Prima pagină > Fără categorie > Curtea Supremă: Achitarea egumenului Efrem şi a monahului Arsenie

Curtea Supremă: Achitarea egumenului Efrem şi a monahului Arsenie

Curtea Supremă: 
Achitarea egumenului Efrem şi a monahului Arsenie

Joi, 12 ianuarie 2012

A fost respinsă de către Curtea Supremă condamnarea la 10 luni de închisoare cu suspendare a egumenului Efrem al Mănăstirii Vatopedi, aflat deja în închisoare, a monahului Arsenie şi a judecătoarei Maria Psalti, care a fost găsită vinovată de violarea confidenţialităţii judiciare şi încălcarea sarcinilor de serviciu cu autorii morali, cei doi monahi.
Cazul, care vizează o parte a „scandalului” legat de încheierea procesului aflat în suspensie la Tribunalul din Rodopi privind regimul de proprietate, este trimis de către Curtea Supremă la Curtea de Apel din Thracia pentru un nou proces cu un complet de judecată diferit.

Secţia penală a Curţii Supreme, adoptând propunerea procurorului N. Tsanga al Curţii Supreme, a acceptat că hotărârea Curţii de Apel nu are justificare legală, prezintă lacune logice, contradicţii şi lipsuri în destul de multe locuri.  

În noul proces, care va avea loc la Curtea de Apel, se aşteaptă ca rechizitoriul să fie pentru toţi mai uşor, din moment ce Curtea Supremă consideră că eventuala aducere la cunoştinţă doar a rezultatului deliberării unui tribunal nu mai constituie o faptă condamnabilă.

traducere, https://acvila30.wordpress.com

Categorii:Fără categorie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: