Prima pagină > Ştiri > COMUNICAT DESPRE ÎNMORMÂNTAREA BĂTRÂNULUI EPISCOP AUGUSTIN

COMUNICAT DESPRE ÎNMORMÂNTAREA BĂTRÂNULUI EPISCOP AUGUSTIN

COMUNICAT
DESPRE ÎNMORMÂNTAREA
BĂTRÂNULUI EPISCOP AUGUSTIN

Cinstitule şi duhovnicescule Părinte,
la bună revedere în veşnicie!

Trupul respectabilului Stareţ şi Episcop de Florina, părintele Augustin Kandiotis, a fost adus de la spitalul din Florina la Sfânta Mănăstire de maici a Sfântului Augustin, episcopul Hypponei, unde s-a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie. În Sfânta Mănăstire a Sfântului Augustin, după retragerea sa, Gheronda venea la biserică în fiecare duminică, unde împărţea anaforă la toată biserica.
Din Sfânta Mănăstire a Sfântului Augustin trupul episcopului Augustin a fost dus pentru închinarea poporului în Catedrala Mitropolitană a Sfântului Pantelimon din Florina. Acolo se va afla până luni, 30 august 2010. Luni se va săvârşi Sfânta Liturghie Arhierească. Slujba de înmormântare se va cânta în aceeaşi zi în biserica Sfântul Pantelimon din Florina la orele 12.
După slujbă, înmormântarea va avea loc în Sfânta Mănăstire a Sfântului Augustin.

Trebuie să amintim faptul că fericitul întru adormire mitropolit de Florina, Prespe şi Eordeea, Augustin Kandiotis, a fost din acelaşi sat (Levkes din Paros) cu preacuviosul stareţ Iosif Isihastul, care a fost elev al mamei Înaltpreasfinţitului, ce a fost învăţătoare. Mitropolitul Augustin l-a vizitat de câteva ori pe Gheron Iosif Isihastul la chilia sa pustnicească din Sfântul Munte al Athonului.
Amândoi se distingeau prin marea lor evlavie faţă de Domnul şi prin fidela împlinire a poruncilor Lui, precum şi prin dragostea lor pentru Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care le-a dăruit binecuvântarea de a-i chema alături de ea în ziua în care în Sfântul Munte se prăznuieşte Adormirea Maicii Domnului – 28 august. În 1959, Gheron Iosif Isihastul, şi în 2010, Bătrânul Episcop Augustin Kandiotis.

Categorii:Ştiri
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: