Prima pagină > Predici > PREDICA PREASFINŢITULUI SEBASTIAN LA DUMINICA VAMEŞULUI ŞI A FARISEULUI: RUGǍCIUNE ŞI NON – RUGǍCIUNE

PREDICA PREASFINŢITULUI SEBASTIAN LA DUMINICA VAMEŞULUI ŞI A FARISEULUI: RUGǍCIUNE ŞI NON – RUGǍCIUNE

DUMINICA  VAMEŞULUI  ŞI  A  FARISEULUI

 Lc. 18, 10 – 14

 RUGǍCIUNE ŞI NON – RUGǍCIUNE

            Doi oameni s-au suit la templu să se roage: unul era fariseu, iar celălalt vameş. Fariseul, stând, aşa se ruga întru sine: Dumnezeule,Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca acest vameş. Postesc de două ori pe săptămână şi dau zeciueală din toate câte câştig. Iar vameşul, departe stând, nu vroia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosul. Adevărat vă spun vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela. Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa”.

            Dreptmăritori creştini,

            Evanghelia de astăzi se face auzită în fiecare an în această duminică premergătoare şi vestitoare a postului mare şi cred că fiecare dintre dumneavoastră aţi intuit deja ce vrea să spună ea, în mare.

            Doi oameni: unul fariseu, iar celălalt vameş.

            Ar trebui să cunoaştem cu toţii că fariseii erau oameni din clasa cea mai înaltă a societăţii iudaice în vremea aceea, foarte buni cunoscători şi foarte atenţi observatori: a fost justă  ai Legii. De aceea şi erau consideraţi la evrei oameni foarte drepţi.

            Vameşii nu erau funcţionari de vamă, ca astăzi, ci erau perceptorii care strângeau taxele şi dările către conducerea regatului şi către stăpânitorii romani. Ei treceau, în concepţia contemporanilor, drept cei mai păcătoşi, pentru că adeseori, în munca de a strânge impozitele, ei nedreptăţeau, încasând mai mult decât le era rânduit. Cel puţin aşa se credea despre ei!…

            Aşadar, un fariseu drept şi cinstit de toţi şi un vameş păcătos, nedrept şi hulit de către societate au venit la templu. Şi unul şi celălalt s-au rugat. Se întâmplă însă că fariseul ,,drept” s-a întors la casa lui ,,păcătos” şi sancţionat de cuvântul aspru al Mântuitorului Hristos, în timp ce ,,păcătosul” de vameş ,,s-a întors mai îndreptat la casa sa”. Ce s-a întâmplat? Unde a pierdut dreptul fariseu şi unde a câştgat păcătosul de vameş şi ce anume a răsturnat ierarhia valorilor atât de bine implementată în conştiinţa evreilor din vremea aceea, conform căreia fariseul era un ,,sfânt”, iar vameşul era un ,,ticălos”? Ce s-a întâmplat la templu, dragii mei?

            Haideţi să vedem ce a făcut fariseul!

            Fariseul a intrat în templu cu multă îndrăzneală, adică foarte sigur pe sine şi, venind în faţă, a ,,mulţumit” lui Dumnezeu, lăudându-se cu nişte cuvinte ca acestea:,,Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri,sau ca acest vameş. Postesc de două ori pe săptămână şi dau zeciuială din toate câte câştig”…

            Ce a făcut vameşul?

            Vameşul, intrând şi el, s-a oprit undeva în spate. Nu şi-a luat îndrăzneala de a privi cu mândrie, ca fariseul care şi-a contabilizat faptele sale cele bune prin comparaţie cu cele rele ale altora ci, lovindu-şi pieptul cu mâinile, a căutat la propriile sale păcate, zicând:,,Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosul”!

            Vă întreb: a fost justă sentinţa Mântuitorului Hristos, Care a îndreptăţit pe ,,păcătosul” de vameş şi a respins pe ,,dreptul” de fariseu?

            Unde a greşit fariseul?

            Ei, bine, fariseul a rostit o rugăciune cu totul neinspirată, pentru că el aparent mulţumeşte, dar mulţumirea lui se transformă în judecată aspră la adresa semenilor săi. De aceea, de fapt, el nu mulţumeşte  cu nimic lui Dumnezeu, ci doar se compară cu ceilalţi oameni şi chiar cu vameşul de alături, dispreţuindu-l pe acesta şi evidenţiindu-şi cu neruşinare ,,virtuţiile” sale. Ce mai face, încă? Îşi etalează faptele sale cele bune, şi nu minte deloc!…Fariseii chiar săvârşeau aceste fapte bune: posteau de două ori pe săptămână cu mare atenţie, ca nu cumva ceva necurat să le întineze postul, şi renunţau la a zecea parte din câştigul lor…

            Toate aceste fapte bune însă – şi aici greşeşte crunt fariseul – se transformă în mândrie, judecată aspră a aproapelui şi lăudăroşenie, în ,,rugăciunea” sa. Iată de ce spun că rugăciunea fariseului este neinspirată! ,,Mulţumirea” lui se transformă în judecată critică, iar faptele lui bune se prefac în mândrie şi lăudăroşenie. Poate fi rugăciunea judecată nemiloasă la adresa celorlalţi oameni? Nu! Dar lăudăroşenia, poate fi rugăciune? Nicidecum! Fariseul, aşadar nu s-a rugat, de fapt nici o clipă.

            Ce a făcut vameşul?

            Vameşul a conştientizat cu toată fiinţa lui ,,unde” se află şi, mai ales, ce trebuie să ,,spună” într-un loc ca acesta. A înţeles că ,,aici” trebuie să se arate mai degrabă conştient de slăbiciunile, decât de virtuţile sale. Nici gând să-şi evidenţieze calităţile, căci, va fi avut şi el, poate, ceva bun în fiinţa lui… Însă, nu venim la rugăciune pentru acestea! Nu venim la biserică să ne lăudăm, să ne comparăm şi să-i judecăm pe ceilalţi, ci venim fiecare pentru slăbiciunile, problemele, neputinţele şi păcatele noastre. Iată de ce Dumnezeu nu a primit decât rugăciunea vameşului: ,,Adevărat vă spun vouă că acesta s-a întors mai îndreptat la casa sa, decât acela. Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa”.Astfel a înălţat Hristos pe vameşul dispreţuit, hoţ şi păcătos, mai mult decât pe fariseul care adunase atâtea fapte bune…

            Ce învăţăm din toate acestea?

            Învăţăm ca, atunci când venim înaintea lui Dumnezeu, să nu ne comparăm cu ceilalţi oameni! Să nu îndrăznim a fi mândri ori lăudăroşi, ca să nu devină rugăciunea noastră judecată, iar faptele noastre cele bune, şi aşa foarte puţine, să se prefacă în laude, căci aceasta nu este rugăciune! Nu face ,,doi bani” o astfel de rugăciune în faţa lui Dumnezeu!

            Dar cum să ne rugăm?

            Aşa ca vameşul: cu smerenie, interiorizându-ne şi rugându-ne mai întâi pentru noi; căutând cu pocăinţă la păcatele slăbiciunile şi greşelile noastre de fiecare clipă, gândurile murdare, cuvintele urâte, ori planurile nedrepte pe care le urzim de multe ori împotriva celorlalţi. Să spunem lui Dumnezeu, în taină, un cuvânt de iertare, de cerere şi de ajutor pentru îndreptare întâi pentru noi, apoi pentru cei dragi nouă: pentru cei de lângă noi şi pentru cei plecaţi dintre noi, rudenii,  cunoscuţi sau prieteni, pentru toţi cei care au nevoie de ajutorul, iar nu de judecata noastră aspră şi critică.

            Iată ce am învăţat astăzi, dragii mei!

            Am învăţat ca, atunci când intrăm în biserică, să ne comportăm ca atare. Am înţeles că, venind aici, nu trebuie să ne întoarcem la casele noastre ,,neîndreptaţi”, cum s-a întâmplat cu fariseul. Să rugăm pe Dumnezeu să ne dea smerenia vameşului şi, mai ales, înţelepciunea de a învăţa să ne rugăm, pentru ca rugăciunea noastră să nu se prefacă în păcat – prin mândrie, judecată aspră la adresa aproapelui, ori lăudăroşenie – ci întru smerenie şi gând de vinovăţie să-I cerem Domnului iertarea greşelilor şi îndreptarea noastră, Amin!

Anunțuri
Categorii:Predici
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: