Prima pagină > Cântările Ortodoxiei, in English, στην ελληνική γλώσσα / in Greek language > 10 iunie: TROPARUL ŞI VIAŢA SF. ALEXANDRU ŞI ANTONINA (Gr, Ro, En)

10 iunie: TROPARUL ŞI VIAŢA SF. ALEXANDRU ŞI ANTONINA (Gr, Ro, En)

Απολυτίκιο των Αγ. Αλεξάνδρου, Αντωνίνης – 10ΙΟΥΝΙΟΥ

 *

*

*

Într-o vreme, fiind prigonire contra credincioşilor şi mulţi dintre ei fiind ucişi cu diferite feluri de munci pentru credinţa în Hristos, după multe zile s-a prins şi s-a adus la Fist, nemilostivul ighemon, o fecioară creştină, cu numele Antonina, de neam din cetatea ce se numea Crodamna. Ea, petrecîndu-şi viaţa sa în dreapta credinţă şi în fapte bune, Domnul a învrednicit-o de nevoinţa mucenicească, pentru ca astfel să ruşineze şi să biruiască pe îndrăzneţul şi potrivnicul diavol.

Deci, această fecioară, fiind adusă înaintea lui Fist, cumplitul ighemon, a început a o amăgi cu cuvinte viclene, zicîndu-i: „Doamnă Antonino, fiindcă eşti fecioară cinstită şi înţeleaptă de tot, voiesc să te pun preoteasă zeiţei Artemida, să-ţi dau daruri şi cinste şi să fii mai mare în casa mea”.

Ea a tăcut multă vreme, apoi a răspuns: „O, Fiste, pentru ce-mi făgăduieşti daruri deşarte? Mai bine, fă-te şi tu părtaş al bogăţiilor mele, încît, crezînd în Domnul meu Iisus Hristos, să cîştigi vrednicia şi visteria veşnicilor bunătăţi”. Fist a zis: „Să nu fie aceea ce zici tu şi să mă ferească zeii ca să cred într-un Dumnezeu ca Acela Care zici că a fost om şi Care a fost pironit şi spînzurat pe cruce”. Antonina a grăit: „Nu tăgăduiesc nici eu că Domnul nostru Iisus Hristos a fost pironit pe cruce şi pus în mormînt, dar şi aceasta o mărturisesc despre Dînsul; că a treia zi a înviat din morţi şi acum şade de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl, precum este scris în cărţile noastre: Zis-a Domnul Domnului meu, şezi de-a dreapta mea, pînă ce voi pune pe vrăjmaşii tăi aşternut picioarelor tale„.

Fist a răspuns: „Aceste cuvinte ale tale sînt deşarte. Deci pentru ce nu te supui mie şi nu jertfeşti zeilor noştri, ca să te îndulcesc de toate bunătăţile care sînt în lume?” Fecioara a răspuns: „Eu nu mă voi închina unor zei nesimţitori ca aceia, pentru că sînt diavoli, precum este scris în legea Domnului meu: Toţi zeii păgînilor sînt diavoli; iar Domnul a făcut cerul. Fist a zis: „Tu numeşti diavoli pe zeii noştri?” Fecioara a răspuns: „Cu adevărat aşa îi numesc, pentru că în ei nu este nici un fel de putere, nici vreun ajutor nu poţi avea de la dînşii; deci, aceia nu sînt zei, ci diavoli”.

Fist, mîniindu-se de aceste cuvinte, a poruncit ostaşilor să bată pe fecioară peste obraz, socotind că poate se va ruşina puţin. Apoi a zis către dînsa: „Mă jur pe zei că, de nu te vei supune poruncii împăratului, te voi bate cu bătăi cumplite, voi porunci să te ducă spre batjocoră şi te voi osîndi la arderea focului; de aceea, îţi dau vreme trei zile să te gîndeşti dacă te lepezi desăvîrşit de ceea ce-ţi poruncesc sau vei voi să te pocăieşti şi să aduci jertfă zeilor; pentru că această credinţă a ta mulţi au urmat-o, dar, după aceea, schimbîndu-şi nesupunerea lor, s-au supus zeilor noştri”.

Atunci Antonina a zis: „Fă ce voieşti, necuratule muncitor!” Ighemonul, auzind aceasta, a dat pe sfînta la patru ostaşi; iar ea s-a dus în temniţă cu suflet bucuros şi cu faţă veselă. Ighemonul, chemînd în taină pe mai marele păzitor al temniţei, i-a poruncit să nu facă nici un rău fecioarei, ci mai ales să o îndemne cu momeli ca să se întoarcă de la creştinătate şi să aducă jertfă zeilor; de vreme ce – zicea el – neamul creştinesc s-a obişnuit cu înlesnire a se depărta de la credinţa sa. Apoi, după ce acel păzitor a închis pe sfînta fecioară în temniţă, a început a o îndemna cu aceste cuvinte: „Prea cinstită fecioară Antonina, pentru ce petreci în această nesupunere a ta? Pentru ce nu-ţi schimbi gîndul şi să jertfeşti zeilor noştri, ca astfel să scapi de muncile cele ce ai să pătimeşti?”

Dar ea nu a răspuns nimic, încît păzitorii temniţei se minunau şi nu se pricepeau pentru ce nu-i răspunde fecioara. Sfînta Antonina, plecîndu-şi genunchii la pămînt, se ruga Domnului ziua şi noaptea, petrecînd fără de hrană. Apoi, după ce au trecut cele trei zile, deodată s-a auzit un tunet atît de puternic, încît s-au sfărîmat zăvoarele temniţei, uşile s-au deschis singure şi o lumină mare a luminat toată temniţa, iar din cer s-a auzit un glas, zicînd astfel: „Antonina, scoală-te şi te întăreşte cu hrană, gustă pîine şi apă şi fii vitează! Nu te teme de Fist, păgînul ighemon, de vreme ce Eu sînt cu tine!” Atunci, sfîrşindu-şi rugăciunea sa, a zis: „Amin”. Apoi, sculîndu-se, a gustat puţină pîine şi apă şi, după aceea, s-a culcat iarăşi ca să se odihnească.

După ce s-a făcut ziuă, ighemonul a stat la judecată şi a zis: „Aduceţi la mine pe acea spurcată femeie, ca să-i aflu scopul ei”. Pe cînd ostaşii o duceau înaintea lui Fist ighemonul, ea şi-a ridicat ochii săi spre cer şi a zis: „Mulţumesc Ţie, Doamne Dumnezeul meu, că săvîrşeşti voia Ta întru mine; mă rog Ţie să nu mă părăseşti pînă la sfîrşitul meu”. Atunci un glas s-a auzit iarăşi din cer, zicîndu-i: „Mergi în drumul tău fără de temere, că Eu sînt cu tine!”

Deci, pînă a venit la locul unde a stat Fist la judecată, sfînta fecioară Antonina a rîs de el, pentru aceea a întrebat-o: „Pentru ce rîzi?” Sfînta a răspuns: „Îţi voi spune cauza rîsului meu. Înainte am văzut că scaunul pe care şezi tu degrabă se va răsturna şi vei pieri; pentru aceasta am rîs de tine!” Atunci ighemonul, văzînd că fecioara Antonina îl ocărăşte, a poruncit să o bată cu vine de bou; iar ea, ridicîndu-şi ochii spre cer, a zis: „Mulţumesc Ţie, Doamne Dumnezeul meu, că m-ai învrednicit pe mine ticăloasa şi păcătoasa, să iau parte cu sfinţii Tăi; iar pe acest om plin de fărădelegi şi de vărsare de sînge, degrabă îl aruncă în prăpastia iadului, ca să cunoască, ticălosul, neputinţa deşerţilor săi zei, spre care şi-a pus nădejdea”.

Ighemonul cel însetat de sîngele omenesc mult mai mult s-a necăjit şi a zis către ostaşi: „Această femeie rea şi urîtă nu numai că huleşte pe zeii noştri, ci şi pe noi singuri cu ocări ne batjocoreşte; de aceea duceţi-o într-o casă de desfrînare, ca să se sature de poftele sale”. Atunci ostaşii, luînd-o pe ea, au dus-o într-o casă oarecare.

Deci, sfînta fecioară, şezînd în casă şi rugîndu-se lui Dumnezeu cu dinadinsul, îngerul Domnului s-a arătat unui ostaş cu numele Alexandru, care avea vîrsta de 23 de ani, şi i-a zis: „Du-te la ighemon şi vorbeşte cu el să-ţi dea voie să intri la Antonina, pe care, după ce o vei îmbrăca cu haina ta, să iasă de acolo necunoscută de acel ighemon înrăutăţit”. Atunci bunul ostaş al lui Hristos, mergînd la ighemon, a zis: „Ighemoane, porunceşte-mi ca să intru la Antonina şi, de o voi vedea pe ea, bine va fi, iar de nu, apoi vei face cu ea ce vei voi”. Atunci ighemonul i-a dat voie să intre, zicîndu-i: „De-ţi place ţie, fă cu dînsa ce voieşti”. Deci, Alexandru, intrînd în casa aceea în care era sfînta fecioară, a căzut la picioarele ei, zicîndu-i: „Roaba lui Dumnezeu, fecioară Antonina, Domnul m-a trimis la tine ca să-ţi spun cele ce mi-a spus cum are să se păzească fecioria ta”.

Iar ea s-a înfricoşat. Deci deodată o lumină mare a strălucit în casă şi un glas s-a auzit zicînd: „Nu te teme Antonino, pentru că Cel ce te-a chemat pe tine la această nevoinţă, Acela, fiind îndurat şi multmilostiv, a chemat şi pe acest Alexandru la aceeaşi cunună mucenicească; deci, îmbracă-te cu haina lui şi, lăsîndu-ţi capul în jos, să ieşi de aici. În acest chip nu te va cunoaşte ighemonul, pentru că eu te voi păzi pe tine ca să nu fii cunoscută de dînsul”.

Astfel, sfînta fecioară şi-a luat haina lui Alexandru şi s-a îmbrăcat cu dînsa; apoi, acoperindu-şi capul, a ieşit afară şi, făcînd semn cu mîna spre ighemon, a zis: „Fă ce voieşti!” Astfel sfînta fecioară a lui Hristos a scăpat ca o căprioară din laţ şi s-a dus pe cale, bucurîndu-se. Ighemonul, socotind că Alexandru a ieşit din casă, a trimis la Antonina patru ostaşi, zicîndu-le lor: „Mergeţi la dînsa şi precum vă place vouă să-i faceţi ei; iar după ce o veţi batjocori să o scoateţi afară, ca să o ocărîm cu mare necinste”.

Ostaşii, ducîndu-se înăuntru, n-au găsit-o pe ea, ci pe Alexandru singur şi, mirîndu-se, au zis: „Unde este femeia aceea? Doar tu singur stai aici?” Apoi, luîndu-l, l-au dus la ighemon şi-i spuseră: „Numai pe acesta singur l-am găsit în casă, iar pe fecioară nu!” Atunci ighemonul, minunîndu-se de acel lucru, a zis lui Alexandru: „Ticălosule şi netrebnicule, să ne spui nouă, cum ai îndrăznit a face un lucru potrivnic? Unde este acea femeie desfrînată, pe care tu ai batjocorit-o şi după aceea, îmbrăcînd-o în hainele tale, i-ai dat drumul, făgăduindu-i că o vei lua de soţie? Dar nu va fi aşa, pentru că nu vei scăpa din mîinile mele. Dar fiindcă Alexandru tăcea, ighemonul, gîndindu-se mult în sine, a poruncit să-l pună pe lemn la muncire şi acolo să-l bată fără milă. Dar, cînd băteau pe mucenic, ighemonul îl întreba, zicînd: „Unde este acea femeie, la care ai intrat?”

Iar Alexandru nu răspundea nimic, ci, căutînd spre cer, deodată s-a auzit un glas, zicînd ighemonului: „Necuratule Fist, pentru ce munceşti pe acest om nevinovat?” Iar el, auzind glasul acela, a încetat a-l mai munci şi a poruncit să-l ia de pe lemn şi să-l arunce în temniţă, iar pe fecioara Antonina să o caute pretutindeni.

Deci, trecînd cinci zile, ighemonul a adus pe Alexandru la judecată înaintea sa, şi-l întreba, zicînd: „Ce ai hotărît pentru tine?” Vei jertfi zeilor sau nu?” Atunci Alexandru a răspuns: „Ce altceva să hotărăsc, o, necuratule şi preacumplitule muncitor!” Fist a zis: „Unde este femeia la care tu ai intrat?” Alexandru a răspuns: „Nu ştiu unde este”. Acestea zicîndu-le el, Iisus Hristos singur arătîndu-se fecioarei Antonina, i-a zis: „Îmbărbătează-te şi mergi la acel loc unde şade nedreptul şi necuratul ighemon”. Deci, mergînd ea, a stat cu îndrăzneală înaintea ighemonului şi i-a zis: „Necuratule şi nelegiuitule Fiste, pe cine cauţi? Pe mine singură? Iată, stau înaintea ta ca să răstorn puterea ta!” Auzind-o pe ea, Fist a început a se mînia foarte mult şi a poruncit ostaşilor să o spînzure la muncire, să o bată şi s-o întrebe de este fecioară sau nu. Ea, fiind bătută, n-a scos nici un cuvînt şi, după ce au luat-o de pe lemn, o întreba ighemonul dacă mai este fecioară sau nu. Sfînta muceniţă a răspuns: „Ticălosule şi cumplitule muncitor, noi fiind creştini, nu putem fi părtaşi la poftele voastre cele spurcate; căci Domnul Dumnezeul meu, cu milostivire m-a păzit pe mine neîntinată”. Atunci Fist, căutînd spre dînsa, s-a mirat şi a zis: „Dacă eşti fecioară, apropie-te să aduci jertfă zeilor noştri împre-ună cu Alexandru, şi atunci va fi bine de voi”. La aceste cuvinte, mucenicii lui Hristos, Alexandru şi fecioara Antonina, au răspuns într-o gură: „Ticălosule Fist, unele ca acelea nu sînt minuni, care ar fi putut să ne silească pe noi să ne închinăm necuraţilor voştri zei, care nu au nici pricepere, nici putere”.

Atunci ighemonul a poruncit să taie mîinile sfinţilor mucenici; iar sfinţii cei mari la suflet şi vitejii ostaşi ai lui Hristos, întinzîndu-şi mîinile spre tăiere, ziceau: „Noi ţi-am spus, ticălosule şi nelegiuitule, că tu cu nici un fel de munci nu vei putea să îndupleci mintea noastră cea dreptcredincioasă; deci, fă ce voieşti”. Atunci ostaşii, scoţîndu-şi săbiile, au tăiat mîinile sfinţilor mucenici, iar ei, ca şi cum nu simţeau durerile, slăveau pe Dumnezeu şi, întorcîndu-se spre ighemon, au zis: „Cumplitule şi nelegiuitule ighemon, aceste munci care le-ai adus asupra noastră, nu le simţim de loc; iar Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia îi sîntem robi, degrabă te va arunca în gheena focului, ca să te munceşti în veci, în muncile cele veşnice”.

Ighemonul, văzîndu-se ocărît şi batjocorit de către sfinţi, s-a iuţit cu mai cumplită mînie şi a poruncit să facă o groapă adîncă. Deci, în acea vreme spînzurîndu-i, a poruncit să-i bată într-atîta, pînă ce vor simţi durerea rănilor ce se puneau pe trupurile lor; după aceea, a poruncit să umple groapa cu lemne şi uscături, şi într-însa să-i pună pe sfinţii mucenici, ca să-i ardă. Iar ei, fiind bătuţi cumplit, nu simţeau nimic, parcă ar fi fost în corpuri străine, şi mereu dădeau slavă Domnului.

Acest lucru văzîndu-l, ighemonul a poruncit să le adauge munci peste munci şi cu făclii aprinse să le ardă coastele. Atunci Sfinţii Mucenici Alexandru şi Antonina au strigat cu glas mare către ighemon: „Ticălosule Fist, noi pătimim acestea pentru dragostea lui Hristos, crezînd că în veacul ce va să fie, după această vremelnică viaţă, vom lua plată veşnică întru Împărăţia cea cerească; iar pe tine, Domnul şi Dumnezeul nostru te va pierde degrabă, deoarece munceşti fără de vină şi aşa de cumplit pe robii Lui”.

Ighemonul, mai rău iuţindu-se de mînie, a zis către slujitori: „Aruncaţi lemnele în groapă, ca aceştia să se arunce în foc mai degrabă”. După ce ostaşii au făcut acestea, atunci nemilostivul muncitor a poruncit ostaşilor să-i ungă pe mucenici cu smoală şi să-i arunce în groapa cu foc. Făcîndu-se şi aceasta, ighemonul a mai poruncit să pună smoală uscată pe lemne şi astfel să ardă oasele lor desăvîrşit, încît să se facă cenuşă. După ce s-a făcut şi aceasta, a poruncit să mai arunce pămînt peste groapa aceea, ca femeile să nu adune oasele lor, după cum este obiceiul creştinilor să facă.

După ce Fist a aruncat în foc pe sfinţii mucenici şi a astupat groapa, s-a întors în casa sa şi nici mîncare nici băutură n-a mai gustat, ci a rămas mut; de vreme ce un duh necurat, pe care sfinţii îngeri îl trimiseseră asupra lui, l-a muncit pe el pînă la a şaptea zi; iar după alte şapte zile, fiind muncit cu grea muncire diavolească, şi-a lepădat cu amar necuratul lui suflet. Astfel pierind el, prigoana contra creştinilor a încetat; iar Sfinţii Mucenici Alexandru şi Antonina şi-au sfîrşit pătimirea lor într-o zi de sîmbătă, în al nouălea ceas din zi, împărăţind Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine cinste şi slavă în vecii vecilor. Amin.

Οἱ Ἅγιοι Μάρτυρες Ἀλέξανδρος καὶ Ἀντωνίνα κατάγονταν ἀπὸ τὴν πόλη τῶν Κοδράμων ἢ Κροδάμων ἢ Καρδάμων καὶ εἶναι ἄγνωστο πότε ἄθλησαν. Ἀπὸ αὐτοὺς ἡ Ἀντωνίνη, ἀφιερωθείσα στὸν Χριστό, διῆγε βίο σώφρονα, λατρεύουσα τὸν Θεὸ καὶ καταγινομένη σὲ ἀγαθοεργίες καὶ ἐλεημοσύνες, ἑλκύοντας διὰ τῶν ἔργων καὶ τῶν λόγων της εἰδωλολάτριδες γυναῖκες πρὸς τὸν Χριστιανισμό. Γιὰ τὴ θεοφιλὴ αὐτὴ δράση της καταγγέλθηκε στὸν ἡγεμόνα Φῆστο καὶ ἐκλείσθηκε σὲ οἶκο ἀνοχῆς πρὸς διαφθορά, ἐπειδὴ ὁμολόγησε τὸ Ὄνομα τοῦ Κυρίου. Ἐκεῖ παρέμεινε ἐπὶ τρεῖς ἡμέρες νηστικὴ καὶ στὴ συνέχεια ὁδηγήθηκε ἐκ νέου ἐνώπιον τοῦ ἡγεμόνος. Ἐμμένουσα ὅμως στὴν ὁμολογία της, ἀφοῦ ἐμαστιγώθηκε σκληρά, ἐκλείσθηκε καὶ πάλι στὸ διαφθορεῖο. Πληροφορηθεὶς τὸ γεγονὸς αὐτὸ ὁ νεαρὸς Χριστιανὸς Ἀλέξανδρος, ὁ ὁποῖος ἔτρεφε μεγάλη ἐκτίμηση πρὸς τὴν Ἀντωνίνη γιὰ τὸν ὅσιο βίο καὶ τὰ θεῖα χαρίσματά της, προσῆλθε στὸ διαφθορεῖο καὶ ὑπὸ τὸ πρόσχημα ἀκολάστου δῆθεν πράξεως, εὑρῆκε τὴν Ἀντωνίνη. Ἀμέσως τὴν ἔντυσε μὲ τὸ χιτῶνά του, ἐκάλυψε τὴν κεφαλή της καὶ τὴν ἐφυγάδευσε. Μετὰ ἀπὸ λίγο ὅμως προσῆλθαν μεθυσμένοι στρατιῶτες, ποὺ ἐστάλησαν ἀπὸ τὸν ἡγεμόνα, γιὰ νὰ ἐπιτύχουν βίαια τὴν ἀτίμωση τῆς Ἀντωνίνης. Ἀντ’ αὐτῆς ὅμως εὑρῆκαν τὸν Ἀλέξανδρο. Ἐξοργισθέντες οἱ στρατιῶτες, ἀφοῦ ἐκακοποίησαν τὸν Ἀλέξανδρο, τὸν ὁδήγησαν δεμένο ἐνώπιον τοῦ Φήστου, πρὸς τὸν ὁποῖο ὁ Μάρτυς ὁμολόγησε τὴ φυγάδευση τῆς Ἀντωνίνης ἀπὸ αὐτὸν καὶ τοῦ ἐξήγησε τοὺς λόγους οἱ ὁποῖοι τὸν ὁδήγησαν στὴν πράξη του. Ἔξαλλος ἀπὸ θυμὸ ὁ ἡγεμόνας διέταξε τὴ σκληρὴ μαστίγωση τοῦ Ἀλεξάνδρου καὶ τὴν πάσῃ θυσίᾳ ἀνεύρεση τῆς Ἀντωνίνης, ἡ ὁποία συνελήφθη καὶ ὁδηγήθηκε ἐνώπιον τοῦ Φήστου. Ὁ ἄρχοντας διέταξε καὶ τοὺς ἀπέκοψαν τὰ ἄκρα τῶν χειρῶν καὶ τῶν ποδῶν. Στὴν συνέχεια ἄλειψαν τοὺς Μάρτυρες μὲ πίσσα καὶ ἔρριψαν αὐτοὺς μέσα σὲ λάκκο μὲ φωτιά, ὅπου καὶ εὑρῆκαν μαρτυρικὸ θάνατο.
Τὰ λείψανά τους μεταφέρθηκαν ἀργότερα στὴν Κωνσταντινούπολη καὶ κατετέθησαν στὴ μονὴ Μαξιμίνου, ὅπου καὶ ἐτελεῖτο ἡ Σύναξις αὐτῶν.

Ἀπολυτίκιον. Ἦχος α’. Τῆς ἐρήμου πολίτης.
Ξυνωρὶς ἡ ἁγία τῶν Μαρτύρων ὑμνείσθω μοι, σὺν τῷ εὐκλεεῖ Ἀλεξάνδρῳ, Ἀντωνίνα ἡ πάνσεμνος· ἀγάπη γὰρ καὶ πίστει εὐσεβεῖ, ἐκλάμψαντες ἐν ἄθλοις ἱεροῖς, ἰαμάτων ἐφαπλοῦσι μαρμαρυγάς, τοῖς πόθῳ ἀνακράζουσι· δόξα τῷ ἐνισχύσαντι ὑμᾶς, δόξα τῷ στεφανώσαντι, δόξα τῷ ἐνεργοῦντι δι’ ὑμῶν, πᾶσιν ἰάματα.

Κοντάκιον. Ἦχς β’. Τοὺς ἀσφαλεῖς.
Τοὺς ἐν Χριστῷ, πνευματικοὺς ὁμαίμονας, καὶ ἐν ὁδοῖς, τῆς εὐσεβείας σύμφρονας, τὸν θεόφρονα Ἀλέξανδρον, σὺν Ἀντωνίνῃ μακαρίσωμεν· τοὺς ἄθλους γὰρ ἐκείνων καὶ τὰ στίγματα, ὡς μύρον εὐωδίας προσεδέξατο, ὁ τούτους δοξάσας ὡς ηὐδόκησε.

Μεγαλυνάριον.
Χαίροις ὦ Ἀλέξανδρε Ἀθλητά· χαίροις Ἀντωνίνα, νύμφη ἄμωμε τοῦ Χριστοῦ· γνώμῃ γὰρ τελείᾳ, ἐχθροῦ τὰς μεθοδείας, ἀθλητικῇ δυνάμει, κατηδαφίσατε.

The Holy Martyrs Alexander and Antonina the Virgin. St Antonina was from the city of Krodamos (Asia Minor). She was arrested for being a Christian, and was brought before the governor Festus. He urged her to worship the pagan gods, promising to make her a priestess of the goddess Artemis. But the saint bravely confessed Christ, and she urged the governor to renounce the worship of demons in the form of idols. Festus gave orders to strike the saint on the face and lock her up in prison. 

The martyr spent all her time at prayer, she ate and drank nothing, but then she heard the voice of God, „Antonina, fortify yourself with food and be brave, for I am with you.” When they led her before the governor again, the martyr continued to stand up for the Christian Faith and to denounce the pagans. 

The governor decided to give the holy virgin over for defilement by soldiers, but the Lord inspired one of them, St Alexander, to save the holy virgin. He sought permission to go in to her on the pretext that he might be able to convince her to obey the governor’s will. St Alexander then suggested that she put on his military attire and flee. St Antonina was afraid, but the Lord ordered her to agree. 

No one recognized her dressed as a soldier, and she walked out of prison. The soldiers sent by Festus found St Alexander alone in the cell. He would not respond to the questions of the governor, and so he was tortured and mercilessly beaten. Through the inspiration of the Lord Jesus Christ, St Antonina also came to stand before Festus. 

Soldiers cut off their hands, then they smeared them with pitch and threw them into a pit where a fire was burning. When the fire went out, they threw snakes into the pit, so that Christians would not be able to gather up the bones of the martyrs. Returning home, Festus became numb, and was able neither to eat nor to drink. He died after seven days of terrible torment. 

Sts Alexander and Antonina were martyred on May 3, 313. In the Prologue their memory is listed under June 10. The relics of the saints were transferred to Constantinople and placed in the Maximov monastery.

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: