Prima pagină > Mari duhovnici > STAREŢII DE LA OPTINA DESPRE ZAVISTIE

STAREŢII DE LA OPTINA DESPRE ZAVISTIE

STAREŢII DE LA OPTINA DESPRE ZAVISTIE


Zavistia vine din mândrie şi, totodată, din indiferenţa de a împlini cele trebuincioase. Cain nu s-a îngrijit să aducă lui Dumnezeu o jertfă aleasă, iar când Dumnezeu, pentru această lipsă de grijă, a respins jertfa lui, iar pe cea osârdnică şi aleasă a lui Abel a primit-o, atunci acesta, cuprins de zavistie, a hotărât să ucidă şi l-a ucis pe dreptul Abel. Cel mai bine este să ne silim să dezrădăcinăm zavistia încă de la început, prin rugăciune şi spovedanie smerită şi prin tăcere binechibzuită. (Cuviosul Ambrozie, 23, Partea a II-a, p. 28)

  La început zavistia se face observată prin gelozie nepotrivită şi concurenţă, iar mai apoi prin râvna cu ciudă şi prin mustrare a celui pe care-l zavistuim. (Cuviosul Ambrozie, 23, Partea a II-a, p. 29)

  Mă întrebi despre patima zavistiei ce s-a cuibărit în tine şi te temi că va rămâne aşa până la moarte, şi eşti nedumerită cum ar putea veni aceasta din mândrie? Gâdeşte-te, oare nu din iubire de sine şi de slavă deşartă o ai pe aceasta? Ştim încă de la Sfinţii Părinţi: ,,Cel iubitor de sine nu poate fi şi iubitor de fraţi’’. Dacă te-ai fi îngrijit să dobândeşti smerenia, şi – nu mai zic – dacă ai fi avut smerenie, atunci l-ai fi ales pe aproapele şi tot binele acestuia, iar nu pe sine. Ce îl frământă pe cel care zavistuieşte? Bunăstarea sau faptul că este preferat aproapele; chiar dacă şi el are aceleaşi bunătăţi, iar uneori este el cel ales, totuşi îi este ciudă pentru ceea ce are cel de lângă dânsul. Iar unde este dragoste şi smerenie, acolo dispar toate şerpuirile zavistiei. Nu te tulbura că patima te necăjeşte, ci sileşte-te să te împotriveşti acesteia prin prihănire de sine, smerenie şi dragoste. Când este zavistie, atunci în mod evident dragostea şi smerenia sunt scoase afară, iar fără acestea, virtuţile nimic nu înseamnă. Nu te întrista şi nu gândi că până la moarte va rămâne cu tine această patimă. Cu cât se va împuţina iubirea de sine şi se va înmulţi dragostea şi smerenia, cu atât mai degrabă vei primi slobozire şi de la aceasta. (Cuviosul Macarie, 24,Vol.3, pp. 277-278)

  Aflându-te în biserică şi simţind pace şi linişte, te-ai mângâiat prin acestea, după care a început să te lupte patima zavistiei din cauza că a fost preferată N. Şi te-a acoperit întunericul. Din aceasta trebuie să cunoşti că nu se cuvine să gândim în niciun fel despre noi înşine, chiar dacă ne-am învrednici de mari virtuţi, pentru că oricum încă mai găzduim o puzderie de patimi înlăuntrul nostru… Iar cât de amară este zavistia, e greu chiar şi a spune, şi această patimă nu vine dinafară, ci din aşezarea noastră lăuntrică; cel ce dobândeşte zavistia dobândeşte pe diavolul, iar diavolul este întuneric şi tulburare; iar unde este har, acolo este lumină şi pace. Luptă-te împotriva acestei patimi şi nu crede că oamenii îţi dau prilej pentru aceasta, pentru că aceste întâmplări, cu ştiinţa lui Dumnezeu îngăduite pentru tămăduirea ta, doar îţi arată că patima stătea până acum pitită, iar acum a început să se mişte. (Cuviosul Macarie, 24,Vol.3, p.316)

  Îmi descrii îndiferenţa şi neîmpăcarea ce o simţi pentru cea cu care stai în chilie, din cauză că împarte cu simplitate lucruri surorilor. Ia cercetează-ţi inima şi vezi, oare nu din zavistie se tulbură? Desigur, ai putea să-i spui despre aceasta, dar pentru ce te mai mânii din cauza bunătăţii ei? Cel ce-şi aduce aminte de moarte şi se teme de chinurile veşnice, acela în tot chipul se sileşte să se îndrepteze şi mai mult se cercetează.   Domnul a zis: Dacă voi nu veţi ierta fiecare fratelui său greşalele lor, aşa şi Tatăl vostru cel Ceresc va face vouă (Matei 18:35). (Cuviosul Iosif, 11, p.278)

  Patima zavistiei nu lasă pe cel ce o are să se bucure de nicio sărbătoare şi nici atunci când are vreo ocazie fericită. Întotdeauna roade ca un vierme sufletul şi inima prin tristeţea ei întunecoasă, pentru că cel zavistnic socoteşte bunăstarea şi succesele aproapelui drept o nefericire pentru dânsul, iar dacă cineva este preferat în locul lui, atunci primeşte acest lucru ca o nedreptate. Odată, un împărat grec a voit să afle care din cei doi este mai rău, iubitorul de arginţi sau zavistnicul, şi le-a spus:,,Cereţi de la mine fiecare ce voieşte, dar să ştiţi că cel de-al doilea va primi de două ori mai mult decât cel dintâi’’. Iubitorul de arginţi şi zavistnicul multă vreme au ezitat, nevrând să ceară fiecare cel dintâi, pentru ca să primească îndoit după aceea. În sfârşit, împăratul a zis celui zavistnic să ceară primul. Acesta, fiind cuprins de neiubire pentru aproapele, în loc de cerere a recurs la răutate şi a zis împăratului: ,, Stăpâne! Porunceşte să mi se scoată un ochi’’. Iar împăratul, mirat, l-a întrebat pentru ce a avut această dorinţă? La care zavistnicul a răspuns: Pentru ca tu, stăpâne, să porunceşti ca tovarăşului meu să i se scoată ambii ochi’’.

  Iată cât de răufăcătoare şi păgubitoare pentru suflet este patima zavistiei, şi mai este şi răuvoitoare. Zavistnicul este gata să primească orice pagubă, numai ca aproapele să se păgubească îndoit. Am arătat aici treapta cea mai avansată a zavistiei. Însă zavistia, la fel ca şi alte patimi, are diferite măsuri şi stări, de aceea trebuie să ne străduim să o strivim şi să o dezrădăcinăm îndată ce o simţim, rugându-ne Atotputernicului Cunoscător al inimilor, Dumnezeu, prin cuvintele psalmilor: De cele ascunse ale mele curăţeşte-mă şi de cele străine iartă pe roaba Ta sau pe robul Tău (Psalm 18:13-14). Apoi trebuie cu smerenie să mărturisim această neputinţă înaintea duhovnicului. Iar al treilea remediu este să nu zicem nimic urâcios despre acel om pe care-l zavistuim. Făcând în felul acesta, putem cu ajutorul lui Dumnezeu să ne tămăduim de neputinţa zavistiei, chiar dacă nu atât de curând. (Cuviosul Ambrozie, 23, Partea a II-a, pp.27- 28)

  Dacă vrei să te izbăveşti şi de zavistie şi de gelozia păgubitoare de suflet, să faci acelaşi lucru, rugându-te: De cele ascunse ale mele curăţeşte-mă, Doamne (Psalm 18:13), şi cugetând că cele duhovniceşti nu se sfârşesc niciodată – ale tale nimeni nu le va fura şi nici tu nu le vei putea fura pe ale altcuiva, ci vor ajunge tuturor şi nu se vor împuţina. (Cuviosul Ambrozie, 23, Partea a II-a, pp.87-88)

  Nu te împaci cu sora ta de chilie, m.I. Este clar că din zavistie nu te împaci. Aşa ceva – zavistia – n-ar trebui să fie. Maica egumenă o preţuieşte pe m.I., iar pe tine acest lucru te întărâtă; nu trebuie să te fuduleşti înaintea altora. În ochii lui Dumnezeu poate că ea este mai de preţ decât tine. Rugaţi-vă una pentru alta, ca să vă tămăduiţi. (Cuviosul Iosif, 100)

 SURSA: FILOCALIA DE LA OPTINA, VOL. 1.

Anunțuri
Categorii:Mari duhovnici
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: