Prima pagină > BISERICA CIPRULUI, BISERICA ELADEI, ECUMENISM > Mitropolitul de Pireu despre vizita papei Benedict în Cipru

Mitropolitul de Pireu despre vizita papei Benedict în Cipru

Mitropolitul de Pireu despre vizita papei Benedict în Cipru

Mitropolitul Serafim de Pireu a transmis printr-un comunicat felicitările sale arhiereilor din Biserica Ciprului pentru curajoasa şi răsunătoarea mărturisire împotriva vizitei papei în Cipru.

De asemenea, Mitropolitul de Pireu subliniază că declaraţiile Întâistătătorului Bisericii cipriote s-au făcut în pripă, de vreme ce în trecut acesta s-a referit la eclesiologia eretică a papismului.

Declaraţia Mitropolitului de Pireu are următorul conţinut:

Apropiata vizită în marea insulă Cipru a Şefului societăţii religioase papistaşe, Benedict al XVI – lea, provoacă pe drept dezbateri aprinse şi descoperă gândurile din multe inimi.

În mod deosebit, poziţia duhovnicească şi patristică, fundamentată excelent şi teologic, a Înaltpreasfinţiţilor Mitropoliţi Pavel de Kirineia, Atanasie de Lemesou şi Varnava de Trimitunda, precum şi a Preasfinţiţilor Horepiscopi Hristofor de Karpasia şi Nicolae de Amatunda asupra naturii eretice a papismului şi a căderii lui din Trupul cel unul şi unic al Bisericii şi a rostogolirii lui în mulţimea kakodoxiilor eretice este şi evidentă şi verificabilă prin singura credinţă dogmatică şi ecleziologică a Nedespărţitei Biserici Universale a lui Hristos din primul mileniu de viaţă creştină, comună, din care s-a şi despărţit şi s-a constituit parasinagoga „romano-catolicismului”.

Cu smerenie transmitem preabunilor cârmaci şi păstori ai Preasfintei Biserici din Cipru – menţionaţi mai sus – complimente de felicitare pentru viteaza şi răsunătoarea lor mărturisire, pe care cu siguranţă în tăcere o primesc şi ceilalţi membri ai Ierarhiei din Cipru.

În acelaşi timp, cugetăm în mod rezonabil că declaraţiile respectabilului Întâistătător al Preasfintei Biserici din Cipru, Arhiepiscopul kir Hrisostomos, (declaraţii) prin care identifică Biserica cu propria lui opinie, s-au făcut în pripă şi credem neclintit că el însuşi împărtăşeşte aceeaşi credinţă cu cei menţionaţi mai sus, după cum de altfel, în trecut, a şi exprimat lucrul acesta stigmatizând eclesiologia eretică a papismului.

Cu siguranţă, şeful statului Vatican are dreptul să viziteze orice ţară doreşte, ca orice cetăţean liber de pe pământ, însă acordarea onorurilor bisericeşti şi a recunoaşterii demnităţii ierarhice cu onoruri corespunzătoare şi discursuri pe măsură constituie o acţiune inadmisibilă din punct de vedere canonic şi  în mod sigur convingerea sa că doreşte ca sistemul Vaticanului să contribuie la drepturile noastre etnice este şi naivă şi neîntemeiată, iar din punct de vedere istoric este pe deplin demonstrabil ostilitatea diplomatică a Vaticanului împotriva Nedespărţitei şi Neînnoitei Biserici Universale Ortodoxe a lui Hristos,  (Biserică) a celor 2000 de ani de vieţuire, a celor 7 Sfinte Sinoade Ecumenice şi a elenismului, ca smerit slujitor al Ei.

Invitaţia din partea şefului Vaticanului la întâlnirea cu el în marea insulă Cipru a falşilor episcopi ai Vaticanului, uniţi (greco-catolici), de orice natură, demonstrează pe deplin cele de mai sus.

(trad.: M.L.; sursa: http://www.romfea.gr/component/content/article/13/5071-Ο-Μητροπολίτης-Πειραιώς-για-την-επίσκεψη-του-Πάπα-Βενέδικτου-στη-Κύπρο)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: