Prima pagină > AUDIO, ECUMENISM > MEDITAŢIE ASUPRA SĂRUTĂRII MÂINII PAPEI. CUM COMENTAŢI GESTUL FĂCUT DE PREOŢI ORTODOCŞI? VIDEO DE LA VIZITA PAPEI IOAN PAUL AL II-LEA LA BUCUREŞTI ÎN 1999 – Βίντεο από την επίσκεψη του Πάπα Ιωάννη Παύλου Β’ στο Βουκουρέστι το 1999

MEDITAŢIE ASUPRA SĂRUTĂRII MÂINII PAPEI. CUM COMENTAŢI GESTUL FĂCUT DE PREOŢI ORTODOCŞI? VIDEO DE LA VIZITA PAPEI IOAN PAUL AL II-LEA LA BUCUREŞTI ÎN 1999 – Βίντεο από την επίσκεψη του Πάπα Ιωάννη Παύλου Β’ στο Βουκουρέστι το 1999

MEDITAŢIE ASUPRA SĂRUTĂRII MÂINII PAPEI.

CUM COMENTAŢI ACEST GEST FĂCUT DE PREOŢII ORTODOCŞI?

Articole pe acelaşi subiect:

„Iau un cântar şi cântăresc, iau cântarul Ortodoxiei şi văd că cel mai rău din toate relele, pentru mine, este ceea ce nu a adus nici o tulburare sufletească în poporul elin (şi român – n.n.). Este un lucru despre care nu a scris niciun periodic religios. Este lucrul faţă de care doarme întreagă Ierarhia noastră. Este sărutarea mâinii papei… Cine eşti tu, falsule teolog şi falsule preot şi falsule episcop din secolul 20, care îmi spui că nu este nimic sărutarea mâinii papei? Vino aici, în faţă, ca să discutăm clar şi pe şleau”. (Mitropolitul Augustin de Florina)

VIDEO DE LA VIZITA PAPEI IOAN PAUL AL II-LEA LA BUCUREŞTI ÎN 1999

CE ESTE PAPISMUL?

(Predica este transcrisă după o înregistrare; ea a fost rostită în sala Asociaţiei „Trei Ierarhi” din Atena, Menandrou 4, duminică, 28-6-1959, seara)

Vă voi spune adevărul. Nu vă voi linguşi. N-aveţi decât să plecaţi toţi şi să rămână stranele goale. Nu-mi pasă.
Am o plângere împotriva voastră a tuturor. Pentru că nu sunteţi aproape de predicatorii care se luptă. Îi părăsiţi şi rămân singuri strigând şi ţipând pe aceste ruine ale patriei.
Iau un cântar şi cântăresc, iau cântarul Ortodoxiei şi văd că cel mai rău din toate relele, pentru mine, este ceea ce nu a adus nici o tulburare sufletească în poporul elin. Este un lucru despre care nu a scris niciun periodic religios. Este lucrul faţă de care doarme întreagă Ierarhia noastră. Este sărutarea mâinii papei.
– Sărutarea mâinii papei?
Desigur. Aceasta este mai rău decât toate. Eveniment nemaivăzut pentru patria elină.
Cui le spui acestea, Augustine? Munţilor, văgăunilor, mormintelor? Greşit. Cui vorbesc? Copiilor Ortodoxiei vorbesc.
Va spune cineva:
– Of, of! ne-a adunat popa ca să ne vorbească despre sărutarea mâinii papei! Un purece în paie! Întârziat predicator. E în urmă cu secole.

Sărutarea mâinii

Nu este nimic sărutarea mâinii papei? Cine eşti tu care zici asta? Asta ne-a mâncat: „Asta nu-i nimic, cealaltă nu-i nimic”. La urmă ce va rămâne?

Ştiţi cu ce seamănă asta? Ca şi cum aş lua cuţitul şi ţi-aş tăia urechea, şi tu să zici: Asta nu-i nimic. Să-ţi tai şi nasul şi să zici: Nu-i nimic. Să-ţi scot cu cleştii cărnurile şi nervii şi să zici: Nu-i nimic. Să-ţi scot perii [capului] şi pielea şi orice altceva din care este constituit omul, şi să spui: Nu-i nimic. La urmă ce va rămâne din trupuşorul vostru? Doar scheletul. Hidos şi respingător lucru.
Aşa deci? Asta nu-i nimic, cealaltă nu-i nimic. La urmă va rămâne un schelet şi un lucru prin care să sufle vântul – Ortodoxia.
Cine eşti tu, falsule teolog şi falsule preot şi falsule episcop din secolul 20, care îmi spui că nu este nimic sărutarea mâinii papei? Vino aici, în faţă, ca să discutăm clar şi pe şleau.

Dacă nu-i nimic, iubitule, să iei radiera pe care o ţine diavolul şi să deschizi Istoria şi să ştergi „isprăvile” papei – dacă poţi să le ştergi. Dar, dacă mâna ta poate să le şteargă, mâna mea tremură şi nu le şterge. Să mergi apoi în biserică şi să răstorni icoanele: a Sfântului Atanasie, a Sfântului Ioan Damaschin, a Sfinţilor Fotie, Ghenadie, Grigorie Palama, Cosma Etolianul, ale tuturor acestor sfinte chipuri, şi să le dai foc – dacă vei putea să le dai foc; pentru că toţi aceştia s-au luptat împotriva papismului (romano-catolicismului). Şi, după ce le vei şterge pe toate acestea, să ştergi şi sărbătorile tuturor acestor sfinţi. Şi, după aceea, să-mi spui că nu-i nimic sărutarea mâinii papei.
Vrei explicaţii? Foarte bine. Îţi voi explica în seara asta în puţine cuvinte şi …..

De ce nu suntem de acord cu papa?

Dacă vă veţi întâlni cu un catolic care îşi laudă „biserica” sa – dreptul lui!, voi să-i spuneţi un cuvânt: Scurtul psalm „aliluia”. Voi, catolicii, judecaţi Biserica Ortodoxă şi spuneţi că „biserica” voastră este prima şi că noi suntem în înşelare. O întrebare vreau să vă pun, „sfinţilor” catolici:

Vă dăm sfintele noastre cărţi, Ceaslovul, Mineiele, toate cărţile Bisericii noastre, să le citiţi o lună şi un an. Şi după ce le-aţi citit, dacă puteţi, să ne găsiţi şi să ne dovediţi că noi am adăugat sau am scos măcar o iotă. Neprihănita noastră credinţă nu primeşte nici adăugare, nici ajustare (scoatere). Ea este ca şi Acropole .

Spun [oamenii] că Partenonul este un lucru perfect şi nu este permis nici să adaugi ceva peste el, nici să scoţi ceva. După cum, deci, în Partenon, nu se permite unei mâini profanatoare să adauge sau să scoată ceva, aşa şi Ortodoxia noastră este Partenonul Duhului, este monument desăvârşit şi nemuritor; şi nu poate nimeni să adauge sau să scoată ceva!

Aşadar, puteţi voi, catolicilor, să ne dovediţi că noi, ortodocşii, am adăugat sau am scos măcar o iotă din credinţa pe care ne-au predat-o Apostolii şi Părinţii Bisericii?
În timp ce catolicii nu pot să ne dovedească că noi în marea comoară a Ortodoxiei am adăugat sau am scos ceva, noi, însă, putem să le dovedim, că ei au şi adăugat, şi au şi scos multe. Cum?

Filioque-le

Mai întâi de toate au luat desăvârşitul Simbol al Credinţei noastre, pe care l-au alcătuit Părinţii la Sinoadele Ecumenice, la primul din Niceea şi la al doilea din Constantinopol, şi au adăugat catolicismul celebrul „Filioque”, care este un cuvânt latin şi înseamnă „şi de la Fiul”.
Adică, mai clar. Noi, în Dumnezeire, recunoaştem o singură cauză şi nu două cauze. În Dumnezeire, cauză este Tatăl şi din această cauză se naşte Fiul şi se purcede Duhul Sfânt. Catolicii, acolo unde Simbolul Credinţei zice „… Care de la Tatăl purcede”, au adăugat: „şi de la Fiul”, [cuvinte] care nu au existat nicăieri în primele veacuri.

Şi chiar însăşi „biserica” papală sub Leon al III-lea, pe la anul 830 d.Hr., a condamnat această adăugire. După cum în Atena, deasupra Areopagului, pe o placă de aramă este scrisă cuvântarea Apostolului Pavel, aşa şi la Roma: Leon al III-lea a poruncit să se scrie pe două plăci de argint Simbolul Credinţei. Pe o placă, cu litere de neşters, a scris în greceşte, iar pe cealaltă, în latineşte, fără această adăugire, fără „Filioque”. Şi a poruncit ca aceste plăci să se pună în afara porţii Vaticanului.

Însă să adaugi ceva în simbolul Credinţei noastre sau să scoţi este o erezie şi asta a doborât „biserica papală” în cercul ereziilor condamnabile.

În loc de afundare, stropire

Dar nu este numai asta diferenţa, nu este numai „Filioque”. Sunt şi altele, nu mă voi referi astăzi la toate şi nu voi face analiza diferenţelor noastre cu „biserica” papei. Doar puţine vă voi spune.

Altă diferenţă: Noi botezăm copilul tot în cristelniţă, în aşa fel încât întreg trupul lui, şi capul său, măcar pentru o clipă, să se afunde în apă. Ceea ce fac câţiva preoţi şi nu afundă capul în apă nu este botez. Trebuie ca întreg trupul, întreg omul, să se îngroape în apă, în cristelniţă, ca să fie botezat ortodox. Da, acesta este botezul. „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”. Ei, popii catolici nu afundă copiii, ci îi stropesc.

Doar ostie

A treia diferenţă: Noi ortodocşii după o veche tradiţie, cu toate că suntem păcătoşi şi nevrednici, ne împărtăşim cu Trupul şi cu Sângele Domnului nostru Iisus Hristos. Catolicii nu se împărtăşesc cu amândouă. Se împărtăşesc doar cu „trupul”, doar cu ostia, fără „Cinstitul Sânge”.

Sunt şi alte multe diferenţe care ne despart, însă cea mai importantă este „Filioque”.
Nu ne înţelegem în ceea ce priveşte botezul, nu ne înţelegem în ceea ce priveşte Simbolul Credinţei, nu ne înţelegem, însă, nici în ceea ce priveşte modul de administrare a Bisericii.
Trei sunt diferenţele noastre din punct de vedere administrativ. Nu ne înţelegem în ceea ce priveşte „dreptul la recurs”, nu ne înţelegem în ceea ce priveşte „infailibilitatea” (negreşelnicia papei) şi în cea ce priveşte „primatul”.

„Dreptul la recurs”

Ce să însemne „dreptul la recurs”? Papa, zice, are „dreptul la recurs”. Am s-o v-o spun simplu.

Când există un diferend de natură politică sau economică între doi oameni, merg la judecătoria de pace ca să-şi rezolve diferendul. Şi când judecătoria de pace nu poate să rezolve diferendul, se duc la tribunal: fac recurs. Şi când nici tribunalul nu poate, se duc la Curtea de Apel. Şi când nici Curtea de Apel nu poate să rezolve diferendul, ajung până la Curtea Supremă de Justiţie (Areopag). Şi acolo stop. A spus-o Areopagul. Nu există altul.

Aşadar, după cum pentru neînţelegeri există „Recursul” , adică de la un tribunal mai mic ajungem la unul mai mare, într-un mod asemănător, pentru neînţelegerile religioase, există „recursul”, această scară gradată. Adică: Atunci când există vreo neînţelegere, vom merge la preot. Când preotul nu poate să rezolve neînţelegerea noastră, care va fi totuşi o chestiune de natură duhovnicească (nuntă, divorţ ş.a.), vom merge la episcop. Când episcopul nu poate să dezlege neînţelegerea noastră, vom merge la arhiepiscop . Dacă nici arhiepiscopul nu poate să dezlege neînţelegerea noastră, vom merge la Sfântul Sinod, care este alcătuit din 12 sau 15 sau 20 de membri – nu are importanţă numărul. Şi când Sfântul Sinod nu poate să dezlege neînţelegerea noastră, vom merge la Sinodul Local. Şi când nici Sinodul Local nu poate să o dezlege, atunci este Sinodul Ecumenic. Dincolo de Sinodul Ecumenic, stop. Sinodul Ecumenic este într-un fel Areopagul sau Curtea Supremă de Justiţie.

Ce spun catolicii? A, spun: Mai sus de Sinodul Ecumenic este papa! Şi dacă nu este papa în cadrul Sinodului Ecumenic? Nu există Sinod Ecumenic!
Mai presus de Sinoadele Locale şi Ecumenice îl au pe papa.
Un astfel de regim noi nu cunoaştem. Pe ce întemeiază catolicii asta? Cum au dat unui om o astfel de autoritate? L-au transformat într-un fel de Dalai Lama al creştinismului.

„Infailibilitatea”

Îl consideră apoi pe papa infailibil. Ce este infailibilitatea?Aveţi puţină răbdare până vom trece de această temă dogmatică. Eu vă dau arme, vă înarmez, ca să puteţi să vă războiţi cu catolicii.Spun că, atunci când papa este în scaun, Îl are pe Sfântul Duh monopol şi orice spune din scaun este adevărat.

Această teorie este falsă, pentru că noi în creştinătate una gândim: că oameni suntem şi toţi greşim. Suntem oameni şi toţi greşim. A te rătăci este omeneşte. Doar Unul nu a greşit niciodată. Doar Domnul nostru Iisus Hristos şi Sfânta Biserică, împreună cu Sinoadele ei Ecumenice. Persoana nu este niciodată infailibilă. Este greşită această teorie.

Dar, de vreme ce voi spuneţi că papa nu greşeşte, atunci să deschidem cartea Istoriei să vedem. Ar trebui ca, din vremea în care a apărut Biserica, nici un papă să nu fi greşit. Ce zice Biserica? Nu au greşit papii?
Deschidem Istoria şi vedem că Sinodul al şaselea Ecumenic a condamnat şi a anatematizat un eretic. Pe cine? Vreun preot? Vreun călugăr? Nu. Pe cine? Pe papa Honorius l-a condamnat şi l-a afurisit, pentru că a rostit blasfemii şi lucruri eretice împotriva lui Iisus Hristos.
Unde este deci „infailibilitatea” (negreşelnicia)?

Şi doar pe papa Honorius l-a condamnat Sinodul al şaselea Ecumenic? A condamnat şi alţi papi. L-a condamnat pe Iulius, l-a condamnat pe Niverio, l-a condamnat – pe care altul credeţi? Aaaaa, pe unul groaznic…
Hai, catolicule, tu, care te lauzi că papa este infailibil, hai aici să-ţi arăt papi eretici, care au devenit stârvuri ale diavolului! Hai, ereticule, să-ţi arăt, ca să te mândreşti cu papii tăi! Hai să vezi unul…Măi, măi, măi!

Acest papă se numeşte Marcel. În timpul lui Diocleţian, când până şi copiii şi pruncii deveneau mucenici, în Roma, un papă, Marcel, când l-au ameninţat, s-a dus şi s-a închinat idolilor Afroditei şi a jertfit şi s-a lepădat de creştinism. S-a făcut apostat şi idolatru, ca să-şi salveze trupul. Aşadar, unde este infailibilitatea papei?

Apoi, deschidem Istoria şi ce vedem? Cincizeci de papi – auziţi? Nu unul, cincizeci de papi – au semnat decrete. Ce decrete? Măi, măi! Trebuie ca această Romă să verse un fluviu de lacrimi ca să spele păcatele papilor. Cincizeci de papi cu creionul roşu au semnat condamnarea la moarte a mii de oameni, deoarece nu se închinau papei. Este înfricoşătoarea epocă a Sfintei Inchiziţii, care îngrozeşte duhul omului, şi trebuie, după cum am spus, să verse multe lacrimi catolicii ca să spele păcatele papilor. Şi apoi ne spuneţi că papa are „infailibilitatea”.
Dar nu au greşit numai în dogmă papii. Au greşit şi în ceea ce priveşte moravurile. Avem aici un papă care s-a dus în munţi şi o făcea pe tâlharul. În aceste zile, a circulat o carte – măi, măi!, eu cel puţin nu sunt de acord, o condamn. Are titlul „Papa Ioan al XXIII-lea” şi a scos-o un publicist oarecare.

Acest papă, Ioan al XXIII-lea, prin marile urgii pe care le-a făcut în Roma, l-a întrecut pe Nero, l-a întrecut pe Sardanapalo, pe sub rasa şi tiara lui de papă. Atât de mult a păcătuit, încât ce au făcut viclenii papi? Deşi acesta a fost papă 4-5 ani, catolicii au luat radiera şi l-au şters din catalog. L-au şters şi nu apare nicăieri. Este o persoană istorică, a avut activitate şi a făcut ce a făcut, dar mai apoi catolicii, pentru că au teoria „infailibilităţii”, l-au şters.
Iar pe actualul papă (1959), când a devenit papă, l-au întrebat: „Ce nume vrei să-ţi pună?”, şi, spre a sa cinste, desigur, a zis: „Eu vreau să iau numele celui mai păcătos papă al veacurilor; vreau să iau numele lui Ioan al XXIII-lea”. Astfel credea că va putea să şteargă groaznicele păcate şi crime pe care le-a făcut acela. Actualul papă are acelaşi nume (Ioan) şi acelaşi număr (al XXIII-lea) pe care le-a avut acel criminal, care a înscris în istorie o pagină neagră şi respingătoare.
Aşadar, când avem de-a face cu astfel de fapte, voi îmi mai vorbiţi despre infailibilitate? Unde-i „infailibilitatea”?

„Primatul”

Nu cădem de acord în ceea ce priveşte „dreptul la recurs”, deoarece papa nu este mai presus de Sinodul Local şi Ecumenic. Nu cădem de acord nici în ceea ce priveşte teoria că papa este infailibil (fără greşeală). Dar pe ce se întemeiază infailibilitatea papei? Pe „primat”. Ce vrea să însemne primatul?

Primatul” acesta se întemeiază pe o răstălmăcire sau mai degrabă pe o falsificare a unui text din Sfânta Scriptură. Pentru că toate ereziile se întemeiază pe texte ale Sfintei Scripturi falsificate şi rău interpretate.
Au găsit, deci, ei un text din capitolul 16, versetele 13-18, din Evanghelia după Matei. Acolo zice că a luat Hristos pe ucenicii Săi în pustiu şi sub stele, în noapte, le-a pus cea mai mare întrebare: „Cine zic oamenii că sunt?”. Acum, zice, când umblăm prin sate şi pe câmpuri şi prin cetăţi, ce zic oamenii despre Mine?

Vedeţi, Hristos se interesează. Noi zicem: „Nu mă interesează”. Greşeşti. Hristos însuşi se interesa ca să afle ce zice poporul despre El.
Le pune aşadar ucenicilor cea mai hotărâtoare întrebare: – „Cine zic oamenii că sunt?”, ce zice poporul despre Mine?
– Unii zic despre Tine – răspund ucenicii – că eşti Ioan Înaintemergătorul, alţii că eşti Ilie, Ieremia, iar alţii – Isaia.
– Voi, cei doisprezece, zice, mă interesează, ce idee aveţi despre Mine? Mă interesează ce idee are poporul, dar mai înainte de toate mă interesează ce idee aveţi voi, cei doisprezece.
Atunci Petru cel înfierbântat, corifeul Petru, se ridică şi spune:
– „Doamne, Tu eşti Fiul Dumnezeului Celui viu”.
Iisus a fost mişcat şi în tăcerea nopţii a zis:
– Ceea ce ai spus, Petre, nu om ţi-a descoperit-o”, nu ai învăţat-o în şcoli teologice, „nu trup şi sânge ţi-a descoperit ţie aceasta”, un om oarecare. Aceasta ţi-a descoperit-o Cerul, Duhul Sfânt, Părintele meu cel Ceresc. „Şi îţi zic ţie: Tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile iadului nu o vor birui pe ea” (Matei 16, 18). Cuvinte veşnice! Nu există cântar să le cântărim.

Vin acum catolicii papistaşi şi ce zic? Toate acestea le răstălmăcesc. Ce a zis Hristos? „Tu eşti Petru”. Nu a zis Hristos „pe tine, Petre”, deasupra ta, pe Petru voi zidi Biserica. Nu. Ce-a zis? A zis „pe piatră”. Pe care piatră? Deschidem Scriptura şi vedem că celălalt apostol corifeu, Pavel, Îl numeşte „piatră” pe Hristos: „iar piatra”, stânca, „era Hristos” (I Corinteni 10, 4). Ai văzut cum este stânca în mare? Cad valurile deasupra ei, dar ea rămâne neclintită. Sunt dintr-o insulă şi ştiu ce înseamnă stâncă. Sunt câteva stânci care au trecut de 100, 200, 1000, 3000 de ani, şi vezi aceste stânci neclintite. Spumegă valurile şi se sparg de stâncă, dar ea nimic.
Există o stâncă neclintită şi deasupra ei este o biserică. O cruce aruncă raze de lumină în cele patru zări, iar noaptea un far luminează marea. Este stânca veacurilor, de care toate ciocanele diavolului se vor sparge şi nu vor putea nici cel mai mic rău să-i facă. Nu vor putea să stânjenească Piatra veacurilor. Iar Piatra veacurilor nu este papa. Este o blasfemie să spună cineva asta. Piatra veacurilor este Domnul nostru Iisus Hristos, pe care voi, copii ai elinilor, lăudaţi-L şi preaînălţaţi-L!

Iată blasfemia catolicilor papistaşi! Omul nu este piatră; piatră este credinţa, neclintita credinţă că Iisus Hristos nu este doar om, ci este a doua Persoană a Sfintei Treimi. „Aceasta este credinţa ortodocşilor”, această credinţă mântuieşte lumea.
Pe această denaturare se sprijină catolicii.
Prinde un catolic şi spune-i: Pe ce sprijiniţi aceasta? Şi îţi va răspunde: Petru a mers la Roma şi, pentru că a mers la Roma, trebuie ca urmaşii lui să aibă autoritate peste Biserica întreagă…
Dar ia stai! Petru doar la Roma a mers? A mers şi la Ierusalim. A mers şi în Antiohia. A mers şi în alte cetăţi. Aşadar, oare trebuie ca şi ceilalţi episcopi să spună aceleaşi? Şi episcopul Ierusalimului să vrea „primatul”? Ei, nu chiar aşa.

Aşadar, este greşită ideea despre „primatul” papei. Apoi încă ceva. Petru când trăia nu avea „primatul”.
Dar să presupunem că acest lucru este adevărat şi că Petru este stăpânul Bisericii. Însă nu stă. De ce? Care dintre voi o va spune? Răspunsul este în Sfânta Scriptură. (Ar trebui să facem lecţii speciale; acum, acestea le spunem „zvârlind trestia” ).
Aşadar, atunci când s-a ivit o neînţelegere asupra temei „tăierii împrejur”, atunci a avut loc primul Sinod, numit Sinodul Apostolic. S-au adunat toţi Apostolii. Apostolul Petru avea o părere greşită, pe când Apostolul Pavel avea părerea cea corectă. Şi Pavel l-a mustrat pe Petru. Şi Petru n-a zis: a mea este adevărată. Nu. „Al meu” şi „al tău” nu există la oamenii sfinţi! Voia lui Dumnezeu, voia cerescului Părinte, aceasta este părerea cea nemuritoare. Şi atunci Petru s-a supus şi a spus că adevărul este cu toţi apostolii. Şi a semnat şi Petru. S-a supus, a cedat dreptul său în favoarea adevărului acestui Sinod local Apostolic.Şi totuşi papa nu se lasă. El, piuliţa cea pisăloagă.

Eu sunt dintr-o insulă care are catolici şi de mic mă preocup cu temele acestea. Şi la Gimnaziul din Siros, unde mergeam, aveam ca profesor un francez pe nume Sigala, episcop al catolicilor. Şi de sus, de la catedră, mereu ne arunca vorbele ce-i conveneau, pentru că voia să ne facă papistaşi (catolici) – şi eram atunci copii mici.
Auzi colo, stat grec să aibă în gimnaziu profesor catolic, ca să ne facă papistaşi (catolici)! Nu se schimbă ei. Piuliţa lor cea pisăloagă. Şi acolo insistă. Ştiţi cât insistă?
Auzi ce idee au despre papa. Au scos un canon catolicii papistaşi şi zic: Cel ce nu primeşte că mai presus de Sinodul Ecumenic este papa, cel ce nu primeşte că papa este urmaşul Apostolului Petru, cel ce nu primeşte că papa deţine cheile raiului, cel ce nu-l consideră pe papa mai presus decât toţi, acesta, zic în actele lor, să fie afurisit de acum şi până-n veac!

Doi de „Tatăl nostru…”

Auziţi ce altceva au descoperit:
Când facem rugăciune, noi spunem „Tatăl nostru…”, după cum ne-a învăţat Hristos (Matei 6, 9-13). Un singur „Tatăl nostru” avem.
Spunem: „Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri…”. Tatăl nostru, Tu, care eşti deasupra galaxiilor şi stelelor şi toate le chiverniseşti, Dumnezeule, aruncă o privire spre noi, viermii pământului. Şi vierme este şi papa şi noi toţi.
Catolicii l-au schimbat. Şi ce zic ei? Auzi colo lucruri. Au descoperit o rugăciune, care are doi de „Tatăl nostru”! Doi de „Tatăl nostru” au catolicii. Unul către Tatăl cel ceresc şi unul către cel pământesc. Şi sunt călugăriţe care cad jos în nas toate, ca nişte găinuşe, sărută faţa pământului şi se roagă papei. Şi îi zic papei rugăciunea lor: „Tatăl nostru, Carele eşti pe pământ”! Trebuie să fi văzut această înfricoşătoare privelişte. Să cadă călugăriţele jos şi să-i spună papei: „Tatăl nostru, Carele eşti pe pământ”.
Noi ne plecăm genunchii doar înaintea Tatălui ceresc, iar înaintea omului nu ne plecăm genunchii. Către Tatăl ceresc spunem „Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri…”.

Crucea cu … patru degete

Şi altceva au descoperit aceştia. Ia auziţi:
Noi, ortodocşii, câţi suntem ortodocşi, facem semnul crucii. Ridicăm unite cele trei degete ale noastre sus, la frunte, deoarece din stelele cele dintru înălţime a venit Hristos, ca vulturul care zboară. Coboară, coboară, coboară şi atinge jos pământul. Apoi coborâm mâna şi o punem la pântece, ceea ce înseamnă că Hristos a venit jos pe pământ şi S-a născut din curatele sângiuri ale Preacuratei Fecioare. Apoi o punem la dreapta, care îl însemnează pe tâlharul din dreapta, şi spunem împreună cu el: „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăţia Ta” (Luca 23, 42). Şi apoi o punem la stânga, ca şi cum am spune: Nu mă zvârli în iad, în focul cel veşnic. Aceasta este rugăciunea noastră. Facem crucea noastră ortodox, nu modern şi emancipat.
Creştinii secolului 20 se ruşinează să-şi facă cruce. Doamna mea, Hristos nu s-a ruşinat să se răstignească, şi tu te ruşinezi să-ţi faci cruce?…
Catolicii îşi fac cruce cu patru degete. Cu primul, în numele Tatălui. Cu al doilea, în numele Fiului. Cu al treilea, în numele Sfântului Duh. Şi cu al patrulea, în numele papei.
Înţelegi? Înţelegi asta? L-au făcut pe papa idol, l-au făcut Dumnezeu!

Idolul papă

Când văd acestea, mintea mi se duce la profeţii. Citiţi capitolul al doilea al celei de-a doua Epistole către Tesaloniceni şi veţi vedea că vorbeşte despre un oarecare om, de „fiul pierzării”, pe care îl vor lua pe umerii lor şi îl vor ridica, îl vor ridica, îl vor ridica foarte sus, ca liftul. Şi vor înălţa tronul lui mai sus de episcopi, de mitropoliţi şi arhiepiscopi şi patriarhi. Şi îl vor aşeza în biserica lui Dumnezeu „ca pe Dumnezeu” (II Tesaloniceni 2, 4). Şi va cădea în nas să i se închine întreaga lume.

Aşadar, când le văd pe călugăriţe căzând în nas în nas şi spunând „Tatăl nostru, Carele eşti pe pământ…”. Când văd că îl fac pe papa idol şi îl îndumnezeiesc – „Să nu-ţi faci idol”, zice Sfânta Scriptură (Ieşire 20, 4) – atunci zic: Au dreptate acei tâlcuitori, care au tâlcuit Apocalipsa şi au zis că se înţelege papa.
Citiţi acasă, deseară, capitolul 13 din Apocalipsă. Capitolul 13 din Apocalipsă spune că: vor ieşi două fiare. O fiară va fi mai rea decât cealaltă. O fiară va fi o amestecătură dintre urs, leopard şi leu (vezi Apocalipsa 13, 1-2); şi cutremur şi frică va cădea pe pământ. Această fiară va ieşi din mare. Din care mare, Marmara? Taine! Dumnezeu să păzească lumea. Pe aceasta o va mânca valul cel din adânc.
După aceea va ieşi o altă fiară de pe uscat. Aceasta va părea blândă şi nobilă. Va avea corniţe de miel, dar în spatele mielului va fi un lup mare şi cenuşiu (Idem 13, 11). Şi va face mare rău lumii. Şi ea va avea un număr straniu, „666” (Idem 13, 18), adică puterea sa aritmetică va fi 666…
Dar las această teorie, care este latura religioasă a temei, şi abordez latura naţională.

Latura naţională

Suntem elini, ne iubim patria? Nu-mi spuneţi! Vă rog! Aţi citit în istorie ca să vedeţi ce a făcut papa acestui stat elin izolat?
Urgia urgiilor. Nu zic despre actualul papă. Veţi plânge, vă veţi smulge perii capului, vi se va ridica pielea, dacă vă voi povesti ce au făcut papii.

Ce-au făcut? Lucruri înfricoşătoare. Cu cruciadele (1204 – n. tr.), în biserica Sfintei Sofia, nici Mahomed nu a făcut urgiile pe care le-au făcut ei. Mahomed a intrat în Sfânta Sofia şi a stat cu atenţie şi a spus: „Cât de înfricoşător este locul acesta!”. A oprit junghierea în biserică. Aceştia ce au făcut? Câte au făcut nu se zic. Trebuie să iasă afară copiii mici pentru a spune ce au făcut…
Au băgat în biserica Sfintei Sofia mulari. Şi au luat toate cele de diamant ale bisericii.
Câţi dintre voi aţi fost la Veneţia aţi văzut biserica cea mai frumoasă din Veneţia, care este Sfântul Marcu. Are nişte porţi de o mare valoare artistică. Sunt toate sculptate în bronz şi argint. Aceste porţi însă nu sunt italiene. Sunt porţile Sfintei Sofia, pe care le-au luat aceştia şi le-au mutat acolo, la Sfântul Marcu.

Asta, una. Apoi alta, a cărei amintire este mai aproape de noi. Câţiva bătrâni cu părul alb îşi vor aminti. Nu şi-a revenit sărmana Eladă din ’22 când a primit la sânul ei 2 milioane din copiii ei, izgoniţi din Asia Mică ca puişorii, vânaţi de ulii satanei. Nu şi-a şters, încă, lacrimile sale şi în 1923, armata Italiei a venit în afara Kerkirei şi a trimis ultimatum. Comandantul de flotă, cu vapoarele şi cu tunurile status-quo-ului papal, prin intermediul aparatului de emisie-recepţie, a trimis de la nava amiral ultimatum primarului Kerkirei cu porunca:
– Să fie coborât din fortăreaţă steagul elin. Aveţi termen un sfert de oră. După un sfert de oră va începe bombardarea.
Nu a fost coborât steagul elin şi au început să tragă cu tunurile. Au ucis necombatanta mulţime a Kerkirei. Au ucis sute de elini, pentru că nu au vrut să coboare steagul elin alb-albastru. Astfel a avut loc debarcarea cotropitorilor în insulă.
Au ieşit din vapoarele lor „vitejii” Romei, au ieşit marinarii ei cu săbiile lor şi s-a umplut cheiul. Kerkireii s-au închis în casele lor, au închis şi ferestrele. Nici un kerkireu nu găseai. Ştiţi cine s-a dus pe chei şi i-a primit cu flori? Doar Episcopul catolic cu popii catolici.
Şi în anii ’40-’41, când au venit avioanele din Italia şi au bombardat Patra de s-au umplut trotuarele de sânge, catolicii din Patra s-au suit pe acoperişuri şi-i salutau „îngereşte” pe prietenii lor. Dumnezeu să ne păzească de lucrurile catolicilor papistaşi.

Luptele lui Marcu Evghenicul

Dintotdeauna, papii sunt vicleni, sunt vulpi şi exploatează nevoia acestui neam nenorocit. Când Bizanţul se clătina de taifunul mahomedanismului şi avea nevoie de ajutor, papa a spus împăratului Ioan Paleologul:
– Vrei ajutor?
– Vreau.
– Să-l aduci la Roma pe patriarh şi vreo 25 de teologi,
preoţi, diaconi, monahi. Să faceţi un acord şi astfel îţi vom da ajutor.
Nefericitul Ioan Paleologul a umplut o corabie cu teologi, monahi, episcopi şi patriarhul Iosif şi, după patru luni, au ajuns în Apus, la Ferrara şi la Florenţa. Şi ce s-a întâmplat acolo?

La făgăduinţa papei că va ajuta războitul Bizanţ împotriva duşmanilor credinţei, Ioan Paleologul a zis: Sunt de acord şi primesc unirea. A făcut o „tumbă” şi a sărutat papucul papei. După aceea, au venit alţi mitropoliţi, monahi şi teologi şi s-au supus şi ei. Toţi au cedat şi unul după altul au semnat unirea.
Unul singur nu a semnat. Eroul cel nemuritor, care a ţinut întreaga Ortodoxie pe umerii săi, Marcu Evghenicul, a cărui pomenire este veşnică.
– Nu semnez, zice. Nu trădez cele cuvioase şi sfinte ale Ortodoxiei. Ortodox m-am născut, ortodox voi şi muri. Papucul papei nu-l sărut. Nu mă închin idolului papei.
Nu a semnat unirea. Şi a rămas singur, Atlas al Ortodoxiei.
Când s-a aflat în Răsărit că au semnat un tratat de unire, s-a ridicat întreaga Cetate. De atunci nu au trecut mulţi ani şi …

Începe lupta

Aici şi acum trebuie să mă opresc, să mă duc în chilia mea şi să plâng, ca un om păcătos ce sunt. Pentru că ştiu foarte bine că voi nu sunteţi luptători. Eu predica nu o fac ca să vă mulţumesc, ci pentru că vreau să deveniţi luptători ai Ortodoxiei. Dacă nu deveniţi luptători, nu puteţi fi de folos..
Deci, ce sunteţi? Luptători sau doar ascultători şi admiratori?
De aici începe lupta. Nu vorbesc din imbolduri politice, altceva e aici. Dumnezeu care mă aude îmi este martor.  Îngeri şi Arhangheli, Apostoli şi Părinţi, Cuvioşi şi Mucenici, mai-mari şi corifei care mă auziţi, adresez un energic protest din această postură, că această faptă a şefului statului este împotriva credinţei noastre ortodoxe şi constituie trădarea Ortodoxiei noastre!

Cunosc foarte bine, că în acord cu Constituţia pe care o acceptă toţi elinii, pentru tot ce face regele, toată sărăcimea [lexical] suntem responsabili; unul este iresponsabil: regele elinilor.
Nu voi examina acum dacă este vinovat sau nu. În orice caz, regele, în mod legal, conform Constituţiei, este iresponsabil. Responsabilitatea pentru tot ce face o au cercurile politice ale patriei noastre, dar, mai întâi de toate, responsabilitatea o au cercurile religioase…
Doresc ca fiecare dintre voi să nu fie doar ascultător şi admirator, ci să fie şi luptător al unei lupte cinstite pentru credinţa noastră ortodoxă.

Nimeni nu a protestat

Aşadar, dacă avea loc această vizită şi sărutarea mâinii papei înainte cu 50 sau cu 100 de ani, s-ar fi răsculat întreaga Eladă. Acum nimeni nu a protestat.
Mi-a făcut impresie un periodic religios, care are o mare influenţă în poporul elin: nu a înfierat faptul sărutării mâinii, ci tot ce a observat a fost că predica (cuvântul) papei nu a fost atât de bună.
Bravo ţie – Merçi beaucoup! Ştii cu ce se aseamănă asta? Cu cuvântul pe care l-a zis Hristos cărturarilor şi fariseilor: „…[voi] care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila!” (Matei 23, 24). „Cămilă” este sărutarea mâinii, „ţânţar” este cuvântul papei. „Cămilă” este sărutarea mâinii, dar asta nu o condamni. Ştiu de ce nu o condamni, ci zici taciturn: Nu comentez asta, că s-a dus un conducător ortodox, un rege, să se închine papei. Asta nu o comentezi, dar comentezi cuvinţelele papei, că n-au avut puţină „miere”. Asta nu e treabă.  Aşadar, nimeni n-a vorbit.
Trebuie însă să mărturisim că din toate ziarele din Atena, doar un singur ziar de seară a vorbit cu îndrăzneală, cinstit şi ortodox. Nu vă spun numele lui, pentru că, dacă vi-l voi spune, îmi veţi face probleme, iar pe mine nu mă interesează latura politică, ci mă interesează doar [latura] ortodoxă.

Eroicul Episcop Gherman Karavanghelis

Dacă avea loc acest lucru înainte cu 50 sau 100 de ani, am fi avut mari rezultate. Trăia atunci un episcop, care valora cât valorează toţi episcopii Eladei la un loc. Trăia atunci Gherman Karavanghelis, ale cărui sfinte oseminte le-au adus cu avionul de la Viena, iar lumea era panglică de la Tesalonic până la Kastoria ca să primească şi să cinstească pe acest episcop-erou. L-au îngropat cu onoruri.

Gherman Karavanghelis a fost dintre primii care s-au luptat ca să se dea libertate macedonenilor. A fost acela care a luat noaptea pe un disc capul lui Pavlos Melas şi cu lacrimi şi cu rugăciuni l-a îngropat în pământul sfânt al Kastoriei. Gherman Karavanghelis a fost un erou al credinţei şi al patriei.
Am căutat în această seară şi am găsit o carte rară, pe care a scris-o despre papa atunci când era de 35 de ani, foarte tânăr, ca episcop de Iliupolis. Foc este împotriva papei. Ce nu spune acolo împotriva acestei vulpi? Era prima carte pe care a scos-o ca episcop, ca apărător al credinţei noastre ortodoxe.
Dacă trăia astăzi Gherman Karavanghelis, vai, vai!… Şi-ar fi închipuit vreodată neamul nostru eliberat, iar pe regele său ortodox să sărute mâna papei?
Trosnesc oasele lui Karavanghelis, acolo, în lacul Kastoriei, pentru această sărutare a mâinii antihristului veacului nostru, care vrea distrugerea din temelii a credinţei noastre.

Toţi suntem datori să protestăm

Nu sunt profet, v-am spus-o şi altă dată, nici fiu de profet, ca să profeţesc cele ce au să se întâmple aici în acest mic colţ al Eladei. Doar unul din aceste semne ale vremurilor sunt dator să exprim. Frica mea. Mă tem de viitorul patriei mele, în privinţa Ortodoxiei.
Dacă ne-a rămas ceva ca un diamant preţios, pentru care trebuie să ne lăudăm înaintea neamurilor, este Ortodoxia noastră. Şi Ortodoxia noastră este în primejdie. Nu este o figură de stil. Semnele la care ne-am referit sunt deja evidente. Are loc o oarecare subminare a plinătăţii (πληρομα) ortodoxe. Şi, mai mult decât de toate, mă tem de cea de-a cincea falangă, care se alcătuieşte din neamul nostru.

A cincea falangă

După cum în anii hitlerismului, fascismului, în neamul nostru au existat elini-spioni ai duşmanului, aşa şi acum, în sânul neamului nostru, s-a creat cea de-a cincea falangă.
Care este cea de-a cincea falangă? Sunt prietenii papei. Sunt nişte falşi teologi, sunt nişte oameni – Dumnezeu să ne păzească de ei! Vine cea de-a cincea falangă peste neamul nostru ca să distrugă Ortodoxia noastră. Sunt copiii care se duc la Viena, la Roma, la Paris, la Londra şi studiază în universităţi străine. Nu golesc doar portofelul părinţilor lor, nici doar se distrug şi se depravează, dar se primejduiesc şi sufleteşte. Şi aici, în Elada, se primejduiesc, pentru că sărăcia lor este mare. Aceasta o văd popii catolici şi îi iau în case catolice, îi iau în internatele lor.

Săraci şi nenorociţi copii! Le arată dragoste şi le dau bani, îi îmbracă şi îi îngrijesc ca să le ia diamantul, ca să le ia Ortodoxia.
Am informaţii că mulţi copii, studenţi, care studiază la Roma, la Milano, la Veneţia, la Viena, părăsesc linia ortodoxă. Şi vor veni aici şi vor conlucra cu uniţii (greco-catolicii) şi vor pune dinamită la casele lor. Vor pune dinamită ca să distrugă Ortodoxia noastră.
Această a cincea falangă este cea mai tristă. Tinerii care o constituie sunt tinerii Visarioni (aluzie la mitropolitul Visarion al Niceei care la falsul Sinod unionist de la Ferrara-Florenţa (1438-1439) a părăsit linia Ortodoxiei, a devenit latino-cugetător şi în cele din urmă papa l-a ridicat la rangul de cardinal – n. tr.).

Ortodoxia va învinge

Dar avem nădejde. Nu ştiu care va fi sfârşitul meu. Dacă sunt ortodox, voi muri ….. surghiunit pentru credinţa părinţilor mei. Nu ştiu care va fi sfârşitul meu cu limba pe care o folosesc înaintea împăraţilor şi nu este exclus ca această predică să fie ultima. Un singur lucru, însă, ştiu foarte bine: că în pământul patriei mele există studenţi teologi, tineri care studiază. Pe aceşti copii îi jur în numele lui Hristos şi al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, întru pomenirea lui Vasilie, a lui Gură-de-Aur, a lui Marcu Evghenicul şi a tuturor Părinţilor Bisericii noastre: să lupte şi vor învinge. Să stea înaintea celei de-a cincea falange, să-şi înalţe frunţile şi flamurile Ortodoxiei şi vor învinge.
Nu vor învinge catolicii, nici protestanţii. Va învinge tabăra cea ortodoxă şi va rămâne Elada noastră ţară ortodoxă, „preoţie împărătească, neam sfânt” (I Petru 2, 9).
Iar Domnul Iisus Hristos să vă binecuvinteze pe voi, pe toţi, în această luptă a credinţei noastre. Amin.

† Episcopul Augustin

NICIODATĂ ROBI AI PAPEI!

„Nu este permis ereticilor a intra în Altarele ortodocşilor!”

„Iubiţii noştri cititori! Împotriva acestei stăpâniri monarhice, absolutiste, a pretenţiei anticreştine a papei, se ridică conştiinţa ortodoxă. Împotriva planurilor semeţe ale Romei s-au luptat pururea-pomeniţii Fotie, Kerularie, Iosif Vriennios, Marcu Evghenicul, Gheorghe Sholarios şi au salvat independenţa Bisericii Ortodoxe, care a fost corabia cea atot-luminoasă, adevărata arcă a neamului nostru binecredincios, în zilele cele mai întunecate ale istoriei lui. În această Biserică se găseşte autenticul, nefalsificatul, exactul, inalterabilul, cea mai înaltă concepţie, cea mai limpede zămislire şi înmormântare a nemuritoarelor idei ale creştinismului. Papismul ca administraţie este cancer. Ca idee este o minciună, un mit pe care l-a plăsmuit ignoranţa şi ahtierea după putere a conducătorilor bisericeşti ai Romei. Şi unor astfel de falsităţi şi de idoli Elada ortodoxă nu se va închina niciodată. Pentru că aude trâmbiţa Apostolului Pavel: „Aţi fost răscumpăraţi cu preţ; nu vă faceţi robi ai oamenilor” (I Cor. 7: 23). Papolatrii de aici apreciază gestul greşit şi cred că a sosit clipa… Stăruind, nu întâmplător se vor trezi în faţa unei surprize. Duhul împotrivirii pururea pomeniţilor părinţilor noştri împotriva schismaticilor şi ereticilor se va aprinde din nou. Aici, în Grecia, papismul se va întâlni cu Termopilele şi se va zdrobi. Până la urmă, Ortodoxia va birui şi va triumfa, iar sub aripile ei va fi slavă şi odihnă multă”.

(Antipapika, de ÎPS Mitropolit Augustin, Atena 1987)

… Din păcate există clerici în climatul diasporei care manifestă dispoziţii ecumeniste şi recurg la delicate relaţii cu ereticii, ba au şi rugăciuni în comun cu ei în numele dragostei – chipurile. Pare-se că aceştia au o mai mare dragoste decât Evanghelistul Ioan, ucenicul dragostei, care ne sfătuieşte ca nici măcar să-i salutăm pe eretici!…

Poate va trebui să se audă din nou glasul Sfântului Marcu Evghenicul.

Sub chipul dragostei se ascunde Înşelătorul

Satana, învidiind măreţia Ortodoxiei, care a rămas fecioară curată, neamestecată de infecţiile rătăcirilor şi ereziilor, a fabricat artistic noul sistem al ecumenismului. Sub chipul dragostei se ascunde Înşelătorul care îi îndeamnă pe ortodocşi să-şi deschidă uşile şi să primească şi să se îmbrăţişeze cu toţi ereticii, ba chiar şi cu cei de alte religii, şi să devină toţi la un loc o alifie. Această propunere a Înşelătorului reaminteşte de propunerea persoanelor stricate, care sub pretextul sociabilităţii, sfătuiesc pe soţia credincioasă să-şi lase riguroasele moravuri, să se deschidă spre cele din afară şi să întreţină relaţii fără sfială cu toţi bărbaţii, şi chiar cu cei mai obsceni. Dacă soţia credincioasă va asculta sfaturile depravaţilor, peste puţin va înceta să mai fie credincioasă. Va deveni desfrânată. Mă înţelegeţi? Asta se primejduieşte să păţească şi Ortodoxia, dacă va face imprudenţa de a-şi deschide uşile şi fără sfială şi fără frică se va împreuna cu ereticii şi cu necredincioşii. Va înceta să mai fie frumoasa Mireasă a lui Hristos şi va ajunge desfrânata care stă în spatele fiarei Apocalipsei. Jalnică privelişte îngerilor şi oamenilor! Bine s-a zis că ecumenismul este cea mai perfidă şi mai periculoasă din toate ereziile”.

***

Fraţii mei, în loc să ni se ceară să ne unim cu catolicii, să ne unim noi ortodocşii între noi. Să ne unim noi între noi, şi atunci cu siguranţă Îl vom avea întru noi pe Hristos. Să ne unim noi cu sârbii, cu românii, cu bulgarii… fără a ne pierde naţionalismul nostru şi dragostea faţă de patria noastră. Să ne unim aici în Grecia noii calendarişti şi vechii calendarişti. Să ne unim toate asociaţiile, toate organizaţiile, toţi predicatorii.

Şi să fim, fraţii mei, toţi pregătiţi. Să proclamăm trezvia. Pentru că nu ştim din oră în oră ce ne vor face. Să fim păzitori, ca să nu ne aflăm într-o clipă în afara Ortodoxiei. Exact pentru asta am scos şi am pus în circulaţie filada „Păzitori, privegheaţi”.

(Dintr-o predică din anul 1964, vezi „Σπιθα“, 580/2000, p. 2)

Pe mine mă pot numi fanatic, mă pot numi cum vor. Am multe astfel de decoraţii. Alături de celelalte decoraţii să adauge vrăjmaşii mei încă o decoraţie: că sunt anticatolic. Sunt şi voi fi până la sfârşitul vieţii mele.

(Dintr-o predică din anul 1964, vezi „Σπιθα“, 580/2000, p. 2-3)

***

Persoane sus-puse, care se află în scaune mari şi înalte, spun, că mai presus de luptele Marelui Atanasie, mai presus de luptele lui Marcu Evghenicul, mai presus de luptele Părinţilor Bisericii, mai presus de toate acestea este astăzi dragostea. Spun cuvântul „dragoste” şi le curge saliva din gură.

Ce vom răspunde tuturor acestora?

Toţi câţi spun şi scriu astfel de lucruri, ca să micşoreze aura sfintelor lupte ale marilor Părinţi ai Bisericii, aceştia fac un mare păcat. Care este acest mare păcat? Subestimează valoarea credinţei…
Arbore este Creştinismul, rădăcină credinţa, flori simţămintele, fructe virtuţile, dintre care cea mai mare este dragostea, iar frunzele sunt podoaba Bisericii, soiurile, sfintele slujbe, semnele văzute ale credinţei noastre.
Aşadar, când scoţi credinţa, vrei să dezrădăcinezi rădăcina. Dar când nu mai este rădăcina, nu mai există nici arbore, nici nimic.

(Dintr-o predică veche, vezi „Σπιθα“, 585/2001, p. 2)

Papa este cauza ereziilor

Sunt împotriva venirii papei, pentru că papa este cauza ereziilor. Noi vom rămâne ortodocşi. Nu vom trăda credinţa noastră.

Trebuie şi noi să ne pocăim, mici şi mari, şi să stăm tari în credinţa noastră. Şi Dumnezeu va căuta peste via Sa.

Papa caută să înrobească Elada. Dar nu va putea să o înrobească. Şi nici nu va îngădui Elada să atingă credinţa ei.

† Episcopul Augustin

Florina, 11-3-2001

Întreruperea dialogurilor

În epoca noastră se creează o tendinţă spre unitate, care însă nu se întemeiază pe adevăr. Omenirea obosită de neînţelegeri, de tulburări, de două războaie mondiale, caută unire. Aşa cum avem organizaţii internaţionale O.N.U., U.E. ş.a., cam aşa vor să se întâmple şi în spaţiul „bisericilor”.

Unii pronunţă continuu cuvântul dragoste. Dragoste, dragoste… Corect însă s-a observat că dragostea fără adevăr este o şarlatanie.

Corect a caracterizat ecumenismul pururea pomenitul părinte Iustin Popovici: nu doar erezie, ci pan-erezie (a-tot-erezie), pentru că este amestecătura tuturor ereziilor din toate veacurile. Este o trădare a credinţei şi trebuie să ne împotrivim acesteia, să întrerupem orice discuţie şi dialog cu ecumeniştii.

Toţi suntem responsabili. Trebuie să ne împotrivim.

† Augustin al Florinei

Multe sunt diferenţele

Cu siguranţă este tristă schisma şi divizarea catolicilor. Noi la fiecare Dumnezeiască Liturghie ne rugăm „Pentru … unirea tuturor…”. Vrem unitatea. Căci icoana supremă a unităţii este Sfânta Treime. Diferenţele faţă de catolici sunt multe şi la destule s-a făcut referire…
Nu există episcop în romano-catolicism[12]. Toţi sunt nişte marionete[13] (paiaţe, manechini, momâi). „A zis papa“, şi toţi se supun şi toţi semnează fără cea mai mică obiecţie.
Noi trebuie să ne ţinem la distanţă de ei.
Trebuie să păstrăm integritatea credinţei ortodoxe. Fără adăugiri, fără omiteri.

† Augustin al Florinei

Sursa: cartea „Ne vorbeşte Părintele Augustin”

Anunțuri
Categorii:AUDIO, ECUMENISM
  1. Dorian
    Iulie 1, 2012 la 9:07 pm

    Off topic…..urgent !
    Delicventul saccsiv (Vasile Vieru) urmarit din 2007 pentru inselaciuni, a fost arestat. nici marac in ultima clipa nu a fost sincer ci si-a mintit fanaticii ca este bolnav. Dumnezeu iata ca a facut dreptate (cel putin ptr. moment) si se pare ca terfelirea unui slujitor al bisericii precum si a sfintelor canoane ortodoxe, i-a fost fatala intrucat DUMNEZEU NU SE LASA BATJOCORIT.

  2. Dorian
    Iulie 1, 2012 la 9:10 pm
  3. floarea
    Iulie 1, 2012 la 9:15 pm

    da.
    minciuna are picioare scurte,saccsiv. Doar iti spusesemde atatea ori.
    G-man, alt excroc, urmezi tu.

  4. Marian exNorvegia
    Iulie 2, 2012 la 2:42 am

    Mda…foarte lacrimogena toata aceasta telenovela saccsiv, cu final tragi-comic. Chiar ma gandeam la un momment dat, oare si-a intors Dumnezeu fatza definitiv de la noi, si-a lasat cu totul turma Sa pe mainile lupilor ? Dar, Dumnezeu ne-a aratat inca odata in chip minunat si infricosator ca lucreaza cu mare putere si pedepseste atunci cand vrea El, nu cand vrem noi. De aceea, concluzia mea dupa terminarea serialului, este ca mai bine sa ne smerim noi de bunavoie si din inima si sa nu-l lasam pe Dumnezeu sa ne smereasca cu fortza ca atunci e mai greu.
    Le mai multumesc inca odata adminilor in numele prietenilor mei ca ne-au suportat pentru putina vreme, dar zic eu ca au fost oarecum cu folos semnalele noastre de alarma si loviturile de artilerie virtuale trase de pe corabia Pelerin Ortodox, o corabie mare, puternica si foarte stabila in apele acestea involburate. Multumim si sa va binecuvanteze Dumnezeu, a fost o placere sa va cunosc si promit (cel putin eu) sa citesc articolele si de acum incolo. Ilaria, oricum am vazut ca s-a indragostit de acest blog :))

  5. floarea
    Iulie 3, 2012 la 1:50 am

    Marian,
    nu ti-am mai raspuns la celalalt articol de teama sa nu deranjez mai mult.
    Ma bucur ca esti bine si de multe ori m-am regasit in comentariile tale.
    Sanatate si ajutor de la Domnul tie si familiei tale.

  1. Iulie 12, 2011 la 1:34 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: