Prima pagină > ORTODOXIE > 3 decembrie: SFÂNTUL CUVIOS GHEORGHE DE LA CERNICA (Viaţa, Acatistul)

3 decembrie: SFÂNTUL CUVIOS GHEORGHE DE LA CERNICA (Viaţa, Acatistul)

3 decembrie: SFÂNTUL CUVIOS GHEORGHE DE LA CERNICA

VIAŢA ŞI NEVOINŢELE

Preacuviosul Părintele nostru Gheorghe Arhimandritul, sau Gheorghe Ardeleanul, cum mai este cunoscut din unele însemnări, era de neamul său român din Transilvania şi a păstorit obştea monahilor de la mănăstirea Cernica, de la 1 septembrie 1781 până la 3 decembrie 1806, când a fost chemat de Domnul la cele veşnice, numărându-se şi el în ceata marilor nevoitori şi îndrumători ai monahismului nostru.

Fiind înzestrat de Dumnezeu cu o viziune clară asupra înaltei trăiri religioase, câştigându-şi ascultarea şi smerita cugetare călugărească prin rugăciune neîntreruptă şi osteneli neprecupeţite, devenind stareţ şi organizator al vieţii de obşte la mănăstirea Cernica, la Căldăruşani şi, în mod indirect, la Curtea de Argeş, Cuviosul Gheorghe a luminat şi luminează ca un astru pe cerul vieţii monahale reorganizate de el şi de ucenicii săi.

Din pomelnicul pe care l-a lăsat, ca şi din însemnările unor cercetători ai vieţii sale, constatăm că el s-a născut în anul 1730, din părinţi credincioşi şi de bun neam în localitatea Sălişte, lângă Sibiu. Veche aşezare românească din Transilvania, menţionată documentar în anul 1354, este cunoscută prin frumoasele ţesături (1) şi străvechile tradiţii ortodoxe care se păstrează cu sfinţenie şi astăzi.

Înzestrat din naştere cu acea înclinaţie sufletească de a sluji lui Dumnezeu şi oamenilor sub forma unei înalte vieţi spirituale, înclinaţie cultivată, se vede, încă în sânul familiei sale, tânărul Gheorghe, la vârsta de 19 ani, părăseşte casa părintească şi se îndreaptă către Bucureşti. Purta în inimă sfaturile Mântuitorului Iisus Hristos adresate tânărului bogat: „Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după acea, vino şi urmează-Mi” (Matei 19, 21).

Ajungând aici, la mitropolie, şi dorind să-şi închine întreaga sa fiinţă unei intense trăiri monahale, viitorul stareţ cunoaşte întâmplător prin anul 1750 un ierarh grec cu care pleacă la Constantinopol. Peste puţin timp s-au stabilit amândoi în mănăstirea Vatoped, din Athos. Rămânerea sa la Sfântul Munte, sub îndrumarea acestui” părinte duhovnicesc, a avut o deosebită însemnătate în orientarea şi formarea pentru înalta viaţă duhovnicească. Făcând cunoştinţă cu modul de viaţă idioritmic şi cu cel de obşte, din alte mănăstiri atonite, el a început să-şi impună o aspră trăire monahală prin înfrânare şi posturi, prin privegheri de toată noaptea şi meditaţii îndelungate. De aceea a devenit mai bine cunoscut de către părinţii călugări de la Vatoped, unde a primit de fapt, în curând, haina monahală, fiind hirotonit ierodiacon.

Nevoinţele de zi şi de noapte ale acestui râvnitor călugăr român, depuse la altarul sfânt al monahismului de la Athos, cu greu pot fi povestite. De asemenea, lupta cu sine însuşi şi cu ispitele apărute în calea vieţii atât de anevoioase închinate Domnului, dar şi clipele de înălţare sufletească şi de bucurie spirituală pe care le trăia el în mijlocul obştii de la Vatoped. Cine ar putea bănui câte planuri de viitor încerca tânărul nostru monah de la Athos, pentru o mai bună organizare şi o înaltă trăire în comun a vieţii călugăreşti din ţările române şi chiar din Transilvania natală, oprimată atunci?

După trecerea la cele veşnice a părintelui său duhovnicesc, el a auzit că vestitul stareţ Paisie, plecând de la Poiana Mărului, se stabilise la Athos. De aceea s-a hotărât să intre şi el în mica obşte a acestuia, alături de monahii moldoveni şi slavi, pe care îi îndruma pe calea mântuirii acest smerit şi luminat trăitor al unei vieţi înalte. Era prin anul 1752, când ar fi primit, cu binecuvântarea Cuviosului Paisie, şi marea schimă monahală, pentru ca peste doi ani să fie hirotonit ieroschimonah pe seama obştii româneşti de la schitul Sfântul Ilie. După încă zece ani de lăudabile nevoinţe la Athos, ieroschimonahul Gheorghe se strămută în Moldova, împreună cu stareţul Paisie şi cu 64 de ucenici ai acestuia.

După ce ei s-au stabilit la mănăstirea Dragomirna, din Moldova de Nord (1763-1775), şi apoi la Secu, iar de aici la mănăstirea Neamţu, în anul 1775, Cuviosul Gheorghe, fiind neliniştit probabil de aceste dese mutări, a voit să se reîntoarcă la Athos. Trecând însă prin Bucureşti, s-a întâlnit la mitropolie cu un vechi prieten, de asemenea ucenic al stareţului Paisie, ieromonahul Macarie. Cum l-a văzut, el l-a primit în gazdă şi, după câteva zile, l-a înfăţişat mitropolitului Grigore al II-lea. Bucurându-se mult de venirea Cuviosului Gheorghe, acest ierarh cu darul cunoaşterii oamenilor duhovniceşti, preocupat de gândul reîntemeierii unei mănăstiri cu viaţă de obşte în eparhia sa, a pus ochii pe nevoitorul atonit, pe care îl vedea ca pe un trimis al lui Dumnezeu şi „bărbat al doririlor”; l-a poftit deci să rămână în arhiepiscopia Bucureştilor, pentru organizarea monahismului românesc de aici. Acestea se petreceau în anul 1781, la 1 septembrie.

Deşi Cuviosul Gheorghe era la vârsta de 51 de ani, fiind pătruns de modestie şi de trăire duhovnicească, credea că nu ar fi în stare să îndeplinească această anevoioasă sarcină de răspundere. Dar, după ce s-a sfătuit cu fratele său de cin, ieromonahul Macarie, care-l îndemna foarte stăruitor să asculte de mitropolit, s-a hotărât să primească cu smerenie ascultarea dată. El îşi alese ca loc pentru înfiinţarea unei comunităţi monahale, cu viaţă de obşte, „părăsita” şi „pustiita” mănăstire Cernica, spre marea mirare a mitropolitului, care aştepta să-l audă că vrea una dintre cele mai mari şi mai vestite din eparhie (2). I s-a încredinţat astfel schitul părăsit al mănăstirii Cernica, pentru, a-l readuce la viaţă, reînfiinţând obştea monahală de acolo, risipită prin anii 1739-1740.

În hrisovul dat cu acest prilej, mitropolitul mărturiseşte: „De când am luat scaunul Sfintei Mitropolii. (1760, n.n.), am avut mare dorire ca să am în eparhia mea mănăstiri cu viaţă de obşte şi n-am putut face nimic până când pronia dumnezeiască nu mi-a ajutat. Iată dar că mi-a trimis Dumnezeu pe Preacuviosul Stareţ Gheorghe şi i-am dat schitul Cernica (metocul Sfintei Mitropolii) ca să aducă părinţi cu viaţă de obşte, aşezând regulile şi orânduielile Sfântului Munte. Şi rog pe toţi fraţii mitropoliţi ce vor fi după mine, ca să nu strice această chinovioară, ce acum de curând s-a întemeiat, ci să o ajute şi să o întărească după putinţă, ca să fie şi numele lor pomenit la preasfântul jertfelnic cel mai presus de ceruri…” (3).

În condiţii foarte grele pe plan local, în izolarea codrului, Cuviosul Gheorghe, ajutat de cei doi ucenici bătrâni, Atanasie şi Gherasim, a curăţat locul de mărăcini, a alungat sălbăticiunile, sporind obştea călugărească cu noi membri, atraşi de farmecul duhovnicesc al personalităţii sale. După patru ani (1781- 1785), mănăstirea Cernica redeschisă şi pusă la dispoziţia monahilor cu vocaţie şi a credincioşilor, care începuseră să ia cunoştinţă despre ostenelile binecuvântate ale râvnitorului atonit, număra 54 de ucenici care doreau această viaţă aleasă. Noua stare de lucruri, care cerea nevoinţe susţinute pe toate planurile, pentru reînnodarea firului vieţii monahale de aici, este foarte fidel oglindită în descrierea activităţii şi nevoinţelor Cuviosului Gheorghe, făcută de ucenicul său de mai târziu, Protasie Ieromonahul: „După ce a intrat stareţul Gheorghe în Cernica, şi-a făcut un toporaş şi a început întâi a curăţi mărăcinii şi a lărgi cărarea de la vad (lac) până la biserică.

Chilii nu mai erau aici, afară de casele vornicului Cernica din preajma bisericii, dărâmate şi ele până la faţa pământului. Numai pivniţa şi un beci, fiind boltite, stăteau nedărâmate. Iar dascălul Macarie arhimandritul, fiind rânduit de mitropolit să ţină cuvânt de învăţătură pe la biserici în toate duminicile, vorbea la început despre mănăstirea Cernica că a fost redeschisă şi că cei trei pustnici săraci, care se nevoiesc aici pentru readucerea acestui aşezământ la starea cea de la început, au nevoie să fie miluiţi de credincioşi. Fiind astfel îndemnaţi de dascălul Macarie şi pătrunşi de evlavie faţă de Sfântul Ierarh Nicolae în cinstea căruia era închinată mănăstirea, mulţi credincioşi au început să vină şi să se închine la Cernica şi să-i ajute cu cele de trebuinţă pe cuvioşii părinţi călugări care se osteneau sub îndrumarea Stareţului Gheorghe. Şi au început să vină la mănăstire tot mai mulţi în toate duminicile şi sărbătorile şi le făcea cuviosul stareţ şi el cuvânt duhovnicesc, iar ei ascultau cu multă dragoste şi se întorceau toţi la casele lor cu mult folos sufletesc. Iar unii dintre aceşti închinători, aprinzându-se de râvnă duhovnicească, au început a rămânea sub ascultarea şi povaţa Cuviosului Gheorghe, care îi primea cu dragoste şi îi îndruma duhovniceşte.

În felul acesta, în decurs de un an şi jumătate s-au strâns şasesprezece fraţi. Luând exemplu de la părintele lor sufletesc, noii veniţi şi-au procurat câte un topor şi toată ziua tăiau la mărăcini în insula Sfântul Nicolae, pentru a crea condiţii corespunzătoare vieţii noi mănăstireşti pe care o doreau să fie cât mai frumoasă, iar noaptea, dând foc la mărăcinii tăiaţi, se culcau în preajma focului, căci nimeni încă nu avea locuinţă unde să-şi plece capul. În timp de iarnă se adăposteau peste noapte în beciul despre care am pomenit mai sus…”.

Fiind frământat mereu de aflarea condiţiilor prielnice unei vieţi de obşte, Cuviosul Gheorghe a început să zidească şi două rânduri de chilii pentru monahii de aici şi o casă-arhondaric pentru credincioşii care îi cercetau şi îi ajutau pe noii călugări la reorganizarea începută.

Fericitul stareţ era atunci singurul preot la Cernica. El săvârşea Sfânta Liturghie numai la sărbătorile împărăteşti, în zilele de peste săptămână oficiindu-se de obicei doar cele şapte laude. Conştient că el trebuie să fie ca o lumină în sfeşnic, care să lumineze tuturor celor din jurul său, în următorii ani a mărit numărul călugărilor de sub îndrumarea sa până la 103 monahi şi fraţi dornici să slujească lui Dumnezeu şi neamului din care făceau parte. Dintre aceştia, trei au devenit preoţi şi trei diaconi. Slujbele şi Sfânta Liturghie au început să se săvârşească acum zilnic, după rânduiala tradiţională din mănăstirile româneşti de la Muntele Athos.

Călăuzindu-se după regulile practice ale vieţii monahale, sintetizate în maxima „roagă-te şi munceşte”, aceşti părinţi îmbunătăţiţi, prin hărnicia şi dragostea lor faţă de tot ce este sfânt şi folositor, au reuşit să transforme pustietatea şi ruina în care ajunsese aşezarea monahală de la Cernica într-o grădină înfloritoare, atrăgând asupra ei din ce în ce mai mult luarea-aminte şi evlavia binecredincioşilor creştini din împrejurimi şi îndeosebi din Bucureşti.

Viaţa trăită în curăţie, în ascultare, în sărăcie, în rugăciune şi în smerenie, după modelul celei isihaste de la Muntele Athos era preocuparea sfântă şi neîntreruptă a ostenitorilor conduşi de Cuviosul Gheorghe. Vestea despre atmosfera plină de sfinţenie şi hărnicia obştii de la Cernica a ajuns în curând până la urechile domnitorului Nicolae Mavrogheni (1789-1791), care l-a cercetat personal pe neobositul ostenitor la Cernica şi, preţuindu-i viaţa exemplară şi nevoinţele închinate binelui obştesc, pe lângă darul de 103 galbeni oferit fraţilor, l-a numit pe stareţ „frate de cruce întru Hristos” (4). Domnitorul justifică aceasta într-un hrisov al său, zicând: „Domnia noastră înşine am văzut viaţa. Cuviosului stareţ chir Gheorghe şi a părinţilor călugări ce sihăstresc împreună, cum că petrecerea şi orânduirea vieţii lor împreună este vrednică de laudă” (5).

Asemănătoare cuvinte de laudă faţă de osteneala duhovnicească a Cuviosului Gheorghe, pentru reînvierea tradiţiei monahale în Muntenia, are domnitorul Mavrogheni şi în hrisovul său pentru mănăstirea Curtea de Argeş: „Sihăstreasca mănăstire ce se numeşte Cernica, situată în Ilfovul de sud, aproape de scaunul domniei mele, în care se sihăstresc 103 fraţi călugări cu stareţul lor, care părăsind lumea s-au deosebit într-un colţ de loc, în ostrovul acela, şi petrec viaţa fără prihană cu posturi şi rugăciuni neîncetat pentru domni, pentru ctitori şi pentru toţi pravoslavnicii creştini ai ţării acesteia, muncind şi lucrând înşişi cu mâinile lor de au deschis şi au împodobit acel loc, ce rămăsese pustiu, a cărora strădanie şi viaţă s-a făcut cunoscut de faţă şi este vrednică de laudă…” (6).

Domnitorul sporeşte astfel încrederea în Stareţul Gheorghe, încredinţându-i şi conducerea mănăstirii Curtea de Argeş, pe lângă aceea a Cernicăi, şi îi recunoaşte rangul de arhimandrit în anul 1788. După cum se ştie din însemnările mai vechi ale mănăstirii, Nicolae Mavrogheni venea deseori la Cernica, cercetă cu mult interes bunul mers al comunităţii şi se plimba cu stareţul prin ostrovul cel mic, numit Sfântul Gheorghe, vorbind între ei „vorbe de taină”, scrie Protasie Ieromonahul, care precizează că acesta avea mare dragoste şi evlavie faţă de ostaşul Domnului (7).

În timpul Stareţului Gheorghe, mănăstirea Cernica s-a bucurat de sprijinul domnitorului ţării, cât şi de acela al conducerii bisericeşti şi al evlavioşilor care o cercetau. Filaret al II-lea a arătat o deosebită bunăvoinţă faţă de această ctitorie şi faţă de conducătorul ei. Astfel, în 1792, mitropolitul scria ur-mătoarele: „Deci şi eu, ce acum la anul 1792 am luat scaunul sfintei mitropolii, întăresc pe cele făcute de fratele nostru, Grigorie, şi am socotit ca să dau şi eu sfânta mănăstire Căldăruşani… şi acum din porunca Măriei Sale Alexandru Moruzi Voevod şi cu a noastră blagoslovenie se rânduieşte şi se întă-reşte Preacuvioşia Sa Chir Gheorghe, stareţul schitului Cernica, ca să fie stareţ şi la sfânta mănăstire Căldăruşani, să strângă şi să aşeze obşte de părinţi de la Cernica, după regulile Sfântului Munte…” (8). Această importantă sarcină de reorganizare a vieţii duhovniceşti şi gospodăreşti a mănăstirii Căldăruşani o primea Cuviosul Gheorghe după doi ani. Sub înţeleapta sa conducere, cele două mănăstiri s-au refăcut complet, sub raport moral-religios, dar şi material. Pe temeiul hrisovului amintit, el a rânduit o parte din călugări să meargă în ascultare la Căldăruşani sub îndrumarea sa, lăsând la Cernica pe viitorul stareţ al ei, ieromonahul şi duhovnicul Timotei (9).

În noua obşte, Cuviosul Gheorghe a pus toate în rânduială, restabilind vechea tradiţie a vieţii noastre călugăreşti. În locul Mărăcinilor şi al stufăriei de la Cocioc, din apropiere, a sădit pomi, a ridicat o biserică păstrată până astăzi şi a construit câteva chilii pentru părinţii călugări dornici de mai multă li-nişte. Unii dintre monahi se retrăgeau apoi la Cocioc, pentru meditaţie şi rugăciune, iar sâmbăta şi Duminica reveneau în obşte.

Ava Gheorghe cerceta, fără preget, când mănăstirea Căldăruşani, când pe aceea de la Cernica. El era legat sufleteşte de toţii fiii săi duhovniceşti, povăţuind cu egală dragoste şi dăruire părintească nu numai pe vieţuitorii din cele două aşezări monahale reorganizate de el, ci şi pe bunii creştini dornici de mântuire şi de înalta trăire spirituală.

Datorită variatelor eforturi neprecupeţite pe care le depusese până atunci, sănătatea sa a început să devină tot mai şubredă. Fiind slăbit de suferinţă, de post şi de rugăciune, el a chemat pe toţi cuvioşii călugări în biserică la începutul lunii decembrie 1806. După o stăruitoare rugăciune către Mântuitorul Iisus Hristos, către Maica Domnului şi către Sfântul Dumitru – ocrotitorul acelei mănăstiri -, el a invocat ajutorul lui Dumnezeu pentru obştea monahală de la Căldăruşani. A citit apoi fraţilor o rugăciune de iertare şi, în plânsetele tuturor, a plecat pentru ultima dată la Cernica.

Aici, în mijlocul confraţilor şi ucenicilor săi, „restauratorul”, „blândul şi bunul nostru povăţuitor”, „puternic în cuvânt şi în lucru”, „cel cu multă trecere înaintea oamenilor şi a lui Dumnezeu”, cum a fost cu drept-cuvânt numit de către contemporani, a trecut la cele veşnice. Sfântul Calinic consemnează cu mare preţuire într-un pomelnic al mănăstirii: „1806, din decembrie 3: au răposat Părintele Gheorghe, arhimandrit al ăştii obştii, fiind om preacuvios, la statul trupului de mijloc, cu neamul român din Ardeal, au deschis şcoală duhovnicească întâia aicea, la Cernica şi la Căldăruşani” (10). Stingerea sa din această viaţă a produs multă întristare şi plângere în obştea sfintelor mănăstiri Căldăruşani şi Cernica. Cuviosul stareţ a fost înmormântat în cimitirul făcut de dânsul în jurul bisericii Sfântul Lazăr pe care el a zidit-o şi a înfrumuseţat-o în anul 1804. În urmă, mormântul său a devenit cavou al mitropolitului Nifon (+ 1875). „Se cuvenea însă ca rămăşiţele pămînteşti ale Stareţului Gheorghe să fi fost aşezate lângă racla mitropolitului, pentru ca astăzi să poată fi văzute de fraţii monahi” (11) şi de toţi care preţuiesc viaţa sfântă a acestui mare avă.

Pentru ca osteneala sa de reorganizator al monahismului să nu se stingă, Stareţul Gheorghe a avut înţelepciunea să lase urmaşilor o diată, scrisă cu mulţi ani înaintea morţii. În acest testament sunt cuprinse principiile şi normele după care el a reuşit să întărească cele două obşti. Călugărul Rafail de la Căldăruşani, un ardelean şi el, mărturisea în 1851, la atâţia ani de la trecerea la cele veşnice a destoinicului îndrumător: „S-au prescris această diată de mine sub iscălitură întocmai, ca să se afle şi la sfânta mănăstire Căldăruşani, unde mai sunt în viaţă din ucenicii răposatului Gheorghe stareţul, Cernicanul” (12).

În intenţia sa, diata aceasta trebuia să rămână un îndreptar al vieţii călugăreşti. Cu ajutorul ei, monahii vor omorî „toate patimile cele alcătuite prin limbă, prin inimă şi prin simţuri, făcându-se vrednici de-a pururea împărtăşirii Dumnezeieştilor Taine”. Nevoinţa monahală este apoi împărţită în şapte trepte sau porunci:

1) Potrivit primei trepte, întreaga viaţă a monahului trebuie să se desfăşoare sub semnul supunerii, „ca nicidecum fără blagoslovenia povăţuitorului obştirii (sic) să nu cutezaţi a face măcar cât de mic lucru, căci este scris că numai „cu blagoslovenie veţi gusta din pâinea vieţii cea plină de dar”.

2) A doua poruncă priveşte Taina Mărturisirii: „Până la unul, rânduieşte el, să mergeţi de trei ori pe săptămâna către cei aleşi de sobor evlavioşi (duhovnici), pentru a mărturisi pre toate cele ascunse cugete de greşale, suspinând dintru adânc şi cerând iertăciune. Atunci puteţi a crede cum că locuiţi în ostrovul spăşeniei şi cum că adeseori vă spălaţi cu apa iertării păcatului…, pentru că de la cei nelămuriţi în spovedanie departe stă şi mântuirea”.

3) A treia chibzuită poruncă se referă la ispitirea din partea diavolului: „Că de veţi simţi că vă supără şi în ce lucru diavolul cel ivit despre miază-zi şoptindu-vă prin crederea minţii că doar aţi fi voi mai buni la Dumnezeu decât alţii sau mai sfinţi şi cuvioşi, imediat, ca din săgeată, să alergaţi, rugind pe îndru-mătorul (duhovnicul) ca să pomenească până ce veţi scăpa din robia cugetului mândriei”. Căci călugărul trebuie să se lupte împotriva nelegiuitelor eresuri. „Să aveţi străjuire, zice el, să vă păziţi capul credinţei, prin smerita înţelepciune, a nu fi zdrobit de cel mai necurat duh al blestematei huliri…”.

4) A patra treaptă sau poruncă priveşte Sfânta Împărtăşanie. „Şi iată, părinteşte vă îndemn, sfătuieşte Cuviosul Stareţ, ca să nu vă treacă nici o luna, nefiind împărtăşiţi cu Dumnezeieştile Taine, ci toţi de obşte să vă îndeletniciţi a vă comineca de 12 ori pe an”.

5) În a cincea îndrumare (treaptă) „cu limbă de moarte”, încercatul duhovnic arată „cum să vă păziţi de focul cel vârât în spuză şi tăinuit cu pricepere întru nepricepere”. Sfaturile acestea au drept scop să ferească obştea de anumiţi oameni nedoriţi, care smintesc rânduiala mănăstirească. Cu aceleaşi ex-presii plastice, el previne pe fiii săi duhovniceşti: „Feriţi-vă dar, o! fiii mei, ca să nu vă înşelaţi grăbindu-vă a primi lupi cuvântători, întru smerita turmă, adică pe aceste cinci firi de oameni, ce sunt încurcaţi şi cu străine aşezări: pe călugărul venit de aiurea numai rasofor, pe cel mai trecut, mai presus de chipul vostru cu schimnicia, cât şi pe cel cu totul cilibiu (simplu) de neam, dimpreună cu cel foarte învăţat şi nesupus şi pe altul ce ar fi chiar peste fire lipsit de minte, ale cărora nepotrivite aşezări, nici (că) vă sunt de folos (dacă) ar rămânea cu voi”.

6) În treapta a şasea, Cuviosul Gheorghe dă înţelepte sfaturi iconomului mănăstirii, în mâna căruia se află administraţia bunurilor ei: „O, prea iubite fiul meu iconoame, că mai vârtos ţie şi deosebi, am lăsat părintească poruncă, pentru ca să şti(i) cum să rânduieşti toate trebile cele dinlăuntru şi dinafară. Că de vreme ce dregătoria aceasta în seama ta este încredinţată întru acest an, şi se cuvine dar să umbli şi foarte cu trezire, atâta întru sporirea locaşului, făcându-te chip, cât şi spre binele tău, păstrându-ţi sufletul…”.

Pline de duh şi într-o limbă pitorească sunt şi sfaturile marelui stareţ privitoare la relaţiile îndrumătorului duhovnicesc cu colaboratorii săi (13): „Dar şi aceasta să-ţi fie în ştire, o fiule, ca nu prost să încredinţezi ascultare celor ce cu totul nu se pricep a scoate la cale acel lucru, nici să îneci mărgăritarul cuvântului în gura celor cu temelia supunerii pe nisip întărită; pe cei posomoriţi şi fricoşi la luptă niciodată să nu-i pui la slujbe grele, pentru că negreşit te vor ruşina; aşijderea şi prea cu bună bază să cumpăneşti greşealele fraţilor a nu le judeca numai cu asprime, după trup, ci mai ales prin milostivire, după duh, că scris este „milă voiesc, iar nu jertfă”, adică, deşi multe căderi îţi vor aduce, ca nişte oameni cu neputinţe şi feluri de scârbe cu nemulţumire, ci însă nu-i mustra cu patimă, nici de a hrăpi de obicei cumva osândindu-i. Drept aceasta, arată-te vesel spre ei şi foarte vei fi iubit”.

7) Treapta a şaptea priveşte respectarea rânduielilor „părintelui Kir Paisie, care poate şi în zilele noastre mult a ne folosi, fiindcă pravila acelui bărbat este întemeiată cu şapte stâlpi şi întărită pe cele şapte laude ale Maicii noastre Biserici”.

Stareţul Gheorghe recomandă ca obştea monahală din mănăstire -să nu depăşească 103 monahi, „măcar de ar veni la voi orice faţă, aducându-vă toate bunătăţile pământului”. Fiind înzestrat cu adânci şi înţelepte sentimente naţionale, pe care i le vor fi fortificat trăirea sa la Sfântul Munte, el lasă cu limbă de moarte să nu se supună obştea întemeiată conducătorilor de alt neam: „Deci şi întru auzul tuturor, mai întâi pe voi, duhovnicii, preoţii, diaconii, clirosanii şi pe toţi cine sunteţi primitori de sfatul meu, cel lisat către voi cu limbă de moarte, părinteşte vă rog, pentru numele Preasfintei Troiţe, ca să nu faceţi supusă smerita obşte altor mai procopsite neamuri, până când se va ţinea câte un prosticel suflet de român într-însa” (14).

Păstrând cu sfinţenie moştenirea lăsată de neobositul râvnitor al lui Hristos, cuvioşii stareţi de la Cernica şi Căldăruşani, precum şi monahii Bisericii noastre privesc cu osârdie la pilda vieţii marelui lor înaintaş, străduindu-se fiecare să-i urmeze credinţa şi virtutea.

Arhim. Dr. Chesarie Gheorghescu

1. Arhim. Atanasie Gladcovschi, Gheorghe Arhimandritul, stareţul mănăstirii Cernica (1806, decembrie 3 – 1956, decembrie 3), în „Glasul Bisericii”, XV (1956), nr. 12, p. 716-717; Ierod. Stanciu Ion-Ieronim, Viaţa şi activitatea Stareţului Gheorghe de Ia mănăstirea Cernica (teză de licenţă în manuscris), Bucureşti, 1979, p. 16.
2. Mitrop. Athanasie Mironescu, Istoria mănăstirii Cernica, 1930, p. 125-126.
3. Cf. Prof. I. L. Georgescu şi Episcop Roman Ialomiţeanul, Stareţul Gheorghe şi mănăstirea Cernica, în „Biserica Ortodoxă Română”, anul C (1982), nr. 3-4, p. 334.
4. Mitrop. Athanasie Mironescu, ibidem, p. 136-137.
5. Condica mai nouă a mănăstirii Cernica, cit. ibidem, p. 137.
6. Ibidem, fila 83 verso şi anexa XXIX; la Mitropolitul Athanasie Mironescu, op. cit., p. 137-138.
7. Casian Monahul, în Istoria sfintelor mănăstiri Cernica şi Căldăruşani, Bucureşti, 1870, relatează că domnitorul Mavrogheni a iniţiat construirea unei biserici în insula Sfântul Gheorghe, de la Cernica, şi a acordat daruri bogate călugărilor. Tot în această insulă, Cuviosul Gheorghe şi-a ridicat o căsuţă şi un paraclis unde se retrăgea adeseori, pentru meditaţie şi repaus duhovnicesc. Aici a înălţat, mai târziu, Sfântul Calinic măreaţa biserică cu hramul „Schimbarea la Faţă” şi Sfântul Gheorghe, cu cetatea din jur, care constituie în prezent partea cea mai importantă a mănăstirii Cernica.
8. Mitropolitul Athanasie Mironescu, ibidem, p. 144-145.
9. Este vrednic de subliniat faptul că, întrucât aceste două mănăstiri aveau acum călugări harnici şi evlavioşi, formaţi după pravila patristică şi atonită, mitropolitul de la Bucureşti a găsit de cuviinţă ca tot Stareţul Gheorghe să poarte şi grija mănăstirii de la Argeş. Cei 20 monahi trimişi au reînviat viaţa duhovnicească de acolo. Cu timpul, unii dintre ei s-au retras, din cauza turcilor, la schitul Robaia-Argeş, unde fusese un alt român transilvănean – Sofronie, de la Cioara. A rămas de la ei o însemnată corespondenţă cu Paisie din Moldova {Ştefan Meteş, Emigrări româneşti din Transilvania în secolele XIII-XX, Bucureşti, 1977, ediţia a II-a, p. 174).
10. Cf. Prof. I. L. Georgescu şi Episcop Roman Ialomiţeanul, ibidem, p. 337; Mitrop. Athanasie Mironescu, ibidem, p. 1.46.
11. Arhim. Atanasie Gladcovschi, op. cit., p. 721.
12. Economul D. Furtună, Ucenicii Stareţului Paiste în mănăstirile Cernica şi Căldăruşani (teză de doctorat), Bucureşti, f.a., p. 55-56.
13. Cf. Prof. I. L. Georgescu şi Episcop Roman Ialomiţeanul, ibidem, p. 338.
14. Analiza testamentului Stareţului Gheorghe, la Prof. I. L. Georgescu şi Episcop Roman Ialomiţeanul, ibidem, p. 338-339} vezi şi Ierom. Ioanichie Bălan, Cuviosul Arhimandrit Gheorghe, mare stareţ al mănăstirii Cernica, în Pateric românesc, Bucureşti, 1980, p. 265-281.

Sursa: Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, Sfinţi români şi apărători ai Legii strămoşeşti, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1987, p. 500-510, Cuviosul Gheorghe de la Cernica.

CONDACELE ŞI ICOASELE:

Condacul 1:

Pe cinstitorul de Dumnezeu şi mult nevoitorul, Părintele nostru Gheorghe, să-l lăudăm după cuviinţă, căci acesta, prin multă osteneală şi nevoinţe călugăreşti, de Împărăţia cea cerească s-a învrednicit de la Hristos Dumnezeu. Pentru aceasta, cu smerenie şi cu credinţă, să-i cântăm din adâncul sufletului: Bucură-te, Cuvioase Părinte Gheorghe, mult nevoitorule!

Icosul 1:

Din tinereţile tale ai dorit viaţa cea îmbunătăţită a monahilor, Părinte Gheorghe, iubitorule de Dumnezeu. De aceea ai plecat pe calea nevoinţelor sihăstreşti intrând în ascultarea Sfântului Paisie de la Neamţ şi lucrând cu dreaptă socoteală virtuţile dumnezeieşti, ai făcut să se sălăşluiască în sufletul tău puterea Duhului Sfânt. Minunându-ne de râvna ta pentru cele duhovniceşti, îţi cântăm unele ca acestea:

Bucură-te, lucrător bun în via lui Hristos;
Bucură-te, iubitor al chipului monahicesc;
Bucură-te, că inima ţi-a fost plină de har;
Bucură-te, că te-ai lepădat de omul cel vechi;
Bucură-te, că te-ai îmbrăcat în omul cel nou, zidit după chipul lui Dumnezeu;
Bucură-te, învăţător al dreptei credinţe;
Bucură-te, împlinitor al virtuţilor creştineşti;
Bucură-te, chip de bunătate şi cinste;
Bucură-te, că din tinereţe te-ai răstignit pentru Hristos;
Bucură-te, cel ce crucea Domnului cu bucurie ai purtat;
Bucură-te, ucenic al Sfântului Cuvios Paisie;
Bucură-te, vrednic urmaş al cuvioşilor părinţi;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Gheorghe, mult nevoitorule!

Condacul al 2-lea:

Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, descoperită ţie prin Sfântul Ierarh Nicolae, ai fost rânduit să reînnoieşti zidirile şi obştea Mănăstirii Cernica. Şi luând binecuvântare de la iubitorul de Hristos, mitropolitul Grigore, ai început osteneala restaurării acestui aşezământ, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea:

Auzind, Sfinte Părinte, chemarea Mântuitorului, ai primit fără şovăire ascultarea încredinţată şi ai început lucrarea duhovnicească de rezidire a Mănăstirii Cernica şi de reînnoirea a vieţii călugăreşti, pentru care te lăudăm zicând:

Bucură-te, pildă de statornicie;
Bucură-te, stâlp al ascultării;
Bucură-te, iubitorule de Dumnezeu;
Bucură-te, cinstitorul sfinţilor;
Bucură-te, povăţuitorule al călugărilor;
Bucură-te, râvnitorul pustiei;
Bucură-te, slujitorul tainelor cereşti;
Bucură-te, lucrătorule în via Domnului;
Bucură-te, rugătorule prea fierbinte;
Bucură-te, vrednic ascultător al poruncilor Mântuitorului;
Bucură-te, chip al blândeţii pustniceşti;
Bucură-te, străjer neadormit în osteneli şi privegheri;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Gheorghe, mult nevoitorule!

Condacul al 3-lea:

Povăţuit de cuvintele psalmistului care zice: „Arată-mi, Doamne, calea pe care mergi, că la Tine am ridicat sufletul meu”, şi, încercat în experienţa trăirii sihăstreşti, ai venit împreună cu dascălul Macarie la locul care ţi se descoperise de sus de Sfântul Nicolae, dând slavă lui Dumnezeu şi cântând: Aliluia!

Icosul al 3-lea:

Puterea Celui de sus pogorându-se în sufletul tău, Cuvioase Părinte Gheorghe, ai împlinit cu osârdie poruncile Evangheliei lui Hristos, încât numele tău s-a făcut cu repeziciune cunoscut iubitorilor de Dumnezeu din jurul Bucureştilor, pentru care îţi cântăm unele ca acestea:

Bucură-te, întemeietorule de obşti călugăreşti;
Bucură-te, îndrumător al călugărilor cuvioşi;
Bucură-te, cel ce pe Sfântul Nicolae l-ai avut ocrotitor;
Bucură-te, cel ce ai împlinit cu dragoste rânduielile călugăreşti;
Bucură-te, următorule al Cuviosului Părinte Paisie de la Neamţ;
Bucură-te, izgonitorul vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi din mănăstirea ta;
Bucură-te, că fapturile ascultă de cuvântul tău;
Bucur a-te, că pentru toate ai slăvit pe Dumnezeu;
Bucură-te, văzătorule al lucrării divine din cele create;
Bucură-te, duhovnic iscusit şi chip prea luminat;
Bucură-te, povăţuitor şi îndrumător duhovnicesc al creştinilor;
Bucură-te, întruchiparea bunătăţii şi a smereniei;
Bucură-te, Părinte Cuvioase Gheorghe, mult nevoitorule!

Condacul al 4-lea:

De îndată ce mitropolitul Grigorie te-a binecuvântat să fii întemeietor al vieţii de obşte şi chivernisitor al bunurilor mănăstireşti de la Cernica, întru răbdare şi nădejde ai început, Cuvioase Părinte, osteneala înnoirilor, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

Cine nu te va ferici, Părinte Gheorghe, pe tine cel care cu înţelepciune şi credinţă ai rectitorit Mănăstirea Cernica şi ai rânduit viaţa cea de obşte plăcută lui Dumnezeu. Pentru aceasta îţi aducem laude ca acestea:

Bucură-te, părinte plin de har dumnezeiesc;
Bucură-te, că viaţa ta ai închinat-o slujirii lui Hristos;
Bucură-te, că ai împlinit cu râvnă voia Lui;
Bucură-te, că ai fost ascultător întru toate de ierarhul tău;
Bucură-te, că adesea cu el în multe te-ai sfătuit;
Bucură-te, făclie luminoasă a ucenicilor tăi;
Bucură-te, risipitor al întunericului minciunii;
Bucură-te, izgonitor al vrăjmaşilor făţarnici;
Bucură-te, liniştitorul furtunilor de pe marea vieţii;
Bucură-te, că şi natura ascultă de cuvântul tău;
Bucură-te, împăciuitorule al tuturor certaţi şi de vrăjmaşul despărţiţi;
Bucură-te, chivernisitorul lucrurilor sfinte;
Bucură-te, Părinte Cuvioase Gheorghe, mult nevoitorule!

Condacul al 5-lea:

Văzând vrăjmaşul statornicia ta în lucrarea duhovnicească, de Dumnezeu purtătorule, Părinte, ţi-a pregătit mulţime de ispite şi supărări ca să te piardă; însă, după puţin timp, s-a ruşinat îndepărtându-se, căci tu cântai pururi lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea:

Înzestrat cu harul preoţiei, ai slujit cu credinţă dumnezeieştile Taine ale lui Hristos, iar Cunoscătorul inimilor, Dumnezeu, ţi-a dăruit, cinstite Părinte, mulţime de ucenici şi fii duhovniceşti, pe care i-ai împărtăşit din cuvântul ziditor al Evangheliei şi din izvorul dătător de viaţă al Duhului Sfânt, pentru care lucru minunându-ne îţi cântăm:

Bucură-te, vieţuitor al pustiei şi rugător neîncetat;
Bucură-te, om duhovnicesc şi povăţuitor luminat;
Bucură-te, purtător al harului Duhului Sfânt;
Bucură-te, candelă aprinsă din lumina lui Hristos;
Bucură-te, foc de rugăciune călăuzitor al ucenicilor tăi;
Bucură-te, sprijinitor al credincioşilor;
Bucură-te, următor al Sfinţilor Părinţi;
Bucură-te, că ai semănat sămânţa cea bună în inimile credincioşilor;
Bucură-te, mângâierea celor întristaţi;
Bucură-te, păstorul cel bun al turmei lui Hristos;
Bucură-te, stareţ, iluminat de Duhul Sfânt;
Bucură-te, părinte al părinţilor pustiei;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Gheorghe, mult nevoitorule!

Condacul al 6-lea:

Precum cerbul care caută să se adape din izvoarele cele limpezi ale pustiei, aşa şi sufletul tău, minunate Părinte, dorea să se liniştească în ostroavele Sfântului Munte Athos. Dar, socotind că ascultarea de mai marii Bisericii este mai sfântă decât voinţa proprie, întru smerenie ţi-ai tăiat voia şi supunându-te chemării sfinte ai cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea:

Iubindu-ţi neamul tău Părinte, deşi ai căutat în alte locuri să te îmbunătăţeşti sufleteşte din experienţa trăitorilor în Hristos, totuşi, atunci când ai fost chemat să slujeşti pe fiii poporului tău din care ai ieşit, cu bucurie ai răspuns, pentru care îţi cântăm:

Bucură-te, următor al sfinţilor cuvioşi de demult;
Bucură-te, cuvioase purtător al darului smereniei;
Bucură-te, înţeleptule din înţelepciunea lui Hristos;
Bucură-te, conştiinţa datoriei împlinite;
Bucură-te, împlinitorul legii şi al virtuţilor;
Bucură-te, rugătorule pentru neamul tău;
Bucură-te, că ai fost dăruit de Hristos cu putere de sus;
Bucură-te, cel ce ţi-ai răstignit poftele împreună cu patimile;
Bucură-te, că ţi-ai supus voinţa, voinţei lui Hristos;
Bucură-te, că ţi-ai ridicat cugetul de la pământ la cer;
Bucură-te, că nu ţi-ai lipit inima de bunătăţile cele trecătoare;
Bucură-te, că cele cereşti ai dorit în toată viaţa ta;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Gheorghe, mult nevoitorule!

Condacul al 7-lea:

Vederile minţii avându-le curăţite prin lucrarea virtuţilor, Părinte Gheorghe, ai ajuns la starea de nepătimire şi contemplând pe Hristos neîncetat în inima ta, cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea:

Icoană vie de rugăciune, post şi privegheri te-ai făcut ucenicilor tăi, iar vestea vieţuirii tale îngereşti s-a răspândit în tot ţinutul Ţării Româneşti. Pentru aceea îţi cântăm:

Bucură-te, că fiinţa ţi-a fost plină de Treime;
Bucură-te, minte plină de smerită cugetare;
Bucură-te, că viaţa ţi-ai curăţit-o de păcate;
Bucură-te, floare aleasă răsădită în grădina Maicii Domnului;
Bucură-te, trandafir cu petalele înfrumuseţate de lumina lui Hristos;
Bucură-te, că inima ta răspândeşte mireasma iubirii duhovniceşti;
Bucură-te, părinte plin de har dumnezeiesc;
Bucură-te, că vrăjmaşii n-au putut răpune statornicia ta în rugăciune;
Bucură-te, cel ce prin chemarea Duhului, cerul l-ai pogorât pe pământ;
Bucură-te, pildă bună credincioşilor râvnitori;
Bucură-te, următor al Sfântului Nicolae întru ajutorarea aproapelui;
Bucură-te, că împreună cu Sfântul Ierarh Calinic te rogi pentru cinul călugăresc;
Bucură-te, Cuvioase părinte Gheorghe, mult nevoitorule!

Condacul al 8-lea:

Cuvioase Părinte, în tot pământul ţării noastre s-au răspândit învăţăturile tale, iar mulţimea credincioşilor, venind la tine se adapă ca de la un izvor dătător de har şi binecuvântat, mulţumind lui Dumnezeu şi cântând: Aliluia!

Icosul al 8-lea:

Credinţa ortodoxă ai păzit, calea nevoinţelor ai săvârşit şi împodobit fiind cu virtuţile, cu nădejde sfântă la Bunul Dumnezeu ai ajuns, Cuvioase Părinte, căci, primind cununa cea neveştejită a slavei, de la cele vremelnice la cele cereşti, te-ai mutat. Pentru aceasta, îţi aducem această cântare:

Bucură-te, că prin harul lui Dumnezeu şi prin nevoinţe ai câştigat raiul;
Bucură-te, că răbdarea ţi-a fost ancoră şi putere;
Bucură-te, că Hristos te-a încununat în ceruri;
Bucură-te, că ai intrat în ceata Sfinţilor Cuvioşi;
Bucură-te, mărgăritar al sfinţilor români;
Bucură-te, că numele tău s-a înscris în cartea vieţii;
Bucură-te, că de pe pământul acesta te-ai răsădit în grădina raiului;
Bucură-te, că vezi faţa lui Hristos pe care L-ai iubit;
Bucură-te, că noi urmaşii tăi îţi păstrăm vie pomenirea;
Bucură-te, că mutarea ta la ceruri ne-a umplut de bucurie;
Bucură-te, cel ce petreci veşnic în Preasfânta Treime;
Bucură-te, că te veseleşti pururi în lumina dumnezeirii;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Gheorghe, mult nevoitorule!

Condacul al 9-lea:

Trupul tau încărcat de mireasma virtuţilor a fost aşezat în Mănăstirea Cernica, pe care ai zidit-o cu atâta osteneală, alături de al altor părinţi cuvioşi şi nevoitori, iar sufletul tău se sălăşluieşte în lăcaşurile cereşti, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 9-lea:

Deşi ai trecut din viaţa aceasta la viaţa cea veşnică, Cuvioase Părinte Gheorghe, n-ai părăsit nicicum pe cei ce se luptă cu necazurile şi ispitele lumii acesteia, căci mijloceşti pururea la Preamilostivul Dumnezeu pentru cei ce-ţi cântă unele ca acestea:

Bucură-te, Cuvioase Părinte ctitor preamărit;
Bucură-te, rugător fierbinte pentru neamul românesc;
Bucură-te, lauda ortodocşilor şi bucuria călugărilor;
Bucură-te, purtătorule de cunună cerească;
Bucură-te, turn al creştinătăţii şi stâlp al Bisericii
Bucură-te, îndrăznirea noastră către Dumnezeu;
Bucură-te, slujitor al lui Hristos şi prieten al îngerilor;
Bucură-te, floare duhovnicească, deschisă în nădejdea rodului;
Bucură-te, sămânţă bună aruncată în pământ roditor;
Bucură-te, luminător al monahilor şi călăuza nevoitorilor;
Bucură-te, cunoscător al tainelor lui Dumnezeu;
Bucură-te, ostenitor în răspândirea scrierilor sfinte;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Gheorghe mult nevoitorule!

Condacul al 10-lea:

Făclie purtătoare de lumină te au pe tine cetele monahilor nevoitori şi mulţimea creştinilor smeriţi, izvorând tuturor bună mireasmă şi dând tămăduirii celor ce cu dragoste cinstesc şi se închină sfintelor tale moaşte, căci mulţumesc lui Dumnezeu pentru că li s-a dat un astfel de dar, cântând: Aliluia!

Icosul, al 10-lea:

Lăudând nevoinţele tale, Cuvioase Părinte şi cinstind sfintele tale moaşte, cântăm cu bucurie încununarea ta în ceruri şi rugându-te cu credinţă să ne ajuţi în vremea ispitelor şi primejdiilor care ne împresoară în lumea aceasta ca să-ţi cântăm:

Bucură-te, purtătorule al darului vindecării;
Bucură-te, făcătorule de minuni pentru cei credincioşi;
Bucură-te, izvor de tămăduiri şi tămăduitor al durerilor;
Bucură-te, ajutor grabnic al celor suferinzi;
Bucură-te, rază de soare pentru poporul cel bine credincios;
Bucură-te, liman duhovnicesc celor osteniţi;
Bucură-te, făclie călăuzitoare în noaptea ispitelor;
Bucură-te, luceafăr răsărit în întunericul necazurilor;
Bucură-te, prieten şi casnic al lui Dumnezeu;
Bucură-te, rugătorule către Maica Domnului;
Bucură-te, tălmăcitorul tainelor dumnezeieşti;
Bucură-te, împreună vieţuitorule cu îngerii;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Gheorghe, mult nevoitorule!

Condacul al 11-lea:

Mângâiere şi linişte sufletească reverşi în inimile credincioşilor, celor ce cinstesc cu dragoste pomenirea ta, Sfinte Cuvioase Gheorghe, mult nevoitorule, şi mulţumind lui Dumnezeu cântă: Aliluia!

Icosul al 11-lea:

Având îndrăzneală către Milostivul Dumnezeu pe Care L-ai iubit, Sfinte Părinte, te rugăm, noi, cei ce săvârşim cu dragoste pomenirea ta, să ne izbăveşti de necazuri, primejdii şi nevoi, ca să-ţi cântăm unele ca acestea:

Bucură-te, omule al lui Dumnezeu şi credincioasă slugă;
Bucură-te, mlădiţă încărcată de roadele Duhului Sfânt;
Bucură-te, al monahilor, dulce mângâiere;
Bucură-te, al credincioşilor, în ispite, întărire;
Bucură-te, al mănăstirilor apărare şi spre viaţa duhovnicească trezire;
Bucură-te, chip al blândeţelor şi pildă de smerenie;
Bucură-te, împreună cu Sfântul Mare Mucenic Gheorghe;
Bucură-te, slujitor al adevărului şi om al dreptăţii;
Bucură-te, descoperitorul celor viitoare;
Bucură-te, trup preamărit şi suflet îndumnezeit;
Bucură-te, tămâie înmiresmată şi candelă veşnic aprinsă;
Bucură-te, glas ascultat de Hristos, Stăpânul tau;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Gheorghe, mult nevoitorule!

Condacul al 12-lea:

Vrând Preabunul Dumnezeu să dăruiască Bisericii noastre dreptmăritoare un semn al prezenţei Sale, te-a ales pe tine, Cuvioase Părinte Gheorghe, să ne fii lumină nestinsă şi fântână de har. Pentru aceasta cu mulţumire îi cântăm: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Zid de apărare împotriva ispitelor şi rugător fierbinte fii nouă, Cuvioase Părinte, căci, având îndrăzneală la Milostivul Dumnezeu, nădăjduim să ne acoperi pururi de răutăţile lumii acesteia şi să ne fereşti de săgeţile celui viclean, ca să-ţi aducem aceste laude:

Bucură-te, tatăl orfanilor şi sprijinul celor asupriţi;
Bucură-te, hrănitorul celor flămânzi;
Bucură-te, apărătorul oropsiţilor;
Bucură-te, bogăţia săracilor;
Bucură-te, limanul înviforaţilor;
Bucură-te, aducătorul belşugului;
Bucură-te, izgonitorul secetei;
Bucură-te, protectorul văduvelor şi bătrânilor;
Bucură-te, sfătuitorul monahilor;
Bucură-te, rugătorul fierbinte pentru sufletele noastre;
Bucură-te, risipitorul ispitelor;
Bucură-te, mijlocitorul mântuirii noastre;
Bucură-te, Părinte Cuvioase Gheorghe, mult nevoitorule!

Condacul al 13-lea:

O, mult nevoitorule, Cuvioase Părinte Gheorghe, primeşte de la noi nevrednicii această puţină rugăciune, pe care o dă lui Hristos Dumnezeu şi roagă-L să ne izbăvească din toate necazurile şi ispitele vieţii pământeşti, să ne ferească din chinul ce va să fie pentru păcatele noastre şi să ne învrednicească de împărăţia cerurilor, ca să cântăm cu dragoste: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)

Apoi se zic iarăşi
Icosul 1: „Din tinereţile tale…” şi
Condacul 1: „Pe cinstitorul de Dumnezeu…”

Slujba şi Acatistul Cuviosului Gheorghe de la Cernica au fost alcătuite de P.S. Ioachim Băcăuanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Romanului, după texte puse la dispoziţie de P.Cuv. Protos. Teofil Anăstăsoaie, P.Cuv. Protos. Savatie Baştovoi şi P. Cuv. Ierod. Ignatie Grecu şi revizuite de P.S. Irineu, Arhiereu Vicar al Episcopiei Râmnicului.

Sursa: Slujba și Acatistul Sfântului Cuvios Gheorghe de la Cernica (Editura Sfintei Arhiepiscopii a Bucureștilor 2005)

Sursa: http://www.sfintiromani.ro

Categorii:ORTODOXIE
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: