Prima pagină > Predici > PREDICĂ LA DUMINICA ORBULUI A PREASFINŢITULUI SEBASTIAN, EPISCOPUL SLATINEI ŞI ROMANAŢILOR

PREDICĂ LA DUMINICA ORBULUI A PREASFINŢITULUI SEBASTIAN, EPISCOPUL SLATINEI ŞI ROMANAŢILOR

PREASFINŢITUL SEBASTIAN, EPISCOPUL SLATINEI ŞI ROMANAŢILOR:

PREDICĂ LA DUMINICA ORBULUI

DUMINICA A VI-A DUPĂ PAŞTI

 

(In. 9,1-38)

 REÎNCARNARE, EREDITATE SAU RE-CREAŢIE?

,,Spre judecată am venit în lumea aceasta ca cei care nu văd să vadă, iar cei care văd să fie orbi’’

(In.9,39)

Dreptmăritori creştini,

         Acestea sunt cuvintele ce urmează imediat textului evangheliei de astăzi, pericopă în care Iisus Hristos vine şi, ca un act suplimentar la creaţie – arătându-Şi, ca la Facere, puterea de Demiurg – adaugă tină pe ochii orbului care, în virtutea planului lui Dumnezeu, nu se născuse ,,întreg’’. Ca la creaţie, când Dumnezeu l-a făcut pe om din tină, şi astăzi, printr-un act ,,reparatoriu’’, Domnul vine şi desăvârşeşte fiinţa orbului.

         Este o evanghelie pe care o auzim în fiecare primăvară, în ultima duminică din perioada pascală, o evanghelie simplă la prima vedere şi pe care mulţi o ştim aproape pe de rost, dar care stârneşte, totuşi, multe întrebări.

         Iată, de exemplu, o primă întrebare ce s-ar putea pune ar fi chiar aceea pe care au pus-o şi ucenicii: ,,Învăţătorule, cine a păcătuit, acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?’’ Şi a răspuns Hristos: ,,Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu’’. Şi, într-adevăr, lucrarea lui Dumnezeu S-a preaslăvit, pentru că, în faţa tuturor – şi a celor care L-au primit şi a celor care au cârtit; şi a celor care s-au bucurat, şi a celor care L-au renegat – Iisus Hristos a săvârşit această minune, spre mirarea tuturor: ,,Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere’’.

         Prima întrebare este, aşadar: ,,Cine a păcătuit?’’ O întrebare care a dat loc, de-a lungul veacurilor, la mai multe interpretări, unele chiar eronate, pentru că, plecând de la faptul că ucenicii au întrebat dacă nu cumva a păcătuit el de s-a născut orb, au crezut unii că putem admite şi în Creştinism reîncarnarea sau metempsihoza. Potrivit acelora, orbul ar mai fi avut cel puţin o altă viaţă înainte, sau, oricum, o formă de preexistenţă, în care ar fi păcătuit, şi de aceea s-a născut, drept pedeapsă, orb. Este adevărat, Hristos nu i-a contrazis pe Apostoli şi nu le-a atras atenţia că orbul n-ar fi putut păcătui. A trecut foarte uşor peste această ipoteză, dar, lucrul acesta nu ne îndreptăţeşte numaidecât la învăţătura că am putea avea mai multe vieţi, eventual şapte, după cum susţin unii.

         Dorind să găsesc răspunsul la această dilemă, unde am căutat? La cei care sunt reperele şi îndreptarele înţelegerii noastre. La Sfinţii Părinţi, care au scris şi au gândit la aceste lucruri în genunchi şi rugându-se, nu filosofând la o cafea şi o ţigară, ori în fotoliu la televizor, cum se caută astăzi răspuns marilor întrebări şi dileme care ne provoacă viaţa spirituală. Am mers, aşadar, la Sfântul Chiril al Alexandriei, cu al său ,,Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan’’(P.S.B.vol.41). Nici prin gând nu i-a trecut acestuia că ar putea fi ,,suspectă’’ învăţătura lui Hristos de reîncarnare. Evreii, din câte se ştie, în general nu împărtăşeau această teorie. Probabil ucenicii nici nu şi-au dat seama ce spun, iar Hristos a considerat inutil să-i corecteze, aşa cum se va întâmpla şi în seara Cinei de Taină: ,,Cel ce nu are sabie să-şi vândă haina şi să-şi cumpere…Iar ei au zis: Doamne, iată aici două săbii. Zis-a lor: sunt de ajuns…’’(Lc.22,36 şi 38).

         Se poate, însă, să fi fost şi pe vremea aceea unii care credeau, în mod greşit, în reîncarnare, dar, în învăţătura noastră ortodoxă, Sfinţii Părinţi n-au acceptat aceasta. Simplul fapt că uneori simţim anumite similitudini între unele momente sau locuri, nu este de ajuns. Dacă ar fi fost aşa, Mântuitorul ne-ar fi spus-o limpede. Vedeţi că aveţi două, trei sau şapte vieţi şi tot atâtea şanse să vă mântuiţi. Băgaţi de seamă cum o folosiţi pe a doua, pe  a treia sau pe a şaptea! Or, Iisus Hristos ne-a vorbit tot timpul de o singură viaţă şi de o singură şansă. Aici ne dobândim ori ne ratăm mântuirea – în viaţa aceasta. Aici trebuie să ne mântuim!

         Dar, întrebarea ucenicilor mai stârneşte o nelămurire: Nu cumva au păcătuit părinţii şi l-a pedepsit pe el Dumnezeu, de s-a născut orb? Puteau păcătui părinţii şi să ,,plătească’’ el? Ei bine, de astă dată răspunsul este ,,da’’, căci la Ieşire,20, 5-6, precum şi în Detuteronom 5,9-10, se spune: ,,Eu Domnul Dumnezeul tău sunt un Dumnezeu zelos, Care pedepsesc vina părinţilor în copiii lor până la al treilea şi al patrulea neam pentru cei ce Mă urăsc şi Mă milostivesc până la al miilea neam către cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele’’. Aşadar, putea fi şi cazul acesta: vina şi păcatele părinţilor transmise urmaşilor prin intermediul arborelui genealogic, ceea ce ne dă prilejul să mai lămurim un lucru: părinţii pot transmite răul copiilor, nepoţilor şi aşa mai departe, după cum pot transmite şi binele. Cum? Ereditar, dacă e vorba de înclinaţii ori slăbiciuni trupeşti şi sufleteşti, şi ca responsabilitate ori binecuvântare, dacă e vorba de perpetuarea unor nedreptăţi, respectiv a unor fapte bune. Iată, aşadar, ce responsabilitate au părinţii, dincolo de faptul în sine şi natural al naşterii copiilor – transmit totodată urmaşilor şi binele şi răul. De aceea, cel care îşi ia în serios viaţa de creştin poate transmite urmaşilor săi noian de binecuvântare, sau poate bloca transmiterea răului, vindecându-şi, astfel, arborele genealogic.

          Motivul însă, pentru care omul nostru se născuse orb, nu a fost nici acesta, ci acela de a se slăvi Dumnezeu prin minunea ce s-a săvârşit. S-a slăvit, însă, doar ,,în ochii’’ unora, căci pentru cei care n-au voit să creadă sau să ,,vadă’’ pe Cel ce a dăruit lumină orbului, ca şi pentru cei care au pornit o anchetă penibilă, luptând împotriva ,,luminii dumnezeieşti’’ ce a inundat fiinţa orbului, ,,orbirea’’ lor a rămas netămăduită.

         Fariseii şi cărturarii cârtitori Îl resping pe Dumnezeu. Ba, mai mult, Îl ,,anchetează’’, în timp ce pe orb încearcă să-l intimideze: Vino încoace orbule, spune dacă ai fost cu adevărat orb! Povesteşte-ne cum s-a întâmplat aceasta!… Daţi-l afară că nu e bun de nimic! Aduceţi-i pe părinţii lui! Pe aceia i-au întrebat: E adevărat că e fiul vostru? Ce s-a întâmplat cu el? Părinţii, speriaţi, au dat din colţ în colţ, temându-se de fariseii care porniseră o campanie de orbire generală, căci ei nu căutau ,,să vadă’’, ci doreau să îmbrace totul în minciună şi în ,,întuneric’’, în pofida ,,Luminii care a venit în lume să lumineze pe tot omul’’(In.1,9). O anchetă ridicolă, în care este chemat orbul din nou. Este ameninţat de data aceasta. I se sugerează să se renege pe sine şi să se întoarcă în ,,întunericul de unde venise’’. Ce spectacol dezgustător! Ce încăpăţânare sinistră! În cele din urmă au găsit un argument,, mai plauzibil’’: Dragă Doamne, era sărbătoare când a ,,lucrat’’ Hristos, de a făcut tină. Haide!…Ei lege aveau, şi după legea lor Adevărul trebuia ,,nimicit’’ cu orice preţ. Căutau acum să-L silească pe Dumnezeu să se supună formalismului lor ridicol, hotărând ei, oamenii, când Îi este îngăduit lui Dumnezeu ,,să lucreze’’; când are voie să creeze sau să re-creeze, când să se odihnească şi, mai ales,  când să plece din lumea aceasta şi să îi lase în pace, pentru că ei aveau anchetele lor penibile şi propriul lor spectacol religios.

         Apropo de spectacol! În ultima vreme se face şi de către unii dintre contemporanii noştri spectacol religios sau, mai bine zis anti-religios: filme, piese de teatru, ,,documentare’’ şi romane, care lovesc sistematic în Creştinism. ,,Iisus Hristos Superstar’’,„Ultima ispită a lui Iisus’’, ,,Evangheliştii’’, ,,Codul lui da Vinci’’, ,,Evanghelia lui Iuda’’,  ,,Noul mormânt al lui Hristos’’, toate ,,spectacole’’ în genul celor jucate de ,,orbii’’ din Evanghelia de astăzi. Hristos a vindecat aşadar orbul, dar, subit i-a apucat orbirea pe ceilalţi. Aceasta, ca să se împlinească ceea ce s-a scris: ,,Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd să vadă, iar cei care văd să fie orbi’’(In.9,39).

         În loc să se meargă la repere, la îndreptarele sfinte şi la adevărul întipărit de veacuri în fiinţa noastră, se vine cu aceste spectacole şi găselniţe ieftine, dar ofensatoare, şi se încearcă să se dezrădăcineze tot ceea ce a mai rămas sfânt şi sănătos în noi. M-am bucurat văzând într-o dimineaţă, la ,,Universul credinţei’’, o emisiune care a luat în dezbatere un lucru ce a îngrozit, cred, la vremea aceea, pe toată lumea. Vă mai amintiţi ce fel de muzică a fost premiată la Eurovision în anul 2006, la Atena? Antimuzică! Anticultură! Şi am rămas plăcut impresionat să văd că realizatorii emisiunii de care vă spuneam au avut inspiraţia să pună faţă în faţă această antimuzică şi antispectacol cu armonioasa cultură atât de valoroasă a vechilor greci. Sper să fi fost mistificate voturile de evaluare, pentru că, dacă trupa câştigătoare chiar a fost votată drept ,,reper’’ pentru muzica europeană, suntem mai de plâns ca oricând! (Este vorba de trupa ,,Lordi’’ din Finlanda, ai cărei membri, deghizaţi în monştri, promovau mai degrabă Satanismul, decât cultura nobilă a cântului).

        Aşadar, cine vede şi cine este orb în evanghelia de astăzi, ar fi o altă întrebare la care, cred, am răspuns deja: orbul ,,a văzut’’ pe Iisus, iar fariseii şi cărturarii au rămas anchetându-L şi orhestrând acel oribil ,,spectacol’’, ce i-a dovedit până la urmă pe ei a fi orbi.

         Şi, o ultimă întrebare: cine vede şi cine este orb în ziua de astăzi? Cel care acceptă cu sfinţenie ,,Adevărul’’ de veacuri, sau cei care, asemenea ,,orbilor’’din evanghelie, nu mai contenesc căutând fel de fel de faţete ale diferitelor adevăruri şi refuzând ,,să vadă’’ şi să cunoască  ,,Adevărul’’ adevărat. Aceasta fac, din păcate, toţi cei care batjocoresc învăţătura şi valorile noastre creştine, promovând, sub diferite forme de ,,cultură’’, o anticultură şi cultivând un anticreştinism din ce în ce mai ,,orb’’. Dacă îi veţi întreba de ce o fac, vă vor spune că este vorba de artă, ficţiune, ,,noi descoperiri ştiinţifice’’ (cazul Evangheliei lui Iuda şi al aşa zisului mormânt al lui Iisus). Vă întreb, însă, cine ne dă  nouă dreptul să batjocorim, ori să facem spectacol ridicol din viaţa şi învăţăturile unui Dumnezeu Care S-a jertfit pentru noi?

         Nu vreau să dau dreptate musulmanilor care răspund cu violenţă, distrugând magazine, atacând ambasade şi dându-le foc, ajungând chiar şi să ucidă, atunci când le este ofensată credinţa ori este batjocorit Profetul lor, Doamne fereşte! Aceasta nu este atitudine! Un slujitor al lui Dumnezeu nu poate şi nu trebuie să fie violent. Violenţa arată o dată în plus că aceia mai au mult până să-L cunoască pe Adevăratul Dumnezeu… Nu ne este îngăduit să fim violenţi, însă, musulmanii au reuşit să pună opinia publică internaţională pe gânduri!… Un răspuns ferm, cred, se cere şi din partea noastră: Nu vă jucaţi cu sentimentele noastre religioase! Nu vă jucaţi cu credinţa noastră! Nu vă jucaţi cu Dumnezeul nostru! Respectaţi-ne pe Hristos, fără de Care, de Europa se va alege praful!… S-au potolit o vreme cei ce i-au provocat pe musulmani…De frică însă, pentru că le ardeau ambasadele, sau trimiteau terorişti peste ei. Aşadar, tot de frică ar trebui să ştim?…Îndrăzneşte cineva astăzi, într-o ţară arabă, să ofenseze credinţa în Alah? Noi, însă, pentru că ne pretindem ,,civilizaţi’’, în numele ,,drepturilor omului’’ lăsăm ,,drepturile’’ lui Dumnezeu să fie călcate în picioare…

         Cine vede şi cine este orb, aşadar? Aceasta ar trebui să fie ultima întrebare pe care să ne-o punem şi noi astăzi! Şi să ne răspundem preţuind minunile şi învăţătura Mântuitorului Hristos, pentru că spre slava Sa şi spre mântuirea noastră a fost toată lucrarea Lui. Nu ,,răscolind’’, cârtind, ori interpretând în fel şi chip; nu regizând, cu rea intenţie, anchete sau spectacole, ci primind adevărul lui Dumnezeu aşa cum ni l-a încredinţat El şi l-au păstrat, cu sânge de multe ori, părinţii şi învăţătorii Bisericii. Să-L slujim pe Dumnezeu aşa cum ni L-au propovăduit oamenii sfinţi de care am vorbit, singurele şi adevăratele repere şi îndreptare ale vieţii nostre spirituale, neluându-ne după mintea noastră mai înainte de a ne sfinţi viaţa. Să nu cutezăm, mai înainte de a ajunge sfinţi – nu doar inteligenţi, dar nu înţelepţi, şi informaţi, dar nu ,,formaţi’’ duhovniceşte suficient – a ne crede ,,învăţători’’! Să nu îndrăznim, mai înainte de a duce o viaţă sfântă şi de a dobândi minte luminată şi inimă curată, a debita alte ,,adevăruri’’, improvizate în starea noastră de neputinţă şi de păcat. Să-L credem pe Dumnezeu ,,pe Cuvânt’’ şi să nu ne îndoim de ceea ce înaintaşii noştri au venerat cu toată sfinţenia!

        Dumnezeu să ne ajute tuturor să-L primim aşa cum este El, să-I preţuim învăţăturile şi minunile, ca El să trăiască în noi şi noi în El, ducând viaţă bineplăcută Lui, Amin.

Sursa:SEBASTIAN EPISCOPUL SLATINEI ŞI ROMANAŢILOR, PREDICI LA DUMINICILE DE PESTE AN, SLATINA, 2011

http://www.episcopiaslatinei.ro/2011/03/23/aparitie-editoriala-%E2%80%A0-sebastian-%E2%80%9Cpredici-la-duminicile-de-peste-an%E2%80%9D/ 

Anunțuri
Categorii:Predici
  1. Anton Ina
    Mai 26, 2011 la 10:58 am

    Hristos a Inviat!”Iata,Judecatorul sta inaintea usilor”(Iacob 5:9)
    Intr-o singura zi,noi toti putem castiga nemurirea.si tot intr-o singura zi putem sa o pierdem.Ni s-au oferit mii de zile sa traim pe pamant,timp in care sa ne hotaram mantuirea personala a vietii fiecaruia dintre noi,fie pieirea personala vesnica a vietii noastre,a fiecaruia.Dar de sute de ori fericita fie acea zi in care ne pocaim de toate faptele noastre necurate,de toate gandurile si cuvintele murdare si ne intoarcem la Dumnezeu cerand cu lacrimi milostivirea!Acea zi este mai pretioasa omului decat o mie de zile traite de el pe pamant.Ea este ZIUA OSANDIRII DE SINE.Cand mijesc zorile unei astfel de zile,atunci omul care pana atunci judeca intreaga lume va privi la sine si se va vedea deodata ca cea mai mare pata de pe zidirea lui Dumnezeu,rusinandu-se cu sine.
    Unii oameni prost calauziti,se gandesc mai mult la sfarsitul lumii decat la sfarsitul propriilor lor vieti,desi vadit este ca odata cu sfarsitul vietii omului,care este oricum mult mai previzibil,atunci pentru el se sfarseste cu adevarat si lumea.Iar daca sfintii mari nu puteau cunoaste acestea,atunci cum le-ar putea fi ele descoperite pacatosilor?!!!De ce ne-am dori sa cunoastem ceea ce Insusi Mantuitorul a socotit ca nu ne este noua de folos sa ne descopere?Este mult mai bine sa ne gandim ca propria noastra moarte va veni mai inainte de sfarsitul lumii,mai curand decat ca sfarsitul lumii va fi inainte ca sa murim noi.(Acestea le spune Sfantul Nicolae Velimirovici)

  1. Mai 25, 2011 la 8:32 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: