Prima pagină > Mari duhovnici, PATRIARHIA SERBIEI > EPISCOPUL ARTEMIE DE KOSOVO NU VA HIROTONI EPISCOPI! TÂNGUIASCĂ-SE ECUMENIŞTII TOŢI!

EPISCOPUL ARTEMIE DE KOSOVO NU VA HIROTONI EPISCOPI! TÂNGUIASCĂ-SE ECUMENIŞTII TOŢI!

INFORMAȚII INEXACTE DESPRE PRESFINȚITUL

ARTEMIE, EPISCOP DE RAȘCA

*

               Autor: Protopresbiterul Teodor Zisis

        Săptămânalul „Orthodoxos Typos” și mulți din colaboratorii săi și-au exprimat în mod repetat tristețea și indignarea pentru izgonirea nedreaptă și anticanonică a luptătorului și mărturisitorului episcop de Rașca-Prisren, kyr Artemie, ce calcă pe urmele sfinților și îndeosebi ale noului sfânt  al Bisericii Sârbe și al celei Universale, Dascălului său, Cuviosul Iustin Popovici.

       Dorim și ne rugăm ca Dumnezeu să-i lumineze pe cei ce conduc Biserica Serbiei, care în ultima vreme se îndreaptă spre papism și ecumenism și se abat de la calea Sfinților Părinți și a liniei Dascălului lor – Sfântul Iustin – să îndrepteze cele în mod nedrept și anticanonic hotărâte și aplicate și să ridice sancţiunile impuse fără iubire frățească fratelui lor coliturghisitor și împreună ucenic la picioarele Cuviosului Iustin, a cinstitului, smeritului și cu petrecere cuvioasă episcop, Gheronda Artemie.

      Noi sperăm că Preasfințitul Artemie nu va trece la acțiuni, care să îngreuneze. Din acest motiv ne-am bucurat, când am fost informați din sursă sigură, de mediul de apropiați ai episcopului, că zvonurile despre faptul că Artemie pregătește hirotonii de episcopi  sunt neadevărate și nu rămâm în picioare. Pentru că în afara faptului că hirotonia de episcop de către un singur episcop este cu totul anticanonică, toți cei care îl iubim și îl respectăm pe episcopul mărturisitor ne vom afla într-o poziţie dificilă, spre marea bucurie a ecumeniștilor, care se vor întoarce şi împotriva lui și împotriva noastră.     

Traducere: https://acvila30.wordpress.com/; sursa: Orthodoxos Typos,1.06.2012

Copyright
Această traducere ne aparţine şi este protejată de Legea Drepturilor de Autor, legea nr. 8/1996. Ea poate fi citată parţial [fragmentar] pe alte bloguri sau site-uri cu precizarea sursei sau link către pagina de unde provine [https://acvila30.wordpress.com], dar nu poate fi preluată de mass-media fără un acord scris.
Nu aveţi voie să copiaţi această traducere fără voia sau ştireahttps://acvila30.wordpress.com.
Dacă aveţi nevoie sau vreţi să folosiţi în scopuri proprii această traducere, vă rugăm să ne contactaţi şi vom stabili atunci condiţiile.

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: