Prima pagină > PATRIARHIA MOSCOVEI > Mănăstirea Noul Neamţ şi-a sărbătorit hramul

Mănăstirea Noul Neamţ şi-a sărbătorit hramul

Mănăstirea Noul Neamţ şi-a sărbătorit hramul

*

IMG_3846Într-o atmosferă de deosebită bucurie duhovnicească, obştea monahală şi enoriașii Mănăstirii Noul Neamţ s-au adunat să participe la serviciul divin oficiat de către ÎPS Mitropolit Vladimir cu prilejul praznicului Înălţării Domnului, care marchează şi hramul sfintei mănăstiri.

În cadrul serviciului divin, diaconul Valentin Rusu a fost hirotonit în treapta de preot pe seama parohiei „Înălţarea Domnului” din s. Horodişte, r. Rezina, iar tânărul Mihail Lungu s-a învrednicit de treapta de diacon. Cu acest binecuvântat prilej, Întâistătătorul a urat nou-hirotoniţilor slujitori ca în viaţa lor pământească să fie precum apostolii Domnului Hristos, care au propovăduit dreapta credinţă până la jertfire de sine.

IMG_3867Pentru eforturile depuse spre binele şi mărirea Bisericii Ortodoxe din Moldova, câţiva slujitori s-au învrednicit de înalte distincţii bisericeşti, după cum urmează: Egum. Atanasie (Artenie), Egum. Nifon (Chivriga) şi Prot. Serghie Achiruş au fost decoraţi cu dreptul de a purta Paliţă, iar Egum. Bonifatie (Ţaran), Egum. Cosma (Ciaglei) şi Egum. Gherasim (Cireş) s-au învrednicit de dreptul de a purta Crucre cu Pietre Scumpe.

IMG_3907După Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie slujitorii şi credincioşii, în frunte cu Vlădica Vladimir au săvârşit înconjurul catedralei mănăstirii Noul Neamţ, după care Înalt Prea Sfinţia Sa dimpreună cu un sobor preoţesc a oficiat o litie de pomenire a adormitului întru Domnul Episcop Dorimedont (Cecan), după care Mitropolitul s-a adresat cu un cuvânt de felicitare către binecredincioasa adunare, menţionând următoarele:

Astăzi ne-am adunat împreună pentru a sărbători Înălţarea Domnului la una dintre cele mai frumoase şi mai reprezentative mănăstiri de pe plaiurile noastre. De-a lungul timpului acest aşezământ monahal a avut parte de foarte mulţi călugări vrednici, care prin trăirea lor au fost şi au rămas exemple atât pentru confraţii care au îmbrăcat haina monahală, cât şi pentru sutele şi sutele de pelerini care vin aici pentru a se ruga Bunului Dumnezeu şi sfinţilor Săi. Este îmbucurător faptul că şi actuala obşte, condusă cu înţelepciune de către părintele stareţ Paisie (Cecan) duce mai departe cu cinste tradiţia monahală autohtonă. Nădăjduind că şi în continuare preacuvioşii părinţi se vor ruga cu osârdie pentru binele şi liniştea ţării, vă felicităm pe toţi cu ocazia măreţei sărbători de astăzi şi vă spunem: „Hristos s-a Înălţat!”

La rândul său, părintele Arhimandrit Paisie (Cecan) a mulţumit Înalt Prea Sfnţiei Sale pentru frumoasele cuvinte de felicitare şi a asigurat pe Întâistătător de supunere fiască şi în continuare.

La final credincioşii au primit din partea ierarhului cruciuliţe, cărţi de rugăciuni şi calendare bisericeşti.

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: