Prima pagină > Imagini (locuri sfinte,pelerinaje), PATRIARHIA ROMÂNIEI > MITROPOLITUL TEOFAN AL MOLDOVEI ÎN GRĂDINA MAICII DOMNULUI (Foto)

MITROPOLITUL TEOFAN AL MOLDOVEI ÎN GRĂDINA MAICII DOMNULUI (Foto)

10 zile în Sfântul Munte. Pelerinajul IPS Teofan, însoţit de directorii Seminariilor teologice din Moldova, în Grădina Maicii Domnului

protos. Hrisostom Rădășanu

Sfântul Munte al Athosului s-a dovedit  a fi dintotdeauna o gazdă bună și primitoare cu cei care doresc să caute acolo folos și binecuvântare din partea Maicii Domnului, ocrotitoarea grabnică a acestui sfânt pământ.

Imaginea 1 din 9
Cu monahii români de la Schitul Lacu.
Imaginea 2 din 9
În faţa icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Vatoped.
Imaginea 3 din 9
La Mănăstirea Simonos Petras.
Imaginea 4 din 9
Pelerinajul a debutat cu vizita la Karyes.
Imaginea 5 din 9
Sfânta Liturghie la Mănăstirea Sfântul Pavel.
Imaginea 6 din 9
În faţa bisericii Mănăstirii Sfântul Pavel.
Imaginea 7 din 9
La Schitul Românesc Prodromu.
Imaginea 8 din 9
În faţa bisericii Schitului Prodromu.
Imaginea 9 din 9
La mănăstirea Marea Lavră.

Senzația aceasta a fost pe deplin gustată de un grup de pelerini format din directorii seminariilor teologice și responsabilul sectorului educațional din Arhiepiscopia Iașilor care, împreună cu Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, au vizitat în perioada 3-12 mai a.c., Grădina Maicii Domnului.

Prilejul acestui pelerinaj a fost oferit de invitația adresată Mitropolitului Moldovei și Bucovinei de către starețul Partenie al Mănăstirii Sfântului Pavel din Athos, de a participa la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință (după calendarul iulian), hramul de vară al acestui sfânt locaș. Reamintesc faptul că Părintele Stareț Partenie a fost acela care a însoțit în urmă cu doi ani moaștele Sfântului Maxim Mărturisitorul, în adăstarea lor de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva la Iași.

Pelerinajul a debutat cu vizita îndătinată a chirirahului nostru la Karyes, locul care adăpostește de veacuri Sfânta Epistasie a Muntelui Athos, o structură reprezentativă a Republicii monahale, responsabilă printre altele cu primirea și acomodarea pelerinilor de rang înalt din întreaga Ortodoxie. Aici a avut loc întâlnirea cu protoepistatul Varnava Vatopedinul și cu ceilalți membrii (trei la număr) ai Epistasiei atonite. A urmat vizitarea Mănăstirii Iviron și, apoi, întâlnirea cu obștea Schitului românesc Prodromu care, dimpreună cu Părintele Egumen Atanasie Floroiu, au oferit pentru o noapte găzduire pelerinilor români.

A doua zi s-a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească, urmată de slujba de pomenire a Părintelui Petroniu Tănase, după care s-a vizitat Mănăstirea Marea Lavră, de care depinde Schitul românesc Prodromu, gazdă fiindu-ne Părintele Stareț Prodromu, care a urat bun venit delegației române în Sfântul Munte Athos.

În după-amiaza zilei de 5 mai, pelerinii români au ajuns la Mănăstirea Sf. Pavel, unde au fost întâmpinați de starețul Mănăstirii, Arhimandritul Partenie. După rânduiala slujbei de primire a arhiereului și după un scurt moment de odihnă a urmat privegherea de toată noaptea în cinstea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, urmată de Sfânta Liturghie oficiată de către Înaltpreasfințitul Teofan, în cadrul căreia au fost hirotoniți întru preot, respectiv întru diacon părinții Ioan Butnaru și Paisie Grigoriță de la Schitul Lacu, pendinte de Mănăstirea Sfântul Pavel.

Un moment deosebit l-a reprezentat cercetarea chiliilor românești ale Schitului Lacu, unde am avut posibilitatea conslujirii cu părinții români de acolo, dimpreună cu Părintele Ștefan Nuțescu, duhovnicul obștilor lacoschitiote. Părinții români din Sfântul Munte au participat în număr mare la acest moment de întâlnire cu Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și cu frații întru credință din România.

După Sfânta Liturghie, săvârștă în biserica mare a Schitului, Înaltpreasfințitul Teofan a vizitat și a binecuvântat toate chiliile românești care formează Schitul Lacu, mai ales că majoritatea monahilor ce se ostenesc acolo provin din mănăstiri aflate sub oblăduirea canonică a Mitropoliei noastre.

Din partea nordică a Sfântului Munte ne-am deplasat apoi înspre partea de sud, unde am poposit la frumoasa mănăstire Simonos Petras, rectitorită de marele domnitor Mihai Viteazul. Părintele Stareț Elisei dimpreună cu frățimea au primit cu multă dragoste grupul de pelerini români care, după slujba de seară, au putut vizita o bibliotecă și un muzeu organizat într-un mod exemplar și care adăpostesc și multe comori de artă bisericească românească. Câțiva dintre membrii grupului au slujit Sfânta Liturghie în dimineața următoare, iar ceilalți au intonat câteva imne specifice Liturghiei Sfânului Ioan Gură de Aur.

Spre finalul călătoriei noastre am adăstat la mănăstirea Vatoped, care numără aproape o sută de părinți și frați cu o prezență românească semnificativă mai ales în cele două schituri dependente de ea: Chilia Sfântului Ipatie și Chilia Colciu. La aceasta din urmă s-a săvârșit o Liturghie arhierească urmată de slujba de pomenire a marelui duhovnic român Dionisie Ignat, care a viețuit la Colciu până în anul 2004, când a trecut la cele veșnice.

La mănăstirea Vatoped am fost întâmpinați după rânduială de către Părintele Stareț Efrem care a rândnuit sinaxă cu frățimea pentru a primi cuvânt de folos din partea Mitropolitului Moldovei și Bucovinei. Un alt moment deosebit al vizitei la Vatoped a fost și acela al vizitării muzeului, tezaurului și bibliotecii mănăstirii care împreună constituie unul dintre cele mai mari și complexe colecții de artă sacră și manuscrise bizantine din lume.

Pe lângă aceste popasuri principale au mai fost cercetate și mănăstirile Caracalu, Filoteu, Stavronikita, precum și chiliile Bourazeli și Sfântul Apostol Andrei, toate aceste popasuri întărind duhovnicește pe participanți și încredințându-ne că Sfântul Munte Athos rămâne în continuare o bogată resursă de revigorare a credinței și a culturii creștine din întreaga Ortodoxie precum și a lumii întregi.

SURSA: http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/jurnal-de-pelerin/10-zile-sfantul-munte-pelerinajul-ips-teofan-insotit-de-directorii

Anunțuri
  1. Mai 15, 2012 la 6:31 pm

    Hristos a Inviat si nici un mort nu mai este groapa!…

    Priceperea omeneasca nu intelege usor cum se face ca Dumnezeu pe de-o parte da celor ce cer, Se descopera celor ce-L cauta, deschide celor ce bat,
    iar pe de alta parte Se descopera celor ce nu-L cauta,apare si raspunde celor ce nu-L intreaba si toata ziua intinde mainile catre un popor care nu crede in El si-I vorbeste impotriva.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: