὺλ τῆς γῆς Μανασσῆ, ἦταν υἱὸς τοῦ πλούσιου ἀγρότου Σαφάτ, ἀπὸ τὴν κοιλάδα Ἀβελμαουλά, ἀσκοῦσε τὸ ἐπάγγελμα τοῦ γεωργοῦ καὶ ἤκμασε κατὰ τὸ πρῶτο ἥμισυ τοῦ 9ου αἰῶνος π.Χ.

Ὁ Προφήτης Ἠλίας († 20 Ἰουλίου) εὑρῆκε τὸν Ἐλλισαῖο μὲ τὸ ἄροτρο στὸν ἀγρό του καὶ ἐκάλεσε αὐτὸν νὰ τὸν ἀκολουθήσει, ἀφοῦ ἔρριψε ἐπάνω του τὴ μηλωτή του. Ἡ πράξη αὐτὴ συμβόλιζε τὴν κλήση τοῦ Ἐλισσαίου στὸ προφητικὸ ἀξίωμα καὶ τὴν ἐξ αὐτοῦ ἄντληση ἰσχύος καὶ θείας αὐθεντίας. «… Καὶ Ἐλισσαιὲ τὸν υἱὸν Σαφὰτ χρίσεις εἰς προφήτην ἀντὶ σοῦ… καὶ ἀπῆλθεν ἐκεῖθεν καὶ εὑρίσκει τὸν Ἐλισσαιὲ τὸν υἱὸν Σαφὰτ καὶ οὗτος ἠροτρία ἐν βουσί – δώδεκα ζεύγη καὶ αὐτὸς ἐν τοῖς δώδεκα – καὶ ἀπῆλθεν ἐπ’ αὐτὸν καὶ ἐπέρριψε τὴν μηλωτὴν αὐτοῦ ἐπ’ αὐτόν». Ἀμέσως ὁ Ἐλλισαῖος, ἀφοῦ ἔσφαξε καὶ διεμοίρασε ζεῦγος βοῶν, ἀκολούθησε τὸν Ἠλία. Ἀφοῦ ἐπισκέφθηκαν τὰ Γάλγαλα, τὴ Βαιθὴλ καὶ τὴν Ἱεριχώ, διέβησαν τὸν Ἰορδάνη ποταμὸ, ὅπου ὁ Ἠλίας, ἐπιβὰς πυρίνου ἅρματος, ἐξαφανίσθηκε, ἀφοῦ ἐγκατέλειψε στὰ χέρια τοῦ Ἐλισσαίου τὴ μηλωτή του, διὰ τῆς ὁποίας αὐτὸς ἐπιτέλεσε πολλὰ θαύματα. Διὰ τῆς μηλωτὴς τοῦ Προφήτου Ἠλία διεχώρησε ἀργότερα τὰ νερὰ τοῦ Ἰορδάνου ποταμοῦ καὶ ἐπέρασε αὐτόν, γι’ αὐτὸ καὶ οἱ «υἱοὶ τῶν Προφητῶν» διέγνωσαν σὲ αὐτὸν τὸ πνεῦμα τοῦ διδασκάλου τους Ἠλία καὶ τὸν προσκύνησαν ἕως ἐδάφους.

Ἡ προφητικὴ δράση τοῦ Ἐλισσαίου καλύπτει τὰ χρονικὰ διαστήματα τῶν βασιλειῶν τῶν βασιλέων τοῦ Ἰσραὴλ Ἰωράμ, Ἰηοῦ, Ἰωαχὰζ καὶ Ἰωὰς (851 – 825 π.Χ.), τῶν ὁποίων ὑπῆρξε εὐεργετικὸς καὶ συνετὸς σύμβουλος. Ὑπῆρξε ἡ ψυχὴ τῆς προφητικῆς ἀντιστάσεως ἐναντίον τῆς δυναστείας τοῦ Ἀμβρὶ δίδοντας ὁ ἴδιος θαρραλέα τὸ σύνθημα τῆς ἐξεγέρσεως καὶ ἀνέδειξε ἀντὶ τοῦ Ἰωρὰμ τὸν Ἰοὺ βασιλέα  τοῦ Ἰσραήλ, μὲ σκοπὸ νὰ ἐπιφέρει στὴ χώρα θρησκευτικὴ μεταρρύθμιση.

Ἡ δράση του ὡς Προφήτου ἐμφανίζεται κυρίως συνυφασμένη μὲ ἔκτακτες ἐνέργειες καὶ παντοειδὴ θαύματα. Μετέβαλε σὲ πόσιμα τὰ ἁλμυρὰ ὕδατα πηγῆς στὴν Ἱεριχώ, εὐλόγησε τὸ στράτευμα τοῦ βασιλέως Ἰωρὰμ καὶ ἔτσι αὐτὸ ἱκανώθηκε νὰ νικήσει τοὺς Μωαβίτες, ἐπολλαπλασίασε τὸ λάδι τῆς πτωχῆς χήρας, γιὰ νὰ ἀπαλλάξει αὐτὴν ἀπὸ δυσβάστακτα χρέη, ἀνέστησε τὸν πεθαμένο υἱὸ τῆς πλούσιας Σουναμίτιδος χήρας ποὺ τὸν ἐφιλοξένησε, μετέβαλε σὲ φαγώσιμη τὴ δηλητηριασμένη τροφὴ τῶν «υἱῶν τῶν Προφητῶν», ἐχόρτασε μὲ 20 κρίθινους ἄρτους ἑκατὸ πεινασμένους ἀνθρώπους, ἐθεράπευσε ἀπὸ τὴ λέπρα τὸν Ἀραμαῖο ἄρρωστο στρατηγὸ Ναιμάν, ἐτιμώρησε μὲ τὴν ἴδια ἀσθένεια τὸ φιλάργυρο καὶ πονηρὸ ὑπηρέτη του Γιεζί, καὶ τόσα ἄλλα.

Πλήρης ἡμερῶν, ἐπὶ βασιλέως Ἰωάς, ἀπέθανε καὶ ἐνταφιάσθηκε στὴ Σεβαστούπολη τῆς Σαμαρείας, ὑπὸ τοὺς θρήνους τοῦ βασιλέως καὶ ὁλόκληρου τοῦ λαοῦ.

Ἐπὶ αὐτοκράτορος Βυζαντίου Θεοδοσίου τοῦ μικροῦ (408 – 450 μ.Χ.) τὰ ἱερὰ αὐτοῦ λείψανα ἀνεκομίσθησαν καὶ μεταφέρθηκαν στὴ μονὴ Παύλου τοῦ λεπροῦ, ποὺ ἦταν στὴν Ἀλεξάνδρεια, ἀργότερα δὲ μετακομίσθηκαν στὴν Κωνσταντινούπολη καὶ κατατέθηκαν στὸ ναὸ τῶν Ἁγίων Ἀποστόλων.
Ναὸ ἐπ’ ὀνόματι τοῦ Προφήτου Ἐλισσαίου ἀνήγειρε στὸ παλάτι τῶν Πηγῶν, στὴν Κωνσταντινούπολη, ὁ αὐτοκράτορας Βασίλειος ὁ Μακεδών (867 – 886 μ.Χ.).


Ἀπολυτίκιον. Ἦχος δ’. Ὁ ὑψωθεὶς ἐν τῷ Σταυρῷ.
Ὡς ὑποφήτην ἀληθῆ τοῦ Σωτῆρος, καὶ τῶν ἐν τῷ νόμῳ παιδευτὴν καὶ φωστῆρα, τοῖς πόρρω σε ἐδήλωσεν ὁ τόκος σου σοφέ· σὺ γὰρ κληρωσάμενος, τοῦ Θεσβίτου τὴν χάριν, θαύμασι διέπρεψας, καὶ δυνάμεσι πλείσταις. Καὶ νῦν ἀπαύστως φύλαττε ἡμᾶς, ὦ Ἐλισσαῖε, Προφῆτα θεσπέσιε.


Κοντάκιον. Ἦχος πλ. δ’. Τῇ ὑπερμάχῳ.

Διπλῆν τὴν χάριν εἰληφὼς παρὰ τοῦ Πνεύματος

Προφήτην ὤφθης θαυμαστὸς πᾶσι τοῖς πέρασι

Τοὺς ὑμνοῦντάς σε λυτρούμενος ἐκ κινδύνων

Καὶ δωρούμενος τὴν χάριν τῶν θαυμάτων σου,

Ἐλισσαῖε, τοῖς ἐκ πόθου σοι προστρέχουσι
Καὶ κραυγάζουσι, χαίροις σκεῦος τῆς χάριτος.


Μεγαλυνάριον.

Σύσκηνος ὑπάρχων καὶ φοιτητής, Ἠλιοὺ παμμάκαρ, Ἐλισσαῖε τοῦ ζηλωτοῦ, τῆς ἐκείνου δόξης, ἀνάπλεως ἐδείχθης, θαυμάτων ἐνεργείᾳ, καταλαμπόμενος.

The Holy Prophet Elisha lived in the ninth century before the Birth of Christ, and was a native of the village of Abelmaum, near Jordan. By the command of the Lord he was called to prophetic service by the holy Prophet Elias (July 20). 

When it became time for the Prophet Elias to be taken up to Heaven, he said to Elisha, „Ask what shall I do for you, before I am taken from you.” Elisha boldly asked for a double portion of the grace of God: „Let there be a double portion of your spirit upon me.” The Prophet Elias said, „You have asked a hard thing; if you see me when I am taken from you, then so shall it be for you; but if you don’t see me, it wilt not be” (4 [2] Kings 2: 12). As they went along the way talking, there appeared a fiery chariot and horses and separated them both. Elisha cried out, „My father, my father, the chariot of Israel and its horse!” (4 Kings 2: 12). Picking up the mantle of his teacher which fell from the sky, Elisha received the power and prophetic gift of Elias. He spent more than 65 years in prophetic service, under six Israelite kings (from Ahab to Joash). While Elisha lived, he did not tremble before any prince, and no word could overcome him (Sirach 48: 13 [„Sirach” is called „Ecclesiasticus” in Catholic Bibles ]). 

The holy prophet worked numerous miracles. He divided the waters of the Jordan, having struck it with the mantle of the Prophet Elias; he made the waters of a Jericho spring fit for drinking; he saved the armies of the kings of Israel and Judah that stood in an arid wilderness by bringing forth abundant water by his prayer; he delivered a poor widow from death by starvation through a miraculous increase of oil in a vessel. The Shunamite woman showing hospitality to the prophet was gladdened by the birth of a son through his prayer, and when the child died, he was raised back to life by the prophet. The Syrian military-commander Namaan was healed from leprosy but the prophet’s servant Gehazi was afflicted since he disobeyed the prophet and took money from Namaan on the sly. 

Elisha predicted to the Israelite king Joash the victory over his enemies, and by the power of his prayer he worked many other miracles (4 Kings 3-13). The holy Prophet Elisha died in old age at Samaria. „In his life he worked miracles, and at death his works were marvellous” (Sir. 48: 15). A year after his death, a corpse was thrown into the prophet’s grave. As soon as the dead man touched Elisha’s bones, he came to life and stood up (4 Kings 13: 20-21). The Prophet Elisha and his teacher, the Prophet Elias, left no books behind them, since their prophetic preaching was oral. Jesus, son of Sirach, praised both great prophets (Sir. 48:1-15). 

John of Damascus composed a canon in honor of the Prophet Elisha, and at Constantinople a church was built in his honor. 

Julian the Apostate (361-363) gave orders to burn the relics of the Prophet Elisha, Abdia (Obadiah) and John the Forerunner, but the holy relics were preserved by believers, and part of them were transferred to Alexandria. 

In the twentieth century, the humble priest Nicholas Planas had a great veneration for the Prophet Elisha, and was accounted worthy to see him in visions.

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: