Prima pagină > Noi pagini de Sinaxar > 14 MAI: SFÂNTUL LEONTIE, PATRIARHUL IERUSALIMULUI. UN PATRIARH AL SFINTEI CETĂŢI CARE NU AVEA VOIE SĂ INTRE ÎN SFÂNTUL MORMÂNT. DE CE? ÎNTREBAŢI-I PE „FRAŢII” CATOLICI!

14 MAI: SFÂNTUL LEONTIE, PATRIARHUL IERUSALIMULUI. UN PATRIARH AL SFINTEI CETĂŢI CARE NU AVEA VOIE SĂ INTRE ÎN SFÂNTUL MORMÂNT. DE CE? ÎNTREBAŢI-I PE „FRAŢII” CATOLICI!

VIAŢA ŞI PETRECEREA CELUI ÎNTRE SFINŢI

PĂRINTELUI NOSTRU LEONTIE


PATRIARHUL IERUSALIMULUI, FĂCĂTORUL DE MINUNI

– 14 MAI –


Cuviosul şi Purtătorul de Dumnezeu Părintele nostru Leontie s-a născut în Stromniţa Macedoniei la începutul secolului al XII-lea din părinţi bogaţi şi binecredincioşi, iar renăscându-se prin dumnezeiescul Botez, a primit numele de Leon. La vârsta copilăriei a fost dat la şcoală şi s-a deprins în studiul Sfintelor Scripturi, iar citind Vieţile Sfinţilor îşi cultiva sufletul şi folosindu-se foarte mult din acestea, dorea să se lepede de lume şi să se facă monah pentru a sluji Domnului. Tată lui Leon a murit pe când acesta era încă tânăr. Imediat s-a hotărât să se ducă în Constantinopol. Hotărârea de a se călugări a întărit-o cu fapta retragerii într-un munte, în desăvârşită linişte, timp de trei zile, nebăgând în seamă foamea şi în loc de somn, întinzându-se pe un „covor” de trestii. După ce a ajuns în capitală a îmbrăcat schima monahală în Mănăstirea Maicii Domnului – Ptelidios, care se afla în suburbie, iar apoi începu să meargă prin oraş şi să o facă pe nebunul, cu scopul de a se expune de bunăvoie la jignirile şi batjocurile, ba chiar şi la loviturile trecătorilor. Printr-o astfel de asceză, pe cât de aspră, pe atât de primejdioasă, a câştigat într-o foare scurtă perioadă de timp o atât de mare bunăvoinţă şi îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu, încât putea să poarte în mâinile goale cărbuni aprinşi şi să tămâieze în acest nuat chip icoanele cese aflau la intersecţiile capitalei. Temându-se însă să nu cadă în mândrie, a început să se expună din ce în ce mai mult la insulte şi rele pătimiri. S-a făcut apoi ucenicul unui episcop de Tiberiada care trăia o viaţă pustnicească în muntele Avhenolakkos. Într-o zi, fiind trimis de stareţul său episcop în cetate pentru o treabă, Leontie a întârziat şi nu a mai găsit nici corabie, nici barcă pentru a se întoarce. Pentru a nu încălca porunca primită – de a se întoarce înainte de ase însera şi de a nu înnopta nicidecum în altă parte – s-a aruncat în mare şi fiind purtat în chip minunat de curenţii de apă de cealaltă parte a malului, reuşi să se întoarcă în sihăstrie unde îl aştepta stareţul său. Stareţul văzând că apa încă i se scurgea din haine şi înţelegând de la el negrăita minune slăvea pe Dumnezeu şi se minuna de ucenicul său.

Într-o călătorie spre Sfintele Locuri din Palestina, pe care a întreprins-o episcopul împreună cu Leontie, cel din urmă a cerut biencuvântarea stareţului său de a rămâne în Mănăstirea Sfântului Ioan Teologul din Patmos (16 martie). Egumenul de acolo, înţelegând harismele sale extraordinare, l-a acceptat, dar în regim de zăvorâre: tânărul Leontie nu avea voie să iasă din chilie. Această binecuvântată liniştire a fost pentru Leontie un prilej de se deda fără reţineri şi împrăştieri nevoinţelor duhovniceşti ale postului şi neîncetatei rugăciuni, adăpând noapte de noapte aşternutul său cu lacrimi de pocăinţă. Pentru a readuce în suflet starea de umilinţă, apela la măsuri ascetice neobişnuite: se biciuia cu o curea de piele pe care o prevăzuse cu cuie şi petrecând zile întregi într-un mormânt, întins deasupra oaselor.

La plinirea vremii, a primit ascultarea de ajutor de eclesiarh (paraclisier), pe care o îndeplinea cu multă grijă şi sârguinţă, însă fără a-şi împuţina deloc nevoinţele sale ascetice. Egumenul îi încerca foarte aspru smerita cugetare şi de fiecare dată îşi dădea seama că tânărul monah este tare ca un diamant, pentru că ajunsese la desăvârşita lepădare de sine şi îşi păstra aceeaşi aşezare sufletească şi când era cinstit şi când era jignit. Într-o zi, Leontie a avut o vedenie în care se făcea că primeşte spre hrană o pâine cerească. Din acel moment a primit de la Domnul harisma înţelegerii Sfintelor Scripturi şi a scrierilor Sfinţilor Părinţi, care, imediat ce le citea, îi ofereau un simţămând incomparabil mai dulce decât mierea, aşa încât îi venea foarte uşor să alcătuiască tratate teologice care tâlcuiau cele mai adânci taine ale Ortodoxiei. Printre alte lucrări, a alcătuit şi un tratat despre diferenţa dintre erosul pământesc şi erosul ceresc, care ese focul Sfântului Duh pe care Hristos a venit să-l risipească pe pământ.

După ce a fost considerat vrednic de preoţie, Leontie a fost hirotonit preot şi astfel – odată cu înălţarea sa în această treaptă, a găsit prilejul să se smerească din ce în ce mai mult înaintea fraţilor şi să le arate o împreună-pătimire plină de iubire. A fost numit apoi iconom, responsabil cu toate nevoile mănăstirii, care adăpostea atunci o obşte numeroasă. Cu toate acestea însă, grijile acestei ascultări nu au putut să-l împiedice în dumnezeiescul său urcuş spre Dumnezeu, iar pentru somn nu-şi mai păstra decât o oră înainte de Utrenie. În schimbul acestei lepădări de sine şi de toate, a primit de la Dumnezeu nesfârşite daruri. Astfel, Sfântul Ioan Teologul i s-a arătat în ziua prăznuirii lui (8 mai) sub chipul egumenului şi i-a poruncit să săvârşească Dumnezeiasca Liturghie mai devreme decât de obicei, pentru că voia să ajungă şi la Efes, ca să-i bucure cu prezenţa sa pe creştinii ce se adunaseră acolo în cinstea sa.

Pe când se afla odată în Constantinopol pentru o treabă, Leontie a vizitat vechea mănăstire a Cuviosului Daniil Stâlpnicul (pomenit pe 11 decembrie) şi cu dorinţa de a urma nevoinţele duhovniceşti ale acestui mare ascet al virtuţii a plecat de acolo cu gândul de a-i cere egumenului său binecuvântarea de a se întoarce.Ajungând însă în Patmos, a aflat că stareţul său a plecat la Domnul, lăsându-l urmaş pe el prin testament şi cu jurământ (1158). Constrâns să se supună Proniei lui Dumnezeu, Cuviosul şi-a îndoit privegherile şi postirile sale, nu doar pentru el, ci mai ales pentru mântuirea ucenicilor săi. Prin darul înainte-vederii, îi păzea pe ucenicii săi de cursele demonilor, le descoperea gândurile lor ascunse când aceştia nu îndrăzneau să le descopere în spovedania lor de fiecare zi sau îi izbăvea pe alţii de orice ispită, cerându-le să-şi pună mâna pe grumazul său, pentru a le arăta că astfel prelua asupra sa încercarea lor. Spre îndreptarea lor se prefăcea uneori mânios, dar sufletul lui îşi păstra în realitate, în orice situaţie, blândeţea şi nepătimirea, condiţie a neîncetatei convorbiri cu Dumnezeu. I-a izgonit ppe piraţii care veneau regulat să tâlhărească mănăstirea şi de atunci, aceştia fiind înfricoşaţi de pedeapsa lui Dumnezeu, nu au mai îndrăznit să vatăme sfântul aşezământ.

După ani de zile, Cuviosul s-a îmbolnăvit grav şi timp de paisprezece zile nu-i mai rămăsese decât o neputincioasă suflare de viaţă. Însă la sfârşitul acestei perioade, i s-a descoperit că Dumnezeu îi va mai dărui încă pe atâţia ani de viaţă câte zile a suferit în boală, adică treisprezece ani şi jumătate. În anul următor (1172), a întreprins o călătorie la Constantinopol ca să-şi câştige dreptul de la împărat în controversa sa cu perceptorul de impozite din Creta care refuza să asigure mănăstirii aprovizionarea anuală cu grâu. Aflând de virtuţile sfântului egumen din Patmos, împăratul Manuel Comnenul (1143-1180) a vrut să-l hirotonească imediat arhiepiscop de Cipru. Leontie însă a refuzat, cunoscând că nu era aceasta voia lui Dumnezeu. Puţin mai târziu însă, a primit să fie hirotonit Patriarh al Ierusalimului, pentru că primise cu multă vreme înainte o înştiinţare profetică în sensul acesta (după 1176).

Pe drumul spre Sfintele Locuri, s-a oprit puţin în Cipru, unde patriarhul Ierusalimului dispunea de loc de reşedinţă şi de anexe, principalele izvoare de venituri ale Patriarhiei, care era atunci ocupată de cruciaţii romano-catolici. Acolo a pus din nou rânduială în averea Bisericii, a îndreptat moravurile monahilor nestatornici în îndatoririle şi voturile călugăreşti şi comportamentul nedrept al perceptorului împărătesc de impozite, care voia să-l priveze şi de cele stric necesare supravieţuirii. Apoi, s-a dus la Sfântul Ioan din Akra (Ptolemaida ), unde locuia de obicei patriarhul ortodox, pentru că romano-catolicii îi inteziseseră să locuiască în Ierusalim. Faima lui de făcător de minuni s-a răspândit repede între toţi creştinii din Siria şi Fenicia, dintre care mulţi alergau spre el ca să primească binecuvântarea omului lui Dumnezeu .

Cuviosul s-a dus într-o noapte în Ierusalim, a intrat pe ascuns în Biserica Sfintei Învieri şi s-a închinat singur în Dătătorul-de-Viaţă Mormânt al Domnului. S-a crezut atunci că prezenţa cuviosului a scăpat atenţiei multora. Însă aceasta a fost cu neputinţă să se întâmple până la sfârşit, pentru că l-au descoperit minunile pe care Domnul le săvârşea prin acest cuvios. Pentru că fiind atunci secetă şi Ierusalimul fiind aspru biciut de aceasta, creştinii aveau nevoie de un alt Prooroc Ilie, ca să-i izbăvească de nenorocire. Pentru aceasta l-a trimis Dumnezeu pe acest mare Leontie şi prin rugăciunea lui a vărsat o ploaie mare care a umplut cisternele de apă, ogoarele s-au adăpat îmbelşugat, iar cei care cu puţin timp înainte erau însetaţi s-au săturat de apă, iar lucrul cel mai de seamă a fost că au câştigat nădejdi că vor avea belşug de roade, de grâu, de vin şi de alte bunătăţi de la Domnul. Iar minunatul Leontie era lăudat de câtre toţi şi se minunau toţi de el, spunând că „marele Arhiereu al lui Dumnezeu, Sfântul Leontie, venind în ţara noastră ne-a izbăvit de primejdia setei. Să mergem şi să cădem la picioarele lui, ca să-l avem pururea ajutor”.

Auzind de acestea, cei mai zeloşi dintre catolicii care se aflau la Ierusalim s-au umplut de invidie, dar mai ales arhiepiscopul catolicilor, care, fiind biruit de o nedreaptă mânie, se gândea să-l ucidă pe sfântul care nu-i făcuse nici un rău. Aşadar, a trimis noaptea oameni înarmaţi în casa unde locuia sfântul, ca să-l ucidă. Dar Dumnezeu l-a păzit de ucigaşi, orbindu-i cu nevederea. Pentru că vedeau luminile aprinse în casa cuviosului şi alergau ca să intre în ea, dar când se apropiau, nu găseau uşa ca să intre. De aceea, după ce s-au ostenit toată noaptea, închipuindu-şi că vor putea în cele din urmă să intre în casa Sfântului, necuvioşii!, s-au întors cu mâinile goale la arhiepiscopul catolic care îi trimisese, spunându-i că dreptul Leontie este păzit de Dumnezeu şi nimeni, oricât de viclean ar fi, nu poate să-i facă vreun rău. Şi acest fapt minunat s-a răspândit pretutindeni şi toţi se minunau, iar de faima Sfântului s-a auzit până şi în Constantinopol.

Auzind de acestea, împăratul Manuel Comnenul a trimis şi a chemat pe Sfântul să vină la el, ca nu înainte de vreme lumea să se păgubească de un atât de mare binefăcător. A auzit de aceasta şi marele emir al Damascului, care chiar dacă era musulman, cinstind totuşi virtutea Cuviosului, a trimis către el o scrisoare şi îl chema pe Sfântul să meargă în Damasc, făgăduindu-i că-i va dărui cu hrisov un mertic îndestulător pentru el şi pentru oamenii săi, şi că va dărui creştinilor Biserica Născătoarei de Dumnezeu, care se afla acolo. Sfântul i-a trimis atunci o scrisoare de mulţumire pentru buna lui dispoziţie, dar îi spunea că nu este cu putinţă să meargă acolo, pentru că a fost chemat de împărat să meargă la Constantinopol. Îl ruga însă să îi trimită o scrisoare , prin care să poruncească piraţilor care prădau corăbiile, să nu-i facă nici un rău lui şi celor ce aveau să călătorească împreună cu el. Acela, primind scrisoarea Sfântului, i-a trimis imediat scrisoarea pe care i-o cerea, socotind că el însuşi primea prin acest gest un dar, iar nu că el ar fi făcut vreo favoare cuviosului. Această scrisoare a luat-o cuviosul cu sine, când – după acestea – a venit în Constantinopol şi i-a arătat-o împăratului, spre mustrarea catolicilor, care deşi se numeau creştini, totuşi ei nu i-au arătat o astfel de bunăvoinţă cum arătase acel necredincios emir al Damascului.

Iar dumnezeiescul Leontie hotărâse să plece la Constantinopol pentru că foarte mult şi de nenumărate ori se ostenise să primească îngăduinţa din partea catolicilor să săvârşească Dumnezeiasca Liturghie înăuntrul de-Viaţă-Dătătorului Mormânt al Domnului, dar ei refuzau, îngăduindu-i să intre doar spre închinare, ca unul dintre mulţii pelerini. Pentru aceasta, a judecat că este mai de folos să plece din Ierusalim, ca nu cumva catolicii – care stăpâneau atunci Ierusalimul – să-i poată provoca vreun rău şi să poată primi din partea împăratului îngăduinţa de a sluji Sfânta Liturghie în Preasfântul Mormânt.

A ajuns în Constantinopol chiar în clipa în care împăraul Manuel îşi dădea sufletul şi, de aceea, a trebuit să-şi prelungească şederea sa acolo şi sub împărăţia lui Alexie al II-lea (1180-1183). Pentru că s-a împotrivit însă nunţii nelegiuite a împăratului cu Irina Comnena, nu a putut să se bucure de bunăvoinţa Curţii şi se spune că a fost şi surghiunit. Cu toate acestea, Cuviosul Leontie şi-a aflat veşnica odihnă în Constantinopol imediat ce s-au împlinit anii dăruiţi de Dumnezeu, pe 14 mai 1184 (sau 1185), sub împărăţia lui Andronic I Comnenul.

Cineva a comandat unui pictor să zugrăvească frumos chipul sfântului adormit, dar acesta nu reuşea deloc, pentru că cel adormit îşi schimba continuu expresia feţei, ca şi cum ar fi refuzat din smerită cugetare să se cinstească asemănarea feţei sale. După patru zile de la trecerea de aici, sânge proaspăt a curs din racla unde fusese depus trupul său, iar locul s-a umplut de o bunămireasmă cerească.

 

(Traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară „Sf. Trei Noi Ierarhi”)

 

Sursa: http://www.impantokratoros.gr

Anunțuri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: