Prima pagină > Cântările Ortodoxiei > Απολυτίκιο των Αγ. Πατρικίου, Ακακίου – 19 ΜΑΙΟΥ / TROPARUL ŞI VIAŢA SF. MC. PATRICHIE ŞI ACACHIE – 19 MAI (GREEK, ROMANIAN, ENGLISH)

Απολυτίκιο των Αγ. Πατρικίου, Ακακίου – 19 ΜΑΙΟΥ / TROPARUL ŞI VIAŢA SF. MC. PATRICHIE ŞI ACACHIE – 19 MAI (GREEK, ROMANIAN, ENGLISH)

Απολυτίκιο των Αγ. Πατρικίου, Ακακίου – 19 ΜΑΙΟΥ

TROPARUL ŞI VIAŢA SF. MC. PATRICHIE ŞI ACACHIE

19 mai

Patrichie

Scaunul Sfîntului episcop Patrichie a fost cetatea Prusiei din ţara Bitiniei. Acolo a propovăduit credinţa în Hristos, certînd rătăcirea elinească şi întorcînd pe mulţi de la închinarea idolilor la Hristos Dumnezeu. De aceea a fost prins de păgîni, împreună cu cei trei preoţi: Acachie, Menandru şi Polien. Ei au fost aduşi spre cercetare la Iulie, ighemonul Bitiniei, slujitorul cel mai osîrdnic al dracilor. Mergînd el la apele cele calde, a poruncit să lege cu lanţuri de fier pe episcopul creştin şi pe preoţii lui şi să-i aducă după sine. Ajungînd la apele cele calde şi, scăldîndu-se pentru sănătate, a adus jertfe spurcatului zeu Asclipie şi urîtei zeiţe Sotirei. Şezînd apoi la judecată şi, punînd de faţă pe arhiereul Patrichie cu preoţii săi, a zis către ei: „O, nebunule, vezi cît este de mare puterea zeilor noştri, cel ce te-ai alipit la basmele cele deşarte şi chemi pe Hristos? Vezi ce fel de lucrare de tămăduire a dat acestora spre sănătatea noastră? Dar mai întîi să cunoşti ce fel este puterea tatălui nostru, Asclipie, ce fel este darul, căruia şi tu – de voieşti să scapi din legături şi munci şi să petreci cu pace în patria ta – să-i cazi înainte cu smerenie, cu rugăminte şi cu jertfe”.

Sfîntul Patrichie a răspuns: „O, cît de multe răutăţi ai spus în puţine cuvinte, ighemoane”. Atunci ighemonul a zis cu mînie: „Ticălosule, ce fel de răutăţi grăiesc eu, de care mă cerţi pe mine? Eşti dator a mărturisi că sînt adevărate, fără de înşelăciune şi vicleşug toate lucrurile care se văd cu ochii. Oare nu vezi cu ochii tămăduirile ce se fac din aceste ape calde, cu puterea zeilor noştri atotputernici?” Grăit-a Sfîntul Patrichie: „Luminate ighemoane, pentru începătura, curgerea şi călcarea acestor ape, de doreşti să ştii adevărul, eu îţi voi spune, dacă voieşti să mă asculţi cu blîndeţe”.

Zis-a ighemonul: „Deşi nu aştept de la tine altceva, decît numai basme împodobite cu cuvinte, însă grăieşte, ca să aud ce ai să spui”. Grăit-a sfîntul: „Nu am să spun basme, ci adevărul”. Zis-a ighemonul: „Deci, care este începutul acestor ape calde? Vei zice că nu este puterea zeilor noştri?” Iar sfîntul a grăit: „Sînt creştin şi tot cel ce mărturiseşte această sfinţenie a creştinătăţii şi se închină adevăratului Dumnezeu al tuturor, are mintea plină de înţelepciunea dumnezeieştilor taine; deci, şi eu, măcar că sînt om păcătos, însă, mărturisindu-mă, voi fi rob al lui Hristos. Adevărul acestei ape ştiu a-l arăta”. Zis-a ighemonul: „Dar cine va fi acela atît de îndrăzneţ şi nesocotit, care s-ar crede că este mai înţelept decît filosofii?”

Grăit-a sfîntul: „Înţelepciunea acestei lumi este nebunie la Dumnezeu, pentru că este scris: Cel ce prinde pe cei înţelepţi întru viclenia lor este Domnul nostru Iisus Hristos Care, mulţumind Tatălui Său, zice: „Mărturisescu-mă Ţie, Părinte, Doamne al cerului şi al pămîntului, că ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor”. Şi iarăşi Apostolul zice: „N-au cunoscut adevărul că, dacă l-ar fi cunoscut, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei”. Zis-a ighemonul către el: „Mari lucruri grăieşti, dar neîn-ţelese; însă, spune-mi cu a cui putere şi rînduială curg aceste ape calde şi cu a cui putere fierb cu atîta căldură? Eu, cu adevărat, o socotesc faptă a purtării de grijă a zeilor noştri, care au voit cu un chip ca acesta, să ajute sănătăţii omeneşti”.

La acestea răspunzînd Patrichie, arhiereul lui Hristos, a zis către ighemon: „Mai înainte de a începe a grăi, porunceşte, ighemoane, să se ridice îngrădirea aceasta ca, astfel, toţi să poată asculta cuvintele mele”. Poruncind ighemonul, s-a luat acea îngrădire şi a umplut poporul locul acela împrejur. Deci, sfîntul a început a grăi cu glas mare, aşa: „Focul şi apa le-au făcut din nimic acelaşi Făcător, Care a făcut neamul omenesc prin Fiul Său cel unul născut, Atotputernicul şi veşnicul Dumnezeu. Deci, din foc cu Cuvîntul a făcut lumina, soarele şi pe ceilalţi luminători şi i-a rînduit astfel: pe unul să strălucească noaptea, iar pe altul să lumineze ziua; pentru că pînă acolo a întins puterea Lui cea atotputernică peste toată zidirea, pînă unde a voit. Din ape a alcătuit tăria cerului şi pe aceleaşi ape a întemeiat pămîntul; iar cu purtarea Sa de grijă cea mai înainte ştiutoare, le-a rînduit pe toate acestea în cer şi pe pămînt, fără de care nu era cu putinţă să vieţuiască omul, pe care îndată voia să-l zidească. Ştiind mai înainte că oamenii cei zidiţi de El, vor mînia pe Atotputernicul Dumnezeu, Ziditorul lor şi, deci, lepădînd cinstirea cea adevărată a lui Dumnezeu, îşi vor face idoli fără de suflet şi se vor închina lor, de aceea două locuri au gătit la care vor să se mute oamenii după această viaţă pămîntească. Locul cel dintîi l-a numit cu lumina cea veşnică, l-a umplut de bogate şi negrăite bunătăţi; iar pe celălalt loc, l-a umplut cu întunericul cel neluminat, cu focul cel nestins şi cu muncile cele veşnice.

Locul cel luminos va fi locuit de acei care ascultă poruncile Lui şi se sîrguiesc a-I plăcea Lui, iar în cel întunecos să se arunce acei care, prin viaţa lor cea rea, supără pe Făcătorul lor, pentru care vor dobîndi muncile cele veşnice. Deci, cei ce vor fi în locul cel luminos, vor vieţui în bucurie neîncetată şi fără de sfîrşit cu viaţă fără de moarte; iar cei din locul cel întunecos se vor munci neîncetat în veacul cel nesfîrşit. Ziditorul, despărţind focul de apă şi lumina de întuneric, precum le-a zidit pe fiecare din ele deosebi, tot astfel şi pe fiecare le-a aşezat deosebit la locul său. Însă, foc şi apă este atît deasupra tăriei cerului, cît şi dedesuptul pămîntului. Deci, apa care se vede pe pămînt, adunată în adunările sale, s-a numit mare; iar cea de sub pămînt se numeşte adînc, din care se trimite apă din sînurile pămîntului spre trebuinţa oamenilor şi a vietăţilor celor ce trăiesc pe pămînt, ca prin nişte tuburi purtătoare de ape.

Acea apă, ieşind deasupra pămîntului, se face izvoare sau puţuri sau pîraie; deci, din acele ape, dacă vreunele se apropie cu curgerea lor de focul cel de sub pămînt, acelea, încălzindu-se de fierbinţeala focului, izvorăsc ape calde; iar cele ce îşi au curgerea departe de foc, acelea fireşte sînt reci. În acest chip sînt ape calde, deoarece se apropie de focul cel de sub pămînt în curgerea lor. În oarecare locuri adînci sînt mai reci, încît se îngheaţă ca gheaţa, de vreme ce sînt mai depărtate de foc. Deci, focul cel de sub pămînt este rînduit spre muncirea sufletelor păgînilor; iar apa cea mai dedesubt, care este rece ca gheaţa, se numeşte tartar. Acolo zeii voştri şi închinătorii lor primesc munca, care nu se sfîrşeşte niciodată, precum au scris oarecare dintr-ai voştri făcători de stihuri, zicînd: marginile pămîntului şi ale mării nu sînt nimic altceva, decît numai hotarele cele mai de pe urmă ale acelora la care Iapet şi Saturn – acesta este numele zeilor voştri – nu sînt mîngîiaţi nici de strălucirea luminii soarelui, nici de răcorirea vîntului; adică, zeii voştri, fiind în întuneric şi în tartar, nu-i luminează, nici nu-i încălzeşte lumina soarelui şi, fiind în foc, vîntul nu-i răcoreşte. Tartarul este sub pămînt, cu atît mai adînc decît alte adîncuri, cu cît cerul este deasupra pămîntului mai înalt decît toate înălţimile. Cum că focul cel de sub pămînt este gătit pentru cei necuraţi, să te încredinţezi chiar din acel foc, care iese din pămînt în Siţelia”.

Ighemonul, auzind aceste cuvinte ale sfîntului, a întrebat: „Dar, oare Hristos al vostru este ziditor al tuturor lucrurilor celor grăite de tine?” Sfîntul Patrichie a răspuns: „Cu adevărat Hristos este Ziditorul a toată făptura, iar nu altul, căci este scris: Toate printr-Însul s-au făcut şi fără de Dînsul nimic nu s-a făcut, din ce s-a făcut. Şi iarăşi: Zeii păgînilor sînt diavoli; iar Domnul a făcut cerurile”. Atunci, ighemonul a întrebat a doua oară: „Pe Hristos Îl socoteşti că este ziditor al cerului?” Sfîntul a răspuns: „Pe Hristos Îl cred, după ceea ce este scris: Că voi vedea cerurile, lucrul degetelor tale, luna şi stele pe care Tu le-ai întemeiat”.

Zis-a ighemonul: „Deci, de te voi arunca pe tine în aceste ape fierbinţi, al căror Făcător zici că este Hristos, iar nu zeii noştri, oare te va păzi pe tine Hristos nevătămat de fierbinţeala acestora?” Răspuns-a sfîntul: „Ştiu puterea Hristosului meu, că poate, de va voi, să mă păzească întreg şi nevătămat de apele acestea, iar eu aş vrea, ca prin apele acestea, să mă dezleg din această viaţă vremelnică şi să vieţuiesc cu Hristos în veci. Însă, nu voia mea, ci voia Lui cea sfîntă să se săvîrşească, fără de care nici un fir de păr nu cade din capul omului şi nici o pasăre nu se va prinde în laţ. Deci, să ştie cu adevărat, că toţi cei ce ascultă acum cuvintele mele şi cei care se închină cu tine pietrei cele nesimţitoare, ca unui Dumnezeu, îi aşteaptă veşnica muncă în focul cel nestins de sub pămînt şi în tartarul cel mai dedesubt”.

Ighemonul Iulie, auzind unele ca acestea, s-a pornit spre mînie şi îndată a poruncit ca pe sfînt să-l arunce gol, chiar în locul acela de unde ieşea apă, care clocotea de fierbinţeală. Iar sfîntul, fiind aruncat, a strigat, zicînd: „Doamne Iisuse Hristoase, ajută robului Tău!” Cînd l-au aruncat şi a căzut în apă, picăturile de apă care au sărit din acel izvor erau mai fierbinţi decît scînteile focului şi, ajungînd pe cei ce stăteau împrejur, i-a vătămat cu arderea cea mare. Iar Sfîntul Patrichie şedea în apele acelea ca într-o răcoreală fără vătămare, dănţuind şi lăudînd pe Hristos Dumnezeu. Pentru aceasta, ighemonul, aprinzîndu-se de mai multă mînie, a poruncit ostaşilor să scoată pe sfînt din apă şi să-i taie capul cu toporul, asemenea şi preoţilor lui.

Deci, fiind adus la locul cel de tăiere, mărturisitorul şi mucenicul lui Hristos şi-a ridicat mîinile spre cer şi a zis: „Dumnezeule, Împărate şi Stăpîne al tuturor, Cel ce ţii cu puterea Ta toată făptura cea văzută şi nevăzută, ascultătorule al tuturor celor ce te cheamă cu adevărat, care şi aceste ape calde, spre mîntuirea drepţilor şi spre pedeapsa păgînilor le-ai zidit, stai acum mie de faţă, care mor întru mărturisirea credinţei Tale”. Apoi, sfîrşindu-şi rugăciunea, şi-a plecat sfîntul său cap spre tăiere, şi astfel s-a sfîrşit prin secure. Împreună cu el au fost tăiaţi şi cei trei preoţi ai lui: Acachie, Menandru şi Polien şi toţi împreună au stat înaintea lui Hristos Dumnezeu, întru slava sfinţilor. Deci, Sfîntul Patrichie a fost ucis împreună cu slujitorii săi, în nouăsprezece zile ale lunii mai, luînd cununa cea de cinste a biruinţei de la Iisus Hristos Domnul nostru, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, se cuvine cinste, slavă şi închinăciune, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.


Εἶναι ἄγνωστος ὁ τόπος καταγωγῆς καὶ ὁ χρόνος τοῦ μαρτυρίου τους. Ἀπὸ αὐτοὺς ὁ Ἅγιος Πατρίκιος, λόγῳ τῆς βαθιᾶς θεολογικῆς μορφώσεώς του, ἀλλὰ καὶ τοῦ ἔνθερμου ζήλου του πρὸς τὴ Χριστιανικὴ πίστη, ἀναδείχθηκε Ἐπίσκοπος Προύσσης, ὅπου βοηθούμενος ἀπὸ τοὺς πρεσβυτέρους Ἀκάκιο, Μένανδρο και Πολύαινο, ἐκύρηττε τὸ Εὐαγγέλιο και ἀγωνίσθηκε γιὰ τὴν ἐπιστροφὴ ἀπό τήν πλάνη τῶν εἰδώλων πολλῶν ἀνθρώπων.
Αὐτὸ ὅμως ἐξόργισε τοὺς ἱερεῖς τῶν εἰδώλων, οἱ ὁποῖοι τὸν κατήγγειλαν στὸν ἄρχοντα Ἰουλιανὸ τὸν Ὑπατικό, καὶ αὐτὸς μὲ τὴν σειρά του διέταξε τὴ σύλληψή τους. Ὁ ἄρχοντας προσπάθησε ἀνεπιτυχῶς μὲ φιλοσοφικὲς συζητήσεις νὰ πείσει τὸν Πατρίκιο καὶ τοὺς ἄλλους Ἁγίους ὅτι ὁ Χριστὸς δὲν εἶναι Θεός. Ὁ Ἅγιος δὲν δείλιασε καὶ μὲ τὴν ρητορική του δεινότητα, τὴν ἄριστη θεολογική του κατάρτιση καὶ τὴν πλούσια ἁγιολογική του ἐπιχειρηματολογία ἐνέτρεψε ὅλα τὰ σαθρὰ ἐπιχειρήματα τοῦ Ἰουλιανοῦ, ὁ ὁποῖος, βλέποντας τὴν ἰδεολογική του συντριβή, τοὺς καταδίκασε σὲ θάνατο καὶ διέταξε τὸν ἀποκεφαλισμό τους. Ἔτσι οἱ Ἅγιοι ἔλαβαν τὸ στέφανο τοῦ μαρτυρίου καὶ εἰσῆλθαν στὴ χαρά τῆς Βασιλείας τοῦ Θεοῦ.


Ἀπολυτίκιον. Ἦχος δ’. Ταχὺ προκατάλαβε.
Τετρὰς θεοφόρητος, Ἱεραρχῶν ἱερῶν, Τριάδα τὴν ἄκτιστον, κατ’ ἐναντίον ἐχθρῶν, πανσόφως ἐκήρυξε, Πατρίκιος ὁ τῆς Προύσης, θεηγόρος ποιμάντωρ, Ἀκάκιος σὺν Μενάνδρῳ, καὶ Πολύαινος ἅμα· διὸ καὶ ὡς ἀθλήσαντες, δόξης ἠξιώθησαν.


Κοντάκιον. Ἦχος πλ. δ’. Ὡς ἀπαρχὰς τῆς φύσεως.
Ὡς ἱερεῖς θεόφρονες, καὶ Ἀθληταὶ ἀήττητοι, τὴν Ἐκκλησίαν ὑψόθεν φρουρήσατε, εὐχαῖς ὑμῶν πρὸς Κύριον, Πατρίκιε θεόφρον, σὺν Ἀκακίῳ Μένανδρε καὶ Πολύαινε, γεραίρουσαν ἐκ πόθου, τὰ θεῖα ὑμῶν παλαίσματα.


Μεγαλυνάριον.
Τοὺς Ἱερομάρτυρας τοῦ Χριστοῦ, Ἀκάκιον ἅμα, καὶ Πατρίκιον τὸν κλεινόν, καὶ σὺν τῷ Μενάνδρῳ, Πολύαιανον τὸν θεῖον, ᾀσματικοῖς ἐπαίνοις ἐγκωμιάσωμεν.


Hieromartyr Patrick the Bishop of Prusa with his companions

Saint Patrick lived during the first century and was bishop of the city of Prusa in Bythnia (Asia Minor). He openly and boldly preached Christ the Savior, and denounced the error of the pagans. Therefore, he and the priests, Acacius, Menander and Polyainus were arrested, and brought to Julius, the prefect of the city for interrogation.

Julius was going to the hot springs for treatment, and he ordered that the Christian bishop and the priests be brought along after him, bound in iron chains. After he washed in the hot springs, Julius offered sacrifice to his gods. He had St Patrick and the other prisoners brought before him, ordering them to offer sacrifice to the pagan gods, threatening punishment if they refused.

St Patrick replied, „I am a Christian and I worship the one true God, Jesus Christ, Who has created the heavens and the earth, and these warm springs for the benefit of all mankind.”

Julius had the saint thrown into the hot spring, and with firm faith the martyr prayed, „Lord, Jesus Christ, help Your servant,” and he remained unharmed.

In an impotent rage, Julius ordered St Patrick and his three presbyters beheaded. They received their crowns of unfading glory from Christ around the year 100.

Hieromartyr Patrick, Bishop of Prusa, and his companions: Presbyters Acacius, Menander, and Polyenus (2nd-3rd C) Venerable Cornelius, Abbot and Wonderworker of Komel (+ 1537) Venerable Cornelius, Abbot of Paleostrov (+ c 1420) Venerable Sergius of Shukhtomsk (+ 1609) Martyr Caluf the Egyptian (+ 284-303) Saint John, Bishop of the Goths in the Crimea (+ 790) Martyrs Theotima and Anastasia Right-believing Demetrius of the Don, Grand Prince of Moscow (+ 1389) Saints Zosima, Priscilla and others, Venerable Agapius.

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: