Prima pagină > Cuvinte de folos > Ierom. Mihail Gheaţău: „Sofia divină”, a patra persoană a Sfintei Treimi?

Ierom. Mihail Gheaţău: „Sofia divină”, a patra persoană a Sfintei Treimi?

„Sofia divină”, a patra persoană a Sfintei Treimi?

ierom. Mihail Gheaţău

 

Dacă este inadmisibilă introducerea de texte eretice în cult, acceptarea imaginilor eretice este la fel de gravă, consecinţele la fel de nefaste.


Icoana Înţelepciunii divine, Rusia, secolul al XVII-lea.

Deşi se tipăresc atât de multe studii şi se multiplică icoane în mii de exemplare, paradoxal, cele mai multe dintre bisericile noastre sunt încărcate de kitsch-uri, de icoane necanonice şi de tablouri de cel mai îndoielnic gust. Acest fapt trădează o superficială cunoaştere a valorilor ortodoxe autentice, dar mai ales o neînţelegere a faptului că imaginea şi cuvântul au în cult o importanţă egală în vestirea Evangheliei. Dacă este inadmisibilă introducerea de texte eretice în cult, acceptarea imaginilor eretice este la fel de gravă, consecinţele la fel de nefaste, iar cei prin care s-a produs sminteala, responsabili.

„Ochiul divin”, „Încoronarea Fecioarei”, „Înţelepciunea divină”

Mai noi sau mai vechi, aceste modele străine de Erminia Picturii Bizantine sunt multiplicate din neştiinţă sau ignoranţă, captivând prin realizarea artistică, prin îndrăzneala abordării şi noutatea mesajului, mulţi dintre privitori fiind adesea ispitiţi să cedeze sub povara emoţiilor estetice, sacrificând adevărul teologic.Confuzia sporeşte când conţinutul teologic necanonic este prezentat într-o execuţie artistică ireproşabilă, de factură specifică stilului bizantin. Este şi cazul unor reprezentări iconografice ale picturii murale de la Mănăstirea Suceviţa, unde – într-un spectaculos şi amplu program iconografic, realizat într-o factură bizantină cu accente tradiţionale locale, de mare calitate artistică – recunoaştem în unele scene compoziţionale, influenţe din teologia şi filosofia apuseană venite pe filiera ruso-polonă[1]. Fapt explicabil, cunoscând strânsele relaţii ale Movileştilor, ctitorii acestei mănăstiri, cu elita politică şi religioasă din Polonia şi Rusia.

Un alt val de scene şi imagini simbolice ce parazitează iconografia ortodoxă – între care şi aşa-zisul „Ochi al lui Dumnezeu” – , au invadat lăcaşurile de cult din Ţările Române mai ales în perioada de după Revoluţia Franceză. Mă voi referi însă mai întâi, la acele reprezentări iconice ce au ca subiect imaginea lui Dumnezeu-Tatăl prezent în diferite contexte, (ca cea din varianta icoanei Sfintei Treimi în care Duhul Sfânt apare în chip de porumbel şi la scenele iconografice intitulate „Încoronarea Fecioarei”, şi „Înţelepciunea divină”). Pentru că multe dintre astfel de reprezentări decorează spaţii liturgice sau ilustrează obiecte de cult bisericeşti, şi sunt deja, prin vechimea lor, incluse în categoria obiectelor de patrimoniu, este greu de intervenit pentru înlăturarea lor. Ceea ce s-ar putea face, ar fi o informare mai eficientă pentru ca aceste imagini şi scene compoziţionale să nu mai fie realizate şi prezentate drept icoane canonice, măcar de acum înainte, multiplicarea sau comercializarea acestora doar pentru că se poate profita financiar fiind condamnabilă.

Robert Fludd, gravură dintr-un manuscris de alchimie, Utriusque Cosmi Historia – Întreaga Natură oglindă şi imagine a Artei, 1617. Sofia divină apare ca un principiu feminin al dumnezeirii, oglindă şi mediator între Dumnezeu şi creaţie.

Pentru cei ce invocă Tradiţia dinamică a cultului Bisericii, motivând astfel necesitatea înnoirilor, să ne reamintimcă înnoirile trebuie să se integreze organic în cult, să nu conteste moştenirea trecutului nici să atingă cu ceva hotărârile Sinoadelor Ecumenice. Multe dintre simboluri – ca aluzii şi prefigurări ale profeţiilor veterotestamentare –, au fost transpuse, încă din primele veacuri, din textele biblice în reprezentări plastice specifice creştinismului.

Unele simboluri din perioada Bisericii Primare au răzbătut până în zilele noastre (de exemplu, mâna care binecuvântează), dar la cea mai mare parte dintre ele s-a renunţat încetul cu încetul, nefiind reţinute de erminie. După ce icoana, ca imagine, şi-a consolidat statutul şi funcţia kerigmatică de complementaritate cu cuvântul scris sau rostit în vestirea Evangheliei, în anumite situaţii, Biserica a renunţat la folosirea unor simboluri chiar prin hotărâre sinodală. Un exemplu în acest sens este canonul 82 al Sinodului quinisext sau Trulan II dinanul 692, în care se precizează: „În câteva picturi se găseşte mielul arătat de degetul Înaintemergătorului; acest miel a fost pus acolo ca reprezentare a iertării, făcând să se vadă dinainte pentru noi, prin credinţă, Mielul adevărat, Hristos, Dumnezeul nostru. Onorând desigur chipurile şi umbrele ca simboluri ale adevărului şi schiţe făcute în vederea Bisericii, preferăm harul şi adevărul, primind acest adevăr drept împlinirea legii. Hotărâm, deci, ca de acum înainte această împlinire să fie însemnată spre vederea tuturor în picturi, să fie deci instituit în locul mielului antic, în icoane, cu aspectul său omenesc (anthropinon charactera), cel care a curăţat păcatele lumii, Hristos Dumnezeul nostru”.

Icoana unei erezii

Pentru că spaţiul nu ne permite, ne vom rezuma doar la o foarte sumară analiză a unei icoane din această categorie controversată, numită Înţelepciunea Divină, arătând de ce nu poate fi numărată printre icoanele Erminiei bizantine, citând dintr-un studiu mai amplu al teologului Jean-Claude Larchet, în care sunt analizate o serie de icoane necanonice[2].

Această reprezentare iconografică a prilejuit una dintre cele mai grave confuzii din teologia creştină, cea dintre natura, energiile şi  ipostasurile dumnezeieşti. Deşi apare în spaţiul ortodox în diferite formule încă din secolul al XVII-lea, icoana Înţelepciunii dumnezeieşti, a cunoscut o răspândire mai importantă în secolul al XlX-lea, 

legată de curentul sofiologic. Acest curent ivit dintr-o speculaţie filosofică puternic impregnată de ezoterism din sânul filosofiei germane (Jakob Böhme), a căpătat o deosebită dezvoltare în filosofia religioasă rusă de la sfârşitul secolului al XlX-lea şi începutul celui de-al XX-lea, prin mari personalităţi ca Vladimir Soloviev, Pavel Florensky sau Serghei Bulgakov.

Potrivit conceptului sofiologic al filosoful Serghei Bulgakov[3], concept care îşi are rădăcinile în simbolismul Cabalei, lumea creată se uneşte cu lumea divină prin Înţelepciunea divină, iar Vladimir Soloviov referindu-se la aceeaşi Sofia divină adăuga: „Ea este substanţa Duhului Sfânt care se mişcă pe deasupra apelor întunecate ale Facerii”[4]. Sofia „cosmică”, conţine paradigmele tuturor creaturilor, este reshit-ul, principiul feminin, interioritatea lui Dumnezeu, viaţa, afecţiunea lui, care ascunde puterea unificatoare a fiinţei. Înţelepciunea „cosmică” este un spirit inteligent, sfânt, unic, multiplu, subtil, mobil, pătrunzător, fără pată […]. Ea traversează şi pătrunde în tot, […] este o emanaţie pură a slavei celui Atotputernic[5].

Să menţionăm faptul că această icoană este chiar şi astăzi foarte apreciată în anumite cercuri legate de curentul ezoteric, căutător al înţelepciunii universale şi eterne (sophia perennis),privită ca tainicul fond comun şi locul de întâlnire şi depăşire a tuturor religiilor şi a toată înţelepciunea.

În icoana clasică a Sfintei Înţelepciuni dumnezeieşti, personajul principal este înfăţişat sub forma unui înger cu chip feminin sau a unei tinere fete cu aripi de înger; aripile sunt larg deschise, pe cap are coroană (de aceea unii comentatori o numesc „împărăteasa-înger”); poartă sakkos şi şade pe tron. Culoarea dominantă (îndeosebi a părţilor descoperite ale trupului, chipul şi mâinile) este roşul aprins (care, după unii comentatori, simbolizează focul Duhului). Înţelepciunea are la dreapta sa pe Maica Domnului, iar la stânga, pe Sfântul Ioan Botezătorul (altfel spus, ea are aceeaşi poziţie ca Hristos în icoana deisis).În unele reprezentări figurează inscripţiile IC XC şi όών, prima de fiecare parte a nimbului, a doua în interiorul lui, ceea ce duce la identificarea ei cuHristos. Deasupra este înfăţişat Dumnezeu-Tatăl, într-o mandorlă. În alte icoane aceste inscripţii lipsesc, deasupra Înţelepciunii fiind reprezentat Hristos Însuşi.

Alteori, Hristos este reprezentat deasupra Înţelepciunii, şi deasupra Lui, Dumnezeu-Tatăl. Dincolo de caracterul problematic al reprezentării Tatăluiacest tip de icoană generează în mod deosebit confuzie. Sfântul Duh nu este pictat, aşadar există riscul ca Înţelepciunea să fie identificată cu Sfântul Duh, pentru că ceea ce vedem pare să formeze o „Treime”, sau să apară ca un al patrulea ipostas. Un astfel de risc nu este deloc imaginar, pentru că în sofiologia lui Serghei Bulgakov, la un anume moment al evoluţiei sale, înţelepciunea era concepută ca un ipostas adăugat celor Trei Ipostasuri dumnezeieşti.

Natura ambiguă a „Înţelepciunii divine”

Observând diversele reprezentări ale Sfintei Înţelepciuni dumnezeieşti, putem constata că nu avem de-a face cu o reprezentare unitară şi că aceste diferite reprezentări nu sunt coerente (într-una, înţelepciunea pare să corespundă Fiului, într-alta Sfântului Duh, într-alta unui al patrulea ipostas dumnezeiesc…). În plus, fiecare reprezentare îşi are partea ei de confuzie, reală sau potenţială. Dacă înţelepciunea s-ar identifica cu Sfântul Duh, atunci ea nu poate fi reprezentată decât în mod simbolic, într-una din formele prin care S-a manifestat Sfântul Duh şi respectând contextul acestei manifestări. Dacă s-ar identifica cu Hristos, atunci ar trebui înfăţişat Însuşi Hristos, în loc să-i fie dublat sau transpus ipostasul prin personajul feminin sau îngerul zugrăvit în icoană. Cât priveşte personajul feminin sau îngerul care reprezintă Înţelepciunea, el nu corespunde nici unei forme de prefigurare a Duhului Sfânt sau a lui Hristos, care să fie atestată de Vechiul Testament sau de Tradiţie.

Înfăţişarea înţelepciunii în chip de persoană se bazează pe o transpunere a unor pasaje biblice (din Pilde, înţelepciunea lui Solomon, înţelepciunea lui Isus Sirah) care par într-adevăr să o ipostazieze (cf. Pilde 1, 20-33; 3,16-19; 8-9); dar lucrul acesta este doar o figură de stil (a se vedea la Pilde 1,20-33 şi 8; Înţ. Sir. 24,1-22). Adoptarea unei astfel de figuri de stil în planul iconografic nu poate fi acceptată, pentru că icoana trebuie să respecte realismul evanghelic, potrivit principiului stabilit de Sinodul Quinisext, afirmă Larchet.

Personajul care reprezintă înţelepciunea în icoanele „Sfintei Sofii” are o natură ambiguă şi nu este în niciun fel o „figură” adecvată din punctul de vedere al temeiurilor biblice sau teologice: – dacă este vorba de un înger, trebuie admis faptul că reprezentarea Înţelepciunii sub această formă nu are nici un temei biblic; – dacă aripile nu-l arată propriu-zis pe înger, ci natura spirituală a personajului reprezentat, care seamănă cu o tânără femeie, care este natura sa şi cine – ce persoană – 

este ea? Să menţionăm faptul că reprezentarea înţelepciunii ca un personaj feminin a alimentat sau a confirmat anumite speculaţii sofiologice[6]; – reprezentarea ei ca persoană se bazează tocmai pe o confuzie teologică şi este la rândul ei sursa de confuzie pentru cei care privesc această icoană fără o suficientă pregătire teologică sau având o viziune teologică deformată de teoriile sofiologice sau de alte speculaţii ezoterice.

Asimilarea înţelepciunii cu o singură Persoană dumnezeiască este imposibilă, şi nu e cu putinţă să faci din Înţelepciune o însuşire particulară a uneia dintre Persoanele dumnezeieşti fără să dai de înţeles că ea aparţine deopotrivă şi celorlalte două. Înţelepciunea este într-adevăr o energie dumnezeiască; ca toate energiile dumnezeieşti, ea ţine de fiinţa (ousia)dumnezeiască[7] şi este deţinută în mod comun şi egal de cele Trei Persoane. Este adevărat că Hristos, în Noul Testament, este uneori prezentat ca Înţelepciune (cf. I Cor. 1, 24, 30; Mt. 11,19) dar, ca şi Tatăl, Sfântul Duh este şi El înţelepciune (cf. Înţ. Sir. 1, 4-7) şi ca Înţelepciune Se împărtăşeşte El oamenilor (cf. Is. 11, 2), iar înţelepciunea, ca harismă, le este dată oamenilor de la Tatăl, prin Fiul, în Sfântul Duh.

Chiar şi în textele din Vechiul Testament în care este vorba de Înţelepciune, aceasta, dincolo de personificarea ei printr-o figură de stil, se arată în mod limpede ca energie divină: „Ea este suflul puterii lui Dumnezeu, ea este curata revărsare a slavei Celui Atotputernic /… /,ea este strălucirea luminii celei veşnice şi oglinda fără de pată a lucrării lui Dumnezeu şi chipul bunătăţii Sale” (Înţ. Sir. 7, 25-26).

„Sofia”, rătăcirea fundamentală susţinută de Bulgakov

În învăţătura sa despre posibilitatea pictării icoanelor, Bulgakov argumentează descriptibilitatea Dumnezeirii prin ideea că omul poartă chipul lui Dumnezeu cuprinde în sine, ca temei propriu, şi ideea răsturnată, anume că omenitatea este proprie chipului lui Dumnezeu. Acest „chip al lui Dumnezeu în Dumnezeu este umanitatea cerească”, adică Sofia, care este, mai înainte de veci, „Dumnezeiasca Omenitate”. Faptul că omul este creat după chipul lui Dumnezeu, spune Leonid Uspensky, nu înseamnă însă şi contrariul, că Dumnezeirii îi este caracteristic chipul omenesc. Chipul lui Dumnezeu în om înseamnă că acest chip este propriu persoanei umane, dar nu că natura Dumnezeiască şi natura omenească se determină reciproc în „Sofia”[8].

Pentru Bulgakov, Treimea este o „Persoană tri-ipostatică” (Persoană tri-personală!) şi poate avea chip şi acest chip este chipul Sofiei, a umanităţii dumnezeieşti veşnice. Potrivit acestui raţionament reiese că Sofia este a patra persoană a lui Dumnezeu, denaturând astfel învăţătura creştină despre Sfânta Treime. În învăţătura sa despre natura dumnezeiască, înţeleasă ca principiu personal, Sofia apare rătăcirea fundamentală susţinută de Bulgakov; amestecând natura cu persoana[9].

Contrar Sfinţilor Părinţi care au participat la cel de-al VII-lea Sinod Ecumenic, despre care Bulgakov considera că aceştia au urmat o cale greşită în fundamentarea icoanei, Bulgakov pune accent nu pe descriptibilitatea Persoanei, ci pe posibilitatea de a reprezenta această umanitate veşnică şi dumnezeiască. Însă apologeţii creştini vedeau reprezentarea lui Dumnezeu nu în vreo „Divino-umanitate” originară şi veşnică, ci în chipul Persoanei lui Hristos, Purtătorul naturii dumnezeieşti şi a celei omeneşti[10]. Sfântul Teodor Studitul spune: „se reprezintă iconic nu natura ci ipostasul; căci cum ar putea fi reprezentată o natură necontemplată în ipostas?”[11]

[1]Vezi studiile lui Emil Dragnev în lucrarea Movileştii, istorie şi spirtualitate românească,Artă şi restaurare, vol. III, Sfânta Mănăstire Suceviţa, 2007, pp. 97-115.

[2]Jean-Claude Larchet, Iconarul şi artistul, trad. Marinela Bojin, ed. Sofia, Bucureşti, 2012, pp. 170-175.

[3]Serghei Bulgakov, Înţelepciunea lui Dumnezeu, trad. Fr., Lausanne, 1983, 17, apud Olivier Clement, Ochiul de Foc, Două viziuni spirituale asupra cosmosului, trad. Petruş Costea, ed. Humanitas, Bucureşti, 2006, p. 15.

[4]Vladimir Soloviov, Rusia şi Biserica universală, Institutul European, Iaşi, 1994, p. 35.

[5]Olivier Clement, Ochiul de Foc, Două viziuni spirituale asupra cosmosului, trad. Petruş Costea, ed. Humanitas, Bucureşti, 2006, p. 13.

[6]Ca aceea a Părintelui Serghie Bulgakov, care, într-o etapă a dezvoltării sistemului său de gândire (condamnat în mod oficial de Biserica Ortodoxă), considera Sofia drept „omenitatea veşnică în Dumnezeu”, avându-şi polul masculin în Fi­ul şi polul feminin în Sfântul Duh, subliniind astfel cu atâta putere feminitatea Sfântului Duh, încât ajunge să-i atribuie o funcţie maternă, afirmă Larchet.

[7]Dar care nu se identifică cu ea, cum pretindea Serghei Bulgakov într-o etapă a dezvoltării teoriei sale sofiologice, spune Larchet.

[8]Leonid Uspensky, Teologia Icoanei în Biserica Ortodoxă Rusă, Ed. Patmos, Cluj-Napoca, 2005, p.190.

[9]Leonid Uspensky, Teologia Icoanei în Biserica Ortodoxă Rusă, Ed. Patmos, Cluj-Napoca, 2005, pp.193-194.

[10]Leonid Uspensky, Teologia Icoanei în Biserica Ortodoxă Rusă, Ed. Patmos, Cluj-Napoca, 2005, pp.191-192.

[11]Sfântul Teodor Studitul, Iisus Hristos – Prototip al icoanei Sale, Antireticul III, trad. rom. I. Ică, Ed. Deisis, Alba Iulia, 1994, p. 141.

Sursa: aici

Anunțuri
Categorii:Cuvinte de folos
  1. teodor
    Iunie 18, 2012 la 7:06 pm

    cineva spunea ca ,,atunci cand vorbesti despre Trinitate,trebuie sa taci”….si cred ca avea dreptate preacuvioase.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: